Banner Lumea Satului 260 x 100 px    Adama decembrie 2020
update 18 Jan 2021
Lumea Satului

Lumea Satului

Tradiții populare de Bobotează

Pe 6 și 7 ianuarie, date la care se încheie practic sezonul Sărbătorilor de iarnă, creștinii sărbătoresc Boboteaza și îl omagiază pe Sf. Ioan Botezătorul. Ambele au valențe profund creștine, dar unele obiceiuri sunt specifice culturii populare. Astăzi vă vom prezenta elemente din tradiția ortodoxă și populară legate de acest prim mare praznic al anului calendaristic (nu și al anului bisericesc, care începe pe 1 septembrie), Boboteaza.

Botezul Domnului Iisus Hristos, sărbătoare cunoscută și sub numele Epifanie, Teofanie, Dumnezeiasca Arătare sau Descoperirea Cuvântului Întrupat, rememorează, în fiecare an, momentul în care, ajuns la vârsta de 30 de ani, Fiul lui Dumnezeu vine la apa Iordanului, unde primește, de la Sf. Ioan, botezul pocăinței. Întâi, spune Evanghelia, „a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimițându-l pe el ca să-L boteze cu apă“. Iar Sf. Ioan știa și cum să-l recunoască pe Mântuitorul din mulțimea care venise spre botez: „Cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!“ (Matei 3, 17). Înainte de a-L boteza, Sf. Ioan a glăsuit către popor și către Mesia: „Vine în urma mea Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălțămintelor Lui. Deci eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt.“

Agheasma Mare

Sărbătoarea Bobotezei se spune că ar data din secolul al II-lea, fiind pomenită de Sfântul Clement Alexandrinul. Iar de atunci încoace în lumea creștină reamintește acest eveniment definitoriu în fiecare an. Rânduiala slujbei de sfințire a apei este atribuită Sfântului Sofronie, patriarh al Ierusalimului (anii 600). Termenul însușit în ortodoxie – agheasmă – provine din greacă, „aghios“, însemnând chiar „sfințire“. De Bobotează este singura dată în an când se slujește Agheasma Mare (în ajunul și în ziua Botezului Domnului), care se consumă timp de opt zile, prima fiind chiar pe 6 ianuarie. Patriarhul BOR spunea: „Cifra 8 este simbolul veșniciei. Deci opt zile la rând gustăm apa aceasta, ne sfințim, ne întărim și înmulțim în noi harul pe care l-am primit la botez – fără ca aceasta să fie o repetare a botezului, bineînțeles – ne curățim și devenim mai iubiți de Dumnezeu - Tatăl, mai întăriți în credință de către Dumnezeu-Fiul și mai sfințiți de către Duhul Sfânt“. Peste an, Agheasma Mare se ia numai cu binecuvântarea duhovnicului, în anumite momente sau cumpene ale omului. De reținut: slujba solemnă de sfințire se celebrează în aer liber, când preoții ies în procesiune sau chiar merg la o apă curgătoare, cu prapori, cruci și icoane, acest gest semnificând faptul că venirea Domnului Iisus Hristos are ca scop mântuirea întregii lumi.

Credințe populare

Cu această apă se sfințesc casa, ogoarele, vitele, locul de la serviciu, agheasma având calitata de a alunga răul de oriunde. Chiar anumite pasaje rostite de preoți sugerează apărarea de necaz:  „Și-i dă apei harul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe ea izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsă, plină de putere îngerească. Iar toți cei care se vor stropi și vor gusta din ea să o aibă spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință.“

În unele locuri din țară se crede că, atunci când preotul introduce crucea în apă, diavolii ies din râuri, lacuri etc. și rătăcesc pe câmpuri. Și nu-i vede nimeni, în afara lupilor, care-i aleargă să-i sfâșie. Prin această sărbătoare se purifică natura întreagă, se eliberează apele de rele, e semn pretutindeni de curățenie. De Bobotează, în unele zone se petrece exact ca de Crăciun, se prind farmecele și descântecele, se află ursitul (în ajun, fetele pun sub pernă busuioc spre a-și afla ursitul), se fac prevestiri despre noul an. Dar cea mai mare credință este cea legată de cel care aduce la mal crucea din apă. Preotul aruncă o cruce într-o apă, iar cei mai curajoși dintre bărbați (mai nou, și femei) se aruncă în apa înghețată s-o culeagă; cine o găsește primul primește binecuvântarea preotului și se crede că va avea noroc tot anul. Alte credințe: în Făgăraș preotul este așteptat cu busuioc în casele unde merge, ca să vină pețitorii la fetele nemăritate; pe crucea preotului se agață un fir de lână despre care se spune că leagă relele ori joacă rol de punte peste care vor trece sufletele morților pentru a ajunge în Rai; darurile de Bobotează oferite înseamnă belșug pentru restul anului; dacă pomii sunt încărcați cu promoroacă, atunci anul va fi bogat; în această zi, certurile sunt interzise, astfel încât oamenii să nu fie dușmani tot anul; nu se spală rufe și nimeni nu trebuie să-și spele părul din cauză că ar murdări apele sfințite.

Tradiții și obiceiuri

  • „Hâzii“ sau „mascații“ este un obicei din Bistrița-Năsăud, practicat în Ajunul Bobotezei, în subzona Șieu Mocănime. Potrivit tradiției, pe ulițele satelor apar flăcăii fie travestiți în femei, fie mascați în funcție de personajele pe care le întruchipează: moşi, babe, doctori, ofițeri, miri etc. Evenimentul este aducător de veselie; mascații formează un alai care înseamnă nuntă pentru tineri, iar bătrânii suțin că aceștia umblă cu „moartea“ prin sat.
  • Iordănitul femeilor este un obicei foarte vechi, specific nordului țării, care constă în aceea că femeile se strâng în seara Sf. Ion la una dintre case, aduc cu ele bucate, din care se înfruptă pe săturate, apoi beau, adică se „iordănesc“, cântă, dansează și chiuie toată noaptea. Dimineața ies pe drum și îi iau pe sus pe bărbații care le ies în cale, îi duc la cea mai apropiată apă și îi amenință că îi aruncă dacă nu se răscumpără de obicei cu o vadră de vin. Alteori femeile intră prin case și doar îi stropesc pe bărbați și tot cu acest prilej nevestele abia măritate sunt integrate în comunitate printr-un ritual special, udatul cu apă la fântână, lac sau râu.
  • Iordăneala flăcăilor are loc la prânz, după slujbă, când mai mulți flăcăi îi stropesc cu agheasmă pe toți creștinii care ies din biserică. Contracost, cei mai puternici îi ridică în brațe de trei ori pe gospodarii întâlniți în cale, după care îi stropesc cu apă sfințită. Spre seară se încinge petrecerea, iar preotul care le-a dat feciorilor agheasma este răsplătit cu o pasăre de curte sau un purceluș (surse: universul credinței.ro, CreștinOrtodox.ro, Calendarul ortodox.ro, Zile și mituri. Calendarul țăranului român 2000 – I. Ghionoiu, Centrul județean de cultură Bistrița-Năsăud, ziarul Lumina).

Maria Bogdan

Mica biserică din Sibiciu de Sus, Buzău, restaurată cu bani europeni

Sibiciu de Sus este un sat din nord-vestul Buzăului, ce aparține de orașul Pătârlagele. E un fel de a spune, că numai a urbe nu seamănă; dimpotrivă, așezarea păstrează puternice amprente rurale. Dar, în afară de lucrările curente de infrastructură și edilitare, plus acțiuni în mediu privat, ceva s-a întâmplat și în acest sat-cartier: s-a reabilitat, cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Biserica „Nașterea Maicii Domnului“, construită în 1974 și declarată, în 2010, monument istoric de importanță zonală. Valoarea intervențiilor pentru salvarea picturii interioare s-a ridicat la 5,4 milioane lei (5,3 mil. lei sumă nerambursabilă).

Sibiciu de Sus este atestat documentar în anul 1515, sub numele de Valea Sibișel (denumire din prima hartă Josephină), fiind fondat de moșneni ai locului și mocani din zona Sibiului, stabiliți aici în timpul marilor presiuni religioase provocate de Uniație (formă de prozelitism practicată de ocupația ungară prin care ortodocșii erau siliți să renunțe la credința lor). Biserica a apărut mai târziu, primele referiri despre existența ei fiind cele din Dicționarul Geografic, scris la sfârșitul sec. al XIX-lea: „Catedrala e cea cu hramul Ia 8 septembrie, vechie și frumoasă biserica de zid, construită în 1794 de marele clucer Gheorghe I. Sibiceanu.

Se deosibesc aci casele proprietarilor și mai cu seamă ale decedatului serdar Const. Sibiceanu, un patriarh al munților. Comuna e vechie. În secolul trecut (18) avea numai comunele Sibicu și Gornetul. Se povestește că primii ei locuitori ar fi o colonie adusă din Transilvania Ia începutul secolului al XV-lea, după inscripțiuni aflătoare pe morminte, colonie de Romîni din Sibiu, conduși de unul Sibiceanu.“ Bine, ctitoria nu este numai a acestui Sibiceanu, ci la edificarea ei au participat și localnici, fiecare după puterile sale. Mărturie stă pisania scrisă în piatră, deasupra portalului din pronaos: „Cu voirea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu îndemnarea Sfântului Duh ridicatu-s-au această sfântă biserică, cu hramul Nașterea Născătoarei de Dumnezeu și a Sfântului Mucenic Gheorghe și a Sfinților Împărați întocmai cu apostolii Constantin și Elena, în zilele prealuminatului și preaînălțatului Domnului nostru Io Alexandru Constantin Moruzi V.V. și cu blagoslovenia Prea Sfinției sale părintelui Episcop de Buzău Kir Constandie, prin osteneala multor megieși, moșneni de aici și a altor boieri de prin alte părți, care cu ce s-a milostivit, iar mai silitor și mai chivernisitori la toate au fost dumnealor ostenitori Gheorghe Mazilu Sibiceanu și Drăgulin Mazilu Sibiceanu. Și s-a început la iulie 13, leat 1794. Ion feciorul lui Gheorghe.“ Biserica – executată sub supravegherea meșterilor Barbu și Stoica, așa cum arată o inscripție exterioară – se încadrează, potrivit unei descrieri a lui Nicolae Ghika-Budești, în subgrupa bisericilor fără abside laterale, cu plan dreptunghiular și cu o clopotniță ridicată peste pronaos, fiind comparată cu bisericile Sfinții Îngeri din Curtea de Argeș și Sfinții Voievozi din Călinești, Vâlcea.

Pictura a fost realizată în anul 1796 de „Popa Ștefan Zugravul, Gheorghe Zugrav, Vasile Zugrav“. În Dicționarul Zugravilor de subțire, Olga Greceanu scrie: „Conservarea imaginii originale, atât la nivel arhitectural, cât și la cel al componentelor artistice, este unul din marile atuu-uri ale acestei biserici. Lipsa intervențiilor de-a lungul timpului care, la multe biserici de epocă, n-a făcut decât să știrbească frumusețea și bogăția acestora, face posibilă o restaurare fidelă cu păstrare în proporție majoritară a substanței originale a monumentului.“ Proiectul de restaurare a presupus: consolidare și restaurare biserică; înlocuire piese degradate tâmplărie și acoperiș; refacere instalații electrice; restaurare pictură; refacere tencuială și ancadramentele de piatră de la uși și portalul intrării; restaurare turn-clopotniță, precum și zidul de piatră al incintei.

Maria Bogdan

19 milioane de lei pentru renovarea și conservarea Crucii Caraiman

În calitate de administrator legal al monumentului, Ministerul Apărării Naționale a anunțat, la sfârșitul anului trecut, finalizarea, cu opt luni înainte de graficul din contract, a lucrărilor de restaurare și reabilitare a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial, situată în Munții Bucegi, în apropierea Vârfului Caraiman, la altitudinea de 2.291 m. Toate procedurile pentru acest proiect de anvergură au început în 2016, odată cu transferul obiectivului de la Primăria Bușteni la MApN, iar până în 2018 inclusiv s-a desfășurat partea pregătitoare: întocmirea documentațiilor tehnice, depunerea cererii și semnarea contractului de finanțare, atribuirea prin licitație a lucrărilor, obținerea avizelor legale pentru fiecare etapă, semnarea contractului de restaurare, reabilitare și conservare. Dată fiind amplasarea monumentului într-un mediu climatic ostil în majoritatea anului, lucrările propriu-zise s-au desfășurat numai vara, în mai multe etape: 1 lună în anul 2018, 5 luni în anul 2019 (iulie-noiembrie), 5 luni în anul 2020 (iulie-noiembrie). Investiția a fost finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, valoarea acesteia ridicându-se la 19.159.031, 29 lei, din care 15.946.043,78 lei reprezintă finanțare din fonduri europene, iar 3.212.987,51 cofinanțare proprie pentru cheltuieli eligibile și neeligibile.

Lucrările au presupus următoarele operațiuni: sablarea tronsoanelor metalice, a soclului și platformei de acces la monument; acoperirea anticorozivă a întregii structuri metalice; montarea lămpilor electrice și a instalațiilor interioare de iluminat; amplasarea instalației de ventilație în subsol, amenajarea unui spațiu tehnic în care au fost amplasate bazine de colectare a apei de ploaie; punerea în funcțiune a generatorului ce va permite menținerea unei temperaturi constante în camerele din interiorul monumentului. Au fost amenajate, de asemenea, două săli expoziționale: la etaj, prin imagini, este rememorată construcția monumentului, ce a început în urmă cu 92 de ani; la parter poate fi vizitată expoziția dedicată Primului Război Mondial, eroilor neamului și bătăliilor de pe Valea Prahovei.

Construcția monumentului Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial a fost inițiată de regele Ferdinand I al României și de regina Maria, ca omagiu adus eroilor care și-au jertfit viața în Primul Război Mondial în luptele împotriva armatelor Puterilor Centrale. Construcția a început în anul 1926 și s-a finalizat în 1928, sub patronajul reginei Maria.


Detalii de la edificarea crucii din anii 1926-1928

  • proiectare: arhitecții George Cristinel și Constantin Procopiu și inginerii Alfred Pilder și Teofil Revici (partea de rezistență);
  • constructor: Direcția de Poduri din cadrul CFR, prin secțiile L1 și L5 de la Sinaia (diriginte de șantier- Nicu Stănescu, șef de șantier maistrul V. Bumbulescu, coordonator ing. Victor Emil Bruckner), cu sprijinul Societății Cultul Eroilor;
  • structura metalică: realizată din oțelul fabricat „Uzine și Domenii“ Reșița);
  • n transport: cu trenul până la stația CFR Bușteni și, de aici, cu carele cu boi ale localnicilor pe ruta Bușteni-Sinaia-Vârful Păduchiosul-Vârful Dichiu-Platoul Bucegi-Vârful Caraiman sau cu funicularul Fabricii de hârtie Schiel, din Bușteni, pe valea Jepilor, până la cantonul Schiel de pe platoul Bucegi și, mai departe, cu cai și măgari, până în vârful Caraiman;
  • dimensiuni: crucea are înălțimea totală de 39,3 metri (din care 8,35 metri reprezintă soclul) și o deschidere a brațelor orizontale de circa 15 metri;
  • iluminat: s-a efectuat inițial cu un generator de la care se alimentau cele 120 de becuri protejate cu semigloburi din sticlă, iar în 1939 crucea a fost racordată la rețeaua electrică printr-un cablu subteran, adus de la Coștila. În perioada interbelică, monumentul era iluminat în fiecare an, de Sf. Maria (15 august) și Înălțarea Domnului, când este sărbătorită și Ziua Eroilor;
  • în 2013 Crucea Caraiman a fost inclusă în Cartea Recordurilor, fiind cea mai mare construcție cruciformă din lume amplasată la o asemenea înălțime.

Maria BOGDAN

Myanmar, ţara cu mii de pagode (VII). Podul U Bein, un simbol pentru Myanmar

La Amarapura, fosta capitală a Myanmarului aflat la 10 km de Mandalay, am avut ocazia să vedem cel mai vechi, dar și cel mai lung pod din lemn de tec din lume: U Bein. Are o lungime de 1,2 kilometri, a fost construit în jurul anului 1850 și traversează lacul Taung Tha Mân. Podul nu are balustradă, este șubred pe alocuri, iar ca să mergi pe el îți trebuie puțin curaj. Sunt totuși mii de turiști și localnici adunați acolo și parcă totul devine atunci mai facil.

Am mers puțin pe pod, atât cât să fac câteva fotografii, dar mai apoi am preferat să-i privesc pe cei care încercau să găsească cel mai bun unghi pentru acest lucru. După cum se comportau am putut distinge fotografii experimentați și pasionați de turiștii obișnuiți care, uimiți de ce vedeau, nu știau ce să facă mai intâi, să înainteze pe pod sau să facă fotografii. Am văzut chiar și câțiva călugări care traversau podul cufundați în meditație și total detașați de tot ce se întâmpla în jur, dar parcă așteptând să fie fotografiați.

Călugării și apusul pe podul U Bein sunt deja clișee deja bine cunoscute în țara cu mii de pagode, iar podul în sine este și el un simbol, așa că obiectivul nu trebuie ratat de niciun turist care vine pe aceste meleaguri.

Lacquer Workshop, atelierul de picture pe obiecte din bambus lăcuit

În Myanmar nu doar vizitarea pagodelor ne-a oferit experiențe unice și emoționante, ci și oamenii prin talentul lor deosebit în confecționarea obiectelor decorative.

În apropiere de Bagan am vizitat un atelier de pictură pe obiecte din bambus lăcuit, unde am deslușit în timpul petrecut acolo câte ceva din tehnica de lucru. Astfel, pornind de la împletituri din fâșii fine de bambus sub formă de boluri, pahare, platouri sau cutii cu capac, de diverse mărimi, se trece apoi la aplicarea în șapte straturi a unui fel de lac negru obținut din rășină amestecat cu argilă fină și oase de animal arse. După uscare, pe stratul de lac se gravează cu ace de oțel, cu multă măiestrie, diverse modele.

Este o muncă extrem de migăloasă și, din câte am aflat, tehnica provine din China și este veche de peste trei mii de ani. Fascinant este faptul ca aceasta s-a păstrat de-a lungul secolelor și s-a transmis din generație în generație, iar astăzi tinerii lucrează cot la cot cu cei vârstnici, din mâinile lor ieșind adevărate opere de artă. Asta dovedește odată în plus că birmanezii sunt înzestrați cu talent, dar și cu frumusețe interioară. A fost o adevărată desfătare să colindăm prin magazinul de prezentare. Dacă aș fi putut, aș fi cumpărat toate lucrurile de acolo pentru a le aduce acasă unde să le pot privi în liniște, pe îndelete, dar m-am mulțumit cu câteva obiecte achiziționate și cu fotografii pe care le admir și le arăt prietenilor ori de câte ori am ocazia. Am plecat de acolo cu promisiunea că voi reveni să revăd acele minunății.

Pe parcursul călătoriei în Myanmar am realizat că viața birmanezilor e calăuzită de nezdruncinata credință budhistă și de constanta preocupare pentru dobândirea păcii interioare. Sunt convinsă că de acolo izvorăște talentul lor, dar și zâmbetul cu care te întâmpină de fiecare dată.

Despre oamenii cu zâmbet frumos, empatici cu toată lumea, dar și despre talentele lor mai am de povestit. Cu promisiunea că voi continua să scriu despre locuri și lucruri la fel de interesante vă îndemn să-mi fiți aproape și în episodul următor în această minunată călătorie imaginară.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

Marsilia, orașul care a dat imnul Franței: La Marseillaise

Așa cum spuneam în articolele anterioare, Dumnezeu mi-a oferit ocazia să văd întreaga lume în anii în care am lucrat pe vapor ca fotograf, asistent foto manager și mentor pentru noii recruți (colegi aflați la primul lor contract). De fiecare dată când aleg locul despre care vă povestec cu drag în paginile revistei am o mare problemă în selectarea acestuia. În acest număr am ales Marsilia. Deloc întâmplător, poate, pentru că în numărul trecut v-am relatat câte ceva din impresiile pe care mi le-a lăsat orașul în care s-a născut Napoleon Bonaparte, Ajaccio – Corsica. Și ce legătură are...? Ei bine, Marsilia este și orașul care a dat numele imnului Franței. La Marseillaise îndeamnă „copiii Patriei“ de ceva timp, din 1792, când soldații din Marsilia au intrat în Paris. Versurile și muzica fuseseră create într-o singură noapte, prin aprilie, de către Claude Joseph Rouget de Lisle.

Al doilea oraș ca mărime din Franța, dar primul port francez, Marsilia este un amestec interesant de TOT. Personal, îmi place mult mai mult decât Parisul. De altfel, un oraș ce are peste 2.600 de ani vechime, Marseille (sau Marsiglia în italiană) a fost și capitală culturală europeană în 2013.

4 MARSEILLE

În Marsilia am fost de nenumărate ori, fiind și oraș de îmbarcare mai bine de 2 ani în timpul charterelor pentru oaspeții francezi. Astfel, fiecare nouă croazieră începea și se sfârșea în Marsilia. Poate pentru că mi-a plăcut atât de mult am avut marea bucurie să stau aproape o lună în Marsilia, mai exact în șantierul naval (Chantier Naval de Marseille), cel mai mare dry dock din Mediterană. Și, pentru că nu aveam oaspeți la bord, nici nu aveam ce face. Drept urmare, fiecare zi era o nouă ocazie de explorare a unui oraș absolut minunat. Încă din primele zile m-am integrat deja în acest amestec de culturi, în acest oraș ce atrage prin fiecare detaliu și m-am întrebat de ce unii spun că este un oraș periculos, un loc în care trebuie avut grijă să nu ți se dea în cap, să nu ți se fure... Ba mai mult chiar, nu înțeleg de ce Marsilia nu este cotat ca oraș turistic important al Franței. Știu că de gustibus et coloribus non discutandum..., dar, după mine, Marsilia este mult peste alte orașe „perle“ ale Mediteranei. Dar asta este o altă discuție, căci îmi propun să-mi spun impresiile și despre Nisa, Villefrance, Saint Tropez etc. Așa să îmi ajute bunul Dumnezeu.

Armonie perfectă sau haos?

Un mix de detalii fascinante, armonia în care se îmbină influențele unor culturi diferite, Marseille este un contrast care fascinează și atrage ca un magnet. Peisaje superbe, forme de relief diverse, istorie, cultură, arhitectură interesantă, clădiri care par să vorbească prin fiecare centimetru al fațadelor. Patina istoriei a fațadelor, lăcașurile de cult, agitația din portul vechi, pescarii cu ale lor povești simpatice, mulțimea de turiști haotici care par să se uite peste tot și niciunde pentru ca, într-un final, să dea buzna într-un fast food..., nunți colorate cu motoare ambalate la maximum și ritmuri de muzică ce te duc cu gândul la Ferentarii din București, Piața Chiliei din Constanța... Străduțe strâmte care amintesc de centrul vechi al Constanței se strecoară printre case vechi cu trei sau patru etaje, cu mici magazine de cartier, cu terase unde sunt doar două sau trei mese...

8 MARSEILLE EU

Apropo, sunt magazine unde iubitorii de vinuri pot cumpăra vinuri franțuzești cu doar 3 sau 4 euro. Unele sunt și la noi, dar la prețuri ce te fac să te întrebi dacă sticla este cu vin sau cu aur de 24 de karate. Și tot aici, pe străduțele marseieze, ne putem întoarce în timp datorită doamnelor rafinate, elegante, ce știu să poarte un „outfit“ perfect chiar și atunci când vând diverse fructe sau legume din coșulețe împletite din lemn. Marsilia este un adevărat colț de rai și pentru iubitorii de pește, căci piața de pește funcționează de sute de ani, iar peștele proaspăt este adus pe tarabe de pescarii iscusiți, unii dintre ei practicând această meserie-hobby din tată în fiu. Aici pot fi văzute specii rare de pești și alte vietăți marine, pe tarabe vechi din fața cărora se poate vedea ancorat câte un iaht de lux care te duce cu gândul la un sofisticat Saint Tropez sau un alt preferat al bogătașilor iubitori de lux și opulență, Monaco. Peștele este proaspăt, la fel și fructele de mare, iar unele vietăți marine sunt comercializate încă vii – garanția prospețimii lor.

Dumas și contele de Monte Cristo...

Bogată în linii de transport comun, Marsilia este locul în care este bine să mergi la pas, altminteri pierzi multe detalii ce merită toată atenția. Se poate alege trenuleț, metrou, autobuz, vaporaș etc., dar nimic nu se compară cu mersul pe jos prin locurile în care, în urmă cu sute de ani, soldații intrau triumfători îndemnând „copiii patriei la luptă“ cântând despre atrocitățile tiranilor care sugrumă copiii și nevestele... Marsilia este și locul în care poți vedea Château d’If..., pour les connaisseurs. Acest loc oarecum înfricoșător este cel din care contele de Monte Cristo a plecat să se răzbune pe toți cei care au trădat, locul în care a fost ținut prizonier și în care a suferit atâtea nedreptăți. Mergând la pas prin acele locuri captivante am călătorit un pic în timpul copilăriei, când îl citeam cu drag pe Dumas. Orașul port este și un loc perfect pentru iubitorii de muzee, artă, istorie. Aici pot fi văzute locuri impresionante precum Palatul Longchamp, absolut încântător. Se pot face plimbări cu barca sau se poate vizita Catedrala Notre Dame de la Garde, de unde se poate admira întreg orașul. Apropo, am vizitat catedrala atât ziua, cât și pe timp de noapte. Noaptea este absolut de poveste! Luminile orașului creează parcă o pictură deosebită, pictată de un artist a cărui pensulă a fost direcționată de Însuși Dumnezeu. Catedrala este așezată sus, în vârf de deal, și este văzută din aproape orice colț al orașului. Este cam primul loc care îți atrage privirea când vii în port. De altfel, „La Bonne Mere“ este protectoarea Marsiliei, acolo unde Fecioara poleită în aur veghează asupra noastră, a tuturor, fie că suntem fii și fiice ale mării, fie că suntem turiști sau localnici, fie că suntem soldați triumfători ce vrem să nimicim trădătorii și regii conspiratori...

Simona Nicole David

Șarpele împietrit de la Mănăstirea Tismana, minunea Sfântului Nicodim

În județul Gorj există o pictură misterioasă pe o stâncă de lângă Mănăstirea Tismana, din judeţul Gorj, mai greu de interpretat fără aflarea poveştii care se ascunde în spatele acesteia. Devenită una dintre cele mai populare picturi arhaice, aceasta este executată cu o tehnică necunoscută.

Provenienţa desenului este asociată cu o minune a Sfântului Nicodim, prin care a reuşit să împietrească un șarpe uriaș care venea spre chilia lui, rostind o rugăciune.

Sfântul Nicodim și şarpele, întruchiparea geniului răului

Tismana Entry 02

Despre strania pictură cu șarpele împietrit nu se știe încă nimic cu exactitate. Într-o biografie a Sfântului Nicodim se scrie: „În marginea podişului, sub masivul muntos, se deschidea o peşteră adâncă prin care curgea un izvor de apă. La o mare înălţime se afla o altă peşteră micuţă. Cuviosul Nicodim s-a urcat la acea peşteră, însă îi iese în cale un şarpe, năpustindu-se spre el. A făcut semnul Sfintei Cruci spre şarpe cu crucea de plumb pe care o purta la gât şi acesta a ieşit din grotă, s-a izbit de stâncă şi a plesnit. Spre pomenirea acestei minuni făcute cu rugăciunea Sfântului, s-a închipuit acel şarpe în piatra de deasupra intrării în peşteră. Astăzi se mai văd cu greu pe stâncă urmele formei de balaur, căci pe măsură ce scade credinţa în lume se şterg şi urmele minunilor. Sfântul Nicodim a făcut să piară şarpele, întruchiparea geniului răului. Element al peşterilor cabirice şi mitraice, şarpele trebuia să ia parte la aducerea jertfelor, dar rugăciunea Sfântului face ca locul să devină curat pentru a putea ridica aici jertfelnic lui Dumnezeu.“

Povestea vieții Sfântului este una la fel de misterioasă. Se spune că Sfântul Nicodim a stat timp de trei zile ca să se reculeagă pe versantul unui munte de lângă Mănăstirea Tismana. Locul este marcat astăzi de o cruce. „Coborând Sfântul din peşteră a stat 3 zile în picioare la rugăciune, iar a treia zi, pe la miezul nopţii, s-a pogorât lumină din cer peste Sfântul şi s-a făcut ca un stâlp de foc şi glas din lumină zicându-i: „Aici să-Mi înalţi jertfelnic în cinstea Adormirii Maicii Mele cu adunare de monahi. Darul Meu şi mila Mea şi a Maicii Mele, prin rugăciunile Tale nu va lipsi dintru acest lăcaş până la sfârşit şi iată că-Ţi dau Ţie putere peste toate duhurile necurate şi să tămăduieşti cu darul Meu toate bolile şi toate neputinţele din oamenii cari vor veni la Tine în locaşul acesta cu credinţă“, se notează în biografia Sfântului Nicodim.

Tismana Sf Nicodim

S-a retras pe Muntele Athos

În jurul personalității Sfântului Nicodim circulă nenumărate legende. Anul naşterii sfântului este 1310, iar, potrivit călugărilor de la Tismana, Sfântul Nicodim ar fi trecut la cele veşnice la vârsta de 96 de ani după sărbătoarea Naşterii Domnului din 1406, la 26 decembrie. „Mulţi istorici l-au socotit ca fiind grec de neam sau grec după tată şi sârb după mamă, chiar înrudit cu cneazul Lazăr al Serbiei. Alţii, între care şi marele cărturar Nicolae Iorga, susţin că se trăgea dintr-o familie de macedoromâni din jurul oraşului Prilep, din Macedonia. Aşa se explică de ce a venit în părţile noastre şi s-a arătat atât de mult legat sufleteşte de poporul român“, explică prof. dr. Mircea Păcurariu, autorul unei biografii a Sfântului Nicodim de la Tismana.

Sfântul Nicodim s-a retras la Muntele Athos şi a renunțat la toată averea familiei. „S-a oprit la Mănăstirea Hilandar, unde egumenul l-a primit ca «frate». Noul ucenic al Athosului învaţă aici temeinic limbile greacă şi slavonă, dar culege şi multe învăţături din scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale scriitorilor bisericeşti. Credinţa lui jertfelnică, dragostea lui faţă de toţi, râvna spre cele bune şi folositoare, smerenia, posturile şi rugăciunea neîncetată l-au făcut cunoscut tuturor, încât la vremea cuvenită, după trei ani de ucenicie, a primit îngerescul chip al călugăriei, primind numele Nicodim. A fost hirotonisit ierodiacon, iar la scurt timp – preot ieromonah. Preţuit de toţi, după trecerea la cele veşnice a egumenului, soborul mănăstirii l-a ales în fruntea obştii călugareşti de la Hilandar. S-a dovedit şi în această slujire un neîntrecut gospodar şi bun îndrumător al călugărilor, ostenind zi şi noapte alături de ei, în posturi şi rugăciuni, în copierea de manuscrise şi alte îndeletniciri potrivite cinului călugăresc“, mai arată prof. dr. Mircea Păcurariu.

Anca Lăpușneanu

Fursecuri „din alea bune“

Chiar dacă abia au trecut Sărbătorile de iarnă și, poate, ar fi cazul să reducem caloriile, un mic răsfăț nu strică nimănui. Iar pentru cei care au petrecut această perioadă fără cei dragi din familie – fie din cauza pandemiei vieții..., fie din cauză că sunt departe sau nu mai sunt – amintirile din copilărie pot fi soluția pentru o călătorie în timp. Cine nu ar vrea să mai petreacă măcar o zi în preajma bunicilor sau a părinților?

Ei bine, se spune că îi purtăm pe cei dragi în suflete și în minte, indiferent de distanță. De pildă, putem retrăi perioada în care bunica ne cocea fursecuri și ne lăsa să ne jucăm în aluatul fraged, pentru care trudea cu zâmbetul pe buze și în care punea cel mai de preț ingredient: IUBIRE.

Bunica ne surprindea mereu cu fursecuri „din alea bune“, pe care le reinventa mereu adăugând alte ingrediente: nuci sau fructe uscate și hidratate în apă rece câteva ore – inclusiv nucile. Iar dacă adăuga gem, alegea mereu un alt fel de gem sau de dulceață – toate făcute în casă, firește.

Ingrediente:

  • 120 g de unt sau untură de porc (la temperatura camerei);
  • 100 g de zahăr;
  • 150 g de făină;
  • 100 g de nuci/alune/semințe de dovleac sau de floarea-soarelui/fructe uscate;
  • un ou;
  • un praf de sare;
  • un plic de zahăr vanilinat;
  • un praf de copt/bicarbonat de sodiu;
  • 100 grame de gem sau dulceață.

Mod de preparare:

Untul sau untura se mixează cu zahărul și zahărul vanilinat până se obține o cremă, apoi se adaugă gălbenușul și se amestecă iar. După ce s-a încorporat și gălbenușul se adaugă făină (cernută înainte). Un secret al bunicii era ca făina să se amestece cu sarea și praful de copt sau bicarbonatul, iar apoi să se adauge „în ploaie“. Adică, altfel spus, era adăugată ușor pentru ca fursecurile să fie și mai fragede și pufoase.

Se amestecă totul și, între timp, separat, se bate albușul până devine o spumă ca o bezea fină. Și aici era un secret: albușul se bate cu un praf de sare pentru „a se precipita albumina“. Așa spunea bunica. Știa, printre altele, și chimie alimentară.

Din aluatul obținut se formează mici bile care se tăvălesc prin albușul bătut spumă. Ulterior, se dau prin nuci sau ce alte oleaginoase am ales. De asemenea, aluatul poate fi împărțit în mai multe părți și astfel se obțin fursecuri diferite, în funcție de tipul de gem ales sau de fructe. Practic, avem un aluat de bază și apoi se dă drumul la creativitate. Nimic nu se pierde, nimic nu se strică. Totul se transformă! Doar să nu le uităm în cuptor. Se țin doar 15 minute în cuptorul preîncălzit până se rumenesc frumos. Temperatura trebuie să fie medie, în jur de 180 grade Celsius.

Sper să vă placă... Și, dacă v-au plăcut, să știți că pe bunica o chema ANA.

(S.N.David)

Dumitrașcu Radu, fermier (județul Iași): ,,Ne trebuie apă, nu glumă! Să fie cât mai multă zăpadă, să ne poată proteja pe iarnă culturile“

Dumitrașcu Radu Ioan este fermier în zona Medeleni, județul Iași, și lucrează o suprafață de aproximativ 300 ha în care predomină cultura de porumb urmată de floarea-soarelui, grâu și rapiță. Ca și pentru alți fermieri din județ, 2020 a fost un an greu, de aceea i-am făcut și noi o vizită pentru a vedea exact cum se prezintă la începutul lunii decembrie culturile sale de toamnă.

Primul îngheț din iarna aceasta

La începutul lunii decembrie, la o vizită în câmp, fermierul ieșean se declara mulțumit de ce semne a dat grâul de toamnă, dovadă că vin vremuri mai bune pentru ferma sa. „Dimineața aceasta am avut un îngheț mai pronunțat în zonă, practic primul îngheț de anul acesta. Mă bucur, pentru mine este bine, chiar discutam cu alți colegi de pe lângă Iași și spuneau că le-a răsărit grâul, se prezintă bine, au întârziat un pic cu semănatul, deoarece au fost câteva ploi care i-au mai încurcat pe unii. Eu unul m-am grăbit, am fost mai harnic, dacă nu venea înghețul acesta trebuia să intervin pe cale chimică, să stopez un pic creșterea aceasta. A fost destul de cald în luna octombrie, s-a dezvoltat foarte bine, după cum vedeți grâul arată extraordinar de bine“, specifică agricultorul ieșean.

Dumitrascu Radu Iasi

Pe o altă parcelă am vizitat cultura de rapiță care arată la fel de bine la momentul respectiv. „Ne aflăm într-o solă în care este semănată rapiță, am semănat-o foarte devreme și pe aceasta, prin luna septembrie. Pe la început, deși era foarte arid atunci, nu era apă deloc, am avut noroc față de alți colegi agronomi care spuneau că s-au înregistrat precipitații mai multe în zonele lor; astfel se umflă bobul și nu reușește să germineze, și practic pierdem sămânța. La mine au fost precipitații neînsemnate de 1,5-2 litri/mp, dar nu m-au afectat cu nimic, iar prin luna octombrie, pe la început au venit ploile; fiind și foarte cald, după cum vedeți, s-au dezvoltat foarte bine până la această oră și sperăm că o să fie bine în continuare“, adaugă Radu Dumitraşcu.

Culturii de rapiță, la momentul vizitei noastre, i-a fost aplicat un graminacid. „Pentru că aici am avut grâu. Acum așteptăm să vină zăpada, este imperios necesar să ningă. Necesarul este foarte mare, deficitul este de peste 300 litri, iar pentru la anul ne trebuie apă, nu glumă, indiferent de starea culturii, dar de preferat este să fie cât mai multă zăpadă să ne poată proteja pe iarnă culturile“, încheie Dumitrașcu Radu Ioan.

Beatrice Alexandra MODIGA

Finisarea pregătirii terenului pentru însămânțările de primăvară

Dacă dorim recolte satisfăcătoare și în anii secetoși este necesar ca la intrarea în iarnă suprafețele destinate însămânțărilor de primăvară să fie afânate, mărunțite și nivelate, iar la desprimăvărare să fie lucrate cât mai puțin sau deloc.

În acest an, suprafețele destinate culturilor de primăvară se găseau în următoarea situație:

1. Suprafețele bine lucrate, mărunțite și nivelate, capabile să înmagazineze și să păstreze cea mai mare cantitate de apă din precipitațiile de peste iarnă. Acestea ar trebui repartizate, cu precădere, culturilor însămânțate în urgența I. Ele se zvântă în primăvară cu 7-10 zile mai devreme, asigurând însămânțarea culturilor din urgența I (orzoaică, ovăz, mazăre, năut, sfeclă, in etc. (în epoca optimă, adică în mustul zăpezii).

Înainte de semănat nu este necesară nicio lucrare deoarece brăzdarele semănătorilor pot pătrunde ușor până la adâncimea de 2-3 cm, cât pretind majoritatea culturilor respective. Prin aceasta se evită pierderea apei din sol deoarece orice intervenție asupra solului în primăvară, mai ales când este secetă, tot mai frecventă la noi, provoacă mari pierderi de apă.

Exemplu: o trecere cu grapa cu colți produce pierderi de apă de 3%, cu cultivatorul de 6,2%, iar cu grapa cu discuri de 12% până la 29%.

De aceea grapa cu discuri trebuie exclusă de la orice lucrare în primăvară.

Dacă o parte din aceste suprafețe sunt destinate culturilor din epoca a II-a de însămânțare nu este necesar să se intervină deoarece stratul de la suprafața solului se usucă, nu are capilare și constituie un tampon împotriva ridicării apei la suprafața solului pentru evaporare.

În cazul în care încep să apară buruieni, acestea vor fi distruse printr-o trecere cu grapa cu colți reglabili sau sapa rotativă când buruienile se găsesc în faza de germinare-răsărire.

Pentru culturile cu semințe mai mari, care necesită o adâncime de încorporare mai mare, în ziua semănatului se execută o trecere cu combinatorul, bine reglat, care afânează solul numai până la adâncimea de semănat.

În acest fel, dacă se pregătește corect terenul din toamnă, în primăvară sunt necesare puține intervenții și o bună gestionare a apei.

2. Suprafețele lucrate când terenul era uscat și au rezultat bolovani mari sau când a fost umed și au rezultat brazde sub formă de curele care prin uscare se întăresc precum betonul. Asemenea suprafețe este bine că s-au lăsat pentru însămânțările de primăvară. Dacă se intervenea cu grapa rotativă care macină solul sau prin treceri repetate cu grapa cu discuri și tăvălugi grei care pisează solul, s-ar fi distrus agregatele structurale care se transformă în praf, care astupă porii solului, îngreunând regimul aerohidric, termic și de nutriție necesare creșterii și dezvoltării plantelor.

Suprafețele respective în perioada de iarnă, prin umezire-uscare, prin îngheț-dezgheț în mai multe etape, se sfărâmă în mod natural, fără a se distruge structura solului. În ferestrele iarnii se trece cu o grapă cu discuri ușoară prevăzută cu lamă nivelatoare și tăvălug care mărunțește și nivelează solul. Până la desprimăvărare mai cad precipitații care completează rezerva de apă din sol.

În primăvară, suprafețele respective vor fi tratate ca la punctul 1.

În situația când se lăsau așa bolovănoase până în primăvară se pierdea multă apă. Exemplu: pe stratul 0-10 cm suprafețele nivelate din toamnă, la desprimăvărare aveau 23% apă, iar cele nivelate în primăvară aveau 17% apă.

3. Au mai rămas și anumite suprafețe nelucrate. Dacă sunt destinate sistemului de agricultură conservativă rămân așa până la semănat. Altfel, trebuie lucrate obligatoriu în ferestrele iernii, când umiditatea este corespunzătoare. Fie se execută o arătură la 15-16 cm și se grăpează, fie se lucrează cu cizelul dacă solul este tasat-compactat, după care se grăpează. Se mai poate folosi grapa cu discuri grea prevăzută cu tăvălug în spate.

Important este ca după ce se realizează afânarea să se asigure și o bună mărunțire și nivelare astfel încât în primăvară să fie aptă pentru însămânțări, fără altă intervenție.


Rezultatele experimentale de la INCDA Fundulea, la cultura porumbului, arată că:

  • Semănat în arătura de toamnă, mărunțită și nivelată – s-a realizat o producție de 100%.
  • Semănat într-o discuitură de primăvară = 55%.
  • Semănat în arătură de primăvară = 24%.

Prin urmare, urmărind cu atenție momentul optim din ferestrele iernii și executând finisarea lucrărilor solului, campania de primăvară va fi ușoară.


Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Există suficiente soluții de protecția plantelor disponibile pentru fermierii români?

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România – AIPROM împreună cu specialiştii din domeniu, cu fermierii şi cu distribuitorii de input-uri pentru agricultură, au analizat situaţia produselor de protecție a plantelor pentru cele mai importante culturi, pentru boli şi dăunători specifici, evidenţiind golurile de protecţie şi încercând să estimeze pierderile de producţie înregistrate în absenţa acestor soluţii.

”Rezultatele acestui demers analitic vor fi puse la dispoziţia factorilor politici, a reprezentanţilor MADR, ANF şi a asociaţiilor profesionale de fermieri. Scopul proiectului este acela de a trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că protejarea culturilor de atacul bolilor și dăunătorilor a devenit din ce în ce mai dificilă în contextul reducerii numărului de soluții disponibile pe piața europeană. A interzice produsele de uz fitosanitar fără a pune absolut nimic în loc credem noi că nu este sănătos. Astăzi, mai avem aproximativ 30% - 40% din produsele de uz fitosanitar disponibile acum 15-20 de ani” – a declarat dl. Vasile IOSIF, Președinte AIPROM.

Fermierul român rămâne încet, dar sigur fără soluții viabile de protecția culturilor. România are organisme de dăunare specifice, extrem de agresive și care nu sunt prezente în alte state europene. ”Un exemplu în acest sens este Tanymecus Dilaticollis (Raţişoara Porumbului). În absența unei derogări pentru tratamentul la sămânță, fermierul român nu are niciun produs eficient omologat pentru combaterea acestui dăunător care pune în pericol cultura de porumb, o cultură extrem de importantă în România” – a explicat Președintele Asociației Industriei de Protecția Plantelor din România.

AIPROM crede cu tărie ca inovaţia reprezintă o parte importantă a soluţiei pentru o agricultură durabilă şi produse sănătoase într-o societate care respectă mediul şi gestionează cu inteligenţă resursele.

”Împreună cu fermierii, ne-am asumat misiunea de a furniza hrană suficientă, de calitate și accesibilă pentru o populație în continuă evoluție. Putem realiza acest deziderat numai dacă suntem pregătiți să îmbrățișăm tehnologia și să permitem inovațiilor din agricultură să își exprime potențialul. Ne dorim ca factorii de decizie să țină cont de realitățile curente vizavi de inovare și să nu solicite industriei de protecția plantelor produse care ar putea fi disponibile în mod real în 20-30 ani de acum încolo. AIPROM crede că acesta este momentul potrivit pentru ca toţi factorii interesaţi să coopereze pentru a pune la dispoziţia autorităţilor responsabile argumente consistente care să servească intereselor agriculturii româneşti” – a concluzionat dl. Vasile IOSIF, Președinte AIPROM.

Dăunători în cultura de cereale                                                         

Culturile de cereale păioase ocupă astăzi cea mai mare suprafață cultivată a tării, aproximativ 2,6-2,7 milioane de hectare. Pentru a ajunge la maturitate cerealele păioase petrec aproximativ 10 luni în câmp și sunt expuse unui număr foarte mare de agenți patogeni: boli, buruieni și dăunători.

”Controlul chimic al acestor patogeni reprezintă cea mai eficientă armă în lupta integrată împotriva acestora, toate celelalte măsuri agrotehnice de control au rolul de a reduce atacul agenților patogeni fără a-i putea controla efectiv. Inițiativa de reducere a consumului de pesticide în culturile agricole pune fermierii în situația de a nu mai putea face față presiunilor mari ale atacurilor principalilor patogeni (gândac ghebos, viermi sârmă) și totodată creează condiții propice de dezvoltare pentru agenții patogeni secundari (afide, boli ale bazei tulpinii, boli ale spicului). Controlul parțial sau lipsa controlului acestor patogeni duce la bioacumulări îngrijorătoare în timp foarte scurt, producând atacuri fără precedent în culturile de cereale (ex: atacul masiv de afide, muște ale cerealelor și cicade din toamna lui 2019)” – a explicat Adrian Cosor, membru AIPROM.

Pe termen mediu și lung, fără posibilitatea de alternare a modurilor de acțiune ale soluțiilor chimice, inițiativa de reducere a consumului de pesticide va atrage după sine apariția mai rapidă a fenomenului de rezistență al patogenilor la acțiunea pesticidelor, lăsând astfel fermierii fără suficiente instrumente necesare în lupta împotriva dăunătorilor și a bolilor.

Dăunători în cultura de grâu

Retragerea tratamentului sămânță și ulterior aproape a tuturor insecticidelor sistemice va duce la o utilizare excesivă a produselor de contact, cunoscute sub denumirea generică de piretroizi.

”Timpul scurt de protecție și rezistență, pe care o vor căpăta de la utilizarea excesivă, va duce la un număr mare de aplicări. Astfel că într-un an cu presiune mare a dăunătorilor acest fapt se va răsfrânge într-un mod negativ asupra reziduurilor din recolte, existând riscul ca din cauza unui număr foarte mare de tratamente să fie depășite MRL-urile și recoltele respective să fie interzise pentru comercializare și consum, putându-se merge până la obligarea fermierului să își distrugă recolta, fiind improprie pentru orice fel de consum” – a explicat Vladimir Cojuhari, membru AIPROM.

Dăunători în cultura de porumb

Aproximativ două treimi din cantitatea de porumb produsă în întreaga lume este utilizată ca furaj. În unele ţări randamentul mediu la hectar atinge 10 t/ha, iar o mare parte a acestei cantităţi este recoltată în stare matură şi utilizată ca furaj.

”Atât porumbul boabe, cât şi porumbul însilozat reprezintă hrană cu cel mai ridicat conţinut caloric cu care pot fi hrănite animalele şi care conţine mai mult ulei decât grâul sau orzul, dar are un conţinut de proteine mai mic decât alte plante cerealiere. In România, porumbul face parte din alimentele tradiționale și de rezistență ale țăranului român, făcându-și loc până și pe mesele cele mai rafinate. Producția de porumb a României în 2019 a fost de 16,99 milioane de tone de boabe. Este o recoltă cu 9% mai mică decât cea raportată în 2018, în ciuda faptului că suprafața semănată cu porumb în 2019 a fost mai mare cu 240.000 de hectare. În 2018, producția de porumb raportată de România a fost de 18,66 milioane de tone”- a spus Daniel Stanciu, membru AIPROM.

Dăunători în cultura de floarea-soarelui

Floarea soarelui este o cultură de mare importanță economică și alimentară, însă până la momentul în care această plantă să ajungă să fie consumată, ea suportă atacul a numeroase specii de agenți fitopatogeni, dăunători și buruieni.

”Prin sămânță se transmit numeroase boli, în special putregaiul cenușiu, putregaiul alb, mana și altele. In faza de germinare/răsărire floarea soarelui poate fi atacată de viermii sârmă, gărgărița porumbului - Tanymecus dilaticollis și alți dăunători de sol” – susține Andreea Caimac, membru AIPROM.

Tanymecus dilaticollis repezintă un pericol deosebit, deoarece prin roaderea frunzelor cotiledonale în faza de răsărire, rămâne numai tija care se usucă. ” De asemenea, plantele pot fi retezate de la bază, producând mari pierderi de recoltă. De aceea tratamentul la sămânță reprezintă o verigă importantă în combaterea unora dintre cele mai păgubitoare boli și dăunători. Frunzele, tulpina și calatidiu sunt atacate de numeroși agenți patogeni precum Sclerotinia sclerotiorum, Botrytis cinereal, Phomopsis helianthin, Phoma macdonaldi, Alternaria spp.” – a adăugat Liviu Chira, membru AIPROM.

Dăunători în cultura de rapiță

Rapița este utilizată pentru producerea uleiului de calitate și a biodieselului. In același timp, rapița are multiple utilizări și în industrie precum și în producția de furaje pentru animale.

”Extinderea culturii de rapiță a fost însoțită de creșterea atacului dăunătorilor și o proliferare pe măsură a bolilor, care se constituie în reali factori limitativi ai cantității și calității producției. Siguranța producțiilor de semințe de rapiță este condiționată nemijlocit și de protecția culturilor împotriva atacurilor dăunătorilor” – a mai spus Liviu Chira, membru AIPROM.

Dăunători în cultura de legume

Utilizăm cu aproximativ 2/3 mai puține produse de protecția plantelor pe hectar comparativ cu țările din vestul Uniunii Europene, dar avem cu mult mai multe provocări de depășit (entomofauna dăunătoare locală atât ca varietate cât și ca agresivitate este mult peste ceea ce se întâlnește în țările concurente, mari producătoare de legume).

”Pe lângă retragerea multor soluții de protecție eficiente, legumicultorii înfrunta si o concurență foarte agresivă reprezentată de țările din UE puternic subvenționate și cu un sistem de producție performant, dar și concurența cu importurile provenite din țările aflate în afara UE și care nu au aceleași restricții, acestea putând utiliza produse mai eficiente, mai agresive, dar generatoare de profituri mai mari. Provocările venite din partea unor dăunători nu pot fi sustenabil depășite cu actualele soluții și mai ales cu viitoarele retrageri de produse. Dăunători ca Tuta absoluta (minierul tomatelor), Helicoverpa armigera (omida fructelor) sau Musculița albă de seră (care nu mai este de mult un dăunător specific spațiilor protejate) sunt deja dăunători cu rezistență la un număr mare de produse de protecție a plantelor. Aici apare cea mai mare nevoie de inovație generatoare de noi soluții” – susține Sorin Petrache, membru AIPROM.

Dăunători ai pomilor fructiferi

Una dintre cele mai mari investiții pe care cultivatorii de livezi trebuie să le facă este investiția în produsele de protecție, deoarece pe tot parcursul ciclului de vegetație numărul de tratamente poate varia pentru o livadă intensivă de la 14 la 20 și uneori chiar mai mult în cazul în care se înregistrează o presiune ridicată a bolilor și dăunătorilor.

”Având în vedere numărul mare de tratamente care se aplică în livezile super-intensive, există o necesitate clară de a alterna diferite clase de chimie, pentru a ține sub control principalele boli și dăunători, și pentru a preveni apariția formelor de rezistență la substanțele disponibile pe piață, acestea fiind din ce în ce mai limitate că număr. În plus față de provocările cu principalele boli și dăunători cunoscuți, pomicultorii se confruntă cu apariția unor noi dăunători (de ex. Dasineura Mali, Drosophilla Suzukii) pentru care nu există soluții omologate în acest moment și care pot afecta calitativ și cantitativ producțiile obținute în livezile din România” – a explicat Ana-Maria Pascariu, membru AIPROM.

Fermierii au nevoie de suficiente produse pentru protecția plantelor care să răspundă punctual problemelor din arealul României. Retragerea mai multor produse fitosanitare poate pune presiune pe cultivator care va avea dificultăți în a produce la standardele cerute de piață.

”In plus, limitarea acestor soluții poate determina utilizarea produselor rămase întru-un mod nesustenabil și implicit poate duce la apariția unor forme de rezistență a agenților patogeni și dăunători. In cazul pomilor fructiferi fenomenul de rezistență se manifestă pentru acarienii din familia Tetranychidae, Paduchele lânos (Eriosoma lanigerum), Paduchele din San Jose (Quadraspidiosus perniciosus), Viespea merelor (Hoplocampa testudinea), Viermele merelor (Cydia pomonella) Afide (Aphis spp), Musculița cu aripi pătate (Drosophilla Suzukii) și boli precum Focul bacterian (Erwinia amylovora) și Moniliozele. Pomicultorii au nevoie de ajutor pentru a depăși problemele cu care se confruntă: atât soluții inovatoare de protecția plantelor, cât și suport pentru a produce fructe care să răspundă cerințelor din ce în ce mai riguroase ale consumatorilor” – a mai spus Andrei Doru, membru AIPROM.

Alegerea unor produse de protecţia plantelor selective pentru fauna utilă şi aplicarea acestora în concentraţii corespunzătoare reprezintă un deziderat în strategia de management integrat, iar o plajă cât mai largă de produse de protecția plantelor ce au la bază substanțe active diferite, cu moduri de acțiune diferite și din clase chimice diferite pot contribui la îmbunătățirea managementului integrat la nivel de fermă.

Studiul complet realizat de AIPROM referitor la lipsa soluțiilor de protecția plantelor pentru anumite culturi, boli și dăunători poate fi consultat aici.

Abonează-te la acest feed RSS