reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Aug 2019

Mecanica Ceahlău aduce în România un nou brand: tractoarele agricole HARS

Premieră pe piața utilajelor agricole:

Mecanica Ceahlău aduce în România un nou brand: tractoarele agricole HARS – noi modele de tractoare, pentru bugete optimizate

Mecanica Ceahlău, producătorul român cu cea mai puternică tradiție pe piața locală de echipamente agricole, lansează, din această primăvară, noi modele de tractoare cu un raport calitate-preț excepțional. Produse de către partenerul HARS Traktor, acestea sunt destinate fermierilor care își doresc echipamente performante cu bugete optimizate.

După ce portofoliul Mecanica Ceahlău a fost completat, în ultimii 3 ani, cu peste 20 de modele de echipamente produse sub brand propriu – de la semănători, la pluguri și prășitori – compania începe anul 2019 prin semnarea unui nou parteneriat internațional pentru a crește, astfel, oferta adresată fermelor mici și medii din România.

Cu mai bine de 35 de ani de istorie și prezență în 50 de țări din toată lumea, HARS Traktor își face astfel intrarea pe piața românească, lansând o ofertă remarcabilă de tractoare, care se remarcă în mod special prin raportul deosebit calitate-preț.

„Utilajele agricole din portofoliul Mecanica Ceahlău reprezintă o opțiune tot mai relevantă pentru fermierii din România și tot mai adaptată nevoilor acestora. Motivul pentru care agricultorii se îndreaptă tot mai des către noi este diversitatea echipamentelor Mecanica Ceahlău și faptul că înțelegem exigențele de calitate, dar și nevoia unui raport înalt de eficiență în teren, într-un buget optimizat. Noile tractoare HARS permit toate tipurile de lucrări și au o echipare standard de top, cu un raport calitate-preț foarte ridicat“, spune Sorin Molesag, directorul general al companiei.

Noile tractoare HARS echipate cu motorul fiabil Perkins 4.4 l, cu puteri cuprinse între 50 și 105 CP, cu sau fără cabină, au un preț accesibil și multiple accesorii incluse în oferta standard. Echiparea-standard include compresorul, frâna prenumatică, clima și contragreutățile pe roțile din spate, ceea ce-i conferă o aderență foarte bună la lucrările efectuate în câmp.

Odată cu prezența tractoarelor HARS în portofoliul Mecanica Ceahlău, compania se adresează în mod direct categoriei de fermieri care are nevoie de acces la tractoare cu echipare completă, într-un buget mai redus de investiții.

Două dintre modelele HARS, de 95 și respectiv 105 CP, vor fi expuse în premieră la AGRIPLANTA – unul dintre cele mai importante târguri agricole din sud-estul țării. Pentru ediția din 2019, Mecanica Ceahlău pregătește o ofertă specială de lansare pentru noul brand partener pe care îl aduce pe piață.

În prezent, portofoliul companiei cuprinde o gamă variată de utilaje destinate tuturor lucrărilor agricole, de la pregătire teren, semănat și întreținere culturi, toate sub brand propriu, precum și branduri partenere, cum sunt tractoarele Steyr, echipamentele de erbicidat Projet, încărcătoarele frontale Stoll. Mecania Ceahlău oferă, de asemenea, facilități de finanțare pentru achiziția echipamentelor, echipa de vânzări și echipa de service, disponibile la nivel național.

A fi sau a nu fi... tractorist

Auzim deseori spunându-se că în agricultură nu există forță de muncă suficientă. Că fermierii ar vrea să facă angajări, dar nu găsesc persoane dispuse să lucreze în acest sector. Poate că realitatea aceasta este. Dar ea oricum se bate cap în cap cu statistica. Institutul Național de Statistică arată că, în trimestrul al treilea 2018, la nivel național, în agricultură erau vacante 660 de posturi. Și tot în această perioadă populația ocupată din agricultură se ridica la 2,42 milioane de persoane, dintr-un total de 8,8 milioane populație ocupată. De aici nu reiese că am avea lipsă de forță de muncă și nici că nevoia de lucrători este foarte mare. Pe de altă parte, procentul de lucrători în agricultură este uriaș în România (25-27% din totalul populației ocupate), față de o medie europeană de 4,5%.

Locuri de mecanici agricoli aprobate în acest an școlar

Una dintre meseriile pentru care fermierii afirmă că nu mai găsesc oameni calificați este cea de mecanic agricol. Tractorist, adică. Școala românească, e adevărat, nu a mai inclus în aria curriculară această calificare. De fapt, a eliminat multă vreme învățământul profesional. Iar mecanicii agricoli de altădată s-au cam dus... fie pe cale naturală, fie s-au pensionat, fie au plecat în străinătate, fie au refuzat să lucreze în sector, în vremea în care erau plătiți prost. Puțini au rămas activi în agricultură.

De trei ani însă s-a reintrodus în România învățământul profesional sau dual, având și această specializare, de mecanic agricol. Dar nu știm dacă numărul de locuri aprobate în școli acoperă necesarul din ferme. De exemplu, pentru anul școlar 2019-2020 Ministerul Educației a aprobat o cifră de școlarizare de 1.202 locuri pentru învățământul profesional (vezi tabel) și 14 locuri pentru învățământul dual (Liceul Tehnologic Onești, Bacău). Județele în care s-au înființat cele mai multe clase sunt Botoșani, Vaslui, Constanța, Bihor și Buzău.

invatamant tabel 1240

Pe lângă aceste unități de stat în care se pregătesc mecanici agricoli, la nivel național mai sunt două sau trei unități private care fac același lucru, dar pe cheltuiala fie a fermierilor, fie a beneficiarului, direct. În învățământul de stat, elevii de clasa a VIII-a care optează pentru învățământul profesional primesc și un stimulent  în cuantum de 200 lei/lună, iar cei care aleg învățământul dual, 400 lei/lună (200 lei de la bugetul de stat și minimum 200 de lei de la operatorul economic cu care elevul încheie un contract individual de practică). Problema este că în ambele cazuri e nevoie de un contract cu operatorii economici, unde elevii să facă practică, fiindcă liceele nu dispun de utilaje, iar aceștia nu știm cât de dispuși sunt să se încarce cu o cheltuială, mai ales că n-au nicio garanție că absolvenții vor lucra la ei în ferme.

„Ca tractorist, în ziua de azi poți să vii și la cravată, dacă vrei“

Și-acum, haideți s-o spunem pe-a dreaptă: în trecut, meseria de tractorist nu era foarte bine văzută în societate. Ea era asociată cu a fi plin de ulei, motorină și praf din cap și până-n picioare. Și trebuie să recunoaștem că utilajele de altădată erau total lipsite de confort, iar tractoristul înghițea cu adevărat tone de praf și multă mizerie. Dar lucrurile s-au schimbat azi la 180 de grade, odată cu retehnologizarea agriculturii românești. Iată ce ne spune un proprietar de teren (Adrian Mocanu, Prahova): „Meseria de mecanic agricol este total diferită de ceea ce era când oamenii lucrau pe U650 sau pe combinele noastre pline de praf. Și nici nu se mediatizează acest aspect. N-am văzut și eu un reportaj despre ce înseamnă să fii tractorist în ziua de azi. Dar nu din acela cu salarii de 10.000 lei/lună, astea-s povești, mă rog, chestiuni rarisime la noi. Ci să spunem că media câștigului net lunar este de cam 3.000 lei/lună, bani asigurați și iarna, chiar dacă tractoriștii n-au ce face, că acum nu mai suntem ca pe vremuri, să-i ținem în secții, la reparații. Acum ducem utilajele la service, la reprezentanțe specializate în așa ceva, nu mai schimbăm noi piese. Ai mei n-au ce face din 15 decembrie, dar banii sunt întregi. Mecanicii trebuie să învețe acum altceva, fiindcă bordul tractorului e plin de computere, ai GPS, ai scaun cu perne de aer, care citește greutatea și se reglează astfel încât să nu trepideze, aer condiționat în cabină, faci vara rece, iarna cald, practic ai climă dirijată în interior. Nu pătrunde acolo un fir de praf, poți veni și la cravată, dacă vrei, utilajele nu se defectează, ca să fie nevoie să cobori mereu din cabină. În campanie se lucrează 10 ore, iar la pregătirea solului în jur de 7 ore fiindcă utilajele sunt performante, au lățime mare de lucru, randamentul este extraordinar. Astea sunt tractoarele în ziua de azi! Și așa ceva înseamnă să fii tractorist.“ Fermierul prahovean este însă de părere că statul ar trebui să reînființeze liceele agricole cu profil mecanic și să suporte integral cheltuielile de școlarizare. La învățământul dual sau profesional se pare că lucrurile nu sunt tocmai bine puse la punct: „Ca fermă, te angajezi într-o astfel de colaborare, plătești școala, cazarea, mâncarea și ce-o mai fi, dar când zici că ai făcut o treabă, tractoristul tău fie pleacă în străinătate, fie într-un sector mai bine plătit, deci tu nu te alegi cu nimic.“

Maria BOGDAN

New Holland câștigă premiul Good Design® 2018 pentru conceptul de Tractor pe Gaz Metan

New Holland a primit prestigiosul premiu Good Design® pentru conceptul de Tractor alimentat cu Gaz Metan din partea Chicago Athenaeum, Muzeul de Arhitectură și Design și Centrul European pentru Arhitectură, Design, Arte și Studii Urbane.

Juriul, format din specialiști în design și industrie, jurnaliști și critici, a premiat tractorul pe metan care reimaginează designul standard al tractorului, dezvăluie o tehnologie a viitorului și deschide calea către noi opțiuni ale tehnologiei alternative în agricultură.

Tractorul pe gaz metan a fost echipamentul selectat de juriu dintr-o vastă flotă de echipamente concurente, aparținând producătorilor de top din peste 47 de țări.

În realizarea acestui tractor, echipa de designeri ai CNH Industrial a regândit designul astfel încât acesta să fie complet compact. De altfel, capota, aripile din față și din spate precum și rezervorul fac din acest tractor o apariție foarte elegantă. Grație creșterii suprafeței vitrate cu 20% față de un tractor standard, operatorul are vizibilitate la 360 grade.

Premiul recunoaște cele mai inovatoare și de ultimă generație echipamente în materie de design din toată lumea, iar selecția se bazează pe criterii de calitate a designului, funcționalitate și estetică.

În calitate de câștigător al premiului, tractorul pe gaz metan va fi protagonistul Anuarului Good Design 2018-2019.

Carlo Lambro, președintele New Holland, a afirmat că: „Acest premiu prestigios recunoaște abordarea New Holland ca fiind una inovatoare și futuristă: folosirea unor tehnologii avansate, menite să protejeze mediul, vizibilitatea mare a cabinei vitrate în totalitate, ergonomia și operarea intuitivă oferă o idee amplă despre viziunea New Holland asupra viitorului. Tractorul pe metan împinge limitele combustibilul alternativ și pe cele ale tehnologizării agricole în asemenea măsură încât rezultatul nu poate fi decât o agricultură sustenabilă și eficientă.“

Tractorul cu gaz metan a fost proiectat pe baza prototipului anterior al tractorului T6 Methane Power pentru a atinge un progres tehnologic semnificativ și dispune de un sistem de propulsie care utilizează o tehnologie eficientă de combustie, dezvoltată de către FPT Industrial, special pentru domeniul agricol. În condiții reale de lucru, tractorul pe gaz metan degajă cu 10% mai puține emisii de CO2  și reduce emisiile totale cu 80% față de un tractor diesel tradițional. Echipa New Holland a reproiectat și structura exterioară a tractorului, inspirându-se din industria auto, astfel că noul utilaj este mult mai compact, iar elementele ce țin de marcă, scaunul în formă de frunză și farurile cu logo-ul New Holland sunt mult mai vizibile.

Tractorul pe metan este la fel de performant și fiabil ca echivalentul său diesel, dar cu cost de funcționare redus cu 30%.

INDAGRA 2018 - reapariția tractorului românesc

Era în decembrie 1946, la scurt timp după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și în anul cumplitei secete din 1946. Totuși, românii au găsit resursele morale ca în halele Întreprinderii Aeronautice Române (IAR) să construiască primul tractor IAR-22.

Scepticii nu credeau că românii vor fi în stare să fabrice tractoare. Ba unii chiar afirmau că „sunt în stare să mă arunc sub roțile primului tractor românesc“. Din fericire, nu au mai avut acel curaj, mai ales că tractorul IAR-22 avea roți metalice cu pinteni.

Uzina de tractoare din Brașov a crescut repede și în anii 1950-1951 a scos tractoarele pe șenile KD-35 și KDP, precum și tractoare cu roți de cauciuc UTOS-2, 22 și 26 (27) (UTOS – Uzina de tractoare Orașul Stalin).

În perioada 1963-1965 au fabricat și îmbunătățit tractorul de bază al agriculturii românești – Universal 650. Deja în anul 1968 s-a diversificat fabricația de tractoare și au apărut tractoarele din grupa 400 cu destinații pentru cultura mare, pentru legumicultură, vie și pomi. În 1975 a apărut la Craiova tractorul A-1800 A și TIH-445, iar la Codlea – Brașov tractorul Hc-445. Din 1976 au început să se fabrice tractoare pe șenile la Miercurea-Ciuc. Industria producătoare de tractoare în România luase mari proporții, la sfârșitul anului 1974 fabricându-se 400.000 de tractoare.

Tractoarele românești erau din ce în ce mai perfecționate, mai competitive, astfel că la Târgurile Instrucționale din domeniu de la Leipzig, Zagreb, Brno au primit Medalia de Aur.

În perioada anilor ’80 în România se fabricau peste 30 de tipuri de tractoare, în peste 300 de tipodimensiuni, de la 25-30 CP la 180-360 CP (cai putere). România devenise o putere, pe plan mondial, în domeniul construcției de tractoare. Se produceau 30.000-40.000 de tractoare pe an, din care peste 80% se exportau în peste 100 de țări de pe toate continentele, inclu­siv în țări cu vechi tradiții în domeniu precum SUA, Japonia, Franța, Germania, Italia ș.a. În Egipt se găseau peste 80.000 de tractoare românești, iar în Iran peste 270.000. Din păcate, aceste frumoase rezultate sunt ca un vis.

Ultima dată am întâlnit Uzina Tractor Brașov (UTB) la Indagra în 2004, când a prezentat o gamă variată de tractoare cu design modernizat. Directorul general al UTB a prezentat atunci o conferință în care arăta greutățile prin care trece uzina. L-am întrebat de ce nu a făcut nicio restructurare, reorganizare și retehnologizare a uzinei și a rămas cu același număr de salariați, deși produce de zece ori mai puține tractoare. Nu a avut în conducere un român inimos, curajos și nici guvernul nu l-a ajutat cu nimic, motivând că „industria românească este un morman de fiare vechi“. Așa s-a ajuns ca în anul 2007 să falimenteze.

În 2008 a apărut un întreprinzător egiptean care a încercat să continue fabricarea tractoarelor la Băicoi – Prahova, dar fără rezultat.

Cine scoate noul tractor românesc?

În 1953 s-a înființat la Reghin Întreprinderea de Reparații Utilaje și Mecanisme (IRUM), care în 1972 scoate primul tractor forestier cu motor Perkins. În 1999 ing. Mircea Oltean, un român plin cu inițiativă, cumpără pachetul majoritar de acțiuni de la IRUM și devine director general al acesteia cu gândul de a produce tractoare agricole. El era patronul unei întreprinderi „Mavi Prod“ a familiei (Mircea – Andrei – Violeta).

În 2007 s-a încercat o colaborare cu UTB falimentar, dar nu s-a reușit. În 2010 se produce primul tractor agricol la IRUM Reghin sub licență Belarus. Patronul Oltean întărește sectorul de cercetare al IRUM și cu specialiștii acestui sector reușește ca în 2018, anul Centenarului, să fabrice tractorul 100% românesc.

TAGRO = Tractor Agricol Românesc

Acest tractor a fost prezentat la INDAGRA 2018. Este un tractor cu design modernizat, dar păstrează linia tradițională a tractoarelor românești.

Credem că merită să fie felicitați atât dl ing. Mircea Eugen Olteanu câr și întregul colectiv de la IRUM Reghin și să le cerem să producă multe și perfecționate tractoare care să împânzească Câmpia României.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Tractorul anului 2019 - Case IH Maxxum 145 Multicontroller

Secțiunea de jurizare Pan-Europeana a selectat modelul de vârf din linia Maxxum cu patru cilindri, câștigătorul TOTY, pentru combinația de compactitate, putere și transmisie recunoscute, precum și importanța pentru proprietari și șoferi prin ușurința operațională atunci când lucrează cu echipamente complexe recunoscute.

Case IH Maxxum 145 Multicontroller a primit titlul de Tractor al Anului 2019 și cel mai bun design 2019 la o ceremonie de premiere desfășurată în prima zi a show-ului EIMA International în Bologna, Italia.

Lansat anul trecut alături de trei modele mai mici de 116-135 cai putere, Maxxum Multicontroller este utilat cu o transmisie 100% nouă, care se numește ActiveDrive 8. Aceasta este o transmisie cu opt trepte sub sarcină, trei game de viteze și super-reductor opțional. Pe lângă ele, transmisia cea nouă este disponibilă cu o mulțime de funcții care vor face „deliciul fermierilor“. Și asta deoarece tractorul poate fi oprit doar prin apăsarea pedalei de frână (n.r. – brake-to-clutch sau brake-to-inch).

Totodată, este disponibilă și o schimbare de rapoarte la care viteza motorului variază automat, în vederea evitării șocurilor pe linia cinematică. Mai mult, vorbim de o transmisie care acoperă cu o singură gamă de viteze, cu opt rapoarte sub sarcină, toată gama de viteze între 4 și 18 km/h.

Practic, la o viteză care variază între 4 și 18 km/h, tractorul nu are niciun fel de întrerupere a cuplului motor, între motor și roți, ceea ce reprezintă o caracteristică ce nu poate fi găsită astăzi pe piață, în această gamă de putere.

Odată cu recentele revizuiri ale gamei Maxxum, oferind liniei un nou aspect proaspăt, într-o recunoaștere dublă, același model a câștigat și la categoria „cel mai bun design“, recunoscându-se importanța funcționalității și a stilului modern al tractorului.

Pe lângă aceasta, Maxxum Multicontroller sunt disponibile cu ghidaj reactiv în serie și cu Adaptive Steering Control, ceea ce înseamnă că întoarcem volanul o singură dată pentru a braca roțile complet către stânga și către dreapta. Această caracteristică va fi excelentă pentru toți cei care lucrează cu un încărcător frontal sau în colțuri de câmp, unde manevrele sunt delicate și înseamnă să întoarcem, de obicei, de foarte multe ori din volan.

Formula câștigătoare

În urma introducerii sale din vara anului trecut, noua gamă de modele Case IH Maxxum, în noua sa aplicație Multicontroller cu noua transmisie semivariabilă ActiveDrive 8, a fost premiată cu titlul „Machine of the Year“ pentru anul 2018 la Agritechnica din Hanovra, Germania. Acum, Multicontroller Maxxum 145 a mai adăugat o medalie, câștigând titlul de Tractor al Anului 2019, care este, de asemenea, jurizat de un grup de redactori europeni de reviste agricole.

Premiul TOTY se bazează pe realizările anterioare ale lui Maxxum 145 Multicontroller, incluzând cel mai mic consum mediu specific de carburant înregistrat în secțiunea Work Field din testul PowerMix, efectuat de stația de testare DLG din Germania.

„Suntem încântați că am obținut premiul Tractorul Anului 2018 pentru Maxxum 145 Multicontroller“, spune Thierry Panadero, vicepreședinte Case IH pentru Europa, Africa și Orientul Mijlociu.

„Este o recunoaștere potrivită că o mai mare eficiență a transmisiei și o ușurință a controlului ambelor părți au rolul de a face nu numai o agricultura mai profitabilă, ci și mai durabilă. Sprijinul pentru a face operațiunile mai ușoare, mai eficiente și mai ecologice este un criteriu de bază în proiectarea mașinilor noastre, așa că este mulțumitor să vedem caracteristicile Maxxum Multicontroller recunoscute în acest fel.“

„Cu acest tractor, Case IH oferă acum cel mai ușor și cel mai mic tractor din industrie din această gamă de putere, cu un motor cu șase cilindri. Tractoarele Maxxum sunt dotate cu motoarele turbo și intercooled, cu patru cilindri, de 4,5 litri, cu șase cilindri și de 6,7 cilindri, de la FPT Industrial, care respectă reglementările privind emisiile de la stadiul IV, utilizând sistemul de reducere catalitică selectivă Hi-eSCR“, mai precizează constructorul.

Case IH contribuie la schimbarea aspectului agriculturii din Europa de Est, care în ultimii ani, a înregistrat o creștere masivă a eficienței și a productivității în fermele cel mai bine gestionate. O mare parte din aceste îmbunătățiri s-au datorat avansurilor în ceea ce privește calitatea, puterea și eficiența mașinilor utilizate, care au contribuit la transformarea oportunității operațiunilor pe teren și la asigurarea unor condiții optime de creștere pentru culturi și la reducerea costurilor de producție.

Bogdan Constantin

PR & Communication Specialist

Tractorul, prietenul fermierului. Top 5 cele mai populare branduri

Se spune despre tractor că este cel mai îndrăgit utilaj al unui fermier. Cert este că de la primul tractor și până acum acest utilaj a cunoscut o dezvoltare tehnologică fără precedent. De la tractoarele de acum câteva decenii, la care contau cât de comod e scaunul și etanșarea cabinei în caz de ploaie, s-a ajuns ca acum tractoarele să încorporeze înalte tehnologii, atât de „înalte“ încât pot lua decizii singure… Tractoarele, spre deosebire de alte utilaje agricole, pot fi folosite ca utilaje multifuncționale, de la prelucrarea pământului, încărcător frontal, până la tractarea remorcilor sau multe alte lucruri. Mai jos vă prezentăm un studiu care a dorit să răspundă la întrebarea: „Care sunt cele mai utilizate branduri de tractor în România?“, potrivit Utilben. Compania Utilben a fost înființată în anul 2006 și este una dintre cele mai importante companii pe piața utilajelor second-hand din România.

Preferințele…

La respectivul studiu au participat 133 de agricultori din toate zonele României care au răspuns la întrebarea: „Ce brand de tractor folosești?“ Care au fost preferințele acestora în alegerea unui brand de tractor preferat?

Locul 5: Compania Deutz-Fahr a fost înființată în anul 1968, după o asociere între DEUTZ și FAHR. În 1995 Deutz-Fahr s-a alăturat grupului italian SAME/ Lamborghini. Aceștia se laudă cu cea mai modernă fabrică de producție de tractoare din lume. Tractoarele Seria 6, serial 7 și seria 9 sunt produse în Germania la cea mai înaltă calitate.

Locul 4: Fendt este un producător de tractoare bine-cunoscut, cu sediul în Germania. Compania produce mai multe utilaje agricole, cum ar fi mașinile de balo­tat, combinele de recoltat etc. Această compania a fost înființată în 1937, fiind o afacere de familia, utilajele fiind produse de către frații Fendt cu ajutorul tatălui lor. Acum compania este deținută de către AGCO. Fendt au o gamă largă de tractoare între 70 și 500 CP.

Locul 3: New Holland este un brand internațional renumit pentru tractoare și alte utilaje agricole cum ar fi cele de recoltat, pulverizatoare, echipamente de însămânțare și multe altele. Compania a fost înființată în anul 1985 în Pennsylvania, iar acum are sediul în Torino, Italia. Inovația este un lucru important pentru New Holland, aceștia primind numeroase premii pentru acest lucru. Această firmă a produs un tractor care funcțio­nează pe bază de hidrogen, numit NH2.

Locul 2: Case este o companie care a luat naștere în 1984 și are o rețea extinsă de dealeri și distribuitori. Astăzi această companie este bine cunoscută pe piața tractoarelor pentru producția modelelor Magnum, acest model devenind unul dintre cele mai eficiente pentru agricultura de mari dimensiuni datorită eficienței și consumului redus de combustibil. Această companie este deținută de CNH în asociere cu New Holland, devenind al doilea cel mai mare producător de echipamente agricole din lume.

Locul 1: John Deere și-a început producția de tractoare în anul 1918, producând tractoare de mari dimensiuni cu 4 și 6 cilindri și cu o putere hidraulică mare. John Deere ocupă locuri fruntașe și în topuri internaționale de echipamente agricole. Aceștia au fost primii care au pus accent pe confortul din cabină, introducând aerul condiționat și difuzoarele din utilaj.

Bogdan PANȚURU

Participare NHR Agropartners la Indagra 2018

Sezonul expoziţiilor agricole din România se încheie cu Indagra, târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei.  Ediţia de anul acesta are loc în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2018, la Centrul Expoziţional Romexpo din Bucureşti. Standul NHR Agropartners îl găsiţi într-un spaţiu generos de 600 m2 pe platforma exterioară 11 la numărul 02. Vom avea expuse utilaje de la producători consacraţi care pun accent pe calitatea utilajelor şi serviciilor post vânzare.

De la firma Deutz-Fahr, vom avea tractoare, pornind de la 88  până la 336 CP, incluzând un model dedicat lucrărilor în vie sau livezi, şi combina de cereale C6206 TS cu turbo separator, de 230 CP, echipată cu header de păioase de 5,4m cu posibilitate de prelungire până la 6,3m.

Printre tractoarele Deutz-Fahr, vedetele sunt două modele speciale 7250 şi 9340 Warrior, de culoare neagră, fabricate în Germania, în cea mai modernă fabrică de tractoare din Europa. Aceste două modele sunt echipate cu  transmisie variabilă continuă, care uşurează munca operatorului şi contribuie la creşterea eficienţei tractoarelor, corelarea turaţiei motorului şi a vitezei făcându-se automat, în funcţie de sarcină. Pentru a demonstra fiabilitatea tractoarelor Deutz Fahr, aceste modele speciale beneficiază de garanţie extinsă: 3 ani sau 3.000 ore şi de ofertă specială de finanţare începând cu 0% avans şi 1,5% dobândă până pe 31 decembrie 2018.

Vom avea expuse şi tractoare Deutz-Fahr Seria 6 care reprezintă cel mai bun mix de tehnologie din clasa de putere. Deutz- Fahr a dezvoltat seria 6 pentru ferme mari, medii sau ferme mici, cu 12 modele variind de la 156 la 226 CP, disponibil în două variante de platforme, trei tipuri de transmisie (TTV, RCShift, PowerShift), două configuraţii de cabină, cu diferite niveluri de confort, precum şi diverse alte opţiuni. Astfel, Seria 6 permite fermierilor să-şi creeze în mod individual cel mai bun mix de tehnologie în această clasă de tractoare, redefinind conceptul de configurabilitate. Modelele expuse din această clasă sunt  Deutz Fahr 6185 de 181 cai putere şi Deutz Fahr 6205 de 196 cai putere. Ambele sunt echipate cu transmisie PowerShift si cabina MaxiVision 2 cu consolă multifuncţională.

Din Seriile 5 şi 5G vor fi expuse tractoare utilitare special echipate pentru a face faţă provocăriilor atât în ferme agricole, ferme de animale, ferme mixte cât şi aplicaţiilor din livezi şi vii.

Toate tractoarele sunt dotate cu motoare Deutz cu emisii poluante reduse şi consum mic de combustibil.

De la producătorul britanic JCB vor fi expuse două utilaje: tractorul Fastrac 8330 de 335 CP şi încărcătorul telescopic 541-70 Agri Plus , care poate ridica 4,1 tone la peste 7 m înălţime. Acesta este dotat cu diverse accesorii, precum furci şi cupe, pentru a acoperi o gamă cât mai variată de cerinţe. Tractorul Fastrac 8330 are şaşiu integral cu suspensie pe ambele punţi, frâne externe şi ABS pe fiecare roată, transmisie CVT (cu variaţie continuă). Tractoarele JCB Fastrac fiind singurele tractoare din lume cu şaşiu complet, cu suspensie pe ambele punţi, şi singurele  care pot rula legal în siguranţă cu viteze de până la 70 km/h. Acestea sunt în egală măsură capabile să concureze cu camioanele pentru transport, dar şi să execute orice lucrare agricolă. În plus se adaugă forţa de tracţiune remarcabilă, capacitatea de a lucra cu utilaje foarte mari, o cabină de top şi folosirea unor tehnologii eficiente care asigură un consum redus de combustibil şi costuri de operare reduse. Toată gama de încărcatoarele telescopice beneficiază până pe 31 Decembrie 2018 de oferta financiară avantajoasă cu 0 % dobândă.

Gama de utilaje pentru prelucrarea  solul şi însămânţare cuprinde utilajele de la Poettinger: plug cu 4 trupiţe Servo 35grapa cu discuri Terradisc 4001 de 4m şi semănătoarea de păioase Vitasem 402 de 4m, de la Einboeck cultivatorul Vibrostar de 3,9 m, destinat în special solurilor uşoare, medii şi pietroase, de la Sfoggia semănătoarea Sigma 5, pe 6 rânduri pentru plante prăşitoare: porumb şi floarea-soarelui, cu brăzdare cu discuri şi sistem de monitorizare a debitului de boabe pe rând şi de la producătorul Dal-Bo o tocătoare pentru resturi vegetale tip tăvălug de 3 m, MaxiCut, care se pretează foarte bine la coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapită, mirişte de grâu sau chiar ierboase, cu un consum de combustibil mult redus faţă de o tocătoare obişnuită.

Pentru efectuarea tratamentelor fitosanitare şi tratamentelor de fertilizare, vom expune de la firma Hardi o maşină de erbicidat autopropulata  Hardi Alpha Evo Twin Force cu capacitate a rezervorului de 4.100 de litri, având motor Deutz Tier 4 Final de 245 CP şi de la firma Bogballe vom expune  maşina de împrăştiat îngrăşăminte chimice, M35 Plus, model lansat la Agritehnica 2017. Noutatea acestei maşini de împrăştiat îngrăşăminte chimice constă în creşterea capacităţii de aruncare a îngrăşământului de până la  650 kg/min şi un nou control al secţiunii de dozare a îngrăşământului: Dual Dynamic. Toate maşinile Bogballe dispun de sistem unic de împrăştiere spre centru sau spre exterior a îngrăşămintelor.

În premieră, va fi expusă la stand, masina Gregoire Ecoprotect pentru tratamente filtosanitare în vii, care poate recupera un procent important din soluţia pentru tratament.  Această maşină a obţinut medalia de argint în 2013 la SITEVI, cel mai mare targ specializat de maşini şi echipamente pentru viticultura din Europa (Montpellier, Franţa).

Pentru achiziţia de utilaje agricole vom avea oferte de finanţare atractive începând de la 0% avans şi 0% dobândă dar şi preţuri speciale pentru 13 pachete de tractor cu utilaj (plug, grapă cu discuri, roţi înguste şi maşină de fertilizat).

NHR Agropartners vă aşteaptă pe platforma exterioară 11, standul 02 - Romexpo!

Transmisia Continuă CVX

Tractoarele CASE IH, de prin anii ’80 și până astăzi, au consacrat noi domenii de aplicații și noi modalități de a livra performanță clientului. De la apariția tractorului Magnum în 1988 și până în 2016, când am prezentat un tractor complet autonom, acest lucru însemnând că lucrează singur în câmp și are posibilitatea chiar să detecteze obstacolele și să le evite, CASE IH a avut o mulțime de noutăți, cum este tractorul articulat cu șenile sau transmisia de înaltă eficiență. CASE IH vă prezintă astăzi tractoare cu puteri cuprinse între 115 și 540 de cai ce beneficiază de cea mai largă gamă de transmisii continue disponibile pe piață. Producătorul american este singurul care oferă această gamă de putere de transmisii continue care se comportă identic, care au o înaltă eficiență și care asigură o redu­cere a consumului de combustibil în această măsură.

Probabil vă întrebați: „Cum se întâmplă aceste lucruri cu o transmisie variabilă continuă de la CASE IH?“ și „Ce este diferit din punctul de vedere al exploatării tractorului care are o transmisie CVX?“ Răspunsul este prompt. În primul rând, turația motorului și viteza de deplasare nu mai sunt atât de fix legate, așa cum este cazul unei transmisii powershift. În cazul unei transmisii powershift, atunci când vrem să schimbăm viteza de deplasare trebuie să trecem dintr-o treaptă în alta. Dacă într-un moment dat avem nevoie, indiferent de motiv, de o turație a motorului pentru priza de putere sau pentru instalația hidraulică ș.a.m.d., apar regimuri tranzitorii în motor, despre care știm că solicită puțin mai mult carburant și avem și variații ale vitezei de deplasare. Cu o transmisie continuă, indiferent de turația motorului, putem să variem sau să menținem fixă viteza de deplasare fără niciun fel de problemă.

Tot ceea ce se întâmplă în interiorul unei transmisii variabile continue se desfășoară pe principiul cutiei negre. Există foarte puțină influență, foarte puțină intervenție din partea operatorului. Acesta își alege viteza de deplasare, dacă are nevoie de o turație fixă a motorului, o alege și pe aceea, iar în rest totul se întâmplă în mod automat în interiorul cutiei de viteze. Transmisia CVX o putem evalua în 2 feluri. Pe de o parte, cât de mult din puterea motorului ajunge efectiv la roți și, pe de altă parte, cât de mult combustibil consumă tractorul pe unitatea de teren procesată. În amândouă privințele transmisiile continue de la CASE IH sunt impresionante. Transmisiile continue CASE IH pot lucra mai ales atunci când este vorba de un teren cu o poziție variabilă, ceea ce ne determină în mod normal să schimbăm vitezele pentru că, de exemplu, „s-a făcut prea greu“, nu mai trage motorul și trebuie să trecem într-o treaptă inferioară pentru ca motorul să revină la turația nominală. Noi nu avem nevoie de așa ceva în materie de transmisii continue CASE IH. Putem păstra o viteză constantă de deplasare și să reducem turația motorului până la acel minim care ne asigură puterea necesară pentru acea viteză de deplasare. Noi nu trebuie să facem aproape nimic. Singurul lucru necesar e să împingem multicontroller-ul în față și tractorul merge la viteza de deplasare predefinită.

Pe de altă parte, în momentul în care avem nevoie de o turație constantă a motorului și condițiile de lucru sunt variabile, acolo se poate „juca“ cu această transmisie astfel încât turația motorului să rămână constantă, iar transmisia să regleze viteza de deplasare în funcție de duritatea solului și condițiile de lucru efective. Chiar atunci când se lucrează cu o presă de balotat, bine-cunoscând faptul că la un moment dat materialul e mai dens, mai mult pe teren, se solicită mai multă putere în mașină, se cunoaște cazul tipic în care cu o transmisie powershift se trece dintr-o transmisie inferioară și motorul „gâfâie“ puțin până revine la turația nominală. Nu avem această problemă cu o transmisie continuă. Tractorul rămâne în mod constant la punctul de putere maximă, iar transmisia schimbă raportul de transmisie fără niciun fel de intervenție din partea operatorului.

Altă clasă de avantaje ar putea fi următoarea: Vorbim prea puțin de confort „la noi acasă“. Unii dintre fermieri au tendința să spună: „Lasă, domnule, că eu rezist și la puțin mai multe vibrații în cabină, și dacă e puțin mai zgomotos, și dacă trebuie să schimb de mai multe ori rapoartele, și dacă trebuie să schimb grupurile etc.“ Toate aceste lucruri nu se întâmplă în cazul unui tractor cu transmisie continuă. Confortul este unul deosebit. Se setează numai viteza de deplasare și atât. Se împinge multicontroller-ul în față și tractorul face toate celelalte lucruri automat. Acest lucru este important pentru fermieri pentru că, în pofida vârstei, aceștia își doresc să aibă o viață particulară și după 8-10 ore de stat în câmp, în tractor, unde confortul are o coordonată esențială. În acest sens, operatorul se concentrează pe felul în care funcționează utilajul și nu pe conducerea tractorului.

Trebuie să menționăm că transmisia continuă a CASE IH este diferită de celelalte transmisii continue ale altor utilaje de pe piață. O funcție în plus a transmisiei continue CASE IH este „Stop activ“. Să ne închipuim ce înseamnă să tractăm 2 remorci încărcate la circa 35 de tone fiecare. Dacă vom întâmpina o pantă va trebui să oprim. Cu un tractor obișnuit, în această situație intervine stresul, când trebuie să apăsăm ambreiajul și accelerația în așa măsură încât să nu omorâm motorul. Nu avem genul acesta de problemă cu transmisia continuă de la CASE IH. „Stop activ“ ține în sarcină motorul la viteza 0. Acest lucru a fost explicat și demonstrat în câmp la turul Agronomic Design din acest an, unde pe lângă acest lucru s-au putut observa atât confortul în exploatare, cât și ușurința de a face anumite manevre.

Case IH susţine agricultura de 176 de ani, iar marca Case IH reprezintă o tradiţie de impunere pe piaţă. Istoria sa reprezintă apogeul unor eforturi conjugate depuse de mari companii şi mărci din domeniul echipamentelor agricole, precum Case, International Harvester şi David Brown, pentru a preciza doar câteva. Fiecare dintre aceste mărci a jucat un rol important în istoria şi evoluţia Case IH. De-a lungul anilor s-au schimbat multe, însă legendara marcă roşie va reprezenta întotdeauna angajamentul nostru privind asigurarea succesului producătorilor agricoli.

  • Valentin, Austria – locul de naştere a modelelor Maxxum, Puma şi Optum. Orice maşină Case IH din St. Valentin poartă steagul excelenţei austriece de fabricare şi proiectare. Sediu european al Case IH, fabrica din St. Valentin se bazează pe pasiunea şi experienţa inginerilor săi şi lucrătorilor din producţie, precum şi pe liniile de asamblare moderne care produc 31 de modele de tractor, ce variază între 99 şi 300 CP, la cele mai înalte standarde de calitate şi precizie. Nouăzeci la sută dintre tractoarele produse în St. Valentin sunt exportate, ducând propria cultură a excelenţei peste tot în lume.

Bogdan Constantin

PR & Communication Specialist

PUMA X. productivitatea pe prim-plan

În ultimii 11 ani de când România a devenit stat membru al Uniunii Europene, întreaga industrie agricolă internă s-a aliniat încet-încet la tendințele și standardele impuse de fermierii vecini din Occident, dat fiind gradul de dezvoltare avansat de care aceștia dispun. Această aliniere a fost inevitabilă și pe piața autohtonă a utilajelor agricole. Datorită suportului acordat de partenerii străini și de inputurile de tehnică modernă pe care aceștia le-au adus, fermierului i-a fost din ce în ce mai ușor să facă agricultură performantă în România. Acesta este din ce în ce mai informat, aplecându-se cu interes asupra tuturor specificațiilor de ordin tehnic pentru utilajele de pe piață, pentru a face întotdeauna alegerea care se mulează pe cerințele din ferma pe care o deține. Din întreaga piață a utilajelor, segmentul de tractoare nu face rabat de la regulă, acesta fiind într-o continuă schimbare generată de fluctuațiile din jurul a 4 caracteristici importante de care ține cont fermierul din România, și anume performanța: tractorului, rentabilitatea, fiabilitatea și confortul oferit utilizatorului.

Cel mai mare partener al Titan Machinery, producătorul mondial Case IH, este pregătit să ofere tractoare sensibil adaptate oricărei pretenții pe care o poate avea un fermier. De aceea anul trecut Case IH a lansat pe piața internațională un tractor redus la esența lui. Este vorba de Puma X. Iar esența lui este foarte simplă: o transmisie Semi-Powershift, un motor care oferă acces la puterea tipică FPT, boost și siguranță în funcționare. Toate valvele hidraulice beneficiază de control mecanic. Are un control electrohidraulic pe ridicătorii spate și este un vehicul care în mod deliberat a fost menținut foarte simplu, astfel încât să ofere puterea efectivă și confortul, fără niciun fel de exces de rafinamente electronice. Este un tractor care se pretează la orice muncă serioasă de câmp și are o tracțiune absolut de invidiat, așa cum îi stă bine oricărui tractor Case IH. Pentru Case IH este o premieră pentru că a lansat un tractor adresat celor care au nevoie de putere mai mult decât de rafinamente electronice, integrare în sisteme mai sofisticate de producție. Toți cei care își doresc controale mecanice, un tractor simplu, dar de mare putere, au în Puma X un aliat de nădejde.

Puterea tractorului Puma X se înscrie între puterea nominală de 145 și 165 de cai putere; în mod tipic pentru orice tractor Puma, tractorul generează boost în anumite aplicații, cum ar fi transportul de înaltă viteză și aplicațiile cu priză de putere. Priza de putere are un selector mecanic. Chiar şi în versiunea standard, tractoarele Puma X integrează absolut tot ce este necesar pentru agricultura modernă, inclusiv o transmisie 18F/6R 40 km/h cu şase trepte de viteză Powershift, până la patru supape mecanice cu operare de la distanţă şi un sistem hidraulic de mare capacitate.

Puma 140 X atinge noi niveluri de putere, iar în prezent există variantele suplimentare Puma 150 X şi Puma 165 X, ceea ce înseamnă că aceste modele pot fi comandate acum cu trei specificaţii diferite. Aceste maşini simple, uşor de utilizat, sunt instrumente de afaceri rentabile care vă permit realizarea activităţilor la standardele proprii unor tractoare mult mai complexe. Odată cu adăugarea a trei noi modele Semi-Powershift standard, Puma 140 X, 150 X şi 165 X, gama Puma oferă acum mai multe opţiuni ca oricând, pentru a satisface exigenţele oricărui tip de întreprindere.

Extrem de economice atunci când vine vorba de consumul de carburant datorită turației scăzute de lucru a motoarelor ce le echipează chiar şi atunci când au de executat sarcini grele, tractoarele din seria Puma X echipate cu AFS (Advanced Farming System) generează economii importante de timp şi bani prin reducerea timpilor morţi şi optimizarea ciclurilor de lucru. Tehnologia inteligentă a acestor tipuri de tractoare vă scuteşte de cheltuieli importante. De asemenea, multe dintre modificările cheie se găsesc în cabină, care are o interfață de bază pentru operator cu afișaj digital al informațiilor. Interiorul cabinei a fost proiectat de inginerii care au cercetat ce anume are nevoie un operator de tractoare și unde controalele sunt cele mai potrivite pentru operarea fără efort. O listă completă a echipamentelor opționale înseamnă că noile modele Puma X pot fi echipate cu caracteristici suplimentare, după cum este necesar, cu opțiuni, inclusiv sisteme de ghidare și autodirecție.

Case IH susţine agricultura de 176 de ani, iar marca Case IH reprezintă o tradiţie de impunere pe piaţă. Istoria sa reprezintă apogeul unor eforturi conjugate depuse de mari companii şi mărci din domeniul echipamentelor agricole, precum Case, International Harvester şi David Brown, pentru a preciza doar câteva. Fiecare dintre aceste mărci a jucat un rol important în istoria şi evoluţia Case IH. De-a lungul anilor s-au schimbat multe, însă legendara marcă roşie va reprezenta întotdeauna angajamentul nostru privind asigurarea succesului producătorilor agricoli.

St. Valentin, Austria – locul de naştere a modelelor Maxxum, Puma şi Optum.

Orice maşină Case IH din St. Valentin poartă steagul excelenţei austriece de fabricare şi proiectare. Sediu european al Case IH, fabrica din St. Valentin se bazează pe pasiunea şi experienţa inginerilor săi şi lucrătorilor din producţie, precum şi pe liniile de asamblare moderne care produc 31 de modele de tractor, ce variază între 99 şi 300 CP, la cele mai înalte standarde de calitate şi precizie. Nouăzeci la sută dintre tractoarele produse în St. Valentin sunt exportate, ducând propria cultură a excelenţei peste tot în lume.

Bogdan Constantin – PR & Communication Specialist

Tractoarele CASE IH Farmall A cu puteri între 55 și 75 CP

Fie că vorbim despre activitățile specializate în culturi de câmp, fie că vorbim despre activitățile specializate în creșterea animalelor, fie despre activitățile mixte, gestionarea producției de hrană joacă un rol economic deosebit de important atât pentru fermierii mici și mijlocii, cât și pentru fermierii mari din țările aflate în curs de dezvoltare, cum este și România. Titan Machinery își propune să consolideze lanțul valoric al activităților multiple din ferme, venind în sprijinul fermierilor cu un tractor mic, compact, multifuncțional și fiabil, care este foarte ușor de utilizat chiar și de către cei începători. Acesta are rolul de a simplifica procesele de lucru, astfel încât fermierul să mute accentul de pe modalitatea de lucru pe ceea ce este mai important pentru el, și anume calitatea și pro­ductivitatea activității. Tractoarele Farmall A, cu puteri cuprinse între 55 și 75 CP, concepute de producătorul american CASE IH, reprezintă în termeni metaforici brațul drept de fier al fermierului, fiind pregătite oricând să execute o multitudine de lucrări agricole, edilitare sau industriale.

Fiind echipate cu motoare puternice dar economice, tractoarele din seria Farmall A se ridică la cele mai înalte așteptări. Pedala de accelerație rapidă simplifică activitățile de transport rutier, iar cuplul ridicat dezvoltat de motor garantează faptul că aceste tractoare pot îndeplini sarcini care implică utilizarea prizei de putere (PTO).

Tractoarele din seria Farmall A sunt extrem de manevrabile și capabile să intre cu ușurință chiar și în hambarele și grajdurile tradiționale pentru animale cu acoperișuri joase. Case IH pune la dispoziție o gamă largă de anvelope pentru aceste tipuri de tractoare: anvelope pentru gazon/iarbă, anvelope industriale rezistente la uzură și potrivite pentru operațiunile efectuate pe suprafețe pavate, anvelopele pentru rânduri înguste potrivite pentru lucrările agricole speciale și anvelope standard – de tracțiune cu cel mai larg domeniu de aplicabilitate.

Integrare perfectă în afacerea dumneavoastră

Simplitatea design-ului, preţul mic de achiziţie şi costurile reduse de exploatare fac din tractoarele Farmall A o investiţie înţeleaptă, care se va amortiza rapid, chiar în cazul fermelor mici şi mijlocii. Comenzile poziționate logic și ergonomic pe console, dispunerea corectă a instrumentelor pe noul tablou de bord fac parte din facilitățile care ușurează operarea tractoarelor din seria Farmall A, indiferent de lucrarea care trebuie executată. Levierele mecanice de comandă, precum și comutatoarele se află permanent la îndemâna operatorului, care va începe să lucreze cu utilajul aproape instinctiv după un scurt timp petrecut în spatele volanului.

Robuste și fiabile

Pompa hidraulică cu debit de 47 l/min, cele 3 perechi de cuple hidraulice în partea din spate a tractorului și sarcina maximă de ridicare 4.700 kg plasează tractoarele din seria Farmall A pe un loc fruntaș în clasa din care fac parte. Acestea sunt echipate standard cu priză de putere (PTO) cu turaţie de 540 rpm. Opţional, clienţii pot alege tractoare echipate cu prize de putere de tip 540/540E sau 540/1000 şi prize de putere cu acţionare servo-asistată. Modelele de prize de putere 540E și 1000 corespund mai bine curbelor de putere și cuplu dezvoltate de propulsoarele acestor tractoare, necesitând o turație mai redusă a motorului pentru a fi rotite. Așadar, eficiența consumului de carburant este și mai ridicată.

Design reușit și siguranță ridicată

Tractoarele din seria Farmall A îndeplinesc cele mai recente standarde de siguranţă referitoare la protecţia operatorului, iar motoarele acestora respectă cele mai stringente norme de emisii pentru a asigura un mediu de lucru mai sigur şi mai curat. Design-ul reuşit al transmisiei, componentele de cea mai bună calitate şi durabilitatea construcţiei garantează fiabilitatea excepţională a acestor tractoare. Indiferent de dotările pe care le alege pentru ele, fermierul poate fi sigur că tractoarele din seria Farmall A nu îl vor dezamăgi.

Exploatare facilă și confort sporit

Cabina spaţioasă şi silenţioasă, scaunul de mari dimensiuni şi volanul reglabil permit tuturor operatorilor, indiferent de conformaţia corporală, să-şi găsească o poziţie de lucru cât mai relaxantă. Dispunerea intuitivă şi ergonomică a comenzilor asigură un mediu de lucru confortabil pentru operator. Portierele cu deschidere largă şi podeaua plată asigură urcarea şi coborârea rapidă a operatorului din cabină atunci când acesta execută diferite lucrări cu tractorul în cadrul fermelor de animale. Cabina tractoarelor din seria Farmall A asigură vizibilitatea neîngrădită a operatorului de jur-împrejurul utilajului, în toate direcţiile, iar acoperişul în care poate fi integrat un parbriz transparent opţional contribuie la sporirea siguranţei în exploatare a tractorului.

Bogdan CONSTANTIN

John Deere aniversează 100 de ani de la primul tractor ce a ieșit pe poarta fabricii

John Deere aniversează 100 de ani de la primul tractor ce a ieșit pe poarta fabricii

”Waterloo Boy”, așa s-a numit primul tractor ce a fost produs de John Deere. De la idee și până la proiectarea efectivă a tractorului compania a avut nevoie de o perioadă de 6 ani, destul de puțin, dacă ne gândim că ”acțiunea” se desfășoară la începutul anilor 1900, când tehnica și tehnologia agricolă se aflau la început.

Compania John Deere și-a început activitatea producând, în primă fază pluguri cu destinație agricolă. În 1912, John Deere s-a confruntat cu o mare provocare. În timp ce compania a înregistrat succes în segmentul de producere a plugurilor, devenind în scurt timp cel mai mare producător din lume, se simțea lipsa un tractor pentru a-și completa gama de produse.

John Deere old

Presiunea din partea dealerilor de a include un tractor pe acea linie de echipament a fost considerabilă. Cererea de cai putere pe piață a fost puternică, iar toți concurenții principali ai producătorului american aveau în ofertă și modele de tractoare. Este important de precizat și faptul că, în acele vremuri plugurile se vindeau în pachet cu tractoarele, ceea ce a determinat o presiune și mai mare asupra companiei pentru a face față cererii de pe piață.

Tractorul ”All-Wheel-Drive” –  6 ani de proiectare

În următorii patru ani, Joseph Dain și echipa lui de ingineri au lucrat la un design cu trei roți, bazat pe ingineria disponibilă în acea perioadă. Eforturile nu au fost în zadar, astfel că la 19 noiembrie 1917, bordul companiei Deere a votat ”producerea a 100 de tractoare de tip Dain”. Ulterior acest model de tractor a fost redenumit ”All-Wheel-Drive”.

Din nefericire, All-Wheel-Drive avea un preț de vânzare mult prea ridicat pentru acele vremuri. Fermierii au considerat că prețul de 1.200 de dolari nu este justificat. La rezultatele slabe înregistrate de acest model a contribuit și faptul că, în timpul introducerii sale pe piață, economia generală suferea de o recesiune. Ca urmare, au fost vândute numai 90 de unități de tractoare cu tracțiune integrală. Compania a cheltuit șase ani și 250.000 de dolari pentru dezvoltarea All-Wheel-Drive, iar vânzările au fost dezamăgitoare.

Apariția modelului ”Waterloo Boy”

Waterloo Boy 1918

În ciuda rezultatelor slabe înregistrate, un lucru era cert compania americană avea nevoie de un tractor, iar dealerii îi doreau acum. Soluția pentru această problemă a fost găsită în Compania Petrolieră Waterloo, care era pusă în vânzare în acel moment.

Conducerea John Deere nu a ezitat și a achiziționat compania, cumpărând, în același timp și tractorul Waterloo Boy în martie 1918. Așa cum îi spune și numele Waterloo Boy era un tractor simplu, robust și, mai important, ieftin de construit. Făcând un calcul simplu, compania și-a dat seama că poate produce tractoare la un preț de aproximativ 700 de dolari. Achiziția a venit, de asemenea, cu o fabrică de producție în Waterloo, Iowa, gata să producă tractoarele. Important de precizat este faptul că, astăzi, la Waterloo, Iowa, compania John Deere deține fabrica unde se produc tractoarele din seria mare: 7R, 8R, 9R, RT și 9RX.

Vânzările înregistrate cu tractorul Waterloo Boy

Waterloo Boy

Pentru următorii șase ani, John Deere a comercializat agresiv Waterloo Boy în timp ce își perfecționează designul. În acest timp, Deere a introdus mai mult de o duzină de variații ale tractorului, mărind dimensiunea motorului la 465 de centimetri cubi. O economie înfloritoare a impulsionat vânzările de tractoare, ceea ce a contribuit la stabilirea fermă a companiei pe piața tractoarelor.

Cu toate acestea, Waterloo Boy nu putea concura cu tractorul de la Henry Ford-Fordson, care la momentul respectiv se vindea cu mai puțin de 400 de dolari. Designul și prețul compact al tractoarelor Fordson, au determinat o restructurare a tractoarelor produse de John Deere.

Folosind planuri prototipuri obținute odată cu achiziționarea Waterloo Boy, inginerii Deere au construit un tractor care nu numai că era mai compact, dar și mai puternic, fiind capabil să tragă un plug cu trei capete. Pentru acest tractor inginerii au folosit un motor robust cu doi cilindri care ar putea arde orice combustibil.

Impresionați de eforturile inginerilor, conducerea John Deere a aprobat fabricarea a ceea ce a fost desemnat modelul D și a lovit piața în 1924. În următorii 29 de ani, dealerii John Deere au vândut tractoare în valoare de peste 161.000 de dolari.

John Deere Model L 1937

Un deceniu de tractoare John Deere aniversate cu prețuri speciale la 11 modele

IPSO Agricultură, distribuitor exclusiv al utilajelor John Deere în România, le propune în acest an fermierilor, o serie de evenimente tematice, tocmai pentru a celebra centenarul în activitatea de tractoare a companiei americane.

IPSO Agricultură, lider în piața de mașini și utilaje agricole, dar și unic distribuitor al utilajelor John Deere, aniversează cei 100 de ani de tractoare John Deere cu prețuri speciale la tractoarele din gama mică  (3/4 cilindri) și gama mare (6 cilindri).

Scopul acestei campanii este acela de a ajunge cu modele de tractoare din gama mică, în cât mai multe ferme din România. Prin intermediul acestei campanii, John Deere, un brand premium, devine și accesibil, în mod special fermelor mici.

Campania derulată de IPSO Agricultură se desfășoară în perioada 13 decembrie 2017-30 iunie 2018  și cuprinde prețuri speciale la 11 modele de tractoare: 5050E, 5075E, 5090M, 5100R, 6105MC, 6115RC, 6130R, 6120M, 6155M, 7230R și 8270R. Prețurile promoționale pornesc de la 24.900 euro/fără TVA și pot ajunge până la 160.000 euro/fără TVA. Prețurile pot oscila și în funcție de opțiunile suplimentare selectate.

 

Meseria de tractorist agricol este tot mai căutată

Tot mai mulţi tineri din mediul rural, majoritatea elevi în clasa a VIII-a sau absolvenţi de liceu, doresc să facă şcoala de tractorişti pentru a putea lucra pământul părinţilor cu ajutorul tehnologiei moderne sau pentru a putea lucra în străinătate pe utilaje agricole. Dacă în trecut aceste şcoli funcţionau pe lângă liceele cu profil agricol, odată cu desfiinţarea acestor meserii din programa şcolară, fermele au ajuns să ducă lipsă de mecanici pentru utilajele agricole, tractorişti agricoli şi conducători de utilaje autopropulsate agricole, forestiere sau pentru lucrări.

Şcoala de şoferi produce tractorişti rutierişti

Pentru a obţine permisul de tractorist rutierist este suficient să urmezi şcoala de şoferi pentru categoria Tr şi, în urma verificării cunoştinţelor teoretice şi practice pe care le acumulezi, să promovezi un examen şi să intri în posesia documentului care îţi permite să circuli cu tractorul pe drumurile publice. Conform Codului Rutier, se poate conduce un tractor sau utilaj agricol şi în cazul deţinerii altor categorii de permis auto, dar acest drept este restricţionat în funcţie de greutatea totală a vehiculului şi a remorcii. Un permis pentru categoria Tr oferă posibilitatea de a conduce vehicule din această categorie fără astfel de restricţii, inclusiv posibilitatea de a ataşa două remorci la un tractor/utilaj agricol. Dacă permisul se obţine relativ uşor şi repede, obţinerea certificatului de calificare pentru meseria de tractorist agricol nu este atât de simplă. 

Deşi obţinerea certificatului de competenţe profesionale pentru meseria de tractorist agricol nu oferă dreptul de a conduce tractoare/utilaje agricole pe drumuri publice, acest document îi ajută pe fermieri să obţină fonduri europene pentru cumpărarea de tractoare performante, iar pe tineri să aplice un plan de afaceri prin Programul Start-Up Nation prin care să obţină 200.000 lei, bani cu care pot cumpăra un tractor şi un minim de utilaje cu care să înceapă o afacere în agricultură. 

Meseria se învaţă pe câmp

Pentru că liceele agricole nu mai promovează meseriile de tractorist agricol şi conducători de utilaje autopropulsate agricole, forestiere sau pentru lucrări, mulţi dintre cei care doresc să le practice sunt nevoiţi să le înveţe pe câmp, direct de la tractoriştii cu experienţă, ca mai apoi să poată lucra cu tractorul.

Pentru că meseria de tractorist agricol „se fură“, mulţi dintre tractorişti, deşi au experienţă, nu pot lucra cu tractoare şi utilaje moderne. Pe Marius l-am întâlnit pe un ogor la Dumbrăveni, la arat. Are peste 30 de ani, din liceu a ieşit cu calificare de instalator sanitar, dar a învăţat să lucreze pe tractor de la tractoriştii care lucrau la SMA, a studiat în timpul liber mecanică din cărţile de specialitate şi din documentaţia tehnică a utilajelor, îşi repară singur cele trei tractoare şi utilajele agricole aferente, toate modele clasice, vechi, aduse din Olanda.

„La cele noi, cu senzori, cu computer de bord, cu tot felul de sisteme automate, îţi trebuie şcoală să le poţi folosi şi să le poţi întreţine. Avantajul oferit de noua gamă de tractoare şi utilaje agricole îl constituie oferta foarte bogată de echipamente de bază. Aceste tractoare pot fi dotate şi cu o mulţime de echipamente opţionale de la aer condiţionat şi încărcător frontal până la priză de putere mare, contragreutăţi, sisteme  de prindere frontale, cuple rapide etc. Cât despre service, trebuie să apelezi la repre­zentanţă pentru a le repara, ceea ce presu­pune costuri mari, deplasări etc., inaccesibile micului fermier cu o suprafaţă de câteva hectare, chiar dacă tractorul l-a cumpărat printr-un program care i-a asigurat o parte din finanţare“, susţine Marius.

Fermele mari caută tractorişti agricoli calificaţi

tractor scoala 6

Certificatul de calificare profesională este obţinut la sfârşitul unui program de studii teoretice şi practice, organizate pe parcursul câtorva luni, şi după susţinerea unei evaluări a competenţelor în domeniu la o instituţie de stat sau particulară, acreditată. Certificatul poartă girul Ministerului Muncii şi Ministerului Educaţiei, fiind recunoscut de către orice angajator din România şi din statele membre ale Uniunii Europene, iar posesorul lui trebuie să cunoască foarte bine modul de executare a lucrărilor de pregătire a solului, însămânţarea culturilor agricole, fertilizarea culturilor, recoltarea culturilor cu utilaje specializate şi întreţinerea agregatelor de lucru. În multe ţări din Uniunea Europeană documentul şi aptitudinile practice dovedite în faţa proprietarilor de utilaje agricole performante aduc venituri considerabile posesorului. La fel şi în fermele moderne din judeţ, cu suprafeţe mari, de peste 1.000 de hectare de teren, cum sunt cele din zona Siret, Bălcăuţi şi cea de la Fălticeni, condusă de doi nemţi, unde tractoriştii agricoli sunt plătiţi cu 2.000 de euro, dar sunt foarte greu de găsit cei care ştiu să lucreze pe utilaje moderne. Fermierii susţin că, pe lângă investi­ţii, este nevoie de oameni care să ştie exact cum se folosesc utilajele moderne, pentru că ceea ce știu să facă tractoriştii este mult mai complicat decât să conducă un tractor sau alt utilaj agricol.

Reînfiinţarea şcolilor profesionale presupune dotarea cu utilaje moderne a unităţilor de învăţământ

Direcţia de Agricultură Suceava derulează programe sezoniere pentru specializarea legumicultor, zootehnist şi apicultor, declară directorul executiv al instituţiei, ing. Haralampie Duţu, precizând că, dacă vor fi solicitări şi un număr suficient de doritori care să urmeze cursurile de tractorişti agricoli şi conducători de utilaje autopropulsate agricole, instituţia pe care o conduce se va acredita şi va organiza astfel de cursuri. Metodele folosite pentru predare şi tematica cursurilor va fi preluate din programa şcolilor profesionale, iar practica se va desfăşura la unităţi agricole din judeţ.

Cea mai veche şcoală din judeţul Suceava care pregătea tractoriştii s-a înfiinţat la Fălticeni. Şcoala profesională de mecanici agricoli a luat fiinţă în toamna anului 1961, fiind în subordinea Consiliului Superior al Agriculturii şi aflându-se sub patronajul Staţiunii de mecanizare a agriculturii Suceava. În 1972 s-a unificat cu Liceul agricol, în cadrul căruia a funcţionat până în anii 2000, când s-a transformat în şcoală de şoferi. Şcoala dispunea de un bogat inventar de tractoare şi maşini agricole, practica era făcută prin prelu­crarea mecanizată a unei suprafeţe de teren de 11,46 ha deţinută de şcoală şi a dat agriculturii, până în 1990, un număr de 1.595 de mecanici agricoli şi 914 tractorişti. În urmă cu câţiva ani fostul liceu agricol a devenit colegiu şi s-a adaptat cerinţelor elevilor, având clase de matematică-informatică, silvicultură, servicii în alimentaţie, turism, industrie alimentară. Din fosta şcoală profesională cu profil agricol nu a mai rămas decât specializarea de horticultor, la care s-au adăugat cele de mecanic auto şi lucrător în agroturism.

„Nu mai şcolarizăm tractorişti. Am fost contactaţi şi de Direcţia Agricolă, dar nu mai avem dotarea necesară, nu mai dispunem de suprafeţe de teren pe care să efectuăm lucrări agricole şi să învăţăm elevii această meserie. Specialişti avem, dar a şcolariza tractorişti şi mecanici agricoli în 2017 presupune o dotare cel puţin de nivelul fermelor mari, tractoare şi utilaje din generaţii noi, cu o gamă diversă de accesorii“, este de părere Florin Ciocârlan, director adjunct al Colegiului „Vasile Lovinescu“ din Fălticeni.

Reorganizarea liceelor cu profil agricol

Agricultorii consideră că Ministerul Educaţiei trebuie să reînfiinţeze şcolile profesionale, astfel încât tineretul să înveţe meserii pentru a putea duce mai departe economia ţării. Corelarea nevoilor agriculturii româneşti cu cifra de şcolarizare din unităţile de învăţământ agricol a ajuns şi în atenţia Parlamentului. Camera Deputaţilor a adoptat, în prima decadă a lunii noiembrie, proiectul de Lege nr. 181/2017 prin care se prevede reorganizarea liceelor cu profil agricol. Acestea vor funcţiona în subordinea Ministerului Agriculturii şi a Ministerului Educaţiei Naţionale. Astfel, creşte capacitatea Ministerului Agriculturii, prin intermediul instituţiilor descentralizate la nivel judeţean, de a se implica mai intens în asigurarea bazei materiale, a modului de desfăşurare a activităţilor practice, în identificarea necesităţilor pieţei de muncă locale, fapt ce va asigura un grad sporit de adaptare şi o încadrare mai facilă a absolvenţilor acestor licee pe piaţa muncii.

Silviu Buculei

Tractorul New Holland pe gaz metan, cea mai recentă inovație pentru viitorul agriculturii durabile

„Motorul revoluționar al tractorului pe gaz metan are aceleași performanțe și este la fel de fiabil ca echivalentul său standard, dar cu costuri de funcționare mult mai mici.“

Carlo Lambro, Brand President, New Holland Agriculture.

New Holland Agriculture a prezentat în premieră la evenimentul Farm Progress din Statele Unite  cel mai recent concept de tractor alimentat cu gaz metan care reinterpretează design-ul tractorului clasic și pune în practică viziunea producătorului despre modernizarea lucrărilor agricole. Pentru New Holland, ferma viitorului este una complet independentă din punct de vedere energetic și capabilă să producă nu numai hrană, dar și biomasa necesară generării de energie de care este nevoie pentru funcționarea utilajelor agricole. Acest viitor autonom este astăzi realizabil și datorită recentei inovații New Holland.

Soluții inovatoare de combustibili alternativi

New Holland este primul producător care s-a concentrat pe compatibilitatea 100% cu Biodiesel în anul 2006 și inovează în domeniul energiei alternative de mai bine de un deceniu, prin strategia sa denumită Clean Energy Leader. În anul 2009 a dezvoltat primul concept de tractor pe bază de hidrogen, NH2 TM, dovedind că tehnologia cu 0 emisii este perfect fezabilă pentru viitor. În 2013 New Holland a prezentat primul prototip de tractor T6 pe metan, dezvoltat și testat cu fermierii.

Tractorul pe metan, la fel de performant și fiabil ca echivalentul său diesel, dar cu cost de funcționare redus cu 30%

Tractorul cu gaz metan a fost proiectat pe baza prototipului anterior al tractorului T6 Methane Power pentru a atinge un progres tehnologic semnificativ și dispune de un sistem de propulsie care utilizează o tehnologie eficientă de combustie, dezvoltată de către FPT Industrial, special pentru domeniul agricol. În condiții reale de lucru, tractorul pe gaz metan degajă cu 10% mai puține emisii de CO2 și reduce emisiile totale cu 80% față de un tractor diesel tradițional. Echipa New Holland a reproiectat și structura exterioară a tractorului, inspirându-se din industria auto, astfel că noul utilaj este mult mai compact, iar elementele ce țin de marcă, scaunul în formă de frunză și farurile cu logo-ul New Holland sunt mult mai vizibile.

Tractorul New Holland pe gaz metan, cea mai recenta inovatie pentru viitorul agriculturii durabile

New Holland Agriculture a prezentat în premieră la evenimentul Farm Progress din Statele Unite cel mai recent concept de tractor alimentat cu gaz metan care reinterpretează design-ul tractorului clasic și pune în practică viziunea producătorului despre modernizarea lucrărilor agricole. Pentru New Holland, ferma viitorului este una complet independentă din punct de vedere energetic și capabilă să producă nu numai hrană, dar și biomasa necesară generării de energie de care este nevoie pentru funcționarea utilajelor agricole. Acest viitor autonom este astăzi realizabil și datorită recentei inovații New Holland.

“Motorul revoluționar al tractorului pe gaz metan are aceleași performanțe și este la fel de fiabil ca echivalentul său standard, dar cu costuri de funcționare mult mai mici.” Carlo Lambro, Brand President, New Holland Agriculture.

Soluții inovatoare de combustibili alternativi

New Holland este primul producător care s-a concentrat pe compatibilitatea 100% cu Biodiesel, în anul 2006, și inovează în domeniul energiei alternative de mai bine de un deceniu, prin strategia sa denumită Clean Energy Leader. În anul 2009, a dezvoltat primul concept de tractor pe bază de hidrogen, NH2 TM , dovedind că tehnologia cu 0 emisii este perfect fezabilă pentru viitor. În 2013, New Holland a prezentat primul prototip de tractor T6 pe metan, dezvoltat și testat cu fermierii.

Tractorul pe metan, la fel de performant și fiabil ca echivalentul său diesel, dar cu cost de funcționare redus cu 30%

Tractorul cu gaz metan a fost proiectat pe baza prototipului anterior al tractorului T6 Methane Power pentru a atinge un progres tehnologic semnificativ și dispune de un sistem de propulsie care utilizează o tehnologie eficientă de combustie, dezvoltată de către FPT Industrial, special pentru domeniul agricol. În condiții reale de lucru, tractorul pe gaz metan degajă cu 10% mai puține emisii de CO2 și reduce emisiile totale cu 80% față de un tractor diesel tradițional. Echipa New Holland a reproiectat și structura exterioară a tractorului, inspirându-se din industria auto, astfel că noul utilaj este mult mai compact, iar elementele ce țin de marcă, scaunul în formă de frunză și farurile cu logo-ul New Holland, sunt mult mai vizibile.

Tractorul New Holland T5.120 este “Tractorul Anului 2017” la secțiunea “Best Utility”

Noul tractor New Holland T5.120 a fost premiat cu titlul “Tractorul Anului 2017” în cadrul Târgului Internațional de Mașini Agricole Organizat la Bologna, în Italia. Juriul, format din 24 de jurnaliști de top din domeniul tehnicii agricole, a analizat și a testat în câmp tractoarele nominalizate la secțiunea “Best Utility” cu două luni înainte de a lua decizia că T5.120 este cel mai bun.

Argumentele juriului au fost următoarele:

  • Puntea față Terraglide™, cea mai bună din clasa sa, alături de cabina cu suspensie Comfort Ride™, pentru un nivel de confort fără precedent
  • Performanțe de încărcare excelente date de cadrul pentru încărcător de dimensiuni extinse și de noile opțiuni adăugate pe joystick
  • Funcții îmbunătățite la nivelul transmisiei Electro Command™
  • Motoare ce respectă în totalitate normele Tier 4B privind emisiile și care folosesc tehnologia de reducere selectiv-catalitică a noxelor cu scopul de a crește performanțele utilajului și de a genera cu până la 24% mai multă rezervă de cuplu
  • Capacitate de ridicare optimizată grație sistemului de ridicare cu prindere în 3 puncte
  • Noua opțiune Heavy-Duty a punții față este compatibilă cu anvelope de 28”

New Holland a lucrat în permanență la optimizarea gamei de tractoare T5 – unul dintre cele mai bine vândute tractoare la nivel european, din gama sa de putere – nu numai pentru a respecta reglementările impuse de normele Tier 4B, ci și pentru a încorpora noi opțiuni menite să sporească eficiența, confortul și productivitatea.

tractorul anului 2017 New Holland

“Prin tradiție, New Holland s-a implicat activ în sectorul agricol dedicat tractoarelor din această gamă de putere, iar îmbunătățirile aduse tractoarelor T5 Tier 4B sunt dovada clară a acestui lucru”, a declarat Sean Lennon, Directorul diviziei de Tractoare, Încărcătoare telescopice și Agricultură de Precizie.

Carlo Lambro, Președintele Mărcii New Holland Agriculture a adăugat: “Titlul obținut, The Best Utility 2017, este mărturia poziției de top pe care New Holland și-a adjudecat-o de-a lungul timpului pe segmentul tractoarelor de putere medie. Acest titlu reprezintă o recunoaștere binevenită a muncii asidue și a devotamentului celor implicați în dezvoltarea tractorului T5.120, de la echipele de ingineri și până la întreg personalul fabricii din Jesi, care au reușit să dezvolte un tractor ce vine în întâmpinarea necesităților specifice ale clienților.”

Despre New Holland Agriculture

Reputația New Holland Agriculture este construită pe baza succesului clienților, producătorilor de cereale, crescătorilor de animale, antreprenorilor, viticultorilor și inginerilor agronomi. Aceștia pot beneficia de cea mai largă gamă de produse inovatoare și servicii: o linie completă de echipamente, de la tractoare la mașini de recoltare, completate de servicii financiare personalizate de la specialiști în agricultură. O rețea de distribuție profesionistă la nivel mondial și angajamentul New Holland pentru excelență, garantează fiecărui client în parte o experiență unică. Pentru mai multe informații despre New Holland accesați www.newholland.com

New Holland Agriculture este un brand CNH Industrial N.V. (NYSE: CNHI / MI: CNHI), un lider global în sectorul bunurilor de capital, cu experiență în domeniul industrial, o gamă largă de produse și o prezență la nivel mondial. Mai multe informații despre CNH Industrial pot fi accesate online pe www.cnhindustrial.com

Despre AgroConcept Impex

Începând cu 1 ianuarie 2016, AgroConcept este unic importator și distribuitor New Holland Agriculture în România. Principalele domenii de activitate ale AgroConcept sunt comercializarea de utilaje și echipamente agricole, asigurarea unui serviciu complet de asistență (service și piese de schimb) și furnizarea de soluții financiare avantajoase. Mai multe informații despre AgroConcept pot fi accesate online pe www.agroconcept.ro.

Cercetătorii de la New Holland au creat tractorul care merge singur

Până acum a trimite întregul parc de tractoare singur în câmp la arat sau la semănat, părea un fragment dintr-un scenariu de film SF. Ei bine, de acum înainte acest lucru a devenit posibil. La sfârșitul lunii august, în cadrul evenimentului Farm Progress, desfășurat în SUA, a fost lansat „tractorul autonom“. Realizat de către tehnicienii de la New Holland, împreună cu Autonomus Solutions Incorporated, liderul industriei de soluții autonome off-road, tractorul autonom New Holland NHDrive este un vehicul fără pilot care are autonomie completă și care poate fi monitorizat și controlat prin intermediul unui calculator sau prin intermediul unei tablete portabile cu interfață. Astfel, fermierii au posibilitatea de a accesa datele din tractor și implement, de oriunde s-ar afla.

„Tractorul autonom NHDrive ne oferă oportunitatea de a deschide noi orizonturi către viitorul agriculturii“, a spus Carlo Lambro, Brand President al New Holland Agriculture.

„Agricultura va deveni din ce în ce mai responsabilă pentru asigurarea disponibilității alimentelor produse într-o manieră eficientă și sustenabilă. Un tractor autonom, care are capacitatea de a munci zi și noapte, ajută la rezolvarea problemei lipsei de personal calificat în timpul campaniilor agricole, profită 100% de zilele cu vreme favorabilă anumitor munci agricole și maximizează folosirea rațională a resurselor“, a mai adăugat el.

La prima vedere, tractorul T8 Blue Power pare unul standard. Dar nu este deloc așa. El poate ajunge pe sola de lucru în mod autonom, pe drumurile care leagă ferma de câmp și are capacitatea de a lucra împreună cu alte tractoare autonome sau tradiționale, controlate de operator. Echipat și cu cabină, utilajul poate fi condus, de asemenea, și de un operator. Poate efectua o gamă largă de operații agricole, în orice moment al unei zile de lucru.

Capabil să lucreze 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, tractorul NHDrive ajută la reducerea riscurilor asociate cu erorile umane. De asemenea, tractorul atinge niveluri de productivitate și eficiență mai înalte decât tehnologia tradițională.

Tractorul NHDrive utilizează tehnologia agricolă de precizie avansată PLM (Precision Land Management) care este foarte accesibilă tuturor utilizatorilor.

Utilajul se deplasează pe drumurile practicabile din câmp, care sunt indicate de software, după ce acesta ia în calcul parametrii legați de dimensiunea și forma solelor, obstacole existente și lățimea implementului care urmează să fie utilizat. Mai mult decât atât, tractorul este pe deplin compatibil cu toate soluțiile PLM. Pe viitor, acest tractor va avea abilitatea de a utiliza datele privind producția anterioară și de a efectua operații de maximă precizie, an după an. Rezultatele sunt creșterea eficienței operaționale și capacitatea de a realiza lucrările într-un timp cât mai scurt.

Datorită unei combinații de radare tip LiDAR (gamă de lasere de detectare) și de camere RGB, tractorul poate detecta o gamă largă de tipuri de obstacole din câmp. Atunci când un obstacol este detectat, tractorul trimite un mesaj către interfața interactivă, iar persoana responsabilă va decide dacă tractorul poate evita sau ocoli obstacolul și modalitatea în care va face acest lucru.

Un ecran reprezintă grafic drumul pe care îl parcurge tractorul, un altul afișează date transmise în timp real de cameră, oferind utilizatorului până la patru imagini (două din fața utilajului și două din spate). Un al treilea ecran permite monitorizarea și modificarea datelor utilajului și parametrii implementului precum viteza motorului, nivelul de combustibil și setările implementului, incluzând norma de însămânțare sau adâncimea de lucru. De asemenea, drumul către solă poate fi programat indiferent dacă se iau în calcul drumuri de exploatare sau drumuri principale.

Tractorul NHDrive autonom poate fi echipat cu o semănătoare, fiind astfel capabil să însămânțeze autonom următoarea cultură, imediat în spatele combinei.

În viitor, tractorul NHDrive va fi capabil de întregul proces de manipulare a cerealelor în timpul campaniei de recoltare, când, prin echiparea sa cu o remorcă, va putea efectua operații de încărcare, transport și descărcare, ne asigură producătorul.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 43

John Deere pregătește o nouă serie de tractoare utilitare premium

John Deere, unul dintre cei mai mari producători de utilaje agricole din lume a anunțat că în trimestrul al treilea al acestui an va lansa o nouă serie de tractoare utilitare. Ele vor putea fi văzute în premieră chiar în această toamnă la târgurile de profil din Europa.

Proiectate pentru succes, aceste noi modele de tractoare compacte şi de performanţă înaltă îşi vor face prima apariţie la târguri în Franţa, Germania, Italia şi Polonia, în această toamnă.” a spus un purtator de cuvânt al companiei.

IPSO Agricultură aduce modele noi de utilaje şi un stand reprezentativ pentru aniversarea de 20 de ani la AgriPlanta- RomAgroTec 2016

Un spaţiu de expunere extins, un concept de stand diferit, reprezentativ pentru aniversarea de 20 de ani de activitate pe care compania o sărbătoreşte anul acesta şi modele noi de utilaje pentru fermieri, sunt reperele prezenţei companiei IPSO Agricultură la ediţia de anul acesta a târgului de agricultură AgriPlanta- RomAgroTec, desfăşurat în intervalul 19- 22 aprilie 2016 la Fundulea (jud. Călăraşi). Printre noutăţi se numără tractorul John Deere 9RX, primul tractor pe patru şenile lansat de producătorul de utilaje agricole, tractorul pentru tuns iarba X350R şi soluţiile pentru management agricol de la John Deere. Vizitatorii târgului vor putea vedea utilajele comercializate de companie şi vor putea intra în contact cu reprezentanţii IPSO la standul 20.

John Deere : tractoare, combine, utilaje de erbicidat, prese de balotat şi solutii de management pentru agricultură

TRACTOARE

IPSO va expune nouă modele de tractoare John Deere din seriile 5E, 5GF, 5M, 6MC, 6M, 6R, 7R, 8RT şi 9RX. Noutatea şi totodată vedeta acestei categorii de utilaje va fi tractorul 9RX, lansat de John Deere la finalul anului 2015, care va fi expus pentru prima oară la AgriPlanta- RomAgroTec.

După ani de proiectare, teste în camp și feedback din partea clienților, John Deere a introdus primul său tractor pe 4 şenile: NOUL 9RX. Cele 4 modele de tractoare dispun de doua motorizari de 13,5 l si 15 l, cu puteri între 470 şi 620 CP. Tractorul este echipat cu transmisie e18 cu efficiency manager. Noul 9RX are un șaşiu mare şi robust şi un sistem pe șenile creat pentru a oferi putere superioară, durabilitate și este mai ușor de condus, în special atunci când îi sunt atașate implemente mari pe câmp.

Compacte, versatile şi uşor de manevrat, tractoarele din seria 5E combină în mod ideal calitatea şi fiabilitatea specifice utilajelor John Deere. Acestea sunt dotate cu motor de 2,9 litri cu 3 cilindri PowerTech M cu turbocompresor de 55 CP, 65 CP sau 75 CP, 9 viteze de deplasare înainte şi 3 viteze de deplasare înapoi şi au o capacitate mare de ridicare de pana la 1,8 tone. Tractoarele seria 5E sunt de asemenea ideale pentru fermele specializate care necesită utilaje fiabile care se pot deplasa agil în spaţii mici, producând în acelaşi timp un zgomot minim.

Ideale pentru aproape toate lucrările din livezi sau podgoriile mari, tractoarele din seria 5GF oferă manevrabilitate şi vizibilitate mare, plus capacitatea prizei de putere care uşurează munca pentru cele mai solicitante sarcini.

Seria 5 M cuprinde tractoare destinate fermelor zootehnice. Motoarele de 2,9 litri pentru 75 CPşi 4,5 litri pentru 85 CP, 100 CP şi 115 CP, sunt echipate cu injecţie electronică CommonRail care conduce la o economie de combustibil de 11% şi o pompă hidraulică de 94l/min. Designul robust al cadrului central al tractoarelor 5M este ideal pentru ridicarea greutăţilor mari de către încărcătorul frontal sau orice altă lucrare cu echipamente frontale grele. Construcţia solidă a seriei 5M oferă o stabilitate exceptională şi permite o încărcătură maximă generoasă de 6.500 kg pe tractoarele cu cabină.

Tractoarele John Deere 6MC sunt utilaje capabile şi versatile, echipate cu motoare de 4,5 L PWX cu transmisie PowerQuad Plus 16/16 (40 km/h), în standard sau PowrQuad Plus 24/24 (40km/h) opţional, pentru a oferi un cuplu lin, rapid şi confortabil. Printre caracteristicile modelelor din seria 6MC se numără: saşiu complet, platformă compactă versatilă şi soluţii inteligente GreenStart/ ISOBUS Ready.

Tractoarele din seria 6R au o putere cuprinsă între 105CP şi 255CP, cu motor puternic PowerTech Plus. Acest nou grup propulsator cu sistem ecologic GreenEfficiency oferă o economie de combustibil fără precedent, folosind un singur combustibil.

Tractoarele din seria 7R se caracterizează prin versatilitate, fiabilitate, performanţă şi sunt destinate fermelor mari şi prestatorilor de servicii, având o putere cuprinsă între 201 CP şi 319 CP.

Tractoarele seria 8R/8RT sunt echipate cu motoare John Deere puternice pentru aplicaţii solicitante: arat, cultivat, discuit, scarificat şi însămânţare. Motorul cu două turbine de 9.0 L Power Tech PSX eliberează până la max. 420 CP cu Managementul Inteligent al Puterii.

COMBINE

IPSO Agricultură aduce combinele John Deere W440 si S680i la editia de anul acesta a targului AgriPlanta- RomAgroTec.

Versatilă, fiabilă, cu o putere sporită a motorului şi uşor de întreţinut, combina W440, reprezintă o gamă de combine compacte de dimensiuni reduse şi este potrivită atât pentru sole mici cât şi pentru sole medii. Datorită prezenţei bătătorului de spice netreierate, care reduce încărcarea suplimentară a bătătorului şi scuturătorului şi a sitelor, un element de exclusivitate pentru acest model, combina W440 are o putere de 235 CP şi este dotată cu un pre- bătător şi 6 scuturători.

Combinele John Deere seria S sunt propulsate de un motor John Deere cu 6 cilindri PowerTech PSX. Modelul S680i are o versiune de 9 l care produce 387 CP. Noul rotor cu flux variabil şi carcasa acestuia au fost special concepute pentru culturile şi condiţiile din Europa. Masivul buncăr de cereale de 14.000 de litri cu sistem de pliere acţionat hidraulic este cel mai mare buncăr din industrie, crescând astfel eficienţa de recoltare.

UTILAJE DE ERBICIDAT

In portofoliul de produse John Deere al IPSO Agricultură se află utilaje de erbidicidat tractate şi autopropulsate. IPSO va expune modelele M724, M732,M740 şi M962 la AgriPlanta- RomAgroTec.

Modelul R4030 autopropulsat are un rezervor de 3.000 l şi a fost reproiectat cu tehnologie nouă avansată, sisteme de soluţie noi şi confort în lucru. Rampa reproiectată, mai lată, permite operatorului să acopere câmpul în mai puţine treceri. Secţiunile individuale ale rampei sunt mai multe şi mai mici, pentru a ajuta la îmbunătăţirea rezoluţiei de pulverizare cu peste 33%. Suspensia cu conexiune oscilantă oferă o stabilitate mai mare, asigurând în acelaşi timp o înălţime constantă deasupra culturii. Suspensia pneumatică independentă pe fiecare roată asigură amortizarea şocurilor pe soluri denivelate rezultând viteze mai mari de lucru. Motorul de 6,8 l al modelului R4030 asigură 280 C cu o creştere de putere de 300 CP.

Pentru a creşte productivitatea şi a reduce costurile la hectar, utilajele de erbicidat trebuie să fie optimizate în privinţa tuturor aspectelor procesului de pulverizare. John Deere a analizat întreg procesul de erbicidare: de la planificare lucrării la umplere, transport şi pulverizare, până la clătire şi gestionarea resturilor de substanţe chimice. Modelul tractat M740 are un rezervor cu un volum de 4.000 l, lăţimi de lucru cuprinse între 24 şi 30 m şi pompă cu o capacitate de 280 l/ min. Folosind cele mai moderne tehnologii de soluţii inteligente i- Solutions, propria experienţă şi informaţiile furnizate de clienţi, John Deere a îmbunătăţit fiecare detaliu al utilajelor de erbicidat, de la control şi usurinţa de folosire şi de la acurateţe şi fiabilitate la asistentă tehnică şi service.

PRESE DE BALOTAT

Calitatea fânului sau a paielor este influenţată de nivelul de umiditate a culturii. IPSO Agricultură comercializează prese de balotat John Deere cilindrice cu cameră fixă şi cu cameră variabilă, rectangulare şi prese de balotat seria 900. Anul acesta compania va expune la AgriPlanta- RomAgroTec presa de balotat cilindrică cu cameră variabilă 842. Sistemul de tocare MaxiCut 25 poate recolta material pentru însilozare scurt de până la 40 mm şi paie lungi de 140 mm. Sistemul de automatizare care leagă utilajul ataşat de tractor optimizează întregul sistem tractor- utilaj ataşat, crescând în acelaşi timp productivitatea şi făcând munca operatorului mult mai uşoară. Sistemul de legat cu plasă, CoverEdge, este un sistem unic brevetat de John Deere ce depăşeşte marginile exterioare pentru a păstra o formă perfectă a balotului pentru mult timp.

SOLUŢII DE MANAGEMENT PENTRU AGRICULTURĂ

IPSO va aduce la AgriPlanta- RomAgroTec şi soluţii de management pentru agricultură AMS (Agriculture Management Solutions) cu caracteristici NOI.

AutoTrac

Sistemul integrat AutoTrac creşte productivitatea reducând costurile şi crescând eficienţa. Acesta reduce gradul de suprapunere pe terenul liber fără marcaje orientative, se descurcă perfect pe rutele drepte sau sinuoase şi lucrează confortabil şi în caz de vizibilitate scăzută. Funcţia rapidă permite rularea funcţiei AutoTrac la o viteză de până la 35 km/h. Oferă o performanţă mai bună cu până la 14% datorită reducerii acoperirii aceloraşi segmente de teren şi întoarcerilor mai rapide la capetele lotului de teren. Această tehnologie de ghidare automată dovedită necesită doar un receptor StarFire şi un comutator AutoTrac de pe CommandCenter pentru a porni.

Remote Display Access (RDA) - Avantajele asistenţei de la distanţă

John Deere Remote Display Access oferă fermierilor acces direct la CommandCenter 4600 sau GreenStar 2630, pentru a asista operatorul de la distanţă pentru instalarea şi operarea maşinii. Astfel, se pot economisi până la 30% din costurile de asistenţă pentru operator.

FarmSight

Sistemul John Deere FarmSight ofera fermierilor posibilitatea de a reduce consumul de combustibil al flotei, a analiza datele din timpul lucrului, a mări timpul de funcţionare sau a asigura asistenţă de la distanţă.

Avantaje:

  • Timp de funcţionare: Creşterea timpul de funcţionare cu serviciile de asistenţă de la distanţă RDA;
  • Performanţă: Monitorizarea utilajelor şi îmbunătăţirea productivităţii
  • Logistică: Optimizarea managementului flotei pentru eficienţă maximă
  • Agronomie: Decizii pentru creşterea profitului şi a performanţei

FarmSight include mai multe pachete, adaptate necesităţilor producătorilor agricoli: Uptime (Sunteţi autonom!), Optimization (Sunteţi susţinut!), Performance (Sunteţi asistat tehnic!) şi Full Service (Sunteţi protejat din punct de vedere tehnic!).

ECHIPAMENTE PENTRU GAZON John Deere

Gama John Deere pentru gazon include în prezent produse atât pentru utilizatorii privaţi cât şi pentru cei profesionali, atât echipamente pentru grădină şi gazon, cât şi maşini speciale pentru terenurile de golf. Activităţile unde aceste produse îşi dovedesc eficienţa şi performanţa sunt foarte variate: terenuri de sport, parcuri şi grădini publice, hipodromuri, aerodromuri, zone şi spaţii de recreere, ferme, grădini şi spaţii private.

Create pentru confort, comoditate şi performanţă, tractoarele John Deere pentru tuns iarba sunt echipamente de utimă generaţie pentru îngrijirea spaţiului verde.

Seria Select (model X300/X500) a fost creată pentru suprafeţe de gazon de peste 8.000 mp. Tractoarele din această serie se disting prin uşurinţa în manevrabilitate. Orice operaţiune în care tractoarele pentru tuns iarba sunt angrenate este facilitată de transmisia automată cu doua pedale (Twin Touch) şi de sistemul autopilot (Cruise Control). IPSO va expune la AgriPlanta- RomAgroTec NOUL model X350R cu ecran de bord tip auto.

Seria Standard (model X100) cuprinde 6 modele cu o gamă largă de specificaţii şi opţiuni. Indicate pentru suprafeţe de gazon între 3.000- 6.000 mp aceste tractoare robuste sunt proiectate pentru o utilizare pe termen lung, fără probleme de întreţinere. Modelul X115R va fi prezent la standul IPSO.

Atat Seria Standard cât şi Seria Select ale tractoarelor pentru tuns iarba pot beneficia de ataşamente utile în această activitate precum: kit-uri de mulcire, colectoare de iarba cu diferite capacităţi, remorci, deflectoare de iarbă, distribuitoare de îngrăşăminte, greutăţi etc.

Gama Tractoarelor Compacte cu puteri diferite ale motorului (25 - 66 CP) poate fi utilizată atât pentru întreţinerea gazonului cât şi pentru diverse activităţi în fermele agricole, horticole sau zootehnice, în activităţi de curăţenie, deszăpezire şi întreţinere a spaţiilor municipale.

Tractorul 3036E este, de asemenea, foarte uşor de manevrat. Raza de întoarcere redusă facilitează accesul pe parcelele mici, locuri înguste sau acoperite. Transmisia hidrostatică are 2 game de viteză, iar tracţiunea este integrală. Va fi prezent la standul IPSO la AgriPlanta-RomAgroTec împreună cu încărcătorul frontal John Deere model D160.

Maşinile pentru tuns iarba seria Standard vor fi reprezentate la târg de modelele autopropulsate John Deere RUN 41, RUN 46 şi RUN 51. Acestea au lăţimi de lucru variate şi sunt dotate cu colector de iarbă şi opţional cu kit de mulcire (tăiere fină a ierbii pentru a fi lăsată pe sol). ReadyStart este caracteristica specială care conferă motorului în 4 timpi pornirea imediată, chiar dacă maşinile sunt utilizate într-o dimineaţă răcoroasă.

ÎNCĂRCĂTOARE TELESCOPICE Manitou

MANITOU este lider mondial în încărcătoare telescopice multifuncţionale pentru teren accidentat ţi unul dintre furnizorii de renume ai IPSO Agricultură. Compania produce utilaje, care manipulează încărcături până la 6.000 kg şi la înălţimi de până la 10 m, incluse în gama MLT.

MANITOU MLT 735 120 ”Premium” face parte din categoria destinații multiple a gamei MANITOU creată pentru agricultură. Încărcătorul MLT 735 permite manipularea în siguranță a încărcăturilor cu o greutate de până la 3,5 tone, iar brațul telescopic atinge înălțimea maximă de 7 metri. Acesta are unul dintre cele mai mici rapoarte putere/greutate din categoria sa, lucru care îl face o mașină rapidă cu un comportament foarte dinamic. Pompa hidraulică cu pistoane cu debit variabil de 150 l/min la 270 bari asigură performanţă hidraulică. În combinaţie cu JSM, permite realizarea unor cicluri de lucru rapide și efectuarea simultană a mai multor mișcări în același timp. Motorul în 4 cilindri, Tier 3B, cu o putere de  122 CP  se corelează perfect cu pompa hidraulică,  astfel încât se elimină orice risc de supraconsum sau pierderea eficienței. Manitou este primul producător de încărcătoare telescopice care a făcut public consumul de carburant împreună cu metodologia de calcul în diferite aplicații de lucru,  prin programul REDUCE.

Pentru a transforma o cantitate minimă de combustibil în eficienţă maximă,  MLT 732 Premium este echipat cu un motor cu patru cilindri, care dezvoltă 101 CP. Încărcătorul are o capacitate maximă de ridicare de 3.200 kg şi înălţime maximă de ridicare de 7 m, performanţe care îi permit să încarce cu usurinţă un tir la înălţimea de 4.5 m. Fabricat în Franta, acest model se caracterizează printr-un design optim al cabinei, care asigură un confort deosebit. Sistemul hidraulic în combinaţie cu JSM,  permite realizarea unor cicluri de lucru rapide și efectuarea succesivă a mai multor mișcări. Pentru o productivitate maximă, Manitou oferă o maşină simplu de utilizat, care vine în standard cu o cupă de cereale de 2.500 litri.

CISTERNE PENTRU ÎMPRĂŞTIAT DEJECŢII Pichon

Pichon proiectează, fabrică şi comercializează o gamă completă de cisterne pentru împrăştiat dejecţii lichide, cu capacităţi de la 3.050 L la 30.000 L, incluzând autoîncărcătoare, sisteme de stropire şi injectoare. De asemenea, aceste cisterne se pot utiliza pentru transportul de apă pentru alimentare sprayer.

Cistena TCI 12600 pentru transport apa are o capacitate de 12.600 litri, iar rezervorul ei nu este fixat pe saşiu independent, ci este sudat pe toată lungimea lui direct pe saşiu. Acesta are o stabilitate excelentă datorită centrului de gravitate scăzut. Rezervorul este galvanizat atât în interior cât şi în exterior oferindu-i astfel o durată foarte mare de utilizare.  Echipată cu o pompă de vacuum Jurop cu un debit de 9000 L/min , cisterna se poata încărca/descărca în mai puţin de 2 minute. Lubrifiată de o pompă automată, pompa de vid este prevăzută pe lateral cu un rezervor de ulei. Pentru siguranţa la umplere, cisterna dispune de doua supape duble de securitate. Cisterna are 2 axe în tandem, anvelope 550/60x22.5, suspensie parabolică şi frânare pneumatică. Pentru o curăţire completă a rezervorului, cisterna dispune de uşă în partea din spate, fixată în balamale, cu un diametru de Ø 950 mm.

REMORCI PENTRU AGRICULTURĂ Fliegl

Compania germană Fliegl  produce o gamă completă de remorci destinate sectorului agricol. Remorca ULW 30 care va fi expusă la AgriPlanta- RomAgroTec este o remorcă de transbordare care are o capacitate totală de 30 m3 şi o capacitate de transfer de 7,5 tone/min. Înălţimea de descărcare de aprox. 4,30 m permite încărcarea unei  semănători mari, dar, de asemenea,  descărcarea într-un camion aflat pe  drum, permițând o distanță considerabilă între remorcă și camion.Remorca are 2 axe în tandem, anvelope 700/50 – 26,5 16 PR, suspensie parabolică şi frânare pneumatică. Opţional se poate echipa cu sistem de cântărire şi prelată.

KUHN: semanatori, cultivatoare, distribuitoare de îngrăşăminte

Cel mai mare producător de utilaje agricole din lume, KUHN, va avea reprezentate la standul IPSO de la AgriPlanta- RomAgroTec mare parte din multiplele sale game de produse ce fac parte din conceptele prin care KUHN încearcă să împărtășească expertiza sa cu fermierii din toată lumea. Două dintre aceste concept sunt:

  • KUHN Grassmaster al cărui scop este recoltarea de furaje cu un nivel minim de impurități, nivel maxim al valorilor energetice și nutriționale precum și o palatabilitate crescută pentru efectivul de animale. Pe website-ul dedicat www.kuhn-grassmaster.com veți găsi toate sfaturile noastre de specialitate pentru recoltarea întregii valori a furajelor. Veți găsi și explicații detaliate despre punctele forte ale echipamentelor și folosirea acestora cu scopul conservării calității furajelor. La stand veți regăsi cositoarea GMD 24 și grebla de adunat GA 4521 GM.
  • Abordarea KUHN Efficient Feeding www.kuhn-efficient-feeding.com este concentrată  pe dezvoltarea de soluții  de performanță pentru ferme – cu fapte reale ca dovadă. Ca principal furnizor mondial de soluții de hrană a efectivelor de animale, Kuhn examineaza criteriile de dimensiune a șeptelului și obiectivele tehnice și financiare împreună cu fermierii și alcătuieste împreună cu acestia cel mai potrivit proiect pentru a răspunde acestor nevoi și a face față așteptărilor fermierilor în ce privește operarea. La standul IPSO se va regăsi remorca tehnologică Euromix I 1070.

Dintre celelalte utilaje prezente pe stand se remarcă:

Distribuitorul de îngrășăminte AXIS 40.2 H-EMC-W. Tehnologia EMC (Electronic Mass Flow Control) folosește relația proporțională între debitul de îngrășământ al fiecărui șuber și cuplul de angrenare al discului de distribuție. Sistemul  EMC măsoară și reglează debitul de îngrășământ pe fiecare disc, independent stânga dreapta, detectând orice posibilă neconcordanță de debit automat. Debitul de îngrășăminte prin șuber este măsurat în fiecare secundă. Dacă valoarea măsurată nu corespunde ratei de aplicare programate, poziția șuberului este automat corectată. Ca și când mașina ar fi echipată cu două sisteme de « cântărire », câte unul pe fiecare parte.  Sistemul AXIS EMC nu este afectat de vibrații, pante sau cantitatea de îngrășăminte din buncăr, și poate fi cuplat la un braț de încărcare. În versiune ISOBUS, distribuitorul de îngrășăminte AXIS este compatibil cu 35 de terminale ISOBUS de pe piață. Aplicațiile ISOBUS TC-BAS (Documentație), TC-GEO (modularea distribuției) TC-SC (Section Control) sunt activate, în standard, în sistemul AXIS ISOBUS.

Semănătoarea semi-directă ESPRO 6000. Semănătorile ESPRO au fost concepute având în minte productivitatea ridicată. Dar, atingerea unei viteze mari de lucru nu este neapărat sinonimă cu un necesar mare de putere. Prin urmare, cu o semănătoare de 6 m este posibil să lucrați la o viteză de 13 km/h cu numai 200 CP – mai puțin de 35 CP pe metru! Pe standul IPSO veți putea vedea cum bara de semănat CROSSFLEX și modulul de roți defazate vă pot ajuta să atingeți productivitatea ridicată de care aveți nevoie.

Cultivatorul versatil Performer 4000 ce permite realizarea unei dezmiriștiri de calitate dintr-o singură trecere. Modulele sale independente, reglabile hidraulic din cabină, permit adaptarea imediată la condițiile din câmp. Alături de acesta, cultivatorul cu dinți Cultimer L 350 și grapa cu discuri Optimer+ 5003 sunt soluțiile prezente pe stand pentru cultivare minimă.

Semănătoarea de precizie Maxima 2 TS al cărei cadru telescopic o face extrem de ușor de folosit. Pe lângă reglajele ușoare și precise ale unității de semănat, cadrul telescopic permite deplasarea facilă între parcele datorită lățimii de transport de numai 3.30 m.

 Bednar FMT: combinatoare, scarificatoare, grape

Producătorul ceh Bednar FMT și-a dezvoltat gama de utilaje deosebit de mult în ultimii ani, oferind soluții agronomice potrivite de la recoltă la recoltă. Pe standul de la RomAgroTec vom găsi combinatorul Swifter, grapa cu discuri Atlas HO, scarificatorul Terraland TN Profi, tocătoarea Mulcher MZ.

Cel mai de succes utilaj Bednar pe piața din România, combinatorul Swifter, va fi reprezentat atât în varianta purtată pliabilă, prin SN 4000 – soluția potrivită pentru fermele mijlocii ce au nevoie de un combinator ușor de transportat între parcele, cât și în varianta semi-purtată, prin SO 8000 F – soluția de productivitate ridicată pentru fermele mari. Swifter este un combinator care reuşeşte să îmbine toate operaţiile necesare pregătirii patului germinativ perfect într-o singură trecere. Utilajul se poate utiliza pentru sisteme agricole convenţionale, precum şi pentru sisteme de prelucrare minimă a terenurilor. Proiectarea utilajului permite schimbarea facilă a organelor active tip săgeată cu cele tip Gamma sau cu organe active tip săgeată SB (sfeclă de zahăr).

Atlas HO, reprezentată pe stand de HO 5000, este o grapă cu discuri grea, compactă, de concepție scurtă, cu o construcție robustă, creată pentru prelucrarea miriștii până la o adâncime de 18 cm. Atlas HO poate procesa cantități mari de resturi vegetale după recoltare, fiind folosită pentru cultivarea miriștii în soluri tari și uscate. X-precise, noua configurație pentru secțiunea discurilor, care are capacitatea de a regla unghiul de lucru al rândului de discuri frontal, permite urmărirea direcției tractorului în mod precis. Axul de transport integrat asigură stabilitatea chiar și la viteze mari.

Terraland TN Profi, reprezentat de TN 3000D 7R Profi, este un scarificator ce beneficiază de discuri de tăiere pe 2 rânduri, cu efect de auto-curăţare, ce finalizează procesul de lucru după organele active şi tăvălugii tandem cu colți. Datorită discurilor de tăiere, solul este pregătit pentru semănat, după o singură trecere. Discurile se pliază hidraulic pe utilaj, rezultând o dimensiune de transport redusă.

IPSO Agricultură- lider pe piaţa de maşini şi utilaje agricole din România

IPSO Agricultură, parte a grupului francez Monnoyeur, unul dintre cei mai mari distribuitori de utilaje agricole la nivel internaţional, cu o reţea de birouri extinsă în 9 ţări, cele mai multe din Europa este lider pe piaţa de utilaje agricole din România. Compania oferă soluţii integrate producătorilor agricoli din România, piese de schimb, service în câmp şi pregătirea operatorilor.

IPSO Agricultură este importator unic autorizat al maşinilor şi utilajelor John Deere, cel mai mare producător de utilaje agricole la nivel mondial, iar paleta de furnizori include şi alte marci de renume pe piaţa utilajelor agricole, precum Manitou, Kuhn, Bednar FMT, Fliegl, Pichon, Perard, Kemper, Zurn, Geringhoff, Grasdorf, Laforge etc.

Massey Ferguson extinde rețeaua lui de producție

Massey Ferguson, lider mondial în fabricarea tractoarelor agricole, recent, a pus pe piață tractoare performante, confortabile, cu o calitate superioară. Fiindcă agricultura modernă devine din ce în ce mai exigentă și are nevoie de mașini adaptate, scopul firmei este, ca aceste tractoare să corespundă nevoilor fermierilor din intreaga lume atât din punct de vedere calitativ cât și din punctul de vedere ale prețurilor. Aceste modele sunt disponibile deja online. Pentru a cumpăra una din aceste modele noi vă sfătuim să consultați de exemplu situl Agriaffaires.ro.

La expoziția Agco Vision of the Future de la Beauvais din Franța, organizat în august 2014, au fost prezentate oficial pentru prima oară în Europa, noile tractoare Massey Ferguson: MF 4708 de 82 CP și MF 4079 de 95 CP. Acestea sunt primele modele dintr-o serie globală care va acoperi o plajă de puteri între 60 si 130 CP. Aceste noutati sunt rezultatele unei investitii de peste $350 milioane de dolari și a unei  cercetări care a durat aproximativ 6 ani.

Pentru a răspunde nevoilor fermierilor din diferite tări, firma Massey Ferguson a decis să înființeze fabrici în diferite colțuri ale lumii, inclusiv în China. O echipă de ingineri din diferite colțuri ale lumii a lucrat la un design nou, spune Richard Markwell, vice presedintele și directorul de la Massey Ferguson pentru Europa/Africa/Orientul Mijlociu. Scopul lor a fost producerea tractoarelor utilitare dotate cu operații simple și flexibile. Noile tractoare sunt caracterizate prin: manevrabilitate excelentă, performanţă si eficienţă, sunt dotați cu un sistem de injecţie inteligentă, cu livrarea optimă a puterii și cu un consum redus de carburant.  Peste 90 % ale componentelor folosite în fabricare au fost noi și au fost efectuate 36000 de ore de testare pentru a crea prototipurile în Africa, Asia, Europa și America.

Pe baza unui concept unic în industria utilajelor agricole, firma AGCO spune că a creat o rețeau de fabrici unde sunt fabricate unități majore și tractoare complete, care pot fi asamblate în mai multe locații din lume cum ar fi Canoas în Brazilia, Chennai în India, Manisa în Turcia și Changzhou în China. Aceste fabrici sunt echipate cu aceași technologii ca și producătorul principal.

Massey Ferguson Global Series va fi introdus pe piata in urmatorii cinci ani. Tractoarele o să fie disponibile în diferite modele. Modelul 82hp MF 4708 este deja în curs de fabricare pentru piețele din Africa , iar modelul MF 4709 va fi introdus pe alte piețe.

Acesta este cel mai mare proiect de dezvoltare din istoria AGCO, prin care producătorul Massey Ferguson pune în valoare experiența lui în conceptul, în designul, producerea și vânzarea tractoarelor pe piețele internaționale.

Pe ei îi ascultă cineva?

Florin Rus şi Robert Erdey sunt doi fermieri tineri din Cefa, respectiv Salonta, judeţul Bihor. Lucrează pământul de mai mulţi ani, au obţinut finanţări europene pentru modernizarea fermelor, la alte proiecte s-au împotmolit, dar amândoi, român şi maghiar deopotrivă, manifestă un profund ataşament pentru locul şi ţara în care s-au născut şi pentru munca bine făcută.

Florin Rus regretă că „România a tăiat totul din rădăcină, să nu ne mai putem ridica, să fim veşnic dependenţi de alţii“

Florin Rus (comuna Cefa) deţine o fermă de 700 de hectare cultivate cu grâu, rapiţă, porumb şi floarea-soarelui. Până în anul 2005 a lucrat pământul cu tractoare

(U 650) şi utilaje româneşti, pe care le păstrează şi astăzi. Ulterior a obţinut o finanţare europeană, bani cu care a cumpărat două tractoare şi o combină John Deere, iar restul, inclusiv o a doua combină, sunt la mâna a doua, motivul fiind lesne de înţeles: „Nu ne-am permis să cumpărăm totul nou, ne întindem cât e plapuma, fiindcă utilajele sunt scumpe pentru puterea noastră economică. Un tractor John Deere costa, la nivelul anului 2008-2009, 70.000 de euro, o sumă destul de mare, iar noi nu am economisi atâţia bani din agricultură.“

Vorbind despre tractorul românesc, uşor şi ieftin de întreţinut în comparaţie cu utilajele aduse din străinătate, Florin Rus nu şi-a ascuns dezamăgirea că ele nu se mai produc: „Mă gândesc că poate era bine să mai fi fabricat şi România tractoare, să nu aveam nevoie de alte branduri din afară. Am fi fost cu toţii mulţumiţi, avea lumea de lucru, ţara se dezvolta mai bine, ar fi fost pe picioarele ei. Dar noi am tăiat «Tractorul», Braşov şi altele din ţara asta până la rădăcină, să nu ne mai putem ridica, să fim veşnic dependenţi de alţii, să fim doar piaţa lor de desfacere.“

Pe tânărul fermier Rus l-am găsit la recoltarea grâului. Producţia se anunţa satisfăcătoare, 4.500 kg/ha, la soiurile pentru panificaţie şi 5.000 kg/ha la grâul furajer, ultimul valorificat pe plan local, toată producţia fiind contractată către un producător de furaje. Cu grâul de consum este însă mai dificil, preţul la zi fiind nesatisfăcător, abia cât să acopere cheltuiala de înfiinţare a culturii, iar ferma nu dispune de capacităţi de depozitare, care să dea posibilitatea livrării producţiei atunci când preţul devine atractiv: „Eu am un depozit clasic de 600 de tone. Am depus un proiect pentru un siloz cu două celule de 500 de tone fiecare, cu uscător, plus cântar şi laborator, dar mi-a fost respins, motivul fiind acela că trebuia o capacitate care să asigure depozitarea întregii producţii, or eu nu-mi permiteam să mă angrenez financiar într-un proiect aşa de mare. Ca urmare, producţia din acest an va avea următoarea destinaţie: duc în depozit 600 de tone, recompensez în natură firma care mi-a asigurat inputurile, iar restul vând la prima mână.“ Prima mână înseamnă şi preţ mai mic, 0,50-0,55 lei /kg, la grâul furajer şi maximum 0,65 lei/kg la cel de panificaţie, împrejurare în care abia dacă se acoperă costul unui hectar, de aproape 3.000 lei.

Ce ar gândi fermierii că s-ar putea face, pentru o minimă protecţie a lor, se pare că nu se poate: „Era bine ca autorităţile, statul, nu ştiu cine să fi venit cu un preţ minim garantat, de 0,80 lei/kg la grâul de panificaţie şi de 0,65-0,70 lei/kg la cel furajer. Înţeleg motivaţia că pe piaţa liberă nu se pot face astfel de intervenţii, dar mă întreb şi eu: când grâul e cumpărat de brutari cu 0,55 lei/kg, pâinea cât este? Pe asta n-o mai vede nimeni, dar riscul al cui este? Mereu al agricultorului, nu?“

Robert Erdey: „Putem ajunge departe şi-n ţara asta, nu e nevoie să fugim de aici. Trebuie muncă multă, seriozitate, implicare, răbdare, îndrăzneală“

La Salonta, o zonă cu potenţial agricol enorm, care ar putea crea o întreagă industrie agroalimentară în oraş, dar deocamdată nu s-a întâmplat acest reviriment economic, Robert Erdey are o exploataţie agricolă de 2.500 ha (700 ha cu grâu). Lucrează în agricultură, împins întâi de toate de pasiune, după aceea pentru beneficii, aşa cum chiar fermierul şi-a descris dragul de pământ, de 17 ani: „Am început întâi cu o fermă de familie, iar acum am ajuns la de 10-15 ori suprafaţa iniţială şi încă vin oameni să-mi propună să le lucrez terenul în arendă.“

Ferma a fost modernizată prin proiecte finanţate din fonduri europene, unul pentru cinci tractoare şi două combine (parcul de maşini conţine mai multe tractoare, inclusiv cele vechi, româneşti, puse însă la conservare), plus gama completă de utilaje. Prin al doilea proiect a construit un siloz cu 8 celule a câte 2.500 tone fiecare, deci cu o capacitate totală de depozitare de 20.000 tone, care nu numai că asigură spaţiu pentru păstrarea şi condiţionarea producţiei proprii, ci serveşte şi ca depozit pentru terţi, în general mici fermieri din zonă, pe care Robert Erdey îi ajută să nu-şi vândă producţia la preţuri de nimic.

Următorul pas va fi un proiect pentru irigaţii: „Noi am avut irigaţii în zonă, dar canalele, nefiind îngrijite, s-au acoperit, sunt distruse. Următorul meu gând este acesta: să pun sistemul de irigaţie la punct, mai ales în condiţiile anilor trecuţi, deficitari în precipitaţii. Va trebui să inves­tesc în sursa de apă, dar trebuie să facem şi noi, fermierii, ceva, nu doar să cerem sau să aşteptăm de la alţii“. Interesant este că Robert Erdey pune mare preţ pe sistemul asociativ numai că, în ceea ce-l priveşte, a şi trecut la lucruri practice: „Fraţii mei, suntem 4 în familie, când au văzut că agricultura merge bine, şi-au înfiinţat ferme, fiecare cu clădirile şi utilajele lui. Toţi am format un grup; negociem inputurile împreună, pentru a obţine preţuri şi discount-uri bune, vindem producţia împreună, ne ajutăm la nevoie, când ne pică vreun utilaj.“

Grupul lucrează 5.500 ha, cu tendinţa de creştere a suprafeţei. La Bihor însă s-a mai făcut ceva, s-au înfiinţat camerele agricole: „Bine ar fi să se întâmple asta în toată ţara, ca să putem avea putere de negociere.“ Fermierul Erdey face parte din conducerea acestui organism profesional al agricultorilor: „Sunt unul dintre cei 25 de membri, noi îi reprezentăm pe fermieri ca şi cum ar fi ei acolo. Avantajul camerei ar fi că noi cunoaştem problemele reale din agricultură, discutăm şi rezolvăm probleme curente, avem specialişti buni, putem deveni un partener solid de dialog cu admi­nistraţia şi am putea simplifica procedurile prin care banii europeni ajung la agricultori. Fiindcă, aici e o problemă. Noi am crezut iniţial că e greu să accesezi banii, dar imediat am ajuns la concluzia că-i mai dificil cu finan­ţarea, iar, când am rezolvat cu băncile, ne-am încurcat de birocraţia din sistem. Iar eu cred că trebuie şi statul să pună în funcţii oameni capabili, care au habar ce se întâmplă în viaţa reală.“

L-am întrebat pe Robert Erdey dacă i-a trecut prin minte să plece vreodată din ţară, aşa cum au făcut-o mulţi de vârsta sa. Răspunsul a fost unul absolut fermecător de pozitiv: „N-aş pleca din ţară nici dacă m-ar fugări careva! Eu văd în România foarte mare potenţial de dezvoltare, dar trebuie multă muncă, seriozitate, implicare, răbdare, îndrăzneală. Cu toate aceste atribute putem ajunge departe şi-n ţara asta, nu e nevoie să fugim de aici. Putem fi proprii noştri stăpâni.“

Maria BOGDAN

Abonează-te la acest feed RSS