Ce te faci cu mârlănia?

Nu mă simt deloc confortabil în preajma inşilor cu aere de domn sub care, de fapt, stă ascuns un individ fără scrupule, arogant, agramat, rupt de orice realitate în care încearcă să se desfăşoare, în fine, un om fără nici cea mai vagă urmă de educaţie. Se pare că astfel de atitudini sunt specifice acelora care încearcă să-şi ascundă superficialitatea, lipsa de cunoaştere, incultura, încercând să domine uneori chiar prin intensitatea fonică a vorbelor, câteodată chiar şi vulgare.

Mi-a fost dat să întâlnesc astfel de oameni prin unele ministere şi alte instituţii ale statului, dar şi prin câteva multinaţionale care s-au grăbit să angajeze, uneori în funcţii cheie, inşi, mai cu seamă tineri, superficial testaţi sub aspectul cunoştinţelor profesionale, dar şi al educaţiei, al modului cum trebuie să interacţioneze în diferite împrejurări.

Nu dau sfaturi, doar trag concluzia şi simt nevoia s-o fac cu atât mai mult cu cât astfel de semnale le primesc adeseori din partea celor care au trecut prin acest gen de încercări în drumul lor către rezolvarea problemelor.

Presa în general, dar mai cu seamă cea de specialitate agricolă, fie ea scrisă, audio sau vizuală, nu este lipsită de astfel de surprize în încercarea ei de a desluşi… enigma unor astfel de comportamente. Am înţeles, poate în nebunia mea, că cei care de fapt trăiesc şi se desfăşoară într-un anumit loc, hărăzit prin natura lucrurilor, s-ar cuveni să se comporte nu ca stăpâni peste tot şi toate, ci ca… servanţi în slujba celor din banii cărora există: contribuabili, beneficiari ai unor servicii ori input-uri pentru desfăşurarea diverselor activităţi.

Trăim adesea experienţe în relaţiile cu exponenţii unor entităţi – economice sau administrative – joviali, atenţi, curtenitori până şi-au văzut saci-n căruţă, cum se spune, după care devin aroganţi, cu un comportament incompatibil cu poziţia pe care vremelnic o ocupă, o atitudine pe care cei mai mulţi o numesc… de mârlan.

Nu mi-aş fi imaginat cu ceva ani în urmă că am să ajung să abordez un astfel de subiect, fie el şi demn de luat în vârful peniţei, dar se pare că educaţia primită de cei mai mulţi în familie, la şcoală şi în societate lasă atât de mult de dorit încât, uşor, o parte a membrilor unei comunităţi pot ajunge într-o aşa degradare morală încât chiar şi expresia folosită mai devreme este poate prea blândă.

Sigur, nu putem generaliza, pentru că sunt şi semeni de-ai noştri care, indiferent unde se află, ce rol îndeplinesc la un moment dat pe scena vieţii, ce nivel de pregătire şi educaţie au, rămân aceiaşi OAMENI. Joviali, atenţi, sfătuitori, gata oricând să ajute şi să împărtăşească din experienţa lor. În faţa lor nu ne rămâne decât să ne înclinăm. Ca şi în faţa făuritorilor de pâine. Cuvintele, oricare şi oricâte ar fi, sunt prea puţine pentru a-i caracteriza. M-aş bucura ca astfel de oameni, de specialişti, să domine numeric pentru că, altfel…, ce te faci cu mârlănia?

Ion BANU