Inventatoarea marmeladei crude, premiată cu aur în Croaţia
Doctorandă pe ultima sută de metri, Simona Timar, căsătorită Bişboacă este, la cei 32 de ani, autoarea a patru invenţii, până în prezent, care au uimit, în ultimii doi ani, juriile internaţionale ale saloanelor la care le-a prezentat: Salonul Internaţional de Inventică de la Varşovia, în noiembrie 2011 şi Salonul de Inventică Mondială 'Agro Arca", din Croaţia, în mai 2012.
Ţinând cont de alimentaţia actuală, poluare, stres, lipsa de mişcare, Simona Bişboacă a realizat cel mai puternic antioxidant de pe piaţă, numit AntioxiVita, a brevetat propolisul dizolvat în apă (nu în alcool), a inventat metoda de a prepara marmeladă crudă, fără fierbere, fără zahăr sau conservant, precum şi un aditiv alimentar natural multifuncţional. Simona Bişboacă consideră că doar o alimentaţie echilibrată, provenită din culturi autohtone, poate să asigure hrana ideală pentru locuitorii unui areal geografic.
Dar atâta vreme cât iarna nu avem fructe şi legume crude locale, trebuie să suplinim lipsa acestora cu suplimente alimentare naturale.Cu toată invazia pieţei cu suplimente alimentare de import, preparate cu extracte din plante exotice, mulţi consumatori au fost dezamăgiţi de eficienţa lor, deşi, paradoxal, produsele respective erau recunoscute că dau rezultate foarte bune în ţările lor de origine. Cercetătoarea spune că explicaţia constă în faptul că plantele respective nu supravieţuiesc condiţiilor de mediu de la noi din ţară, nefiind integrate natural în dieta nonnală, astfel că nici fitonutrienţii care îi conţin nu sunt eficienţi populaţiei de la noi.
'Dar natura este extraordinară şi din fericire, găsim şi în flora de la noi acei fitonutrienţi necesari, dar adaptaţi Simona Bişboacă la Salonul Internaţional de Inventică de la Varşovia condiţiilor de mediu din zona noastră. Aşa am început cercetările mele", a precizat ing. Simona Bişboacă.
Studiul antioxidanţilor din plante 1-a început în 2001, pentru ca, după mai bine de zece ani, să pună la punct o tehnologie de recuperare a antioxidanţilor din sâmburii şi pieliţele de struguri, brevetând această tehnologie. Ea a reuşit să implementeze în producţie invenţia şi să scoată pe piaţă un supliment alimentar, un produs foarte bogat în antioxidanţi de tipul polifenolilor.Foarte concentrat, 100 ml de produs este echivalentul în principii active (antioxidanţi) a 80 de litri de vin roşu.
Experimentele efectuate au arătat că suplimentul este un aliat de încredere în lupta cu afecţiunile cardiovasculare (colesterol, trigliceride, tensiune, varice, flebite etc), cu diabetul, probleme de tranzit intestinal (constipaţie sau diaree), prezintă acţiune puternică antivirală şi antibacteriană, cu efect tonic şi de anti-îmbătrânire. La scurt timp după punerea pe piaţă a acestui alte două brevete de invenţie care au fost prezentate în mai 2012 la Salonul de Inventică ŤDacă nu putem să ne alimentăm echilibrat, suplimenţii alimentari naturali, reprezintă o sursă foarte bună de fitonutrienţi care au efecte benefice asupra sănătăţii1ť, Simona Bişboacă produs, Simona Bişboacă a implementat în producţie şi cel de-al doilea brevet şi anume tehnologia de obţinere a produsului 'Propolis esenţă".
în noiembrie 2011, Simona şi-a prezentat cele două brevete de invenţie la Salonul Internaţional de Inventică de la Varşovia IWIS 2011, unde suplimentul a fost desemnat cel mai puternic antioxidant şi recompensat, din circa 500 de produse înscrise în competiţie, cu medalia de aur, iar 'Propolis esenţă" a primit medalia de argint.
Simona Bişboacă şi-a continuat cercetările şi şi-a pus în practică ideile, înregistrând Mondială ,Agro Arca", din Croaţia, oraşul Slatina.
Juriul internaţional a apreciat cu aur tehnologia de obţinere a manneladei crude, un aliment funcţional cu un aport atât nutritiv, cât şi sanogen.
Marmelada crudă are la bază o metodă de preparare la rece a fructelor perisabile, fără fierbere, fără îndulcitori, zahăr sau conservanţi, ce pennite păstrarea nealterată a vitaminelor, enzimelor şi nutrienţilor din fructe. De aur a fost şi 'aditivul alimentar natural multifuncţional" ce se poate utiliza în diferite ramuri ale industriei alimentare, cu precădere în industria cărnii, dar şi a băuturilor.
Sursa: Transilvania Reporter