600x250 v1

De cele mai multe ori, afidele cerealelor au fost ignorate. Cu toate acestea, micile insecte (denumite și păduchi de plante) pot să producă pagube importante de recoltă atât cantitative, cât și calitative la grâu și orz.

Afidele pot să fie și „vehicule“ de transport ale diferitelor viroze sau micoplasmoze ale cerealelor, cu impact negativ asupra producției.

De cele mai multe ori, fermierii le văd prea târziu în lan, atunci când densitatea lor este foarte mare, iar pragul economic de dăunare (PED) a fost depășit. În multe cazuri tratamentele de combatere a afidelor se fac prea târziu, când răul deja a fost făcut.

În condițiile în care prețurile tuturor inputurilor a crescut foarte mult (inclusiv insecticidele), iar prețul de valorificare a cerealelor este unul foarte volatil, este necesar să se realizeze o combatere cât mai țintită. Marea problemă cu afidele este legată de dimensiunile acestora. Insectele sunt mici, iar lungimea corpului variază de la 1,6 la 3 mm (în cazul adulților).

Forma corpului variază și ea, avem afide aptere (fără aripi) cu corpul globulos, dar și exemplare aripate cu corp mai puțin globulos. De asemenea, culoarea afidelor variază, în funcție de specie, de la verde la galben sau chiar roz.

Culoarea corpului poate varia și în cazul afidelor aparținând aceleiași specii. În mod clasic, se recomandă monitorizarea câmpului, se aleg puncte de determinare, pe diagonala solei, în cadrul fiecărui punct de determinare se analizează minimum 50 de plante, iar dacă pragul economic de dăunare s-a depășit (primăvara - 25 afide/ plantă), atunci se recomandă efectuarea unui tratament în vegetație cu un insecticid de contact sau local sistemic (translaminar) pentru combaterea afidelor.

Problema este că aceste sondaje iau foarte mult timp, iar persoana care le face trebuie să aibă ochi foarte buni, să numere afidele (evident, cu ajutorul unei lupe). În luna mai, afidele la cereale se găsesc fie pe frunze, caz în care se pot observa mai ușor, fie pe spice (după formarea acestora); în acest din urmă caz se pot observa mai greu și este nevoie de un ochi avizat.

De asemenea, afidele se pot găsi și pe aristele spicelor. Prin urmare, nu este greu de înțeles de ce, în cele mai multe cazuri, se pierde fereastra optimă pentru combaterea afidelor, iar populațiile acestora pot să crească în timp.

Probleme cu afidele sunt în Marea Britanie, acolo unde populațiile au un nivel foarte ridicat. De asemenea, tot acolo sunt probleme mari cu virozele la cereale transmise de către afide. La noi în țară, doar în unii ani, afidele la cereale au densități ridicate, fapt ce poate pune probleme fermierilor.

Acest lucru s-a întâmplat în primăvara anului trecut, fix în luna mai, când fermierii din sudul și estul țării s-au trezit cu spicele de grâu, „învelite“ de afide. Condițiile climatice din acea perioadă au ajutat afidele (temperaturi ridicate și umiditate mare). Anul trecut am văzut la treabă larvele și adulții de buburuze (Coccinella septempunctata) consumând afidele de pe frunzele și spicele de grâu, dar masa lor (afidele) era mult prea bogată.

Cum ne poate ajuta tehnologia modernă în acest caz? Să le luăm pe rând.

Cu dronele este mai dificil, având în vedere că afidele sunt de dimensiuni mici. Este drept, afidele se găsesc în colonii, iar acestea ar fi vizibile pentru drone, dacă se găsesc pe frunze. În cazul grâului, orzului secarei sau triticalelor, afidele se pot găsi în spice, fapt ce ar face aproape imposibilă o bună detectare a acestora. După cum știți, eu pozez foarte mult în câmp, folosesc o cameră foto compactă, iar pentru mine a fost o adevărată provocare să pot focaliza corect afidele prezente pe spice sau ariste.

Dacă eu am avut probleme cu focalizarea, ținând camera foto la o distanță de 5-10 cm față de afide, cred că în cazul afidelor fotografiatul din dronă, cel puțin deocamdată, nu prea este fezabil. S-a tot vorbit de roboții agricoli, folosiți inclusiv la combaterea buruienilor, bolilor, dar și a unor specii de dăunători.

Problema este că și pentru camerele de luat vederi ale roboților este destul de dificil să „vadă“ afidele, din cauza dimeniunilor reduse ale acestora (chit că se găsesc în colonii). Aș identifica o posibilă soluție în acest caz, folosirea telefoanelor moderne inteligente pentru a poza afidele, iar pe baza imaginilor, o aplicație să „numere“ afidele.

Practic, fermierul ar merge la punctele de determinare, ar poza cu telefonul mobil, iar apoi softul face treaba și lansează avertizarea, dacă PED-ul a fost depășit. Dar, așa cum spuneam mai devreme, imaginile ar trebui să fie foarte bine focalizate.

Din experiența personală, am constatat că este dificil să pozezi fluturi de dimensiuni medii sau mari cu telefonul mobil și să ai o imagine bine focalizată. Iar, în cazul afidelor prezente pe spic, ar trebui pozat spicul din mai multe unghiuri, ca să ai o imagine panoramică a lui. Deocamdată, acestea sunt doar niște presupuneri privind cum ar putea tehnologia digitală să ne ajute pentru o mai bună detectare a afidelor prezente în lanurile de grâu sau orz.

Probabil aceste aspecte sunt deja în cercetare, mai ales în țările unde afidele produc pagube ridicate cultivatorilor de cereale. Schimbările climatice, resimțite și la noi în țară (din ce în ce mai mult, din păcate), pot favoriza, pe termen lung, populațiile principalelor specii de afide la cereale.

Având în vedere că se va reduce cantitatea de insecticide folosite, ca urmare a prevederilor politicii Green Deal, avem nevoie de ajutorul tehnologiei moderne pentru o mai bună identificare a afidelor din lan și realizarea unei combateri cât mai țintite. Se știe că, cu cât este mai precisă combaterea dăunătorilor culturilor agricole (inclusiv afidele), cu atât cantitatea de substanță activă folosită la hectar este mai scăzută (inclusiv cantitatea de apă).

Dar..., și aici este un mare „dar“, nu trebuie să pasăm răspunderea către această tehnologie. Dronele, roboții, capcanele automate digitale și alte aparate similare nu sunt decât niște unele.

Chiar dacă foarte evoluate, sunt totuși unelte. Răspunderea și decizia aparține fermierului. Este la fel ca și în fotografie. Profesorul de la școala de fotografie, a căror cursuri le-am frecventat, ne spunea că noi, folosind camera foto sau telefonul mobil pentru pozat, în modul automat, pur și simplu „pasăm răspunderea“ către aceste dispozitive. Ei bine, noi trebuie să ne asumăm această răspundere, în cunoștință de cauză, pe baza datelor furnizate cu ajutorul tehnologiei moderne, în niciun caz să pasăm „cartoful fierbinte“ digitalizării!

Explicații foto

Foto 1 – Afidele pe frunza de grâu

afidele pe frunza de grau

Foto 2-3 – Afide pe spicele de grâu

afidele pe spicele de grau

afidele pe spicele de grau invazie

Foto 4 – Buburuze pe spicul de grâu în căutare de afide

buburuze pe spicul de grau in cautare de afide

Foto 5 – Larve de buburuze pe spicul de grâu

larve de buburuze pe spicul de grau

Foto 6 – Afidele prezente pe spicele de grâu, o provocare pentru sistemele de focalizare ale camerelor foto

afide prezente in spicele de grau

Dr. ing. Emil GEORGESCU, INCDA Fundulea

În ultimii ani, cultura rapiței s-a aflat sub asediul dăunătorilor. Unii fermieri au făcut și 4 tratamente ca să scape de ei.

Din păcate, acest lucru nu este o surpriză. Specialiștii în protecția plantelor au tras semnale de alarmă în ultimii ani referitor la creșterea populațiilor de insecte dăunătoare la rapița de toamnă, o cultură și așa iubită de insectele de tot felul. Unii fermieri declarau că dăunătorii vin „valuri, valuri“ în cultura rapiței. Este o constatare asupra înmulțirii populațiilor diferitelor specii de insecte dăunătoare. Din păcate, omul este responsabil pentru acest lucru. Fără să vrea, omul a contribuit, în timp, la creșterea numărului de insecte dăunătoare culturii rapiței de toamnă. Indirect, prin toate activitățile care au dus la încălzirea climei (de zeci de ani) și direct, prin ceea ce face în câmp. Rotațiile scurte (în unele cazuri rapița revine după doi ani pe același loc), samulastra de rapiță, buruienile crucifere (din aceeași familie cu rapița).

Toate acestea au reprezentat o „masă copioasă“ pentru insectele dăunătoare rapiței cultivate. Aceste insecte beneficiază și de toamnele din ce în ce mai calde, așa cum a fost și cazul acestui an. Am văzut insectele active în cultura rapiței până la jumătatea lunii decembrie. Abia când s-au înregistrat temperaturi de iarnă veritabilă, activitatea insectelor s-a stopat. Uneori, iarna poate fi cel mai bun insecticid. Asta în regiunile temperate, unde, teoretic, trebuie să avem 3 luni de iarnă. Practic, din ce în ce mai rar avem iarnă veritabilă, cu temperaturi reduse și strat de zăpadă.

Problema este că nu avem bătaie de cap numai cu principalele specii de insecte dăunătoare rapiței. Dăunătorii secundari au ajuns să pună probleme din ce în ce mai mari, în ultimii ani. Dintre aceste specii, enumăr păduchele verde al piersicului (Myzus persicae) și molia verzei (Plutella xylostella) în perioada toamnei sau gândacul păros (Epicometis hirta) în primăvară. În toamna anului 2022, au crescut suprafețele semănate cu rapiță. Mulți fermieri au avut producție slabă la porumb și floarea-soarelui (sau chiar au avut culturile compromise) din cauza secetei. Prin urmare, mulți fermieri au pariat pe rapiță, fiind o cultură bănoasă, sperând că își vor mai recupera din pierderile financiare. Numai că seceta a continuat și în toamnă, favorizând populațiile de insecte dăunătoare, care și așa sunt în creștere în ultimii ani. Aceeași poveste s-a repetat în toamna anului 2023. Altă problemă este că, odată cu creșterea suprafețelor însămânțate cu rapiță, șansele să se facă o rotație ca la carte au scăzut. Dar, cât se mai face în zilele noastre o rotație ca la carte?

Acum, ce fac fermierii când s-au trezit cu rapița sub „asediul“ dăunătorilor? Au tratat cultura cu insecticide. Prin revistele de popularizare agricolă, mulți fermieri au declarat că au efectuat de la 2 trata­mente, până la 4-5 tratamente! Asta în condițiile în care, acum 10 ani, în toamnă nu se făcea decât tratamentul seminței și, eventual, un tratament în vegetație dacă era atac mare al larvelor viespii rapiței (Athalia rosae) sau al larvelor fluturelui alb al verzei (Pieris brassicae). Dar nu tratamentele în sine sunt problema, ci dozele folosite. Unii fermieri au declarat, tot prin revistele de popularizare sau pe rețelele de socializare, pe diferite grupuri destinate fermierilor, că „numai la o doză dublă au scăpat de probleme“. Aș adăuga eu, au scăpat atât de „probleme“, dar, foarte posibil, au „scăpat“ și de entomofauna utilă.

La afirmațiile cu „dozele duble“ de insecticide, permiteți-mi să fiu foarte sceptic. Spre marea mea uimire, inclusiv specialiști din domeniul agricol (altul decât protecția plantelor) au declarat, tot prin revistele de popularizare agricolă, că „numai la doza dublă a insecticidului“ au scăpat de insectele dăunătoare din rapiță!? Facem recomandări să nu se mai respecte doza omologată? În privința dozei trebuie să fim foarte atenți ce declarăm în public. Am putea suporta și rigorile legii, dacă declarăm că „doza dublă este mai bună...“. Dacă insecticidul aplicat la rapiță, pentru combaterea dăunătorilor acestei culturi, la doza omologată, înscrisă pe eticheta produsului, nu și-a făcut efectul scontat, trebuie să ne întrebăm mai întâi dacă cel care a tratat a respectat toate măsurile de aplicare. S-a făcut amestecul corect? Care era temperatura apei din rezervor la momentul efectuării amestecului? Cu cât aplicăm un tratament mai târziu în toamnă, cu atât există șansa ca apa din rezervorul mașinii de tratat să fie mai rece. Care este pH-ul apei din rezervorul mașinii de tratat? Dar conținutul în calcar? Etc., ș.a.m.d...Părerea mea, ca specialist în protecția plantelor, este că declarațiile privind „dozele duble au fost mai bune...“ sunt foarte hazardate. Este ca și cum un doctor ar recomanda pacientului să folosească o doză dublă de medicamente. Iar o cantitate mai mare de substanță activă poate duce la efecte secundare. În cazul rapiței pot fi două efecte secundare. Unul vizibil, și anume fitotoxicitatea.

De regulă, fitotoxicitatea nu apare foarte des la plante, în urma unei doze mai mari de insecticide, la fel cum se întâmplă în cazul erbicidelor. Dar mai este un efect foarte nedorit, care se vede pe termen lung. Dispariția entomofaunei utile! Dozele de insecticide au fost stabilite, în urma unor experiențe foarte riguroase, pe zeci de locații, în diferite condiții de mediu și de atac, pe timp de mai mulți ani. Așa s-a ajuns la doza omologată înscrisă pe eticheta insecticidului. Bine, dar ce facem dacă, într-adevăr, la doza omologată insecticidul nu are eficacitate? Dacă respectăm toate măsurile de aplicare, atunci trebuie notificat producătorul de la care s-a achiziționat insecticidul, apoi Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) și, în final, chiar și ANPC-ul.

Încă o dată, asigurați-vă că ați luat toate măsurile pentru aplicarea corectă a tratamentului la rapiță, la doza omologată. Cum puteți face dovada? Folosind tehnologia modernă. Filmați cu ajutorul telefonului mobil toate etapele aplicării tratamentelor, de la adăugarea insecticidului în rezervorul mașinii de stropit, până la aplicarea în câmp. Poate părea o muncă în plus, dar așa sunteți acoperiți, în caz că pot exista probleme.

Una dintre cauzele „valurilor de dăunători“ la rapiță este dispariția „frânelor naturale“, așa cum am numit eu entomofauna utilă. Speciile de viespi parazite sunt foarte sensibile la orice creștere a dozelor de insecticide. Fără entomofaună utilă populațiile speciilor dăunătoare rapiței cresc foarte mult, ajutate de toamnele calde. Rezultatul? Atac mare la rapiță și cheltuieli mai mari cu tratamentele.

Explicații foto

1. Păduchele verde al piersicului (Myzus persicae) pe fața inferioară a frunzelor de rapiță (în prima decadă a lui decembrie).

Foto 1 rapita Paduchele verde al piersicului Myzus persicae

2. Polenizatori activi în decembrie (temperatură maximă 16 grade Celsius).

Foto 2 rapita polenizatori activi

3. Molia verzei activă în decembrie (temperatură maximă 16 grade Celsius).

Foto 3 rapta atacata de molia verzei

4. Mozaicul rapiței (TMV), viroză transmisă de afide, simptome apărute la mijlocul lui decembrie.

Foto 4 mozaicul rapitei boala produsa de afide

5. Frunzele de rapiță cu daune produse în toamnă de larvele moliei verzei și ale fluturelui alb al verzei.

Foto 5 rapita daune produse de molia verzei si fluturele alb al verzei

Emil GEORGESCU, INCDA Fundulea

Afidele pot provoca daune în culturile de legume în mod direct, din cauza hrănirii cu sevă, și indirect, prin transmiterea virusurilor.

Prevenirea apariției virusurilor este și trebuie să fie o preocupare de bază a fermierilor. Astfel, managementul controlului afidelor devine din ce în ce mai important.

Virusurile sunt transmise de mai multe specii de afide, care sunt vectori ai transmiterii virusurilor în aproximativ 80% din cazuri. Trebuie să știm că o singură generație de afide poate consuma 30-40 tone de sevă elaborată.

Afidele sunt vectori principali care transmit peste 50 de viroze la plantele de cultură, printre care virusul mozaicului castravetelui (CMV – cucumber mozaic virus), piticirea și îndesarea ardeiului (Pepper rosette disease), mozaicul galben al ardeiului (Alpha mozaic virus), tomate (TAMV – tomato acuba mozaic virus).

Pentru combaterea cu succes a afidelor din culturile de ardei, castraveți, dovlecei, crizanteme, gălbenele, gerbera, pepeni galbeni, tomate, vinete și plante decorative, compania Corteva a lansat, începând cu anul 2020, insecticidul CLOSER™, care are la bază o substanță activă nouă, sulfoxaflor, cu numele de brand Isoclast™ active.

Insecticidul CLOSER™ pe bază de Isoclast™ active este omologat la doza de 0.4-0.2 L/ha în funcție de cultură.

Insecticidul CLOSER™ pe bază de Isoclast™ active are câteva caracteristici care îl disting pe piața insecticidelor:

  • Are efect de șoc și rezidual excepțional, insectele fiind combătute în 2-3 zile de la aplicare;
  • Are o stabilitate foarte bună la razele UV și este foarte rezistent la spălare;
  • De asemenea, în momentul în care este diluat în apa cu pH-uri diferite, dovedește o stabilitate foarte ridicată;
  • Datorită acțiunii sistemice și translaminare, insecticidul pătrunde și sub frunze, între plante și lăstari, asigurând astfel controlul eficient al afidelor ascunse;
  • Isoclast™ active se diferențiază de alte soluții datorită faptului că este foarte eficient împotriva insectelor rezistente la alte tipuri de insecticide;
  • CLOSER™ este compatibil cu alte produse, se degradează rapid în sol și nu persistă în mediul înconjură

Isoclast™ active este cea mai eficientă soluție pentru combaterea insectelor cu aparat bucal de înțepat și supt, precum afidele.

Aplicarea insecticidului CLOSER™ pe bază de Isoclast™ active asigură combaterea afidelor și contribuie eficient la diminuarea riscului transmiterii virusurilor, având impact pozitiv asupra producțiilor mari și de calitate.

Adrian Ionescu – Category Marketing Manager Fungicides, Insecticides & Biologicals Romania & Moldova

În cultura cartofului, pe lângă cea mai păgubitoare boală, mana, dăunătorii cei mai importanți sunt afidele din cauza numărului mare de virusuri pe care le transmit.

Catalogarea acestor organisme nu este ușoară, deoarece ocupă loc undeva între organismele vii și nevii, alcătuite din proteine și acid nucleic, în majoritatea cazurilor de tip ARN (acid ribonucleic). Sunt cunoscute mai mult de 300 de specii care sunt vectorii a aproximativ 600 de virusuri ale plantelor.

În cultura cartofului transmiterea virusurilor de la un câmp la altul și în interiorul culturii este realizată preponderent de afidele aripate în timpul hrănirii lor, când, datorită aparatului bucal (tubular) de înțepat și supt (stileți) injectează saliva în celule și apoi sug amestecul de salivă și suc celular. Prin acest proces este foarte ușor ca virusul să fie “transportat” de la o plantă la alta, iar odată ce o plantă a fost afectată, agentul dăunător rămâne prezent în toate organele, inclusiv tuberculi, noile plante fiind astfel infectate inevitabil.

Durata de retenție a virusurilor de către afide poate varia de la minute, ore și până la zile sau săptămâni. Gradul de infectare diferit poate duce la reducerea taliei plantelor sau încetarea creșterii, astfel la scădere de producție în procent de 50-90%.

În România virusul Y(PVY) este considerat ca fiind cel mai important, dar mai sunt cunoscute și altele, de exemplu virusul răsucirii frunzelor (PLRV), virusul S (PVS), virusul M(PVM) etc.

Începând din acest sezon, Corteva pune la dispoziția fermierilor un nou produs cu denumirea comercială Closer™, ce conține o substanță activă nouă, sulfoxaflor (Isoclast™ active), aparținând unei grupe chimice noi și anume sulfoximine, care combate foarte bine insectele cu aparat bucal de înțepat și supt. A fost dezvoltat și omologat în multe țări din lume, pentru majoritatea culturilor.

Este folosit pentru controlul afidelor din culturile de cartof, varză, salată, spanac, cu un efect de șoc si rezidual excepțional, determinând încetarea rapidă a hrănirii dăunătorilor.

Doza este de 0.2 L/ha, cu un număr de 2 tratamente recomandate pe sezon, cu un timp de pauză de 7 zile.

Având acțiune sistemică (se deplasează către noile creșteri prin xilem) și translaminară (se deplasează în și prin țesuturile plantei), oferă control și asupra insectelor ascunse între plante și sub frunze, adică afide aflate în afara ariei de stropit. Isoclast™ active este o neurotoxină cu acțiune de contact și prin ingestie, afidele fiind combătute în decursul a 2-3 zile după aplicare.

Câteva avantaje care îl caracterizează:

  • stabilitate la razele UV
  • rezistență la spălare
  • stabilitate ridicată la diluanți cu pH diferit
  • eficient împotriva insectelor rezistente la alte tipuri de insecticide
  • compatibilitate excelentă cu alte produse de protecția plantelor
  • se degradează rapid în sol

afide pic. 2

Momentul aplicării:

Insecticidul Closer™ se poate aplica începând cu faza de formare a ramurilor laterale, până în faza primilor muguri florali din prima inflorescență vizibilă (BBCH 20-59) și/sau până la faza primelor bace vizibile (BBCH 70).

Nu se folosește în timpul activității albinelor si se recomandă să nu fie folosit în locurile unde albinele își colectează hrana (nectar).

Arpad Jakab
Key Account Manager Specialty Crops Farms Romania Centru & Vest
Corteva Agriscience Romania

Condițiile climatice din ultima perioadă pot favoriza apariția și evoluția bolii/dăunătorului: MANĂ, ALTERNARIA, BACTERIOZE/AFIDE ȘI GÂNDACUL DIN COLORADO – LARVE, care pot cauza pierderi importante la cultura de: CARTOF

Pentru prevenire și combatere se recomandă executarea tratamentului 1.

Folosiți unul dintre produsele de mai jos, după caz:

BRAVO 500 SC – 0,2% sau CHAMP 77 WG – 0,3% sau ROVER 500 SC – 0,2% sau POLYRAM DF – 0,2% sau ACROBAT MZ 69 WG – 0,2% sau CURZATE MANOX – 0,25% sau CHAMP 77 WG – 3,00 kg/ha.

La tratamentul 1, la apariția dăunătorilor (larve Colorado, afide) se pot adăuga următoarele insecticide:

ACTARA 25 WG – 60 g/ha sau CALYPSO 480 SC – 80 ml/ha sau DECIS 25 WG – 40 g/ha sau MOSPILAN 20 SG – 100 g/ha sau PYRINEX QUICK – 1 l/ha.

Perioada optimă de tratament pentru Colorado: când majoritatea larvelor sunt de vârsta a doua.

Alte recomandări: tratamentul nu se execută la temperaturi mai mari de 25°C.

Citiți cu atenție prospectul produselor de protecția plantelor înainte de utilizare!

Atenție! Se pot utiliza și alte produse de protecția plantelor omologate pentru dăunătorii amintiți!

Sursa: Oficiul Fitosanitar Alba

La  MĂR – se vor aplica două tratamente pentru combaterea rapănului, făinării, moniliozei, bolilor de scoarţă, păduchelui din San-Jose (G1), păduchelui lânos, acarieni, afide, insecte defoliatoare şi minatoare astfel:

  • tratamentul 1 – când fructul are diametrul de 3 cm (perioada 31 mai 2019 - 06 iunie 2019);
  • tratamentul 2 – la interval de 7-12 zile de la efectuarea tratamentului anterior.

Se vor utiliza următoarele amestecuri de pesticide:

  • SYSTHANE PLUS 24 CE - 0,02 % sau SCORE 250 EC – 0,015% sau TOPSIN 70 WDG – 0,07% sau CHORUS 75 WG– 0,02% + DECIS 25 WG – 0,003%  sau PYRINEX 25 CS – 0,3% + NISSORUN 10 WP – 0,03%;
  • SHAVIT F 72 WP – 0,2% +  DECIS 25 WG – 0,003% + VERTIMEC 1,8% EC –0,1% până la 0,15%;
  • FOLICUR SOLO 250 EW – 0,05% sau CHORUS 75 WG – 0,02% + ACTARA 25 WG – 0,01% sau MOVENTO 100 SC – 0,1875% +  ENVIDOR 240 SC – 0,04%;
  • SYSTHANE PLUS 24 CE – 0,02 % + CALYPSO 480 SC – 0,02% sau MOSPILAN 20 SG – 0,02% sau ACTARA 25 WG – 0,01% + ENVIDOR 240 SC – 0,04%;
  • MERPAN 50 WP – 0,25% sau DITHANE M 45 – 0,2% sau NOVOZIR MN 80 – 0,2% sau WINNER M 80 – 0,2% + SULFOMAT 80 PU – 0,3% sau SHAVIT F 72 WP – 0,2% + ACTARA 25 WG – 0,01% + NISSORUN 10 WP – 0,03%.

La  PĂR şi GUTUI – se vor aplica două tratamente pentru combaterea fumaginei, rapănului, moniliozei, septoriozei, pătării brune, puricelui melifer, păduchelui din San-Jose (G1), acarienilor, afidelor, insectelor defoliatoare şi minatoare, păduchelui lânos astfel:

  • tratamentul 1 – în perioada de creştere a fructelor (perioada 31 mai 2019 - 06 iunie 2019);
  • tratamentul 2 – la interval de 7-12 zile de la efectuarea tratamentului anterior.

Se vor utiliza următoarele amestecuri de pesticide:

  1. SCORE 250 EC – 0,015% sau SHAVIT F 72 WP – 0,2% sau CHORUS 75 WG – 0,02% + DECIS 25 WG – 0,003% sau MOVENTO 100 SC – 0,1875% + NISSORUN 10 WP – 0,03%;
  2. DITHANE M 45 – 0,2% sau MERPAN 50 WP – 0,25% sau WINNER M 80 – 0,2% + CALYPSO 480 SC – 0,02% sau MOSPILAN 20 SG – 0,02% sau ACTARA 25 WG – 0,01% + ENVIDOR 240 SC – 0,04%;

În livezile de MĂR şi PĂR unde este pus în evidenţă atac al focului bacterian al rozaceelor (Erwinia amylovora) se vor utiliza următoarele produse:

CHAMP 77 WG – 0,2% sau FUNGURAN OH 50 WP – 0,04% sau KOCIDE 2000 – 0,25% + CALYPSO 480 SC – 0,02% sau MOSPILAN 20 SG – 0,02% sau ACTARA 25 WG – 0,01% + VERTIMEC 1,8% EC – 0,1% până la 0,15%. 

La toate reţetele de tratament se poate adăuga îngrăşământ foliar în concentraţiile recomandate de producător.

Alte Recomandări importante:

Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător!

- produsele se solubilizează separat, se omogenizează și apoi se pulverizează;

- resturile de soluții sau apa rezultată în urma spălării echipamentelor de stropit nu trebuie să ajungă în apropierea apelor de suprafață, șanțuri etc.

- executarea tratamentului, pe timp liniștit, fără vânt. Nu aplicați tratamentul dacă viteza vântului este mai mare de 4-5 m/s.

