Spre deosebire de alte rase de iepuri, care pot avea varietăți de culoare, iepurii vienezi sunt rase de sine stătătoare, cu caracteristici morfologice similare, dar de culori ale blănii diferite. Denumirea raselor vine de la orașul Viena, unde au fost create primele două rase ale acestui grup, și anume Vienez albastru și Vienez alb. Celelalte trei rase din grup au apărut mai târziu, având o „naștere“ și o dezvoltare ulterioară cu o istorie destul de controversată, cu perioade de recunoaștere, dar și de scoatere din standarde. În prezent, grupul prezintă cinci rase: Vienez albastru, Vienez alb, Vienez negru, Vienez gri-albăstrui și Vienez gri. Despre istoria lor vom vorbi în rândurile următoare.

Vienez Albastru

Iepurii de această culoare fuseseră remarcați încă din secolul al XVII-lea, fiind menționați de către naturalistul olandez Anton Leeuwenhoek (1632-1723), însă le-a fost acordată puțină atenție până la sfârșitul secolului XIX. Cel considerat creatorul rasei este austriacul Johann Konstantin Schultz din Viena-Hetzendorf. Scopul său declarat (crescătorul de iepuri nr. 1/1895, Lepzig) a fost să creeze o rasă de iepuri medie, de o dublă valoare economică, datorată unei producții bune de carne și a unei blăni foarte dense și frumoase. Potrivit spuselor sale, în crearea rasei a folosit Uriaș flamand, Berbec francez și Uriaș de Lorena. În ce măsură la formarea rasei a contribuit și Iepurele albastru de Moravia rămâne încă o necunoscută ce dă loc la discuții. Cert este că, în 1895, Schultz prezintă noua rasă creată. În 1897 este admisă în Austria ca „Uriaș albastru“, probabil și din motivul că fusese creată din rase uriașe. Deja în 1903 o regăsim și în Germania, iar în 1905 sunt expuse primele exemplare. Inițial, a existat un dezacord și o întreagă polemică pe direcțiile de urmat în ameliorarea rasei. A existat un nucleu care promova greutatea în detrimentul blănii, iar altul care milita pentru calitatea blănii și culoare. În cele din urmă au avut câștig de cauză animalele de 3,25-5,25 kg, a căror blană și culoare prezentau cel mai bine scopul propus. De aici, răspândirea și dezvoltarea rasei cunoaște o curbă ascendentă, zeci de ani fiind considerată rasa ideală din punct de vedere economic. Aceasta se datorează în principal caracteristicilor sale excelente privind fertilitatea, precocitatea, conversia hranei, rezistența, precum și randamentului foarte bun la sacrificare sau calității blănii.

Vienez alb

Cam în aceeași perioadă în care se lucra la crearea Vienezului albastru a apărut dorința de a dezvolta un iepure alb, dar cu ochi albaștri. Mulți crescători au încercat în perioada de început de secol XIX să dezvolte o asemenea rasă, în plus să fie și economică. Cel mai cunoscut este germanul Hermann Ziemer care, vreme de aproape 30 ani, a încercat să aducă la viață un iepure alb cu ochii albaștri. În final, prin 1930 a renunțat la proiectul său în parte pentru că animalele sale prezentau reziduuri de pigment pe urechi, cap și coadă, însă și din cauză că, la acea dată vienezul alb era deja o rasă. În cărțile de specialitate este creditat cu crearea noii rase austriacul Wilhelm Mucke, un funcționar feroviar din Viena. Timp de 15 ani, acesta a lucrat pentru atingerea obiectivului pe rasa olandeză alb-albastru, încercând, după spusele sale, să suprime semnele de culoare. Acum se cunoaște că apariția rasei se datorează unei mutații apărute în crescătoria sa, mutație care provoacă leucism. Spre deosebire de animalele albinoase, leucismul provoacă absența totală/parțială a pigmentului în firele de păr, dar nu și depigmentarea ochilor.

Pentru a ajunge la forma și greutatea dorită (4-5 kg), adică aproximativ ca a Vienezului albastru cunoscut la acea dată, Mucke a încrucișat descendenții cu Uriaș alb și Berbec mare alb. Prima prezentare a noii rase într-o expoziție are loc în 1907. Noua rasă se răspândește rapid în grajdurile crescătorilor pasionați, ajungând în 1910 în Germania prin crescătorul Ernst Ordel din Tangerhutte. Fiind singura rasă medie de culoare pur albă, a fost puternic promovată în perioada interbelică, ceea ce a dus la o răspândire pe scară largă. Abia în anii ’60 ai secolului trecut, odată cu apariția Neozeelandezului alb, importanța și aria sa de răspândire cunoaște un declin.

Vienez albastru-gri

Povestea unui iepure de talie medie de culoare gri-cenușiu începe acum aproape o sută de ani. În anii 1920, creșterea animalelor de blană era pe o curbă ascendentă. Aceasta se datora atât nevoii de asigurare a subzistenței, cât mai ales necesității folosirii blănurilor.

Dacă blănurile prețioase erau destinate celor cu dare de mâna, blănurile iepurilor erau o alternativă pentru cei cu bugete mici. De aici până la ideea de a crea noi varietăți de culoare la iepuri, care să imite blănurile prețioase (în cazul nostru veverița siberiană), nu a mai fost decât un pas.

Cel care este creditat cu reproducerea culorii albastru-gri la iepuri uriași este Martin Walter din Lübeck. Ca urmare a provenienței lor din iepuri uriași, nu surprinde alegerea denumirii de „Grosfeh“ dată în standardul din 1926. Însă, nu a fost ușor de a obține culoarea dorită. Blana era ori prea albastră ori prea gri, perlarea nu era uniformă etc. Deoarece caracterele rasiale ale uriașilor erau clar vizibile, în timp rasa a fost considerată doar o varietate de culoare a iepurilor uriași. Abia ideea de a micșora oarecum greutatea (4-5 kg) prin încrucișări cu Albastru vienez duce la apropierea de ținta propusă. Astfel, în standardele anilor 1940 apare ca Vienez gri-albastru, cu referiri clare la tipul și forma Vienezului albastru. Răspândirea sa, mult mai restrânsă decât cea a vienezului alb și albastru, precum și greutățile de după al Doilea Război Mondial, au făcut ca rasa să dispară oarecum, nemaifiind prezentă în standardul german din 1961. În anul 1990, Dirk Wortmann din Osnabruk și Stefan Jakubek decid relansarea acestei rase. Astfel, în anul 1993, la expoziția din Oldenburg, sunt prezentate 11 animale apreciate ca foarte bune. Rasa era cumva relansată, iar grupul de entuziaști din jurul celor doi crescători reușesc recunoașterea ei în anul 1997. Urmează o perioadă „de aur“ pentru Vienzul albastru-gri, constând într-o largă răspândire și apreciere în toată Europa, până în prezent.

Vienez negru

Din păcate, sunt foarte puține date despre apariția acestei rase. Originea sa este situată undeva în anii 1920, deoarece este menționată ca prezentă la o expoziție din Germania în 1925. Apoi ating un vârf de recunoaștere la Expoziția din Leipzig din 1931, după care intră într-un „con de umbră“ câteva decenii. Acest lucru sugerează, cumva, că rasa nu a fost consecința unei reproduceri țintite, ci probabil un produs „secundar“ al Vienzilor albaștri sau gri. Un alt motiv de neglijarea a Vienezului negru ar putea fi popularitatea de care se bucura la acea dată rasa Alaska, larg răspândită și apreciată. Cert este că, până prin anii ’70 ai secolului trecut, se cunoaște foarte puțin despre evoluția sa. Atunci se produce o renaștere a rasei, de această dată fiind apreciați și în literatura de specialitate, unde găsim tot mai des imagini cu Vienezul negru. Ce a provocat această renaștere este greu de spus, însă putem specula că dorința unor crescători de a avea un iepure asemănător cu Alaska, dar mai mare și masiv, poate fi o explicație. Încet, încet rasa capătă consistență și recunoaștere, crește numărul de animale și, implicit, de crescători ai acestei rase. Astfel, după unificarea Germaniei, la expoziția din Essen au fost prezenți 160 de Vienezi negri, catalogați în mare măsură ca foarte buni. În ultimii 20 de ani au ajuns constant în expoziții, prezența și calitatea lor fiind aproape de nivelul celorlalte rase vieneze.

Vienez gri

Ca și la Vienzul negru, datele legate de formarea acestei rase sunt puține și uneori contradictorii. Se consideră că rasa a fost dezvoltată pe așa-numitul Iepure german, o rasă de aproximativ 2,5 kg, cuprinsă în standardul german din 1896. Nu se cunoaște cum s-a făcut dezvoltarea rasei și ce încrucișări s-au folosit, însă în 1936 crescătorul Gustav Korn a obținut recunoașterea culorii gri închis, iar apoi, în 1938, și a nuanțelor de gri-fier și gri sălbatic. Însă denumirea era în continuare de Iepure german. Abia în 1962 el a fost recunoscut ca rasă vieneză și introdus astfel în standardul german.

Vienezul mic

Termenul de Vienez mic nu se referă aici la puii de vienez. În fapt, este o nouă categorie de rase cu fenotip vienez, dar cu o greutate de 2.5-3.25 kg, care le plasează în grupa raselor mici. De altfel, aceste rase nu sunt chiar „noi“, deoarece ele existau încă din 1991 în standardul țărilor scandinave, fiind crescute în Suedia, Danemarca și Norvegia.

Vienezul mic alb cu ochi albaștrii a apărut mai degrabă din întâmplare. Atunci când danezul Arne Nielsen din Assens a încrucișat Olandez alb-albastru cu o femelă de Vienez alb (mai mic decât standardul rasei) se aștepta la pui cu culoare olandeză. Însă, în cuib a apărut pui albi cu ochi albaștri. Așa s-a născut ideea unei noi rase, la care Arne Nielsen a lucrat aproape 15 ani, prezentând-o prima dată la un spectacol din Aars, în 1990.

În aceeași perioadă, danezul Axel Eriksen din Hoeng a început să lucreze la un Vienez mic albastru. Pentru aceasta a folosit iepuri Pitic colorat albastru și un Argintiu mic albastru. Mai apoi, pentru că obținuse rapid greutatea dorită, dar nu și culoarea blănii, a încrucișat cu Vienez albastru.

Între timp, în Suedia, Albert Hedlund s-a angajat în obținerea Vienezului mic gri. Pentru aceasta el a folosit berbeci pitici gri și Vienez gri de dimensiuni mai mici. Rezultatele au apărut destul de ușor, reușind în scurt timp să obțină recunoașterea și pentru gri-fier și negru. Astfel, în prezent, în standardul scandinav găsim Vienezul mic în culorile gri sălbatic, gri-fier, negru, albastru și alb cu ochii albaștri. Din păcate, nu și în standardul european.

Începând din 2019, și în Germania s-a început un proces de recunoaștere a vienezilor mici, dar doar în culorile gri sălbatic, gri închis/gri-fier și alb. Recunoașterea celorlalte vieneze mici este discutabilă, deoarece există rase recunoscute în culorile albastru (Blau Holicer), negru (Alaska), albastru-gri (Perlfeh), atât în standardul german, cât și în cel european.

În istoria lor lungă și nu lipsită de peripeții, rasele vieneze au încântat cu forma și culorile lor crescători de pretutindeni și au contribuit la autosuficiența multor familii în vremuri grele. Pentru că nu trebuie să uităm latura economică a acestor rase. Chiar dacă pare că trăim vremuri de abundență, nu trebuie să uităm că aceste rase au fost create la început pentru blană, carne și abia apoi pentru spectacole. Este necesar să le creștem și să le ameliorăm în continuare, pentru generațiile viitoare!

Valentin FILIP

Într-un raport recent, Curtea de Conturi recomandă reducerea consumului și a producției de carne. Obiectivul ar fi îndeplinirea țintelor de reducere a emisiilor de GES care au fost convenite cu Comisia Europeană ca parte a planului de răspuns la schimbările climatice.

În timp ce misiunea Curții de Conturi este de a verifica utilizarea corectă a fondurilor publice (și pe această parte este mult de lucru), acum dorește să reamintească public că și ea dorește să participe la salvarea planetei.

Ea îmbrățișează ideologia momentului purtată de nenumăratele asociații, agenții, mass-media, ONG-uri care își folosesc accesul privilegiat în spațiul public pentru a lua parte într-o dezbatere tehnică și culturală majoră în societatea noastră.

Cu 0,9% din emisiile globale de GES, statul francez, înarmat cu tehnocrația sa, a lansat o provocare demnă de rangul său: să devină exemplu în ochii lumii de reducere a emisiilor de GES.

Deși și-a relocat de mult fabricile și a instalat energie deosebit de curată, Franța a semnat angajamente foarte ambițioase de reducere a GES pentru a le demonstra colegilor săi din G7 cât de exemplară este.

Cu toate acestea, spre deosebire de alte țări, Franța și-a optimizat deja producția de energie și și-a relocat industria, reducerile suplimentare ale emisiilor devenind așadar foarte costisitoare și restrictive. Nu mai rămân decât agricultura și industria alimentară; asupra lor trebuie să se concentreze neapărat eforturile reziduale!

