Departamentul Agriculturii din SUA se află într-o poziție incomodă de a supraveghea standardele „ecologice“, fără a-și face iluzii cu privire la ceea ce înseamnă denumirea. „Permiteți-mi să fiu clar cu privire la un lucru, eticheta organică este un instrument de marketing. Nu este o declarație despre siguranța alimentelor. Nici «organic» nu este o judecată de valoare despre nutriție sau calitate“, a spus secretarul american al Agriculturii Dan Glickman.

Cu toate acestea, din propriile cercetări ale USDA, consumatorii cumpără produse organice la prețuri mai mari, deoarece cred în mod eronat că sunt mai sigure și/sau mai hrănitoare.

Agricultura „organică“ interzice plantele modificate cu tehnici moleculare, deși IG este un continuum fără întreruperi de tehnici care au fost folosite de-a lungul mileniilor. Acestea includ (printre altele) hibridizarea, mutageneza, variația somaclonală, hibridizarea încrucișată largă (mișcarea genelor de-a lungul „barierelor naturale de reproducere“), ADN-ul recombinant („splicingul genelor“) și acum editarea genelor. Distincția principală dintre ultimele două și celelalte este că sunt mult mai precise și previzibile decât tehnicile anterioare, care introduc adesea mutații în afara țintelor propuse.

De la apariția în anii 1970 a tehnologiei ADN recombinant, care permite ca segmentele de ADN să fie mutate mai ușor și mai precis de la un organism la altul, tehnicile moleculare de IG au devenit din ce în ce mai sofisticate, precise și previzibile. Această evoluție a culminat acum cu cele mai recente descoperiri, sistemul CRISPR-Cas9 și variațiile sale. Această tehnologie poate găsi o secvență specifică de ADN în interiorul unei celule și apoi o poate modifica cu precizie. CRISPR poate fi folosit și pentru a activa sau dezactiva genele fără a le modifica secvența.

Un articol publicat în aprilie 2023 de un grup de cercetători germani ilustrează modul în care abordările de reglementare pot deveni blocate atunci când renunță la fundamentele științei, în special, atunci când ignoră faptul că, există un continuum fără întreruperi între tehnicile vechi și cele noi de modificarea genetică. În schimb, au fost prinși în distincții și etichete fără sens, cum ar fi „noile tehnici genomice“ (NGT) și „organisme modificate genetic“ (OMG), apoi au propus abordări arbitrare, fără sens, pentru a le reglementa.

Noile tehnici genomice (NTG) permit dezvoltarea de noi genotipuri și trăsături în moduri și cu rezultate diferite în comparație cu metodele IG anterioare sau cu reproducerea convențională (inclusiv mutageneza nețintită). Reglementarea UE privind OMG-urile necesită o evaluare a efectelor directe și indirecte ale acestora, care pot fi imediate, întârziate sau cumulative. Astfel de efecte pot rezulta, de asemenea, din interacțiunile organismelor NTG prezente simultan într-un mediu receptiv comun sau pot apărea dintr-o combinație a trăsăturilor lor. Această revizuire elaborează astfel de potențiale interacțiuni pe baza unei analize a literaturii de specialitate și a scenariilor argumentate pentru a identifica posibile căi de a face rău.

Organismele NTG ar putea fi introduse în mediu și în lanțurile trofice pe scară largă, implicând multe trăsături, într-o gamă largă de specii și în perioade scurte de timp. În mod inevitabil, acest lucru ar crește probabilitatea ca efecte directe sau indirecte să apară prin interacțiuni între organismele NTG care sunt, de exemplu, prezente simultan într-un mediu comun.

Dacă organisme modificate genetic derivate din NTG sunt eliberate în mediu, impactul lor potențial negativ trebuie redus la minimum. În plus, introducerea evaluării prospective a tehnologiei ar putea oferi un instrument pentru managerul de risc pentru a controla amploarea eliberărilor de organisme NTG.

Analiza riscului fiecărei încercări pe teren a unei noi variante ar trebui să ia în considerare posibila interacțiune a acestuia cu fiecare organism existent, de la bacterii și viruși la copaci, păsări migratoare și animale, inclusiv oameni. În termeni matematici, ar trebui să se ia în considerare riscurile posibile ale N factori luați unul la puterea N la un moment dat. Aceasta ilustrează absurditatea „principiului precauției“ european – că orice și totul este periculos până la proba contrarie – dus la extrem.

Dacă o astfel de disfuncție birocratică se răspândește în țările în curs de dezvoltare, poate duce la distrugerea economiilor și chiar la insecuritate alimentară și instabilitate politică. Exemplul catastrofal recent din Sri Lanka vorbește despre mizeria care poate rezulta din abandonarea științei și a bunului simț. Odată cu impunerea noii politici „Sri Lanka verde“ impusă națiunii în 2021, țara s-a convertit complet la agricultura ecologică și a interzis importul de îngrășăminte sintetice și alte inputuri chimice, inclusiv pesticide și erbicide. Ca urmare, producția agricolă a scăzut și sărăcia rurală a crescut. Rezultatele au fost daune aduse economiei, foamete răspândită și revolte care au dus la fuga președintelui din țară, totul ca urmare a unei politici neinformate, viciate, bazate pe dorințe în loc de știință.

Mexicul a fost în pragul unor politici similare, deși mai puțin extinse. Un decret prezidențial privind „porumbul MG“ din 2020 îl interzice în aluat sau tortilla, punând în pericol cererea Mexicului de importuri de porumb. Ulterior, țara și-a modificat decretul, eliminând termenul limită de interzicere a porumbului MG pentru hrana animalelor și uz industrial, care este de departe cea mai mare parte a importurilor de porumb din SUA. Acest lucru ar fi devastator atât pentru producătorii americani de porumb, cât și pentru consumatorii mexicani. Mexicul a cumpărat peste 20 milioane de tone de porumb din Statele Unite în anul de comercializare 2021/22, potrivit Departamentului Agriculturii din SUA, și nu există nicio modalitate ca fermierii mexicani să poată produce mai mult porumb pentru a reduce deficitul.

Știința trebuie să prevaleze. Factorii de decizie din întreaga lume ar trebui să țină seama de exemplele nefericite din Sri Lanka și Mexic și să realizeze că reglementările bazate pe pseudoștiință sau neștiință sunt distructive și regresive. Inovații extraordinare așteaptă în birourile cercetătorilor, însă noi trebuie să avem înțelepciunea de a le permite să fie dezvoltate.

Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU

Aceasta a fost tema aflată în discuție la Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“ (ASAS) la Adunarea Generală din luna iulie 2023, ca urmare a inițiativei Universităților de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV Iași și Timișoara de a-și schimba denumirea în Universitățile de Științele Vieții (USV).

Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“ (ASAS) este principalul for științific pentru agricultură și dezvoltare rurală.

De asemenea, ASAS își desfășoară activitatea în cadrul Uniunii Academiilor Europene pentru Știință Aplicată în Agricultură, Alimentație și Natură (UEAA).

Cuprinde membrii selectați pe principii științifice și academice, cercetători științifici și cadre didactice din cadrul sistemului agro-economic și rural, aleși în principal pe baza criteriului de excelență a contribuției în domeniul științei.

Adunarea Generală a membrilor ASAS a luat în dezbatere – pe baza cuvântului prof. univ. dr. ing. Ion BOLD – membru titular ASAS – inițiativa Universităților de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Iași și Timișoara de a schimba prin Ordonanță Guvernamentală denumirea în „Universități de Științele Vieții“, prevalându-se de dreptul de autonomie universitară și o imaturitate a democrației noastre, respectiv a organelor de avizare a unei asemenea motivații utopice.

Ion Bold, membru titular al ASAS, și-a început pledoaria spunând că va vorbi „despre noi și cei dinaintea noastră“ amintind că în luna mai 2023 ASAS a organizat Sesiunea Aniversară „96 de ani de la crearea Institutului de Cercetări Agronomice al României (ICAR)“, dar „96 are și o multiplă semnificație istorică. Tot de atunci s-au împlinit 96 de ani de la crearea Agronomiei ca știință prin cursul inaugurat de Ion Ionescu de la Brad la Academia Mihăileană din Iași, în 1841, dezvoltat apoi de P.S. Aurelian. În evoluția noastră istorică remarcăm, în perioada creării ICAR, acreditarea titlului de inginer agronom datorită lui Constantin Sandu-Aldea și au fost create Academiile de Înalte Studii Agronomice din Cluj și București. Tot atunci s-a înființat Colegiul Inginerilor, având 7 secțiuni, între care agronomia și silvicultura, grupate în 3 corpuri profesionale – al Inginerilor pentru Lucrările Publice, corpul Agronomic și corpul Silvic.“

Astfel, Agronomia a devenit sistem – învățământ, cercetare, producție, care se va dezvolta creându-se în perioada de economie planificată 5 Institute Agronomice, un Institut Central de Cercetări Agricole cu institute de ramură, stațiuni și centre de cercetare și o structură agrară cu mari exploatații în care-și desfășoară activitatea cea mai numeroasă breaslă de ingineri agronomi care au asigurat modernizarea agriculturii românești, asigurarea securității alimentare și mari disponibilități pentru export. Tot atunci s-a creat și ASAS, care a dezvoltat cercetarea științifică, integrată evoluției social-economice.

După evenimentele din decembrie 1989, Agronomia s-a adaptat noii perioade de trecere la economia de piață, cele 5 Institute Agronomice au devenit Universități de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, iar Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“ s-a reorganizat în Institute Naționale, Institute de ramură și Stațiuni de cercetare-dezvoltare, ale căror rezultate să fie puse la dispoziția diverselor sectoare ale agriculturii.

Aceasta a fost situația foarte sintetică a evoluției istorice a Agronomiei până în anul 2021, când a luat inițiativa USAMV Iași, urmată de USAMV Timișoara de a-și schimba denumirea în Științele Vieții, distrugând un sistem unitar de învățământ agronomic consolidat în 200 de ani de evoluție a Agronomiei, ca știință a agriculturii și a spațiului rural.

Schimbarea denumirii Universităților de Științe Agronomice și Medicină Veterinară în Universități de Științele Vieții la Iași și Timișoara este o adevărată revoluție în sistemul de învățământ superior agronomic, trecând în derizoriu tradiționala știință agronomică, consacrată unui domeniu practic, agricultura și spațiul rural, în Științele Vieții, care are înțelesul invizibil și nu realitatea viabilă, vizibilă, forma generând și conținutul.

Acțiunea „inovatoare“ a colegilor de la Iași și Timișoara trece Agronomia din știința tehnico-economică în cadrul științelor umaniste, cu semnificații dincolo de realitatea la care se referă Agronomia. Este nejustificată și derutantă această transbordare pentru că științele consacrate mai apropiate vieții, Medicina, Biologia, Filozofia, Psihologia, Sociologia nu au găsit până acum o definire a vieții și deci cu atât mai mult este rolul Agronomiei, ajungând la un punct în care supremația o deține Teologia ca știință a vieții, cum sublinia recent Daniel – patriarhul BOR. De fapt, știința și religia au fost dintotdeauna complementare.

Deci, nu revine Agronomiei rolul de a se ocupa de Științele Vieții, rătăcirea colegilor de la Iași și Timișoara de lărgire a orizontului Agronomiei este utopie, atrași de mirajul falsei originalități și al afirmării cu orice preț. Dar, probabil, au avut în vedere preceptele religioase că „viața are două perioade, una efemeră pe pământ și una veșnică, în rai“. Și, gândindu-se la viitor, vor avea șansa să ajungă în rai. În fapt, îi asigur că Sfântul Petru, care este la poarta Raiului, are un sistem informațional astfel încât pentru această rătăcire, cei implicați vor ajunge în iad, în cazanul cu smoală fierbinte, așa cum arată tabloul votiv de la exteriorul Mănăstirii Moldovița.

Din moment ce își păstrează rolul de a forma ingineri în diferite științe aplicate la agricultură și spațiul rural, Agronomia se ocupă cu proiectarea, perfecționarea și aplicarea în practică a sistemelor de agricultură integrate, alcătuite din plante, animale, materiale, echipamente mecanice, oameni, adecvate condițiilor natural-economice, bazate pe cunoștințe tehnice, biologice, economice, experiențe și cercetători pentru realizarea unor funcții (valorificarea, conservarea, ameliorarea resurselor funciare, producția ca maxim de economie și eficiență etc.), ceea ce reprezintă interrelația între activitatea de concepție și activitatea practică prin învățământ, cercetare, organizare și conducere a proceselor tehnologice, în armonie cu evoluția în domeniul biologiei, chimiei, fiziologiei, mecanicii, economiei, obținând o interconectare multi și interdisciplinară pentru dezvoltarea agriculturii și a spațiului rural.

Contrar acestor concepte dezvoltate de înaintașii noștri agronomi savanți, prin acțiunea lor, colegii de la Iași și Timișoara, bazați pe autonomia universitară și a lipsei de competență a statului în avizare și aprobare, au considerat libertatea creației în perfecționarea pregătirii profesionale a viitorilor specialiști drept libertinajul inițiativei utopice, necoerente de lărgire a orizontului Agronomiei distanțată de cerințele curente ale societății. Au considerat că prin aceste iluzii, utopii, care de fapt sunt false reprezentări, polarizând disciplinele agronomice într-o definire axiomatică Științele vieții, considerându-se capabili să schimbe evoluția istorică și să-și impună inepțiile ca manifestare de vedetisme în știință.

O asemenea atitudine are efecte directe în viața social-economică după 1989, când funcțiile de decizie în stat sunt ocupate, nefiind importantă pregătirea profesională, ci înscrierea într-un partid și intrarea prin orice mijloace în grațiile șefilor. Se consideră că „orice om politic“ numit într-o funcție de ministru suportă un proces „de iluminare“ la fel ca și „cei 12 apostoli“ și se pricepe la orice.

Se consideră că au consilieri, dar aceștia sunt promovați pe același criteriu.

Este cazul sugestiv al Ministrului Agriculturii, unde cel mai mare partid a numit de două ori ministru pe Ilie Sârbu, preot, Directorul Seminarului Teologic din Lugoj, apoi pe Adrian Chesnoiu, absolvent al Academiei de Poliție, iar acum pe Florin Barbu, absolvent al ASE de la Craiova. Se așteaptă probabil noii absolvenți de la Universitățile de Științele Vieții, pentru că din absolvenții a 5 Universități Agronomice nu au corespuns și criteriilor partinice.

Și va fi și mai dificil în viitor, având „două școli“ de agronomie cu două Universități „în cer“ și trei Universități pe pământ, dar pe medie e totuși bine – așa cum spunea Grigore Moisil: „o bucă pe gheață, una pe plită, pe medie e bine“. Lăsând gluma, noi trebuie să fim uniți ca breaslă, ca școală cum se spune în „cuget și simțiri“, Agronomia.

Materialul pe această temă a fost difuzat președintelui ASAS, președinților și secretarilor științifici ai celor 9 secții din cadrul ASAS, Filialelor ASAS din Brașov, Cluj, Craiova, Iași și Timișoara, iar revista Viața satului a realizat o dezbatere pentru susținerea Agronomiei.

La intervenția on-line a acad. Păun Ion Otiman, membru ASAS, care a revendicat ideea schimbării încă din 2004 și a prezentat această „idee“ (utopică) și la acordarea titlului de Doctor Honoris Cauza al USAMV Cluj, replica lui Ion Bold a fost categorică: „Și dvs. ca agronom ați ajuns Secretarul General al Academiei Române, fiindcă Agronomia face parte din Sistemul General al Științelor din România stabilit de acad. Ștefan Micu și acreditat de Academia Română. Și dvs. dl Otiman și dl Cristian Hera (că v-a susținut) ca vicepreședinte al Academiei și președinte, ați ajuns oameni de știință, agronomi, iar agronomia v-a făcut «domni». Dacă erați de la Universitatea de Științele Vieții nu v-ar fi angajat nici la poarta Academiei.... poate la Patriarhie. Oricum, fiind susținător al Științelor Vieții așa cum v-am mai spus, șansa dvs. va fi la alegere: «la spânzurătoare, ardere pe rug sau în cazanul cu smoal㻓.

Ion Bold a considerat că ASAS, ca principalul for științific al Agronomiei în tripla și indivizibila relație: învățământ, cercetare, producție, trebuie să întreprindă demersurile necesare pentru anularea Ordonanțelor care au creat Universitățile de Științele Vieții. Desigur, va fi foarte greu în actualele condiții, când s-a schimbat guvernul. De fapt, „s-au schimbat ciobanii, s-au înlocuit câinii, dar oile Domnului și problemele au rămas aceleași“. Astfel, la Agricultură este un absolvent de ASE, la Educație o absolventă a Academiei de Marină, iar la Cultură o absolventă a unei școli comerciale din Rusia după 1995.

Situația actuală ne obligă să luam totuși aminte la învățămintele celor dinaintea noastră, să luptăm cu noi pentru a ține fanteziile, utopiile, inovațiile sub controlul rațiunii.

Remarcăm că ceea ce ne-a atras în cuvântul lui Ion Bold a fost superioritatea spirituală a iluminării neașteptate, acceptate după rațiuni întâmplătoare, față de nepăsarea și apatia care se manifestă mai presus de toate, prin umor.

Prof. univ. dr. ing. Ion BOLD

Consorțiul integrat pentru învățământ dual (CIID), finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, lider de proiect, au primit finanțarea de 21,12 mil. euro.

Consorțiul a fost constituit în baza unui acord de parteneriat la nivel regional, cu o durată de minimum 15 ani, și are drept obiectiv principal formarea profesională a elevilor și studenților, pentru facilitarea inserției pe piața muncii a absolvenților învățământului preuniversitar și universitar.

CIID include 23 de parteneri, între care se află și alte trei universități din Cluj-Napoca: Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică și Universitatea de Medicină și Farmacie. Acestora li se alătură Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Primăria Florești, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Colegiul Tehnic de Comunicații „Augustin Maior“, Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu“, Colegiul Tehnic „Ana Aslan“, Colegiul Tehnic „Raluca Ripan“, Colegiul Economic „Iulian Pop“, NTT Data România SA, Tehnofavorit S.A., Bonas Import Export SA, Robert Bosch SRL, Terapia S.A., Moldovan Carmangerie SRL, Emerson SRL, Selgros Cash&Carry SRL, Electrogrup Infrastructure S.A.

„Scopul programului-pilot constă în dezvoltarea unei educaţii duale centrate pe nevoile elevilor şi studenţilor în strânsă legatură cu nevoile pieţei muncii. Vor fi asigurate, în corelaţie cu piaţa muncii, diversificarea calificărilor, precum şi creşterea numărului de absolvenţi prin oferirea unui parcurs educaţional complet pentru elevii înscrişi în învăţământul dual de nivel liceal, astfel încât aceştia să poată urma programele de învăţământ universitar. Pregătirea profesională trebuie să devină eficientă şi relevantă pentru nevoile pieţei muncii, iar infrastructura socială să crească atractivitatea învăţământului profesional, prin spaţiile de cazare și de masă, laboratoare, săli de sport și multimedia, activităţile recreative. Infrastructura acestui campus va îngloba și o importantă componentă de digitalizare“, precizează rectorul USAMV Cluj-Napoca, prof. dr. Cornel Cătoi.

Finanțarea este destinată în principal construcției și operaționalizării campusului integrat pentru învământul dual, pe un teren aflat în proprietatea USAMV CN, situat în comuna Florești, zona Răzoare (Șapca Verde), pe o suprafață de 30.000 m2. Valoarea eligibilă a proiectului este de circa 21.120.000 euro.

„Cele 88 de puncte obținute ne dau încrederea că munca depusă și-a atins scopul, acela de a da naștere unui produs veritabil, care să promoveze și să dezvolte învățământul dual în domenii cheie pentru Regiunea de Nord-Vest. Prin parteneriatul solid pe care l-am construit vom putea influența în mod pozitiv climatul educațional, atât în învățământul preuniversitar, cât și în învățământul terțiar universitar“, a declarat și managerul de proiect, prof. dr. Adrian Oros, prorector Relația cu mediul socio-economic, la USAMV Cluj-Napoca.

(L.S.)

Peste 20 de sortimente din cel mai iubit fruct al verii, pepenele roșu, au fost expuse pentru degustare la Universitatea de Științele Vieții din Iași (USV Iași), pe data de 18 iulie a.c. În timp ce unii au apreciat pepenii mai dulci, alții au fost cuceriți de sortimentele mai zemoase ori mai aromate. De pe masă nu a lipsit nici pepenele fără sâmburi.

Mirosul de pepene proaspăt tăiat i-a adunat imediat pe degustători în jurul farfuriilor. Au gustat și au regustat din cele 28 de soiuri și hibrizi de pepeni verzi și galbeni, fiecare cu arome și texturi aparte.

Zeci de sortimente de pepeni au putut fi degustați de participanți, evenimentul având, în primul rând, un caracter științific, în care pepenii au fost evaluați din punct de vedere calitativ și cantitativ.

„La noi, cercetarea are și gust. Finalizarea cercetărilor în domeniul producției horticole presupune și o analiză senzorială. Astăzi facem analiza senzorială la pepeni verzi. Sunt 23 de soiuri și cinci soiuri de pepeni galbeni, o ocazie de a analiza, de a da note, de a vedea care este rezultatul muncii de selecție a colegilor noștri“, a specificat Gerard Jităreanu, rector USV Iași.

Pepenele fără sâmburi, unul dintre sortimentele care au atras atenția

Pepenii provin atât de la Universitatea de Științele Vieții din Iași, dar și de la absolvenții care acum au propriile culturi în județele Moldovei. Unul dintre sortimentele care au atras atenția degustătorilor a fost pepenele fără sâmburi.

„Foarte multe persoane preferă să fie cât mai puține semințe, adică să nu le simți atunci când le consumi. Copiii preferă mai ales astfel de pepeni care să nu aibă semințe sau semințele să fie cât mai puține. Astfel de sesiuni de degustare îi ajută pe producători să înțeleagă mai bine ce își doresc consumatorii. Aceștia au apreciat gustul, forma fructului, dar și tot ce înseamnă calitățile gustative ale produsului. Aici sunt 28 de soiuri, însă la nivelul Uniunii Europene sunt omologate vreo 3.000-4.000 de soiuri. Pepenii de aici i-am adus de la producători, colegi de-ai noştri, absolvenţi ai USV Iași. Avem câteva soiuri şi de la noi de la universitate, pepene galben, verde, dar şi de la colegi care au culturile lor. Cu ocazia asta vrem să vedem care este preferinţa consumatorului, în funcţie de soiurile care sunt prezentate, pentru că astfel şi ei, producătorii, se pot orienta ce să cultive. Toate soiurile de aici sunt doar din cele cultivate în zona Moldovei, începând de la Probota şi mergând până în zona Lieştiului“, a explicat prof. univ. Vasile Stoleru, prorector al USV Iaşi.

La USV Iaşi au fost harbujii Baronessa din Lieşti, Lucitana din Probota, Roman din Bârlad şi Romanza din Matca, la care s-au alăturat alte soiuri de la Bârlad, Iaşi, Tecuci, Cudalbi, Matca, Lieşti, Probota sau Buzău. Dar, indiferent de soiul din care fac parte, sunt câteva lucruri la care trebuie să fim atenţi atunci când cumpărăm un pepene, spun specialiștii.

„În primul rând, ne uităm la codiţă. Aceasta trebuie să fie verde, obligatoriu. Dacă e uscată, pepenele a stat cel puţin două săptămâni în soare şi se usucă. Trebuie să ne uităm la perişorii care sunt pe codiţă, să fie ajunşi la maturitate, să nu fie transparenţi, să nu fie albi – sidefaţi. Apoi, dacă este un pepene care a stat pe sol, putem să ne uităm după pata opusă soarelui, care trebuie să fie de un galben foarte colorat. Un pepene care la atingere are un sunet gol pe interior înseamnă că e un pepene care e deja supra-maturat. Sunetul trebuie să fie undeva între butoi gol şi butoi plin“, specifică Vasile Stoleru, prorectorul USV Iaşi și cadru didactic la disciplina Legumicultură, în cadrul Facultății de Horticultură USV Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

VIDEO

Doru Sănduleanu din satul Rusenii Vechi, comuna Holboca, județul Iași, este unul dintre apicultorii care au simțit din plin efectele secetei din 2022 și care a reușit să depășească examenul greu al anului trecut cu cele peste 200 de familii de albine, înregistrate la ANZ. Apicultorul deține și o livadă, care îi susține inclusiv activitatea apicolă, microferma sa fiind una de familie, alături aflându-i-se în permanență soția, Liliana, de circa trei decenii.

„Aventura în apicultură a început din dorința de cunoaștere și de a pătrunde în tainele albinelor care sunt fascinante, iar ca apicultor am 31 de ani de activitate. Eu și soția mea trăim doar din activitatea apicolă. Am început cu două familii de albine în anul 1992, doar din dorința de a intra în tainele albinelor, nu îmi imaginam că voi face un business din asta. Ulterior am accesat fonduri europene și de vreo cinci ani avem în jur de 200 de stupi“, specifică apicultorul Doru Sănduleanu.

Sectorul rămâne captivant pentru că albina nu dă monotonie, adaugă apicultorul ieșean. „Problema mea este că mediul înconjurător devine de la o zi la alta mai putred, pentru că lumea aceasta s-a transformat atât de tare încât albina nu-și mai găsește vegetația aceea care era acum 50 de ani, începând de la precipitațiile care sunt mult mai puține față de trei decenii în urmă și până la vegetația aceasta pe care noi o omorâm cu tot felul de insecticide. În condițiile acestea, nu mai găsim diversitatea de plante de care albina are nevoie.“

Seceta a adus cu ea și o invazie de prigorii

Seceta de anul trecut a fost o catastrofă, specifică acesta. „Pe fond de secetă, nu numai că este sărăcie de vegetație, dar și toate celelalte viețuitoare, nu-și mai găsesc în mediul lor înconjurător ce le trebuie. Seceta de anul trecut a făcut ravagii în ceea ce privește producția, dar a fost și o invazie de prigorii care ne-a decimat numărul de albine, cu care noi ar trebui să intrăm pe iernat. În schimb, anul acesta am primit un dar imens de sus, a nins în luna aprilie, zăpada aceea a făcut minuni pentru că a venit cu o cantitate mare de umezeală în sol, vegetația a fost mult mai abundentă față de anul trecut și rezultatele, bineînțeles, net superioare față de ce a fost în 2022.“

La stupina Sănduleanu, producția în medie este de 15 kg/familia de albine/an, pentru că ieșeanul realizează un stupărit staționar. „Anul acesta deja am depășit 15 kg/familia de albine și tot o să mai recoltez datorită faptului că am avut umezeală în sol. Un an bun pentru apicultură, dar prețul la noi cam rămâne pe loc de ani de zile, adică 24 lei poliflora și 28 lei mierea de tei, cu acest preț am vândut și anul trecut, în condițiile în care toate inputurile noastre au crescut considerabil“, încheie Doru Sănduleanu, apicultor din comuna Holboca, județul Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

În mijlocul verii, la Borsec a avut loc ediția care, „dacă nu ar fi, nu s-ar povesti“. O vară în care Borsecul s-a reconectat cu natura, cu liniștea, cu amintirile de familie, cu momente delicioase după care să te „lingi pe degete“. Cea1 Borsec Festival este un festival cultural, multietnic și culinar în cadrul căruia sunt descoperite frumusețile și bogățiile Borsecului prin toate programele organizate: maraton gastronomic, spectacole de muzică, dansuri, concursuri sportive, ateliere educaționale, proiecții de filme.

Cea1 Borsec Festival, un eveniment care îmbină cultura, arta culinară, sportul și muzica, și-a aşteptat turiștii cu masa pusă la un „ceaun de cultură“, muzică, sport şi preparate culinare delicioase, pregătite la foc domol în ringul de la „Ceaunele Lumii“.

În perioada 13-16 iulie, au fost programate mai multe evenimente în mijlocul naturii.

Vedeta festivalului a fost, ca de fiecare dată Ceaunul, pentru care au fost invitate 16 echipe care au dorit să surprindă şi să încânte lumea prezentă cu preparate culinare delicioase şi variate. Pe lângă echipa de maeștri bucătari din Ungaria, nu au lipsit lipovenii, ucrainenii, ceaunul sârbesc, moldovenesc, mocănesc, uzbec şi alte surprize pe care organizatorii le-au pregătit.

Duminică, 16 iulie, a fost ziua concursului de gătit deschis tuturor celor interesați. Juriul a fost condus de unul dintre cei mai cunoscuți chefi din Bucovina, de la renumita Casa Răzeşului.

Sporturile outdoor au fost o parte importantă a evenimentului de la Borsec.

Ca în fiecare an, au avut loc concursuri de Cros Montan, orientare în alergare, demonstrații de parapantă şi cățărare pe un perete artificial. Şahul a fost invitat la Cea1 Borsec şi anul acesta, pentru o competiţie deja renumită în sportul minţii din România. O premieră absolută la Borsec a fost prezenţa unui balon mare, de unde vizitatorii au putut admira de la înălțime frumusețea peisajului dintre Călimani şi Ceahlău.

Pentru cei care au dorit să participe la o cursă de cros montan într-un decor de poveste, duminică, 16 iulie, a fost ziua sportului outdoor la Borsec.

Beatrice Alexandra MODIGA

(Partea întâi)

Muzici populare este un termen generic, generalizator și simplificator, ce se referă și caracterizează un domeniu cultural sincretic de circulație orală și creație colectivă (muzică, literatură, dans, teatru, gestică, obiceiuri, costumație specială, arte, non-arte, dar uneori și pseudo-arte), cu rădăcini în mentalități, obiceiuri, în viața socială, în cea economică, în cea financiară, chiar și în ceea ce am denumi reprezentarea imaginii identitare în interiorul comunităților și în exteriorul lor, în regiune, în cadrul statului, precum și peste hotare.

În spațiul cultural al României muzicile populare cuprind cântece și melodii instrumentale practicate și onorate de oameni, atât de români cât și de etnii conlocuitoare, dar și de familii mixte, trăitoare în mediul rural sau orășenesc. În primul rând, cele mai numeroase și încă viguroase în genurile folclorico-muzicale sunt muzicile dialectale, de proveniență și tradiție orală țărănească atât românești (cât și din cele ale etniilor conlocuitoare despre care vom aminti spre finalul articolului).

Folclorul muzical românesc cuprinde cântece de stil vechi, dialectal, de pildă cântecul de codru din Muscel, și cântece de stil modern, în tempouri apropiate sau izvorâte din melodii de dans tradițional, doine, melodii de joc, dansuri populare de țară, având denumiri și specificități locale și regionale etno-folclorice: cântec de dragoste sau dragostea ca pe Teleorman, înrudit cu acesta sau din aceeași categorie fiind Cuculețul ca pe Vlașca și Teleorman, cântecul cu hăulit din Gorj, cântecul doinit ornamentat din Banat, cântecul-doină și doina-cântec din Transilvania, inclusiv din Țara Crișurilor, doina vocală propriu-zisă, cu tipuri și subtipuri melodice culese în secolele XIX și XX din Transilvania (județul Năsăud fiind o zonă etnofolclorică productivă în acest sens), din Maramureș (horea maramureșeană străveche, adică horea cu noduri sau întorsuri/ignituri în glas sau scurte lovituri de glotă), doina din Oltenia, Bucovina, Muntenia; doina și stilul doinit de cântare se consideră de către folcloriști și etnomuzicologi că au reprezentat, amândouă, modalitatea generală străveche, arhaică, de cântare și exprimare folclorică în spațiul locuit de români și de înaintașii lor, expresii folclorice la fel de ancestrale, cu geneza în zorii civilizației, fiind și cântecele rituale ce însoțesc obiceiurile de înmormântare, ritualul funebru, melodii culese din acele zone conservatoare de datini, printre care se numără arealurile geofolclorice etnografice intramontane sau premontane Hunedoara, Gorj, Argeș, Vâlcea, Banatul montan, Bucovina, Maramureș, Apusenii – cu Țara Crișurilor.

