Evenimente 16 Septembrie 2021, 17:24

Zi de sărbătoare în templul florii-soarelui

Scris de

Începuturile au loc în anul 1962, când de la marea școală a ICAR-ului București a sosit la Fundulea un om predestinat pentru a face din floarea-soarelui „regina mapamodului“. Acest om a fost dr. ing. Alexandru Viorel Vrânceanu.

Printr-o muncă înrobitoare și cu o inteligență sclipitoare, acest om a reușit în anul 1971 să realizeze, ca prioritate mondială, primii hibrizi comerciali de floarea-soarelui cu puternic efect heterozis. A reușit nu numai să amelioreze floarea-soarelui, ci și să formeze o echipă de buni specialiști în acest domeniu care să țină sus steagul în confruntarea cu celelalte companii din țară și străinătate.

În acest spirit a avut loc și Ziua florii-soarelui în luna august, la care au participat o mulțime de fermieri din sudul țării, cercetători de la diferite stațiuni și reprezentanți ai fermierilor, precum Ion Cioroianu și dr. ing. Nicu Vasile, președintele LAPAR.

Primirea invitațiilor a fost făcută de dr. ing. Elena Petcu, director științific al institutului, și de câţiva angajați ai institutului care au înmânat câte o mapă cu cele necesare fiecărui participant.

Prima parte s-a desfășurat în cocheta sală de ședințe a institutului, unde dr. ing. Pompiliu Mustățea, director general al INCDA-Fundulea, a salutat prezența tuturor invitaților și a prezentat preocupările institutului în domeniul ridicării nivelului de genetică și ameliorare a florii-soarelui.

A urmat dr. ing. Maria Păcureanu, care de aproape patru decenii se ocupă de sănătatea plantelor de floarea-soarelui și de aprofundarea geneticii în acest domeniu. La cei mai noi hibrizi realizați de institut a prezentat principalele însușiri agronomice.

Participanții au adresat întrebări cărora le-au răspuns cercetătorii din institut. La clarificarea problemelor a participat și dr. ing. Marian Verzea, fostul director general al institutului, precum și dr. ing. Ion Toncea, un veteran al cercetării științifice, cu o activitate de peste 45 de ani. În partea a doua a acestei activității, toți participanții s-au deplasat la câmp și au vizitat, în primul rând, loturile demonstrative, unde au văzut concret comportarea fiecărui hibrid de floarea-soarelui.

Rețin aprecierea dr. ing. Dumitru Tudoran – directorul SCDA Mărculești, care spunea că „sunt foarte buni acești hibrizi de talie mică pentru că sunt rezistenți la frângere și se recoltează ușor prin comparație cu hibrizii înalți ai unor companii.“

În continuare s-a vizitat câmpul de ameliorare, unde tânărul ing. Florin Anton a prezentat atât în câmp, cât și în tunele preocupările colectivului pentru crearea noilor hibrizi.

S-a reținut că, până în anul 1990, au fost creați și omologați 14 hibrizi de floarea-soarelui.

După 1990 a existat o oarecare stagnare, dar activitatea s-a reluat și până în 2006 au fost omologați încă 17 hibrizi, plus 6 hibrizi realizați în cooperare cu unele companii private.

S-a scos în evidență faptul că în ultima perioadă accentul s-a pus pe noile cerințe ale pieței și pe exigențele tot mai mari ale fermierilor. Astfel s-au creat hibrizi cu potențial înalt de producție și cu conținut ridicat de ulei. Din cauza schimbărilor climatice s-au solicitat hibrizi cu rezistență la rasele noi de mană și lupoaie. În ultimii ani au fost realizați și hibrizi rezistenți la erbicidele de tip imidazolinone și sulfnomilureice precum: FD15E27; FD15CL44; FD16CL50; FD18E41; FD18CL58; FD19E42; FD20CL70.

În final, după cele văzute în câmp, participanții au plecat convinși că INCDA-Fundulea deține încă o puternică bază genetică pentru crearea hibrizilor de floarea-soarelui care să răspundă celor mai exigente pretenții.

Dr. ing. Vasile POPESCU


Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti