La Ciumbrud se cultivă peste 100 de soiuri de trandafiri, aproape fiecare casă având propria plantaţie de pe care obţine un venit important. În fiecare an, satul cu 1.000 de locuitori produce peste 1,5 milioane de fire de trandafir.

Aproape toţi locuitorii din Ciumbrud, un sat aflat la 30 de kilometri de Alba Iulia, se ocupă cu creşterea trandafirilor. Florile, dar şi dulceţurile şi siropurile făcute din petalele trandafirilor se vând inclusiv în Polonia, Ungaria şi Italia. Plantaţiile de trandafiri colorează vara dealurile în zeci de culori şi împrăştie până departe parfumul delicatelor flori. Sunt grădini în care cresc peste 45 de soiuri de trandafiri pe un singur hectar. Anual, de la Ciumbrud pleacă peste 1,5 milioane de fire de trandafiri să înfrumuseţeze parcurile şi curţile clienţilor. La sfârşitul lunii iunie, localnicii organizează în fiecare an şi o sărbătoare a trandafirului denumită Ziua Rozelor. De asemenea, au înfiinţat asociaţia „Amicii Rozelor“, care le reprezintă şi le susţine interesele.

Capitala neoficială a trandafirilor

Locuitorii din Ciumbrud trăiesc în prezent din această activitate, care s-a dezvoltat după 1990. Întreprinzătorii şi-au făcut firme sau asociaţii familiale. Toţi au contribuit la renumele naţional al satului drept capitală neoficială a trandafirilor. Andrei Molnar a fost primul locuitor din Ciumbrud care a plecat la muncă în Ungaria, împreună cu fratele său, la altoit de trandafiri. Se întâmpla la începutul anilor 1990. Ulterior, la întoarcerea în ţară, a reuşit să înfiinţeze o cultură proprie, ajungând în prezent la peste 80.000 de butaşi de trandafiri pe care îi vinde în special în marile hipermarketuri din ţară.

Beatrice Alexandra MODIGA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat eliberarea de adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat reglementată de OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor aferentă perioadei 1 iulie – 31 decembrie 2023, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții cu APIA. 

Pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023, APIA a încheiat convenții cu instituțiile bancare și nebancare, respectiv cu două fonduri de garantare -  Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM), pentru a veni în sprijinul fermierilor care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente.

Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cererea inițială de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, aferentă perioadei 1 iulie – 31 decembrie 2023.

Prin adeverință se confirmă valoarea de 85% din valoarea ajutorului determinat aferent  cererii inițiale, iar valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită solicitantului.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maxim 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%, în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 703/2013, cu modificările și completările ulterioare, prin care sunt stabilite condițiile privind încheierea convențiilor dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 15 octombrie 2023, se depun Cereri de plată pentru intervenția IS-V-03 "Asigurarea recoltelor".

Beneficiarii sunt producătorii, persoane fizice/juridice care asigură recolta plantațiilor viticole cu soiuri pentru struguri de vin.

Cererile de plată se depun pentru anul financiar 16.10.2023 - 15.10.2024 (anul producției 2023) la Centrele Județene APIA și al Municipiului București, în conformitate cu OMADR nr.148/13.04.2023 privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condițiile și modul de implementare a intervenției IS-V-03 "Asigurarea recoltelor" din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027.

În vederea aprobării sprijinului financiar beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

a) să exploateze o suprafață cultivată cu soiuri de viță-de-vie care produc struguri pentru vin, de minimum 0,1 ha;

b) să fie înscrisă în Registrul plantațiilor viticole suprafața de viță-de-vie cu soiuri care produc struguri pentru vin, pentru care s-a încheiat polița de asigurare a recoltei;

c) să fie declarată la APIA pe cererea unică de sprijin;

d) să încheie cu un asigurător o poliță de asigurare a recoltei în care să fie menționate, cel puțin:

1. denumirea producătorului viticol care exploatează parcela viticolă;
2. codul numeric al parcelei viticole;

• suprafața parcelei asigurate;
• blocul fizic, respectiv localizarea suprafeței parcelei asigurate;

soiul de struguri pentru vin;

1. cantitatea de struguri pentru vin asigurată;
2. suma asigurată pe hectar;

• riscurile asigurate;
• valoarea primei de asigurare;

e) plățile din asigurare nu compensează producătorii pentru mai mult de 100 % din pierderea de venit suferită, ținând cont de orice compensație pe care producătorii le obțin din alte scheme de sprijin sau de asigurare legate de riscul asigurat.

Cererea de plată va fi însoțită de următoarele documente:

a) copia actului de identitate (buletin/carte de identitate), pentru persoane fizice sau copiile certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului și a certificatului de înregistrare fiscală, pentru persoane juridice;

b) copia poliței de asigurare, însoțită de copia dovezii plății acesteia și a contractului de asigurare;

c) document de identitate bancară.

Tabelul cu suprafețele viticole asigurate din Cererea de plată, la coloanele 5 și 6 prevăzute cu * se vor completa conform Anexei II.A. - Declarația de suprafață din Cererea de plată din campania pentru care s-a încheiat polița de asigurare, anul 2023.

Valoarea totală a ajutorului reprezintă:

a) 80 % din costul primelor de asigurare plătite de producători pentru a se asigura împotriva pierderilor cauzate de fenomene climatice nefavorabile care pot fi asimilate unor dezastre naturale;

b) 50 % din costul primelor de asigurare plătite de producători pentru a se asigura împotriva:

I) pierderilor prevăzute la lit. a) și a pierderilor cauzate de alte fenomene climatice nefavorabile;

II) pierderilor cauzate de animale, de boli ale plantelor sau de infestări cu dăunători.

Asigurarea împotriva pierderilor suferite de incendii nu sunt asimilate cu dezastre naturale.

Toate informațiile necesare se regăsesc pe site-ul APIA în Ghidul solicitantului - Asigurarea recoltei plantaţiilor viticole cu soiuri de struguri pentru vin,  ediția a III-a , revizia 1, disponibil la link-ul https://apia.org.ro/ .

Soţii Budeanu au amenajat pe Colina Şorogari, de la marginea municipiului Iaşi, o plantaţie de mure din soiul Thornfree, din dorința de a mânca ceva sănătos. Plantația se întinde pe o suprafață de 3.000 de metri pătraţi, moștenire de la bunici.

Familia care cultivă la marginea Iaşului

Fructele-vedetă din această perioadă, murele, sunt la mare căutare în Iaşi. Printre cei care valorifică astfel de produse se numără şi familia Budeanu, care deţine o plantaţie de mure amenajată pe 3.000 de metri pătraţi în zona Şorogari, din municipiului Iaşi.

„Plantaţia este în al șaptelea an pe rod. Avem în vecinătate o pădure de salcâmi, fiind o zonă ferită de agitația orașului. Pământul îl avem de la bunici și plantația a luat ființă, mai mult din dorința de a mânca ceva sănătos și da, încă mai sunt oameni care găsesc în munca pământului relaxare. Am încercat și cu afine, cu zmeură, însă volumul de muncă e prea mare și ne-am dat seama că putem face doar un singur lucru cu adevărat bine, să îngrijim doar mure. Nu am accesat fonduri, deoarece nu am văzut în această plantație o afacere. Soiul este Thornfree; se spune că e rezistent, ușor de îngrijit. Toată lumea cultivă natural, bio, dar degeaba susținem cu toții, cel mai important este să se convingă consumatorii de calitatea fructului, ei sunt cei care știu să facă diferența, mai ales cei cu alergii. E într-adevăr o plantație pentru suflet“, ne specifică Lucian Zup Budeanu.

Familia Budeanu se ocupă de plantaţie în timpul liber, iar în lunile iulie şi august valorifică cele mai multe mure. Murele de pe Colina Şorogari sunt promovate pe grupurile de socializare destinate producătorilor locali: „Cei mai mulţi clienţi sunt persoane fizice, iar prețul unei caserole de 500 grame e 15 lei. Distribuția o facem direct la consumator sau în magazine partenere, doar cele care într-adevăr susțin consumul unui fruct natural, nu cele care întreabă prima dată prețul. Respectăm consumatorii și ei, la rândul lor, respectă munca și efortul producătorului. Am legat prietenii durabile, am cunoscut oameni frumoși la livrări, ceea ce ne aduce un plus pentru sufletul nostru. Am ajuns în punctul în care apreciem clipa, ne bucurăm de ziua de astăzi, suntem recunoscători pentru ce avem în momentul de față, să avem putere să ținem plantația pe încă câțiva an“, încheie Lucian Zup Budeanu, producător local de mure din Şorogari, județul Iaşi.

Beatrice Alexandra MODIGA

Dezvoltarea raţională a sectorului de creştere a animalelor şi, implicit, a sectorului alimentar are loc prin implementarea unor acţiuni sanitare veterinare care vizează ridicarea nivelului de sănătate a animalelor crescute în scop economic sau de companie, care să garanteze sănătatea populaţiei umane împotriva maladiilor şi infecţiilor, direct sau indirect transmisibile între animale şi de la animale la om.

În perioada actuală, în lumea globalizată, bolile transmisibile sunt tot mai imprevizibile, cauzate în special de tulpini noi de microorganisme, boli care pot afecta animalele crescute în scop comercial, animalele de companie, animalele din zona silvatică, dar și populația umană (cu referire la zoonoze), precum și zona lanțului alimentar cu influență economică semnificativă.

Zoonozele sunt boli produse de numeroşi agenţi patogeni ai animalelor, ce se pot transmite de la animale la om, dar şi invers.

În funcţie de agentul patogen care le produce, zoonozele pot fi clasificate în următoarele categorii:

• zoonoze virale – (gripa, rabia, variola);
• zoonoze bacteriene – (antrax, tuberculoză, salmoneloze, stafilococi, clostridii, infecţii colibacilare, bruceloză, campilobacterioză, rujetul, leptospiroza, pasteureloza, morva);
• zoonoze produse de prioni – (encefalopatiile spongiforme transmisibile);
• zoonoze produse de ricketsii şi clamidii – (febra butonoasă, febra Q);
• zoonoze micotice – (dermatofitoze);
• zoonoze parazitare – (giardioza, ascaridioza, teniaza, trichineloza, cisticercoza, hidatidoza, toxoplasma, toxocaroza, fascioloza, sarcocistoza, cenurozele).
• Riscul de contaminare a omului este posibil prin:
• contactul direct cu animalele bolnave sau purtătoare de germeni;
• manipularea inadecvată a produselor sau subproduselor provenite de la animale bolnave (carcasele, sângele, pieile, cadavrele, lâna etc.);
• contactul cu obiecte contaminate de animalele bolnave;
• alimentele provenite de la animale bolnave;
• consumul alimentelor de origine animală, neexaminate de medicul veterinar, sau incorect preparate termic;
• nerespectarea normelor generale de igienă şi profilactice.

În cadrul strategiilor şi a programelor autorităţilor sanitare veterinare centrale şi judeţene, stabilite pe diferite perioade, pentru asigurarea statusului de sănătate a animalelor domestice şi sălbatice, a corelaţiei dintre bolile animalelor şi transmiterea acestora la om, precum şi pentru asigurarea sănătăţii publice, se urmărește menținerea unui sistem eficient de control al bolilor prin care se au în considerare frecvenţa, aria de răspândire şi evoluţia lor în rândul populaţiilor de animale şi umane, implicarea în calitatea hranei animalelor şi a oamenilor, consecinţele posibile pe plan social şi economic.

Pentru implementarea acestor strategii şi programe, medicii veterinari care activează în sectorul de stat şi medicii veterinari cu liberă practică asigură o gamă largă de servicii de specialitate, conforme legislaţiei europene şi naţionale, care să garanteze sănătatea animalelor și a populației umane, prin:

l efectuarea operaţiunilor de supraveghere, prevenirea şi combatere a bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om, prin monitorizarea clinică a bolilor, vaccinări imunoprofilactice, tratamente de necesitate, tratamente profilactice şi curative antiparazitare, prelevarea de probe pentru supravegherea bolilor prin analize şi examene de laborator;

l implementarea normelor sanitare veterinare privind biosecuritatea, protecţia şi bunăstarea animalelor de fermă şi din exploataţiile individuale prin evaluări şi controale programate;

l monitorizarea circulaţiei animalelor, a produselor şi subproduselor de origine animală, notificarea şi certificarea internă şi internaţională, în condiţiile legii;

l monitorizarea focarelor de boală declarate, eliminarea operativă a animalelor bolnave, executarea dezinfecţiilor şi a altor acţiuni specifice în vederea stingerii focarelor respective;

l monitorizarea şi controlul respectării legislaţiei privind utilizarea medicamentelor, cu prioritate a antibioticelor și a produselor antiparazitare, a  furajelor medicamentate, precum şi a circulaţiei acestora;

l îmbunătăţirea sistemului de inspecţii şi control în domeniul creşterii animalelor şi a siguranţei lanţului alimentar, prin promovarea unui sistem de informare, educare şi consultanţă de specialitate a operatorilor economici, care să genereze creşterea calităţii activităţiilor şi a serviciilor acestora;

l supravegherea prin analize de laborator a calităţii şi salubrităţii materiilor prime, precum și a produselor culinare, produselor finite, din probe afluite pentru examene fizico-chimice, microbiologice, pentru determinarea aditivilor, contaminanţi şi pesticide, monitorizarea alimentelor care conţin organisme modificate genetic şi teste de sanitaţie pentru supravegherea stării de igienă a unităţilor;

l implementarea unei abordări eficiente în privinţa comunicării directe sau în mass-media locală şi centrală, prin punerea la dispoziţia publicului a informaţiilor de interes general, a actelor normative componente a legislaţiei specifice, a programelor şi strategiilor propuse de autoritatea veterinară;

l comunicare şi colaborare cu autoritățile centrale și locale implicate, cu asociaţii profesionale şi alte organizaţii civice, având drept scop integrarea activităţii sanitare veterinare în ansamblul protejării sănătății animalelor și a populației în contextul dezvoltării economice şi sociale.

Un rol important pentru prevenirea și combaterea zoonozelor revine autorităţile locale, crescătorilor de animale, operatorilor din domeniul alimentar şi, nu în ultimul rând, populaţiei în ansamblul ei, având obligații în implementarea acţiunilor de protejarea a sănătăţii animalelor și a omului, prin măsuri de profilaxie generală, de profilaţie specifică, de proceduri şi mecanisme tehnologice specifice care să asigure că riscul contaminării este redus la minimum, responsabilități care se referă la:

• modernizarea creşterii animalelor în exploataţii comerciale (ferme) care să asigure cerinţele optime de biosecuritate, igienă, protecţie şi bunăstare;
• să colaboreze și să permită medicului veterinar monitorizarea stării de sănătate a animalelor din proprietate şi să anunţe cazurile de îmbolnăviri sau de mortalităţi la speciile pe care le au în proprietate;
• să respecte dispoziţiile autorităţii veterinare privind izolarea şi eliminarea din efectiv a animalelor diagnosticate cu boli transmisibile;
• să respecte legislaţia privind gestionarea animalelor de companie (câini, pisici, dihori etc.), animale care constituie un real pericol prin transmiterea unor boli grave la alte animale şi la oameni, precum şi prin agresarea fizică a populaţiei;
• să respecte normele legale pentru autorizarea activitățiilor de producere și procesare a produselor alimentare rezultate, pentru consum public, și valorificarea acestora numai în locuri sau spaţii autorizate sanitar veterinar;
• educaţia sanitară a populaţiei, a personalului care lucrează cu animalele şi consumă produsele obţinute de la acestea prin:
  • achiziţionarea alimentelor, în special a cărnii, a laptelui, a peştelui, a ouălor și a derivatelor obținute prin procesarea acestora numai din spaţii sau unităţi înregistrate / autorizate sanitar-veterinar, evitând comerţul „stradal“;
  • evitarea consumului de produse şi subproduse de origine animală necontrolate sanitar veterinar sau nepreparate termic;
  • asigurarea igienei corporale pentru animalele şi a mediului în care habitează acestea.

Medicii veterinari, în colaborare cu autorităţile locale, cu crescătorii de animale, cu operatorii din domeniul alimentar, își propun să acționeze cu competență, profesionalism și fermitate pentru a impune respectarea legii, intervenind prin mijloace profilactice sau de combatere în toate cazurile de apariție a unor boli transmisibile, pentru apărarea sănătății animalelor, să prevină transmiterea de boli de la animale la om, contribuind astfel la apărarea sănătății publice, la protejarea mediului, precum și în alte priorități economice și sociale.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Cele mai recente date ale Uniunii Europene cu privire la producția și consumul de produse ecologice arată o tendință de creștere a acestora în perioada 2010-2020. Cu 14,8 milioane de hectare în 2020, suprafața cultivată ecologic a reprezentat 9,1% din totalul terenurilor agricole din Uniunea Europeană și cca 20% din suprafața cultivată ecologic în lume. Țările cu cea mai mare suprafață cultivată ecologic sunt Franța, Spania, Italia și Germania. Franța, spre exemplu, a crescut suprafața cultivată ecologic cu aproape 150% începând cu 2012. În 2020, aceasta a devenit țara cu cea mai mare suprafață cultivată în sistem ecologic din Uniunea Europeană, respectiv 2,5 milioane de hectare. În România agricultura ecologică nu s-a dezvoltat în ritmul celorlalte țări, iar acum provocările sunt și mai mari, spune Marian Dumbravă, un „veteran“ al producției bio. Societatea sa, Biodumbrava, din comuna Joița, județul Giurgiu, a făcut pionierat în acest domeniu.

Supraviețuiesc doar producătorii cu suprafețe mari și contracte ferme

„Din 2008 a început să se pună întrebarea dacă și noi putem să mâncăm ecologic și sănătos, așa cum se întâmpla de mulți ani în Occident. Numai că pe zona asta ecologică trebuie să existe un organism de certificare care să îi atesteze pe producători și să le dea certificatul de conformitate potrivit căruia îndeplinesc toate condițiile. Sunt niște reguli care trebuie respectate conform regulamentului Uniunii Europene. Primele organisme de inspecție și certificare au fost tot din Occident. Începând cu 2010, românii au început să își dorească să mănânce ecologic, sănătos, iar noi, producătorii, aveam suficientă cerere pe piață, dar și forță de muncă.“

Din 2017, România a înregistrat o mărire a suprafeței cultivate în sistem ecologic. În 2021, suprafața cultivată era de peste 578.000 de hectare, dar, cu toate acestea, ponderea de peste 3,5% din  suprafața agricolă utilizată era încă semnificativ sub media Uniunii Europene, respectiv de 9,1%. În România, cea mai mare parte a terenurilor din agricultura ecologică, cca 61%, este folosită pentru culturile de cereale și pășuni permanente.

„S-a încercat implementarea a tot felul de programe de stimulare. Foarte mulți producători au zis că este o nișă și că e foarte bine că pot face asta, dar după aceea au renunțat foarte repede. Probabil că sunt și producători mai mari, dar care cultivă altceva decât legume și care, datorită suprafețelor mari, au asigurată și desfacerea către Occident, au contracte ferme. Pe când aici, în România, este problematic pentru că nu este pus la punct sistemul logistic de colectare și distribuție. În 2019, când am livrat ultima oară către Carrefour, regulile erau foarte restrictive. Produsele trebuiau să aibă aceeași dimensiune, formă, culoare, frunzele să nu fie pătate sau găurite, să fie frumos ambalate, etichetate. Într-o cultură ecologică nu ai cum să ai această uniformitate. Trebuia să ai o mașină frigorifică pentru a putea face distribuția. Mie, chiar dacă eram foarte aproape de supermarket, mi-a fost impus lucrul acesta și am fost nevoit să achiziționez o mașină frigorifică. Ambalarea, etichetarea costă, de asemenea.“

Dacă nu livrezi la momentul oportun, acest lucru se transformă în pierdere

Comparativ cu 2015, în Uniunea Europeană vânzările cu amănuntul aproape s-au dublat cu 2020, iar suprafața cultivată s-a mărit cu 41%. Importurile din țările din afara UE, în special de fructe tropicale, au crescut în 2020 și 2021. La nivelul României, însă, cererea este foarte scăzută. Vânzările cu amănuntul de alimente ecologice au fost de 42 de milioane de euro în 2020.

„Din producția de pe o anumită solă livrai cca 20-25%, maximum 30%, și atunci ce făceai cu restul producției? Pierdeai mult. Selectai produsele, proces care dura mult. În plus, în perioadele în care aveai producție mai mare, supermarketul nu îți solicita toată producția pentru că ei aveau vânzări mai mici, în special în perioada concediilor, când oamenii plecau din oraș. Asta este o problemă pentru producătorii ecologici. În general, se solicitau cantități mari în extrasezon, or în agricultura ecologică nu prea ai producții mari atunci. Mi s-a întâmplat, când aveam posibilitatea să livrez cantități mari de produse, spre exemplu salate bio la casolete, să livrez foarte puțin. Din 800 de casolete cu salată bio, supermarketul a solicitat doar 150. Plantele au ciclu biologic și atunci, dacă nu ai posibilitatea să livrezi la momentul respectiv, acest lucru se transformă în pierdere. Lipsa unui sistem de colectare și distribuție este în detrimentul tuturor producătorilor, indiferent de domeniul de activitate și de dimensiunea lor. Șansa producătorilor mai mari este de a le păstra într-un depozit frigorific, dar chiar și așa nu poți păstra legumele sau fructele mai mult de câteva zile. O altă variantă este să le procesezi, dar noi nu avem nici astfel de fabrici.“

„Ne punem întrebarea de ce cumpărăm 70-80% din produse din Occident. Simplu. Pentru că noi nu suntem organizați. Dacă am avea sisteme de colectare cu depozite frigorifice și poate și cu o fabrică de procesare alături, producătorii români nu ar mai fi în pierdere.“– Marin Dumbravă

„Dacă producătorii români nu vor fi încurajați, vom rămâne în continuare importatori și, neavând putere de cumpărare, vom aduce în țară produse de calitate îndoielnică. Este tragic pentru că am putea să producem noi alimente premium. Avem toate condițiile pedoclimatice ca să facem asta și am putea deveni exportatori.“– Marin Dumbravă.

Laura ZMARANDA

Scriitorul american Mark Twain spunea despre pepenele roşu că este „un produs de lux al acestei lumi“. Când îl guști, îţi dai seama ce mănâncă îngerii.

Pepenii verzi se recoltează începând cu data de 18-20 iulie, până la sfârşitul lunii septembrie, vârful de producţie fiind între 5-25 august, dar în zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei, unde este mai cald, recoltarea pepenilor verzi începe în ultima decadă a lunii iunie în cazul culturilor înfiinţate prin răsad şi protejate în adăposturi joase tip tunel.

În cazul culturilor înfiinţate prin răsad şi mulcite cu folie de polietilenă startul la recoltare se dă în perioada 1-2 iulie, iar la cele înfiinţate prin răsad fără protejare primele fructe sunt recoltate în perioada 5-6 iulie. Producţiile extratimpurii şi timpurii de pepeni verzi obţinute între 25 iunie – 25 iulie se pot valorifica în condiţii de eficienţă economică ridicată atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa externă.

Ce soiuri sunt mai răspândite

Pepenii verzi de Brăila

Aceștia au vrejul de 2-3 m, subțire și foarte mult ramificat. Fructele sunt ovale, de mărime variabilă (5-8 kg), rar depășesc 20 kg. Culoarea verde-deschis, cu dungi longitudinale de culoare verde-închis, dantelate în mod neregulat. Coaja este subțire, miezul roșu, cu semințe mari, negre sau roșiatice. Fructele ajung la maturitate în perioada 15 iulie – 1 august.

Linia Lovrin

Pepeni selecționați la Stațiunea experimentală agricolă Lovrin. Coaja subțire și densă, cu o grosime medie de 1,5 cm. Pulpa este roșie normală, lipsită de țesuturi fibroase.

Pepene verde de Târgu Frumos

Fructele din acest soi au forma sferic-ovală, de culoare verde, cu o rețea subțire și neregulată de culoare mai deschisă. Culoarea este verde-deschis, cu dungi mici, închise, de-a lungul fructului. Coaja este subțire, miezul dens, de culoare galbenă portocalie. Semințele sunt de culoare albă și de mărime mijlocie. Este un soi rezistent la făinare și productiv.

Pepeni verzi rusești

Plante viguroase, cu tulpinile principale de 2,5 m lungime. Fructele sunt sferice sau puțin ovoide, cu suprafață verde-deschis, vărgate longitudinal, dungile fiind mai închise. Fructele depășesc 2 kg. Miezul este roșu, foarte dulce și suculent. Semințele sunt mari, de culoare neagră.

Pepenele verde de Cuba

Fructele sunt sferice sau foarte puțin ovoid-alungite. Culoarea de fond este verde-deschis, cu dungi late de culoare mai închisă. Are coaja groasă, miezul roșu, suculent și foarte dulce.

Clecli dulci

Fructele sunt oval-alungite, de culoare verde deschis, cu desene reticulare mai deschise, acoperite cu un strat de pruină. Fructele sunt mari (3-7 kg), cu coaja groasă și miezul roșu, foarte fin. Semințele sunt mari, albe sau cafenii, cu marginea neagră.

O întrebuițare deosebită o au cojile de pepene verde, acestea fiind transformate în condimente pentru patiserie (fructe confiate), diferite tipuri de conserve sau gemuri. Acestea au substanțe nutritive și sunt utilizate de vindecătorii tradiționali deoarece au numeroase proprietăți terapeutice.

Coaja de pepene verde este o sursă bogată de siliciu şi clorofilă. Siliciul îmbunătăţeşte activitatea pancreasului, fiind esenţial în fixarea calciului în organism, iar clorofila are proprietăţi antibacteriene şi antifungice şi poate fi consumată sub formă de dulceaţă, uscată sau sub formă de macerat.

Datorită conținutului său de citrulină, pepenele are rolul de a ne crește libidoul. Extrasele din coajă de pepene sunt adăugate ca ingredient în mai multe suplimente ce îl stimulează, iar studiile au arătat că citrulina este indicată și în cazul disfuncțiilor erectile.

Coaja de pepene verde este bogată în fibre, este un bun diuretic și ajută la scăderea kilogramelor în plus.

Ce pericole intervin pe durata păstrării

O boală care apare în cultura de pepene roșu este putrezirea. Pe tulpini apare un puf alb care este miceliul (corpul) ciupercii. Atacul se produce pe porțiunile tulpinii ce vin în contact cu pământul. În seră ciuperca apare când umiditatea este prea mare. Atacul acestei ciuperci poate fi prevenit dacă în seră și răsadniță se menține aerul mai uscat, mai cu seamă când s-a semnalat apariția bolii. Boala poate fi oprită prin stropiri cu zeamă bordeleză 10%.

Pătarea brună este produsă de ciuperca cladosporium cucumerinum Ell. și Arth. Boala se manifestă pe frunze, tulpini și în special pe fructele tinere, sub formă de pete mici, brune, cu secreții cleioase care se scurg, la aer însă se usucă destul de repede. La culturile din sere și răsadnițe, unde umiditatea este prea ridicată, boala se poate întinde pe tot fructul. Țesuturile din dreptul petelor se distrug, se adâncesc, la suprafața lor se formează un mucegai negricios, care nu este altceva decât fructificațiile ciupercii (conidiofori și conidii). Dacă atacul este puternic, fructele se opresc din creștere, producția scade foarte mult și, mai cu seamă, calitatea fructelor.

Anca LĂPUȘNEANU

Alexandru Crișu are 31 de ani și este din Pașcani, județul Iași. Acesta și-a luat inima în dinți și a investit de la zero 20.000 euro într-un fermă de capre, despre care nu avea  deloc cunoștințe, de la achiziția de capre și construirea adăpostului, până la achiziția de cereale și furaje.

„În decembrie 2021, un cunoscut mi-a propus să îmi vândă 16 capre, nu toate mature, dar pe atunci habar nu aveam cât de greu o să fie. Am acceptat să le cumpăr și să am grijă de ele. Surpriza a fost în primăvara anului 2022, când au început fătările; majoritatea caprelor au fătat câte doi iezi, iar de atunci mi-am selectat cele mai frumoase ieduțe. A venit și momentul să-i separăm pe cei mici de mamele lor, nu știam să le mulg sau să fac produse din lapte de capră, așa că le-am dus la o stână de oi din comuna Heleșteni, pentru că eu trebuia să mă întorc la muncă în Irlanda. Ulterior, în timpul liber, mă documentam doar despre creșterea caprelor și ce puteam obține de la acestea. În august anul trecut am decis să vin acasă și să-mi mai cumpăr câteva capre, iar deja în septembrie aveam un efectiv de cca 50 de exemplare. La momentul de față am 100 mame + tineret + țapi reproducție. Despre rasă nu pot să spun exact pentru că nu dețin acte doveditoare, dar cu ochiul liber se poate observa că sunt din rasa Alpină franceză, Saanen, Carpatină; eu prefer să le spun metis“, ne spune crescătorul ieșean.

„Caș proaspăt, telemea sau la putină“, rețetele clasice

Sistemul de furajare este 100% bio, ne asigură crescătorul, caprele merg la păscut zilnic, atât timp cât le permite vremea, iar în perioada de stabulație, când fată, le ajută cu porumb boabe, lucernă și trifoi, iar rezultatele se văd la produsele finite și la prețul de pe raft.

„Valorificăm laptele proaspăt de capră, brânza de capră făcută cu cheag natural, brânza la saramură în zer dulce, brânza cu urdă frământată la borcan și urda, care este un moft. Sincer, îmi este frică să încerc alte rețete de brânzeturi pentru că la noi în țară nu se știe altceva decât «caș proaspăt, telemea sau la putină». Produsele ajung doar la cunoștințe și persoane care apreciază munca și calitatea, mulți mă contactează că vor, dar, când aud prețul de 50 lei kg/brânză proaspătă, li se pare o avere, iar eu nu negociez pentru că mă apreciez pe mine, animalele și munca mea! Merg pe concepția că trebuie să facem calitate, nu cantitate“, adaugă Alexandru Crișu.

Cine vrea cu adevărat să se întoarcă la munca de jos, să o facă, ne sfătuiește crescătorul din Pașcani.

„Pot să le dau sfaturi celor care își doresc cu adevărat să reușească, chiar dacă pe mine m-au descurajat mereu chiar și cei apropiați. Trebuie să aibă curaj și ambiția de a reuși în țară, mulți nu o vor face pentru că le este rușine să fie fermieri sau nu le place munca. Vreau să mai spun că nu există satisfacție mai mare decât ceea ce faci prin munca ta și știi că totul este al tău! Nu o să renunț niciodată la ceea ce-mi doresc, voi deveni un fermier adevărat și am de gând să înmulțesc efectivul prin selecții severe. În 5-10 ani îmi doresc să depășesc 500 de capete“, încheie crescătorul de capre din Pașcani.

Beatrice Alexandra MODIGA

Raul Bereczki din comuna Remetea, județul Bihor, s-a gândit că ar vrea să aibă o fermă mai „altfel“. Astfel, în anul 2017 a adus primul efectiv de 14 vițele și un taur din rasa Aberdeen Angus în ferma de la Meziad, județul Bihor. Scopul fermei a fost de a crea și dezvolta bovine de prăsilă din rasa Aberdeen Angus pentru alte ferme. În prezent, în ferma crescătorului sunt creați produși Aberdeen Angus de reproducție, prin montă naturală.

Vizitarea câtorva ferme de familie din UK, US și Europa… l-a motivat

„Angus de Meziad este o fermă de bovine rasa Aberdeen Angus. Ideea de dezvoltare a unei ferme de animale era în mintea mea din perioada copilăriei, iar mai apoi s-a accentuat odată cu studiile liceale, secția veterinară. Totuși, gânduri mai serioase au apărut după ce am ajuns să vizitez câteva ferme de familie în UK, US și Europa și am înțeles că un astfel de concept mi s-ar potrivi și mie, dar și locației noastre. Conceptul este acela de a crea o fermă de familie, în care 2-3 persoane se pot ocupa de un număr de 20-35 de animale din rasa Aberdeen Angus. Scopul fermei este de a crea și dezvolta bovine de prăsilă din rasa Aberdeen Angus, pentru fermele de carne de vită care doresc să-și îmbogățească genetica cu produși, tauri de prăsilă sau vițele/juninci de prăsilă din genetica actuală, dar și pentru fermele care, din diferite motive, trebuie să schimbe mamele reformă sau care au ajuns la capătul ciclului de reproducție, pe care fiecare fermă și-l setează în planul lor de producție. În același scop, ferma noastră dezvoltă tăurași de prăsilă Aberdeen Angus care pot fi folosiți și de către fermele de carne din alte rase sau de către fermierii care au vaci de lapte, dar care valorifică tineretul către producția de carne și își doresc să atingă calități pe care rasa Angus le are, cum ar fi ușurință la fătare, viței vioi apți de supt și independenți imediat după fătare; creștere și dezvoltare rapidă, ce constituie un avantaj major în sistemul de îngrășat; calitate superioară a carcaselor la sacrificat“, specifică crescătorul bihorean.

Rasa Angust, preferata fermelor mici de familie

Astfel, la Ferma Angus de Meziad sunt creați produși Aberdeen Angus de reproducție, prin monta naturală cu o cireadă de aproximativ 20 de mame și un taur patriarh, având și un mic centru de însămânțare artificială, care cuprinde un număr de cinci mame reproducătoare, după modelul fermelor din străinătate.

„Prin activitatea profesională am ajuns în contact cu crescători de animale, iar rasa Aberdeen Angus mi-a atras atenția în special, odată prin faptul că am întâlnit-o în UK, de unde provine, și la început mi s-a părut oarecum natural să fie așa de des întâlnită, iar mai apoi am întâlnit-o în Europa (Spania, Franța, Germania, Olanda), unde am văzut că este o rasă preferată de fermele de familie, unde soțul și soția aveau aproximativ 10-15 animale de care aveau grijă, după programul profesional, și astfel își puneau terenul la treabă, dar ajungeau să obțină un extravenit, iar mai apoi și în Statele Unite, unde am avut ocazia să cunosc câțiva crescători de referință ai acestei rase Angus, iar vizita în fermele lor m-a ajutat să înțeleg două aspecte foarte importante în ceea ce privește rasa Angus: este atât de robustă încât poate să funcționeze în orice mediu; este o rasă de carne, în care nu se urmărește cantitatea, ci calitatea cărnii sale, de aceea carnea de Angus este materia primă din toate Steakhouse-urile cu recunoaștere internațională“, adaugă Raul Bereczki.

Rasa care preferă interacțiunea minimă cu crescătorul

Aberdeen Angus este o rasă de bovine care vine să schimbe puțin condițiile de creștere pe care le știm în România, deoarece se simte cel mai bine în spațiu liber, pe pășune, și cu minimum de interacțiune cu crescătorul, pentru că are o robustețe bună pentru condițiile de mediu externe și vine ca un ajutor către crescători, având nevoie de un adăpost mai puțin costisitor și astfel mai ușor de întreținut.

„Scopul nostru de la bun început a fost să reușim să stabilim un nucleu de animale care să poată face treabă bună în mediul nostru, în sistem extensiv și pe pășuni de deal și munte, specific zonei noastre, și totodată să ne obișnuim și noi cu ele, mai ales că era un concept nou cu animalele de carne, care nu trebuiau mulse, având un mod de activitate diferit de vacile de lapte. Considerăm că acum reușim să le înțelegem bine nevoile și, ca atare, ne creăm modalități de dezvoltare a infrastructurii din jurul fermei și a bazei furajere. Pentru că Angus este o rasă exclusiv de carne, la care vițelul va fi înțărcat în jurul vârstei de 8 luni, vacile Angus nu se mulg, iar acest lucru vine din nou ca un avantaj pentru crescători, deoarece nu te mai ține legat de aceste activități care de multe ori vin cu costuri. Având aceste detalii de mai sus, cred cu tărie că este o rasă de bovine care poate fi o opțiune pentru familiile mici din mediul rural care vor și pot să se ocupe de o extraactivitate în timpul rămas după un job sau poate fi o opțiune pentru familiile care vor să schimbe activitatea de creștere a animalelor către o rasă care este mai puțin dependentă de acțiunile de zi cu zi ale crescătorului“, mai menționează Raul Bereczki.

Costurile de investiții într-o astfel de fermă sunt deschise discuțiilor și asta deoarece trebuie luat în considerare stadiul de la care începe crescătorul.

„Astfel, sunt situații în care crescătorii încep de la zero, fără infrastructură, fără animale, fără teren și fără utilaje, iar în acest caz investiția de început ar fi una considerabil mare. Dacă crecatorul începe de la un minim asigurat, cum ar fi terenul în proprietatea sa, un minim de utilaje și un adăpost cu sursă de apă, atunci nu îi mai rămâne decât să achiziționeze animalele“, mai spune acesta.

Contracte de livrare carne în sectorul HoReCa

Distribuția și valorificarea produșilor din rasa Angus se realizează către fermele de colectare tineret pentru îngrășat/sacrificat, iar în acest sens în cadrul Asociației Aberdeen Angus există o structură care se ocupă și de acest aspect, unde este colectat tineret Angus, pentru a fi mai apoi licitat de către companiile interesate.

„Pe an ce trece sunt tot mai mulți crescători care reușesc să-și dezvolte sectorul de îngrășare și sacrificare în ferme și ajung să încheie contracte de livrare carne în sectorul HoReCa, unde se poate vedea o ușoară orientare a consumului către carnea de vită și către carnea Angus premium“, încheie crescătorul de Aberdeen Angus din comuna Remetea, județul Bihor.

Beatrice Alexandra MODIGA

Agricultura este un domeniu aflat într-o dinamică permanentă, cu continuitate indiferent de momentul anului. După recoltarea culturilor începe pregătirea pământului pentru un alt ciclu de producție. Este recomandat ca în această etapă să se efectueze lucrarea de dezmiriștit la 6-8 sau 10 cm adâncime, în funcție de cantitatea de resturi vegetale și umiditatea solului. Apoi trebuie realizată mărunțirea miriștii și a rădăcinilor și se amestecă totul cu stratul superficial al solului, formând un mulci. În România, în majoritatea cazurilor, tulpinile culturilor recoltate rămân netocate. Este o practică prin care fermierii își asumă riscul ca la următoarea cultură să se confrunte cu probleme serioase cauzate de dăunători. Compania NHR Agropartners, împreună cu furnizorul de echipamente Muthing, pune la dispoziția fermierilor soluții eficiente pentru a rezolva această problemă. Într-o demonstrație de forță și precizie susținută pe un teren cultivat cu rapiță al fermei Almadim din Bilciurești, județul Dâmbovița, am avut ocazia de a vedea cum funcționează trei modele diferite de tocători Muthing.

Durabilitatea echipamentelor este foarte mare

„Colaborăm cu firma Muthing de cca 10 ani, dar tocătorile sunt niște utilaje care nu sunt încă foarte răspândite în țara noastră. Noi încercăm, prin evenimentele noastre, să prezentăm fermierilor aceste utilaje și să le vorbim despre avantajele folosirii lor. Încercăm să prezentăm această tehnologie a folosirii tocătorilor imediat după recoltate pentru că are o serie de beneficii. Firma Muthing este un producător german care produce doar acest tip de utilaje și are trei mari direcții de producție, respectiv tocători pentru cultură mare, tocători municipale și tocători pentru exploatațiile viticole și livezi“, spune Răzvan Stanca, directorul general al NHR Agropartners.

Prototipurile tocătorile Muthing au fost gândite până la ultimul detaliu. Sunt concepute astfel încât șocurile să nu se transmită către rotor, cea mai importantă parte a utilajului. Ca urmare, durabilitatea lor este foarte lungă. Utilajele pot lucra cu 15-16 km/oră și sunt adaptate să lucreze eficient și pe suprafețe mai puțin nivelate.

„Încercăm să prezentăm fermierilor români tocătorile Muthing. Deși nu aș vrea să spun asta, este o problemă faptul că aceștia nu obișnuiesc să folosească astfel de echipamente. Eu sunt originar din Slovacia și pot spune că același lucru se întâmpla și în această țară. În 2009, fermierii slovaci procedau la fel. Nu erau receptivi și spuneau că nu au nevoie de tocători. Acum aproape fiecare fermier din Slovacia, Republica Cehă sau Slovacia folosește tocătorile. Prin folosirea tocătorilor limităm populația de dăunători, bolile. În plus, prin mărunțirea resturilor vegetale, următoarea lucrare agrotehnică va fi mult mai ușor de realizat. Poți amesteca resturile vegetale cu solul mult mai ușor. Atunci când distrugem mecanic reziduurile, acestea se descompun mai repede și devin fertilizant pentru următoarea cultură“, ne-a declarat reprezentantul companiei Muthing, Milan Strapko.

Caracteristici și mod de funcționare

Tocătorile au fost concepute la diferite dimensiuni adaptate pentru toate categoriile de exploatații și au mai multe lățimi de lucru. Există și modele ale căror carcase se pot rabata împreună sau separat. Tocătorile Muthing, distribuite în România prin intermediul NHR Agropartners, pot fi atașate frontal sau în spatele tractorului. În cazul resturilor vegetale nu foarte înalte și uscate, rămase în urma recoltării, consumul mediu înregistrat de tocători este între 6-9 litri/hectar.

„Am prezentat în ferma Almadim trei modele diferite de tocători. Pe JCB Fast Track 8330 ICON am decis să atașăm tocătoarea Muthing M/F600, un utilaj de șase metri care se pliază. Rotorul acestui utilaj este dotat cu un anumit tip de ciocănașe. Există produse mai ieftine pe piață, dar tocătorile Muthing au avantajul de a avea o simetrie a acestor ciocănașe. Acest lucru permite tocarea uniformă a resturilor vegetale. Forma carcasei care protejează rotorul este ușor rotundă și astfel face mai bine față terenurilor denivelate, plus că nu există riscul ca un volum mai mare de resturi vegetale să blocheze echipamentul. Poate fi folosită pentru cultura de rapiță, porumb și floarea-soarelui. Am prezentat aici și o altă variantă de lucru, prin montarea frontală și în spatele tractorului JCB Fast Track 4220 a două tocători“, Matei Lupșa, reprezentant zonal NHR Agropartners.

Este o gamă foarte largă, de la tocători mici, care se atașează și la tractoare de 30-40 de cai putere până la tocători care necesită 300 de cai putere, iar prețurile pornesc de la 3.000-4.000 de euro și pot ajunge până la 70.000 de euro, în funcție de mărimea și opțiunile tocătorii.

Prin tocarea resturilor vegetale se distrug anumiți dăunători

Prin tocarea cât mai măruntă a resturilor vegetale, se distrug anumiți dăunători și ciuperci care altfel ar fi supraviețuit iernii și ar fi atacat cultura în primăvară. În cazul culturii de porumb larvele sfredelitorului porumbului (Ostrinia nubilallis) iernează în tulpinile acestuia. Prin tocarea lor larvele sunt distruse, iar populația din primăvară este mai mică și, implicit, și pagubele produse sunt reduse. Un alt exemplu este cel al miriștilor de rapiță. Silicvele rămase pe teren în urma recoltării se deschid atunci când sunt folosite tocătorile. Astfel semințele sunt distribuite uniform la suprafață și răsar. În Europa de Vest și Europa Centrală fermierii folosesc combina și tocătoarele, apoi așteaptă cca 4 săptămâni, până când rapița care a încolțit are 3-4 frunze. În acest stadiu folosesc un disc sau cultivator și distrug plantele răsărite. Un alt avantaj al folosirii tocătorilor este faptul că în spatele lor terenul este acoperit uniform cu resturi vegetale tocate. În zilele foarte călduroase, această pătură din resturi vegetale protejează solul de supraîncălzire, iar microorganismele din sol nu sunt afectate. În plus, apa nu se mai evaporă cu ușurință din sol.

• „De la livrarea utilajului operatorii sunt instruiți în condiții de lucru de cei de la departamentul de servici, după care asigurăm servicii after-sales în perioada de garanție și post-garanție prin cele 13 filiale ale companiei NHR Agropartners.“ – Răzvan Stanca
• „Viteza de lucru a tocătorilor diferă în funcție de momentul utilizării lor. Dacă tulpinile rapiței, spre exemplu, sunt încă verzi și au încă acea consistență gumoasă, să ii spunem, viteza trebuie să fie între 8-10 km/oră, astfel încât tocătoarea să aibă timp să toace tulpinile. Dacă tulpinile sunt mai uscate, viteza poate crește până la 13 km/oră. Muthing pune la dispoziția fermierilor și alte modele care permit o viteză de 16 km/oră.“ – Matei Lupșa
• „Rotorul echipamentelor este complet închis și astfel este protejat de murdărie și de orice problemă venită din afară. Datorită lamelelor cu care au fost concepute tocătorile, clientul poate stabili care este dimensiunea la care dorește să mărunțească resturile vegetale. Echipamentul exercită o presiune, o energie care ridică de pe sol toate resturile vegetale și care sunt apoi mărunțite în sistemul de lamele al tocătorilor. Toate componentele tocătorile sunt prinse cu nituri pe care le poți schimba cu ușurință după 2, 3, 4 ani de utilizare. Cei mai mulți dintre clienții noștri care folosesc tocătoare, le au de cinci, șase, zece ani. Avem clienți care le-au cumpărat în 2008 și încă le folosesc. Nu producem tocători pentru un an, ci pentru o perioadă lungă de timp.“ – Milan Strapko

Laura ZMARANDA