”Împreunișul - Măsurișul oilor în Transilvania tradițională”, cu USAMV Cluj-Napoca organizator, în Parcul Etnografic
- Publicat în Evenimente
USAMV Cluj-Napoca și Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în parteneriat cu GAL Napoca Porolissum și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, vă invită să participați sâmbătă, 25 mai 2019, începând cu ora 11.00, la manifestarea culturală ”Împreunișul – Măsurișul oilor în Transilvania tradițională”, care va avea loc în Parcul Etnografic ”Romulus Vuia”, la ”Gospodăria din Maramureș”.
Din partea universității noastre, evenimentul ajuns la cea de-a III-a ediție este coordonat de Prof. dr. Stelian Dărăban, de la Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, și se înscrie în Proiectul ”Dezvoltarea piețelor locale exclusiv prin lanțuri scurte pentru HNV agricol”, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, proiect finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).
„Obicei caracteristic unei populații cu profil agro-pastoral, măsurișul constituie chintesența unui comportament asociativ pozitiv, atât de rar întâlnit în lumea noastră rurală tradițională, iar treptata sa dispariție, prin înlocuirea celor 20-25 de proprietari de oi cu cei doi-trei proprietari de turme din fiecare sat, trebuie compensată prin cultivarea sa, în formele sale originare, în context sărbătoresc“, spun organizatorii.
În program veți regăsi, între altele: pregătirea magică interactivă a gospodăriei și a staurului măsurișului, prezentarea unui inventar de stână montană și a echipamentului characteristic unui păcurar de munte, prezentarea instalației de obținere a focului viu, intrarea turmei de oi în staurul măsurișului, udarea vlojoilor cu apă, tehnici de muls, măsurarea laptelui cu carâmbul, tehnici de prelucrare a laptelui de oaie, precum și dansuri tradiționale în curtea gospodăriei.
USAMV Cluj-Napoca va avea și un stand cu produse specifice evenimentului, din fermele proprii, produse care vor fi spre vânzare.
Intrarea publicului la eveniment este liberă. Mai multe detalii puteți găsi pe pagina: https://www.facebook.com/events
Articole înrudite
- Sterilizări gratuite pentru cățeii și pisicile fără stăpân din Cluj-Napoca
- USAMV Cluj-Napoca scoate la concurs peste 2.400 locuri pentru anul universitar 2019-2020
- Festivalul Produselor Tradiționale - USAMV Cluj-Napoca
- Dezbatere pe tema viticulturii inteligente, la USAMV Cluj-Napoca. O firmă italiană va prezenta tehnologii smart, cu drone conectate
- USAMV Cluj-Napoca, beneficiara unui grant de cercetare de 65.000 euro pentru evaluarea bunăstării salmonidelor din păstrăvăriile românești
- Parteneriat USAMV Cluj-Napoca și VFU Brno cu universități din Somaliland. Specialiștii vor activa și la un adăpost de feline sălbatice confiscate
- A XVII-a ediție a Simpozionului internațional la USAMV Cluj-Napoca a avut un real succes
- Zeci de experți din 15 țări europene, prezenți la Conferința Rețelei Europene de Dezvoltare Rurală, găzduită de USAMV Cluj-Napoca
- Donate - Fii erou împreună cu animalul tău!
- USAMV Cluj-Napoca lansează marca proprie de produse alimentare ”Gourmeticus Academicum”
Articole recente - Lumea Satului
- Ferma de familie în centrul viziunii agricole post 2020
- APIA a aprobat cuantumurile pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ)
- Fermierii campioni la porumb din zona Moldovei
- APIA informează că până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, se depun cererile pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură
- Fermierii depun la APIA cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2020
- Întâlnire de lucru între reprezentanții producătorilor agricoli și cei ai crescătorilor de albine
- Kaki, o specie pomicolă rentabilă
- Soiuri de prun străine, larg răspândite în livezile din România
- Tehnologia culturii de gălbenele
- Miscanthus Giganteus, una dintre cele mai rentabile plante energetice