Lumea Satului

Lumea Satului

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


Marele Zid Chinezesc, mai mult decât un simbol

Zidul lung de Zece Mii de Li - așa numesc chinezii această construcție ce pornește de la Marea Galbenă și traversează mai multe provincii ale Chinei. Se spune că ar avea peste 20.000 km lungime, dar nu a fost măsurat exact pentru că încă se mai descoperă noi porțiuni din el.

În istorie cele mai multe ziduri despart, dar Marele Zid Chinezesc a unit provinciile, contribuind la nașterea celui mai puternic și mai longeviv imperiu. Construcția este rezultatul muncii a milioane de chinezi depuse pe parcursul a două mii de ani. Mi i-am imaginat ca pe furnicile care-și construiesc mușuroiul, punând piatră peste piatră pentru a construi un zid ce se vede chiar și de pe Lună. Liantul folosit este original, respectiv piatră de calcar arsă în amestec cu amidon de orez.

Motivul construirii zidului a fost oprirea năvălirii popoarelor migratoare din nord sau, mai târziu, o supraveghere mai bună a drumurilor comerciale și în special a drumului mătăsii.

Porțiunea zidului de la Badaling, din apropiere de Beijing, pe care am avut prilejul să ajungem, reprezintă una dintre porţiunile cele mai bine conservate şi mai reprezentative. Zidul este pavat cu piatră și a fost utilizat ca șosea strategică și drum comercial. Din 200 în 200 de metri se află câte un turn de semnalizare cu fum și creneluri de observare. Am încercat să urcăm pe o porțiune de 1-2 km, acompaniați de muzică chinezească veche, dar mărturisesc că nu ne-a fost deloc ușor să-l parcurgem. Mă întrebam, oare cât efort au depus cei care au contribuit la impozanta construcție?

Jadul – comoara din cer

Potrivit unui proverb chinez, poți estima valoarea aurului, însă jadul este inestimabil. Marele Confucius ar fi comparat finețea jadului cu bunăvoința, duritatea sa cu virtutea, varietatea sa de nuanțe cu spiritul de inițiativă și aspectul său translucid cu fidelitatea. Jadul este un silicat de aluminiu care se prezintă sub forma unei pietre dure, translucidă, foarte fină, netedă și extrem de compactă. Nuanțele jadului variază de la albul cremos la verdele-măsliniu închis, în funcție de proporția de oxid de fier şi de oxid de crom care intră în compoziția sa. Uneori, poate avea reflexii chihlimbarii sau roșcate. Spre deosebire de alte pietre pre­țioase şi semiprețioase, jadul nu se fațetează, ci se lustruiește. (Sursa: www.daciccool.ro)

O vizită in China nu e completă dacă nu ți se dezvăluie secretele și puterea miraculoasă a jadului. Am vizitat un atelier de prelucrare în Beijing și un impresionant muzeu cu piese vechi și noi din jad cu nuanțe variate pe care l-am parcurs în lung și-n lat de mai multe ori admirând minunatele exponate. Nu știai la ce să te uiți mai întâi, e uimitor ce poate crea mâna de chinez. Dacă aș fi avut o putere miraculoasă aș fi teleportat acel spațiu undeva mai aproape de casă pentru a putea fi din când în când acolo.

La un alt nivel se află un magazin cu diverse obiecte și bijuterii din jad care puteau fi cumpărate, însă la prețuri pe care un vizitator nu întotdeauna și le permite. Noi am rămas cu amintirile și cu câteva fotografii pe care le privesc de multe ori cu gândul că poate voi reveni măcar pentru a le admira.

Într-adevăr, jadul continuă să fie un simbol sinonim cu arta şi cultura chineză

Şi nu e tot. Încă mai am multe de povestit. Călătoria… continuă.

Teofilia Banu

Ca în fiecare an la mijloc de Brumărel, alături de sutele de mii de pelerini care vin să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, Iașul, orașul de suflet al tuturor românilor, găzduiește și una dintre cele mai importante manifestări de folclor din țară.

Ajuns la cea de a 47-a ediție, Festivalul Internațional de Folclor „Trandafir de la Moldova“ organizat de Consiliul Județean Iași prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale în parteneriat cu Primăria Municipiului a reunit și în acest an numeroase ansambluri folclorice și sute de artiști amatori și profesioniști din România, Republica Moldova, Ucraina, Armenia, Georgia.

„Astfel parteneriatul instituțional și de suflet al Iașului cu orașele înfrățite Cernăuți și Chișinău fiind încă o dată exprimat și pus în lumină“, a spus, la festivitatea de deschidere a manifestării, domnul profesor C. Ardeleanu, directorul C.J.C.P.C.T. Iași. „Am reușit și în acest an, cu toate greutățile, să aducem în fața dumneavoastră, a celor care iubesc folclorul, formații artistice din diferite zone ale țării, multe dintre acestea câștigătoare a unor importante premii la concursurile interne și internaționale, dar și prestigioase formații artistice din afară. Aș aminti aici Ansamblul „Semenicul“ din Reșița, Ansamblul „Sârba cu năframă“ din Hârlău, Ansamblul „Opincuța“ din Cricova și Formația de dansuri „Speranța“ din Fălești, Republica Moldova, Ansamblul „Barvinov“ din Ucraina și altele pe care le veți admira pe parcursul desfășurării festivalului, pe scena Casei de Cultură a Studenților.

Vă mulțumesc dumneavoastră, celor care ați venit, ca de fiecare dată, în număr atât de mare și la această ediție și mulțumesc artiștilor care depun atât suflet pentru a ne încânta cu frumusețea dansului și cântecului popular din România și de pe alte meleaguri“, a continuat directorul Centrului,

Au evoluat Ansamblul Etnografic „Nairi“ din Dzhrigrashen – Armenia, Ansamblul „Malita Dance“ din Georgia, formația de dansuri „Speranța“ din Cleujeni - Republica Moldova și Ansamblul „Andrii Kușnirenco“ din Ucraina.

Spectacolul inaugural a fost deschis în aplauzele publicului de către orchestra de muzică populară „Mugurelul“ din Cernăuți care a interpretat melodia ce a dat titlul festivalului, „Trandafir de la Moldova“. Numeroși spectatori, iubitori ai folclorului s-au bucurat și de evoluția celorlalte formații până sâmbătă când, în aplauzele a mii de spectatori, a avut loc parada costumului popular, apoi spectacolul de gală în prezența tuturor artiștilor la această ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Trandafir de la Moldova“

Iată și câteva impresii ale celor care, timp de trei zile, s-au bucurat de această adevărată sărbătoare de suflet.

Anișoara Vieru: „Aștept în fiecare an festivalul și de fiecare dată trăiesc o mare bucurie. Cântecul și jocul românesc se păstrează, iată, în ciuda unei adevărate politici agresive pe care multe din posturile de televiziune, de radio și alte mijloace media o propagă, încercând să ne facă să uităm cine suntem și de unde venim“.

Andrei Balan, solist în Orchestra de muzică populară „Mugurelul“ din Cernăuți: „Pentru mine festivalul de la Iași înseamnă mai întâi întâlnirea cu frații de dincolo de granița care ne desparte, iar căldura cu care am fost primiți de public arată încă o dată că, nu numai că vorbim aceeași limbă, avem aceeași istorie, dar și aceeași cultură populară pe care ne străduim s-o păstrăm și să o dăm mai departe urmașilor“.

Un trecător: „Până acum nu am putut să particip la spectacole fiind din alt oraș. Astăzi însă am trăit plăcerea de a admira varietatea și frumusețea costumelor pe care le poartă participanții din diferite colțuri ale țării și, în egală măsură, cele ale artiștilor din Georgia, Armenia, Ucraina. Mă bucur și îi felicit pe organizatori care, iată, an de an, de aproape jumătate de secol, au reușit să mențină şi mai mult să dezvolte această frumoasă manifestare“.

Stelian Ciocoiu

Despre Floarea Calotă s-au scris superlative în zeci, poate sute de pagini. Interpreta născută în comuna Beuca, Teleorman, în 1956, a atins apogeul artistic – și nu oricum, ci într-o complexitate și cunoaștere profundă a folclorului – și tocmai de aceea am invitat-o să ne împărtășească din acele neștiute cărări sufletești care au deslușit cântecul popular într-un fel inimitabil, povești în portativ, poveri sau bucurii ale satului și vremurilor de altădată aduse nealterat în prezent, cu dor, cu har, cu răvășitoare trăiri.

– Citez dintr-un interviu al fiicei dvs. Ioana, actriță la Nottara: „Muzica este arta cea mai aproape de Dumnezeu, cea mai pură și adevărată.“ Cum ar arăta definiția dvs. despre folclor?

– Să dai definiții e pretențios. Folclorul e mintea și sufletul țăranului român. Și dacă vreți să mă refer la cântecul meu, e inima și sufletul țăranului din câmpia bătută de soare a Dunării, cu bietul om muncind de dimineață până seara, uitându-se pe cer să vadă dacă plouă, să nu fie truda lui în zadar. Imaginați-vă că țăranul acesta chinuit de muncă și gânduri, are sau nu recoltă, are sau nu ce le pune copiilor pe masă, îi poate sau nu trimite la școală, a avut răgaz să spună în metafore ce trăia și simțea el. Este o zbatere pe care eu am cunoscut-o în satul meu, acolo am văzut lumina zilei, acolo am învățat să muncesc, să trăiesc, să cânt. Adrian Păunescu era fascinat de următoarele versuri populare și spunea că orice poet ar fi invidios pe cel care a scornit asemenea adâncuri neștiute ale poporului: „Frunză verde trei lămâi,/Trei lămâi și trei gutui,/Din palate și domnii,/Din atâtea-împărății,/Din atâtea meserii,/Plugul e coroana-ntâi“. Deci nimic nu e mai presus decât plugul. Același țăran care dădea cu sapa a născocit această minunată filosofie. Din acest motiv trebuie să ne raportăm la el nu doar ca la omul care a muncit, ci și la cel care a gândit; el a avut mai puțin noroc... De-aici vine folclorul, din matca aceasta plină de seve, de lacrimi și de speranțe ale țăranului român.

– Dar înseamnă, dna Floarea Calotă, și capacitatea de a lua aceste trăiri și a le pune în cântec.

– Ține de o anume moștenire. Iar eu am primit din prisos de-acasă. Tatăl meu, care a mers la școală până în clasa a III-a, fiindcă bunicul lui s-a dus la învățător cu un curcan și cu o damigeană de vin să-l șteargă din catalog că n-are cine paște boii, a fost autodidact, a citit tot ce i-a picat în mână, i-a plăcut să stea de vorbă cu oameni mai luminați decât el, i-a plăcut să învețe și apoi a încercat să ne transmită și nouă, copiilor lui, că este foarte important să înveți să trăiești frumos. Eu mă gândesc la tatăl meu ca la un mare noroc pe care l-am avut când m-am născut. Se zice că pruncii, acolo, sus, își aleg părinții. Înseamnă că eu am fost foarte inspirată când am decis ca omul acesta să fie tatăl meu. El m-a încurajat înspre cântec. Nu știu dacă a înțeles că aș avea o anume aplecare, dar mă urca pe masă când veneau la noi vecini ori rude și îmi spunea: „Ia zi tu un cântecel, să vadă și ei ce frumos cântă fata mea!“ Asta mi-a dat aripi. Dar nu gândeam că voi cânta vreodată. Și totuși, la întrebarea ce vrei să te faci când vei fi mare, am răspuns: „O să fiu ca Lătăreața.“ Așa-i spuneam noi Mariei Lătărețu. Tata o adora. El selecta instinctiv ceea ce era valoros. După acest moment am descoperit lăutarii. Mă vrăjeau... Acesta este universul în care m-am format și l-am luat cu mine, de-acolo am cules puterea despre care pomeniți.

– Când s-a produs trecerea aceasta de la a fi interpret pur și simplu și a tezauriza într-un fel cântecul teleormănean?

– Am avut un profesor de limbă și literatură română, Florea Răgălie, care mă lua pe teren, prin sate, să culegem folclor literar. Atunci am observat diferențele între poemul popular adevărat și improvizație. Înainte de interviu m-ați întrebat ce alte distincții am primit în afară de „Floarea din grădină“ și trofeul Festivalului „Maria Tănase“. Vă spun că tot atât de important a fost Festivalul național „Cântarea României“, chiar dacă este îndelung hulit. Foarte multe talente s-au manifestat și s-au impus, multe repertorii au ajuns pe marile scene grație acestei manifestări. Dacă îmi amintesc fie și o singură ediție îl văd în ochii amintirilor pe Adrian Păunescu cât de încântat era, cât de entuziast prezenta acest festival. Acestea sunt doar două lumini, bucuria spectacolului și prezența lui Adrian Păunescu, care a fost nu numai un mare poet al țării, ci și un mare patriot, cu prețuire nemărginită pentru rădăcinile acestui neam. Respectul acesta ni l-a transmis și nouă. Pe urmă, „Toamna culturală buzoiană“, festival realizat în colaborare cu TVR, a fost ca o școală. Simona Patraulea și regretatul Sorin Grigorescu asta făceau, erau șlefuitori de talente, acolo ni se predau lecții de artă, cum și Mihai Florea era un filtru extraordinar în a duce pe scenă cântecul cel adevărat.

– În toate melodiile regăsim același respect pentru autenticitate. Cum ați reușit să vă păstrați în acest ton?

– Eu am ținut și țin foarte tare la cântecul adevărat, care vine dinspre țăran, pentru că sunt și mă consider o fiică a satului, care nu și-a uitat niciodată obârșia. Nu spun cuvinte mari. Dar, în timp ce vorbesc cu dvs., nu pot să nu mă gândesc că astăzi a închis ochii o mare artistă, Lucreția Ciobanu. Ea a fost și va rămâne un stâlp pe care se va sprijini întotdeauna folclorul, autenticul în muzica populară.

– Preocupările dumneavoastră depăşesc cântecul. Scrieți poezie, proză, sunteți preocupată de port și tradiție, într-un fel arhivați zona folclorică din care proveniți. Vibrând altfel trăirile înlăuntrul dvs., c-așa face poetul, cât de mult v-a ajutat această șlefuire a spiritului în cântec?

– Fiecare dintre aceste laturi are rolul său. Înseamnă o rotunjire a minții și sufletului, îl învață pe om să spere, să gândească și să acționeze într-un anumit fel. În cântec, dacă nu ai această armonie, dacă nu treci prin minte și suflet tot ce spui, nu îți atingi scopul. Sau ceva rămâne neîmplinit sau nespus. Scriu poezie și proză, dar n-am publicat nimic, poate copiii mei vor găsi de cuviinţă că e bine să le citească și altcineva, cum am făcut eu cu versurile tatălui meu, pe care le-am adunat într-o carte... Eu nu am pretenția că știu multe, îmi doresc doar să trăiesc frumos, curat și echilibrat și să fac la fel și din cântec.

– Vă provoc la un efort de imaginație: în cântece reflectați satul, cu parfumul de odinioară, cu trude neștiute ale ruralului. Dacă ar fi să puneți pe note Beuca de azi, melodia aceea ar mai avea în ea bocet, doină, dor?

– Pentru a face o melodie nu am nevoie să mă duc în sat. Am satul în mine, cu mine. Drumurile mele acolo sunt din ce în ce mai rare. Dacă merg acum nu mai am o sursă la care să mă adăp, e alt ritm al vieții, poate că nici oamenii ori noi toți nu ne mai uităm prea des la cer, nu avem răgaz pentru introspecții. Apoi și lăutarii mei de altădată au fost înlocuiți cu orga... Bine, e un fel generic de a consemna tendința de îndepărtare a instrumentelor tradiționale, cele care au atâta căldură, fiindcă lăutari, din fericire, mai sunt. Eu cânt cu mare bucurie cu un taraf, Balada, alcătuit din cinci muzicanți, fiecare dintre ei un artist în sine. O fac de câte ori pot, din păcate nu mereu, din motive independente de voința mea, dar și aici selectez foarte bine unde merg și unde nu doresc să evoluez.

– Ce are Teleormanul în plus față de alte zone încât acel cântec scurmă prin amintirile celui care-l ascultă?

– În primul rând are instrumentele foarte frumoase. Și tradiție bogată. În Vlașca și Teleorman, așa au numit folcloriștii zona din care vin, este un stil de a cânta în metafore teribile. Avem cântec de leagăn, de muncă, de sărbătoare, de dragoste, de cătănie, de război, doine, balade, bocete, descântece, povești, obiceiuri – toate ale unei singure lumi, a țăranului. Cântecul este istoria Teleormanului după cum costumul popular este istoria poporului român scrisă cu acul.

Maria Bogdan

Nu departe de Vatra Dornei, orașul emblemă al Bucovinei, se află comuna Dorna Candrenilor, o așezare strașnică, specifică de altfel zonelor de munte, cu oameni care păstrează tradițiile, arhitectura și specificul locului.

De la Candruț la... Dorna Candrenilor

Legendele din zona Moldovei arată adesea cum anumite întâmplări și-au pus amprenta asupra denumirilor de așezări, munți ori ape. Un bun exemplu este denumirea râului Moldova, care se presupune că provine de la numele cățelușei voievodului Dragoș – Molda – care s-a înecat încercând să traverseze apele repezi ale râului. Nici denumirea comunei din Ținutul Dornelor, despre al cărei specific vom detalia în cele ce urmează, nu este întâmplătoare, ci are la bază tot o legendă: se presupune că primul locuitor al acestor locuri se numea Candruț și venise pe meleaguri bucovinene de peste munte, din Transilvania; s-a stabilit aici și, în timp, s-au format familii întregi, luând naștere moșia Candrea. De aici și denumirea comunei. Numele Candrea este des întâlnit și astăzi printre locuitorii comunei, chiar și primarul, cel care ne-a fost ghid în incursiunea noastră, purtându-l.

Comuna are în componență 3 sate – Dorna Candrenilor, Dealul Floreni şi Poiana Negri – specific bucovinene, cu gospodării bine drămuite și localnici ospitalieri și mândri de originile lor. Ne-a atras atenția în mod deosebit arhitectura caselor care sunt construite din lemn, au adesea sculpturi florale ori geometrice, iar cele răsfirate pe dealuri par și mai frumoase, dând impresia că veghează peste candreneni. Domnul primar Mafetiu Candrea ne-a povestit despre comuna de astăzi apelând mereu la trecut, la ceea ce aveau sătenii cândva, la motivele de mândrie date de resursele naturale. Am aflat că numărul locuitorilor depășește cu puțin suma de 3.000 și că peste 300 de săteni, în principal tineri, au ales calea străinătății. „Media de vârstă a locuitorilor din comună este în jur de 55 de ani, tocmai pentru că cei mai tineri sunt plecaţi peste hotare. De ce sunt plecați? Tocmai pentru că s-au schimbat multe și la nivel de țară, nu doar la nivelul comunei. Dacă în trecut existau două mari unități de prelucrare a lemnului, cea mai de preț comoară a acestor locuri, astăzi lemnul pleacă încărcat în mașini și este descărcat în curtea austriecilor care au unitățile în comune învecinate. Nici animalele nu mai sunt câte au fost, de la peste 4.000 de capete, astăzi numărul lor s-a diminuat drastic, depăşind cu puțin 1.000 și asta mai ales din cauza prețurilor scăzute care au venit ca rezultat al importurilor masive“, ne-a declarat primarul Candrea.

Dacă mai pot exista persoane care nu au auzit de Dorna Candrenilor, cu siguranță mai toți am văzut sticle de apă minerală Poiana Negri, deci am auzit și de satul cu același nume. Pe raza comunei își desfășoară activitatea importante fabrici de îmbuteliere a apei. Până nu demult, candrenenii, mai mult de 1.000 la număr, contribuiau la realizarea distribuției, însemnate de altfel la nivel național; însă astăzi doar circa 250 de locuitori își mai câștigă pâinea lucrând pentru aceste fabrici și asta pentru că progresul a adus cu sine și automatizarea.

Domnul primar ne-a povestit și despre proiectele realizate prin finanțări europene: înființarea unei rețele de canalizare pe o rază de 5 km; construirea unei moderne stații de epurare; reabilitarea drumurilor forestiere și betonarea altor drumuri din cele 3 sate; achiziționarea de utilaje de deszăpezire şi pentru prevenirea incendiilor, dar și reabilitarea parcului au fost principalele realizări în vechiul program european.

Pădurea pare a fi cel mai de preț dar pentru candreneni, iar de îngrijirea acesteia se ocupă două Ocoale Silvice: unul privat, care are în subordine în jur de 17.000 de ha de pădure ce aparțin primăriilor a 3 comune și anumitor cetățeni particulari, și cel aflat sub administrarea RNP ROMSILVA, însă mai există și păduri administrate de Parcul Național Călimani. Cunoscătorii și iubitorii de drumeții știu că prin Dorna Candrenilor se poate ajunge la Rezervaţia Geologică „12 Apostoli“ din Parcul Naţional Călimani.

Învățământ, cultură, religie

În comuna ce are o suprafață totală ce depășește 22.000 ha învățământul a fost mereu una dintre principalele priorități. Tocmai din acest motiv am vizitat și noi două dintre unități, cea mai veche și cea mai nouă. Mai întâi ne-am oprit la liceul tehnologic unde am fost întâmpinați de domnul director Candrea Gheorghe, profesor de matematică. „Liceul a fost construit începând cu anul 1940, a fost inițial școală generală, iar din 1990 a fost Grup Școlar Agricol și nu de foarte mult timp a devenit liceu tehnologic. Specializările liceului sunt în acord atât cu cerințele pieței, cât și cu specificul locurilor, elevii putând opta și pentru profilul agricultură cu specializarea lucrător în agroturism, servicii cu specializarea tehnician în activități economice și profilul de mecanică care oferă specialişti în reparații și întrețineri auto. Este important de menționat faptul că, începând cu anul 1974, liceul dispune și de propria fermă didactică care are în subordine 20 ha pășuni și fânețe și 15 animale. Aici elevii pot face practică, fiind prima opțiune pentru desfăşurarea acestor ore, apoi copiii mai pot face practică și la pensiunile din zonă“, ne-a declarant directorul liceului.

Dacă liceul arată asemeni multor unități din țară, nu același lucru poate fi spus și despre școala generală din Poiana Negri, satul despre care și primarul spune că „este mai dezvoltat decât centrul comunei“. Școala cu clasele I-VIII este o construcție nouă, dată în folosință în 2014, dispune de dotări cum nu multe unități de învățământ din mediul rural se pot lăuda. Sălile de clasă sunt spațioase, frumos mobilate și dotate cu echipamentele necesare pentru desfășurarea unei bune activități didactice. Toți profesorii sunt titularii școlii, se lucrează într-un singur schimb, iar rezultatele elevilor se văd mai ales la afișarea rezultatelor Evaluării Naționale. Aici învață aproximativ 100 de copii, doar jumătate din capacitatea școlii fiind ocupată momentan. Tot în acest sat a fost construită și o bază sportivă multifuncțională, iar în Dorna Candrenilor a fost înființat un teren de fotbal care dispune și de vestiare moderne.

Pe când vizitam școala ne-a atras atenția și biserica din sat, o construcție situată pe un deal, acoperită cu draniță și vopsită-n alb care întregea măreția peisajului. Domnul primar Candrea a ținut să menționeze faptul că omul de la sat are credință și pe lângă acest lăcaș mai există unul mai nou, în satul Dealul Floreni, care a fost realizat și cu sprijinul primăriei.

O asemenea comună ar trebui să aibă tradiții și obiceiuri unice, drept urmare am vrut să aflăm mai multe despre cultura din vatra satului. Cu regret în glas primarul ne-a spus că activitățile culturale au mai avut de suferit în ultima perioadă și tot din cauza faptului că cei tineri aleg să plece din țară, dar că se fac eforturi pentru ca ansamblul artistic înființat în anul 1986, care prezintă la diferite sărbători ori evenimente suite de dansuri populare specifice zonei, dar și reprezentanții de cântec, să se mențină pentru a nu se pierde din specificul comunei.

Turismul nu putea să nu fie unul dintre elementele prioritare, mai ales că zona este cu adevărat înzestrată cu frumuseți naturale. De-a lungul timpului au fost construite pensiuni care păstrează vie gastronomia specific bucovineană și le pune la dispoziție turiștilor o ședere plăcută departe de zgomotul orașelor. Unul dintre cele mai importante obiective pe care și le-a propus primarul Candrea este acela de a repune în funcțiune aerodromul din Dealul Floreni care ar contribui și el la o mai bună dezvoltare a comunei și, implicit, a turismului. Multe sunt planurile de viitor dar, indiferent de realizări sau de neajunsuri, comuna Dorna Candrenilor va fi mereu una reper pentru județul Suceava.

Loredana Larissa SOFRON, Ion BANU

Formulat astfel, respectivul titlul încearcă să cuprindă atât data cât şi locul naşterii copilului care avea să primească, la creştinescul botez bisericesc, prenumele de Zian. Dar şi cel de Vălean. Primul, inspirat din denumirea populară a Sânzienelor, în unele sate ale moţilor din Munţii Apuseni sărbătoare deopotrivă laică şi creştinească, atunci când cinstim, în fiecare an, la 24 iunie, ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Iar cel de-al doilea său frumos prenume se prea poate să fi fost ales în memoria unui vrednic înaintaş de-al celor din familia Boca.

Cu trecerea anilor, acel băieţel cu chip deosebit de frumos, născut în casa cizmarului Iosif Petre Boca şi a ţărăncii-gospodine Teodora Creştina, va purta un plăcut nume de stimă şi laudă: acela de părintele Arsenie. Numai că până atunci el va fi, rând pe rând, un sârguincios şi premiant elev şcolar şi licean în satul său natal, ca şi în oraşul aurifer Brad. Dar şi un destoinic şi cuminte student-teolog al Facultăţii „Andrei Şaguna“ din Sibiu şi talentat student-pictor al Academiei de Belle Arte din Bucureşti. Va izbuti apoi să îmbine, într-un mod fericit, cucernicia preoţie cu harul dumnezeiesc al pictorului de biserici şi de sfinte icoane şi troiţe, ca şi cu acela de scriitor şi poet-filosof, devenind un erudit stareţ în bisericile şi chiliile a două vestite mănăstiri transilvane: cea a Martirilor Brâncoveni de la Sâmbăta de Sus, majestuos clădită în inima Ţării Făgăraşului şi a Oltului, şi în cea a Prislopului ţinuturilor Haţegului şi Sarmizegetusei Regia dacice şi romane, din preajma satului hunedorean Grădiştea Muncelului.

Aici, la Prislop, într-un mormânt nefiresc de simplu, adâncit în pământul lutos al unei tinere păduri de brazi, fagi şi carpeni, se odihneşte trupul părintelui-stareţ Arsenie Boca. Mormântul său, precum şi Clopotniţa Mănăstirii, înălţată pe un pinten de munte, construită de mâinile sale pricepute, când încă mai erau harnice şi puternice, sunt cele mai căutate însemne ale cinstirii şi aducerii aminte a memoriei Prea-Cucernicului Părinte Stareţ Arsenie Boca. Dovadă că din zori şi până la căderea serii, zi de zi, între poarta mănăstirii şi mormântul său e un mereu du-te-vino de credincioşi, care urcă şi coboară cu flori albe în braţe.

Dar există şi o miraculoasă şi duhovnicească întâmplare divină, pe care pelerinii credincioşi doar o bănuiesc, copleşindu-le gândurile şi alinându-le durerile trupeşti, odată cu mângâierea sufletelor. În mersul lor domol şi greoi la deal, miile de pelerini duc în braţe acele flori dalbe. Iar după ce s-au recules şi odihnit o vreme în vecinătatea lumânărilor şi candelelor aprinse de lângă Crucea de Mormânt, peste care se aştern cântările şi rugăciunile măicuţelor călugăriţe, acele flori nu mai sunt doar nişte simple flori frumoase şi înmiresmate, ci flori sfinţite pe care credincioşii le poartă cu ei pe drumul de întors casă! Şi astfel devin un adevărat miracol dumnezeiesc. Mă întreb şi te întreb şi pe tine, cititorule: fi-va el rostul tainicului şi permanentului pelerinaj religios şi sfânt?

Şi, cu toate că astfel de însemne creştineşti întâlnim mai peste tot în inima Ardealului, iubiţii lui admiratori mereu îi aduc noi dovezi de dragoste. Bunăoară, o încântătoare troiţă dăltuită în lemnul unui trunchi de stejar multisecular, creaţie a preotului-sculptor Constantin Bîrdeanu din Turnu-Severin. Dumnezeiasca lui lucrare, făcută la rugămintea-îndemn a unui tânăr hârtibăcian, Liviu Modoi, din aşezarea sibiană Brădeni (cândva, satul Hendorf), a fost urcată şi „zidită“ la altitudinea de aproape 1.000 de metri a nordului Munţilor Făgăraş. Respectiv pe pintenul cel mai înalt şi cel mai apropiat de zidurile Mănăstirii Brâncoveanu şi de chilia săpată în stâncă de părintele Arsenie, curând după trecerea sa la monahism. În acea zi de Înălţare şi Sfinţire a acelei troiţe zeci de credincioşi ardeleni urcau pieptiş versantul muntelui, vreme de cinci ore bune de mers pe jos. Aşa precum se poate observa şi din imaginile color a celor două fotografii-document alăturate, realizate de unul dintre participanţi: sibianul Costin Borcan.

De acum înainte vor urca pieptiş acel imens pinten de stâncă toţi cei care vor putea şi dori să omagieze memoria părintelui Arsenie Boca. Trudind să biruie lungul şi greul urcuş, vor aprinde o lumânare lângă florile de colţ din preajma troiţei din Munţii Făgăraş. Iar de vor gândi să îngâne în gând o sfântă rugăciune, le ofer spre memorare un fragment din „Rugăciunea de dimineaţă“ lăsată moştenire de cel omagiat: „Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedecându-ne prin întuneric.“sa

Notă: Marţi, 29 septembrie, s-au împlinit 105 ani de la naşterea sa, iar sâmbătă, 28 noiembrie, îl vom comemora la împlinirea a 29 de ani de la moarte.

Ioan Vulcan-Agniteanul

Explozia demografică din ultimul secol şi, mai cu seamă, perspectiva acesteia pentru următoarele decenii pun mari semne de întrebare asupra capacităţii Terrei de a face faţă prin rezervele sale nevoii de hrană şi apă potabilă pentru cei aproape zece miliarde de locuitori cât se estimează că vor exista pe glob în anul 2100.

Dar să nu mergem până acolo, deşi firesc este să ne gândim şi la copii şi nepoţi, „la urmaşii urmaşilor noştri“.

În acest context mă întreb câți dintre cei care se află acum la cârma planetei iau în seamă fenomenul şi oferă soluţii dătătoare măcar de speranţă?! Soluţii care ar consolida, până la urmă, şi jilţurile lor din care cârmuiesc lumea?!

Se ştie că potenţialul planetei de a produce hrană este limitat. Chiar în condiţiile existenţei ştiinţei moderne, a capacităţii sale de a oferi soluţii de valorificare cât mai eficientă a resurselor naturale şi de a produce hrană cât mai multă, mai bună şi, evident, mai ieftină, speranţa că va putea hrăni o populaţie în continuă creştere numerică este slabă. Cu atât mai mult cu cât fenomenele naturale extreme sunt tot mai prezente, tablou completat de un ritm de creştere a temperaturii globale fără precedent.

Agricultura, susţinută de o cercetare fundamentală şi aplicativă gata să răspundă provocărilor acestui secol, ar putea fi soluţia existenţei noastre în deplină siguranţă. Cu condiţia ca acesteia să i se asigure locul pe care-l merită.

Aşadar, lumea poate fi în pericol. Un pericol pe care şi l-a creat şi pe care, inconştient, îl susţine.

Nu încape îndoială, criza alimentară bate la uşă. Poate nu mâine, nici peste un an, cinci, zece, dar cu siguranţă îşi va face prezenţa cu atât mai dur cu cât omenirea o neglijează.

La fel, dacă nu chiar mai severă va fi criza apei despre care, din păcate, se vorbeşte mai puţin. Deja sunt locuri în lume în care apa este mai scumpă decât carburantul. Sau mai absentă decât pâinea.

APA a devenit deja, în multe părţi ale lumii, un produs de lux. Curând, mai toată omenirea va sta la coadă pentru un pahar de licoare a vieţii.

Iată de ce este important să avem grijă de pământ, de aerul pe care-l respirăm şi mai ales de apă. S-o strângem picătură cu picătură, apoi s-o drămuim şi când o bem, dar mai cu seamă când îi dăm alte folosinţe.

Ei bine, trăim pe o planetă vie. Moartea ei nu înseamnă nicidecum perpetuarea vieţii de apoi. Înseamnă moarte şi atât pentru tot ce astăzi încă mai respiră.

Ion Banu

Organizatorii evenimentului Vinvest invita iubitorii vinului românesc la Gala Vinului Nou si Vechi, ce se va desfășura în perioada 21-23 octombrie, între orele 17.00 și 21.00 la Centrul de Afaceri Green Gate, din București. Sub “Campania Iubesc Vinul Românesc” va avea loc o triplă serată a degustării, în compania celor mai buni somelieri și oenologi, producători și cunoscători ai domeniului vinicol.
 
Practic, timp de 3 seri bucureștenii vor avea ocazia să deguste nu mai puțin de 200 de vinuri, o colectie aleasă aparținând celor 15 producători înscriși la eveniment, printre aceștia Domeniile Anastasia, Vinarte, DDM Urlați, SCDVV Pietroasa, Crama Hermeziu, Crama Dealul Dorului, Cramele Cricova, Crama Ratești, Domeniile Samburești, Domeniile Sara.
 
Întreaga manifestare își propune promovarea vinului produs pe meleagurile românești, a cramelor ca destinații turistice și a profesioniștilor care au avut curajul să investească în industria vinului.
 
Prețul biletului ce poate fi achiziționat la intrare este de 25 de lei și oferă șansa de a participa la o tombolă având ca premii un weekend de două personae cu acces SPA și mic dejun la Hotelul Valea cu Pești, o degustare de vin acasă la Partenerul Oficial – Domeniile Anastasia, 2 baxuri cu singurul vin universitar de la Stațiunea Pietroasa și o sticlă de vin la fiecare oră.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare prin Submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice”, componentainfrastructura de irigațiipână la datade 18 decembrie 2015, ora 16.00.Termenul inițial pentru închiderea sesiunii era 30 octombrie 2015, ora 16.00.

Prelungirea termenului de primire a cererilor de finanțare s-a decis ca urmare a numărului mare al solicitărilor primite în acest sens din partea potențialilor beneficiari precum și având în vedere motivația faptului că întocmirea proiectelor finanțate prin sM 4.3este complexă și de durata, obținerea avizelor necesită un timp îndelungat.

Valoarea totală nerambursabilă a fondurilor disponibile pentru această sesiune este de 218 milioane euro. Totodată, precizăm că pragul de calitate lunar pentru proiectele care vor fi depuse în intervalul 1 noiembrie 2015  – 18 decembrie 2015 este de 20 puncte.

Toți cei interesați să obțină fonduri nerambursabile pentru proiecte îninfrastructura de irigații din zonele rurale, prin intermediul Submăsurii 4.3 din PNDR 2020,pot consulta gratuit Ghidul Solicitantului pe pagina de internet a Agenției – www.afir.info.

Miercuri, 14 octombrie s-au împlinit 130 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți silvicultori români din istoria modernă a țării – Marin Dracea. În acest sens, Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA a organizat un simpozion în onoarea celui care a fost denumit „cel mai mare silvicultor român“. De-a lungul vieții sale Dracea a militat constant pentru oprirea defrișărilor de pădure „sub orice formă s-ar desfășura aceasta“, dar și pentru „păstrarea unui echilibru, de neprețuit între câmp și pădure“.
 
Tot Marin Dracea remarca, cu mult timp înaintea apariției organizațiilor ecologiste, în anii 70, spunea că „shimbările climatice, restrângerea pădurilor, degradarea solurilor, dar și micșorarea rezervelor de apă fac viitorul incert“. De aceea, despre profesorul Dracea comunitatea ștințifică spune că a fost un adevărat precursor al silviculturii și agriculturii pe baze ecologice. „Cei care lucrează cu forțele naturii știu că, o dată echilibrul rupt, cu greu se mai poate restabili“, afirma Marin Dracea în anii 40 ai secolului trecut. La simpozionul organizat de Romsilva au participat numeroase personalități ale vieții silvice românești, printre care directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu, dar și Cristian Hera, vicepreședinte al Academiei Române și academicianul Victor Giurgiu președintele secției de Silvicultură a ASAS.

Astăzi Parlamentul ar urma să adopte noile reglementări privind sistemul național de irigații. În acest context, ministrul agriculturii Daniel Constantin a declarat că, printre noutățile aduse de noua legislație se numără și abonamentul la irigații. "I-am auzit pe unii fermieri plângându-se că acest abonament va fi plătit de toată lumea. Vreau să subliniez că acest așa-zis abonament va fi plătit periodic numai de cei care sunt sau vor fi conectați la sistemul național de irigații, pentru menținerea infrastructurii", a precizat ministrul. Dacă noile reglementări privind irigațiile vor intra în vigoare, autoritățile vor avea la dispoziție, în perioada 2015-2020, peste un miliard de euro pentru refacerea unei părți a sistemului național de irigații.

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti