Kuhn GMx aprilie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Apr 2021
Lumea Satului

Lumea Satului

Marinela Culea, omul care „sfințește“ Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau“ din Brănești

Eforturile se văd deja de cum se intră în curtea liceului, iar detaliile arată că unitatea de învățământ este condusă de o mână forte care ajunge în liceu la 06:30 dimineața și supervizează tot, inclusiv modul în care funcționează neoanele... Modestă față de ce a realizat până acum, recunoaște că are și momente când îi dau lacrimile pentru că nu a ieșit totul așa cum trebuie, dar vorbește cu pasiune și credință despre ce va realiza cu întreaga echipă. Iar lucrurile se vor întâmpla așa cum trebuie, cum sunt schițele pe hârtie, și nu la voia întâmplării. „Lasă că merge și așa“ este un concept inadmisibil pentru liceul condus cu iubire de profesorul Marinela Culea. De altfel, doamna director este exact modelul de lider care l-a inspirat pe Regele Ferdinand I al României când a spus că „O școală nu trăiește prin zidurile sale, ci prin sufletele care palpită în ea.“

Cum învață viitorii adulți să economisească

Pentru că cel mai important capital dintr-o organizație este cel uman, elevii care studiază aici, într-o școală „ca afară“, care miroase a nou și are dotări de ultimă generație, sunt pregătiți temeinic. Nu doar atât, ei sunt învățați să prețuiască totul și să conștientizeze că fiecare detaliu înseamnă costuri și fiecare cost se adună. „Pentru a economisi bani pentru alte dotări utile liceului, tot ce s-a putut păstra a fost recondiționat“, explică directorul Marinela Culea. Băncile și scaunele recondiționate arată însă ca noi. Dacă doamna profesor nu ar fi spus că sunt tot cele vechi, nimeni nu ar fi băgat de seamă...

Dar de ce atâtea eforturi într-o lume în care calitatea scade pe zi ce trece, nu doar în sistemul de învățământ? De ce atâta zbucium într-o societate în care și incompetenții și leneșii care nu au chef de muncă își iau un salariu...? De ce atâtea sacrificii într-o țară în care tot mai mulți par să nu-și mai găsească locul și pleacă pe unde văd cu ochii? Ei bine, tocmai pentru că cel mai important capital este cel uman, indiferent de tipul de organizație. Fie că este instituție sau întreprindere de stat, ori companie privată – cu capital integral românesc, multinațională, colos cu zeci de mii de angajați, IMM sau un start-up la început de drum, omul sfințește locul și face ca rotițele să meargă în sensul cel bun, cu rezultate în cifre!


„De ce să dăm banii pe altele noi (mobilier – n.red.), când ne costă foarte puțin să le recondiționăm pe acestea și să nu facem altceva cu acei bani.“

Marinela Culea, director Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau“


Comunicarea, elementul-cheie

Dar pentru ca acest capital uman să clădească mai departe viitorul României trebuie mai întâi de toate să fie instruit. Înainte de a fi pregătit temeinic, acest viitor capital uman trebuie mai întâi atras către o unitate de învățământ. Cum altfel am putea vorbi despre o rentabilitate a capitalului uman dacă nu începem cu primul pas, nu-i așa? De ce ar urma un elev un astfel de liceu? Ce i-ar convinge pe părinți să-și îndrume copiii către astfel de unități de învățământ? Ei bine, aici intervine abilitatea de a comunica, un instrument-cheie care completează eforturile și sacrificiile doamnei director Marinela Culea. Ar fi putut să stea mai puține ore la liceu – chiar și 12 ore pe zi –  și să petreacă mai mult timp alături de familie..., dar știe că are o misiune și doar un om puternic și dedicat o poate îndeplini. Nimic nu este întâmplător, iar Dumnezeu lucrează prin oameni...

Odată atrași către unitatea de învățământ, elevii intră în grija dascălilor. Nici misiunea îndrumătorilor nu este una ușoară, ba dimpotrivă! Căci profesorii de aici îi vor convinge pe cei care aleg sălile de clasă ale Liceului Tehnologic „Cezar Nicolau“ că meseria este brățară de aur – chiar dacă, după liceu, mulți se vor îndrepta către studii universitare și post-universitare. „După liceu, elevii noștri se îndreaptă către USAMV, ASE, Politehnică; sunt îndreptați și îndrumați către universitățile pe care și le doresc“, mai explică directorul Liceului Tehnologic „Cezar Nicolau“.

Investiție sigură pe termen lung

Deși poate părea o utopie pentru cei care înțeleg doar cât au citit sau cât nu ignoră în viață, investiția în educație este cea mai sigură și va avea o rentabilitate pe termen lung. Un exemplu la îndemână și poate cel mai ușor de înțeles este învățământul profesional de tip dual. Pe scurt, putem spune că este un fel de simbioză între agentul economic și viitoarea forță de muncă. De ce ar pleca tinerii peste mări și țări, departe de familie, când ar putea munci aici clădind țara pe care și-o doresc? Sau de ce am importa forță de muncă din afară, de multe ori plătită mai bine decât mâna de lucru născută aici, când ai noștri sunt cei mai buni? Investiția în educație și formare profesională a viitorilor adulți este singura modalitate de reîntoarcere a banilor către investitor – fie că este statul, fie că sunt firmele care au nevoie să-și formeze specialiștii de mâine.

Simona-Nicole David

Discrepanțe severe între viața la sat și traiul în oraș

Spațiul rural din România continuă să prezinte decalaje importante față de mediul urban, dar și în interiorul său, fie în funcție de situarea în apropierea marilor orașe, fie de performanțele economice ale regiunii. Disparitățile sunt legate de productivitatea muncii, accesul la sănătate și educație, la utilități publice etc.

În 2020 în mediul rural trăia 45,90% din populația rezidentă a României, în scădere cu 1,23 procente față de 2003 (47,13%), an din care INS publică date despre acest indicator (populație care locuiește real în țară, la un anumit moment). Populația rurală nu este distribuită uniform pe teritoriul țării. Astfel, cea mai mare pondere a celor care locuiesc la sate, în raport cu populația totală a zonei, se înregistrează în regiunile Sud-Muntenia (60,25%), Nord-Est (57,77%) și Sud-Vest Oltenia (53,50%).

regiuni populatie

În afară de București-Ilfov, cea mai mică pondere a populației rurale o au regiunile Vest (39,27%) și Centru (42,57%). Pe un teritoriu rural de 207.522 km2 (86,97% din suprafața națională), densitatea cea mai mare se întâlnește în Nord-Est, iar cea mai mică, în Vest. Spre comparație, în UE, în mediul rural trăiește 28% din populația celor 27 de state membre, România situându-se, din acest punct de vedere, pe ultimul loc, fiind depășită de Bulgaria, Polonia sau Ungaria.

Declin demografic accentuat

Populația rurală a cunoscut un permanent declin demografic. Dacă în 2003 în mediul rural trăiau 10.193.391 de locuitori, în 2020 numărul acestora a ajuns la 8.872.342 de locuitori, o diminuare așadar de 1.321.049 de persoane (12,96%). În perioada 2015-2020, segment pentru care avem date ale INS, populația cu vârsta între 0 și 14 ani a scăzut de la 1.546.944 la 1.423.565 de persoane. Cele mai drastice diminuări ale populației din această categorie s-au înregistrat în regiunea Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia, Nord-Est, zone care corespund și cu așa-zisele pungi de sărăcie din țară. Doar în București-Ilfov se constată o creștere, generată de dezvoltările imobiliare din jurul Capitalei.

regiuni populatie sate

În același timp, se înregistrează un proces de îmbătrânire. Nu unul sever, ci ușor. Populația de peste 65 de ani din mediul rural a crescut, în intervalul analizat de noi, de la 1.806.247 de persoane, în 2015, la 1.829.023 de persoane, în 2020. Dar faptul că, în ponderea totală a populației, cifra este mai mare pentru seniori, comparativ cu grupa 0-14 ani, ar trebui să ne dea de gândit. Dar, la cum se desfășoară politicile sociale și economice de la noi, ne temem că acest trend se va mai păstra câteva zeci de ani de aici înainte. Într-un studiu al INS, prilejuit de Centenar (Ro Centenar), se face următoarea observație: „29% din populația din mediul rural din România trăiește în condiții de sărăcie absolută. Cauzele situației din mediul rural sunt numeroase: o puternică migrație de la orașe la sate, după 1990, odată cu dezindustrializarea, dezvoltarea inegală a localităților rurale, migrația și declinul demografic.“ Conform Eurostat, în România, în mediul urban, rata riscului de sărăcie era de 24,3%, în timp ce în mediul rural era la 51,7%. Media UE se situa la 23,6% în mediul urban și la 25,5% în mediul rural. Ar mai fi de spus că speranța medie de viață în mediul rural este de 74,30 ani.

25-26% forța de muncă în agricultură, la o contribuție de 4,2 % în PIB

Ponderea forței de muncă în agricultură, în România, era și este în jur de 25-26%, cea mai mare din UE, a cărei medie este de 4,4%. Dintre aceștia, 84% dintre lucrătorii în agricultură se încadrau în categoria personalului nesalariat, față de 72%, în UE, iar valoarea adăugată brută generată la nivel de lucrător este mai redusă cu circa 50%, comparativ cu media UE. Agricultura românească se confruntă cu o problemă majoră privind productivitatea scăzută a muncii. De altfel, aportul acestui sector (inclusiv silvicultura și pescuitul) la formarea PIB a scăzut de la 5,8%, în 2007, la 4,8%, în 2015, și 4,2%, în 2019. Producția agricolă din România are o contribuție de 3,09% în Europa și 0,33% în lume (date FAOSTAT, 2018). Activitățile agricole se desfășoară în 3.342.100 exploatații agricole, dimensiunea medie a unei ferme fiind de 3,74 ha. Distribuția exploatațiilor agricole pe clase de dimensiune se concentrează în intervalul 0-0,5 ha (36%), urmat de intervalul 2-5 ha (19,75%).

77,10% rata de cuprindere în învățământul primar și gimnazial

În anul 1996, în mediul rural existau 21.337 de unități școlare, iar în 2020 numărul acestora s-a redus la 3.117. Deși o mulțime de școli au fost închise, diminuarea nu înseamnă musai desființarea școlilor, ci arondarea lor la o unitate cu personalitate juridică. După anul 1990, populația școlară a început să scadă treptat, dar reducerea masei de elevi a avut loc pe fondul scăderii populației rezidente din mediul rural și nu prin limitarea accesului la educație. De exemplu, în 1995, în mediul rural erau  1.453.966 de elevi, iar în 2020 numărul a scăzut la 966.691 (minus 33,52%). Ultimul raport privind starea învățământului preuniversitar din România arată că, în mediul rural, populația școlară se reduce, anual, cu 27.000 de elevi. De asemenea, rata brută de cuprindere în diferite forme de învățământ (procentul celor cuprinși din totalul copiilor) era, în anul școlar 2017-2018, de 84,5% în învățământul preșcolar și de 77,10% pentru învățământul primar și gimnazial.

Accesul la serviciile de sănătate

Bugetul alocat sănătății în România (4-4,8%) reprezintă mai puțin de jumătate din media statelor UE 27 (8,9%). Unui locuitor îi revin, în medie, servicii medicale în valoare de 2.615,3 lei/an. În plus, în mediul rural apar o serie de factori care limitează accesul populației la sănătate: numărul redus de unități medicale, distanțele prea mari până la o clinică specializată, costurile ridicate sau listele de așteptare. În anul 2018, ultimul analizat de INS și Ministerul Sănătății, aveam următoarea situație pentru mediul rural:

  • numărul locuitorilor care revin unui medic: 1.575 de persoane (față de 191 în mediul urban);
  • numărul locuitorilor care revin unui medic stomatolog: 4.428 (față de 726 de locuitori, în urban);
  • număr de locuitori ce revin unui farmacist: 2.630 (față de 738, în mediul urban);
  • numărul locuitorilor care revin unui asistent: 566 (față de 81 în mediul urban).

Ar mai fi de spus că numărul consultațiilor acordate pacienților cu domiciliul în mediul rural a fost de două ori mai mic decât în urban.

Utilități publice

Și în cazul acestor servicii se păstrează discrepanțe severe între mediul rural și cel urban. Astfel, la alimentarea cu apă, dacă în cazul orașelor procentul celor cu rețea se ridică la 98,75% (316 municipii și orașe, din 320 total), în mediul rural cifra scade cu aproape 20 de procente, la 79,34% (2.270, din total 2.861 de comune). La sistemul de colectare și epurare a apelor uzate decalajul este și mai accentuat: 98,13% grad de acoperire cu canalizare în orașe (314, din 320), față de 36,35% în mediul rural (1.040 de comune cu rețea, din 2.861 total). În privința alimentării cu gaze, decalajul se păstrează cam în aceeași marjă: 77,18% grad de alimentare a orașelor (247 din 320 total) și 24,75% grad de acoperire în mediul rural (708 din 2.861 total).

Maria BOGDAN

  • Publicat în Sate
  • 0

Țara Viei și Vinului, pe ultimele locuri din regiunea Sud-Est, ca economie și infrastructură

Vrancea are o dimensiune aparte în istorie: aici s-a născut legenda babei Vrâncioaia și a bravilor săi fii, aici a fost fixată de Ștefan cel Mare granița dintre Moldova și Țara Românească, pe râul Milcov, cel „secat dintr-o sorbire“ în Hora Unirii și tot aici, la Mărăști și Mărășești (plus Oituz, din Bacău), au avut loc cele mai glorioase episoade de luptă în Primul Război Mondial, cu acel memorabil „Pe aici nu se trece“ al generalului Eremia Grigorescu. Atunci, e adevărat, germanii n-au trecut de oștenii români, dar astăzi au trecut vremurile peste Vrancea și vrânceni, lăsând urme ale tranziției nu prea plăcute. În fine, să zicem că au mai rămas de răsunet, în afară de trecut, cele trei podgorii – Panciu, Odobești și Cotești –, peisajul montan deosebit și, ei da, temuta zonă seismică din inima masivului vrâncean.

Organizat administrativ într-o rețea de 2 municipii (Focșani și Adjud), 3 orașe (Odobești, Panciu și Mărășești) și 68 de comune, cu 331 de sate, județul Vrancea este pe locul 30, la nivel național, ca populație (383.031 de locuitori) și pe 31, ca suprafață (4.857 kmp). Este unul dintre județele preponderent rurale, cu 62,46% procent de locuire la sate. Relieful predominant este cel al dealurilor subcarpatice (41,89%), urmat de câmpie (35,98%) și munți (22,13%). Parcul natural Putna-Vrancea cuprinde 41,32% din teritoriul montan, având o suprafață de 38.204 ha. În general, zona de munte are un specific diferit de majoritatea celor cu relief înalt din țară, fiind caracterizată de o împădurire abundentă (unii cred că aici ar fi cei mai denși codri din România). Județul are mai multe rezervații sau arii naturale protejate, printre care amintim: Aria Protejată Șindrilița, Căldările Zăbalei – Zârna Mică – Năruja, cascadele Mișina – Nistorești și Putnei- Lepșa, Focul Viu de la Andreiașu de Jos, Groapa cu Pini Tulnici, Lacul Negru, pădurile Cenaru – Andreiașu de Jos, Lepșa – Zboina, Merișor – Cotul Zătuanului Vânători, Verdele Cheile Nărujei, Poiana Muntioru, Rezervația Algheanu Vrâncioaia etc.

Lider național în viticultură

Ca putere economică, cu un PIB de 10.819 miliarde de lei, Vrancea se situează pe penultimul loc în regiunea Sud-Est, înaintea județului Tulcea, iar ca PIB/cap de locuitor (7.150 euro, jumătate din suma înregistrată în Constanța), ocupă ultimul loc regional. Cea mai mare parte a economiei este generată de Polul de creștere Focșani. Structura sectoarelor economice reflectă preponderența activităților de comerț (42,56%), a industriei prelucrătoare (12,84%) dar și a activităților de construcții (7,94%) și transport (circa 7%). Pentru spațiul rural contează câteva specificități, și anume patrimoniul viticol și turistic al zonei. Din acest punct de vedere, supranumit „Țara viei și vinului“, județul este lider național atât ca suprafață, cât și sub aspectul producției de struguri. Vrancea are un patrimoniu viticol de 27.639 ha (10% din suprafața viticolă a României), distribuit în cele trei mari podgorii: Panciu, cu 9.500 ha, în localitățile Panciu, Țifești și Păunești; Odobești, cu aproximativ 7.000 ha, în centrele viticole Odobești, Jariștea și Bolotești; Cotești, cu 6.600 ha, în localitățile Cotești, Vârteșcoiu, Cârligele, Urechești, Tâmboiești și Dumbrăveni. Filiala ANTREC și Clubul Podgorenilor din Odobești au mers un pic mai departe decât activitatea în scop productiv și au creat un traseu turistic, „Drumul Podgorenilor”, în care au inclus beciurile domnești din Odobești și Panciu, un festival internațional al viei și vinului și diferite târguri locale ale meșterilor populari etc. În profil turistic, pentru că stațiunea Soveja s-a stins, fiind înghițită  de interesele imobiliare ale potentaților locului, s-au inventat alte două trasee care să fructifice cumva cultura și istoria din Țara Vrancei: Drumul așezărilor monahale, care cuprinde mănăstirile Rogozu (comuna Slobozia Bradului), Recea (Cândești-Dumbrăveni), Vărzărești (Palanca-Urechești), Cotești (Cotești), Dălhăuți (Cârligele), Mera (com. Mera); Drumul de glorie al armatei române din 1917, cu puncte de vizită la mausoleele din Focșani, Mărășești, Mărăști și Soveja. Dar Vrancea mai are o bogăție culturală ce-o particularizează în Moldova, bisericile din lemn. Peste 20 dintre ele au ars în timpul celor două războaie mondiale, altele au pierit în primii ani ai comunismului ori au fost pur și simplu „desfigurate“ prin intervenții brutale de restaurare. În fine, azi mai sunt 40 de biserici din lemn în tot ținutul; 18 sunt monumente istorice, iar 21 au fost înregistrate la Institutul Român de Istorie Culturală. Dintre acestea sunt de remarcat bisericile de la Fiționești, Lepșa, Movilița, Ruginești, Nistorești, Străoane, Gugești etc.

Ultimul din regiune ca infrastructură de bază

În 2019 bugetul însumat (primării și Consiliul Județean) s-a ridicat la 947,9 milioane de lei, al 9-lea cel mai mic din țară. În același an, doar 6 comune au avut un buget mai mare de 10 milioane de lei: Vulturu, Vrâncioaia, Vidra, Slobozia Bradului, Homocea și Dumbrăveni. Nu-i de mirare, la asemenea cifre, că județul este cel mai slab performant din regiune la asigurarea infrastructurii de bază. De exemplu, județul mai are 18,05% drumuri din pământ (3 km de drumuri naționale, 105 km drumuri județene și 213 km drumuri comunale) și 22,38% căi rutiere pietruite (23 km d.naționale, 177 km d. județene și 198 comunale). La ce să vorbim despre drumuri comunale din pământ sau pietriș când, totuși, chiar și în mediul urban, infrastructura rutieră lasă de dorit: din 441 km de străzi, doar 247 km erau modernizate în 2019. Nu știm cât s-au schimbat lucrurile anul trecut!

Vezi tabel în revista tipărită!

Ceva mai bine stau lucrurile la alimentarea cu apă în sensul în care mediul urban este acoperit 100% cu acest serviciu, iar mediul rural, în proporție de 79,40% (54 de comune cu rețea, dintr-un total de 64 localități). Dar, chiar și cu acest procent, Vrancea se poziționează pe ultimul loc în regiune, la diferență de aproape 11 procente față de Buzău și de aproximativ 19% față de Constanța. La acest capitol, cel mai puțin performant județ din punct de vedere economic al regiunii, Tulcea, are grad de acoperire cu rețeaua de apă a comunelor de 97,82%, cu mult așadar peste Vrancea.

În privința sistemului de canalizare, județul are rețea în toate cele 5 orașe (100%) și în 12 comune, din 68 (17,65%). În regiune, doar Brăila (17,50%) are mai puține localități rurale cu rețea de colectare și epurare a apelor uzate. Din nou Tulcea, unul dintre cele mai sărace județe din România, a reușit performanțe mai bune, cu 50% rețea în spațiul rural.

La alimentarea cu gaze, în mediul urban, Vrancea are acoperire de 100%, fiind pe primul loc în regiune din acest punct de vedere. În schimb, în mediul rural doar 7 comune din 68 au rețea de distribuție a gazului metan, cifră care situează județul pe penultimul loc, înainte de Tulcea și după Brăila.

Maria Bogdan

Dan Matei Agathon: Cum putem transforma turismul într-o locomotivă pentru economie

Pandemia și toate restricțiile impuse pot duce la o criză economică de proporții, mult mai mare decât cea din 2008. La nivel mondial, coloși din diverse industrii au resimțit puternic această pandemie. Dar toate aceste probleme se pot transforma în oportunități de business și chiar de dezvoltare a unor noi tipuri de afaceri.

Odată cu descurajarea călătoriilor neesențiale în afara țării, ca măsură de răspândire a pandemiei COVID-19, au apărut oportunități pentru dezvoltarea turismului intern. Practic, în aceste vremuri nefericite avem ocazia să ne (re)descoperim țara cu toate minunățiile pe care ni le oferă, fie că vorbim de mare, munte, Delta Dunării – unică în Europa. De altfel, atunci când vine vorba despre destinații turistice România este o sursă inepuizabilă. Este un moment potrivit pentru dezvoltarea turismului intern și am putea începe cu turismul rural, acolo unde ne putem conecta cu tradițiile și credința strămoșești. Chiar dacă suntem într-o eră ultratehnologizată, satele și mâncarea tradițională oferă ceva unic, ceva ce nu poate fi găsit în alte părți. Acum este momentul să apreciem tot ce ne-a dăruit bunul Dumnezeu și să ne bucurăm de tot ce înseamnă „ACASĂ” – ceea ce ne reprezintă cu adevărat ca popor, cartea noastră de vizită.

Turismul rural poate fi asul nostru din mânecă

În vreme ce Occidentul păstrează universul rural mai mult în amintiri, în România încă mai avem locuri în care oamenii țin de datini strămoșești, locuri în care ciobanii își duc turmele de oi la munte, stâne unde putem asista la prepararea brânzeturilor, mulsul oilor..., locuri unde se țes încă ștergare și covoare la război în culori superbe obținute prin procedee naturale sau în care se încondeiază ouă pentru Paști, iar lista nu se încheie aici. Toate acestea sunt adevărate bijuterii ce pot fi promovate și vândute în pachete turistice. Astfel, industria ospitalității, cea mai afectată în acest moment, ar putea ajuta și alte industrii conexe. Căci nu vorbim doar de unități de cazare, ci și de transporturi și alte servicii ce trăiesc datorită industriei ospitalității. Nu doar că putem evita o criză catastrofală, dar o putem transforma într-o oportunitate din care se pot dezvolta chiar noi tipuri de business.

„Putem transforma turismul într-o locomotivă pentru întreaga economie; statul ar putea da niște compensații pentru cei din această industrie. Dar nu sub formă de împrumuturi, ci plăți directe. Dacă cei din turism sunt ajutați, merg mai departe și industriile conexe – transporturi, agroalimentară etc. Iar banii se vor întoarce tot în economie“, explică Dan Matei Agathon, vicepreședinte și purtător de cuvânt al Alianței Confederațiilor Patronale  (ACPR), precum și fost ministru al Turismului (1992-1996 și 2000-2003).

Banii se întorc tot în economie

Potrivit fostului ministru al Turismului, o strategie inteligentă și o coerență din partea autorităților române ar ajuta economia națională. Practic, toate aceste acțiuni se vor întoarce în economie, exact ca un bumerang. Dar, dacă măsurile nu sunt cele corecte, bumerangul va lovi cu putere și cu efecte nedorite pe termen lung. „Măcar în ceasul al doisprezecelea să facem mai multă economie și mai puțină politică. Să încetăm să mai găsim vinovați, să criticăm mai puțin și să găsim soluții. Este, poate, ultimul tren și nu avem voie să-l ratăm, așa cum am mai făcut până acum. Să lăsăm discuțiile inutile, certurile, orgoliile și alte prostii. Este timpul să ne așezăm cu toții la masă și să vedem ce este de făcut. Iar după ce punem lucrurile la punct și dăm drumul la treabă, putem să ne și certăm. Dar, până atunci, avem alte priorități”, explică Dan Matei Agathon.

În România, bazele turismului rural s-au pus prin 1973, prin identificarea unui număr de peste 100 de sate și omologarea ca „sate turistice“ a 13 localități în care turiștii puteau fi cazați. Dar, prin interzicerea primirii turiștilor străini în case particulare, acest turism rural a fost oprit. Au mai rămas doar două sate turistice în circuitul turistic internațional – Lerești (județul Argeș) și Sibiel (județul Sibiu), dar nici acestea nu au fost omologate prin lege. La acea vreme se înregistrau în jur de 7.000 de turiști străini din Europa, America și Asia (în special din Japonia). După 1990, turismul rural și agroturismul au început să se dezvolte și pentru că nu au mai existat restricții impuse cetățenilor străini. Zonele tradiționale în care a început o dezvoltare a acestui tip de turism sunt: Moeciu – Bran, Bucovina, Maramureș, Argeș, Sibiu. Motive pentru a alege turismul rural și agroturismul sunt multiple. În primul rând, ferma rămâne un simbol foarte puternic. Este căminul țăranului, locul unde se mănâncă sănătos, unde se petrece timp de calitate în aer liber. Este locul în care generațiile care se succed păstrează tradițiile din străbuni, indiferent de vreme, vremuri, grad de mecanizare în agricultură sau tehnologie ultrasofisticată și rețele de Internet și telefonie mobilă. Experiența unei vacanțe la țară, într-o pensiune, merită cu prisosință. Poate că mulți dintre noi nu am avut bunici la țară, iar alții au avut și vor să retrăiască acele clipe magice petrecute pe „ulița copilăriei“. Fiecare loc are povestea sa unică și bucătăria specifică. Aceste sate reprezintă o parte din noi, identitatea noastră chiar. Iar aceste locuri par a fi protejate de natura din care s-au născut. Cum ar fi să ajutăm și noi natura protejându-le pentru a se menține mai departe pentru generațiile ce vor urma? Prin sprijinirea acestor locuri unice ne putem ajuta ca popor, căci soluții pentru sprijinirea economiei naționale pot veni chiar din lumea satului, acest sat care a rezistat în fața tuturor greutăților vremii și vremurilor.

Simona-Nicole DAVID

Comerțul illegal cu animale sălbatice, o crimă „măsluită“ cu miliarde de dolari (II)

Traficul de animale sălbatice este pe poziția a treia în topul comerțului ilegal din lume, după traficul de droguri și de persoane și este susținut cu până la 26 miliarde de dolari pe an. Rețelele de trafic dezvoltate în jurul faunei sălbatice nu țin cont de nimic în atingerea obiectivului pe care îl au. Animalele sălbatice vizate, indiferent de statutul lor, cad pradă braconierilor și odată cu ele și alte victime colaterale din lumea necuvântătoarelor. Medicina tradițională și valoarea de piață ridicată continuă să stimuleze cererea de produse ilegale de animale sălbatice. Asia este considerată epicentrul traficului cu animale sălbatice, dar fenomenul este de o amploare mult mai mare. Se pare că animalele sălbatice nu mai sunt în siguranță aproape nicăieri pe planetă.

Cifre negre

Organizația nonguvernamentală TRAFFIC (cu sediul central în Marea Britanie și peste 140 de filiale în toată lumea) monitorizează fenomenul comerțului ilegal cu animale sălbatice, iar cele mai recente cifre pe care le-a prezentat sunt peste limita oricărei închipuiri. Mai grav este faptul că acesta poate fi doar vârful aisbergului.

Pangolinii (există opt specii răspândite în Africa și Asia, toate interzise comerțului internațional) sunt, în momentul de față, cele mai braconate mamifere de pe pământ. Carnea lor este considerată o delicatesă, iar solzii sunt folosiți în medicina tradițională și remediile populare. Cea mai mare cerere vine din partea Chinei și Vietnamului. Cifrele confirmă realitatea din teren. Se estimează că în ultimul deceniu au fost braconați 1.000.000 de pangolini. Anual aproximativ 20 de tone de pangolini sau părți din corpul lor sunt comercializate ilegal. În 2019 aproximativ 195.000 au fost uciși doar pentru solzii lor. Între anii 2010 și 2015 traficanții au folosit 159 de rute de contrabandă diferite.

Conservarea rinocerilor africani este o problemă majoră de mai bine de un deceniu. Supraviețuirea lor în natură este condiționată de cererea de corn de rinocer de pe piață, venită în special din Asia. În prezent, există aproximativ 20.000 de rinoceri albi (Ceratotherium simum cottoni) pe continent, clasificați de IUCN ca fiind aproape amenințați.

Populația de rinoceri negri din Africa, cu trei subspecii care au supraviețuit (Diceros negri de est b. michaeli, South-central Black D. b. minor și sud-vest negru D. b. bicornis.) este estimată la cca 5.000 de exemplare și este considerată de IUCN ca fiind în pericol de extincție. Subspecia neagră occidentală D. b. longipes a dispărut în noiembrie 2011. Potrivit TRAFFIC, în prezent sunt braconați 3 rinoceri pe zi, iar Vietnam și China sunt principalele piețe de consum pentru cornul de rinocer. Se estimează că 96% din rinocerii negri au fost braconați între 1972 și 1996.  Între anii 2010 și 2017 au fost confiscate la nivel global 2.149 de cornuri de rinocer.

Elefanții africani sunt unele dintre cele mai puternice mamifere braconate din lume.

Se estimează că 20% din elefanții africani au dispărut în ultimul deceniu (doar 415.000 exemplare mai sunt în sălbăticie) și în fiecare zi aproximativ 55 de exemplare sunt braconate. În iunie 2020 braconierii au ucis cel puțin șase elefanți într-o singură zi în Etiopia. Această zi a rămas în memoria Africii de Est ca una în care a avut loc cel mai mare masacru asupra vieții sălbatice. În 2016, spre exemplu, au fost confiscate, doar din aeroporturi, 5 tone de colți de elefanți.

Tigrul (Pathera tigris) mai are aproximativ 3.800 de descendenți în sălbăticie, potrivit celor mai recente estimări. Cu un areal extins în toată Asia, din Turcia până în estul Rusiei, în secolul trecut tigrii au dispărut din sud-vestul și Asia centrală. O mare parte din habitatul rămas devine din ce în ce mai fragmentat ca o consecință a activității umane. Astăzi tigrii se găsesc doar în Bangladesh, Bhutan, Cambodgia, China, India, Indonezia, Lao PDR, Malaezia, Myanmar, Nepal, Rusia, Thailanda și Vietnam. Estimările arată că 93% din speciile de tigri au dispărut în ultimii ani. Între 2000 și 2015 au fost confiscate 758 de piei de tigru, iar specialiștii cred că acestea provin de la tigrii crescuți în captivitate. De fapt, aproximativ 30% dintre produsele confiscate provin din această zonă. Se crede că cca 7.000-8.000 de tigrii sunt păstrați în captivitate în toată Asia.

Europa și America, pe harta rețelelor de trafic

Deși, așa cum am precizat, cele mai dezvoltate rețele de trafic ilegal cu animale sălbatice sunt în Asia și Africa, Europa și America se află, de asemenea, pe harta extinsă a braconajului. Astfel, unele țări europene reprezintă o sursă de comerț ilegal al unor specii pe cale de dispariție (anghila europeană și sturionul sunt doar două exemple). Aceste două specii sunt, de regulă, exportate ilegal din Europa către China, Taiwan, Coreea și Japonia, state în care sunt utilizate pentru consumul uman sau pentru realizarea accesoriilor de modă. Scăderea populației de sturion sălbatic a devenit o preocupare permanentă deoarece cererea internațională și prețul ridicat au încurajat braconajul acestei specii până într-acolo încât este amenințat cu dispariția, inclusiv în România și Bulgaria.

Mai mult decât atât, Interpolul menționează țările europene drept regiuni majore de tranzit pentru produsele obținute de la animalele sălbatice precum fildeșul, cornul de rinocer și pangolini,  provenite, în principal, din Africa și Asia. Traficul ilicit în Europa nu se limitează doar la produsele menționate mai sus. Numai în 2015 au fost confiscate aproximativ 2.000 de reptile la frontierele europene, împreună cu corali și fildeș, precum și o listă lungă de mamifere și specii de păsări vii.

Potrivit informațiilor de pe website-ul Institutului Internațional pentru Dezvoltare Sustenabilă-IISD (cu sediul central în Canada), în septembrie 2020 autoritățile federale din SUA au destructurat o rețea de traficanți prin intermediul căreia au fost introduse în țară peste 10.000 de kilograme de aripioare de rechin. Acestea urmau să fie exportate în Hong Kong. Potrivit informațiilor publice ale aceleiași instituții, cu doar șapte luni mai devreme au fost confiscate aripioare în valoare de 1 milion de dolari în Miami, Florida.

Între august 2014 și februarie 2015 opt transporturi poștale din Bolivia, cu destinația China, au fost interceptate de autoritățile boliviene. Acestea aveau pentru contrabandă 186 de dinți de jaguar proveniți de la cel puțin 93 de jaguari. Dinții de jaguar sunt folosiți în Asia pentru a realiza bijuterii și medicamente. (D.Z.)

  • Publicat în Mediu
  • 0

Ținutul Buzăului, o zonă exclusiv rurală, se pregătește să devină sit UNESCO

La sfârșitul anului trecut, Asociația Ținutul Buzăului, în parteneriat cu Universitatea București și Consiliul Județean Buzău, a anunțat că a depus întreaga documentație pentru ca geoparcul cu același nume să primească statutul de Geoparc Global UNESCO. Acesta este un prim pas care nu garantează însă că forurile internaționale vor accepta zona în patrimoniul mondial al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. Dar nici nu ar fi vreun motiv anume ca dosarul să fie respins. Deocamdată, în decembrie, documentația a fost verificată de specialiștii Programului de Geoștiințe și Geoparcuri al UNESCO de la Paris, iar anul 2021 este unul plin de evaluări, inclusiv la fața locului. Dacă vor fi îndeplinite 99 din cele 101 de criterii obligatorii, Buzăul ar intra într-o rețea a celor mai atractive locuri de pe glob.

În România au fost declarate geoparcuri Platoul Mehedinți și Țara Hațegului (al Dinozaurilor), ultimul fiind acceptat în Rețeaua Europeană a Geoparcurilor, iar din 2015 este sit UNESCO. Forumul Național al Geoparcurilor susține candidaturile Ținutului Buzăului și Olteniei de sub Munte pentru obținerea statutului de geoparc internațional UNESCO. Într-o definiție scurtă, geoparcul este un „teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Caracteristicile geologice sunt cuprinse într-un număr de situri de importanță științifică, educațională sau estetică, reprezentative pentru un anumit moment din istoria Pământului ori pentru anumite evenimente sau procese geologice“. (sursa: Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate). Geoparcul Ținutul Buzăului se descrie ca având mărturii din formarea de milioane de ani a Terrei, comori culturale, legende, povești, locuri și priveliști unice.

Comorile naturale din Ținutul Buzăului

Ținutul Buzăului este un teritoriu complet rural din nord-estul județului, cu o populație de 43.000 de locuitori, care se întinde pe o suprafață de aproape 103.600 ha, suprapusă localităților Colți, Cozieni, Bozioru, Odăile, Brăești, Cănești, Chiliile, Lopătari, Bisoca, Mânzălești, Vintilă Vodă, Sărulești, Valea Salciei, Beceni, Scorțoasa și Berca. Zona este foarte cunoscută pentru Vulcanii Noroioși, chihlimbarul de la Colți, sarea de la Meledic, Focul Viu, pentru peșterile în sare și peisajele rurale. La acestea se adaugă valori culturale deosebite, cum ar fi așezările rupestre sau Muzeul de chihlimbar de la Colți.

vulcanii noroiosi

Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici (Berca) sunt pseudovulcani, denumiți și vulcanii de glod, rezultați în urma  amestecului apelor subterane cu gazele naturale care, în expansiunea lor, dezagregă rocile și le transformă într-o pastă noroioasă. Ajunsă la suprafață, aceasta se revarsă sub forma unor torenți ce se răspândesc în jurul unui punct în centrul căruia se află un mic crater. Cutremurul din 1977 a determinat apariția sau reactivarea a numeroși vulcani noroioși la Tulburea, Bădila, Pănătău și Valea Muscelului. Cea mai frumoasă descriere a vulcanilor de la Pâclele Mari și Mici îi aparține lui Alexandru Odobescu în Pseudo-kinegeticos (în greacă, fals tratat de vânătoare): „Dacă nu știți și n-ați văzut, să vă spun eu că acolo și-a așezat necuratul cazanele cu smoală clocotită; pe sub pământ gâlgăie și fierbe glodul noroios, mai rece ca gheața, mai negru ca ceața, apoi, pe guri căscate prin tot ocolul acestei văi fără de scursoare, țâșnește tina în sus, când de-o șchioapă, când de-o palmă, când de-un stânjen și mai mult.“

Chihlimbarul (ambră galbenă) este denumit de localnici în mai multe feluri: „piatra soarelui“ pentru că se găsește în albiile râurilor, după ploaie, strălucind în soare; „piatra sărăciei“ fiindcă nu aducea niciodată bogăție celor care-o găseau; „piatra sănătății“ deoarece se poartă la gât și aduce tămăduirea unor boli. Culoarea chihlimbarului este galbenă ca mierea, transparentă sau opacă, pură sau cu inserții roșiatice, până la portocaliu. Uneori conține bule de aer, cetină de brad, spori de mușchi și are nuanțe precum violet, negru, albastru, roșu, verde, acesta din urmă fiind cel mai prețios. Vârsta chihlimbarului este apreciată până la 260 milioane de ani. Provine din rășina din acele vremuri. Aceasta, cu timpul, s-a solidificat ca o substanță amorfă, fără să fie un mineral. Depozitul de la Colți a fost exploatat până în urmă cu câteva zeci de ani. În localitate a fost creat în 1979 un muzeu al chihlimbarului, probabil cel mai vizitat obiectiv din zonă.

platoul Meledic

Platoul Meledic (Mânzălești și Lopătari) este situat între Valea Jgheabului, Pârâul Meledic, Izvorul Sărat, Valea Sării și Valea Slănicului, are versanți abrupți, fiind constituit în cea mai mare parte din depozite de sare pe care s-au format doline, iar argilele care acoperă sarea au permis acumularea unor lacuri cu apă dulce. De altfel, întreaga zonă de dealuri a Buzăului este plină de sare, cele mai cunoscute fiind acumulările de la Lopătari, Mânzălești, Bisoca și Sări. Pe platou se află o rezervație mixtă geologică, speologică, zoologică, botanică și, recent, zona a fost propusă ca Sit Natura 2000. Aici sunt 20 de peșteri de sare unice în Europa, cele mai cunoscute fiind cele de la Săreni și Mânzălești.

Piatra Alba La Grunj

Piatra Albă „La Grunj“ (Mânzălești) este declarată monument al naturii, cu statut de rezervație geologică. Unică în întreg spațiu al Curburii Carpaților, are 18 metri înălțime și un diametru de aproximativ 15 metri. Este un martor al eroziunii, formată din tufuri dacitice de culoare alb-cenușiu-gălbui, de vârstă badeniană (miocenul mediu), tot ansamblul fiind prins între straturi de marne  și gresii. Se consideră a fi o urmă a vulcanilor preistorici.

Focurile vii (eterne) sunt prezente în apropierea satului Terca, Lopătari, având ca sursă emanația de gaze naturale care ies la suprafață prin fisurile scoarței terestre, formând flăcări aprinse de razele solare. Se pot vedea flăcări care izbucnesc din pământ și care se înalță în bătaia vântului, iar alteori abia pâlpâie. Ele se pot stinge, iar pe vreme ploioasă se observă cum bolborosește apa în locurile pe unde iese gazul.

trovanti ulmet

Trovanții sau Babele de la Ulmet (Bozioru) sunt depozite de nisip și stratificații de gresii cimentate și modelate în timp de agenții naturali (vânt, ploaie etc.), creând forme dintre cele mai variate și spectaculoase (sfere, ovoide, alungite, îngemănate), ce pot fi asociate cu forme zoomorfe (reptile, păsări, melci) sau antropomorfe (rachete, farfurii, tobogane, coloane etc.). Trovanții au dat naștere unor legende, iar una dintre acestea spune că sunt „trecători spre lumea de dincolo“. La Bozioru s-a amenajat Muzeul Formelor, deschis în anul 2018, aici putând fi descifrate tainele formării trovanților cu ajutorul realității augmentate.

La tot acest spectacol – să-i zicem geologic – am putea adăuga așezările rupestre de la Bozioru, Colți, Cozieni și Brăești: ansamblul Aluniș, schiturile Agatonul Nou, Agatonul Vechi, Crucea Spătarului, Fundătura, Porfirie, Piatra Șoimului, Peștera lui Iosif etc., dar și peisajul dintr-un relief fragmentat și, poate tocmai din această cauză, absolut rar. Geoparcul nu aduce nicio restricție locuitorilor, în sensul de a le limita activitatea, dar beneficiile rezidă din aceea că zona va deveni una de prestigiu, cunoscută la nivel internațional și se așteaptă un aflux de vizitatori. Astfel se contribuie la dezvoltarea unui turism responsabil și, pesemne, la întoarcerea acasă a tinerilor.

Maria BOGDAN

Workshop Combine Camp

Înțelegând necesitatea interacționării cu fermieri în această perioadă dificilă, IPSO Agricultură a organizat la începutul lunii Martie workshop-uri cu tema „Combine Camp“ în care au fost prezentate soluțiile de recoltare John Deere.

În condițiile restrictive actuale impuse de pandemie nu se mai pot organiza vizite la fabrica de combine John Deere din Zweibrücken, Germania; din acest motiv am invitat grupuri limitate de fermieri să participe la prezentări de produs la noi acasă, în sediile IPSO.

Întâlnirile au fost organizate respectând toate condițiile impuse de pandemie și cu toate măsurile necesare pentru a fi în deplină siguranță sanitară.

În cadrul acestor workshopuri au fost prezentate combinele din seria S (S770) și T(T550) și au fost exemplificate modul specific de funcționare și avantajele fiecărui model în parte prin expunerea părților componente interne ale combinelor care evidențiază fluxul de material. Aceste componente interne (riguri) au fost transportate de la fabrică special pentru aceste demonstrații de funcționare.

Completând aceste prezentări, invitații au primit informații importante despre serviciile de post vânzare și despre pachetele FarmSight care îi ajută pe fermieri să obțină maximum de productivitate în activitățile lor folosindu-se de tehnologia disponibilă de la John Deere.

Invitații noștri au aflat și despre noua ofertă de garanție IPSO, valabilă de la 1 martie, prin care clienții beneficiază de garanție de 3 ani sau 3.000 de ore de funcționare pentru toate tractoarele John Deere din Seriile 6+7+8+9 și de 3 ani sau 1.500 de ore de funcționare pentru toate combinele John Deere precum și pentru atașamente, inclusiv headere Geringhoff și Oros.

Clienții invitați au fost încântați să participe și să schimbe impresii cu specialiștii noștri, dar mai ales să acumuleze informații importante care să îi ajute în decizia lor de a achiziționa cea mai potrivită combină.

Thailanda, locul în care nu te plictiseşti (II)

Insulele Thailandei au un farmec aparte, ceea ce face să atragă în special turiștii care vor să vadă cu ochii lor locurile unde s-au filmat scene spectaculoase din pelicule aflate în topul multor cinefili.

Insula James Bond și faimosul Ko Tapu

Îmi amintesc că am fost încântați de ideea de a ne petrece o zi pentru a vizita golful Phang Nga, declarat parc național, o regiune de circa 400 km² în care se află și insula James Bond, locul unde s-au turnat scene din filmul Omul cu pistolul de aur, dar și faimosul Ko Tapu (Insula Țăruș sau Insula Cui).

Am călătorit cu niște ambarcațiuni originale, ce aveau motorul montat în spate, pe o țeavă lungă, cu care barcagii stabileau direcția de mers pe apă. Drumul în sine ne-a ținut cu toate simțurile încordate și cu aparatul de fotografiat gata de „atac“. Peisajul din golf este spectaculos. Stâncile, mai mari sau mai mici, unele împădurite, ce parcă țâșnesc din marea de un verde smarald, oferă un spectacol nemaintâlnit.

Insula Ko Tapu are o înfățișare deosebită, fiind pe cât de frumoasă pe atât de inaccesibilă. La nivelul apei are un diametru de vreo 4 metri, iar la vârf ajunge la vreo 8, oferind imaginea unui țăruș uriaș, formă căpătată ca urmare a erodării în timp de către valurile apelor golfului. O imagine pe care turiștii ajunși pe insula James Bond nu o pot rata prinzând în cadru cel puțin o fotografie cu bizara insuliță Ko Tapu. Se spune că, în urmă cu câteva milioane de ani, în acea regiune, la conexiunea unor plăci tectonice se afla o barieră de corali, iar un cutremur a rupt-o rezultând mai multe insule și insulițe pe care azi le vedem de diferite forme și dimensiuni. Apoi vânturile și valurile le-au sculptat cu pricepere de artist și astfel au creat acest peisaj spectaculos.

De aici am plecat spre Koh Panyee, un sat de pescari musulmani care și-au construit case pe piloni deasupra apei, dar și un restaurant deosebit de frumos amenajat și bine dotat unde am și servit un prânz tradițional thailandez. Surprizele n-aveau să se termine aici pentru că localnicii și-au construit în același stil, adică tot pe piloni deasupra apei, și un teren de fotbal folosit intens de localnici. Asemenea lucruri în astfel de locuri n-au cum să nu impresioneze.

Am continuat turul cu o oprire la un atelier tradițional de obținere a cauciucului natural, de la extragerea sevei (latex) din arborele de cauciuc, în vase speciale, până la presarea lui în forme și pregătirea pentru export.

Koh Phi Phi, insulele iubirii

Koh Phi Phi este un ansamblu de 6 insule, situate în Provincia Krabi, unul dintre cele mai frumoase grupuri de insule din lume. Cea mai mare este Phi Phi Don, fiind singura dintre cele şase cu o populaţie stabilă pe tot parcursul anului. Insulele au fost lovite de tsunami în anul 2004, însă locuitorii au folosit acest prilej pentru a o lua de la capăt. Aceste insule sunt spectaculoase prin plajele cu nisip fin alb, palmieri și vegetație luxuriantă, fiind înconjurate de ape limpezi, cu nuanțe unice de verde și albastru ce se schimbă în funcție de poziția soarelui.

Phi Phi Leh este o frumoasă insulă de circa 6 km². Aici se află peștera Tham Viking și celebra plajă Maya unde în 1999 a fost turnat filmul The Beach cu actorul Leonardo di Caprio. Este o plajă aflată în top, cu nisip alb și fin, iar stâncile înalte și abrupte înconjoară golful lăsând doar o mică poartă de intrare, foarte aglomerată de multe bărci și turiști veniți din toate colțurile lumii. 

Călătoria în faimoasele insule ne-a oferit experiențe de neuitat pe care mi-aș dori să le repet. Povestea mea continuă însă cu un alt episod despre capitala Thailandei, Bangkok. Așadar vă îndemn sa-mi rămâneți alături.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

Portul popular, inspirație pentru obiecte vestimentare moderne

Liliana Dobrițoiu sau Lili cum îi spun prietenii, este unul dintre acei meșteri populari pe care i-am cunoscut cu ceva timp în urmă în cadrul târgurilor de profil. Comercializează ii cusute manual, dar și la mașină, precum și diverse alte obiecte de îmbrăcăminte ce au broderii inspirate din portul popular. Efectele pandemiei se resimt și în afacerea ei: a fost nevoită să reducă personalul, veniturile i-au scăzut dramatic, însă nu se dă bătută și speră să reușească să se mențină pe piață.

Debut entuziasmant

„În urmă cu 5 ani am început să lucrez ii; mama lucra ii încă din copilărie așa că pot spune că mi-au plăcut. Mie îmi place să creez, să inventez modele și nu țin neapărat să păstrez literă cu literă cum este un model în tradiție. Îmi place să combin, să mai vin cu ceva în plus și să dau culoare și eleganță produselor. Într-adevăr, am început cu ii cusute de mână și atunci am încercat să păstrez cât mai mult tradiția, dar apoi mi-am zis că ar trebui să creez și modele moderne ce pot fi purtate în viața de zi cu zi“, a declarat Lili.

broderie

Aceasta a achiziționat și mașini de brodat, însă nu s-a gândit că le va folosi pentru a crea ii. Cerințele din piață au condus și spre acest lucru, pentru că da, există diferență de preț între o ie făcută manual și una la mașină. Inventivă din fire, Lili a creat constant noi modele ce au putut fi transpuse pe ii, apoi pe pardesie, sacouri, fuste, veste și chiar bluze tip ie. Prima unealtă de promovare a fost Internetul, iar rețelele de socializare au contribuit semnificativ la creșterea numărului de comenzi.

„Nu oricine are încredere să comande un număr, o mărime pe Internet, de aceea vreau să punctez că nu există vreun dubiu că un client rămâne cu produsul dacă nu-i corespunde mărimea! Noi schimbăm produsul pentru a-i veni bine clientului, pentru a fi mulțumit deoarece înțelegem că a comanda de la distanță un produs nu este același lucru cu a proba și a ști pe loc cum vine un anumit obiect vestimentar“, a mai completat aceasta.

Este clar că cele mai iubite produse sunt iile și bluzele inspirate din portul popular, însă la fel de apreciate pot spune că sunt și pardesiele. Confecționate dintr-o stofă de calitate, care nu este 100% lână cum este în cazul sumanelor tradiționale, aceste obiecte vestimentare au atuul de a nu se șifona ori scămoșa și se pot spăla acasă, deci nu necesită o curățare profesională. Și, dacă vă gândiți că s-ar putea decolora broderia ori că ar putea ieși culorile, ei bine meșterul popular ne asigură că acest lucru nu este posibil, dovadă fiind pardesiul pe care îl purta. Unul alb, cu broderie în nuanțe de albastru pe care îl are deja de 3 ani și încă se prezintă într-o stare foarte bună.

Modelele pardesielor sunt diverse; drepte sau în cloș, cu broderie florală ori tradițională; acestea au prețuri pornind de la 550 lei până la 600 lei. Sunt și de damă și masculine, unele formând seturi speciale ce pot fi purtate cu drag la evenimente speciale. De altfel, nu de puține ori aceasta primește altfel de comenzi, iar fotografiile pe care le trimit apoi clienții sunt mai mult decât o dovadă a faptului că ceea ce creează în atelier este pe placul lor.

„Produsele pe care le fac se adaptează vieții diferitelor persoane, pentru că nu toată lumea este strâns legată de tradiție și de modul în care sunt alese simbolurile pe obiectele vestimentare, ci pur și simplu își aleg produse care le plac. De aceea avem și broderii florale, acestea sunt foarte iubite de copii, pentru care confecționez fel de fel de costume inspirate din portul popular“, spune meșterul popular

Și pentru acele domnișoare care vor să fie altfel de mirese, Lili creează rochii albe speciale, brodate, inspirate din tradiție ori cu elemente florale. Iar dacă fericitul eveniment are loc într-un anotimp mai rece, atunci există posibilitatea de a opta și pentru un pardesiu alb în acord cu rochia de mireasă.

Efectele pandemiei…

„Am mers și la târgurile de artă populară și meșteșuguri din zona noastră; între timp, am început să primesc comenzi de la diverse magazine din țară. În această perioadă este mai dificil, resimțim lipsa târgurilor, ne este dor de întâlnirea cu oamenii, de dialogul frumos pe care îl aveam cu cei care ne vizitau standul. Târgurile sunt foarte importante, nu mergeam neapărat să vând acolo; în funcție de eveniment existau și vânzări, preluam și comenzi, însă mergeam pentru a-mi putea prezenta produsele deoarece eu nu am un magazin unde cei interesați pot să le vadă oricând doresc și atunci târgurile ne ajutau foarte mult“, a mai afirmat aceasta.

Fiecare produs este special, însă clienții au posibilitatea de a combina modele de broderie, de a-și alege culoarea stofei sau chiar de a veni cu propriile idei pentru a-și crea haine unice.

2020 a fost un an dificil pentru acest gen de activități, iar Lili spune că afacerea ei a fost afectată în proporție de 30-40%, dar și în aceste condiții dificile a avut mereu de lucru și nu a închis atelierul. De asemenea, a fost nevoită să reducă personalul pentru a reduce cheltuielile. Însă, speranța moare ultima, a spus aceasta, pentru că indiferent de situație își dorește să mențină această afacere și să transpună în continuare tradiția românească pe obiecte vestimentare ce pot fi purtate zi de zi.

Larissa DINU

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Minciunelele copilăriei

Foarte gustoase și ușor de făcut, uscățelele sau minciunelele sunt bunătățile copilăriei, acele dulciuri pe care le făcea bunica. Crocante și dulci, acele gogoșeli mici acoperite cu zahăr din belșug ne strângeau pe toți în jurul mesei la povești.

Ingrediente:

  • Ouă – 3 bucăți;
  • sare – un vârf de cuțit;
  • făină – cât cuprinde, până se formează un aluat;
  • zahăr pudră pentru ornat (2-3 linguri);
  • zahăr vanilinat – un pliculeț.

Preparare

Ouăle se bat cu un tel, se adaugă sarea și treptat făină. Se poate folosi orice tip de făină din grâu sau amestec (făină de grâu și secară/ovăz/năut etc.). Când aluatul se întărește suficient pentru a putea fi frământat, nu se mai adaugă făină. Se frământă până când nu se mai lipește de mâini. Trebuie să fie exact ca aluatul pentru paste de casă. Aluatul se lasă câteva minute să se odihnească și apoi se întinde o foaie potrivit de groasă pe care o tăiem în romburi cu un cuțit foarte bine ascuțit. Se crestează fiecare romb pe mijloc, iar apoi unul dintre capetele rombului se introduce prin crestătură pentru a realiza o fundiță.

Separat se pune o tigaie (preferabil un tuci, un ceaun din fontă) cu ulei din floarea-soarelui pe foc și se lasă la încins. După ce s-a încins uleiul se pun minciunelele la prăjit pe ambele părți. Pentru că sunt subțiri, acestea se vor prăji imediat, de aceea trebuie să stăm lângă ele să nu se ardă. După ce s-au prăjit, se scot pe o farfurie acoperită cu prosoape de hârtie pentru a absorbi surplusul de ulei. Se lasă câteva secunde și apoi se tăvălesc prin zahărul pudră în care putem adăuga și zahăr vanilinat. Se pot consuma calde dar, în cazul în care rămân pentru a doua zi, merg perfect și reci. Pot însoți cafeaua aromată de dimineață.

S.D.

Abonează-te la acest feed RSS