- citiți cu atenție eticheta produsului pe care îl folosiți;

- la realizarea amestecurilor se verifică compatibilitatea pesticidelor, fizică și chimică.

- Se vor utiliza doar produse de protecţia plantelor recomandate de CODEX-PEST EXPERT, pentru testele avertizate, omologate de către ,,COMISIA INTERMINISTERIALĂ DE OMOLOGARE A PRODUSELOR DE UZ FITOSANITAR“, avizate pentru a fi folosite pe teritoriul ROMÂNIEI.

- Respectati cu strictete normele de lucru cu produse de uz fitosanitar, pe cele de securitate a muncii, de protecție a albinelor și a animalelor!, conform ORDINULUI COMUN (Ord. 45/1991 al MAA; 68/05.02.1992 Min. Mediului; 15b/3404/1991 al Dep. Pentru Admin. Locală şi 127/1991 al ACA din România, 1786/TB/1991 al Minist. Transporturilor).

Produsele fitosanitare trebuie să fie utilizate în mod corespunzător.

Utilizarea lor corectă include aplicarea principiilor bunelor practici fito­sanitare și îndeplinirea condițiilor stabilite în conformitate cu articolul 31 și specificate pe etichetă. Aceasta respectă, de asemenea, dispozițiile Directivei 2009/128/CE și, în special, principiile generale de combatere integrată a dăunătorilor prevăzute la articolul 14 și în anexa III la respectiva directivă.

În vederea protejării sănătății oamenilor și a animalelor, protecției albinelor și a mediului  înconjurător, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care utilizează pe terenurile pe care le dețin produse de uz fitosanitar din grupele a III-a și a IV-a de toxicitate, au obligația să le depoziteze, să le manipuleze și să le utilizeze în conformitate cu instrucțiunile tehnice care le însoțesc, aprobate potrivit legii.

Sursa: Oficiul Fitosanitar Bistriţa-Năsăud

Condițiile climatice din ultimele zile pot favoriza apariția și dezvoltarea dăunătorilor/boli: MUSCA CIREŞELOR, AFIDE/MONILIOZA, PĂTĂRI, CIURUIRI care pot cauza pierderi importante la culturile: CIREŞ, VIŞIN.

Pentru prevenire și combatere se recomandă executarea tratamentelor împotriva acestor agenți de dăunare utilizând la alegere una dintre următoarele combinații:

  1. TOPSIN 70 WDG= 0,07% sau LUNA EXPERIENCE 400 SC 0,05 % + KARATE ZEON = 0,015% sau
  2. .NOVADIM PROGRESS = 0,075% + SCORE 250 EC = 0,02% ALCUPRAL 50 PU = 0,2% sau
  3. TOPAS 100 EC 0,05 %+ SCORE 250 EC = 0,02% + NOVADIM PROGRESS = 0,075% sau
  4. LASER 240 EC = 0,06% + SIGNUM = 0,05%.

Perioada optimă de tratament: 23-28 .05.2019.

Tratamentul II se aplică la 7-8 zile de la cel anterior.

ATENŢIE! SE POT UTILIZA ŞI ALTE PRODUSE DE PROTECŢIA PLANTELOR OMOLOGATE PENTRU DAUNĂTORII AMINTIŢI!

Alte recomandări:

Ambalajele clătite se depozitează în magazii şi se returnează distribuitorului.

Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător!

Respectați cu strictețe perioadele de remanență a produselor de protecția plantelor utilizate, a normelor de lucru, pe cele de securitate a muncii, de protecție a albinelor și a animalelor conform Protocolului de colaborare nr. 3242/F/21.10 2016 dintre MADR – ANF si ROMAPIS, Ordinului comun nr. 45/1991/127/68/15b/1991 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Asociației Crescătorilor de albine, din România, Ministerului Transporturilor, Ministerul Mediului, Departamentului pentru Administrație locală, privind unele măsuri pentru protecția familiilor de albine împotriva intoxicațiilor cu pesticide și a Legii nr. 383/2013 a apiculturii și Legea nr. 280/2015, privind modificarea legii apiculturii.

Sursa: Oficiul Fitosanitar Alba

Condițiile climatice din ultimele zile au favorizat apariția și dezvoltarea dăunătorilor/bolilor: VIERMELE PRUNELOR, AFIDE, OMIZI DEFOLIATOARE, ACARIENI / PATAREA ROŞIE, CIURUIRE, MONILIOZE.

Pentru prevenire și combaterea lor  se recomandă:

  1. CALYPSO 480 SC = 0,02% + BRAVO 500 SC = 0,15% + NISSORUN 10 WP = 0,03%  sau
  2. NOVADIM PROGRESS = 0,1% +DITHANE M 45 = 0,2% sau
  3. FASTER 10 CE = 0,025% + SIGNUM = 0,05% + MILBECNOCK = 0,075% sau
  4. KARATE ZEON = 0,015% + SCORE 250EC = 0,02% + VERTIMEC PRO = 0,1-0,15% sau
  5. CORAGEN = 0,01% + ORIUS 25 EW = 0,1% + VERTIMEC PRO = 0,1-0,15%.

Perioada optimă de tratament: 23.05. – 27.05.2016.

Alte recomandări: se va folosi 1.500 l soluție la hectar.

Citiți cu atenție prospectele produselor de protecția plantelor înainte de utilizare!

ATENŢIE! SE POT UTILIZA ŞI ALTE PRODUSE DE PROTECŢIA PLANTELOR OMOLOGATE PENTRU DAUNĂTORII AMINTIŢI!

Alte recomandări:

Ambalajele clătite se depozitează in magazii şi se returnează distribuitorului.

Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător!

Respectați cu strictețe perioadele de remanență a produselor de protecția plantelor utilizate, a normelor de lucru, pe cele de securitate a muncii, de protecție a albinelor și a animalelor conform Protocolului de colaborare nr. 3242/F/21.10 2016 dintre MADR – ANF și ROMAPIS, Ordinului comun nr. 45/1991/127/68/15b/1991 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Asociației Crescătorilor de Albine din România, Ministerului Transporturilor, Ministerul Mediului, Departamentului pentru Administrație locală, privind unele măsuri pentru protecția familiilor de albine împotriva intoxicațiilor cu pesticide și a Legii nr. 383/2013 a apiculturii și Legea nr. 280/2015, privind modificarea legii apiculturii.

Sursa: Oficiul Fitosanitar Alba

Condiţiile climatice din ultimele zile pot favoriza apariţia şi dezvoltarea dăunătorului / bolii: paduchele din San-Jose +Afide + Larve Miniere / Rapăn + Făinare care pot cauza pierderi importante la cultura mărului

Pentru prevenire şi combatere se recomandă executarea tratamentului : al VII la Măr (tr.I G.1 pt. Păduchele.din San-Jose).

Folosiţi unul din produsele sau din amestecurile de mai jos, după caz :

1. PYRINEX 25 CS = 0,3% + STROBY DF = 0,01%-0,13%.
sau
2. MOSPILAN 20 S G = 0.03% + SCORE 250 EC = 0,015%
sau
3. MOVENTO 100 SC = 0,13% + TOPSIN 500 SC = 0,14%
sau
4. DECIS 25 WG = 0,003% + ORIUS 25 EW = 0,05%
sau
5. ACTARA 25 WG = 0,01% + CLARINET = 0,1%
sau
6. PYRINEX QUICK = 0,1% + DITHANE M 45 = 0,2% +TOPSIN M 70 = 0,07% .

Perioada optimă de tratament: 11.06.-15.06.2016

Alte recomandări: La utilizarea insecticidelor recomandate, stupii de pe o rază de 3 km se vor închide 48 de ore

Tratamentul nu se execută la temperaturi mai mari de 25°C.     

Luați măsuri ce se impun pentru protecția mediului înconjurător.Respectați cu strictețe normele de lucru cu produse de protecția plantelor, pe cele de sănătate şi securitatea muncii, de protecția animalelor.

Atenţie! Se pot utiliza şi alte produse de protecţia plantelor omologate pentru bolile şi dăunătorii amintiţi!

Dr. Ing. Budrala Nicolae
Oficiul Fitosanitar ALBA

Condiţiile climatice din ultimele zile au favorizat apariţia şi dezvoltarea dăunătorului/bolii: Păduchele din San-Jose, Afidele/ Ciuruire și Pătarea roșie care pot cauza piederi importante la prun.

Pentru prevenire şi combatere se recomandă executarea tratamentului: al VII-lea la prun. Folosiţi unul dintre produsele sau din amestecurile de mai jos după caz:  

1. MOSPILAN 20 SG = 0,03% + DITHANE M 45 = 0,2%

2. JUVINAL 10 EC = 0,05% + BRAVO 500 SC = 0,15%                                                

3. ACTARA 25 WG = 0,01% + FOLPAN 80 WDG = 0,1%

4. DECIS 25 WG = 0,003% + MERPAN 48 SC = 0,2% .                                                   

5. CALYPSO 480SC = 0,02% + SIGNUM = 0,05% .

Perioada optimă de tratament : 11.06. – 15.06.2016

Alte recomandări :

- Cantitatea de soluţie : 1500 l/ha

- Nu trataţi la temperaturi de peste 25 grade C                     

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti