ipso martie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 2 Mar 2021
Lumea Satului

Lumea Satului

Cele mai frumoase cascade din Carpații Orientali și Occidentali

În numărul trecut al revistei noastre v-am prezentat cele mai frumoase 20 de cascade din Carpații Meridionali. Vom continua periplul nostru prin țară pentru a vă arăta alte 22 de căderi de apă spectaculoase din Carpații Orientali și din Apuseni (Carpații Occidentali). Trebuie să vă spunem că în zona Bihor-Cluj sunt două superlative, Vălul Miresei și Oșelu, ultima fiind și extrem de greu accesibilă, iar în Harghita se găsește o cascadă (Toplița) cu apă termală, unică în țara noastră și a doua ca formațiune de acest fel din Europa (după o cădere de apă din Italia).

Maramureș, Harghita, Neamț, Vrancea și Buzău

Cascada Cailor (Maramureș) este situată în apropierea stațiunii turistice Borșa, în partea de nord-est a Munților Rodnei. Apa adunată într-un circ glaciar se scurge peste abruptul „Podul Cailor“, în mai multe trepte, rezultând una dintre cele mai mari cascade din România, cu o cădere de 90 m și o altitudine de formare la 1.300 m. Cascada este accesibilă din mai multe direcții, dinspre Borșa-Complex cu telescaunul sau pe jos ori dinspre zonele mai înalte ale Munților Rodnei.

Cascada Covătari sau Runcu (Maramureș) se află în zona munților Gutâi, pe cursul pârâului Runcu, fiind formată în sectorul de defileu, zonă în care apa cade printr-o strungă înaltă de aproximativ 20 de metri. Cascada are un debit bogat, constant și coboară printr-un culoar format în stânci de andezit. Accesul se face din satul Săpânța, cu mașina și apoi pe jos, cca 8 km, pe un traseu turistic marcat cu bandă roșie, dar și dinspre cabana Agriș ori dinspre Cheile Tătarului.

Cascada Toplița (Harghita) este o cascadă cu apă termală, unică în țara noastră și a doua ca formațiune de acest fel din Europa (prima este în Italia). Este situată în sud-vestul orașului și poate fi observată și din tren, fiind foarte aproape de o cale ferată. A fost declarată monument al naturii, arie protejată de interes național și rezervație naturală de tip biologic și peisagistic. Este deosebită atât pe timp de iarnă cât și în anotimpurile călduroase.

Cascada Duruitoarea (Neamț) este situată în comuna Ceahlău, căderea de apă măsurând aproape 25 m, fiind despărțită de un prag în două părți distincte: pragul superior are aproximativ 20 m, iar pragul inferior – 5 m, răsfirând apa în evantai, peste stâncă. Accesul este posibil prin trei trasee turistice marcate, cu plecare din stațiunea Durău, iar drumul pe jos durează 2 ore.

Cascada Putnei sau Săritoarea Putnei (Vrancea); declarată monument al naturii în anul 1973, cascada este o arie protejată de interes național, de tip geologic și peisagistic, situată pe teritoriul administrativ al comunei Tulnici, în apropiere de Lepșa. Are circa 80 de metri lungime, iar apa se strânge într-un lac cu adâncimea de aproximativ 12 metri. Din păcate, ca urmare a activității umane excesive, au fost distruse multe specii de plante de stâncărie, printre care și floarea de colț.

Cascada Mișina (Vrancea) este o arie protejată de interes național, situată în comuna Nistorești, la o altitudine medie de 1.200 m. Cascada are 12 m înălțime, iar accesul este posibil pe ruta Năruja-Podu Nărujei-Rebegari-Nistorești- Vetrești-Herăstrău-Valea Neagră.

Cascada Pruncea (Buzău) este situată pe râul Cașoca, fiind o cădere de apă de mici dimensiuni, 5-6 metri, dar impresionează prin zona ascunsă în care este poziționată. Peretele din partea stângă are o deschizătură ce era folosită drept ascunzătoare pentru haiducii locali din vremea lui Tudor Vladimirescu. Pentru a ajunge la ea trebuie părăsit DN10 Buzău-Brașov spre localitatea Cașoca, în dreptul Barajului Siriu.

Cascada La Șipot (Buzău) se află în comuna Chiojdu, este o cădere de 5-6 m, într-o zonă până nu de mult oarecum necăutată de turiști. Lucrurile s-au schimbat odată cu amenajarea unei pensiuni cu 58 de locuri de cazare.

Hunedoara și Alba

Cascada Lolaia (Hunedoara) este situată la o altitudine de 1.050 de metri, în partea de nord a Parcului Național Retezat, în Valea Nucșoara, având 13-15 metri înălțime. Această vale a colectat apele pârâurilor Pietrele, Stânișoara, Galeșu și Valea Rea. Accesul este facil, cu plecare din Cârnic.

Cascada Clocota (Hunedoara) se află la marginea stațiunii balneare Geoagiu-Băi, fiind o cădere de aproximativ 38-43 metri înălțime și o lățime de 22 metri. Apa Clocotei nu îngheață niciodată și asta pentru că ea colectează toate cele 16 izvoare termominerale din zonă, dar și un râuleț. Potrivit specialiștilor, apa cascadei este una pură, plată.

Cascada Vârciorog (Alba) este o spectaculoasă cădere de apă de peste 15 metri înalțime, situată într-o padure de conifere, la poalele Vârfului Piatra Grăitoare. Aceasta se găsește în Arieșeni, în apropierea satului Vamvucești, la 5 kilometri distanța de centrul comunei.

Cascada Pișoaia sau Vidra (Alba) este o rezervație peisagistică situată în partea de nord-vest a județului, în Munții Apuseni, nu departe de masivul Găina și în apropierea Dealului cu Melci. Rezervația acoperă o suprafață de 5 ha. Punctul de acces este satul Nemeși, comuna Vidra. Căderea de apă are 18 metri înălțime.

Cascada Pătrahaitești sau Buciniș (Alba) este o splendidă cădere de apă în 2 trepte, de 14 metri înălțime, situată la poalele Vârfului Curcubata Mica. Traseul este usor accesibil, o bună parte din el se poate face și auto, plecarea fiind din satul Arieșeni-Vârtop și apoi, pe jos, pe circuitul marcat, încă 5 km.

Cascada Șipote sau Cascada de travertin Șipote (Alba) este situată în Munții Trascăului, pe Valea Arieșului, la 2 km aval de comuna Sălciua. Porțiunea finală a șirului de cascade poate fi văzută din drumul național DN 75, la trecerea peste linia ferată a Mocăniței. Cascada este un fenomen carstic complex și cuprinde: un bazin de colectare a apei, o parte a Platoului Bedeleu, plin de doline și ponoare periodice, situat la 1.100-1.200 m altitudine, 3 izbucuri situate 400 m mai jos, sub peretele de stâncă, cu debit mediu, un pârâu de 800 m lungime, care coboară de la 700 m la 430 m altitudine, pe o albie abruptă, cu vărsare în Arieș, un mare număr de cascade de până la 15 m înălțime, răsfirate pe stânci sau baraje de travertin.

Cluj și Bihor

Cascada Vălul Miresei sau Răchițele (Cluj) este plasată la 1.000 m altitudine, pe versantul estic al masivului Vlădeasa, pe Valea Seacă, în arealul localității Răchițele, din comuna Mărgău. Este una dintre cele mai frumoase din România, având o cădere de apă în două trepte, de peste 30 de metri. Pe timp de iarnă peretele stâncos îngheață, fiind un excelent loc de escaladă pe gheață.