Atunci când calculăm emisiile de GES ale acestei ultime industrii, încă în picioare în Franța, descoperim că producția animală reprezintă o parte semnificativă (12,8%). Dar a ajunge la concluzia că este suficient să le reducă activitatea pentru a rezolva problema constituie o eroare fundamentală care nu este surprinzătoare când nu se cunosc ciclurile naturale care se impun agriculturii și țăranilor.

Producția animală și cea vegetală sunt două părți ale aceleiași activități: producția agricolă. Pe partea animală, rumegătoarele transformă iarba pajiștilor permanente de pe zonele necultivabile în proteine și energie, iar pe de altă parte monogastricele consumă, în principal, coproduse din industriile agricole și de prelucrare a alimentelor. În general, animalele produc mai multe proteine pentru consumul uman decât consumă.

În ceea ce privește plantele, nămolul și gunoiul de grajd de la ferme sunt folosite pentru fertilizarea terenurilor agricole cu materie organică, azot și fosfor. Astfel, prin închiderea ciclurilor naturale, producția animală și cea vegetală se completează reciproc pentru a asigura permanența ciclurilor și, astfel, sustenabilitatea agriculturii.

Prin eliminarea activității din marile câmpii cerealiere din Franța, am asista la o sărăcire a pământului în biodiversitate și în materie organică, iar amendamentele minerale ar fi necesare să fie aplicate în fiecare an.

Dacă admitem că experții în conturi au asimilat noțiunea de circularitate a agriculturii, ei trebuie să înțeleagă acum aspectul economic al activității agricole. Fiecare fermier își optimizează terenul și forța de muncă disponibilă prin producțiile cele mai potrivite vieții economice ale fermei. O fermă cu teren redus va favoriza producția intensivă precum creșterea păsărilor și suinelor.

Dacă clima și pământul o permit și există forță de muncă disponibilă, vor fi posibile producții din sectorul horticol. În munți sau în zonele umede în care pășunile permanente sunt majoritare, creșterea rumegătoarelor este singura activitate posibilă pentru exploatarea pământului și întreținerea fermierului și a familiei sale, în inima zonelor defavorizate.

Un teren în suprafață de 300 ha, în câmpii fertile și consolidate, va permite unei familii să trăiască din cultivarea cerealelor. Producția animală generează suficientă valoare adăugată pentru a susține mai mulți fermieri pe un teritoriu restrâns și astfel să se populeze mediul rural.

Reducerea sau eliminarea agriculturii prin renunțarea la rumegătoare ar perturba echilibrele biologice și economice ale zonelor, fără a influența semnificativ încălzirea globală în sensul diminuării ei. Franța ar avea poate o notă bună la nivel european și s-ar putea lăuda că este un exemplu, dar cu prețul unei noi deteriorări a industriei sale și a autosuficienței alimentare.

Dacă acțiunile favorabile climei și biodiversității ar fi promovate prin politici publice, nu există nicio îndoială că se va reloca producția de proteine în Europa și soia americană va deveni astfel „binevenită“. Pentru a compensa avantajul productivității soiei americane, sprijinul pentru producția națională de culturi proteaginoase: mazăre, fasole de câmp, soia, lupin etc. trebuie să fie esențial.

O a doua politică favorabilă ar fi combinarea din nou a producției animale și vegetale pe aceeași suprafață pentru a finaliza ciclurile la nivel regional.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Programul MyAlcedoSoil – powered by OGOR are ca scop facilitarea întregului proces de analize de sol, respectiv:

• poți plasa online comenzi pentru analizele de sol în mai puțin de 10 minute;
• prelevarea se face prin intermediul aplicației mobile MyAlcedoSoil;
• rezultatele sunt geolocalizate în format PDF și digital.

În plus, poți avea acces la imagini satelitare, date meteo și evoluția culturilor pe parcursul sezonului, dar nu numai.

Intră pe site-ul Alcedo, în pagina MyAlcedoSoil, și vezi:

• cei 17 parametri care vor fi analizați în pachetul de analize de sol;
• cele 3 pachete de servicii diferite, în funcție de necesitățile tale;
• posibilitățile de prelevare a probelor de sol.

De asemenea, Alcedo vine în ajutorul fermierilor care își doresc să facă tranziția de la o agricultură convențională către o agricultură durabilă, prin programul MyAlcedoCarbon – program pentru cunoașterea bilanțului de carbon al fermei. Acesta are 2 variate, BASIC și PREMIUM și, în funcție de opțiunea fermierului, după colectarea informațiilor necesare, acesta va primi un raport bilanț carbon, un program de tranziție personalizat și vizite ale specialiștilor noștri în fermă.

În curând se va lansa și MyAlcedoCarbon – DIAGNOSTIC RAPID, un calculator simplificat de carbon pe care fermierii îl vor putea accesa pentru a face o estimare a impactului pe care îl au practicile agricole din fermă din punct de vedere emisii carbon. Un astfel de calculator îi poate ajuta să vadă și ce modificări pot face în tehnologie pentru a reduce emisiile și a crește stocarea de carbon.

Principiul de bază al politicii Uniunii Europene și naționale privind siguranța alimentară este aplicarea unei abordări integrate de tipul „de la fermă la consumator“ sau „de la furcă la furculiță“, care să acopere toate sectoarele lanțului alimentar, respectiv: producția de furaje, sănătatea plantelor şi a animalelor, bunăstarea animalelor, producția primară, procesarea alimentelor, depozitarea, transportul, comercializarea (valorificarea), precum şi importul şi exportul acestora.

În cadrul acestor politici europene, o strategie importantă are la bază implementarea legislației privind siguranța alimentelor şi a furajelor.

Este bine știut că o zootehnie profitabilă are nevoie de animale sănătoase şi puternice, cu potențial de producție ridicat, element în care calitatea furajelor și administrarea lor corectă au un rol determinant asupra performanței şi a sănătăţii animalelor.

Calitatea hranei pentru animale presupune cantitate şi calitate corespunzătoare, o valoare nutritivă la nivelul cerințelor fiziologice, specifice fiecărei specii, rase, categorii de vârstă sau greutate, absența contaminanților, accesul liber la hrană şi apă, în funcţie de tipul de hrănire, de numărul de tainuri zilnice corelat cu sistemul de creştere şi întreţinere.

În procesul de obţinere a sortimentelor de furaje, în fazele de producţie, fabricare, transport şi distribuţie, datorită unor abateri de la normele de siguranţă calitativă a acestora, se poate produce contaminarea accidentală sau deliberată a acestora, cu impact nedorit asupra sănătăţii animalelor, precum şi a siguranţei alimentelor destinate consumului uman.

Principalele surse de contaminare a furajelor se pot identifica în factorii de mediu (solul, apa, aerul etc.), factori din zona vegetală (plante necomestibile sau cu acţiune toxică), folosirea iraţională a îngrăşămintelor chimice, a produselor fitofarmaceutice, a medicamentelor de uz veterinar, a mucegaiurilor şi micotoxinelor, manipularea şi eliminarea deşeurilor defectuoasă, precum şi prin diferite specii de animale, insecte şi rozaătoare.

De asemenea, producerea, calitatea și modul de distribuție a furajelor pot fi influențate de modificările în timp a politicilor şi strategiilor privind dezvoltarea economiei și, implicit, a agriculturii şi a zootehniei unei ţări.

Această stare impune ca fermierii şi alţi agricultori cu activitate în domeniul zootehnic să beneficieze mai mult ca oricând de specialişti, medici veterinari, ingineri agronomi, zootehniști, nutriţionişti, etc. ca parteneri competenţi şi de încredere pentru susținere şi consiliere în problemele de sănătate şi nutriţie a animalelor crescute în scop economic sau de companie.

Agricultorii sau operatorii economici cu activitate în domeniul hranei pentru animale au obligația să garanteze că furajele pe care le produc şi le dristribuie nu au un efect negativ asupra sănătăţii animalelor, iar produsele alimentare obţinute de la animale nu devin un factor de risc pentru consumul uman.

În acest context se recomandă să respecte următoarele:

• să posede documentul de autorizare/înregistrare sanitară veterinară în conformitate cu prevederile legale privind funcționarea unităților specializate în producerea, procesarea și distribuția furajelor pentru animale și păsări, eliberat de DSVSA județeană;
• să respecte condiţiile generale de funcţionare şi igienă a unitățiilor de profil conform prevederilor legislației în vigoare;
• să aplice tehnologii adecvate, respectând densitățile la semănat, utilizând semințe certificate din soiuri de bună calitate, efectuarea, din timp, a analizei solului pentru a realiza cea mai bună formulă de fertilizare în vederea obținerii de producții ridicate și de bună calitate;
• să menţină în stare de funcționare și igienă instalaţiile, echipamentele, containerele, ambalajele şi vehiculele utilizate pentru producerea, prepararea, calibrarea, ambalarea, şi transportul furajelor şi să evite orice sursă de contaminare a acestora;
• să dovedească, prin documente, calitatea şi salubritatea materiilor prime folosite în procesul tehnologic, precum şi faptul că acestea au fost achiziţionate din unităţi sau de la furnizori care au asigurată asistenţă de specialitate, documente în care să fie înscrise furnizorul, categoria produsului, data recepţionării, cantitatea, precum şi celelalte date pentru stabilirea trasabilității;
• să evite orice contaminare a materiilor prime şi a sortimentelor de furaje preparate, posibilă din aer, sol, apă, sau prin îngrăşăminte, biocide, produse fitofarmaceutice, medicamente de uz veterinar etc.;
• să asigure sursa de apă potabilă care să fie utilizată atât la procesul tehnologic, cât şi la menţinerea stării de igienă şi curăţenie a personalului şi a utilităţilor;
• să gestioneze cu atenţie, prin antrepozitarea şi manipularea separată a deşeurilor şi substanţelor periculoase, în scopul evitării pericolului de contaminare;
• să asigure efectuarea acţiunilor de dezinfecţie a spaţiilor tehnologice, a utilajelor şi ustensilelor folosite, protejarea spaţiilor şi a furajelor de insecte şi rozătoare prin măsuri specifice;
• să asigure echipamente de protecţie sanitară pentru personalul angajat, precum şi existenţa documentelor din care să rezulte starea de sănătate a acestora;
• să respecte programul de autocontrol prin afuirea de probe la laboratorul de referinţă pentru determinarea încărcăturii cu pesticide, microtoxine (în special aflatoxine), metale grele, rezidii de medicamente, coccidiostatice, organisme modificate genetic, prezența salmonelelor şi a altor parametrii la anumite solicitări şi să respecte recomandările menţionate în buletinele emise de către specialiști în cazul unor neconformități;
• să notifice autorităţilor competente suspiciunea sau constatarea unor neconformităţi sau abateri de la cerinţele de calitate şi salubritate privind siguranța furajelor destinate pentru animale şi păsări;
• să colaboreze cu serviciile sanitare veterinare, cu factorii responsabili din domeniu cu scopul de a fi informaţi asupra măsurilor care trebuie aplicate pentru a preveni contaminarea furajelor, pentru ridicarea calităţii acestora, factor necesar în apărarea sănătăţii animalelor, precum şi a populaţiei.

Întreg procesul de producere, depozitare, distribuţie a furajelor, precum şi utilizarea lor în hrana animalelor şi a păsărilor sunt monitorizate şi controlate de personalul de specialitate din cadrul DSVSA județeană și a unităților teritoriale subordonate.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a aprobat Strategia de Dezvoltare a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva (SDR30), proiect strategic demarat la finalul anului trecut în acord cu cerințele de implementare a Strategiei Naționale pentru Păduri – SNP30, aprobată prin Hotărârea Guvernului României nr. 1227/05.10.2022.

Prin acest document strategic se dorește consolidarea bunelor practici din organizație și, totodată, reformarea și remodelarea procedurilor și proceselor aplicabile astfel încât Regia Națională a Pădurilor – Romsilva să devină o entitate modernă, cu principii solide de lucru, transparentă și integră, capabilă să realizeze un management durabil al pădurilor de stat și să utilizeze rațional resursele forestiere, punând în valoare, într-o manieră optimizată, serviciile pe care pădurile le oferă populației, economiei și mediului înconjurător, după cum arată Romsilva într-un comunicat..

Elaborarea SDR30 s-a realizat sub forma unui proiect, în coordonarea unei echipe centrale desemnate de conducerea executivă a regiei, formată din angajați ai Romsilva ce au fost implicați într-un proces participativ alături de specialiști din cadrul organizației. Acest proces s-a derulat și prin consultarea mediului academic, a asociațiilor de profil, precum și a organizațiilor non-guvernamentale.

Strategia de Dezvoltare a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva prevede 13 direcții strategice de dezvoltare și acțiuni specifice, conducerea organizației asumându-și astfel termenele de implementare și sistemul de monitorizare a rezultatelor scontate. Direcțiile strategice se concentrează, pe de o parte, pe un set de măsuri în vederea creșterii eficacității gospodăririi pădurilor de stat în spiritul normativ al unei silviculturi apropiate de natură, iar pe de altă parte, pe aspecte ce vizează eficiența aparatului administrativ al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Prin acest document de planificare strategică, gospodărirea pădurilor de stat devine o activitate mai transparentă și participativă, ținând cont de nevoia de lemn ca resursă critică pentru unele comunități și pentru economia forestieră, accentuând însă necesitatea protejării unor păduri cu valoare ridicată de conservare sau gospodărirea adecvată a pădurilor pentru atingerea unor obiective socio-ecologice. Strategia pune un accent important pe îmbunătățirea infrastructurii de gospodărire silvică și dezvoltarea facilităților pentru exploatarea, depozitarea și sortarea superioară a lemnului fasonat, suplimentată de o nouă viziune pentru paza pădurilor. De asemenea, documentul strategic își propune menținerea dialogului cu factorii interesați pentru o gestionare echitabilă și echilibrată a resurselor forestiere de stat.

(I.B.)

Formularea „scepticism privind schimbările climatice“, precum și expresii precum „negarea schimbărilor climatice“ sunt destul de larg folosite pentru a vorbi despre „o familie destul de coerentă de argumente și grupuri de indivizi care resping sau contestă teza mainstream/ortodoxă conform căreia clima se schimbă în primul rând din cauza activităților umane și că aceste schimbări vor afecta grav atât ecosistemele, cât și populația umana dacă nu se iau măsuri concrete“.

Legat de „polemicile climatice“, acest fenomen se înscrie într-o tendință mai globalistă care constă în chestionarea științei sau a consecințelor extrase din cunoștințele științifice cum ar fi politicile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Acest fenomen a avut și are în continuare repercusiuni și efecte semnificative în societatea noastră; ea rezultă dintr-o convergență a diferiților factori (psihologici, economici, politici, ideologici, comunicaționali etc.) care îl fac un fel de simbol tulburător al timpului nostru.

Nu este nevoie să se justifice relația dintre formele de scepticism climatic și negarea climatului cu noțiunea de „public“. Nimic nu este mai „public“ și mai împărtășit decât clima și starea sa, care constituie, incontestabil, un bine comun; schimbările climatice „au trecut de la un fenomen esențial fizic la un fenomen politic, social și cultural simultan și, prin urmare, o provocare a comunicării“. Provocările luptei împotriva schimbărilor climatice privesc relația dintre sfera cercetării științifice și a tehnologiilor, agenda politică, geostrategică și economică, opinia publică și construirea unor cadre de interpretare media mai mult sau mai puțin favorabile sau contrare acestei lupte, aici implicând și forme de dezinformare.

Primul punct de subliniat se referă la aspectele strategice și retorice legate de cuvintele folosite pentru a vorbi despre acest fenomen. Într-adevăr, este o terminologie care nu este de origine științifică și care nu este scutită de critici sau conflicte. Evocarea categoriei de scepticism, potrivit detractorilor, riscă într-adevăr să fie plină de satisfacții sau, în orice caz, inexactă chiar dacă, la început, această categorie părea să-și critice purtătorii de cuvânt. Mulți cei care neagă schimbările climatice se numesc „sceptici“ climatici... Cu toate acestea, refuzul de a accepta condamnarea „preponderenței dovezilor“ nu este scepticism, este negație și ar trebui numită cu adevăratul său nume. Utilizarea termenului „sceptic climatic“ este o denaturare a realității, scepticismul este sănătos atât în știință, cât și în societate, negarea însă nu este. Deci ar fi o uzurpare a unei caracteristici specifice a mentalității științifice, scepticismul ca interogare sistematică a cunoștințelor dobândite.

Este adevărat că o parte din cei care neagă schimbările climatice folosesc termenul de „realiști climatici“, termen care le dă satisfacții și evocă un cadru interpretativ care înclină de partea lor „seriozitatea“ științifică. Discursul construiește opoziția unei minorități iluminate față de „gândul dominant“ și față de instituții considerate dăunătoare precum IPCC (Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice); uneori sunt mobilizate teorii ale conspirației.

Se pare că este de preferat să se considere scepticismul și negarea ca un continuum; anumiți indivizi și grupuri de interese au o viziune sceptică asupra încălzirii globale, iar alții o neagă complet.

Rezultatele științifice privind schimbările climatice antropice se acumulează încă din secolul al XIX-lea, odată cu descoperirea în 1824 a efectului de seră de către matematicianul și fizicianul Jean-Baptiste Joseph Fournier (1768-1830); consensul dintre specialişti a devenit extrem de ridicat. Mai multe studii au arătat existența unui consens aproape total (între 97% și 100%) în rândul specialiștilor în climă. Studiul geologului James Powell din 2019 arată un consens deplin. Un articol din revista Nature a estimat, în 2018, probabilitatea ca schimbările climatice actuale să fie antropice. Alături de această istorie a construcției progresive a cunoștințelor științifice a avut loc și cea mai scurtă a formelor de chestionare, refuz și negație mai mult sau mai puțin argumentate, explicite sau implicite, interesate sau spontane, strategice forme reale de dezinformare, „propagandă“ și lobby, de către cei care au acces la informațiile corecte sau la un nivel mai amator și „naiv“, legat de lipsa unei bune informații sau din cauza interpretărilor minoritare.

La mijlocul anilor 1990, expresia „scepticism climatic“ a început să fie utilizată pe scară largă în Statele Unite, în special pentru a denunța campaniile de influență ale minorităților de oameni de știință. Istoricii Erik M. Conway și Naomi Oreskes (2010) și alți autori (vezi Dunlap, Jacques, 2013) au arătat aplicarea „strategiei îndoielii“, creând impresia că știința nu este sigură cu privire la un subiect, că o dezbatere științifică este în desfășurare și instrumentalizarea abordării științifice a schimbărilor climatice după alte subiecte precum efectele tutunului asupra sănătății, virusul HIV, ploile acide, pesticide de către o galaxie de grupuri de interese și „think tank-uri“ „conservatoare“ ostili față de reglementările de stat, ecologismul și restricțiile asupra afacerilor în special în Statele Unite, dar nu numai. Printre alte abordări, sunt cele referitoare la influență, care au mobilizat un grup restrâns de oameni de știință, foști fizicieni „naționaliști“, ostili ecologicismului și intruziunii statului, pentru a crea o impresie de controversă științifică în lume, opinia publică și uneori să atace direct climatologii renumiți. Un mecanism mediatic utilizat în aceste strategii, pe lângă sprijinul grupurilor media favorabile, a fost cel al instrumentalizării „doctrinei echității“ sau echilibrului mass-media, care prevede, în cazul unor controverse, să se acorde același spațiu mediatic ambelor poziții, ceea ce creează o distorsiune în relația dintre dezbaterea științifică și reprezentarea ei în mass-media atunci când se opun climatologii „experților“ nespecializați.

Această dimensiune a comunicării influenței și a lobby-ului urmărește să influențeze mass-media, agendele politice și opinia publică prin „ignoranța de fabricație“ (obiect de studiu al agnotologiei) printr-o aparență de controversă științifică. Face parte din fenomenul de negare a climei și de scepticism. Cu toate acestea, chestionarea științei climatice și/sau a consecințelor acesteia nu poate fi redusă la forme de seducție strategică. În ceea ce privește o altă latură a scepticismului climatic, trebuie menționate toate pozițiile „naive“.

Situația din Franța a evoluat între începutul anilor 2000 cu poziții publice luate în favoarea climei, precum cea a lui Jacques Chirac și începutul anilor 2020.

Filosoful Karin Edvardsson Björnberg și colab. (2017) oferă o sinteză a literaturii științifice despre negarea/scepticismul schimbărilor climatice. Negarea poate viza existența încălzirii globale (negarea tendinței), atribuirea acestei încălziri oamenilor (negarea atribuirii), efectele negative asupra oamenilor și asupra mediului (negarea impactului/scepticismul) sau consensul dintre oamenii de știință (negarea consensului). Este necesar să se adauge formelor de negare explicită, mai puțin prezente astăzi în țările Europei, o formă mai implicită de negare: cunoștințele despre climă nu sunt puse sub semnul întrebării, dar lipsesc efortul și voința de a transpune aceste cunoștințe în acțiune, iar oamenii pur și simplu își îndreaptă atenția către altceva.

Scepticismul cu privire la procesul științific se concentrează, de exemplu, pe defectele proceselor de evaluare inter pares, ponderea laboratoarelor consacrate în raport cu cercetarea disonantă etc. În fine, scepticismul cu privire la răspunsurile care trebuie date se referă la îndoielile, criticile și reacțiile față de propunerile de politici și instrumente de combatere a schimbărilor climatice (taxa pe carbon, prețul pe carbon etc.).

Sunt cinci caracteristici ale negării climatului, și anume: teorii ale conspirației, încredere în experți falși, selectivitate în alegerea articolelor care, luate izolat, par să susțină afirmațiile lor, așteptări imposibile la rezultatele cercetării, denaturare și erori logice flagrante.

Protagoniștii abordărilor climatosceptice pot aparține unor sfere diferite: științifice (în special, cercetători din afara științelor climatice sau marginale), politic (cum ar fi șefii de stat, de la Jair Bolsonaro la Donald Trump, până la Nicolas Sarkozy), economic (industrii, lobby-uri și organizații sectoriale), mass-media (jurnaliști individuali sau grupuri media precum cea a lui Rupert Murdoch), precum și publicul. În acest din urmă caz, multe studii au analizat situația americană, în special polarizată de-a lungul diviziunilor politice și „ideologice“, alegătorii democrați fiind mult mai deciși să creadă în schimbările climatice antropice decât alegătorii republicani.

Din 2008, Programul Universității Yale pentru Comunicarea Schimbărilor Climatice oferă un sondaj climatic al opiniei publice americane, care a identificat: „6 Americi diferite“: cei alarmați, îngrijorați, precauți, dezangajați, cei care se îndoiesc și cei care disprețuiesc. Cei disprețuitori cred că încălzirea globală nu are loc, nu este creată de om sau nu este o amenințare, iar cei mai mulți dintre ei acceptă teoriile conspirației, de exemplu „încălzirea globală este o farsă“. În 2020, ultimele două categorii reprezentau 12% și 8% dintre cei intervievați, procente semnificative, dar minoritare (față de 26% dintre cei alarmați și 29% dintre cei precauți).

Un sondaj realizat de Organizația Națiunilor Unite, în 50 de țări, intitulat „Votul oamenilor pentru climă“, a arătat, în ianuarie 2021, că 64% dintre respondenți considerau că lumea se află într-o stare de emergență climatică.

Cercetările au arătat, de-a lungul timpului, diferite forme de explicație pentru fenomenele de scepticism și negare în știința climatului, distingând formele naive de cele interesate. Am menționat motive precum atașamentul față de bogăție, ideologie, convingeri personale și comunitare, uneori excentricitatea sau, dimpotrivă, în funcție de context, costul disocierii de pozițiile dominante ale propriului grup cultural și ideologic, aderarea selectivă la informațiile diseminate de liderii comunității. La nivel psihologic, trebuie să ne amintim importanța distorsiunilor de confirmare și a disonanței cognitive, care duc la infirmarea sau relativizarea informațiilor despre schimbările climatice care „deranjează“ și apar în contrast cu viziunile și obiceiurile stabilite cândva .

Cercetările psihologice și sociologice privind rezistența la lupta împotriva încălzirii globale sunt foarte utile pentru explorarea mai aprofundată a acestor factori.

În cele din urmă, schimbările climatice provoacă uneori profund indivizii, obiceiurile lor, viziunea lor asupra lumii, însăși intimitatea și spiritualitatea lor. Confruntat cu aceste provocări și cu responsabilitățile pe care le presupun, filozoful Clive Hamilton a scris că „toți suntem sceptici climatici“. Provocarea păstrării unor condiții decente de locuibilitate pe planetă pentru oameni și alte ființe vii generează, printre altele, eforturi considerabile pentru a atrage atenția publicului, dar și angajamentul, sprijinul și practica lor. Publicul real și imaginar se află, așadar, în centrul strategiilor și eforturilor simbolice divergente. Eforturile de integrare a unei forme corecte și etice de gândire critică (care depășește barierele în calea acțiunii și capcanele strategiilor de îndoială și inacțiune) asupra schimbărilor climatice, precum și de a accelera și gestiona imensitatea transformărilor pe care aceasta le presupune reprezintă în acest sens o provocare crucială a timpului nostru.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Celebrul cinematograf în aer liber, clasic pentru filmele americane şi prea puțin exploatat în România, a ajuns la Iași. Cinema SKY este un nou concept ce a luat naștere în Iași odată cu începutul verii. De pe 1 iunie, ieșenii pot viziona filme în mijlocul naturii, în pădurea de la Releu, în zona fostelor Căbănuţe.

Cinematograful este poziționat în zona fostelor Căbănuţe de la Releu, într-un spațiu privat, amenajat cu 200 de bean bag-uri (fotolii puf) pentru public.

Filmele sunt difuzate o dată sau de două ori pe săptămână și va fi păstrat acest concept de cinematograf în aer liber atât pentru copii, cât și pentru adulți.

40.000 € prin proiectul E-antreprenor

Noul concept este dezvoltat la Iași de Alexandra Raţă, o tânără de 23 de ani, absolventă a Facultății de Informatică Economică și a Facultății de Psihologie. În urma participării la un concurs de antreprenoriat organizat de Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, ea a dezvoltat acest proiect cinematografic. S-a numărat printre cei 33 de câștigători și a primit finanțare europeană pentru Cinema SKY.

„Această poveste a început odată cu înscrierea mea în programul E-antreprenor. Acolo a trebuit să-mi dezvolt un plan de afaceri pe baza unei idei. Trecând prin filtrul propriu mai multe idei posibile, dar și luând în considerare suma de bani pe care am primit-o și afinitatea mea pentru activități în aer liber, am reușit să văd o oportunitate în sfera cinematografiei, fiind inspirată și de anumite cinematografe exterioare de peste hotare. Așa că am ales să merg mai departe cu această idee, considerând-o cea mai potrivită pentru mine. Eu am primit un grant de 40.000 € prin proiectul E-antreprenor. Așa cum am descris și mai sus, a trebuit să ne facem un plan de afaceri, să dăm un examen pentru acreditare și după am avut oportunitatea să aplic pentru suma respectivă de bani. Din fericire, după mai multe etape de verificare, am fost printre cei 33 câștigători. Acest proiect a constat în niște cursuri de antreprenoriat la care am participat, apoi examenul pentru diplomă și după aplicarea planului pentru grant“, specifică tânăra antreprenoare ieșeancă.

Alexandra Rață consideră că a reușit să aducă pe piața din Iași o activitate nouă și diferită față de ce a mai existat până acum în această sferă.

„Înainte de film avem un program de 1h 30 în care lumea poate să admire locația și să asculte muzică live pusă de dj-ul nostru și după poate viziona filmul sub cerul înstelat. Nu avem un program fix, acesta fiind foarte mult modelat și de condițiile meteorologice exterioare. Din dorința de a oferi o experiență completă clienților noștri, alegem zilele de proiecție astfel încât să fie cât mai facile din punctul de vedere al vremii. Consider că am avut o deschidere foarte mare din partea publicului și suntem profund recunoscători pentru toată susținerea pe care am primit-o până acum din partea acestuia. Locația este inedită din punctul nostru de vedere și unică în Iași. Avem oportunitatea de a avea o bucățică din pădurea Releu doar pentru noi“, încheie Alexandra Rață.

Beatrice Alexandra MODIGA

Pentru susţinerea producţiei de legume există un ajutor de minimis care se aplică pe întreg teritoriul României. Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului beneficiarii trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe criterii de eligibilitate, cum ar fi utilizarea unei suprafețe cumulate minime pe ciclu de producţie, cultivată exclusiv cu tomate în ciclul I, iar în ciclul II cu una dintre culturile de tomate, ardei gras şi/sau lung – capia, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde, marcarea suprafeței, la loc vizibil, cu placă-indicator, obţinerea unor producţii minime corespunzătoare culturii înfiinţate dovedită prin documente justificative.

O altă obligaţie a fermierilor este să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor şi să obţină legume care nu depăşesc conţinutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide.

Conţinutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide este o condiţie care se verifică prin prelevarea de probe, prin sondaj şi inopinat, în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea conţinuturilor maxime aplicabile reziduurilor de pesticide atât la recoltare, cât şi la valorificare.

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Suceava nu are atribuţii pe partea de analize a prezenţei reziduurilor de pesticide în legume şi fructe, instituţia având competenţe „în tot ceea ce înseamnă comercializarea, începând de la producţia primară, mergând pe filiera de produs, atât în ceea ce priveşte micii producători, cât şi persoanele juridice“, a precizat Elena Claudia Gogu, director executiv al DAJ Suceava.

Oficiul Judeţean Fitosanitar Suceava verifică fermierii care primesc subvenţii

„Avem atribuţii de verificare a conformităţii produselor, dar şi a modului de comercializare, pe partea de etichetare. Sub acest aspect situaţia este sub control, în special în ce-i priveşte pe beneficiarii ajutorului de minimis, în speţă cultivatorii de tomate, cartofi şi usturoi, care sunt verificaţi împreună cu inspectorii Oficiului Judeţean Fitosanitar Suceava. Aceasta întrucât fermierii care primesc subvenţii pentru culturile amintite sunt obligaţi să ţină registrul de evidenţă a tratamentelor, verificările confirmând respectarea prevederilor legale.

Pentru aceşti fermieri garantăm, sută la sută, că într-adevăr lucrurile stau foarte bine, fapt dovedit şi prin analizele care se iau, ce este drept, prin eşantionare, analize care au dovedit că nu există reziduuri de pesticide“, ne informează Elena Claudia Gogu, director executiv al DAJ.

În scopul obţinerii de produse agricole sănătoase, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava organizează, periodic, dezbateri şi cursuri de instruire cu producătorii agricoli.

„În fiecare an, la început de sezon agricol, încercăm să comunicăm producătorilor din judeţul Suceava, împreună cu colegii de la Oficiul Judeţean Fitosanitar, care sunt condiţiile optime de producere a legumelor. Am chemat alături Banca de Resurse Genetice Vegetale «Mihai Cristea» din Suceava, am desfăşurat acţiuni cu seminţe româneşti, dar şi cu firme de inputuri cât mai aproape de ecologic, astfel încât rezultatul final al muncii fermierilor să fie tot mai sănătos“, a precizat Elena Claudia Gogu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană.

Silviu BUCULEI

În perioada 25 – 29 octombrie, ROMEXPO, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României, organizează INDAGRA & INDAGRA FOOD 2023 – cel mai important concept de networking agricol și alimentar din România.

Târgul internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei se desfășoară în pavilionul B1 și pe platformele exterioare ale Centrului Expozițional, iar Târgul internațional pentru industria alimentară are loc în pavilionul B2.

Peste 400 de companii din sectorul agricol și alimentar sunt înscrise până la această dată, suprafața expozițională ocupată la interior și exterior fiind de peste 28.000 mp. INDAGRA & INDAGRA FOOD 2023 înregistrează un grad de internaționalizare de 35%.

#INDAGRA2023 aduce în prim plan tehnologiile viitorului din sectorul agricol și inovațiile din horticultură, viticultură și zootehnie, și este dedicată atât companiilor de profil din România, cât și celor din străinătate. La târg sunt așteptați antreprenori, fermieri, ingineri agricoli, producători și importatori din domeniul agricol, studenți la facultăți cu profil agricol și agroalimentar, precum și publicul larg.

#INDAGRAFOOD2023 promovează practicile responsabile de producție, echipamentele și tehnologiile care accelerează transformarea digitală a industriei, precum și soluțiile ecologice cu impact redus asupra mediului. Manifestarea se adresează producătorilor, distribuitorilor și importatorilor de echipamente și tehnologii pentru industria cărnii, dar și reprezentanților domeniului panificației, industrializării legumelor și fructelor, prelucrării peștelui și laptelui.

„INDAGRA promovează practicile agricole durabile care respectă mediul înconjurător, tehnologiile moderne care ajută fermierii să-și gestioneze eficient resursele și să optimizeze activitatea agricolă, iar INDAGRA FOOD impulsionează  dialogul și cooperarea dintre cei implicați în procesul de producție, distribuție și procesare a alimentelor și instituțiile cu rol de decizie, specialiștii renumiți din acest sector. Le mulțumim tuturor celor care participă la INDAGRA & INDAGRA FOOD 2023 și îi îndemnăm pe cei care nu și-au anunțat încă intenția, să ne contacteze, pentru că am pregătit cele mai avantajoase pachete de participare. De asemenea, le reamintim că prezența la astfel de evenimente reprezintă o formă excelentă de promovare și de comunicare directă cu potențialii clienți, pot realiza conexiuni strategice și chiar au ocazia să facă schimb de know-how cu persoane influente din industrie”, transmite Oana Netbai, PR ROMEXPO.

www.indagra.ro

www.indagra-food.ro

Program de vizitare:

25 - 28.10.2023, în intervalul orar 09:00 - 18:00

29.10.2023, în intervalul orar 09:00 - 16:00.

Bilet de intrare: 10 lei

Situația admiterii la liceele agricole pentru anul școlar 2023-2024 a fost înregistrată și centralizată după repartizarea elevilor în prima etapă de admitere, care a avut loc pe 19 iulie, dezvăluind o perspectivă asupra mediilor de admitere și a gradului de ocupare a acestor instituții. Gradul de ocupare a locurilor este de 82%, similar cu cel din 2022 (84%), însă numărul de elevi care au optat pentru un liceu agricol este în creștere: 3.414 în 2023, față de 3.040 în 2022. Gradul de ocupare de doar 82% se explică prin creșterea cu 686 a numărului de locuri în anul 2023.

Liceele agricole depun eforturi consistente pentru a crește interesul tinerilor pentru meseriile agricole și își îmbunătățesc continuu programele educaționale pentru a rezolva o problemă persistentă: elevii sunt încă reticenți în a alege specializările agricole, considerându-le mai puțin competitive sau nesatisfăcătoare din punct de vedere financiar.

Cu toate că liceele tehnologice agricole au încercat să se adapteze la cerințele unei agriculturi tot mai tehnologizate și competitive, mediile mici de admitere reprezintă o provocare majoră. În contextul unei economii în schimbare și al cerințelor ridicate ale pieței muncii, este crucial ca tinerii să fie încurajați să își urmeze vocația în domeniul agricol. Totuși, aceasta necesită eforturi concertate din partea autorităților și a instituțiilor de învățământ pentru a promova o imagine pozitivă a agriculturii și a oportunităților de carieră pe care acest domeniu le oferă.

„Deși gradul de ocupare a scăzut ușor, faptul că au fost oferite multe locuri înseamnă că liceele agricole continuă să se dezvolte și să răspundă nevoilor tot mai mari ale elevilor interesați să urmeze o carieră în domeniul agricol. Cu perspectiva pozitivă a creșterii sectorului agricol din România și a oportunităților de angajare pe piața muncii, este de așteptat ca interesul pentru liceele agricole să crească și să ofere un mediu propice viitorilor specialiști în agricultură. Un rol important revine și fermierilor și companiilor de agribusiness pentru dezvoltarea de parteneriate de practică, mentorat și burse pentru a încuraja implicarea activă a elevilor în activitățile agricole moderne și a le demonstra potențialul carierei în acest domeniu dinamic și esențial pentru țară“, a declarat Crenguța Bărbosu, Senior Manager în cadrul Fundației World Vision România.

Agricultura rămâne un pilon esențial al economiei, iar cererea de specialiști în acest domeniu este în creștere continuă. Contrar percepției comune, salariile din domeniul agricol sunt foarte competitive, oferind posibilități de avansare în carieră și contribuind la dezvoltarea comunităților locale.

Prin urmare, încurajarea tinerilor să urmeze o carieră în domeniul agricol este crucială pentru asigurarea unui viitor sustenabil în agricultură. Cu programe educaționale actualizate și echipamente de ultimă generație, liceele agricole oferă elevilor toate resursele necesare pentru a-și construi o carieră de succes în acest domeniu dinamic.

Pentru mai multe informații detaliate privind admiterea la liceele agricole, puteți consulta site-ul Ministerului Educației Naționale admitere.edu.ro.

În concluzie, liceele agricole reprezintă nu doar o alegere atrăgătoare pentru viitorii specialiști din agricultură, dar și o necesitate vitală pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii noastre. Tinerii sunt încurajați să urmeze pasiunea pentru natură, plante și tehnologie și să aleagă o carieră în acest domeniu esențial, care continuă să ofere oportunități valoroase pentru dezvoltarea personală și profesională. Situația admiterii ne oferă o imagine clară, dar și provocatoare a drumului pe care îl are de parcurs educația agricolă în următorii ani.

Caseta

Despre Programul „Creștem prin Educație Agricolă“ (CEA)

Programul „Creștem prin Educație Agricolă“ pune la aceeași masă învățământul agricol cu noile tehnologii și mediul de business, pentru a susține performanța profesorilor și managerilor din licee. Programul este finanțat de Romanian-American Foundation (RAF) și derulat de un consorțiu de organizații din care fac parte: Fundația World Vision România, Junior Achievement România, Fundația Civitas pentru Societatea Civilă și Centrul Român de Politici Europene.

În ultimii 8 ani, eforturile CEA s-au concentrat pe redarea importanței învățământului tehnic din domeniul agriculturii în pregătirea specialiștilor. Campaniile CEA își propun să îmbunătățească performanța (metodele de predare, conectarea cu mediul de business, activitățile extrașcolare, soluțiile de e-learning), dar și promovarea liceelor agricole înscrise în program. Inițiativele consorțiului CEA se adresează tuturor celor 59 de licee tehnologice cu profilul agricultură din întreaga țară. Pentru mai multe informații vizitați site-ul CEA: https://educatieagricola.ro/.

Pentru mai multe informații, persoana de contact: Daniela FARCAȘ, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..