Toate aceste genuri numite pe parcursul perioadei întemeierii și consacrării folcloristicii muzicale, literare și coregrafice, ca disciplină științifică, după cum urmează: muzică populară și arii naționale, folclor, din termenul engezesc „folk“ – „popor, popular“, și „lore“ – „înțelepciune“ (în programele radiofonice), apoi numite muzici tradiționale (în studiile etnomuzicologilor), cu sensul de arhaice, vechi, înrădăcinate în secole și milenii, muzici orale, adică neînsușite după notații scrise, ci după auz și din memorie, imitate, preluate și învățate pe cale orală, din generație în generație, muzică de stil dialectal, muzici de creație sau contribuție colectivă la actul producerii piesei, de manifestare sincretică (muzică, text verisificat, mișcare coregrafică, strigături, gesturi și acte teatrale – mai ales în obiceiurile de la colindat cum sunt genul colindelor laice, non-religioase, colindele creștine religioase, cântecele de stea – Viflaimul, Orația și colindatul Cu Plugul sau Plugușorul, Sorcova, Semănatul, Alaiul de Anul Nou cu travestiții în Moși, Babe, Mire și Mireasă, Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, țărani, orășeni, Necuratul, Soldatul, Țiganul și Țiganca, teatrul Irozii, alaiul Căiuților, Jocul „căprițelor“, jocul „urșilor“ sau tradiții sincretice de la nunta tradițională cu costumația sătească de sărbătoare, cu orațiile/urările lor și secvențele scenice produse între alaiul mirelui și alaiul miresei, între mireasă și părinții ei, iertăciunea miresii, între vornicii nunții, - episodul numit Vânătoarea sau urmărirea căprioarei, momentul strigării găinii de la nuntă, adresată nașului, jocul miresei, alte jocuri populare de nuntă, cum ar fi Perina sau Perinița, hora cu bradul mirilor, etc).

Aceste genuri, categorii, tipuri și subtipuri folclorice cu variantele lor locale au avut o apariție pe scara timpului istoric, o dezvoltare, un apogeu al afirmării lor, ca genuri ce acopereau necesități sociale, maritale, economice, de unire a colectivității umane, de identificare și exprimare a anumite valori artistice și de mentalitate. De pildă, se argumentează de către etnomuzicologi că baladele istorice sau cântecele epice bătrânești despre diferiți eroi, pozitivi sau negativi, păstorești, anti-otomane, haiducești, familiale, jurnalele orale epice (deci povestiri sau narații versificate și cântate cu acompaniament instrumental) au avut timpul lor de glorie în chiar perioadele Evului Mediu dezvoltat, în Renaștere și Iluminism, toate înflorite în țările românești, cultură epico-eroică a perioadei respective deja manifestată în Occidentul Europei, dar la noi prelungindu-se până în secolul națiunilor, al XIX-lea, cu reverberații în reperoriul de nuntă, de masă mare a sărbătorilor sau de șezătoare, până puțin după mijlocul secolului XX! Cele mai apropiate de autenticitate, veridicitate, valoare, reprezentative, originale sau cu specificitate locală sunt considerate a fi genurile rituale legate de diferite datini, piesele muzical-versificate, de pildă obiceiuri legate de naștere, cântecul și doina de la leagăn, cântecele de uliță, cântecul de cătănie, apoi scenetele muzical-coregrafice-teatrale, Călușarii, Paparudele, Caloianul, Drăgaica.

Dintre jocuri/dansuri, cele populare cu diverse și specifice coregrafii zonale sau locale, dominante ca frecvență a performării/punerii în desfășurare, străvechi și reprezentative, diferențiatoare din punctul de vedere al identității etnice, naționale, la români predomină jocul în ritmuri și măsuri pare, de opt pași (horele, sârbele, ardelenele), mai rar șase pași sau șase timpi principali (brâul muscelean pe șase), identice cu „matrițele“, tiparele de 8 sau 6 ale silabelor din cântece, doine, balade; după care, ca frecvență, urmează jocurile populare în ritm asimetric, aksak, sau șchiop, cu unul sau mai mulți pași sau timpi prelungiți în raport de 3/2, de pildă în măsura de 5 sau 7 șaisprezecimi; toate, însă, în arealul general românesc, sunt dansuri în grup, în coloană, în front, în formație adunată sau desfășurată, de obicei, în cerc sau în semicerc, uneori în deplasare șerpuitoare, cu diferite prize de mâini. Jocurile de unul singur sau în perechi sunt specifice altor etnii și popoare. Totuși, ca excepție, din grupul compact al dansului tradițional se mai acceptă ca un dansator virtuoz sau o pereche mai îndrăzneață, mai vioaie, mai pasională, să se desprindă și să domine dansul de grup mixt, la un moment dat.

De exemplu: dansul fecioresc din Ardeal sau momentul în dansul călușarilor care presupune și include unele figuri coregrafice de mare dificultate solistică. Sub influența democratizării, înnoirii și progresului societății autohtone, odată cu avântul dezvoltării economice și industriale, mai ales agricole, cu prosperitatea unor localități mai mari ca și a vetrelor sătești, cu generalizarea mijloacelor mass-media, o speță a muzicii populare s-a afirmat începând din zorii secolului XX, accentuată în perioada interbelică, aceasta fiind muzica populară de stil modern, cum a caracterizat-o savantul Constantin Brăiloiu, spre deosebire de muzica de stil vechi sau dialectal, tradițională, cu profunde rădăcini în mentalitatea/practica și stilul de cântare din secolele precedente.

Aceasta este perioada când muzica populară a vetrelor folclorice s-a diversificat prin primirea influențelor din partea regiunii mai mari de care aparțineau sau prin înglobarea și avântul mai accentuat al muzicilor etniilor conlocuitoare, prin cunoașterea și difuzarea lor publică, prin apariția și generalizarea mijloacelor mass-media: scrisă, audio, ulterior audio-vizuală, discuri, benzi magnetice cu muzică, prin apariția romanței cu autori autohtoni cunoscuți sau rămași anonimi, gen al muzicii de divertisment apărut în secolul al XIX-lea ca un partener al doinei și al cântecului de lume, sub influența romanțelor din alte culturi naționale, canțonetei, șansonetei. În noile condiții sociale, economice, culturale, ale secolului XX, perioadele interbelică, postbelică și post revoluționară de după 1990 au adus treptat la lumină, mai ales prin mass-media dar și prin reviste și cărți de muzică, partituri, valoroase, stiluri de interpretare și tipuri muzicale vocale sau instrumentale populare, folclorice nu numai ale românilor, ci și ale aromânilor, ale aromânilor fârșeroți, ale maghiarilor cu romanța și ceardașul, ale sașilor – balade populare de stil vechi sau de stil modern, balade legendă, cântece de jale, cântece de perechi (din viața îndrăgostiților, soților), genuri muzicale ale germanilor – de la lied-ul (cântecul) popular și dansul ländler al secolului al XVIII-lea la schlagerul de autor începând din anii ’50-’60 ai secolului XX, sârbilor – doina ornamentată instrumentală, stilul doinit vocal, hora moderată în stil cimpoieșesc, sârba, dansuri în ritm asimetric sau aksak; folclorul romilor, ei fiind, veacuri la rând, printre „promotorii folclorului românesc“, dar având și genuri muzicale proprii și, mai ales, stilul specific de cântare; folclorul evreilor – aceștia cu contribuții muzicale, creații folclorice și în cercetarea tradițiilor culturii orale, folclorul slovacilor, turcilor, tătarilor, polonezilor, armenilor, bulgarilor, rutenilor, lipovenilor, ceangăilor, huțulilor.

O contribuție fundamentală au avut-o culegerile de folclor efectuate de etnomuzicologi români, maghiari, aromâni etc., membri ai Uniunilor Compozitorilor și Muzicologilor, reprezentanți ai Arhivelor Fonogramice, ai Institutelor de Folclor, tarafurile sătești și orășenești, învățători și profesori culegători amatori, rapsozi, grupuri sătești de folclor și imprimările muzicale pe bandă de magnetofon, de casetofon, pe discuri de ebonită, discuri de vinil, compact discuri, iar în anii recenți influențează benefic gustul artistic fondul muzicilor orale puse la dispoziția publicului de mediul electronic, prin site-urile cu muzică din toate genurile, categoriile, tipurile și din diverse spații etno-folclorice. Ca un amănunt revelator pentru cercetarea foclorului viu, savantul etnomuzicolog de faimă mondială Constantin Brăiloiu a înlesnit cercetătorilor din Ungaria culegerea folclorului maghiar și ceangăiesc din România, punându-le la dispoziție cilindri de ceară din Arhiva de Folclor a Compozitorilor Români, pentru imprimarea cu fonograful Edison. Cu ani înainte, compozitorul și folcloristul de geniu Bela Bartok a cules și cercetat inclusiv folclor românesc din mai multe regiuni, publicându-l. Dispunem de un fond arhivistic atât muzical focloric cât și de studii și documente despre datini, rezultat al sintezelor culturale din viața acestui creuzet românesc de civilizație pașnică și roditoare care duce faima României în toate continentele lumii, prin soliști și ansambluri naționale de folclor! A-l cunoaște mai bine pe celălalt deschide calea respectului, aprecierii și iubirii între oameni, iar folclorul și tradițiile culturale orale, colective, anonime fundamentează și restabilesc pacea și apropierea între popoare, state, națiuni și continente.

Aurelian POPA-STAVRI

Și anul acesta, Festivalul Istoric „Getodava“ din Iași a fost un real succes. Evenimentul, organizat de Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova în parteneriat cu Primăria Iași și Consiliul Județean Iași, a cuprins diferite spectacole, tabere militare sau civile, ateliere meșteșugărești interactive, bucătărie gastronomie antică, meșteri populari, prezentări de echipamente, dansuri ale nimfelor, lupte de gladiatori, bătălii, rugul lui Zalmoxes și multe altele ce au scos pasionații de istorie din casă.

Acest festival a fost un eveniment remarcabil, ce a reușit să readucă la viață cultura și tradițiile străvechi ale geto-dacilor. Prin atelierele meșteșugărești, prezentările de arme albe și arme de foc, demonstrațiile de luptă și recuzita unei tabere medievale, s-a dorit să se dezvolte interesul pentru trecut, oferind o lecție de istorie într-o manieră interactivă.

Membrii asociației au folosit surse istorice și tehnici de lucru documentate, pentru a confecționa, în propriul atelier, o mare parte din echipamentele civile și militare regăsite în regiunea Moldovei din secolul al XVI-lea.

Pe lângă Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova, la Festivalul Istoric „Getodava“ din Iași au fost prezente și Asociația Culturală Tomis, care desfășoară activități de reconstituire istorică pentru diverse epoci istorice, începând cu perioada antică, Asociația Ancient Thrace, care este originară din Bulgaria și recreează îmbrăcămintea, armele și stilul de viață al tracilor (sec. IV î.Hr. – sec. I î.Hr.) și triburilor germanice (sec. II-III d. Hr.), dar și Asociația Terra Apulum din Alba Iulia, care este un grup de reconstituire istorică, format din peste 20 de pasionați de istorie, cu o bogată experiență în evenimentele de profil din țară și din străinătate.

Lume, lume...

Vineri, 14 iulie 2023, de la ora 18.00, în Piața Unirii au avut loc dansuri ale frumoaselor nimfe dacice, lupte de gladiatori și o paradă militară la care au participat membrii din cele 12 asociații prezente la eveniment (atât din țară, cât și din străinătate), pe traseul: Piața Unirii, Bdul pietonal Ștefan cel Mare și Sfânt, Palatul Culturii și retur.

Sâmbătă, 15 iulie 2023, începând cu ora 12.00, la Pârtia de Schi din Iași a avut loc evenimentul: spectacole și tabere militare sau civile (ateliere meșteșugărești interactive, bucătărie/gastronomie antică, meșteri populari, prezentări de echipamente, dansurile nimfelor, lupte de gladiatori, bătălii, rugul lui Zalmoxes, etc.).

Beatrice Alexandra MODIGA

Pe o vale fluvială, unde iarba crește neîncetat datorită solului roditor, iar agricultura, mineritul și negoțul cu ceramică erau ocupațiile de bază, s-a clădit magnificul oraș greco-roman Jerash (Gerasa în limba arabă), situat în Iordania. Printre ruinele vechiului oraș, încerc să adun câte puțin din gândurile splendidelor coloane corintice, farmecul clădirilor omeiade, bisericilor bizantine, parfumul cultural și arhitectural ce datează de 6.500 de ani și care s-a păstrat până astăzi.

Arcul lui Hadrian

Pe sub arcadele frumos ornate cu capiteluri corintice îmi plec capul, imaginându-mi că pe aici, în anul 129, a pășit împăratul roman Hadrian. Cu acest prilej, în cinstea lui s-a construit în stil roman antic Arcul lui Hadrian, o poartă ce marchează intrarea în perimetrul ce urmează să-l îmbrățișez, al ruinelor așezării greco-romane de la Gerasa, din apropierea orașului nou.

Oval Plaza

Pătrund în largul Pieței Ovale, coloanele ionice elegante din secolul I d.Hr. sunt aliniate ca două palme deschise ale căror degete stau despărțite egal; în mijlocul lor se află fântâna și cele două altare ridicate în sec. al VII-lea d.Hr. Piața a fost construită în anul 130 d.Hr. deasupra unei depresiuni adânci și a servit ca loc al simpozionului; este posibil ca în spatele coloanelor să fi existat demult prăvălii. Bucăți de piatră de diferite forme trăiesc în comuniune cu ferestrele lor, coloanele, prin care adună energia naturii, transmițându-le apoi călătorilor ce pășesc apăsat pe ele.

Teatrul de Sud

Sunetul cimpoiului scoțian iordanian răsună până dincolo de arcada ușii pe care intru acum în Teatrul de Sud construit în anii 80 d.Hr. Înălțat pe două nivele, din care azi a mai rămas doar unul, teatrul putea găzdui 5.000 de locuri. Și azi, după două mii de ani, spațiul este folosit în timpul Festivalului de Cultură și Arte din Jerash, prilej cu care cei prezenți îmbină armonios, la propriu, vechiul cu noul, lumea antică și cea modernă.

Teatrul de Nord

Teatrul de Nord a fost construit cu scopul de a fi loc de adunare pentru sfatul cetățenilor și, totodată, așezământ pentru unitățile ce administrau orașul. De-a lungul timpului au survenit modificări asupra locului, astfel că în anii 160, când domneau împărații Marcus Aurelius și Lucius Verus, teatrul a fost extins cu o scenă și alte locuri pentru recitaluri și audiențe. Coloanele corintice, curtea din fața porții Odeonului, inscripțiile descoperite ce amintesc de Zeus, Afrodita, Atena Poseidon, nișele din pereți, picturile și mozaicurile vorbesc despre viața orașului antic din acele timpuri.

Templul lui Artemis

Decorat cu marmură în timpurile străvechi, Templul lui Artemis a fost dedicat lui Artemis, zeița nașterii, naturii și animalelor sălbatice, sora geamănă a lui Apollo și fiica lui Zeus și Leto. Din cele douăsprezece coloane corintice construite în anii 150 d. Hr. au rămas doar 11; pe atunci exista și statuia lui Artemis, însă azi a rămas doar o amintire. La atingerea soarelui, stâlpii par a fi îmbrăcați cu straie din aur, al căror material te transpune negreșit într-o altă lume, misterul reflectându-se în firicele ce strălucesc în toate direcțiile. Clădirea a fost la un moment dat fortificație arabă, dar și transformată de bizantini în atelier artizanal de ustensile ce se foloseau la bucătărie.

Templul lui Zeus

Localizat între Teatrul de Sud și Acropole, Templul lui Zeus a fost ridicat pe un postament la înălțime, astfel încât vizibilitatea sa este remarcată din multe zone ale orașului. Construcția din secolul I d. Hr. a avut de suferit de pe urma cutremurului din secolul al VIII-lea, iar bucăți ale coloanelor stau plecate acum la marginea templului.

Poarta de Sud

Posibil construită în anul 130 d.Hr., magnifica Poartă de Sud se află în apropierea hipodromului; era una dintre principalele intrări ale orașului. Trecând agale pe sub arcada frumos decorată cu frunze de acant, simți mirosul de lemn al ușilor ce au existat aici odinioară, dar și aerul roman așternut pe Wadi Jerash.

În partea a doua vom continua parcursul printre ruinele orașului Jerash, cel ce a fost mult timp ascuns în nisip și vom poposi la sistemul de apă Nimphaeum, Hipodrom, cel mai vechi lăcaș de cult, Catedrala, frumosul Sanctuar al lui Zeus, Băile Placcus.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

„Câte bordeie, tot atâtea obiceie“ – spune un vechi proverb românesc, numai că ale românilor sunt frecvent interferate de tot felul de... recomandări, decizii, regulamente europene, prea ușor adoptate și implementate de autorități. Sunt ignorate limba, tradițiile, obiceiurile locale care au înrădăcinat românul pe aceste meleaguri de-a lungul vremurilor.

Degeaba se fac propuneri, promisiuni, ideile românilor, ancorate în realitățile vieții specifice acestor meleaguri, rămân în exclusivitate „la mâna“ celor de la Bruxelles. „Câinii latră, ursul merge“ – un alt proverb românesc care reflectă cum nu se poate mai bine realitățile momentului.

Nici măcar atunci când se prezintă date certe privind rosturile bine închegate ale unei activități economice rentabile nu se iau în seamă, de parcă s-ar dori ca lucrurile bune să nu meargă.

Sunt nenumărate măsuri, decizii luate parcă împotriva naturii, firescului dovedit a fi de bun augur.

Vaca poluează prin fecale și flatulații, cauza încălzirii globale; rămâne să fie și omul încadrat în aceeași categorie că de, are aceeași digestie. Poate tocmai de aceea suntem îndemnați să consumăm carne artificială și tot felul de gângănii, or fi constatat inșii că o astfel de dietă diminuează impactul asupra mediului.

Nu se văd însă adevărații poluatori din industrie, poate și pentru că au capacitatea de a susține financiar structuri decidente. Industria, transportul auto terestru, cel aerian sunt activități dovedite a fi cele mai mari poluatoare, determinante ale încălzirii globale, cu consecințe dezastruoase asupra mediului, a planetei.

În agricultură nu trebuie să mai fie utilizate pesticide, spun decidenții bruxellezi – poluează, de asemenea, mediul – deși, în absența lor, producția agricolă și, în final, hrana popuației pot fi semnificativ reduse, cu consecințe dramatice asupra populației, în primul rând a celei europene. La aceasta se adaugă și interdicțiile privind lucrările solului, tehnologiile de cultură, aspecte care trebuie lăsate la latitudinea specialiștilor cunoscători ai zonelor de cultură, singurii care trebuie să decidă asupra modului în care trebuie exploatat pământul.

Să nu mai vorbim de decizii privind viața individului, educația, reguli care ar trebui să conducă la o conduită civilizată în societate și familie și nu invers.

Cele amintite sunt doar o mică parte dintre numeroasele astfel de decizii, regulamente, recomandări la care prea ușor se aderă, dovedindu-se mai degrabă obediență față de Înalta Poartă decât verticalitate, personalitate și, mai cu seamă, dragoste și respect față de țara care și-a trimis aleșii să o reprezinte.

Vorbim, comentăm la colț de stradă, la o cafea sau la un pahar, ba chiar strigăm la câte-un demnitar cu speranța că ne va auzi păsurile, dar rămâne cum au stabilit... EI.

Pentru că nu vrem să putem mai mult.

Ion BANU