Cascada (și lacul) Ciucaș (Cluj) sunt atracții turistice naturale de importanță locală. Ele se găsesc pe cursul inferior al Văii Hășdate, în aval de Cheile Turzii, nu departe de satul Cornești, la sud-vest de Turda. Are o înălțime de doar 5 m, iar la baza acesteia se află un mic lac în care se acumulează apa ce vâltorește pe cascadă.

Cascada Oșelu (Bihor) este situată pe pârâul cu același nume, afluent al văii Boga, în Parcul Natural Apuseni. Pârâul Oșelu a tăiat, în munții pe care îi străbate, un adevărat canion, presărat cu mai multe cascade și căderi de apă, cea mai accesibilă și spectaculoasă fiind cascada care a preluat numele pârâului. Căderea de apă este aproape verticală, în trepte, ultima dintre ele având o înălțime de 10 metri. Canionul Oșelu are șapte cascade și o diferență de nivel de 180 m. Parcursul lui necesită cunoștințe tehnice de coborâre pe coardă și echipament folosit pentru parcurgerea canioanelor.

Cascada Bulbuci (Bihor) se află într-un cadru natural de excepție, pe Valea Bulbuci, afluent al Văii Boga. Apa cade în două trepte, formând cascade de diferite dimensiuni, lungimea lor totală fiind de 30 de metri, dar ultima treaptă este cea mai frumoasă și cea mai înaltă.

Cascada Bohodei (Bihor) este situată în Munții Bihor, pe Valea Aleului, la o altitudine de 1.350 m, având o înălțime de 80 m, fiind cea mai mare din Munții Apuseni. Caderea apei nu este verticala, ci se prelinge pe stânca înclinata, în mai multe trepte. Cadrul natural unde se găsește cascada este unul deosebit de frumos și de sălbatic.

Cascada Iadolina (Bihor) este situată pe Valea Iadului, chiar în apropierea drumului forestier ce pornește din Stâna de Vale spre Barajul Leșu. Căderea de apă este în trepte. Traseul este destul de lejer, dar lung, ar putea dura până la 4 ore doar dus.

Cascada Săritoarea Ieduțului (Bihor) se formează pe Valea Ieduțului, un afluent al Iadului, fiind o cădere de apă de 15m. Pentru a se ajunge la aceasta se urmează o potecă marcată cu punct albastru, pornind de la drumul forestier ce traversează Valea Iadului, de la Stâna de Vale spre Lacul Leșu. De la drumul forestier, traseul nu este foarte lung, însă urcușul este destul de pronunțat.

Cascada Miss (Bihor) este una dintre principalele atracții turistice din apropierea Stânei de Vale. Această cascadă se formează pe valea unui afluent al Iadului. Se poate ajunge la Cascada Miss pe o potecă turistică marcată, pornind din drumul forestier ce străbate Valea Iadului, de la Stâna de Vale până la Lacul Leșu. De la drumul forestier se mai merge aproximativ 1 oră. Cascada are o cădere de apă de aproximativ 25 metri.

Maria Bogdan

Dubrovnik: gastronomie, vinuri, arhitectură, investiții în infrastructură

Cu o gastronomie tradițională renumită, vinuri de calitate și contribuții importante în domeniul cultural, artistic, științific și al sportului la nivel mondial, Croația își merită cu prisosință locul 18 în clasamentul celor mai importante destinații turistice din lume. Și încă un amănunt interesant: începând cu anul 2000, guvernul croat a investit masiv și în infrastructură.

O destinație deloc banală, Dubrovnik este unul dintre cele mai spectaculoase orașe-port și nu degeaba Lord Byron i-a spus „Perla Adriaticii“. Situat pe coasta dalmată, Dubrovnik este un orășel mic, cu mai puțin de 50 de mii de locuitori, care atrage pasionații de istorie, arhitectură. Dar asta nu înseamnă că cei care vor doar distracție se vor plictisi. Plajele și magazinele croate oferă destule pentru vizitatori. Fondat prin secolul al VII-lea, Dubrovnik poartă amprenta celor care l-au condus – venețieni, maghiari etc. Inclus în patrimoniul mondial UNESCO din 1979 pentru arhitectura sa impresionantă, Dubrovnik este locul perfect pentru elita artistică și intelectuală a Croației. De altfel, aici se organizează numeroase festivaluri și activități culturale ce atrag nu doar localnicii, ci și turiștii veniți din diferite colțuri ale lumii.

Zidurile vechi

Odată ajunși în Dubrovnik, observăm vechile ziduri ale orașului. Construite în secolul al X-lea și consolidate câteva secole mai târziu, aceste ziduri au apărat orașul de invadatori. Zidurile cetății Dubrovnik au o grosime de aproape șase metri și o lungime de doi kilometri. Poate că cel mai potrivit moment de vizitat zidurile cetății este apusul sau răsăritul. Dacă se merge vara, este bine să se evite excursia pe timpul zilei deoarece este foarte cald. Dimineața sau seara ar fi cele mai potrivite momente, mai ales pentru amatorii de fotografie.

Poarta Pile

De asemenea, Poarta Pile – intrarea principală în oraș – este unul dintre cele mai interesante puncte de acces în acest minunat oraș-port. Aici poate fi admirată statuia Sfântului Blaise, realizată de sculptorul croat Ivan Mestrovic. Poarta Ploce, din secolul al XIV-lea, și cea din interior (din secolul al XV-lea) merită văzute. Tot aici se poate admira și strada principală – Stradun, locul în care se poate lua o pauză pentru o gustare sau o cafea căci locul este plin de cafenele, restaurante și magazine de suveniruri. În capătul străzii domnește celebrul Turn cu Ceas, ce poate fi admirat în voie.

Catedrale, mănăstiri, biblioteci, obiecte de artă

După o scurtă pauză, se poate vizita Catedrala Dubrovnik, construită în stil baroc de Andrea Buffalini de la Roma, prin secolul al XVIII-lea. Frumoasa catedrală din Dubrovnik stă pe locul unei vechi catedrale, construite prin secolul al VI-lea, și mai este cunoscută sub numele de Catedrala Adormirii Maicii Domnului.

Mai merită vizitate și mănăstirile dominicane și franciscane ale căror muzee adăpostesc picturi religioase vechi, din secolele XV și XVI, precum și obiecte din aur și argint. De asemenea, în mănăstirea franciscană, ce adăpostește una dintre cele mai valoroase biblioteci din Croația, se mai pot vedea inclusiv dispozitive de măsurare de uz farmaceutic. În Croația, farmacia datează de la începutul anilor 1300. Despre Mănăstirea Franciscană se mai spune că este cel mai bun exemplu de conservare a arhitecturii locale și merită văzută indiferent dacă suntem sau nu religioși.

Despre Croația se pot afla mai multe vizitând și Muzeul Istoric Cultural al orașului Dubrovnik, fostul Palat Rector, construit în 1435 de Onofrio de la Cava. Modificat de-a lungul timpului, construcția atrage prin armonia stilurilor gotice și renascentiste. Dincolo de arhitectura superbă, acustica este una perfectă! Dacă ajungeți acolo, încercați să vizitați palatul într-una dintre zilele în care se organizează spectacole de muzică clasică. Este o experiență de neuitat. De asemenea, muzeul mai deține aproape 15.000 de piese de colecție ce ilustrează perioada medievală, dar și picturi ale unor artiști venețieni și nu numai. Pe vremuri, palatul a fost și sediu al guvernului.

Merită să vă „pierdeți“ pe străduțele înguste

Cei care adoră mersul pe jos se vor bucura și de aleile laterale care oferă surprize la tot pasul. E drept că trebuie urcate și coborâte câteva scări, dar merită cu prisosință. Iar pasionații de poze pentru Facebook și Instagram vor fi foarte fericiți să aibă ce arăta urmăritorilor.

Dubrovnik are ce oferi și celor care nu sunt interesați de istorie, arhitectură, poveste. La restaurantele locale se pot mânca diferite preparate tradiționale absolut delicioase. De neratat ar trebui să fie peștele și fructele de mare, gătite excelent de bucătarii croați. De pildă, unul dintre cele mai populare aperitive croate este șunca de porc sărată și uscată. Se mai pot gusta și cotletul de porc, carnea suculentă de miel sau friptura de rață. Nu trebuie ocolite nici curcanul cu găluște sau vițelul învelit în șuncă și umplut cu cașcaval (da, un fel de cordon bleu...), ștrudelul cu brânză, cașcaval, carne sau cârnații picanți de porc cu mult usturoi la care merge perfect o halbă de bere de prin partea locului. Apropo, berea croată este foarte bună! Ca desert, merită încercate celebrele clătite – crepes – musai cu înghețată preparată aici sau cremă caramel.

Dubrovnik

Iar dacă nu este prea cald puteți încerca și țuica lor de prune îmbogățită cu diferite ierburi aromatice sau esență de nucă.

Dar despre bucătăria croată se poate vorbi mult pentru că este destul de variată și se împarte chiar în bucătărie regională croată. Dacă veți face și excursii în afara orașului, unul dintre cele mai bune locuri de vizitat este Samobor, ideal pentru gurmanzi. Aici pot fi gustate preparate vechi de sute ani, ale căror rețete sunt păstrate secrete. Bucătăria dalmată este celebră pentru simplitatea și naturalețea sa, pentru puritate și absența reziduurilor chimice. Este și o bucătărie sănătoasă, de altfel, ce poate fi testată zilnic în cele peste 60 de restaurante și taverne doar în Dubrovnik.

Turismul, sursă importantă de venituri pe timpul verii

croatia2021

Pentru amatorii de plajă, Dubrovnik are o ofertă bogată de plaje cu apă ireal de albastră, transparentă și curată. Cele mai cunoscute plaje sunt Buza, Sveti Jakov și Banje, curate și cu priveliști superbe asupra orașului. Iar dacă aveți mai mult timp la dispoziție, merită vizitate și insulele din jurul Dubrovnikului.

Ospitalieri și amabili, croații au o atitudine binevoitoare față de turiști, indiferent de unde vin. Comunicativi și veseli, croații își întâmpină clienții cu zâmbetul pe buze, motiv pentru care sectorul serviciilor domină economia Croației. Turismul este o sursă importantă de venituri mai ales în timpul verii și clasează Croația pe locul 18 în clasamentul celor mai populare destinații turistice din lume. După servicii, economia croată este dominată de industrie și agricultură. Foarte important de menționat: după 2000, guvernul croat a investit în infrastructură, în special în infrastructură de transport pe coridoarele pan-europene.

Simona-Nicole David

LUMEA SATULUI ÎN LUMEA EI

Nostalgia vremurilor copilăriei petrecute în lumea mirifică a satului în care, asemeni multora, m-am născut, crescut şi unde am prins gustul muncii câmpului şi creşterii animalelor deodată cu cel al cărţii şi scrisului în limbajul neaoş românesc s-a înrădăcinat atât de adânc în mintea mea încât a ajuns să-mi fie de-a dreptul călăuză în ceea ce aveam să fac mai târziu.

Îmbietoarele cărări spre civilizaţia excesivă, asfalt şi betoane, fie ele şi frumos ornamentate, bucătăria de sub microunde la uşă şi-atât de multe alte lucruri cuceritoare de minţi slabe n-au reuşit să mă desprindă de rădăcini. Cui oare ar putea să nu-i placă moalele ierbii de sub tălpile dezgolite de „petrolul“ frumos ţesut, aerul proaspăt mai ales după o ploaie de vară, pomii înfloriţi şi bâzâitul harnicelor albine printre ele? Ori cireada de vaci în amurg întorcându-se de la imaş? Sau laptele proaspăt abia muls? Să nu mai vorbim de mămăliga rece coaptă pe plită şi unsă cu magiun înfulecată în mers spre treburile din bătătură de care acum abia ne-aducem aminte?!

Doamne, câte lucruri ne poate oferi – încă – viaţa la ţară, existenţa în lumea satului!

Am parcurs un drum lung, n-aş spune anevoios, până să ajung acolo de unde să pot oferi la rându-mi ceva satului de unde îmi trag şi-acum seva izbucnirilor mele alfabetice pe care le rânduiesc adesea în scrieri şi fapte. Am scris mult despre viaţa şi munca la ţară, despre truda celor care fac să avem ce pune pe mese, despre obiceiurile şi tradiţiile specifice ruralului românesc, dar parcă prea puţin am făcut pentru ceea ce respect cu toată fiinţa mea.  Şi-atunci…

Atunci am încercat să împlinesc un vis. Dar parcă tot puţin înseamnă „construcţia“ unei publicaţii dedicate celor care au constituit izvor de civilizaţie şi trăinicie de-a lungul veacurilor. O publicație căreia i-am dat un nume, aș zice, predestinat: LUMEA SATULUI – revista care de cincisprezece ani, prin colectivul său redacţional de excepţie, a încercat să relanseze ancora trăiniciei a tot ce s-a creat în acest spațiu: limba, tradițiile și obiceiurile, până la urmă tot ce înseamnă cultură și civilzație ce greu își poate găsi asemănare printre alte popoare.

Comunitățile rurale, constituite într-o formă asociativă în urmă cu 24 de ani, cu rosturi bine definite, este parte acum și la ceea ce am dorit să fie LUMEA SATULUI: un port-drapel al făuritorilor de pâine, civilizației rurale, al valorilor acestui neam greu încercat de-a lungul timpului.

Așadar, ASOCIAȚIA COMUNELOR DIN ROMÂNIA, ce a dovedit în timp preocupare și interes pentru modernizarea și bunăstarea satului românesc, de altfel scopul existenței sale, este de acum și părtașa reașezării revistei LUMEA SATULUI în LUMEA EI. În lumea pentru care a luat ființă. Cu siguranță comunicarea și promovarea imenselor valori zăgăzuite încă în spațiul rural vor căpăta de-acum alte valențe, grație tuturor celor care și-au dat girul pentru un astfel de parteneriat.

Ion Banu

O specie descoperită recent: Fusarium xyrophilum, ciupercile care imită florile

Lumea vegetală continuă să ne uimească prin complexitatea extraordinară care o definește. Recent, a fost descoperită o nouă specie de ciuperci, cu un „comportament botanic“ foarte rar întâlnit în natură, acela de însușire a sistemului de reproducere a plantelor parazitate.

Este vorba despre Fusarium xyrophilum, o specie de ciuperci care imită aproape până la cel mai fin detaliu florile plantei Xyris pe care o parazitează. Oamenii de știință spun că acest caz de deturnare florală descris recent este remarcabil prin complexitatea întregului proces.

Totul începe când ceea ce pare o floare Xyris (un gen de plante cu flori, din familia ierbii cu ochi galbeni) începe să-și producă inflorescența în mod caracteristic. La prima vedere, nimic nu pare anormal. Spicul floral se alungește și inflorescența la vârf se maturizează treptat până când florile sunt gata să se deschidă. O structură galben strălucitoare, asemănătoare unei flori de Xyris, începe să iasă din bracteele strânse.

La prima vedere pare o floare obișnuită, doar că, privită prin ochii științei, această floare se dovedește a fi altceva. Este de fapt o pseudofloră cu structuri asemănătoare petalelor, dar care nu are petale, antere și pistil și este produsă de inflorescențele infectate ale plantei Xyris. Practic, este fabricată în întregime de ciuperca Fusarium xyrophilum. Efortul ei de a-și imita perfect gazda merge până într-acolo încât, spun oamenii de știință, această pseudofloră produce, asemeni florilor de Xyris, pigmenți care reflectă lumina UV și compuși cu parfum volatil (unul dintre acești compuși are o potrivire exactă cu un compus parfumat produs de florile Xyris) care atrag insecte polenizatoare.

Motivul pentru care acest proces atât de complex are loc este reproducerea speciei Fusarium xyrophilum. Existența sa depinde de existența gazdei Xyris și pentru că aceasta din urmă are un timp de supraviețuire limitat, ciclul de parazitare a Fusarium xyrophilum trebuie să continue și cu alte plante Xyris.

Ciupercile dezvoltă pseudoflori atât de fidele florilor reale pentru a induce în eroare albinele polenizatoare care le tratează la fel ca pe florile de Xyris. Acestea aterizează și investighează structura fungică, dar până când își dau seama că nu există nicio recompensă sunt deja acoperite în sporii ciupercii și astfel, la vizita altor flori Xyris, albinele depun inevitabil sporii ciupercilor. Și așa Fusarium xyrophilum își asigură continuitatea în natură.

Acestea sunt practic primele concluzii ale cercetărilor, însă studiile asupra Fusarium xyrophilum, spun oamenii de știință, vor continua.

(D.Z.)

Pe urmele patrimoniului mondial UNESCO: azi, comuna Saschiz

Când am poposit la Saschiz (Mureș) – se întâmpla cu foarte mulți ani în urmă și apoi vizitele s-au repetat – prima dată am auzit o legendă, asta și pentru că miturile aproape că fac parte din fibra noastră. Se zice că Cetatea Țărănească, poziționată pe un deal, ar fi legată, printr-un tunel pornit dintr-o fântână, de Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din centrul așezării. Bineînțeles că nu sunt dovezi în acest sens, dar cumva povestioara îl face pe vizitator să exploreze cu altă simțire și alți ochi obiectivele turistice și satul, în totalitatea sa.

Situată la graniță cu Brașov, pe magistrala rutieră E 60, comuna Saschiz își are numele trecut într-o listă rară a patrimoniului cultural UNESCO. Din anul 1998, satul care a împrumutat numele comunei a fost înscris pe lista Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură ca extensie a sitului „Biertan“, acceptat ca atare în 1993. Zona protejată UNESCO are o suprafață de 120 de hectare și se suprapune vetrei satului, având ca punct central Biserica Evanghelică Fortificată și Cetatea de refugiu. Zona de protecție a sitului Saschiz înseamnă alte 200 de hectare, dispuse în jurul zonei protejate. Așadar, avem un total de 320 ha care trebuie să urmeze o politică strictă de conservare a valorii culturale de rang universal.

Scurtă incursiune în istoria localității

Comuna, formată din satele Saschiz, Mihai Viteazu (poziționat tot pe E 60, la 8 km de centrul administrativ) și Cloașterf (la 1 km de E 60 și 7 km față de Saschiz), este situată într-un zonă cu relief oarecum particular. Pe teritoriul său se regăsesc 96,30 kmp din situl Sighișoara-Târnava Mare (desemnat pentru conservarea a 18 tipuri de habitate naturale), 51,16 kmp din situl Hârtibaciului (pajiști și fânețe extensive), Vulcanii Noroioși și Cheile Saschizului. Însă valoarea cea mai de preț vine din construcțiile fortificate ridicate de sași cu sute de ani în urmă, recunoscute prin cuprinderea lor în lista patrimoniului mondial UNESCO. De altfel, o incursiune în trecutul localității ne arată că Saschizul s-a dezvoltat pe structura unei așezări neolitice, însă prima atestare scrisă apare în 1267 pentru satul Cloașterf, în 1308-1310 pentru Saschiz și în 1341 pentru Mihai Viteazu. Începând cu anul 1347 s-a ridicat Cetatea Țărănească din Saschiz, în 1493-1525 s-a construit Biserica evanghelică fortificată, iar prin anii 1521-1524 s-a zidit biserica-cetate evanghelică din Cloasterf (pe locul alteia, edificată tot de sași, în 1353). În 1419 localitatea figura ca oraș cu mai multe bresle, cu școli, spital, baie comunală și judecătorie. Mai târziu, în 1678, Saschizul a intrat sub administrația Sighișoarei, printr-o hotărâre a Dietei Transilvaniei. Astăzi, așezarea are în jur de 1.900 de locuitori, peste 80% fiind români; doar în jur de 70 de sași au mai rămas pe aceste meleaguri.

Proiecte europene pentru renovarea monumentelor UNESCO

Poate aceste unicate vor conferi localității un profil de dezvoltare turistică fiindcă, în rest, resursa principală este legată de agricultură (cereale, creșterea animalelor) și silvicultură. Pe lângă proiectele de modernizare a infrastructurii locale (rutieră, educațională, de utilități-apă, canalizare și de servicii), autoritățile locale s-au concentrat pe punerea în valoare a patrimoniului cultural. Unul dintre acestea, „lucrări de reparații, conservare și introducere în circuitul turistic la Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Saschiz, în valoare de 2,23 milioane de lei (POR 2014-2020), a fost finalizat, iar celălalt, denumit „restaurarea cetății de refugiu din sec. al XIV-lea“, în cuantum de 8,49 mil. lei (POR), se află în curs de realizare.

l Biserica evanghelică fortificată „Sf. Ștefan“ a fost construită în stil gotic, între anii 1493-1525, pe locul unei bazilici romane, de către coloniștii sași din localitate, având dublă utilitate, biserică și fortificație. Aceasta a fost împrejmuită cu un zid exterior de 9 m înălțime. Mobilierul intern este preponderent baroc, mai puțin stranele din pronaos, care sunt bogate în sculpturi. Din exterior, edificiul seamănă realmente cu un bastion, cu arcuri deasupra contraforților de piatră și cărămidă, având și un etaj fortificat, suprapus peste navă și cor, cu un „drum“ de strajă deasupra arcurilor masive. Turnul – simbol al localității – este amplasat la nord de biserică, la o distanță de 10 metri, fiind considerat a fi una dintre cele mai frumoase construcții medievale din Transilvania. Acesta seamănă cu Turnul cu Ceas din cetatea Sighișoara, fiind decorat cu 12 lucarne și țigle smălțuite colorate. Din păcate, în proiect n-a fost cuprinsă și reabilitarea clopotelor, a statuetelor și a ceasului; pentru unele s-au găsit fonduri, pentru altele, proprietarii imobilului – Biserica Evanghelică CA Saschiz – caută resurse financiare.

l Cetatea Țărănească a fost ridicată de sași, începând cu anul 1347, la aproape 4 km nord de localitate, pe un deal (al Cetății) dispus la o altitudine de 681,5 m. Construcția este un poligon neregulat, cu lungimea și lățimea maximă de 90 m, respectiv, 52 m. Zidul de incintă avea 10 m (astăzi se mai păstrează resturi), iar pe parcurs au fost construite și șase turnuri: Turnul de Pază, Turnul Porții, Turnul Preotului, Turnul Voievodal, Turnul Muniției sau al Pulberăriei și Turnul Școlii. În curtea interioară se mai aflau un heleșteu și o fântână, despre care legenda spune că ar fi legată, printr-un tunel, cu biserica fotificată din centrul comunei. În timpul invaziei otomane, cetatea – foarte greu de cucerit – a servit ca loc de refugiu, unde nobilii își depuneau inclusiv averea. Construcția a fost bine întreținută până în 1940, când, la ordinul lui Hitler, sașii au fost strămutați în Germania, iar alții au fost deportați în Rusia, în 1945. Atunci a început distrugerea cetății de către locuitorii ne-sași ai așezării, care au folosit-o ca sursă de materiale de construcție. A fost ruinată și uitată până în 2004, când Primăria Saschiz a curățat coasta dealului de copaci, voluntarii au construit drumul până la cetate, iar acum, iată, edificiul se reabilitează cu bani europeni. Specialiștii cred însă că ar fi nevoie de cam 6 milioane de euro pentru o renovare completă.

Chiar dacă nu face parte din situl UNESCO, Biserica Evanghelică fortificată „Sf. Nicolae“ din Cloașterf, are o valoare cel puțin egală cu celelalte monumente istorice. Zidită în 1353, distrusă în totalitate, reconstruită între anii 1521-1524, ansamblul conține biserica fortificată, zidul de incintă, turnurile de apărare și locuința preotului. De altfel, aici se păstrează singura inscripție din Transilvania cu numele unui ziditor: „În 1524 a fost terminată construcția prin mine Stephan Ungar, zidar din Sighișoara.“ Interesant este că, până la plecarea sașilor, satul Cloașterf era denumit și „Mica Vienă“. Numele ar sugera bogăția locuitorilor, cum spune și o vorbă a locului: „în șurile cloștorfenilor puteai întoarce tractorul cu remorca“, ceea ce, desigur, ar duce cu gândul că populația era foarte înstărită.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Sate
  • 0

Aspecte din evoluția învățământului agricol în România

Deși România a fost o țară preponderent agricolă, învățământul agricol a apărut mai târziu decât în țările din vestul Europei.

  • Prima școală agricolă apărută în 1789 la Sânicolaul Mare din inițiativa lui Cristofor Nacu urmărea să-și pregătească lucrători calificați pentru propria moșie.
  • Din 1828 au început să se introducă noțiuni de agricultură la gimnaziul Trei Ierarhi din Iași, unde se preda „economia pământească“.
  • În 1833 la Colegiul Sf. Sava din București s-a introdus un curs de agricultură.
  • În 1834 la Blaj se înființează o școală de viticultură și agricultură.
  • În 1835 se organizează în Muntenia „Societatea de Agricultură a României“ cu o fermă proprie la „Ciotăria Pantelimon“ și o școală de agricultură care nu a durat decât 6 luni.
  • În 1838 în școlile sătești se introduce „lucrarea pământului și economia casei“.
  • Învățământul agricol superior în Moldova a apărut la Academia Mihăileană în 1838, fiind predat de Leon Filipescu, iar din anul 1842 de Ion Ionescu de la Brad.
  • În 1853 ia ființă școala agricolă Pantelimon, care din 1869 se mută la Herăstrău și a evoluat până la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară de azi.
  • În 1870-1871 iau ființă școlile agricole de la Galata-Iași și Balta Verde Craiova, cu o existență efemeră, elevii lor fiind transferați la Școala Centrală de Agricultură Herăstrău.
  • Prima legiferare a învățământului agricol în România a avut loc în 1883, în baza căreia se înființează:
    • Școala agricolă Striharești, Slatina în 1883;
    • Școala agricolă Roman în 1885;
    • Școala agricolă Armășești, Ialomița în 1889.
  • În 1897 marele ministru al Învățământului Spiru Haret înființează o școală viticolă la Drăgășani, Vâlcea.
  • În 1909-1910, prin strădania preotului Teodor Bălășel se înființează o școală agricolă în chiliile Mănăstirii Morânglavu din satul Serbănești, comuna Stefănești, jud. Vâlcea. La inaugurarea acesteia a participat personal ministrul Spiru Haret. Tot datorită preotului Bălășel, care a insistat pe lângă marele istoric Nicolae Iorga, se construiește local nou de Școală agricolă în satul Petculești (Grădinari), județul Olt, în care sunt mutați elevii din mănăstire în 1927.
  • În 1928 are loc o reformă a învățământului agricol, menționând existența a:
  • două academii de înalte studii agronomice la București și Cluj;
  • o secție de științe agricole la Universitatea Iași;
  • o facultate de medicină veterinară;
  • 4 școli medii agricole;
  • 46 de școli inferioare de agricultură;
  • 14 școli elementare de agricultură.
  • Prin reforma învățământului din 1948 se reorganizează și învățământul agricol astfel:
  • 5 institute de învățământ agronomic superior;
  • 69 de școli medii tehnice agricole;
  • 49 de școli profesionale de 2-3 ani.
  • În anul 1955 printr-o Hotărâre se înființează:
  • 142 de școli profesionale agricole și silvice;
  • 14 școli tehnice și tehnice de maiștri.
  • În anul 1962 apare o nouă Hotărâre a Consiliului de Miniștri prin care se înființează:
  • 168 de școli tehnice cu durata de 4 ani;
  • 174 de școli profesionale de mecanici agricoli;
  • 5 școli tehnice de maiștri mecanici.
  • Prin Legea nr. 2 din 1966 se înființează liceele de specialitate.
  • În anul școlar 1967/68 funcționează 59 de licee agricole;
  • În anul școlar 1975/76 funcționează 98 de licee agricole;
  • În anul școlar 1977/78 funcționează 140 de licee agricole.

Liceele agricole aveau specializările: agronomie, horticultură, zootehnie, veterinară, protecția plantelor, îmbunătățiri funciare, cadastru și organizarea teritoriului, mecanică agricolă, contabilitate și merceologie.

După anul 1990 școlile profesionale au fost desființate, iar liceele agricole se numesc licee tehnologice cu foarte puține clase de agricultură.

În ultimul timp a fost o încercare a Ministerului Agriculturii de a selecta o parte din aceste licee, foste agricole, pentru a se ocupa de dotarea lor și ulterior acestea să asigure instruirea practică.

Deocamdată nu se simt măsurile respective.

Cel care notează aceste rânduri cunoaște din interior evoluția învățământului agricol deoarece a absolvit o școală agricolă, Facultatea de Agronomie și a lucrat 25 ani ca profesor și director în învățământul agricol preuniversitar.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Putere suplimentară pentru încărcătoarele cu braț telescopic JCB seria III pentru modelele cu transmisie DualTech VT

JCB lansează o nouă gamă de încărcătoare cu braț telescopic cu motoare mai puternice care îndeplinesc norma de poluare Stage V și oferă transmisia patentată JCB DualTech pe mai multe modele.

Transmisia premiată, care combină acționarea hidrostatică pentru viteze reduse și acționarea mecanică directă PowerShift la viteze mai mari pentru performanțe și versatilitate maxime nu mai este dedicată doar încărcătoarelor cu braț telescopic din gama de vârf – făcând-o accesibilă mai multor fermieri. Acum transmisia JCB DualTech se găsește în premieră și pe versiunile AGRI Super și pe modelul JCB 532-60 – versiunea cea mai mică de încărcător cu braț telescopic din seria III.

Noile actualizări aduse încărcătoarelor cu braț telescopic includ:

  • Echipările AGRI, AGRI Super, AGRI Xtra sunt doar pentru modelele cu motor de 109, 130 și 150 cai putere.
  • Transmisia JCB DualTech VT este acum disponibilă pentru mai multe modele, inclusiv pentru noul model 532-60 AGRI Super.
  • Transmisia cu viteză maximă de 40 km/h este acum standard pentru modelele de 6, 7 și 9,5 m.
  • Noua funcție de oprire automată Auto Stop elimină consumul inutil de motorină când motorul este lăsat la ralanti.

John Smith, directorul general al diviziei agricultură a JCB, a declarat: „Transmisia DualTech VT a avut un succes imens pe încărcătoarele cu braț telescopic din gama de vârf și acum o facem mai accesibilă pentru o gamă mai largă de utilaje agricole, fiind adăugată la pachetul de echipare AGRI Super și pentru modelul JCB 532-60 de 3,2 tone și 6 metri, lansat la începutul anului 2020. Experiența utilizatorilor și datele din sistemul telematic JCB LiveLink ne-au confirmat faptul că această transmisie versatilă și capabilă crește productivitatea și reduce consumul de combustibil. Este, de asemenea, ușor de utilizat și îmbină cu succes beneficiile ambelor sisteme de transmisie, hidrostatică și mecanică.“

Noile motoare Stage V

Noile încărcătoare cu braț telescopic JCB sunt echipate cu motorul JCB 448 DieselMAX de 4,8 litri, cu o unitate compactă de post-tratare a gazelor de eșapament, pentru a îndeplini norma de poluare Stage V din UE, iar puterea dezvoltată este corelată cu nivelul de echipare AGRI, AGRI Super și AGRI Xtra.

La echiparea AGRI, puterea de 109 cai putere (81 kW) și cuplu de 516 Nm rămân neschimbate; pentru echiparea AGRI Super există un plus de 5 cai putere, până la 130 cai putere și  un cuplu de 550 Nm; iar pentru echiparea AGRI Xtra, motorul primește de la 5 cai putere până la de 150 cai putere, dar și o creștere de 7% a cuplului maxim la 600 Nm pentru performanțe de neegalat.

John Smith a spus: „Aceste motoare fiabile au fost proiectate pentru a corespunde celor mai noi norme de poluare din UE, care elimină în același timp recircularea gazelor de eșapament (EGR) și turbina cu geometrie variabilă, aceasta din urmă fiind înlocuită cu o turbină Wastegate controlată electronic. În același timp, caracteristicile de performanță și intervalul de revizie au fost menținute, iar tehnologia avansată de tratare a gazelor de eșapament într-o singură unitate care combină SCR și DPF montată sub capacul motorului. Capătul țevii de eșapament a fost modificat, ceea ce face ca încărcătorul cu braț telescopic să ofere cea mai bună vizibilitate.“

Eficiența de ardere a combustibilului în motorul DieselMAX contribuie atât la reducerea  tratamentului  ulterior (a gazelor), cât și la un consum redus de combustibil, la care contribuie și funcția de oprire automată Auto Stop care oprește motorul după o perioadă în care acesta se află la ralanti, eliminând risipa de combustibil.

Gama de încărcătoare cu braț telescopic

Noua gamă pornește de la încărcătorul cu braț telescopic JCB 532-60 AGRI, care rămâne echipat cu motorul de 109 cai putere (81 kW), dar are transmisia JCB TorqueLock 4 cu patru trepte de viteze și cu blocare a convertorului de cuplu pentru eficiență ridicată.

Acestui model i se alătură noul model 532-60 AGRI Super, care are un motor de 130 cai putere (97kW) și transmisia hidro-mecanică DualTech VT, care îmbină perfect finețea transmisiei hidrostatice și eficiența transmisiei mecanice, la un preț scăzut, ceea ce aduce echipamentul în atenția fermelor zootehnice de dimensiuni medii.

În partea superioară a gamei din punctul de vedere al performanței se află încărcătorul cu braț telescopic 560-80 AGRI Super care este ideal pentru manevrarea produselor în vrac. Acesta beneficiază de o transmisie PowerShift cu patru trepte de viteză.  În noua echipare AGRI Xtra, modelul beneficiază de  motorul cu 150 cai putere și de două tipuri de transmisie JCB AutoShift cu șase trepte sau JCB DualTech VT.

Toate celelalte modele din gamă – 538-60, 532-70, 542-70 și 536-95 – sunt disponibile cu echiparea AGRI cu motor de 109 cai putere și cu transmisie JCB TorqueLock 4. Pentru echiparea AGRI Super cu motor de 130 cai putere se poate opta pentru transmisiile: PowerShift cu patru trepte de viteză, AutoShift cu șase trepte de viteză sau JCB DualTech VT. Pentru echiparea de top AGRI Xtra care are motorul de 150 cai putere se poate opta pentru transmisia AutoShift cu șase trepte de viteză sau  JCB DualTech VT.

Versiunile AGRI Super și AGRI Xtra echipate cu transmisia AutoShift ale modelelor 542-70 și 536-95 sunt disponibile și cu sistemul „sway“ de păstrare a șasiului în poziție orizontală pe teren neuniform pentru extinderea în siguranță a brațului. Viteza maximă de 40 km/h este acum standard pe versiunile de 6 m, 7 m și de 9,5 m pentru deplasare rapidă pe drum datorită unei noi combinații de transmisie PowerShift cu patru trepte de viteză  și de punți pentru echipările AGRI Super.

Caracteristici și opțiuni standard

Toate încărcătoarele cu braț telescopic JCB seria III vin acum cu un joystick de comandă montat la îndemână, oferind confort maxim în cabina Command Plus, care are vizibilitate completă și un spațiu interior generos.

Aerul condiționat este opțional pe echipările AGRI și AGRI Super, iar la echiparea AGRI Xtra sistemul de aer condiționat standard poate fi îmbunătățit cu control automat al temperaturii.

La echiparea AGRI Super se adaugă suspensia JCB Auto Smooth Ride pentru brațul telescopic și opțiunea de a monta până la 11 lumini de lucru cu LED pentru luminozitate maximă în jurul mașinii, dotare standard la echiparea AGRI Xtra care include și diferențial autoblocabil pentru puntea față, protecție anti praf și murdărie între secțiunile brațului și puncte de gresare centralizate în partea din spate la versiunile de 7 metri și 8 metri.

John Smith a mai specificat: „Prin alinierea gamei de încărcătoare agricole JCB cu puterea motorului și simplificarea nivelurilor de echipare, fermierilor le va fi mai ușor să aleagă modelul cu raportul ideal dintre capacitate și înălțimea de ridicare, putere și performanță, caracteristicile și opțiunile care se potrivesc cel mai bine nevoilor și bugetului lor. Cu transmisia variabilă JCB DualTech disponibilă pe mai multe modele, mai mulți clienți pot profita acum de această tehnologie extrem de eficientă, versatilă și ușor de utilizat, singura transmisie hidromecanică pentru încărcătoare cu braț telescopic care combină precizia hidrostatică pentru viteze mici cu randamentul ridicat al transmisiei mecanice pentru viteze mai mari, oferind mai mult decât alte încărcătoare cu transmisie hidrostatică disponibile.“

Caracteristici tehnice încărcătoare cu braț telescopic JCB seria III Stage V:

  • Motor: JCB DieselMAX de 4,8 litri
  • Normă de poluare: Stage V – unitate unică DPF/SCR sub capacul motorului
  • Putere: Agri Xtra – 150 cai putere
  • Agri Super – 130 cai putere
  • Agri – 109 cai putere
  • Transmisii:

DualTech VT – 40km/h multi-mod hidrostatic până la 19 km/h, acționare automată directă cu 3 trepte la viteză maximă.

AutoShift 6 – 40 km/h cu 6 trepte de viteză manual/auto PowerShift cu blocarea convertorului de cuplu

PowerShift 4 – 40 km/h Powershift manual cu 4 trepte de viteză (JCB 560-80 – 33 km/h, în funcție de anvelope)

TorqueLock4 – schimb de viteză manual cu 4 trepte de viteză de 40 km/h cu blocare a convertorului de cuplu

Modelele prezentate urmează a fi introduse în portofoliul NHR Agropartners, unic distribuitor al utilajelor agricole JCB în România, pe parcursul anului 2021.

Cheescake cu rodie

Pentru noi, rodia este un fruct exotic pe care îl consumăm cu precădere în lunile de iarnă, atunci când apare pe rafturile din supermarket. Însă, în ultimii ani, rodiul, arbustul care oferă rodiile, a început să fie tot mai cultivat și la noi în țară, ce-i drept mai mult ca plantă de grădină, însă există și studii pentru descoperirea de soiuri care să se preteze climei din România.

Aspectuoase, gustoase și sănătoase, rodiile pot fi consumate în stare crudă, dar există numeroase rețete în care semințele de rodie pot fi incluse. Cel mai întâlnit este sucul de rodie, dar și sosurile ori salatele cu verdețuri sau cu fructe în care se adaugă și câteva semințe de rodie. În rețetele orientale este folosită în asociere cu vinetele, couscous-ul ori peștele.

Însă de data aceasta vă propun o rețetă dulce, cheescake cu rodie.


- Pentru blat avem nevoie de:

  • 150 g de biscuiți digestivi sau simpli
  • 80 g de unt la temperatura camerei

- Pentru cremă avem nevoie de:

  • 2 gălbenușuri
  • 90 g de zahăr fin
  • 200 g de ricotta
  • 100 ml de frișcă lichidă
  • 10 g de gelatină foi

- Pentru jeleu de rodie avem nevoie de:

  • 2 rodii mari
  • 1 linguriță de zahăr pudră
  • 12 g de gelatină foi

Mai întâi se pregătește baza de biscuiți, astfel încât să devină fină precum pesmetul, adică fie se zdrobesc cu un sucitor, fie se mărunțesc în blender. Peste acestea se adaugă untul tăiat cubulețe și se amestecă până când se obține compoziția pe care o așezăm în tava rotundă, de 20 cm, cu marginile detașabile. În timpul în care facem următorii pași, tava se pune la frigider.

Se pregătește sucul de rodie într-un storcător sau un blender și se păstrează doar zeama curată, fără pieliță sau urme de semințe, peste care adăugăm zahărul pudră.

Următorul pas este pregătirea cremei: se bat gălbenușurile cu zahăr până se obține o cremă fină, se adaugă ricotta. Separat se hidratează gelatina conform instrucțiunilor de pe pachet și apoi se adaugă în cremă și se amestecă. Între timp, frișca se bate spumă și se încorporează în cremă. Crema se toarnă peste blat și introducem din nou tava în frigider.

Pentru jeleu procedăm la fel cu foile de gelatină, le hidratăm și apoi încălzim puțin sucul de rodie, nu prea mult însă, cca un minut, și adăugăm gelatina pentru a se dizolva. Scoatem tava, adăugăm compoziția obținută și eventual putem orna deasupra cu câteva semințe de rodie pentru a-i oferi un aspect mai frumos. Apoi lăsăm preparatul la rece pentru cel puțin 2 ore.

Poftă bună!

Larissa Dinu

Județul Neamț, comuna Săbăoani: Ciupercărie cu Pleurotus, în prag de subzistență

Ciupercăriile sunt considerate, în general, afaceri cu câştig garantat, având în vedere cererea de pe piaţă. În mod special, ciupercile Pleurotus sunt avantajoase pe suprafețe mari pentru că sunt mai uşor de cultivat şi se pot vinde la preţuri mai mari, fiind apreciate de gospodine. În schimb, pe suprafețe mici, ca de exemplu pe 300 mp, această cultură nu este rentabilă, fiind perisabilă și pot apărea probleme majore în procesul tehnologic, ne spune Claudiu Doboș, care are o mică ciupercărie în comuna Săbăoani, județul Neamț.

„Am căpătat alergii la spori şi fungi!“

„Cultura Pleurotusului nu este la fel de rentabilă ca cea a Champignonului, unde pe metru pătrat de suprafaţă producţia este mult mai mare. Nu vreau să creez iluzii deşarte cititorilor. Efectiv merg din inerţie, am căpătat şi alergii la spori şi fungi, iar în campania de toamnă am venit cu bani de acasă. A fost invazie de ciuperci din flora spontană şi, în plus, am avut probleme majore în procesul tehnologic, o bacterioză; am avut compostul puţin mai umed şi de aici s-a declanşat boala. În campaniile care merg bine, abia îmi scot salariul mediu pe economie şi doar în perioada recoltării din cele două sezoane anuale, adică două luni primăvara şi două luni toamna, câștig mai bine. Afacerea ar fi profitabilă doar producând pe suprafață mare. Pe cei 300 mp ai mei este aproape muncă voluntară. Dacă nu ar fi pasiunea și faptul că nu-mi pot converti spațiile de cultură în alte destinații, aș abandona mâine. În rest, muncă voluntară, iar ciuperca nu se vinde“, specifică cultivatorul.

Producătorii de succes din acest domeniu încep să dispară

producator ciuperci Sabaoani Neamt

Pe lângă problemele deja enunțate, nemțeanul ne-a vorbit și despre perisabilitatea ciupercilor. „Trebuie să amintesc și de perisabilitatea incredibilă a produsului dacă păstrezi ciuperca la 2 grade Celsius în camera frigorifică, după 12 ore pierde aspectul comercial şi cca 5-10% din greutate prin evaporarea apei. Scoasă la tarabă, în spaţiu deschis, dacă nu se vinde în aceeaşi zi, a doua zi abia mai scoţi preţul de cost, mai ales în lunile calde, apoi efectiv se aruncă. Fac acest lucru deoarece îmi respect clienţii. Practic, se franjurează pălăria şi îşi pierd aspectul comercial. De ce credeţi că nu sunt producători de succes în domeniu? Legat de desfacere, eu produc ciuperca cu 8 lei/kg. Gândiţi-vă că marile magazine îmi oferă 3,5-4 lei pe caserola deja cântărită la 500 grame; caserola şi manopera reprezintă un cost suplimentar, nu? Automat, dacă aş lucra cu ei, trebuie să vin cu bani de acasă. În sezonul următor aş vrea să testez alte ciuperci care au aproximativ aceeaşi tehnologie dar cu un preţ mai ridicat, tip: pleurotus galben, pleurotus roz, pleurotus eryngii. Cam aşa văd eu luminiţa de la capătul tunelului,“, adaugă Claudiu Doboș.

Tehnologia de cultură a ciupercilor Pleurotus

Cu privire la tehnologia de cultură a ciupercilor Pleurotus, substratul poate fi din paie de grâu, fân, scoarță și frunze de la arbori foioși, orice reziduuri celulozice de la plante precum soia, rapiță, muștar, mazăre, cartofi, stuf etc. Materialele se toacă sau se zdrobesc de la 4-6 cm în cazul paielor la 1-2 cm la ciocălăi de porumb. Se introduc în apa fierbinte la 80 grade C și se mențin 4-6 ore, apoi se scot, se scurg bine și se lasă să se răcească până la 25 grade.

Un calcul empiric ar fi următorul: dintr-un kg de paie uscate obțineți 3 kg după opărire și cca 1 kg ciuperci la recoltare. Înainte de însămânțare se recomandă să se aplice 2 kg de ipsos la 100 kg materiale scurse și 3 sau 4 kg miceliu românesc. Se amestecă bine și se introduce materialul în saci perforați la 15 cm între orificiile cu diametrul de 2 cm. Dintr-un kg de miceliu de calitate se pot însămânța

3-4 saci cu greutatea de 10 kg fiecare. Un kg de miceliu poate costa între 10-15 lei. Dacă la 100 kg de substrat adăugați și 2 sau 3 kg de mălai randamentul este de 3 sau 4 kg de ciuperci pe sac cu substrat cu o greutate de 10 kg.


Crescătorul nemţean mai spune că ciupercarii din alte ţări sunt ajutaţi într-un fel sau altul de stat, românii fiind singurii care nu beneficiază de niciun fel de sprijin. „S-au închis ciupercării în România tocmai pe motivul că se aduce ciupercă ieftină din Polonia. Toate supermarketurile cumpără din import pentru că e mai ieftină, fiind subvenţionată.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Floarea-soarelui: cum au evoluat suprafețele și producțiile în România

În 1990, România cultiva 394.741 ha cu floarea-soarelui. În 2019 suprafața s-a triplat, ajungând la 1.282.693 ha. Interesant este că cifra de 1 milion de hectare a fost depășită prima dată în 2012. Evoluția suprafeței în următorii ani a fluctuat, având o scădere sub milion în 2017 (998.415 ha). În 2019 a fost practic cea mai mare suprafață de floarea-soarelui cultivată vreodată în România. Pe regiuni de dezvoltare, cele mai mari suprafețe au fost cultivate în Sud-Est (335.524 ha), Sud-Muntenia (267.923 ha), Sud-Vest Oltenia (208.307 ha), Nord-Est (200.460 ha) și Vest (169.061 ha).

Pe județe, tot în 2019 s-au înregistrat următoarele cifre: Dolj – 112.769 ha, Teleorman – 88.123 ha, Constanța – 86.828 ha, Arad – 85.750 ha, Brăila – 80.321 ha, Timiș – 78.242 ha, Botoșani – 76.465 ha și Olt – 75.357 ha. Teritoriile corespund celor mai bune zone de favorabilitate, cu excepția județului Botoșani, care se încadrează în zonele V și VI de cultură.

2962 tabele 1

Referindu-ne la producția totală și la media recoltei la unitatea de suprafață, în 1990 România a obținut 556.242 tone, ceea ce ar însemna o medie de 1.409 kg/ha. În 2019 producția a fost de 3.569.150 tone, respectiv o medie de 2.783 kg/ha. Pe regiuni de dezvoltare, cea mai mare producție totală provine din Sud-Est – 879.701 tone, Sud-Muntenia – 699.535 tone, Sud-Vest Oltenia – 629.879 tone, Vest – 584.708 tone și Nord-Est – 484.168 tone.

2962 tabele 2

Evident că din județele cu cea mai mare suprafață a rezultat și producția cea mai mare: Dolj – 332.272 tone, Arad – 299.706 tone, Timiș – 276.105 tone, Teleorman – 233.509 tone, Constanța –230.976 ha, Olt – 230.908 ha, Brăila – 226.564 tone și Botoșani – 158.361 tone.

Observăm și în cazul regiunilor, dar și al județelor analizate o ușoară schimbare în clasament, ceea ce înseamnă că producția medie la unitatea de suprafață a influențat decisiv cifrele. În 2019, cea mai mare recoltă la hectar s-a consemnat în regiunea Vest – 3.459 kg/ha, urmată de Sud-Vest Oltenia – 3.024 kg/ha, Nord-Vest – 2.944 kg/ha și Centru – 2.705 kg/ha.

2962 tabele 3

Din totalul județelor țării, cele mai mari recolte la hectar s-au înregistrat în zonele ploioase sau în cele cu o fertilitate ridicată a solului: Maramureș – 3.787 kg/ha, Timiș – 3.529 kg/ha, Arad – 3.495 kg/ha, Mehedinți – 3.399 kg/ha, Vâlcea – 3.299 kg/ha, Bistrița Năsăud – 3.114 kg/ha, Gorj – 3.070 kg/ha, Olt – 3.064, Cluj – 3.050 kg/ha, Iași – 3.022 kg/ha. Din seria județelor care au avut cea mai mare suprafață cultivată, doar trei dintre ele au o medie la hectar mai mare de 3.000 kg (Timiș, Arad și Olt). Toate celelalte au avut producții în jurul mediei naționale: Dolj – 2.946 kg/ha, Teleorman – 2.650 kg/ha, Constanța – 2.660 kg/ha, Brăila – 2.821 kg/ha. Excepție face Botoșani, care a realizat o recoltă sub medie, de 2.071 kg/ha. De menționat că 19 județe au depășit producția medie la nivel național (2.783 kg/ha), aspect pe care îl remarcați în graficul următor.

2962 tabele 4

Ar fi foarte interesant de văzut cum a evoluat producția medie la unitatea de suprafață din 1990 și până în 2019. La nivel național, cea mai mare producție din acest interval de timp s-a obținut în anul 2018, când media/UM s-a situat la 3.041 kg/ha, iar cea mai mică s-a consemnat în anul 2007, când s-au recoltat 654 kg/ha! Următorul record negativ vine din anul 2000, cu o medie de 821 kg/ha.

2962 tabele 5

Doar în patru ani recolta medie a fost mai mare de 2.000 kg/ha: 2014 – 2.187 kg/ha, 2017 – 2.917 kg/ha, 2018 – 3.041 kg/ha și 2019 – 2.783 kg/ha. În acești ani, recordurile absolute au fost obținute de fermierii din următoarele județe: Maramureș – 3.787 kg/ha în 2019, Călărași – 3.747 kg/ha în 2018, Constanța – 3.715 kg/ha în 2018 și Mehedinți – 3.709 kg/ha în 2017.

Ar mai fi de spus că, în 2019, potrivit INS, la floarea-soarelui România a fost pe primul loc între țările Uniunii Europene, atât la suprafață cultivată, cât și la producția realizată, pe locurile următoare fiind poziționate Spania, Bulgaria, Ungaria și Franța.

Calculele au fost realizate de revista noastră, având la bază datele INS, seria Tempo Online.

Maria Bogdan

Abonează-te la acest feed RSS