Romania

Stropirile de iarnă la pomii fructiferi

Stropirile de iarnă la pomii fructiferi
Distribuie:  

O mare grijă a pomicultorilor o reprezintă efectuarea tratamentelor de iarnă la pomii fructiferi. Aceste tratamente se fac cu scopul diminuării rezervei biologice a agenților patogeni și a dăunătorilor care iernează sub diferite forme (ouă, larvă sau adult).

Aplicarea corectă a tratamentelor de iarnă îi va scuti pe pomicultori de multe probleme în timpul anului, asigurând în același timp și o igienă corespunzătoare  a pomilor.

Primul tratament se poate începe cu stropirile așa-zis „în albastru“, folosind fungicidele cuprice care pot fi formulate ca pulberi umectabile (PU, WP), granule dispersabile (GD, WG ), soluție lichidă (SL) și altele. Acestea au acțiune preventivă și curativă și combat: rapănul, moniloza, focul bacterian al frunzelor la sâm­buroase, ciuruirea frunzelor la cireș și bășicarea frunzelor la piersic.

Produse recomandate pentru primul tratament:

  • Alcupral 50 PU, în concentrație de 0,3% la semințoase și 0,2% la sâmburoase;
  • Champ 77 WG, în concentrație de 0,2%;
  • Triumph 40 WG, în concentrație de 0,25%;
  • Zeamă Bordeleză Tip MIF (pulbere muiabilă), în concentrație de 0,5%.

Cel de-al doilea tratament se face pentru combaterea dăunătorilor care iernează în crăpăturile scoarței ramurilor și tulpinilor sau la baza mugurilor, cum ar fi: larvele păduchelui San-José, păduchele lânos, ouăle de acarieni, afide, păianjeni, larvele moliilor, fluturele cu abdomen auriu, dar și gărgărița florilor de măr, în stare adultă.

Pentru combaterea dăunătorilor se folosește uleiul horticol combinat cu un insecticid care acționează prin intoxicare și axfixierea larvelor și ouălor.

Produsele recomandate:

  • Confidor OIL, concentrație 1,5% sau
  • Nuprid OIL, concentrație 1,5% sau
  • E merite OIL, concentrație 1,5%.

Se poate efectua și tratamentul al treilea cu zeamă sulfocalcică sau sulf muiabil contra făinării, cu precădere la măr.

Să avem grijă ca stropirile să se facă în zile liniștite, fără vânt, în ferestre calde din lunile februarie și martie, cu temperaturi de 4-5°C.

Stropirea pomilor se va face prin îmbăiere, fără scurgerea soluției de pe tulpină la sol.

Să mai avem în atenție următoarele:

  • respectarea cu strictețe a concentrațiilor prescrise;
  • folosirea echipamentului de protecție adecvat (mască, mănuși, ochelari);
  • respectarea normelor impuse de mediu, în ceea ce privește poluarea solului și apei;
  • respectarea măsurilor de igienă și protecția muncii.

   Ing. Vladimir GONCEARU

pomicultura, pomi fructiferi, pomicultori, stropiri pomi, stropiri de iarna, tratamente de iarna

Alte articole: