Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și de   desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obținerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte. De asemenea se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum și o creștere numerică a efectivului.

Campania de fătări la ovine se desfășoară, în sistemul tradițional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie și uneori prima decadă a lunii martie, în funcție de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducție.

Pentru ca această activitate să se desfășoare în condiții optime și să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

  • Identificarea şi înregistrarea în Baza Națională de Date a ovinelor din exploatație şi a mieilor nou-născuți.
  • Adăpostirea ovinelor în spații corespunzătoare speciei și categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea și normele de bunăstare și biosecuritate la parametrii normali (așternut curat, spații dezinfectate şi văruite, microclimat).
  • Compartimentarea adăpostului în funcție de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
  • Suprafața totală de adăpostire pentru toate animalele și dimensiunea grupului se determină în funcție de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor, densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mișcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafața minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
  • Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20 grade C, coeficientul de luminozitate, 1:12, - 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilație naturală.
  • Menținerea în stare de igienă și funcționare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire și de ventilație.
  • Ovinelor care nu sunt ținute în adăposturi închise trebuie să li se asigure accesul la apă şi la hrană, precum și protecția necesară împotriva intemperiilor și contra animalelor de pradă.
  • Hrana administrată zilnic ovinelor, în această perioadă. trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiții igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale.
  • Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan și să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
  • Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse înghețului și evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) înghețate care pot provoca avorturi sau alte afecțiuni grave.
  • Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puțin primele opt săptămâni de viață. Se recomandă ca, la sfârșitul primei săptămâni de viață, mieii să aibă acces treptat, până la înțărcare, la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreție.
  • Administrarea la miei, în primele două săptămâni după fătare, preventiv, a vitaminei E și a Selenitului de Sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
  • Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenție specială la aspectul corporal în ansamblu, la mișcările animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, precum și la existența unor diverse răni sau plăgi și starea ongloanelor.
  • Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de așternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
  • Ovinele bolnave sau rănite, să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu așternut uscat și confortabil, și să fie consultate de un medic veterinar.
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric și al cunoștințelor de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterior a tehnicilor de mulgere și tundere a oilor.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociațiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar, pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

În perioada Postului de Crăciun, populația care respectă această tradiție creștină solicită pentru consum produse alimentare specifice, respectiv produse de morărit și panificație, soia, fasole, mazăre, sortimente pe bază de legume, fructe, produse de patiserie și zaharoase, alimente conservate, ciuperci, produse naturiste, diferite sortimente de băuturi și alte sortimente alimentare cu origine vegetală, solicitare care determină operatorii din domeniul alimentar să pună pe piață cantități mai mari de astfel de alimente decât în mod obișnuit.

Având în vedere volumul mare de produse alimentare din aceste sortimente. care se regăsesc la procesare sau în distribuție pe piața de consum, există riscul ca, pe parcursul lanțului alimentar, unele produse să fie supuse contaminării cu microorganisme sau prin contaminanți naturali care sunt introduși accidental sau prin tratarea inadecvată a alimentelor.

Din acest motiv este absolut necesar ca securitatea și siguranța produselor alimentare să poată fi realizată și controlată prin metode care să asigure identificarea și înlăturarea pericolelor potențiale de contaminare, înainte de consumul produsului finit.

În aceeași măsură, pentru prevenirea apariției unui disconfort alimentar sau toxiinfecții alimentare sunt responsabilizați, în contextul normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, și consumatorii de alimente specifice acestei perioade, cu respectarea unor recomandări care se referă la:

  • achiziționarea alimentelor specifice postului numai din spații sau unități înregistrate sanitar veterinar, care garantează, prin examen de specialitate, calitatea şi salubritatea acestora, evitând comerțul „stradal“ (atenție la sucuri sau diferite produse conservate la domiciliul unor comercianți, neautorizați);
  • citirea cu atenție a instrucțiunilor de pe etichetele produselor alimentare, ambalate, care în mod obligatoriu trebuie să conțină informații privind elementele componente, modul de păstrare, prepararea corectă și termenul de valabilitate;
  • păstrarea corectă a alimentelor pentru a evita deprecierea calitativă, în frigider, în spații uscate la temperaturi optime, după caz;
  • evitarea manipulării alimentelor de către persoane care prezintă modificări în starea de sănătate sau leziuni la nivelul degetelor de la mâini;
  • păstrarea în condiții de maximă igienă a tuturor suprafețelor destinate preparării alimentelor (mese, blaturi, veselă etc.);
  • folosirea la prepararea alimentelor numai a apei potabile;
  • spălarea atentă a fructelor și a zarzavaturilor folosite în rețetele culinare sau când acestea se consumă crude;
  • asigurarea condițiilor de protecție necesare evitării oricărui contact între alimentele destinate consumului protecție față de insecte, rozătoare sau alte animale;
  • gestionarea corectă a resturilor menajere.

Cu referire la aprovizionarea cu pește sau produse din pește, alimente care se pot consuma în anumite zile din perioada postului, atenționăm ca populația să cunoască următoarele:

Peștele se comercializează în stare vie, refrigerată, congelată, sărată, uscată, afumată, marinată, conservată etc. Comercializarea acestuia este admisă numai în unități specializate sau secții ale magazinelor alimentare înregistrate sanitar veterinar.

Peștele în stare vie se păstrează în vase speciale cu apă, nu mai mult de 24 de ore.

Suprafața peștelui trebuie să fie curată, fără lovituri și semne de boală, solzii de culoarea naturală, caracteristică speciei date, și să fie lipiți strâns de corpul peștelui.

  • Nu cumpărați pește dacă are ochii tulburi sau urechile dezlipite de branhii, dacă are un miros specific neplăcut, iar la apăsare degetul intră cu ușurință în carne, lăsând urme care nu mai revin la normal.

Peștele refrigerat este acel pește la care temperatura corpului în profunzimea țesutului muscular variază de la minus un grad Celsius la plus 5 grade Celsius.

  • Nu cumpărați pește refrigerat cu leziuni mecanice, cu consistență slab compactă, cu miros de fermentare în branhii, cu prezența stratului exterior mucilaginos (cleios).

Peștele congelat se consideră acel pește procesat la care temperatura în profunzimea țesutului muscular este coborâtă până la minus 18 grade Celsius, cu menținerea calității gustative și a valorii nutritive a peștelui viu.

  • Nu cumpărați pește congelat cu prospețime îndoielnică, cu miros de rânced, cu nuanță gălbuie a pielii și a stratului de grăsime, precum și cu gust amar.
  • Verificați pe etichetă data recoltării și data congelă

Peștele în conserve și semiconserve, ambalat în cutii metalice sau din sticlă, este divers: conserve naturale, conserve din pește în suc propriu, conserve din pește cu adaos de ulei vegetal, conserve din pește în sos de tomate, şprot în ulei, semiconserve cu diferite adaosuri și multe altele.

  • Nu cumpărați conserve fără etichete, în cutii ruginite, cutii deformate, bombate și cu ermeticitatea deteriorată.
  • Nu consumați conserve și semiconserve din pește înainte de a verifica aspectul exterior (miros, culoare), precum și conținutul (gustul), consistența (uniformitatea și densitatea) acestora.

Sortimentele de pește sunt însoțite obligatoriu de certificat de conformitate privind calitatea, originea acestuia și valabilitatea, eliberat sub responsabilitatea operatorului economic furnizor.

Protejarea populației este asigurată permanent de personalul de specialitate din cadrul DSVSA județene, prin monitorizarea și efectuarea de acțiuni de control tematice, cu referire la respectarea normelor de funcționare și igienă în unitățile furnizoare de materii prime, în unități de procesare a produselor alimentare de origine nonanimală, unități de depozitare și comercializare, piețe agroalimentare și alte obiective care pot fi considerate în anumite condiții cu risc alimentar, precum și prin analize la laboratoare acreditate, din probe recoltate din materii prime și produse finite, pentru examene microbiologice, fizico-chimice, determinarea aditivilor, a contaminanților, pesticide, rezidii de metale grele, micotoxine, medicamente, organisme modificate genetic, radioactivitate etc.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Valorificarea şi consumul unor produse alimentare în unităţile de învăţământ se efectuează prin cantine cu funcţionare permanentă sau sezonieră și prin Programul „Laptele şi cornul“, volumul acestor activităţi crescând odată cu începerea anului şcolar.

Funcţionarea cantinelor şi comercializarea unor produse alimentare de origine animală şi vegetală, în incinta unităţilor de învăţământ, este permisă în condiţiile înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pentru activitatea de vânzare cu amănuntul a acestor produse și a respectării măsurilor generale de igienă prevăzute în normativele legale specifice acestui domeniu de activitate.

În acest context, un rol important îl are şi însuşirea cunoştinţelor de educaţie alimentară a elevilor sau a altor consumatori de alimente care se aprovizionează din astfel de obiective.

Valorificarea şi consumul unor produse alimentare în unităţile de alimentaţie publică (cantine) sau în unităţile de învăţământ ori prin Programul „Laptele şi cornul“ în condiţii de securitate alimentară şi fără periclitarea sănătăţii elevilor impune autorităţilor judeţene, conducerii unităţilor de învăţământ şi, nu în ultimul rând, administratorilor acestor obiective, ca responsabilitate şi obligaţii, următoarele:

La cantinele şcolare sau cu alt regim administrativ de funcţionare

  • Să deţină documentul de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în conformitate cu prevederile legale, eliberat de DSVSA judeţeană.
  • Să respecte condiţiile generale de igienă, referitoare la aspectele structurale şi la facilităţile privind dotarea după specificul obiectivului.
  • Să existe sursă de apă potabilă, care să fie utilizată atât la procesarea alimentelor, cât şi la menţinerea stării de igienă.
  • Să se folosească echipamente de protecţie sanitară a personalului angajat, precum şi să existe documente care să ateste starea de sănătate a personalului angajat.
  • Să dovedească prin documente calitatea şi salubritatea materilor prime, precum şi faptul că au fost achiziţionate din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi respectă programul de autocontrol prin afuirea de probe la laboratorul de specialitate acreditat.
  • Să asigure condiţii de depozitare a produselor alimentare, în special a celor care necesită condiţii deosebite de temperatură, congelare sau refrigerare (carne, peşte, produse lactate, ouă etc.) şi să monitorizeze funcţionarea permanentă a spaţiilor frigorifice.
  • Să utilizeze ustensile de lucru care pot fi uşor curăţate şi igienizate (blaturi de plastic, cuţite de inox, tăvi de inox etc.).
  • Să asigure încadrarea alimentelor în termenele de valabilitate.
  • Prepararea şi expunerea spre comercializare a alimentelor trebuie să fie făcută astfel încât să se evite orice risc de contaminare şi depreciere a acestora.
  • Servirea alimentelor trebuie să se realizeze numai în recipienţi igienizaţi corespunzător sau în recipienţi de unică folosinţă.
  • Să se efectueze periodic acţiunile de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.
  • Gestionarea corectă a deşeurilor şi subproduselor rezultate, precum şi neutralizarea rapidă a acestora astfel încât să nu constituie o sursă de contaminare.

La unităţile de învăţământ care sunt incluse în Programul „Laptele şi cornul“

  • Contractarea pentru producerea şi distribuirea produselor alimentare numai cu unităţi de profil autorizate / înregistrate la DSVSA judeţeană, în condiţiile legii.
  • Verificarea acestor unităţi de către autorităţile competente, a condiţiilor de funcţionare tehnologică şi de igienă, prin controale şi evaluări perioadice, prin afluirea de probe la laboratoare acreditate, pentru examene de calitate şi salubritate a produselor alimentare care se distribuite prin acest program.
  • Unitatea şcolară să deţină un spaţiu frigorific, exclusiv pentru depozitarea acestor produse, care să fie transportate şi distribuite în cursul aceleiaşi zile.
  • Manipularea alimentelor să se facă de către personal stabilit în acest sens, cu respectarea normelor de igienă specifice.
  • Fructele destinate elevilor, pentru consum, să fie bine spălate la sursă cu jet de apă curentă verificată și analizată de specialiștii din domeniu.
  • Să se elimine de la consum produsele cu ambalaj deteriorat sau cu termen de valabilitate expirat ori alimentele care nu sunt recomandate pentru anumite categorii de elevi.
  • Să se efectueze curăţenia şi igienizarea periodică a spaţiilor unde se manipulează şi depozitează alimentele, precum şi să se asigure protecţia împotriva insectelor.
  • Prelucrarea şi însuşirea cunoştinţelor de educaţie alimentară a elevilor.

Chioşcurile prin care se comercializează produse alimentare în incinta unităţilor de învăţământ

  • Să fie înregistrate sanitar veterinar la DSVSA judeţeană.
  • Agentul economic respectiv să deţină aprobarea conducerii unităţii, de amplasare a obiectivului pentru a comercializa produse alimentare atestate şi omologate de autorităţile oficiale responsabile cu acest drept.
  • Chioşcurile să fie confecţionate din materiale uşor de curăţat şi dezinfectat.
  • Să fie dotate cu: apă potabilă, frigider, rafturi pentru depozitarea alimentelor, echipament de lucru şi carnet de sănătate pentru personalul angajat
  • Se pot comercializa alimente ambalate, dulciuri, produse de panificaţie, patiserie, sandvișuri, calde sau reci, fructe şi băuturi răcoritoare. Nu recomandăm comercializarea unor produse de tip hamburger, hot-dog, cheese-burger şi alte sortimente similare, care necesită condiţii specifice de preparare, depozitare şi valorificare şi care sunt uşor perisabile.
  • Alimentele care se comercializează să fie etichetate, cu informaţii vizibile privind unitatea producătoare, data fabricaţiei, elementele componente, de preferat menţionate în procente, cu referire specială la conţinutul în sare, zahăr, grăsimi, aditivi etc. şi data valabilităţii.
  • Să fie însoţite de documente care să ateste provenienţa şi indicii de calitate.
  • Să se elimine de la comercializare produsele cu ambalaj deteriorat sau cu termen de valabilitate expirat ori alimente care nu sunt recomandate pentru anumite categorii de consumatori.
  • Să se efectueze curăţenia şi igienizarea periodică a spaţiilor unde se manipulează şi depozitează alimentele, precum şi să se asigure protecţia împotriva insectelor.

Se recomandă ca reprezentanţii unităţilor şcolare să informeze personalul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din zona arondată despre situaţiile deosebite constatate pentru a se putea interveni cu profesionalism şi pentru a evita afectarea sănătăţii elevilor.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Principiul de bază al politicii Uniunii Europene și naționale privind siguranța alimentară este aplicarea unei abordări integrate de tipul „de la fermă la consumator“ sau „de la furcă la furculiță“, care să acopere toate sectoarele lanțului alimentar, respectiv: producția de furaje, sănătatea plantelor şi a animalelor, bunăstarea animalelor, producția primară, procesarea alimentelor, depozitarea, transportul, comercializarea (valorificarea), precum şi importul şi exportul acestora.

În cadrul acestor politici europene, o strategie importantă are la bază implementarea legislației privind siguranța alimentelor şi a furajelor.

Este bine știut că o zootehnie profitabilă are nevoie de animale sănătoase şi puternice, cu potențial de producție ridicat, element în care calitatea furajelor și administrarea lor corectă au un rol determinant asupra performanței şi a sănătăţii animalelor.

Calitatea hranei pentru animale presupune cantitate şi calitate corespunzătoare, o valoare nutritivă la nivelul cerințelor fiziologice, specifice fiecărei specii, rase, categorii de vârstă sau greutate, absența contaminanților, accesul liber la hrană şi apă, în funcţie de tipul de hrănire, de numărul de tainuri zilnice corelat cu sistemul de creştere şi întreţinere.

În procesul de obţinere a sortimentelor de furaje, în fazele de producţie, fabricare, transport şi distribuţie, datorită unor abateri de la normele de siguranţă calitativă a acestora, se poate produce contaminarea accidentală sau deliberată a acestora, cu impact nedorit asupra sănătăţii animalelor, precum şi a siguranţei alimentelor destinate consumului uman.

Principalele surse de contaminare a furajelor se pot identifica în factorii de mediu (solul, apa, aerul etc.), factori din zona vegetală (plante necomestibile sau cu acţiune toxică), folosirea iraţională a îngrăşămintelor chimice, a produselor fitofarmaceutice, a medicamentelor de uz veterinar, a mucegaiurilor şi micotoxinelor, manipularea şi eliminarea deşeurilor defectuoasă, precum şi prin diferite specii de animale, insecte şi rozaătoare.

De asemenea, producerea, calitatea și modul de distribuție a furajelor pot fi influențate de modificările în timp a politicilor şi strategiilor privind dezvoltarea economiei și, implicit, a agriculturii şi a zootehniei unei ţări.

Această stare impune ca fermierii şi alţi agricultori cu activitate în domeniul zootehnic să beneficieze mai mult ca oricând de specialişti, medici veterinari, ingineri agronomi, zootehniști, nutriţionişti, etc. ca parteneri competenţi şi de încredere pentru susținere şi consiliere în problemele de sănătate şi nutriţie a animalelor crescute în scop economic sau de companie.

Agricultorii sau operatorii economici cu activitate în domeniul hranei pentru animale au obligația să garanteze că furajele pe care le produc şi le dristribuie nu au un efect negativ asupra sănătăţii animalelor, iar produsele alimentare obţinute de la animale nu devin un factor de risc pentru consumul uman.

În acest context se recomandă să respecte următoarele:

  • să posede documentul de autorizare/înregistrare sanitară veterinară în conformitate cu prevederile legale privind funcționarea unităților specializate în producerea, procesarea și distribuția furajelor pentru animale și păsări, eliberat de DSVSA județeană;
  • să respecte condiţiile generale de funcţionare şi igienă a unitățiilor de profil conform prevederilor legislației în vigoare;
  • să aplice tehnologii adecvate, respectând densitățile la semănat, utilizând semințe certificate din soiuri de bună calitate, efectuarea, din timp, a analizei solului pentru a realiza cea mai bună formulă de fertilizare în vederea obținerii de producții ridicate și de bună calitate;
  • să menţină în stare de funcționare și igienă instalaţiile, echipamentele, containerele, ambalajele şi vehiculele utilizate pentru producerea, prepararea, calibrarea, ambalarea, şi transportul furajelor şi să evite orice sursă de contaminare a acestora;
  • să dovedească, prin documente, calitatea şi salubritatea materiilor prime folosite în procesul tehnologic, precum şi faptul că acestea au fost achiziţionate din unităţi sau de la furnizori care au asigurată asistenţă de specialitate, documente în care să fie înscrise furnizorul, categoria produsului, data recepţionării, cantitatea, precum şi celelalte date pentru stabilirea trasabilității;
  • să evite orice contaminare a materiilor prime şi a sortimentelor de furaje preparate, posibilă din aer, sol, apă, sau prin îngrăşăminte, biocide, produse fitofarmaceutice, medicamente de uz veterinar etc.;
  • să asigure sursa de apă potabilă care să fie utilizată atât la procesul tehnologic, cât şi la menţinerea stării de igienă şi curăţenie a personalului şi a utilităţilor;
  • să gestioneze cu atenţie, prin antrepozitarea şi manipularea separată a deşeurilor şi substanţelor periculoase, în scopul evitării pericolului de contaminare;
  • să asigure efectuarea acţiunilor de dezinfecţie a spaţiilor tehnologice, a utilajelor şi ustensilelor folosite, protejarea spaţiilor şi a furajelor de insecte şi rozătoare prin măsuri specifice;
  • să asigure echipamente de protecţie sanitară pentru personalul angajat, precum şi existenţa documentelor din care să rezulte starea de sănătate a acestora;
  • să respecte programul de autocontrol prin afuirea de probe la laboratorul de referinţă pentru determinarea încărcăturii cu pesticide, microtoxine (în special aflatoxine), metale grele, rezidii de medicamente, coccidiostatice, organisme modificate genetic, prezența salmonelelor şi a altor parametrii la anumite solicitări şi să respecte recomandările menţionate în buletinele emise de către specialiști în cazul unor neconformități;
  • să notifice autorităţilor competente suspiciunea sau constatarea unor neconformităţi sau abateri de la cerinţele de calitate şi salubritate privind siguranța furajelor destinate pentru animale şi păsări;
  • să colaboreze cu serviciile sanitare veterinare, cu factorii responsabili din domeniu cu scopul de a fi informaţi asupra măsurilor care trebuie aplicate pentru a preveni contaminarea furajelor, pentru ridicarea calităţii acestora, factor necesar în apărarea sănătăţii animalelor, precum şi a populaţiei.

Întreg procesul de producere, depozitare, distribuţie a furajelor, precum şi utilizarea lor în hrana animalelor şi a păsărilor sunt monitorizate şi controlate de personalul de specialitate din cadrul DSVSA județeană și a unităților teritoriale subordonate.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

În situația condițiilor meteorologice cu temperaturi ridicate peste media specifică zonei geografice, cu avertizare „cod portocaliu“ sau „cod roșu“, pentru asigurarea statusului de sănătate a efectivelor de animale, medicii veterinari atenționează operatorii economici care dețin exploatații cu animale și păsări, tabere de vară pentru animale, proprietarii cu animale de companie, transportatori de animale, unități care abatorizează animale, să implementeze și să respecte mai multe aspecte:

  • Să asigure adăposturi corespunzătoare pentru animale și păsări care să ofere protecție față de acțiunea directă a razelor ultraviolete nocive, precum și respectarea densității, ventilației, temperaturii și a zooigienei la parametrii optimi;
  • Să asigure normele de biosecuritate în special în exploatațiile cu porcine și păsări, precum și limitarea circulației animalelor şi a oamenilor, în şi din ferme;
  • Să asigure cantități suficiente de apă şi furaje corespunzătoare cantitativ și calitativ în funcție de specie, categorie şi stare fiziologică;

Cantitatea de apă recomandată este pentru:

♦ bovine 38 - 52 litri;

♦ cabaline 20 - 40 litri;

♦ porci 4 - 11 litri;

♦ ovine 6 litri;

♦ păsări 0,5 litri.

  • Să verifice permanent buna funcționare a echipamentelor de adăpare, de furajare şi a sistemelor de ventilație;
  • Să asigure echipamente de rezervă, în principal a sistemelor de ventilație și generatoarelor de energie electrică;
  • Să nu folosească animalele pentru tracțiune sau pentru alte activități în intervalul de timp 12.00 - 18.00, dacă temperatura exterioară, la umbră, depășește 25ºC;
  • În pășuni să se evite pășunatul între orele 10 - 18. când temperaturile sunt toride, şi să amenajeze umbrare și sursă de apă la nivelul necesarului, pentru a reduce riscul de deshidratare;
  • Să se asigure locuri prestabilite pentru retragerea animalelor în cazuri excepționale;
  • Animalele de companie (câinii, pisicile, iepurii, etc.), care sunt ținute afară, să aibă asigurată o sursă de apă potabilă, precum și adăpost corespunzător împotriva razelor solare;
  • Transportul animalelor să se efectueze numai cu mijloace de transport dotate corespunzător care să asigure densitatea și confortul necesar în funcție de specia și categoria de animale, precum și distanța la care se efectuează transportul;
  • Se va reduce densitatea animalelor în mijlocul de transport cu cel puțin 25% din capacitatea maximă de încărcare autorizată, în funcție de specie, talie, vârstă și stare fiziologică;
  • Transportul să se efectueze numai în situații în care acest lucru se impune folosind perioada mai răcoroasă din zi, asigurându-se funcționarea sistemului de ventilație din vehicul pentru a se menține temperatura de confort termic și să se asigure planuri de urgență pentru a îngriji animalele, în funcție de necesități;
  • Să colaboreze permanent cu serviciile veterinare, pentru supravegherea stării de sănătate a animalelor și pentru intervenții operative în situații deosebite;
  • Să participe activ la efectuarea acțiunilor sanitare veterinare obligatorii stabilite de medicii veterinari pentru această perioadă sau la acțiuni de necesitate (acțiuni de supraveghere a bolilor transmisibile prin afluirea de probe pentru examene de laborator, vaccinări imunoprofilactice, tratamente antiparazitare, examinarea apei potabile, dezinfecții, dezinsecții etc.)
  • Să fie asigurate, la nivelul unităților veterinare și la fermele comerciale, stocurile de medicamente, dezinfectante şi produse biologice necesare pentru situații de urgență;
  • Să se asigure de către autoritățile locale și fermieri colectarea, gestionarea şi neutralizarea cadavrelor și a deșeurilor animaliere;
  • Să urmărească informările și comunicările instituțiilor de specialitate despre fenomenele meteorologice prognozate;
  • Să anunțe urgent medicului veterinar, responsabil de supravegherea statusului de sănătate a animalelor din localitatea respectivă, orice modificare a stării de sănătate a animalelor, precum și apariția unor modificări comportamentale.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA

Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

În scopul prevenirii apariției unor situații neprevăzute, în special toxiinfecții alimentare, din cauza procesării, depozitării, transportului și valorificării produselor de origine animală și vegetală în alte condiții decât cele stabilite prin legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor în vigoare, operatorii care activează în diferite segmente din lanțul alimentar, dar și consumatorii trebuie să fie informați și să cunoască că alimentul (materiile prime sau produsele finite) are capacitatea și riscul cumulării de factori de contaminare, care se împart în:

  • contaminare chimică – substanțe poluante din mediu (contaminare întâmplătoare), aportul suplimentar de compuși chimici proveniți din tehnologia agricolă sau alimentară (contaminare deliberată), reziduuri de medicamente de uz veterinar, metale grele sau alte reziduuri;
  • contaminare biologică – bacterii, fungii, viruși sau paraziți.

Contaminarea alimentelor se poate produce:

- pe parcursul procesului de preparare (igiena necorespunzătoare a spațiilor, a utilajelor şi ustensilelor, modul inadecvat de păstrare, personal lucrător bolnav sau purtător al unui microorganism patogen etc.);

- în timpul cultivării legumelor și fructelor prin folosirea de îngrășăminte naturale nematurate sau dacă sursa de apă pentru irigații este contaminată;

- prin mediul înconjurător, în special când se înregistrează creșterea în exces a temperaturii şi nu este asigurat prin spații și utilaje, lanțul de frig optim de păstrare a materiilor prime, ingredientelor, produselor intermediare sau a produselor finite;

Din acest motiv este absolut necesar ca siguranța produselor alimentare să poată fi realizată şi controlată prin metode care să asigure identificarea și înlăturarea pericolelor potențiale de contaminare, înainte de consumul produsului finit.

Regulile din domeniul siguranței alimentelor pe întregul lanțul alimentar, clar definite prin acte normative, atenționează operatorii din unitățile care produc, procesează, depozitează, transportă şi comercializează materii prime și produse alimentare finite de origine animală și nonanimală că au obligația:

- să respecte normele generale de igienă și de funcționare la unitățile care procesează, depozitează, transportă și comercializează produse de origine animală și vegetală, precum și în unitățile de alimentație publică, pensiuni agroturistice, cantine, în piețele agroalimentare sau târguri și expoziții organizate ocazional;

- să respecte condițiile de depozitare și lanțul de frig, prin asigurarea temperaturilor optime de păstrare a materiilor prime, ingredientelor, a produselor intermediare sau a produselor finite, pentru a se evita un potențial risc de contaminare sau depreciere a produselor alimentare;

- să certifice cu documente și marca de sănătate condițiile de trasabilitate şi calitate pentru carne, lapte, alte materii prime și produse alimentare finite;

- să ofere consumatorilor informații complete despre alimentele destinate comercializării, prin etichete conforme cu legislația din domeniu;

- să asigure condițiile de transport pentru produsele alimentare cu respectarea normelor de igienă și de temperatură în mijloacele de transport;

- să supravegheze prin analize de laborator calitatea și salubritatea materiilor prime, a produselor culinare, a produselor finite din probe afluite în cadrul programului de autocontrol;

- să asigure verificarea stării de sănătate a personalului care prelucrează şi manipulează alimente;

- să comercializeze produsele alimentare numai în unități sau spații autorizate sau înregistrate sanitar veterinar;

- să asigure facilități pentru educația sanitară periodică a personalului care lucrează în domeniul producerii, procesării și comercializării produselor alimentare.

Populația trebuie să se protejeze prin:

- achiziționarea alimentelor de origine animală și vegetală numai din spații sau unități înregistrate sanitar veterinar, unde este asigurată asistența de specialitate prin care se garantează calitatea și salubritatea acestora, evitând comerțul „stradal“;

- verificarea cu atenție a instrucțiunilor de pe etichetele produselor alimentare, care în mod obligatoriu trebuie să conțină informații privind unitatea furnizoare, elementele componente, modul de păstrare, preparare corectă și termenul de valabilitate;

- păstrarea corectă a alimentelor (în frigider la temperaturi mai mici sau egale de 4 grade Celsius);

- separarea materiilor prime pentru prepararea alimentelor (carnea crudă de vită, porc, pasăre, pește și ouăle etc.) de mâncărurile deja gătite;

- fierberea laptelui, în cazul în care acesta nu este pasteurizat,

- păstrarea în condiții de maximă igienă a tuturor suprafețelor destinate preparării alimentelor (mese, blaturi etc.);

- evitarea preparării alimentelor de către persoane care prezintă leziuni la nivelul degetelor de la mâini;

- folosirea la prepararea alimentelor numai a apei potabile;

- spălarea atentă a fructelor, a zarzavaturilor și verdețurilor folosite în rețetele culinare sau când acestea se consumă crude;

- asigurarea condițiilor de protecție necesare evitării oricărui contact între alimentele destinate consumului și insecte sau alte animale;

- gestionarea corectă a resturilor menajere.

Protejarea populației este asigurată permanent de personalul de specialitate din cadrul DSVSA județene și din unitățile teritoriale, prin monitorizarea și efectuarea de acțiuni de control tematice, cu referire la respectarea normelor de funcționare și igienă în fermele cu animale și păsări furnizoare de materii prime, în unități de procesare a produselor alimentare de origine animală și nonanimală, unități de depozitare și comercializare, piețe agroalimentare și alte obiective care pot fi considerate în anumite condiții cu risc alimentar, precum și prin analize la laboratoare acreditate, din probe recoltate din materii prime și produse finite, pentru examene microbiologice, fizico-chimice, determinarea aditivilor, a contaminanților, pesticide, rezidii de metale grele, micotoxine, medicamente, organisme modificate genetic, radioactivitate etc.

În cazul apariției unor situații deosebite, să fie sesizat personalul sanitar veterinar de specialitate, pentru a se interveni operativ și eficient.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA

Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari – Filiala Sibiu

Ciuperca constituie un aliment preferat de un număr important de consumatori, în principal datorită unor calități nutritive pe care le conferă prin conținutul destul de important de proteine, care variază între 2% și 4,5% (asemănătoare cu cea din caseina laptelui, albumina din ou sau cu gliadina din grâu), hidrați de carbon între 3,5-10%, fiind bogate in vitamine, în principal vitaminele D, C, E şi vitamine din complexul B; ciupercile sunt bogate și în minerale, în special potasiu, fosfor, magneziu, zinc, fier, seleniu. De asemenea, sunt bogate în fibre, ceea ce ajută la un bun tranzit intestinal şi la dietă.

Ciupercile conțin puțin sodiu, nu conțin colesterol, iar prezența glicogenului în ciuperci, care e caracteristic regnului animal, face ca acestea să fie numite „carne vegetală“.

Speciile diferite de ciuperci cresc în zone naturale (păduri, pajiști), dezvoltarea lor fiind favorizată de perioadele cu ploi abundente sau sunt cultivate în unități specializate (ciupercării), unități unde se practică tehnologii specifice, consacrate pentru fiecare sortiment de ciupercă.

O parte însemnată a populației, în special din zona rurală, preferă să consume ciuperci care cresc în mediul natural, pe care uneori le și valorifică în zonele urbane, sub pretextul că deosebesc ciupercile comestibile de cele considerate otrăvitoare.

Atenționăm populația că printre ciuperci există diferite specii toxice sau care pot fi letale pentru om, uneori chiar și cele considerate bune pentru consum pot da simptome toxice (exemplu, hribii sau champignon) și care, dacă sunt culese prea târziu sau dacă sunt atacate de paraziți, pot conține substanțe toxice pentru organismul uman.

În țara noastră există aproximativ 50 de specii de ciuperci otrăvitoare (din cele peste 4.000 de specii de ciuperci cunoscute), iar numărul acestora crește de la an la an din cauza mutațiilor genetice, fenomen foarte derutant chiar și pentru cunoscători.

Unele specii de ciuperci produc toxine rezistente la căldură, pe care nici măcar fierberea foarte îndelungată nu reușește să le distrugă, provocând astfel otrăviri foarte grave, uneori mortale.

Există și numeroase specii de ciuperci care, atunci când sunt crude, au un anumit grad de toxicitate, iar după o fierbere mai îndelungată devin total inofensive și bune de consum.

Intoxicațiile cu ciuperci se produc accidental, prin consumarea de ciuperci recoltate din flora spontană, cauzate atât de necunoașterea corectă a tipurilor de ciuperci, cât și de fenomenul de încrucișare cu spori între ciupercile comestibile și cele otrăvitoare.

Simptomele intoxicației cu ciuperci variază în funcție de specie, mai exact de tipul de toxină conținută de acestea și de durata perioadei de incubație și se manifestă, în general, prin deranjamente stomacale, vomă, dureri de cap, transpirație abundentă sau simptome asmatice destul de grave.

După unii autori, ciupercile se pot verifica prin diferite procedee, dintre care se recomandă:

  • să se introducă o linguriță de argint în oala unde fierb ciupercile; dacă lingurița se oxidează, ciupercile sunt otrăvitoare;
  • să se pună pătrunjel verde în oala unde fierb ciupercile; dacă acesta își schimbă culoarea, înseamnă că nu sunt bune de consum.

Pentru prevenirea accidentelor provocate de consumul de ciuperci de origine necontrolată, specialiștii de profil recomandă populației să nu consume ciuperci cumpărate din comerțul stradal sau culese din pădure, chiar dacă știu să le deosebească pe cele comestibile de cele otrăvitoare, dar pentru care nu există garanția că sunt comestibile.

Populația să se aprovizioneze cu sortimente de ciuperci numai din unități autorizate (depozite alimentare, magazine alimentare de profil sau din hiper și supermarket, unități de alimentație publică), unități în care se comercializează ciuperci cultivate în ciupercării specializate cu această activitate și care prezintă o garanție pentru consumatori și înlătură riscul de îmbolnăvire.

În cazul apariției simptomelor de intoxicație cu ciuperci se recomandă populației să se prezinte în cel mai scurt timp la Unitățile de Primiri Urgențe din spitale sau să se adreseze Serviciului de Ambulanță.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Creșterea ovinelor reprezintă o tradiție multiseculară, fiind activitatea de bază a unui însemnat număr de crescători de animale, această specie oferind activități tradiționale privind prelucrarea unor produse din lapte, carne, lână cu un pronunțat caracter specific local sau regional (diferite sortimente de brânzeturi, specialități din carne de oaie, articole de îmbrăcăminte, obiecte artizanale, instrumente pentru prelucrarea produselor (ustensile de inventar ale stânii, ateliere de cojocărie, confecționarea pălăriilor tradiționale, ateliere pentru țesături etc).

Datorită condițiilor geo-climaterice caracteristice țării noastre, efectivele de ovine sunt crescute şi exploatate în marea parte a anului (cca 200-230 de zile, în funcție de intemperii) pe pajiștile naturale, respectiv pe pășuni și fânețe, fiind comasate în turme (cârduri) cu un efectiv de ovine pe turmă, diferențiat în funcție de suprafața de teren păşunabil, categoria de animale, numărul de proprietari care participă la formarea turmei, de distanța față de localități și alte criterii care sunt stabilite de crescătorii din localitatea de origine a ovinelor.

La această dată, un procent însemnat de crescători de ovine exploatează această specie pentru producția de lapte care este utilizat în exploatații sau în unități specializate, cu precădere la obținerea brânzeturilor, mai ales telemea, caș, brânzeturi frământate, urdă sau cașcaval, cu un randament bun obținut în urma procesării.

Caracteristicile laptelui de oaie (după unele date statistice) sunt reprezentate de conținutul ridicat în substanțe proteice 5,7%, în cazeină 4,6%, lactalbumină / lactoglobulină 1,1%, lactoză 4,5%. Conținutul de calciu din laptele de oaie este între 162 și 259 mg/100g, este bogat în grăsimi 6,7%, iar aportul de fosfor, sodium, magneziu, zinc, fier şi grupul de vitamine B este de 1,5-2 ori mai nutritiv și mai bogat decât laptele de vacă.

Laptele de oaie are o dublă importanța: biologică – când reprezintă alimentul indispensabil în primele săptămâni de viață a mielului și comercială – când poate reprezenta o importantă sursă de venituri. Din acest punct de vedere deosebim laptele supt, adică cel consumat de miel, și laptele marfă, cel destinat comercializării.

Producția cantitativă și calitativă de lapte de oaie este determinată de mai mulți factori, a căror acțiune se îmbină în așa manieră încât este dificil a determina cu certitudine aportul fiecăruia dintre ei, respectiv:

  • factori genetici, care includ rasa, individul, prolificitatea, metabolismul fiecărui animal, configurația, forma și dezvoltarea ugerului, vârsta corelată cu perioada de lactație;
  • factorii de mediu, respectiv temperaturile ridicate (temperaturile cele mai favorabile pentru procesul de secreție normală a laptelui fiind cuprinse între 5 și 21°C), ploile şi umiditatea excesivă pot provoca diminuarea producției de lapte cu 5-30%;
  • calitatea nutritivă a furajelor și modul lor de administrare (se recomandă ca pentru producerea unui litru de lapte să fie asigurate 0,7 U.N. și 85 g proteină digestibilă, peste necesarul de întreținere a funcțiilor vitale);
  • asigurarea permanentă a apei potabile;
  • condițiile de zooigienă și microclimat din saivane sau în țarcurile din pășune;
  • igiena și sistemul de muls;
  • calitatea și calificarea personalului îngrijitor.

Pentru îmbunătățirea producției de lapte se recomandă desfășurarea unei intense activități de selecție în rândul raselor autohtone, extinderea controlului producției de lapte, alegerea riguroasă a berbecilor folosiți la monta naturală sau pentru însămânțări artificiale, efectuarea unor încrucișări de infuzie cu berbeci din rase specializate pentru producția de lapte.

O condiție esențială pentru realizarea unui spor de efective și implicit de produse animaliere scontate, cantitativ și calitativ, o constituie starea de sănătate a ovinelor, condiție care constituie o preocu­pare importantă a serviciilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în perspectiva prevenirii bolilor transmisibile la animale, protejarea populației de bolile transmisibile de la animale la om, protecția și bunăstarea animalelor, asigurarea pieței de consum cu produse animaliere cu origine cunoscută și salubre, activități care se desfășoară în contextul unui larg cadru legislativ specific.

În baza responsabilităților ce le revin şi pentru a asigura un sprijin concret și eficient crescătorilor de ovine, serviciile sanitare veterinare oferă o serie de servicii cu referire la:

  • asigurarea bazei umane și materiale necesare pentru efectuarea acțiunilor sanitare veterinare de prevenire și combatere a bolilor la animale;
  • evaluarea și monitorizarea exploatațiilor care dețin ovine, implementarea legislației privind identificarea, înregistrarea și mișcarea animalelor;
  • supravegherea clinică a stării de sănătate a efectivelor, prin examene clinice și inspecții la exploatațiile comerciale și în exploatațiile non profesionale de la gospodăriile populației;
  • măsuri de supraveghere și prevenire a unor boli transmisibile prin vaccinări profilactice, tratamente antiparazitare preventive și curative, diagnosticul unor boli prin examinarea în laborator a probelor recoltate de la animale în acest scop;
  • monitorizarea și certificarea circulației ovinelor, a produselor și a subproduselor obținute de la acestea.

Realizarea acestor acțiuni, care în principal sunt în interesul crescătorilor de animale, nu pot fi eficiente decât printr-o colaborare permanentă între crescătorii de animale, asociațiile de profil și medicii veterinari, respectându-se cu strictețe legislația din domeniu.

Crescătorii de ovine care doresc să valorifice producția primară sau produsele obținute prin procesarea producției primare trebuie să obțină de la DSVSA județeană documentul de înregistrare pentru vânzare cu amănuntul, document care stabilește: codul producătorului, produsele care se valorifică, cantitatea, locul de comercializare și aria de distribuție.

Această înregistrare este necesară pentru a se putea monitoriza și controla respectarea normelor și regulilor de igienă, trasabilitatea și siguranța alimentelor de către toți crescătorii de ovine care produc, procesează, depozitează și comercializează lapte și produse din lapte de oaie, în scopul protejării sănătății publice.

În condițiile în care crescătorii de ovine sunt înregistrați la DSVSA județeană, cu centrul de prelucrare a laptelui integrat în exploatație (stâna) și implicit pentru vânzare cu amănuntul, sau prin afluirea laptelui la o unitate independentă, autorizată pentru procesare, aceștia pot comercializa produsele din lapte de oaie la consumatorul final, la alte unității autorizate, în piețe agroalimentare de pe întreg teritoriul României, precum și cu ocazia expozițiilor, târgurilor sau altor manifestări organizate de diferite autorități sau organizații profesionale în cadrul legal.

Cu referire la importanța și rolul crescătorilor de animale (de ovine, în situația în discuție) sunt multe aspecte de menționat, ținând cont de contextul social și economic al acestei activități, fapt ce obligă autoritățile competente să acorde un sprijin real, concret, cu referire la funcționarea asociațiilor pe specii de animale și produs, facilități pentru amenajarea de puncte de sacrificare, pentru unități de procesare a laptelui, a cărnii și a subproduselor obținute de la ovine, sprijin pentru asigurarea hranei pe tot parcursul anului, identificarea de beneficiari interni sau în spațiul intracomunitar, precum şi în țări terțe pentru comercializarea berbecuților și a unor produse finite (brânzeturi, preparate din carne de oaie cu caracteristici tradiționale), sprijin financiar prin subvenții sau alte forme legale.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

În perioada Postului premergător Sărbătorii de Paște, populația care respectă această tradiție creștină solicită pentru consum produse alimentare specifice, respectiv produse de morărit și panificație, produse de patiserie și zaharoase, soia, fasole, mazăre, legume, fructe, verdețuri proaspete, alimente conservate, ciuperci, produse naturiste, solicitare care determină operatorii din domeniul alimentar să pună pe piață cantități mai mari de astfel de alimente decât în mod obișnuit.

Având în vedere volumul mare de produse alimentare din aceste sortimente, care se regăsesc la procesare sau în distribuție pe piața de consum, există riscul ca pe parcursul lanțului alimentar să fie supuse contaminării cu microorganisme sau prin substanțe chimice (contaminanți naturali care sunt introduși accidental sau prin tratarea inadecvată a alimentelor) respectiv prin:

  • contaminare biologică – bacterii, fungii, viruși sau paraziți;
  • contaminanți chimici – care includ substanțe chimice provenite din mediu, contaminanți, metale grele sau alte reziduuri.

Din acest motiv este absolut necesar ca siguranța produselor alimentare să poată fi obținută și controlată prin metode care să asigure identificarea și înlăturarea pericolelor potențiale de contaminare, înainte de consumul produsului finit.

Legislația și regulile din domeniul siguranței alimentelor pe întregul lanțul alimentar obligă operatorii din acest domeniu de activitate să garanteze că alimentele sunt sigure pentru consumatorul final și nu prezintă risc pentru sănătatea populației.

În aceeași măsură, pentru prevenirea apariției unui disconfort alimentar sau a unor toxiinfecții alimentare sunt responsabilizați, în contextul normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, și consumatorii de alimente specifice acestei perioade, cu respectarea unor recomandări care se referă la:

-          achiziționarea alimentelor de origine non-animală specifice postului numai din spații sau unități înregistrate sanitar-veterinar, care garantează, prin examen de specialitate, calitatea şi salubritatea acestora, evitând comerțul „stradal“ (atenție la ciuperci, urzicuțe, sucuri sau diferite produse conservate la domiciliul unor comercianți neautorizați);

-          citirea cu atenție a instrucțiunilor de pe etichetele produselor alimentare ambalate, care în mod obligatoriu trebuie să conțină informații privind elementele componente, modul de păstrare, prepararea corectă și termenul de valabilitate;

-          păstrarea corectă a alimentelor pentru a evita deprecierea calitativă, în frigider, în spații uscate, la temperaturi optime, după caz;

-          păstrarea în condiții de maximă igienă a tuturor suprafețelor destinate preparării alimentelor (mese, blaturi, veselă etc.);

-          folosirea la prepararea alimentelor numai a apei potabile;

-          spălarea atentă a fructelor, zarzavaturilor și verdețurilor folosite în rețetele culinare sau când acestea se consumă crude;

-          asigurarea condițiilor de protecție necesare evitării oricărui contact între alimentele destinate consumului și insecte, rozătoare sau alte animale;

-          gestionarea corectă a resturilor menajere.

Cu referire la aprovizionarea cu pește sau produse din pește, alimente care se pot consuma în anumite zile din perioada Postului, atenționăm ca populația să cunoască următoarele:

Peștele se comercializează în stare vie, refrigerată, congelată, sărată, uscată, afumată, marinată, conservată etc. Comercializarea acestuia este admisă numai în unități specializate sau secții ale magazinelor alimentare înregistrate sanitar-veterinar.

  • Peștele în stare vie se păstrează în vase speciale cu apă nu mai mult de 24 de ore.
  • Suprafața peștelui trebuie să fie curată, fără lovituri și semne de boală, solzii de culoarea naturală, caracteristică speciei date, și să fie lipiți strâns de corpul peștelui.
  • Nu cumpărați pește dacă are ochii tulburi sau urechile dezlipite de branhii, dacă are un miros specific neplăcut, iar la apăsare degetul intră cu ușurință în carne, lăsând urme care nu mai revin la normal.
  • Peștele refrigerat este acel pește la care temperatura corpului în profunzimea țesutului muscular variază de la minus un grad Celsius la plus 5 grade Celsius.
  • Nu cumpărați pește refrigerat cu leziuni mecanice, cu consistență slab compactă, cu miros de fermentare în branhii, cu prezența stratului exterior mucilaginos (cleios).
  • Peștele congelat se consideră acel pește procesat la care temperatura în profunzimea țesutului muscular este coborâtă până la minus 18 grade Celsius, cu menținerea calității gustative și a valorii nutritive a peștelui viu.
  • Nu cumpărați pește congelat cu prospețime îndoielnică, cu miros de rânced, cu nuanță gălbuie a pielii și a stratului de grăsime, precum și cu gust amar.
  • Verificați pe etichetă data recoltării și data congelă
  • Peștele în conserve și semiconserve ambalat în cutii metalice sau din sticlă este divers: conserve naturale, conserve din pește în suc propriu, conserve din pește cu adaos de ulei vegetal, conserve din pește în sos de tomate, şprot în ulei, semiconserve cu diferite adaosuri și multe altele.
  • Nu cumpărați conserve fără etichete, în cutii ruginite, cutii deformate, bombate și cu ermeticitatea deteriorată.
  • Nu consumați conserve și semiconserve din pește înainte de a verifica aspectul exterior (miros, culoare), precum și conținutul (gustul), consistența (uniformitatea și densitatea) acestora.
  • Sortimentele de pește sunt însoțite obligatoriu de certificat de conformitate privind calitatea, originea acestuia și valabilitatea, eliberat sub responsabilitatea operatorului economic furnizor.

În perioada cu tradiții religioase (cum este Postul Paștelui) personalul de specialitate din cadrul serviciilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor se implică cu profesionalism în protejarea populației, prin monitorizarea și intensificarea acțiunilor de control tematic, urmărind respectarea normelor de funcționare și igienă în obiectivele furnizoare de materii prime, în unități de procesare, unități de depozitare și comercializare, piețe agroalimentare și alte obiective care pot fi considerate în anumite condiții cu risc alimentar.

În situația în care consumatorii constată neconformități privind calitatea produselor alimentare achiziționate, se recomandă solicitarea medicilor veterinari arondați sau a specialiștilor în domeniu din cadrul DSVSA județeană pentru a se interveni operativ și eficient.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Creșterea ovinelor reprezintă o tradiție multiseculară, fiind activitatea de bază a unui însemnat număr de crescători de animale, această specie oferind activități tradiționale privind prelucrarea unor produse din lapte, carne, lână cu un pronunțat caracter specific local sau regional (brânzeturi, specialități din carne de oaie, precum și articole de îmbrăcăminte, obiecte artizanale, instrumente pentru prelucrarea produselor (ustensile de inventar ale stânii, ateliere de cojocărie, confecționarea pălăriilor tradiționale, ateliere pentru ţesături etc).

Avantajele economice (materiale şi financiare) pe care le oferă această specie de animale au determinat ca în ultimii ani dinamica efectivelor totale și de oi mame existente în gospodăriile populației să aibă o evoluție constantă, cu unele creșteri naturale prin menținerea în efectiv a mieluțelor pentru înlocuirea reformelor sau a animalelor vândute în viu, sacrificate, moarte, dispărute, creșteri evidente faţă de alte specii de animale care se cresc în ţara noastră (bovine, cabaline, porcine).

O condiție esențială pentru realizarea unui spor de efective şi implicit de produse animaliere scontate, cantitativ şi calitativ, o constituie starea de sănătate a animalelor, condiţie care determină o preocupare importantă a serviciilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în perspectiva prevenirii bolilor transmisibile la animale, protejarea populaţiei de bolile transmisibile de la animale la om, protecţia şi bunăstarea animalelor, asigurarea pieţei de consum cu produse animaliere cu origine cunoscută şi salubre, activităţi care se desfăşoară în contextul unui larg cadru legislativ specific.

Îngrijirea ovinelor crescute în sistem tradițional pe durata unui an este extrem de importantă din punct de vedere tehnologic, dar și pentru felul în care această specie reușește să reziste unor boli nespecifice (tehnopatii) generate de nerespectarea condițiilor de creștere și exploatare sau față de boli cauzate de viruși, bacterii ori paraziți.

Pentru a asigura o stare de sănătate bună se impune monitorizarea permanentă a efectivului de ovine prin examene clinice, prin respectarea normelor tehnologice, a normelor de furajare și adăpare, a condițiilor de igienă și prin examene anatomo - patologice, la animalele moarte sau sacrificate, după caz, acțiuni în responsabilitatea proprietarilor de animale și a medicilor veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii, în baza unui contract de colaborare.

Măsurile de monitorizare, prevenire și combatere a bolilor la ovine, pe parcursul unui an, se desfășoară având în vedere specificul acțiunilor care sunt grupate în acțiuni obligatorii, la cerere și de necesitate, iar după sezon, în acțiuni derulate în funcție de anotimpul în care ne aflăm, animalele fiind fie în perioada de stabulație, fie în cea de pășunat.

În perioada de stabulație a ovinelor, respectiv în lunile decembrie –  martie, sunt recomandate următoarele acțiuni sanitar-veterinare:

  • Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă și a stării fiziologice, care să asigure în principal densitatea şi normele de bunăstare și biosecuritate la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite, microclimat).
  • Inspecția zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcările animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi şi starea ongloanelor.
  • Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorilor fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
  • Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate de medicul veterinar.
  • Controlul general și permanent al furajării prin administrarea unor rații echilibrate nutritiv în condiţii igienice, aditivate cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale, evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
  • Controlul stării de întreținere a mieilor, asigurând o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, suplimentarea furajării lor prin acces treptat până la înţărcare, la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
  • Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, a vitaminei E și a Selenitului de Sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
  • Efectuarea unor acțiuni imunoprofilactice importante pentru această perioadă, vaccinarea contra anaerobiozei, a avortului salmonelic și agalaxiei. Se efectuează și acțiuni antiparazitare prin controlul pentru depistarea scabiei, izolarea și tratarea animalelor cu leziuni locale, controlul ongloanelor și tratamentul contra necrobacilozei și a altor îmbolnăviri podale.
  • Efectuarea cu trei săptămâni înaintea ieșirii la pășune a tratamentelor împotriva fasciolozei, a dictiocaulozei și trichostrongilidozelor la toate categoriile de vârstă, cu excepția mieilor din anul curent;
  • Vaccinarea anticărbunoasă și contra enterotoxiemiei la miei, vaccinarea antirabică și deparazitarea câinilor ciobănești

În perioada de pășunat, pentru a prevenii dereglările metabolice, prin trecerea de la furajarea uscată în perioada de stabulaţie la păşunat, precum şi pentru asigurarea protecţiei animalelor de unele boli bacteriene, virale, sau parazitare transmisibile, cu implicaţii majore asupra stării de sănatate a animalelor şi implicit a producţiei animaliere, se recomandă crescătoriilor de ovine, în colaborare cu medicii veterinari, să respecte măsurile şi acţiunile specifice ce se impun în această perioadă, respectiv:

  • Stabilirea trupurilor de păşuni delimitate pentru fiecare specie şi categorie de animale, să execute lucrări de întreţinere a suprafeţelor de păşune prin defrişări de arboret, fertilizări, supraînsămânţări (unde este cazul), amenajarea umbrarelor şi a locurilor de refugiu, să asigure surse suficiente cu apă potabilă şi să efectueze alte lucrări necesare pentru a se asigura toate condiţiile necesare animalelor pe perioada păşunatului.
  • Efectuarea unui riguros examen sanitar-veterinar, nefiind acceptate pe păşuni decât animalele sănătoase.
  • Deparatizarea internă şi externă a ovinelor pentru a preveni infestarea pajiştilor, a altor animale şi a oamenilor, prin îmbăierea antiscabioasă (mai-iunie); tratamente contra monesiozei (aprilie-mai) tratamente de necesitate împotriva dictiocaulozei la miei (iunie) şi deparazitarea câinilor de pază de la turmele cu animale.
  • Supravegherea ovinelor prin prelevarea de probe specifice privind incidenţa Bluetongue (boala limbii albastre) și a scrapiei, supravegherea pentru mamite și hemosporidioze (babesioze, anaplasmoze, teilerioze).

Calendarul tratamentelor la ovine se continuă toamna, adică în perioada lunilor septembrie, noiembrie, când se recomandă următoarele acțiuni:

  • Examene serologice pentru depistarea Brucella ovis, Brucella melitensis și paratuberculozei.
  • Efectuarea acțiunilor antiparazitare: tratamente contra fasciolozei. a dictiocaulozei și a paraziților gastro-intestinali, tratamente generale și locale pentru scabie.
  • Curățirea, dezinfecția, deparazitarea, demuștizarea și pregătirea saivanelor pentru o nouă perioadă de stabulație.

Aceste acțiuni, care în principal sunt în interesul crescătorilor de ovine, nu pot fi eficiente decât printr-o colaborare permanentă între crescătorii de animale, asociațiile de profil şi medicii veterinari, respectându-se cu strictețe legislația din domeniu.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA - Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și de desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obţinerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte. De asemenea, se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi o creştere numerică a efectivului.

Campania de fătări la ovine se desfăşoară, în sistemul tradiţional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie şi uneori prima decadă a lunii martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.

Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

  • Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.
  • Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi normele de bunăstare și biosecuritate la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite, microclimat).
  • Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei)
  • Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor, densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţă minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
  • Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20°C, coeficientul de luminozitate, 1:12 - 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
  • Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie.
  • Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure accesul la apă şi la hrană și protecţia necesară împotriva intemperiilor și contra animalelor de pradă,
  • Hrana administrată zilnic ovinelor, în această perioadă, trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale.
  • Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
  • Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
  • Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat până la înţărcare, la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
  • Administrarea la miei, în primele două săptămâni după fătare, preventiv, a vitaminei E și a Selenitului de Sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
  • Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială următoarelor aspecte: corporal în ansamblu, mişcărlie animalelor, rumegare, schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi, starea ongloanelor.
  • Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
  • Ovinele bolnave sau rănite trebuie să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil, şi să fie consultate, de un medic veterinar.
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoștințelor de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterior a tehnicilor de mulgere şi tundere a oilor.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociațiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acțiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun. 

Dr. Ioan Viorel PENŢEA,

Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

O etapă importantă în tehnologia de creştere a ovinelor o constituie implementarea unor măsuri specifice în domeniul reproducţei acestei specii, măsuri care să genereze obţinerea unui indice de natalitate ridicat, pentru a se asigura înlocuirea animalelor valorificate, reformate sau moarte, precum şi creşterea numerică a efectivului.

Activitatea de reproducţie la ovine se desfăşoară în campanii organizate, sub supravegherea medicului veterinar, şi impune crescătorilor de ovine respectarea unor obligaţii, în consens cu normele zootehnice şi sanitare-veterinare cu referire la:

  • Obligativitatea ca toate ovinele din exploataţie să fie identificate şi înregistrate în Baza Naţională de Date, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
  • Sistarea mulsului la oile mame cu minimum 3-4 saptămâni înainte de montă pentru ca acestea să se refacă fizic şi să fie aduse în condiţii optime de reproducţie;
  • Îmbunătățirea alimentației cu sortimente de furaje bogate în proteine şi vitamine, care să asigure oilor o stare bună de întreţinere;
  • Asigurarea permanentă cu sare bulgări şi apă la discreţie;
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoștințelor tehnologice şi de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor;
  • Efectuarea acţiunilor sanitare veterinare specifice acestei perioade, prin :
    • examenul clinic privind starea de sănătate a întregului efectiv;
    • reformarea şi eliminarea din lotul pentru reproducţie a ovinelor îmbătrânite, neproductive sau cu afecţiuni cronice;
    • sacrificarea ovinelor reformă, cu excepţia celor destinate consumului familiar, este admisă numai în abatoarele autorizate;
    • ovinele destinate sacrificării trebuie să fie crotaliate şi însoţite de documentul de mişcare şi certificat de sănătate pentru lanțul alimentar;
    • vaccinarea anticărbunoasă la efectivele care nu au fost imunizate în campania de vaccinare;
    • efectuarea tratamentelor antiparazitare externe, prin îmbăieri generale şi pentru paraziții interni în funcţie de rezultatul examenului de laborator emis după afluirea probelor de fecale recoltate.
    • tratamentele antiparazitare se efectuează cu cel puțin două săptămâni înainte de introducerea berbecilor pentru montă.

Atenție! Nu se recomandă efectuarea tratamentelor pentru combaterea paraziților interni după introducerea berbecilor în turmele cu ovine, stabilite pentru montă, deoarece se pot produce avorturi embrionare la femelele la care monta a fost fecundă.

Pentru berbecii folosiți la montă se recomandă respectarea următoarele reguli:

  • efectuarea bonitării privind caracterele de rasă, origine, parametrii corporali, aptitudini etc.;
  • achiziţionarea berbecilor de reproducţie numai în baza documentului de mişcare şi a documentului care să ateste starea de sănătate a acestora;
  • hrana administrată zilnic, în această perioadă, berbecilor să fie echilibrată nutritiv, aditivată cu suplimente vitamino-minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale (ovăz, porumb).
  • efectuarea examenului clinic, prelevarea de probe pentru supravegherea prin examen de laborator privind Brucella Melitensis şi genotipizarea pentru Scrapie, conform programului stabilit de DSVSA judeţeană;
  • izolarea, castrarea şi eliminarea din efectiv obligatoriu a berbecilor seropozitivi sau diagnosticaţi clinic cu orhiepididimită, pentru prevenirea transmiterii acestor boli.
  • În perioada montei este recomandat păşunatul numai pe răcoare, dimineaţa cât mai devreme şi seara târziu (în funcţie de temperatura mediului ambiant).

Pentru monta naturală se repartizează 20-30 de oi pentru un berbec tânăr şi 30-40 de oi pentru un berbec adult, iar folosirea la montă a berbecilor se face prin rotaţie, asigurându-se, după 4 zile de activitate, 4 zile de repaus.

Crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar-veterinar pentru consultanţă şi sprijin de specialitate, să permită monitorizarea stării de sănătate a animalelor din proprietate, precum şi efectuarea acţiunilor sanitare veterinare menţionate.

Dr. Ioan Viorel Penţea – Secretar al Colegiul Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Ciuperca constituie un aliment preferat de un număr important de consumatori, în principal datorită unor calităţi nutritive pe care le conferă prin conţinutul destul de important de proteine care variază între 2% și 4,5% (asemănătoare cu cele din caseina laptelui, albumina din ou sau cu gliadina din grâu), hidraţi de carbon între 3,5-10%. Ciupercile sunt bogate în vitamine, în principal vitaminele D, C, E şi vitamine din complexul B au un conținut ridicat în minerale, în special potasiu, fosfor, magneziu, zinc, fier, seleniu. De asemenea, sunt bogate în fibre, ceea ce ajută la un bun tranzit intestinal şi la dietă.

Ciupercile conţin puţin sodiu, nu conţin colesterol, iar prezenţa glicogenului este caracteristică regnului animal. De aceea sunt numite „carne vegetală“.

Speciile diferite de ciuperci cresc în zone naturale (păduri, pajişti), dezvoltarea lor fiind favorizată de perioadele cu ploi abundente sau sunt cultivate în unităţi specializate (ciupercării), unităţi unde se practică tehnologii specifice, consacrate, pentru fiecare sortiment de ciupercă.

O parte însemnată a populaţiei, în special din zona rurală, preferă să consume ciuperci care cresc în mediul natural pe care uneori le şi valorifică în zonele urbane sub pretextul că deosebesc ciupercile comestibile de cele considerate otrăvitoare.

Atenţionăm populaţia că printre ciuperci există diferite specii toxice sau care pot fi letale pentru om, uneori chiar şi cele considerate bune pentru consum pot da simptome toxice (de exemplu, hribii sau champignon) şi care, dacă sunt culese prea târziu sau dacă sunt atacate de paraziţi, pot conţine substanţe toxice pentru organismul uman.

În țara noastră există aproximativ 50 de specii de ciuperci otrăvitoare (din cele peste 4.000 de specii de ciuperci cunoscute), iar numărul acestora crește de la an la an din cauza mutațiilor genetice, fenomen foarte derutant chiar și pentru cunoscători.

Unele specii de ciuperci produc toxine rezistente la căldură, pe care nici măcar fierberea foarte îndelungată nu reuşeşte să le distrugă, provocând astfel otrăviri foarte grave, uneori mortale.

Există însă şi numeroase specii de ciuperci care, atunci când sunt crude, au un anumit grad de toxicitate, iar după o fierbere mai îndelungată devin total inofensive şi bune de consum.

Intoxicaţiile cu ciuperci se produc accidental prin consumarea de ciuperci recoltate din flora  spontană. Acest lucru se întâmplă din cauza necunoaşterii corecte a tipurilor de ciuperci, dar și din cauza fenomenului de încrucişare cu spori între ciupercile comestibile şi cele otrăvitoare.

Simptomele intoxicaţiei cu ciuperci variază în funcţie de specie, mai exact în funcție de tipul de toxină conţinută de acestea, şi de durata perioadei de incubaţie şi se manifestă în general prin deranjamente stomacale, vomă, dureri de cap, transpiraţie abundentă sau simptome asmatice destul de grave.

După unii autori, ciupercile se pot verifica prin diferite procedee, dintre care se recomandă:

  • să se introducă o linguriţă de argint în oala unde fierb ciupercile, iar dacă linguriţa se oxidează înseamnă că ciupercile sunt otrăvitoare;
  • să se pună pătrunjel verde în oala unde fierb ciupercile, iar dacă acesta îşi schimbă culoarea înseamnă că nu sunt bune de consum.

Casete

  • Aprovizionarea cu sortimente de ciuperci trebuie să se facă numai din unităţi autorizate (depozite alimentare, magazine alimentare de profil sau din hiper şi supermarket, unităţi de alimentaţie publică), unităţi în care se comercializează ciuperci cultivate în ciupercării specializate şi care prezintă o garanţie pentru consumatori şi înlătură riscul de îmbolnăvire.
  • Pentru prevenirea accidentelor provocate de consumul de ciuperci de origine necontrolată, specialiştii de profil recomandă populaţiei să nu consume ciuperci cumpărate din comerţul stradal sau culese din pădure, chiar dacă ştiu să le deosebească pe cele comestibile de cele otrăvitoare, dar pentru care nu există garanţia că sunt comestibile.
  • În cazul apariţiei simptomelor de intoxicaţie cu ciuperci se recomandă populaţiei să se prezinte în cel mai scurt timp la Unităţile de Primiri Urgenţe din spitale sau să se adreseze Serviciului de Ambulanţă.

Dr. Ioan Viorel Penţea, secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Campania de fătări la ovine se desfăşoară, în sistemul tradiţional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie şi uneori prima decadă a lunii martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.

Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obţinerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte; de asemenea, se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi o creștere numerică a efectivului.

Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

  • Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.
  • Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi zooigiena la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite).
  • Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
  • Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor; densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţă minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
  • Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20 grade C, coeficientul de luminozitate, 1:12-1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
  • Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie.
  • Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă şi la hrană.
  • Hrana administrată zilnic ovinelor, în această perioadă. trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale
  • Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
  • Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
  • Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat până la înţărcare, la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
  • Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, vitamina E și selenit de sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterioară a tehnicilor de mulgere şi tundere a oilor.
  • Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcărlie animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi, şi a stării ongloanelor.
  • Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
  • Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate de un medic veterinar.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor recomandă cetățenilor să cumpere produse alimentare numai din unități sau spații autorizate sanitar veterinar. Astfel, consumatorii au certitudinea că, atât carnea cât și alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

După cumpărare, în cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animală se introduc în frigider unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte și ouăle la o temperatura de refrigerare de preferință între 0˚C +4˚C și separat în funcție de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -12˚C.

Sacrificarea porcului din gospodărie și consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrității cărnii obținute, poate avea consecințe grave.

Porcul crescut în gospodărie, carnea și produsele din carne provenite de la acesta sunt interzise a fi comercializate!

De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane (PPA).

Solicitați vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru a: 

– verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;

– da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare și analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol;

– asoma porcul înaintea sacrificării, a scuti animalul de suferință și a respecta cerințele de bunăstare a animalelor.

Deținătorul animalelor are obligația de a preda medicului veterinar de liberă practică împuternicit crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate, în termen de maxim 7 zile de la sacrificare, pentru actualizarea Bazei Naționale de Date (BND).

Nu consumați carnea și nu o preparați, până nu obțineți de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă și pentru carnea obținută de la porcii mistreți.

În situația în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii. Veți fi despăgubit de stat la valoarea de piață a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat.

Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificați în vederea examinării pentru Trichinella spp. este obligatorie și se efectuează pe probe provenite atât de la porcii identificați și introduși în BND, cât și de la porci neidentificați, care nu figurează în BND.

Probele se recoltează din limbă, musculatura intercostală, pilierii diafragmatici, mușchii maseteri, mușchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea coastelor sau a sternului (de dimensiunea unei nuci).

Costul unui examen trichineloscopic este între 24,99 de lei, TVA inclus (trichineloscopie directă) și 92,82 de lei, TVA inclus (digestie artificială) și 49,98 de lei, TVA inclus (trichineloscopie directă) pentru probele provenite de la porcii mistreți.

La nivelul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene și Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale Teritoriale (CSVSAO) vor fi afișate informații utile consumatorilor, dar şi locațiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp.  în carnea de porc.

Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar şi pentru siguranța alimentelor se sancționează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

Este interzisă introducerea cărnii și a produselor din carne (toate speciile: porc, oaie, vită, pasăre, etc.) dintr-o țară terță în Uniunea Europeană, respectiv în România, prin bagajele personale ale călătorilor.

În cazul în care cetățenii doresc să achiziționeze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din piețe, trebuie să fie atenți la câteva aspecte:

– existența și funcționarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;

– integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecție pe timpul transportului, depozitării și comercializării;

– etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condițiile de păstrare, data obținerii după caz, termenul de valabilitate etc.

– comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosință (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) și să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obținerii, înscrise pe o etichetă atașată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.

Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradițional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc., să fie achiziționate din spații amenajate și autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.

De asemenea, înainte de achiziționarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate în acest sens, asigurați-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecție și bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosință.

Medicii veterinari din cadrul DSVSA județene şi a municipiului București, precum şi cei de la nivelul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO) de la nivelul piețelor agroalimentare vin în sprijinul consumatorilor prin asigurarea unui program prelungit de lucru în perioadele 29.11.2021 – 24.12.2021 şi 27.12.2021 – 30.12.2021, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Orarul medicilor veterinari va fi afișat pe site-ul DSVSA-ului județean și în punctele de lucru, în acesta fiind incluse numele medicului veterinar responsabil și numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800 826 787 și poate fi apelat gratuit de către cetățeni, din orice rețea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranței alimentelor.

Proprietarii de animale și păsări trebuie să cunoască un element esențial, și anume că sănătatea animalelor presupune bunăstarea acestora, respectiv un anumit confort biologic, fără de care nu este posibilă exprimarea integrală a vitalității, inclusiv a comportamentului natural, adecvat schimbărilor ce intervin în mediul de viață.

Acest deziderat înseamnă asigurarea spațiului vital indispensabil, supravegherea zilnică a tuturor animalelor, monitorizarea fluxului tehnologic, a parametrilor de microclimat, a ventilației, a consumului de furaje şi de apă, în funcție de specie, sistem de exploatare, stare fiziologică și categorie de vârstă, precum și aplicarea programelor de profilaxie a bolilor.

Pentru o evaluare realistă a bunăstării animalelor este necesară efectuarea de măsurători cu privire la nivelul producției, comportament, anatomie, fiziologie, starea de sănătate şi imunitate, dar şi alte elemente precum:

  • sistemul de producție;
  • economicitatea fermei;
  • impactul asupra mediului cu referire la sol, apă, aer;
  • starea de sănătate şi siguranța angajaților și a lucrătorilor;
  • interacțiunile comunitare ale exploatației (în legătură cu poluarea sau alţi factori);
  • comerțul național și internațional.

Normele de bunăstare a animalelor de interes economic sunt reglementate prin acte legislative specifice pentru fiecare specie, emise de ANSVSA, transpuse din legislaţia U.E. şi care stabilesc standarde minime pentru protecţia acestora. În general, animalelor trebuie să li se asigure cinci libertăţi fundamentale: 

  • Libertatea faţă de senzaţiile de foame şi de sete – animalele trebuie să aibă acces nelimitat la apă proaspătă şi la o hrană adecvată pentru a-şi menţine starea de sănătate.
  • Libertatea faţă de disconfort – animalele trebuie să aibă un mediu de viaţă adecvat, care să includă un adăpost şi o zonă confortabilă de odihnă.
  • Libertatea faţă de durere şi boală – animalelor trebuie să li se asigure un diagnostic rapid şi un tratament adecvat.
  • Libertatea de a-şi exprima comportamentul natural – animalelor trebuie să li se ofere spaţiu suficient şi compania animalelor din aceeaşi specie.
  • Libertatea faţă de teamă şi stres – animalele trebuie tratate într-un mod care să nu le provoace suferinţe psihice.

Pentru a asigura o stare de sănătate normală animalelor şi, implicit, produse animaliere corespunzătoare recomandăm proprietarilor de animale şi păsări să asigure:

  • Adăpostirea animalelor şi păsărilor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure densitatea, volumul de aer, umiditatea, luminozitatea şi zooigiena la parametrii normali, prin:
    • remedierea, după caz, a elementelor de construcţie exterioare şi interioare deteriorate (alei de acces, padocuri, ziduri, geamuri, tâmplării, tavane, jgheaburi, burlane, tencuieli, pardoseli);
    • etanşeitatea uşilor şi a ferestrelor pentru a se asigura o temperatură optimă şi constantă în adăposturi;
    • igienizarea adăposturilor prin curăţire mecanică, dezinfecţii, deratizare, zugrăvit;
    • verificarea şi remedierea elementelor tehnologice (de muls, de furajare, evacuare dejecții, adăpare, ventilaţie);
    • asigurarea unor spaţii confortabile pentru perioada fătărilor în funcție de specia de animale crescute în exploatație;
  • Verificarea calității şi protejarea surselor și a instalațiilor de apă pentru a nu fi supuse contaminării.
  • Asigurarea necesarului de furaje pe sortimente, a condiţiilor optime de depozitare şi păstrare, stabilirea şi respectarea raţiilor zilnice de furaje în funcţie de specie şi categoria de animale şi păsări.
  • Evacuarea şi depozitarea dejecţiilor, a gunoiului, în platforme sau staţii de epurare, astfel încât să nu constituie surse de difuzare a bolilor.
  • Asigurarea de facilităţi pentru depozitarea cadavrelor şi a altor deşeuri de origine animală destinate distrugerii la unitate specializată.
  • Transportul animalelor şi păsărilor să se efectueze numai dacă sunt asigurate mijloace de transport echipate corespunzător şi care să le protejeze de intemperii.
  • Deținătorii de animale au obligația de a avea un comportament lipsit de brutalitate față de acestea, fiind interzisă aplicarea de tratamente rele, precum: lovirea, schingiuirea și alte asemenea cruzimi, precum și de a nu le părăsi sau izgoni.
  • Să comunice medicului veterinar intenţia de introducere sau scoaterea de animale în / din exploataţie şi a altor mişcări interne de animale.
  • Să anunţe urgent medicul veterinar arondat despre apariţia unor modificări în starea de sănătate a animalelor şi păsărilor din exploataţie.
  • Să colaboreze cu serviciile veterinare pentru efectuarea acţiunilor de supraveghere și prevenire a îmbolnăvirii animalelor, planificate pentru diferite perioade ale anului sau pentru intervenții în situații de necesitate.

Medicii veterinari trebuie permanent să menţină o bună colaborare cu crescătorii de animale, cu asociaţiile crescătorilor de animale constituite prin acordarea de consultanță, prin soluţionarea operativă a doleanţelor şi solicitările acestora; de asemenea, trebuie să verifice şi să controleze modul cum sunt respectate normele de protecție și bunăstare a animalelor şi să aplice măsuri corective în cazul identificării unor neconformităţi.

Dr. Ioan Viorel Penţea – Secretar al Colegiului

Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

În majoritatea judeţelor din ţara noastră, creşterea ovinelor reprezintă o tradiţie multiseculară care oferă însemnate avantaje economice (materiale şi financiare) rezultate din vânzarea de ovine vii, din activităţi tradiţionale prin prelucrarea unor produse din lapte, carne, lână, cu un pronunţat caracter specific local sau regional (brânzeturi sau alte sortimente din lapte şi carne), ustensile pentru prelucrarea materilor prime (obiectele de inventar ale stânii), îmbrăcăminte, ateliere de cojocărie, confecţionarea pălăriilor tradiţionale, ateliere pentru ţesături, articole artizanale etc.

Avantajele economice pe care le oferă această specie de animale au determinat ca, an de an, dinamica efectivelor totale şi de oi mame să aibă o evoluţie constantă, cu unele creşteri natu­rale prin menţinerea în efectiv a mieluţelor pentru înlocuirea oilor reforme sau a animalelor vândute, moarte, dispărute etc.

O etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor o constituie implementarea unor măsuri specifice în domeniul reproducţei acestei specii, măsuri care să genereze obţinerea unui indice de natalitate ridicat, activitate care se desfăşoară în cam­panii organizate sub supravegherea medicului veterinar şi impu­ne crescătorilor de ovine respectarea unor obligaţii, în consens cu normele zootehnice şi sanitare veterinare cu referire la:

  • Obligativitatea ca toate ovinele din exploataţie să fie identificate şi înregistrate în Baza Naţională de Date, în confor­mitate cu prevederile legislației în vigoare (imple­mentarea procedurilor de identificare şi înregistrare a animalelor).
  • Sistarea mulsului la oile mame cu minimum 3-4 săp­tămîni înainte de montă pentru ca acestea să se refacă fizic şi să fie aduse în condiţii optime de reproducţie.
  • Îmbunătățirea alimentației cu sortimente de furaje bogate în proteine şi vitamine, care să asigure oilor o stare bună de întreţinere.
  • Asigurarea permanentă cu sare bulgări şi apă la discreţie.
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor tehnologice şi de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor.
  • Efectuarea acţiunilor sanitare veterinare specifice acestei perioade, prin:
  • examenul clinic privind starea de sănătate a întregului efectiv;
  • reformarea şi eliminarea din lotul pentru reproducţie a ovinelor îmbătrânite, neproductive sau cu afecţiuni cronice;
  • sacrificarea ovinelor reformă, cu excepţia celor destinate consumului familiar, este admisă numai în abatoarele autorizate;
  • ovinele destinate sacrificării trebuie să fie crotaliate şi însoţite de documentul de mişcare şi certificat de sănătate pentru lanțul alimentar;
  • vaccinarea anticărbunoasă la efectivele care nu au fost imunizate în campania de vaccinare;
  • efectuarea tratamentelor antiparazitare externe, prin îmbăieri generale şi pentru paraziții interni în funcţie de rezultatul examenului de laborator emis după afluirea probelor prelevate în acest scop;
  • tratamentele antiparazitare se efectuează cu cel puțin două săptămâni înainte de introducerea berbecilor pentru montă.
  • Pentru berbecii folosiți la montă se recomandă respectarea următoarele reguli:
  • efectuarea bonitării privind caracte­rele de rasă, origine, parametrii corporali, aptitudini etc;
  • achiziţionarea berbecilor de repro­ducţie numai în baza documentului de mişcare şi a documentului care să ateste starea de sănătate a acestora;
  • hrana administrată zilnic, în această perioadă, berbecilor trebuie să fie echilibrată nutritiv, aditivată cu suplimente vitamino-minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale (ovăz, porumb).
  • efectuarea examenului clinic, pre­levarea de probe pentru supravegherea prin examen de laborator privind Brucella Melitensis şi genotipizarea pentru Scrapie, conform programului stabilit de DSVSA judeţeană;
  • izolarea, castrarea şi eliminarea din efectiv obligatoriu a berbecilor seropo­zitivi sau diagnosticaţi clinic cu orhiepidi­dimită, pentru prevenirea transmiterii acestor boli;

În perioada montei este recomandat păşunatul numai pe răcoare, dimineaţa cât mai devreme şi seara târziu (în funcţie de temperatura mediului ambiant).

Pentru monta naturală se repartizează 20-30 de oi pentru un berbec tânăr şi 30-40 de oi pentru un berbec adult, iar folo­sirea la montă a berbecilor se face prin rotaţie, asigurându-se, după 4 zile de activitate, 4 zile de repaus.

Crescătorii de ovine, asocia­ţiile profesionale trebuie să cola­boreze permanent cu personalul sanitar veterinar pentru consul­tanţă şi sprijin de specialitate, să permită monitorizarea stării de sănătate a animalelor din pro­prietate, precum şi efectuarea acţiunilor sanitare veterinare menţionate.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA,
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

În scopul prevenirii apariţiei unor situaţii neprevăzute, în special toxiinfecţii alimentare, ca urmare a procesării, depozitării, transportului şi valorificării produselor de origine animală şi vegetală în alte condiţii decât cele stabilite prin legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare, operatorii care activează în diferite segmente din lanţul alimentar, dar şi consumatorii trebuie să fie informaţi şi să cunoască că alimentul (materile prime sau produsele finite) are capacitatea şi riscul cumulării de factori de contaminare, care se impart în:

  • contaminare chimică – substanţe poluante din mediu (contaminare întâmplătoare), aportul suplimentar de compuşi chimici proveniţi din tehnologia agricolă sau alimentară (contaminare deliberată), reziduuri de medicamente de uz veterinar, metale grele sau alte reziduuri;
  • contaminare biologică – bacterii, fungii, viruşi sau paraziţi.

Contaminarea alimentelor se poate produce:

  • pe parcursul procesului de preparare (igiena necorespunzătoare a spaţiilor, a utilajelor şi ustensilelor, modul inadecvat de păstrare, personal lucrător bolnav sau purtător al unui microorganism patogen etc.);
  • în timpul cultivării legumelor şi fructelor prin folosirea de îngrăşăminte naturale nematurate sau dacă sursa de apă pentru irigaţii este contaminată;
  • prin mediul înconjurător, în special când se înregistrează creşterea în exces a temperaturii şi nu este asigurat prin spaţii şi utilaje lanţul de frig optim de păstrare a materiilor prime, ingredientelor, produselor intermediare sau a produselor finite.

Din acest motiv este absolut necesar ca siguranţa produselor alimentare să poată fi realizată şi controlată prin metode care să asigure identificarea şi înlăturarea pericolelor potenţiale de contaminare, înainte de consumul produsului finit.

În conformitate cu prevederile legislației privind siguranța produselor alimentare, responsabilitatea principală îi revine operatorului din sectorul alimentar, responsabilitate care trebuie să fie asigurată pe întreg lanţul alimentar, de la producere, procesare, depozitare, transport şi comercializare, având obligaţia:

  • să respecte normelor generale de igienă şi de funcţionare la unităţile care procesează, depozitează, transportă şi comercializează produse de origine animală şi vegetală, precum şi în unităţile de alimentaţie publică, pensiuni agroturistice, cantine, în pieţele agroalimentare sau târguri şi expoziţii organizate ocazional;
  • să respecte condiţiile de depozitare şi lanţul de frig prin asigurarea temperaturilor optime de păstrare a materiilor prime, a ingredientelor, a produselor intermediare sau a produselor finite, pentru a se evita un potenţial risc de contaminare sau depreciere a produselor alimentare;
  • să respecte normele de igienă, prin spălarea şi dezinfecţia spaţiilor de lucru, de depozitare, spaţiile comerciale, a utilajelor, ustensilelor şi a mijloacelor de transport;
  • să asigure verificarea stării de sănătate a personalului care prelucrează şi manipulează alimente;
  • să certifice cu documente şi marca de sănătate condiţiile de trasabilitate şi calitate pentru carne, lapte, alte materii prime şi produse alimentare finite;
  • să respecte normele privind operaţiunile de ambalare şi să ofere consumatorilor informaţii complete despre alimentele destinate comercializării, prin etichete conforme cu legislaţia din domeniu;
  • să asigure condiţiile de transport pentru animale vii şi pentru produsele alimentare cu respectarea normelor de igienă şi de temperatură în mijloacele de transport;
  • să supravegheze prin analize de laborator calitatea şi salubritatea materiilor prime, a produselor culinare, a produselor finite, din probe afluite pentru examene fizico-chimice, microbiologice, pentru determinarea aditivilor, contaminanţi şi pesticide, monitorizarea alimentelor care conţin organisme modificate genetic şi teste de sanitaţie pentru supravegherea stării de igienă a unităţilor;
  • să comercializeze produselor alimentere numai în unităţi sau spaţii autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar;
  • să asigure facilităţi pentru educaţia sanitară periodică a personalului care lucrează în domeniul producerii, procesării şi comercializării produselor alimentare.

Populaţia trebuie să se protejeze prin:

  • achiziţionarea alimentelor de origine animală şi vegetală numai din spaţii sau unităţi înregistrate sanitar-veterinar, unde este asigurată asistenţa de specialitate prin care se garantează calitatea şi salubritatea acestora, evitând comerţul „stradal“;
  • cunoaşterea, în baza legislaţiei specifice, că operatorul economic furnizor de produse alimentare este responsabil pentru calitatea acestora şi certifică acest lucru prin document de conformitate emis şi prin eticheta pentru fiecare sortiment şi lot de produs;
  • citirea cu atenţie a instrucţiunilor de pe etichetele produselor alimentare, care în mod obligatoriu trebuie să conţină informaţii privind unitatea furnizoare, elementele componente, modul de păstrare, preparare corectă şi termenul de valabilitate;
  • păstrarea corectă a alimentelor (în frigider, la temperaturi mai mici sau egale de 4°C);
  • separarea materiilor prime pentru prepararea alimentelor (carnea crudă de vită, porc, pasăre, peşte şi ouăle etc.), de mâncărurile deja gătite;
  • fierberea laptelui, în cazul în care acesta nu este pasteurizat,
  • păstrarea în condiţii de maximă igienă a tuturor suprafeţelor destinate preparării alimentelor (mese, blaturi etc.);
  • folosirea la prepararea alimentelor numai a apei potabile;
  • spălarea atentă a fructelor, a zarzavaturilor şi verdeţurilor folosite în reţetele culinare sau când acestea se consumă crude;
  • spălarea mâinilor înainte de prepararea alimentelor şi înainte de fiecare masă;
  • asigurarea condiţiilor de protecţie necesare evitării oricărui contact între alimentele destinate consumului şi insecte sau alte animale;
  • gestionarea corectă a resturilor menajere.

Protejarea populaţiei este asigurată permanent de personalul de specialitate din cadrul DSVSA judeţene şi din unităţiile tertoriale, prin monitorizarea şi efectuarea de acţiuni de control tematice, cu referire la respectarea normelor de funcţionare şi igienă în fermele cu animale şi păsări furnizoare de materii prime, în unităţi de procesare a produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, unităţi de depozitare şi comercializare, pieţe agroalimentare şi alte obiective care pot fi considerate în anumite condiţii cu risc alimentar.

În cazul apariţiei unor situaţii deosebite să fie sesizat personalul sanitar-veterinar de specialitate pentru a se interveni operativ şi eficient.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Suntem în mijlocul verii, iar grădinile de flori au nevoie de multă atenție în această perioadă pentru că sunt supuse în special stresului termic cauzat de temperaturile înalte. Recomandările de față din partea specialiștilor de la pepiniera Famous roses se adresează iubitorilor de roze. Aflăm așadar de câte ori și cum trebuie să udăm trandafirii, dar și cum să ne asigurăm că aceștia vor înflori în mod repetat.

Cantitatea minimă de apă recomandată la o singură udare este de 10 litri pentru fiecare trandafir, o dată pe săptămână. În cazul trandafirilor nou plantați, trandafirilor plantați în sol nisipos sau trandafirilor din ghivece numărul de udări săptămânale trebuie să fie mai mare. Această cantitate este necesară pentru ca apa să ajungă la jumătate de metru în pământ, acolo unde sunt rădăcinile trandafirului. Este important ca apa să fie turnată într-un jet cu presiune redusă, cât mai aproape de baza trandafirului și, dacă se scurge mai departe, se așteaptă pătrunderea ei în pământ și abia apoi se continuă. De asemenea, la udare trebuie ținut cont de faptul că apa ajunsă pe frunze și flori determină uneori apariția bolilor fungice și pătarea inestetică a petalelor și frunzișului.

În intervalul martie-mai trandafirii proaspăt plantați cu rădăcina goală sau transplantați din ghivece în grădină trebuie udați la fiecare două zile cu minimum 10 litri de apă. În perioada cuprinsă între iunie și septembrie trandafirii deja crescuți au nevoie de udare o singură dată pe săptămână.

Un alt aspect de care trebuie ținut cont pe parcursul înfloririi trandafirilor este îndepărtarea florilor uscate. Acest lucru asigură repetarea înfloririi. Astfel, este indicat să tăiați vârful lăstarilor cu flori trecute la 2-3 noduri, de la vârf în jos, pentru a îndepărta fructul rămas. Explicația este că, asemeni altor plante, trandafirii fructifică, de asemenea, și pentru a nu-și îndrepta toate resursele către creșterea fructului (acesta consumă energia a patru flori) trebuie îndepărtat. După fiecare val de înflorire, se aplică tăieri, iar lungimea ramurilor ar trebui să fie de aproximativ 20-25 cm. Astfel se stimulează următoarea înflorire.


La finalul înfloririi, trandafirii trebuie curățați prin tăierea ramurilor care au crescut în interior sau spre interiorul plantei, iar ramurile vor fi scurtate la 4-5 noduri (aproximativ 20 cm). De exemplu, spun cei de la Famous roses, pentru un trandafir Teahibrid (o singură floare pe tijă) trebuie să lași 4-5 ramuri viguroase și frumoase, iar la trandafirii Floribunda (cei care au mai multe flori pe tijă) ideal ar fi să lași 5-6 ramuri viguroase. Ultima tăiere se realizează cu o lună înainte de primul îngheț.


 

Unul dintre aspectele importante de care se ține cont în tehnologiile de cultură a legumelor este și distanța de plantare. Este necesar ca plantele să aibă suficient spațiu pentru dezvoltare, în caz contrar acestea se alungesc pentru a ajunge la lumină, nu rodesc suficient și apar probleme în ceea ce privește rezistența lor în fața bolilor și dăunătorilor. Recomandările de față vin din partea specialiștilor de la Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea“ Suceava.

Cultura Distanţa faţă de alte populaţii ale aceleiaşi specii (m) Faţă de alte culturi
Distanţa (m) Cultivate Sălbatice
Plante autogame (autopolenizare)
Ardei gras şi gogoşar 100 800
300
Ardei iute Ardei lung -
Ardei lung (Kapia) 100 300
800
Ardei gras şi gogoşar Ardei iute -
Ardei iute 100 800 Ardei gras, lung  şi gogoşar -
Tomate 50 - - -
Vinete 100 - - -
Salată 200 - - -
Bame 300 - - -
Mazăre, fasole, bob 50 - - -
Plante alogame (polenizare încrucişată)
Ridichi 1.500 1.500 Ridichi de lună, de vară,
de iarnă
Rapiţă şi muştar sălbatic, ridiche sălbatică
Varză, conopidă, gulii, gulioare 2.000 2.000 Varză albă, roşie, creaţă, de frunze, de Bruxelles, conopidă, gulii Rapiţă şi muştar sălbatic, ridiche sălbatică
Morcov, ţelină, pătrunjel şi păstârnac 1.500 1.500 Morcov furajer şi pătrunjel de frunze Morcov sălbatic şi păstârnac sălbatic
Castraveţi, pepeni verzi şi galbeni, dovlecei şi dovleac 2.000 2.000 Dovlecei faţă de dovleac  şi invers. Pepeni verzi faţă de pepeni furajeri -
Spanac 1.500 1.500 - -
Ceapă, praz 2..000 2.000 Ceapă de apă
faţă de  arpagic şi invers
 
Sfeclă roşie, sfeclă de peţiol 2.000 10.000 Sfeclă de zahăr şi furajeră  
Măcriş, stevie 1.000 - - -
Plante care se înmulţesc vegetativ
Revent 400 - - -
Tarhon 50 - - -
Hrean 10 - - -
Usturoi 50 - - -

D.Z.

Pagina 1 din 4
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti