Compania agricolă internațională Corteva Agriscience anunță finalizarea selecției participantelor la inovatorul program educațional de finanțare TalentA-2023, dedicat dezvoltării și susținerii femeilor talentate care lucrează în agricultură în mediul rural, pentru a contribui la îmbunătățirea securității alimentare a societății, în cadrul eforturilor de sustenabilitate corporativă.

Comitetul de organizare a selectat 70 de doamne fermier din România și Republica Moldova care au îndeplinit criteriile de participare în TalentA-2023. Lista participantelor la program include femei cu vârste cuprinse între 18 și 56 de ani, din diferite regiuni ale țării care lucrează în diverse domenii în agricultură – cultivarea cerealelor, legumicultură, pomicultură, creșterea animalelor și a păsărilor, apicultură și horticultură.

Luni, 5 iunie, au început cursurile intensive în centrul educațional online al Programului TalentA, care va include un modul agribusiness format din 4 cursuri și un modul business format din 10 cursuri.

Experți și traineri renumiți își vor împărtăși experiența și cunoștințele cu participantele. 

Specialiștii Corteva Agriscience se vor alătura personalului de formare și vor împărtăși participantelor experiența solidă a inovațiilor agricole globale.

Pregătirea se va încheia în luna iulie și, după o lună de pauză, participantele vor începe pregătirea proiectelor pentru concursul de finanțare, destinate îmbunătățirii securității alimentare a comunităților. Pe parcursul pregătirii, participantele vor colabora cu o echipă de mentori care le vor ajuta să definească clar și să aplice subiectul proiectului în toate componentele acestuia - de la concept și strategie, la buget și impact social și parteneriate. În funcție de rezultate și pe baza conceptelor de proiect furnizate, un comitet de experți va alege trei câștigătoare care vor primi fonduri din partea Corteva Agriscience: Locul I - 6000 USD, locul II - 5000 USD, locul III - 4000 USD.

„La Corteva Agriscience suntem convinși că femeile din agricultură au un mare potențial și sarcina noastră este de a le ajuta să-l dezvolte. Primii trei ani ai Programului TalentA au demonstrat activitatea și dorința femeilor care lucrează în agricultură în zonele rurale de a dobândi cunoștiințe, a implementa inovații și programe pentru dezvoltarea comunităților lor. TalentA este deja un semn al spiritului de lider al femeilor în agricultură și suntem încântați că, pe de o parte, facilităm accesul doamnelor fermier la resurse financiare și educaționale inovatoare  iar pe de altă parte, trezim interesul general al femeilor în domeniul  agricol,” spune Maria Cîrja, Director de Marketing pentru România și Republica Moldova Corteva Agriscience.

Programul TalentA a fost creat de compania agricolă internațională Corteva Agriscience, al cărei obiectiv este de a îmbogăți viețile celor care produc și a celor care consumă, asigurând dezvoltarea generațiilor viitoare. Punerea în aplicare a Programului face parte din implementarea eforturilor de sustenabilitate ale companiei Corteva privind promovarea auto-afirmării femeilor care lucrează în agricultură. TalentA a fost lansat în Spania în 2019, iar în 2020 a fost implementat pentru prima dată în România, în prezent fiind implementat cu succes și în alte țări - Portugalia, Ucraina, Ungaria, Polonia, Argentina și Chile. Începând cu 2022 și femeile din Republica Moldova s-au putut înscrie în programul TalentA. În total, în program sunt înscrise peste 1200 de femei, inclusiv 190 din România și 10 din Republica Moldova.

În România, programul TalentA-2023 este implementat de Corteva Agriscience, cu sprijinul echipei Starperformining. Pentru mai multe informații, accesați corteva.ro și urmăriți progresul Programului TalentA pe Facebook.

Cristian Ursache: „Se acordă credite doar societăților cu profit precum al multinaționalelor“

„În permanență trebuie să inovezi, să te adaptezi în piață. Niciodată nu poți să spui „gata, am făcut totul“ sau „societatea pe care o conducem a atins capacitatea maximă“. Trebuie să inovăm, să dezvoltăm capacitatea de producție, să îmbunătățim activitatea și lucrul acesta îl putem face doar în echipă.“ Acestea sunt principiile în baza cărora funcționează fabrica de procesare a cărnii de la Chitila. Directorul general al societății, Cristian Ursache, ne-a vorbit în interviul de față despre provocările inerente dintr-o piață atât de concurențială precum cea dezvoltată în jurul industriei de procesare, dar și despre eforturile de a rezista economic în lipsa unor strategii care să susțină afacerile cu capital românesc.

„Este cel mai greu sector de activitate în momentul de față“

Reporter: Care era situația fabricii de procesare Integra la momentul la care ați fost numit director general al societății?

Cristian Ursache: Când am venit la Integra, având formare de analiză financiară, scopul meu a fost să rentabilizez această afacere și am căutat tot timpul sprijinul acționariatului. Împreună cu dl Sămărescu am început eforturile pentru a da o față nouă societății și să ne demonstrăm că se poate face o activitatea viabilă în cel mai greu sector de activitate din acest moment în România. Este o provocare mare, care de multe ori nu mai depinde de capacitățile noastre, sunt provocări care țin de partea legislativă. În ultimul an am întâmpinat și impedimente legate de situația la nivel european și chiar mondial, cum ar fi creșterea prețurilor la energie, care ne-au afectat enorm. Împreună încercăm să găsim soluții și găsim sprijin și la partenerii noștri pentru a nu face rabat la calitate.

Rep.: Ce capacitate de producție are fabrica în momentul de față?

C.U.: Capacitatea de producție este de cca 500 de tone pe lună, în cazul procesării. Avem luni în care ne apropiem de 400 de tone și luni în care depășim cu 200 de tone capacitatea de produs finit. Dacă vorbim și despre achiziția de piese și comercializarea acestora, atunci se poate adăuga peste această cantitate. Peste 90% din achiziții o reprezintă carcasele de porc, iar restul de 10% o reprezintă carcasa de vită și de oaie. Produsele finite ajung în cel mult 24 de ore la magazine sau platformele supermarketurilor, doar produsele congelate, destinate în special sectorului Horeca, au un timp mai îndelungat de livrare, respectiv o săptămână.

„Investiția totală este de peste 2 milioane de euro“

Rep.: Ce investiții s-au făcut?

C.U.: Vorbim despre investiții mari. Inițial am făcut reparații capitale la toate echipamentele din secțiile de producție. Am achiziționat echipamente pentru tranșare, cu ultraviolete, detectoare de metale mai performante, un echipament Multivac care a costat cca 80.000 de euro, echipamente pentru ambalare, de vacumat. Au fost și alte investiții mai mărunte, 100.000 de euro au fost redirecționați, spre exemplu, în parcul auto. În total, investițiile au fost de peste un milion de euro. Dacă mai adăugăm și investiția în sistemul de fotovoltaice, atunci vorbim de peste 2 milioane de euro. Sperăm ca această investiție să mai acopere ceva din costurile uriașe cu energia. Suntem în discuții pentru a suplimenta această investiției cu niște panouri pe care le vom pune pe terenul aferent societății, avem 25.000 mp și putem măcar pe 10.000 mp să instalăm sisteme fotovoltaice.

Rep.: Din ce resurse financiare a fost susținută dezvoltarea proiectului Integra?

C.U.: Noi am făcut solicitări pentru a obține resurse pentru investițiile făcute, dar, din păcate, nu am primit aceste finanțări. Au fost niște proiecte IMM Invest, dar nici nu am fost băgați în seamă de bănci. Este dureros că un program gândit de guvernanți pentru a sprijini producătorii români nu poate fi accesat de aceștia. În industria alimentară rentabilitatea nu este mare. Noi știm ce probleme au producătorii români, știm cum este parteneriatul cu hypermarketurile care plafonează prețurile de achiziție și știm, de asemenea, ce se întâmplă cu salariul minim pe economie.

„În ultimii doi ani costurile majorate ale energiei le-am suport din marja noastră comercială“

Rep.: Ați menționat investiția în panouri fotovoltaice ca o șansă de a reduce costurile.

C.U.: Consumul de energie al fabricii este foarte mare. Ca reper pot să vă spun că, de la cheltuieli cu energia și gazul de 100.000 de lei în 2021, am ajuns acum la peste 250.000 de lei. Costurile sunt uriașe și noi trebuie să le transferăm în prețul produselor noastre. Având în vedere puterea de cumpărare a populației, de foarte multe ori aceste costuri trebuie să le suportăm noi, din marja noastră comercială. Cam de doi ani așa se întâmplă. Gândiți-vă cât de greu este în condițiile în care societatea înregistrează la final de an profit, banca spune că profitul este mic și că vrea profituri precum au multinaționalele. Atunci nu văd cu ochi buni viitorul acestei industrii în România.

Rep.: Cum vă descurcați cu forța de muncă?

C.U.: Dl Iulian Sămărescu a ajuns la concluzia că trebuie să investești în forța de muncă autohtonă și să nu mai angajăm muncitori din Africa, Asia care, după patru luni de muncă, pleacă în grup. Închipuiți-vă cum este să constați într-o zi că lipsesc de la muncă 17 oameni deodată. Este un impact foarte puternic. Ne-am mobilizat și am depășit această problemă, dar este o lecție dureroasă pe care am învățat-o, fără să avem sprijin de la autorități. Avem cheltuieli pentru a înregistra aceste persoane cu carte de muncă, nu putem să solicităm înlocuirea acestor persoane de la firmele care fac aceste recrutări. O parte din muncitorii străini vin aici cu gândul de a sta o perioadă foarte scurtă și de a găsi o soluție pentru a pleca în Vest.

Laura ZMARANDA

Păsările de rasă sunt o alegere populară pentru cei pasionați de agricultură și creșterea animalelor. Păsările de rasă au fost selecționate și îmbunătățite de-a lungul anilor pentru a oferi caracteristici unice în ceea ce privește dimensiunea, culoarea, forma și producția de ouă. Pentru a afla mai multe despre aceste păsări am discutat cu George Bogdan Mihai din Prahova, un crescător de păsări de rasă cu experiență de peste 5 ani.

Prețul

Când am întrebat despre prețurile păsărilor de rasă, George Bogdan Mihai a explicat că acestea pot varia în funcție de talie, mărime și de cât a investit în formarea lor. „Prețurile încep de la 100 și pot ajunge până la 300 de lei“, a spus fermierul.

Potrivit lui George Bogdan Mihai, pentru a obține o pasăre de rasă depinde de ceea ce dorești să obții, dar poate dura ani pentru a obține un metiș de aceeași culoare cu o găină de rasă. „Majoritatea puilor nu vor fi de aceeași culoare și atunci durează“, a precizat George Bogdan.

Hrana

Pentru a avea succes în creșterea păsărilor de rasă este important să se acorde atenție sporită îngrijirii și hrănirii lor. Hrana trebuie să fie echilibrată, bogată în nutrienți și să conțină toate vitaminele și mineralele necesare pentru o creștere sănătoasă. O altă cerință importantă este asigurarea unui mediu de trai confortabil pentru păsări. Acestea trebuie să aibă suficient spațiu, acces la apă și hrană și să fie ținute curate și uscate. „De exemplu, eu le dau cât sunt mici concentrate de la IBNA, apoi îi trec pe uruială făcută de mine, dar le pun vitamine în apă și calciu în mâncare. Fiind păsări încălțate, sunt mai sensibile în perioadele cu ploi sau ninsori pentru că se udă penele după picioare și atunci răcesc mai ușor decât unele neîncălțate. În plus, păsările de rasă pot fi ținute în boxe sau libere, în funcție de preferințele crescătorului“, a spus el.

Păsările de rasă pot fi o sursă de venit și prin vânzarea ouălor. Unii consumatori preferă ouăle de rasă pentru gustul și calitatea lor superioară. În plus, ouăle de rasă pot fi vândute la prețuri mai mari decât cele obișnuite deoarece sunt considerate mai valoroase. De asemenea, ouăle de rasă pot fi utilizate pentru incubație, pentru a crește mai multe păsări de rasă, ceea ce poate crește și venitul din vânzarea păsărilor crescute.

Păsările de rasă din România

O rasă populară în România este găina de Bucovina, care se distinge prin penajul său alb-argintiu și are o productivitate ridicată de ouă. Găinile de rasă Orpington sunt, de asemenea, populare în România datorită personalității lor blânde și a ouălor mari și gustoase.

Există și alte specii de păsări de rasă în România, cum ar fi găinile Cochinchina, puii de rață Mulard sau gâștele de Emden. Aceste păsări sunt apreciate în principal pentru carnea lor, dar și pentru ouăle lor, sau ca animale de companie datorită personalității lor blânde și calme.

Creșterea păsărilor de rasă în România este o activitate pasionantă, dar și costisitoare. Pentru a avea succes în această activitate, crescătorii trebuie să investească în hrana și îngrijirea păsărilor, dar și în echipamentele necesare, cum ar fi cuști și hrană specială. Cu toate acestea, pasiunea pentru creșterea păsărilor de rasă este una care aduce multă satisfacție și poate duce la obținerea unor exemplare deosebite.

Liliana POSTICA

În satul Mislea din județul Prahova ne-am întâlnit cu Liliana Bogdan-Samoilă, meșter popular pasionat de țesutul covoarelor tradiționale și tapiserii țesute manual pe ghergheful vertical din lână și bumbac. A îndrăgit țesutul încă din copilărie, iar astăzi își câștigă existența din covoarele pe care le face. Meșterul ne-a spus că, deși profitul este unul considerabil, pasiunea cu care le face este mai mare. O astfel de muncă necesită în primul rând multă răbdare și dragoste față de tradiții.

Rep.: De cât timp activați în acest domeniu?

Liliana B.: Tradiția țesutului la gherghef a început încă de la bunica mea. Ea a lucrat în atelierul de țesut covoare al penitenciarului de deținuți politici de la noi din sat în anii ’70. Era ca și profesoară pentru femeile de acolo, care se simțeau atrase de arta țesutului. La noi în casă s-a țesut dintotdeauna. Au țesut mama, mătușile și verișoarele mele. După desființarea penitenciarului și-au continuat activitatea într-un atelier de țesut covoare. În urmă cu 20 de ani, după finalizarea studiilor, cu cunoștințele pe care le aveam în tainele acestui meșteșug, am mers la același atelier unde am fost ucenic pentru 3 luni. Prin urmare, am făcut propria mea lucrare pe care am terminat-o fără nicio greșeală. De atunci și până astăzi țes pe fire poveștile neamului nostru.

Rep.: Cât timp vă ia să țeseți un covor?

Liliana B.: Timpul de lucru al unui covor depinde de dimensiunea și complexitatea modelului. Pentru 1 m2 de covor țesut manulal cu motive tradiționale este nevoie de aproximativ 2 săptămâni de lucru cu program de 8 ore.

Rep.: Sunt încă autentice covoarele țesute?

Liliana B.: Autenticitatea lor este incontestabilă. Covoarele noastre se regăsesc pe lista obiectelor de patrimoniu UNESCO. Am integrat în creațiile mele simbolistica noastră tradițională, dar și imagini plastice din natură. Simbolurile noastre tradiționale sunt florile vegetale, cosmice, zoomorfe și antropomorfe. Toate se regăsesc în covoarele și tapiseriile create de mine.

Rep.: De la ce preț încep covoarele țesute manual?

Liliana B.: Uneori prețul covoarelor nici nu reflectă nenumăratele ore de muncă. Sunt lucrări la care am stat și 12 ore pe zi. Prețul pentru 1 m2 de covor începe de la 1.000 lei și poate crește în funcție de complexitatea modelului.

Rep.: De ce să alegem un covor țesut manual?

Liliana B.: Noi, românii, avem comori inestimabile, iar la acest capitol se încadrează și covorul țesut manual de femeile românce. Dacă alegem să achiziționăm un astfel de obiect, valoarea lui va crește odată cu timpul și va fi transmis din generație în generație. În aceste obiecte se regăsesc rădăcinile neamului nostru. Covoarele țesute manual cu siguranță vor trece cu brio testul timpului deoarece sunt și foarte rezistente.

Rep.: Ce utilaje folosiți pentru a țese un covor?

Liliana B.: Utilajul pe care îl folosesc în realizarea lucrărilor este un gherghef vertical.

Rep.: Vă inspirați de undeva?

Liliana B.: Inspirația este din simbolistica tradițional românească, simboluri florale și vegetale, precum și florile de măr, spicul de grâu, ghinda, lalele, crini sau trandafirii. Eu mai fac și tapiserii. Tapiseria este o formă de artă textilă care datează din Evul Mediu. Tapiseria înfățișează diverse subiecte și teme alegorice. În tapiserii expun deseori cromatica imaginii plastice din natură. Experiența anilor îmi oferă privilegiul de a țese din imaginație. Pentru mine țesutul înseamnă pasiune, tradiție de familie și datorie morală de a duce mai departe meșteșugul deprins de la bunica, onorându-i astfel memoria.

Rep.: Unde vă promovați lucrările?

Liliana B.: Am început să le promovez pe Internet, dar merg și pe la diverse târguri. Oamenii apreciază și cumpără obiectele făcute de mine. Calitatea pe care o ofer m-au promovat destul de bine, bucurându-mă de comenzi din partea oamenilor iubitori de autentic și tradiție.

Liliana POSTICA

Vârsta nu este un impediment pentru oamenii hotărâţi să-şi creeze ei înşişi succesul în viaţă. Este cazul lui Țocu Denis-Marian, un tânăr fermier de 20 de ani din localitatea Stejaru, comuna Ion Creangă, județul Neamț. Acesta este student al Facultății de Agricultură din Iași și, deşi a făcut doar câţiva paşi în domeniul afacerilor, tânărul a început un business axat pe cultura legumelor atât în spațiu protejat, cât și în câmp, pe o suprafață de 7 ha.

Denis, ca şi mulţi alţi tineri, este o persoană ambiţioasă care şi-a dorit să fie doar el stăpân pe propriul destin. A continuat business-ul părinților săi în satul natal, iar pe parcursul anilor, analizând minuţios toate aspectele acestei activităţi, economice şi tehnologice, tânărul nemțean ne spune că, pentru a fi profitabilă, o astfel de afacere trebuie susținută cu cca 30.000 de euro. Așa poți produce suficiente legume și apoi amortiza investiția în minimum 2-3 ani.

„Pasiunea pentru agricultură, în special pentru legumicultură, o am încă de mic pentru că familia mea cu asta se ocupa de mulți ani. Este o moștenire de la tatăl meu, care a început să cultive legume din dorința de a consuma produse proaspete, iar de la an la an a devenit tot mai legat de această meserie. Acest lucru ne-a îndemnat pe mine și pe fratele meu să practicăm această activitate cu foarte mult drag. În prezent, administrez împreună cu fratele meu mai mare, inginer agronom, și tatăl meu o microfermă legumicolă care cuprinde o suprafață totală de aproximativ 7 ha pe care cultivăm doar legume. Din această suprafață, 0.5 ha reprezintă spațiul protejat, cu structură metalică. Asolamentul cuprinde atât legume pe care le comercializăm în stare proaspătă, cât și legume pe care le depozităm pentru comercializarea lor pe timpul iernii. În ceea ce privește fondurile europene, intenționăm să accesăm Submăsura 6.1 «Instalarea tânărului fermier» pentru a putea extinde suprafața spațiului protejat. Ne dorim și sperăm ca, prin ceea ce facem, să oferim oamenilor produse de primă calitate și să arătăm consumatorilor că se pot produce legume proaspete și de o calitate superioară și în România. Pentru că lucrăm o suprafață relativ mică și cultivăm doar legume nu ne trebuie multe utilaje mari. Avem în dotare un tractor de 24 de CP cu care efectuăm lucrări atât în spațiul protejat (solarii), cât și direct în câmp. Ne dorim ca anul viitor să mai achiziționăm două tractoare, tot de 24 CP, pentru a ne ușura munca în solarii. Pentru desfacerea produselor avem o tarabă în Piața Centrală din Roman, unde suntem prezenți zilnic, dar livrăm marfa și la restaurantele din oraș. De asemenea, avem clienți și în alte țări și acestora le trimitem marfă prin intermediul firmelor de transport. Ca planuri de viitor pot spune că ne dorim să dublăm suprafața de spațiu protejat și să construim o hală frigorifică pentru depozitarea și păstrarea legumelor proaspete pentru o perioadă mai lungă de timp“, specifică Țocu Denis-Marian.

Beatrice Alexandra MODIGA

Printre cei care au avut curajul să inițieze o afacere cu coacăz negru se numără și Mihai Mărisac din comuna Blândești, localitatea Cerchejeni, județul Botoșani. Acesta cultivă pe o suprafață de 60 de ari trei soiuri, respectiv Deea (are o aromă deosebită și dulce), Tisel (un soi foarte productiv, rezistent, bun pentru procesare) și Tihope (un soi puțin mai târziu față de restul, dar care are cele mai mari fructe din cele menționate).

Producție de 200-300 kg în anul 2 de la plantare

„Deocamdată, cultiv pe 60 de ari, dar din toamnă, cu ajutorul fondurilor europene, o să mă mai extind cu un hectar. În primul an chiar de la plantare am obținut 30 kg de fructe, iar anul acesta, în anul II de la plantare, preconizez o producție de cca 200-300 kg. Cu timpul, mi-aș dori să construiesc și o mică fabrică de procesare“, specifică tânărul.

Ideea înființări unei astfel de afaceri a avut-o când a găsit pentru prima dată în grădina bunicilor un coacăz roșu. Spune că după aceea acest arbust i-a încântat copilăria. După terminarea Facultății de Inginerie a Produselor Alimentare, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare“ Suceava, trebuia să ia o decizie. „Mi-am spus că ori mă angajez, ori încerc ceva pe cont propriu. Am început să studiez cultura de coacăz și așa am descoperit coacăzul negru. Am citit despre cât de benefic este pentru sănătate și am decis să-l cultiv. Pentru a avea resurse pentru înființarea culturii, în 2019 am plecat un an în Anglia și cu banii strânși am înființat plantația pe o suprafață de 60 de ari. Asta se întâmpla în toamna anului 2020, pe terenul moștenit de la bunicul meu.“

Deea, Tisel, Tihope, soiuri alese pe „sprânceană“

Deocamdată, tânărul cultivă cele trei soiuri. „Sincer, dacă ar fi să dau un sfat, aș recomanda soiul Tisel, de origine poloneză. Acesta nu este pretențios, ci foarte versatil. Pentru că terenul este moștenire de la bunicul meu, nu am avut așadar posibilitatea să aleg locația, mă temeam că voi avea probleme cu cultura, dar coacăzele negre nu sunt pretențioase deloc, se pretează pe aproape orice tip de sol, mai ales dacă ajutăm cultura cu puțin îngrășământ. Coacăzul este destul de rezistent la boli, ger, secetă și dăunători, dar totuși recomand câteva stropiri de prevenire pentru orice eventualitate. Plus un mic secret care la mine a dat rezultate bune: gunoi de oaie macerat câțiva ani pus la baza arbustului, dar nu în cantitate mare. Necesită puțină apă, dacă este secetă mare“ adaugă Mihai Mărisac.

Tratamente fitosanitare împotriva buruienilor

Cea mai mare problemă din plantația de coacăz negru de la Cerchejeni o reprezintă buruienile dintre rânduri pentru că deocamdată tânărul nu deține decât o motocoasă și o motosapă.

„Pentru că este o suprafață destul de mare de acoperit de un singur om fac un cocktail

dintr-un insecticid (Karate zeon, Coragen), plus un acaricid (Nissorun, Vertimec), un fungicid (Ortiva Top, Cabrio top) și îngrășământ foliar. Tratamentele se fac în diferite perioade de dezvoltare a plantaței, de la intrare în vegetație până la ieșirea din vegetație. În mod normal, acest cocktail trebuie folosit din două în două săptămâni, dar eu sincer îl folosesc o dată pe lună.

Recoltarea are loc manual, ambalarea se face în caserole, iar distribuția produselor o realizează prin intermediul social media (Facebook, Instagram). „În zona Botoșaniului, de unde sunt eu, livrez coacăzele personal acasă la cumpărător, iar prețul este de 20 de lei/kg“, încheie Mihai Mărisac.

„Anul aceasta am accesat Submăsura 6.3. – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici. Urmează virarea banilor în cont, iar resursele obținute astfel le voi folosi pentru dezvoltarea plantației de coacăze, plus că am și 60 familii de albine pe care le îngrijesc în paralel.“– Mihai Măriseac

Beatrice Alexandra MODIGA

Clubul Fermierilor Români lansează înscrierile pentru o nouă serie a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, astfel peste 120 de copii de fermieri sunt așteptați să participe la a patra ediție a programului, care va debuta în toamnă și care își propune să îi pregătească pe aceștia pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles.

• Programul se adresează tinerilor cu vârsta de până la 35 ani provenind din familii de fermieri
• Se dublează numărul de participanți față de seria curentă: 120 de tineri vor fi selectați pentru seria a patra care va debuta în această toamnă

Obiectivul Clubului Fermierilor Români este de a pregăti peste 1.000 de tineri fermieri până în anul 2027.

„Programul Tineri Lideri pentru Agricultură își consolidează prin noua serie rolul important într-un proces complex de transformare a agriculturii românești, răspunzând creativ unor provocări majore comune tuturor țărilor europene: lipsa de atractivitate pentru agricultură a noii generații, asigurarea continuității în fermă (pe fondul îmbătrânirii populației) și riscurile asociate schimbărilor climatice, care necesită punerea la lucru a noilor tehnologii și modele de afaceri. Este primul program major european care vine cu o abordare integrată a temelor menționate, urmărind identificarea, antrenarea și susținerea unei noi generații de lideri în agricultură, oameni pregătiți să preia afacerea familiei, să se implice responsabil în viața comunității rurale, să fie vectorul transformării inovative a afacerii pe baze antreprenoriale și tehnologice.”,  a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv Clubul Fermierilor Români.

Referindu-se la conținutul programului și la participanți, Florian Ciolacu a adăugat: „Avem o viziune clară și pragmatică în ceea ce privește dezvoltarea acestei noi generații de antreprenori-lideri în agricultură. Cursurile planificate în program și stagiile de internship sunt alese să susțină punerea în valoare a acestor tineri, conștientizarea rolului lor în viitorul agriculturii și asumarea responsabilității în transformarea acestui domeniu, pentru prosperitatea afacerii familiei lor, a celor pe care îi conduc, a comunității rurale. Suntem bucuroși să putem anunța că deja a treia generație de cursanți este aproape de absolvire și așteptăm cu nerăbdare să creștem comunitatea tinerilor lideri – cei care reprezintă viitorul agriculturii românești”.

Lansat în anul 2019, programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” se adresează tinerilor cu vârsta de până la 35 ani, absolvenți de facultate, copii ai fermierilor membri în Clubul Fermierilor Români sau tineri proveniți din familii de fermieri (cu exploatația înregistrată la APIA), dornici să-și dezvolte competențele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei și să se implice în comunitate.

Parteneri Program

Grupul Agricover, în calitate de Partener Principal al programului, continuă sprijinul financiar și pentru seria a patra a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, acoperind integral cheltuielile de școlarizare pentru toți participanții.

”Promisiunea Agricover se conturează într-un proiect din ce în ce mai consistent, avem peste 100 de tineri fermieri beneficiari ai burselor de participare în cadrul programului Tineri Lideri pentru Agricultură, organizat an de an de Clubul Fermierilor Români și lansăm etapa de înscriere pentru a patra serie de cursanți care vor începe cursurile în toamnă. Suntem consecvenți misiunii declarate la nivel de grup, aceea de a susține generațiile următoare de tineri fermieri care se implică în ferme alături de părinții lor și de a le crea cadrul în care să-și dezvolte competențele de management și de leadership pentru agricultura performantă, transformată din ce în ce mai evident de fenomenele tehnologizării și digitalizării.”, a declarat Liviu Dobre, CEO al Agricover Holding SA.

Programul este dezvoltat împreună cu Fundația Leaders, în calitate de Integrator, și are ca parteneri educaționali companii mari de training din România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring. 

Curricula Program

Programul se desfășoară pe parcursul a șapte luni și cuprinde cursuri de pregătire în următoarele domenii: administrarea afacerii; management strategic; leadership; comunicare și vorbire în public; diplomație și protocol; vânzare și tehnici de negociere; marketing în agribusiness; resurse umane; simulare de business; legislativ-juridic; fiscal-audit; tehnologie. Cursurile sunt interactive, cu activități practice și studii de caz, iar transferul de cunoștințe, metode și concepte se face prin ancorarea lor în afacerea de familie.

Stagii de internship

Un punct major de interes în cadrul programului îl reprezintă stagiile de internship facilitate de Clubul Fermierilor Români, care se vor derula pe tot parcursul programului. Astfel, în funcție de interes, participanții se pot înscrie la stagii de internship la Bruxelles (Reprezentanța României la Comisia Europeană; Comisia de Agricultură din Parlamentul European, asociații europene ale fermierilor) sau în România, la instituțiile responsabile din agricultură (MADR, APIA, AFIR, Comisiile de Agricultură din Parlamentul României) sau la companii private mari de tehnologie și inputuri agricole sau utilaje agricole.

Calendar înscrieri. Perioadă interviuri și selecție candidați

Înscrierile în ediția 2022-2023 a programului se desfășoară în perioada 21 februarie – 31 iulie. Tinerii care aplică pentru program vor trece printr-un proces de selecție în perioada 7 martie – 19 august, în urma unor întâlniri cu specialiștii Clubului. La sfârșitul fiecărei luni din perioada martie – august vor fi anunțați tinerii selectați să participe la program. Lista finală a tinerilor care vor participa la program va fi publicată pe 22 august.

Perioadă desfășurare Program

Cursurile sunt obligatorii și se vor derula în perioada octombrie 2022 - aprilie 2023, la București, câte o săptămână pe lună.

Mai multe informații despre programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” sunt disponibile la link-ul https://cfro.ro/tineri-lideri, iar formularul de înscriere în ediția 2022-2023 a programului poate fi completat online aici: https://cfro.ro/formular-inscriere-tineri-lideri.

• Perioada de vârf a pandemiei (aprilie-august 2020) a fost una de creștere accelerată pentru aceste entități: venituri mai mari cu 150%.
• După patru ani de program, food hub-urile existente în țara noastră livrează azi 4.000 de produse, de la 342 de fermieri locali.

O creștere a cifrei de afaceri de până la 650.000 de dolari, o triplare a numărului de clienți persoane fizice (de la 5.992 în 2018, după primul an de program, la 17.720, în 2020), precum și o lărgire progresivă a unui grup de producători care nu se concurează reciproc, respectiv o creștere de 60% în doar trei ani, de la 213 producători în 2018 la 342 în iulie 2021. Cea mai prosperă perioadă a food hub-urilor până în prezent au fost lunile de vârf ale pandemiei (aprilie-august 2020), când a existat o creștere de 150% a veniturilor înregistrate. După patru ani de program, cele patru food hub-uri existente astăzi în România livrează astăzi 4.000 de produse diferite.

Acestea sunt principalele rezultate cumulate ale food hub-urilor din România, organizații inspirate de un model american (și înregistrate în țara noastră ca societăți cu răspundere limitată), care gestionează în mod activ agregarea, distribuția și comercializarea produselor alimentare de la producătorii locali și regionali și le oferă în plus o întreagă gamă de servicii cu scopul îmbunătățirii eficienței, rentabilității și sustenabilității acestora.

Din 2017, anul de lansare a programului, food hub-urile din România s-au dezvoltat treptat și au crescut încontinuu, înregistrând rezultate remarcabile: venituri în creștere, un număr tot mai mare de producători cu care colaborează (și implicit de cumpărători), atât prin intermediul magazinelor online, cât și a celor fizice, precum și lărgirea gamei de produse comercializate. De asemenea, membrii acestor organizații au închiriat spații de depozitare mai mari, și-au extins activitatea și și-au diversificat strategiile de promovare și vânzare, cu focus pe mediul online.

Informațiile despre evoluția food hub-urilor în perioada 2017-2020 au fost agregate și prezentate de către Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE) în cadrul dezbaterii „Food Hub-ul: model alternativ pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii în România”, sub forma unui raport dedicat.

Programul pilot din România

În 2017, Romanian-American Foundation (RAF) a demarat programul Food Hub cu scopul de a stimula și sprijini competitivitatea și perspectivele de dezvoltare ale fermierilor mici și mijlocii printr-o abordare complementară asocierii prin cooperative agricole. Programul a cuprins două runde de finanțare (2017-2019 și 2020-2022), care au însumat până în acest moment peste 1,6 milioane de dolari și patru fundații care au fost susținute pentru a constitui și opera cinci food hub-uri în cinci zone ale țării:

• Nod Verde – sprijinit de Fundația Civitas, la Cluj-Napoca;
• Cumsecade/Helyénvaló – sprijinit de Fundația Civitas, la Odorheiu Secuiesc;
• Nord Natural – sprijinit de Fundația Open Fields, la Câmpulung Moldovenesc;
• Roade și Merinde – sprijinit de Centrul de Mediere și Securitate Comunitară din Iași;
• Merindar – sprijinit de World Vision România la Criț (proiect care avea mierea ca unic produs promovat și comercializat și care a fost parte din program până în 2020).

Food hub-urile din România vând atât produse proaspete, cât și procesate: fructe și legume, lactate, miere, carne și mezeluri, panificație, plante aromatice, uleiuri, vin. Toate cele 4 entități rămase în program operează un centru logistic și un magazin fizic și/sau online (food hub-urile din Odorheiu Secuiesc și din Iași au atât magazin fizic, cât și online), prin intermediul căruia comercializează și promovează produsele furnizorilor locali.

„Evoluția food hub-urilor din cadrul acestui proiect-pilot arată că avem de-a face cu un model viabil de agregare și desfacere a producției locale, cuplat cu servicii de consiliere pentru fermieri, cu perspective de creștere și scalare la nivel național în următorii ani, în contextul unui sprijin corespunzător. Este un model esențial pentru viitorul fermelor de familie și al fermelor mici și mijlocii din România, completând formele asociative deja existente precum cooperativele agricole. Food hub-urile sunt scalabile deoarece le oferă un preț corect producătorilor pentru că sunt afaceri sociale al căror scop principal este sprijinirea fermierului mic și mijlociu și pentru că educă atât fermierii, pentru a îndeplini cerințele consumatorului modern și ale unei piețe într-o continuă sofisticare, dar și consumatorul cu privire la importanța unui consum local, etic”, arată Marton Balogh, administrator Fundația Civitas.

PNS trebuie să susțină înființarea și dezvoltarea a cel puțin 15 food hub-uri

În varianta pilotată de RAF, arată raportul CRPE, food hub-urile nu reprezintă simple agregatoare de produse agroalimentare locale, nici simple depozite logistice, ci contribuie cu o serie de servicii vitale pentru fermierii mici și mijlocii. Acestea educă fermierii, creează punți cu consumatorii și vizează, într-o etapă viitoare, dezvoltarea socio-economică sustenabilă a comunităților rurale în care activează. Ele au un rol important și în educarea consumatorului și reprezintă un mod echitabil, fiscalizat și sigur (din punctul de vedere al siguranței alimentare și trasabilității producției) prin care consumatorii au acces la produse realizate de fermierii din România.

„Dat fiind că marjele de profit ale food hub-urilor sunt mici deoarece îi oferă fermierului un preț echitabil și în plus îi furnizează o întreagă paletă de servicii pro bono, acestea trebuie susținute prin politici publice. Viitorul Plan Național Strategic (PNS) post-2021, în sinergie cu Programele Operaționale finanțate din fonduri structurale, ar trebui să sprijine înființarea de food hub-uri pe modelul descris în raport. Recomandăm includerea în viitorul PNS a unui set de intervenții care să susțină înființarea și dezvoltarea în primii trei ani a minimum 15 centre de agregare de tip food hub”, explică Alexandra Popa, director executiv CRPE.

Printre cheltuielile eligibile ar trebui să se regăsească formarea managerilor de food hub; investiții în construcția de depozite și/sau susținerea cheltuielilor cu închirierea de spații; dezvoltarea și mentenanța unor platforme online de vânzare; susținerea salariilor personalului de bază al food hub-urilor (manager, expert logistic etc.), precum și susținerea cheltuielilor de transport și logistică.

(I.B.)

Vă prezentăm ultima parte a Planului Național de Reziliență și Redresare, în formula cu care autoritățile din România au început discuțiile cu Comisia Europeană. Nu știm deocamdată care va fi varianta finală, dar se cunoaște că proiectul masiv de construire a unui sistem de irigații este pus sub semnul întrebării, în sensul în care nu răspunde criteriilor CE și nu s-ar încadra în categoria investițiilor verzi. Pe urmă există oarecare necorelări asupra sumei înaintate, operațiuni ce se ridică la 41 de miliarde euro, în vreme ce suma repartizată României se oprește la 29, 2 miliarde de euro. Pesemne că va fi nevoie de o aducere a planului în limita bugetului alocat, astfel că o serie de proiecte vor fi lăsate pentru mai târziu. Nădăjduim însă că vor rămâne valide măsurile care se referă la sistemul agroalimentar!

Mediul de afaceri și ecosisteme antreprenoriale – 3,8 miliarde euro

Potrivit Raportului de țară 2020, schimbările legislative frecvente și imprevizibile, împreună cu birocrația excesivă și ineficiențele persistente din administrația publică, subminează deciziile de investiții și riscă să reducă atractivitatea țării pentru investitorii străini. Dar noi nu discutăm aici numai despre străini, pentru că aceleași piedici întâmpină și antreprenorii români. Statisticile Eurostat arată că România are cel mai scăzut număr de IMM-uri raportat la numărul populației din UE. Percepția generală este că puține afaceri sunt cu adevărat viabile la nivel macroeconomic, multe dintre acestea fiind constituite mai degrabă ca afaceri de familie. Dar să vedem și alte detalii. De exemplu, cel al parcurilor tehnologice (industriale), considerate ca fiind un motor al dezvoltării. Județul Prahova este lider național, cu 16 astfel de parcuri, urmat de Cluj – 12, Brașov – 9, Bihor – 7, Dâmbovița – 4, Covasna, Dolj, Iași, Sibiu și Timiș, câte 3 parcuri fiecare. Câte două parcuri industriale există în Alba, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Satu Mare, Suceava, Vâlcea, București, iar câte unul în Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Constanța, Galați, Gorj, Mureș, Neamț, Olt, Sălaj, Teleorman. Un rol major în această ecuație, dată fiind creșterea populației la nivel global, îl are sectorul agroalimentar. Indiferent ce am face, agricultura joacă un rol central în România – și oriunde în lume – raportat la mărimea populației rurale și la gradul de ocupare a forței de muncă.

Indicatori urmăriți: peste 35 de ecosisteme antreprenoriale create în parteneriat cu APL (20 mil. euro/proiect), cu 11.000 de locuri de muncă noi și 3.700 IMM sprijinite; 2.400 IMM sprijinite pentru producție, digitalizare, echipamente medicale și servicii IMM (0,5 mil. euro/proiect), cu 7.200 locuri de muncă noi); 140 de IMM cu activitate în de agrement și valorificare patrimoniu natural (2,5 mil. euro/proiect), cu 2.100 de noi locuri de muncă); 1.400 de IMM din domeniul agroalimentar (0,5 mil. euro/proiect), cu 4.200 de noi locuri de muncă; 300 de companii din domeniul construcțiilor (1 mil. euro/proiect), cu 1.800 de locuri de muncă noi; 50 de mari întreprinderi sprijinite (10 mil. euro/proiect) și 3.000 de noi locuri de muncă înființate.

Complementaritatea priorităților de investiții din domeniul Mediul de afaceri și ecosisteme antreprenoriale cu Politica de Coeziune: POR – 1,682 mld.euro, POCIDIF – 0, 400 mld. euro

Programul Operațional Educație și Ocupare (POEO) – 0,550 mld. euro, POTJ – buget nestabilit.

Total mediu de afaceri PNRR + PC: 6,432 mld. euro (sumă provizorie).

Cercetare și inovare – 0,275 miliarde euro

După cum observați, bugetul pentru cercetare, sector considerat esența dezvoltării fiecărei economii, este unul extrem de mic. De altfel, cam aceasta a fost și politica de stat în toată perioada, mare parte din fondurile alocate cercetării mergând pe salarizare și mai puțin pe finanțarea efectivă a cercetării: 2017 –buget de 1,7 miliarde lei, 2018 – 1,6 mld. lei, 2019 și 2020 – 1,69 mld. lei. Nu-i de mirare deci că institutele de cercetare-dezvoltare (INCD), atâtea câte mai sunt, nu au avut realizări remarcabile, poate cu excepția Institutul de Cercetare de la Măgurele.

Indicatori urmăriți: 5 INCD din domeniul tehnic-inginerie (25 mil. euro/proiect), 5 INCD din domeniul agroalimentar (15 mil. euro/proiect); 5 INCD pentru transfer tehnologic pentru 25 de IMM (15 mil. euro/proiect).

Complementaritatea priorităților de investiții din domeniul Cercetare și inovare cu Politica de Coeziune: POCIDIF – 0, 929 mld. euro, POR – 0,712 mld. euro, POS –

0, 647 mld. euro, POEO – 0,397 mil euro, POTJ – bugetul nestabilit. Aici sunt vizate și învățământul superior, domeniul medical și educația.

Total provizoriu Cercetare și inovare PNRR + PC: 2,96 mld. euro.

Digitalizare – 0,70 miliarde euro

Raportul de țară 2020 arată că birocrația și capacitatea insuficientă de a furniza servicii de calitate, inclusiv servicii digitale, au un impact negativ asupra cetățenilor și a întreprinderilor. Domeniul vizează securitatea cibernetică, interoperabilitatea dintre serviciile administrației publice, digitalizarea serviciilor publice. În ultimii trei ani, România s-a clasat pe ultimul loc în rândul statelor membre în ceea ce privește utilizarea serviciilor publice digitale în administrație, sănătate, educație, justiție, finanțele publice.

Indicatori urmăriți: 720 de școli sprijinite (0,35 mil. euro/proiect), 300 de unități sanitare (0,5 mil. euro/proiect), ANAF (100 mil. euro/proiect), 200 de instanțe judecătorești (0,5 mil. euro/proiect), 3 proiecte de securitate cibernetică (33,3 mil. euro/proiect).

Complementaritatea priorităților de investiții din domeniul Digitalizare cu Politica de Coeziune: POCIDIF (digitalizare educație, cultură, administrație centrală) – 0, 641 mld. euro; POR (administrații orășenești) – 0,400 mld. euro; POS (digitalizare sănătate) – 0,449 mld. euro, POEO (educație timpurie, prevenire abandon, creștere ofertă educațională etc. – 1,565 mld. euro – educație; POTJ – buget nestabilit.

Total buget provizoriu PNRR + PC: 3,775 mld. euro.

Măsuri de coeziune socială în Politica de Coeziune

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este elaborat în complementaritate cu Politica de Coeziune (buget multianual 2021-2027) care finanțează, prin intermediul Fondului Social European, două categorii de măsuri principale, și anume: măsuri de educație și ocupare pentru populația școlară și forța de muncă prin intermediul Programului Operațional Educație și Ocupare, în valoare de 3,812 miliarde euro; măsuri pentru incluziune și demnitate socială adresate populației aflate în situații de dificultate prin intermediul Programului Operațional Incluziune și Demnitate Socială, în cuantum de 3,553 miliarde euro.

Maria Bogdan

Vetro Solutions, companie românească specializată în distribuția de medicamente și servicii dedicate medicinei veterinare, estimează că va încheia anul 2020 cu o cifră de afaceri de 14 milioane euro, în creștere cu 28,4% față de anul anterior și cu un profit net cu 45% mai mare decât în 2019. Compania țintește dublarea veniturilor în următorii zece ani și are ca obiectiv să devină prima opțiune în preferințele medicilor veterinari, ca urmare a investițiilor pe care le va finaliza și a consolidării strategiei de business.

Fondată în 2012 de medicul veterinar Dumitru Fodor, Vetro Solutions a reușit să-și dubleze veniturile în ultimii patru ani și să devină jucător de top pe piața produselor și serviciilor veterinare datorită extinderii la nivel național și a parteneriatelor strategice cu giganți globali în domeniu precum Ceva, Richter Pharma, MSD, Lintbells sau Intermag. În 2019, Vetro a raportat o cifră de afaceri de aproape 11 milioane de  euro, în creștere cu 85% peste nivelul din 2016. Compania va deveni, în 2021, al patrulea producător de medicamente generice pentru uz veterinar din România, în urma unei investiții de 4,5 milioane euro, realizată cu fonduri proprii și finanțare europeană.

„Am lansat Vetro pentru că iubesc animalele, știu cât de mult ne ajută conexiunea cu ele și cât de important este să fim responsabili, să avem grijă de ele așa cum avem grijă de noi. Doar o minte liberă și o inimă călăuzită de iubire dau omului libertatea de a ocroti cu bucurie animalele, mediul și întreaga planetă. Vetro a devenit în ultimii ani un vector de schimbare pe piața veterinară națională și, alături de echipa mea, vrem să devenim prima opțiune pentru medicii veterinari și, pe termen lung, lideri pe piața locală. Strategia noastră de business include ca prioritate construirea unei comunități de medici veterinari care au acces la cele mai noi informații și soluții inovative în domeniul nostru“, a declarat Dumitru Fodor, fondatorul companiei Vetro Solutions.

Jumătate din produse ajung în București și Iași

Compania comercializează peste 3.500 de produse destinate proprietarilor de animale de companie și de rentă și oferă servicii și consultanță medicilor veterinari, deservind peste 1.900 de clienți unici. Vetro Solutions este organizată în două divizii – Vet și Ferme și are o echipă formată din 60 de specialiști. O parte semnificativă a echipei Vetro Solutions este formată din medici veterinari care, datorită expertizei profesionale atestate, oferă transparent și onest cele mai potrivite opțiuni pentru sănătatea animalelor și eficientizarea muncii medicilor veterinari.

În ultimii doi ani, compania – cu amprentă națională în distribuție – și-a stabilit sediul cetral în Iași, a dezvoltat echipa, a trecut la o nouă structură de organizare și a demarat un amplu proces de construcție de brand și repoziționare care au contribuit la consolidarea poziției de jucător la nivel național. În urma procesului de construcție de brand, compania și-a validat valorile care o reprezintă: Libertate, Inovație, Responsabilitate, Onestitate, Dezvoltare Continuă, Organizare, Empatie.

„În primii șapte ani, Vetro și-a găsit locul în piață. De anul trecut, am început să facem pașii necesari pentru a avea o creștere sustenabilă, trecând la un management pe bază de obiective. Am consolidat echipele existente, am creat altele noi, iar proiectul de construcție de brand, de poziționare în piață, definire a valorilor și a noii identități vizuale, realizat cu sprijinul echipei Brandocracy, ne vor ajuta să trecem la următoarea etapă de dezvoltare. Planurile pe termen mediu includ intrarea pe piața producătorilor de medicamente generice destinate animalelor de companie și rentă, dar și lansarea unei platforme care va conecta Vetro cu cabinetele veterinare și cu posesorii de animale de companie, un marketplace inovativ pentru care investiția este de aproximativ 3 milioane de euro“, a explicat Coca Cașcaval, directorul general al companiei.

Aproape trei sferturi din veniturile companiei sunt generate de produsele și serviciile destinate proprietarilor de animale de companie, restul de 30% reprezentând produse destinate proprietarilor de ferme de animale. Aproape jumătate din consumul de produse veterinare distribuite de Vetro se realizează în zona București-Ilfov, iar al doilea oraș, ca și consum, după București, este municipiul Iași.

Piață de 21 miliarde euro în UE, în 2019

Piața animalelor de companie a crescut foarte mult în ultimii ani, atât la nivel global cât și național. Un  studiu dat publicității la mijlocul anului de Federația europeană a alimentelor pentru animale de companie arată că, în 2019, în Uniunea Europeană industria produselor destinate animalelor de companie număra un milion de angajați, iar volumul vânzărilor atinsese 21 de miliarde de euro. În 85 de milioane de locuințe din UE exista cel puțin un animal de companie, iar jumătate dintre deținătorii de animale de companie aveau fie un câine, fie o pisică.

„Studiile demonstrează că speranța de viață a oamenilor și calitatea vieții cresc semnificativ la persoanele care au un animal de companie, iar în contrapartidă, având grijă de animalele din viața noastră, noi oamenii avem grijă de sănătatea noastră. Vetro este o companie care acționează în direcția educării pieței prin intermediul specialiștilor, iar acesta este, în opinia noastră, unul dintre diferențiatorii noștri în piață”, a adăugat directorul general al companiei.

(I.B)

Fermierul Constantin Anghel conduce din anul 1991 Societatea Agricolă Agrozootehnica Independenţa SA din Județul Călărași. Prin muncă și pricepere, și-a câștigat renumele și respectul în agricultură. Cu toate acestea, ca orice fermier, a trăit și dezamăgiri. Încercând să facă un proiect pentru creșterea vacilor de carne, a realizat treptat că afacerea nu este rentabilă…

Pentru înființarea unei ferme de bovine se pot accesa fonduri prin Măsura 121, de încurajare a modernizării exploatațiilor agricole.

Pentru a demara o astfel de investiție, a cărei valoare medie este de 100.000 de euro, solicitantul trebuie să fie înregistrat ca persoană fizică autorizată, asociație familială sau societate comercială cu capital 100% privat. Sunt acceptate și persoane fizice neautorizate, cu singura condiție de a se autoriza în termen de 30 de zile de la data primirii notificării privind selectarea cererii de finanțare. Asociațiile în domeniu cu statut juridic, grupurile de producători sau cooperativele sunt cele mai recomandate forme juridice pentru a demara astfel de investiții.

Fermierul Anghel Constantin a făcut la vremea respectivă demersuri pentru ferma de vaci pentru carne prin AFIR- Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, acțiune făcută pentru a se putea da banii. Însă, concluzia la care a ajuns, în timp, a fost că nu exista preț bun pentru o vacă de carne. „Au un preț foarte mare junicile pe care le cumperi. De momentul în care fată, trebuie să aștepți 18 luni până se fac tăurași și ajung la 600 de kg… În primii ani, îngrășam tăurașii. Am renunțat și la ei, pentru că prețul este extraordinar de mic. Normal, prețul bun ar trebui să fie de 13-14 lei pe kg. Dacă facem un calcul simplu: 100 de junici, 100 de vaci, se înmulțesc cu material sexat, îți fată 70 de tăurași. Din 70 de tăurași, vă dați seama că mai am 30-40 de vițele“, ne dezvăluie, dezamăgit, fermierul.

Reticența față de ferma cu vaci pentru carne a venit și din faptul că în urmă cu zece ani a început un program privind însămânțarea din material seminal, din rase de carne, pe rasa Holstein, care nu s-a dovedit a fi tocmai un succes. „Noi avem aici, la Dragalina, Călărași, un complex de îngrășare al tăurașilor, cu abator cu tot, de ce nu sunt interesați dinainte să spună haideți să creșteți tăurași și să fixăm un preț? Ca să știm și noi, implicit eu: mă apuc să cumpăr vaci de carne să fac tăurași de carne sau nu mă apuc? Trebuie să iau pixul, să iau calculatorul, să încep să socotesc dacă este sau nu rentabil. Am fost, m-am interesat, ele se cresc mult mai ușor. Lași vițeii acolo până la 8 luni, sug,  apoi îi înțarci. Sincer, consider că afacerea cu vaci pentru carne se pretează perfect pentru zona de deal și de munte. Aici, la câmpie, sunt costurile mult mai mari“, spune Anghel Constantin.

Cea mai mare problemă este unde și la cât vinzi

Fermierul a oprit din timp investițiile în afacerea cu vaci de lapte, după ce a făcut unele calcule și a realizat că în zona în care are cooperativa, această afacere nu este profitabilă: „Am zis, luăm 50 de vițele, de junici, plecăm cu ele în 2-3 ani, să vedem cum facem. Dar nici nu putem să ne aruncăm așa în neant, pentru că și costurile sunt extrem de mari.

Dacă aici, în Călărași, s-ar dori să se facă vaci de carne, probabil că autoritățile trebuie să gândească: 50% din costul junicilor îl suport eu, ca guvern. Au mai fost hotărâri de Guvern de acum 20 de ani, precum și de minimis acum 4 ani, când nu trebuia să cumperi decât 20 de junici. Dar mai întâi să știm dacă vrem să ne extindem, pentru că nu există cultul pentru carne de bovine, la noi în țară. Trebuie să ai și desfacere, pentru că dacă nu ai desfacere, cei de la abator nu vor cumpăra, el va sacrifica în funcție de comenzile pe care le are“, explică fermierul.

Creșterea vacilor de carne este o afacere foarte grea și pentru aceasta, ea trebuie să fie foarte bine gândită. „Noi am mai făcut în România treburi negândite, de genul: dă-i subvenții, ajutăm omul și vaca… Sau putem spune, da, facem, pentru că avem piață de export. Atunci fac un centru, să știu cât trebuie să export, pentru că acum nu mai merg la export animale în viu, pe motiv de protecție a animalelor. Trebuie să le tai în carcase, ca să le duci la export. În agricultură, oamenii nu mai au probleme cu tehnologiile, utilajele, cea mai mare problemă este unde vinzi și la cât vinzi? Deși noi nu prea știm pentru că nimeni nu-și permite din toamnă să spună haide să încheiem contracte“, a conchis Anghel Constantin.

Anca LĂPUȘNEANU

O afacere de 48 milioane de euro anual, indiferent din ce punct de vedere ai aborda-o, nu poate fi altceva decât o întreprindere importantă. O astfel de afacere este și „Nutrientul“ din localitatea Palota, de lângă Oradea. La ora aceasta, firma include o fabrică de nutrețuri combinate, trei ferme de pui de carne, trei ferme de îngrășat porci, o fermă de reproducție a porcilor de 4.500 de capete și o fermă nucleu de scroafe. Pentru crearea unei companii de o asemenea amploare a fost nevoie de multă muncă și răbdare. Despre acestea am stat de vorbă cu dl Iosif Pazuric, proprietarul a 97% din capitalul societății.

De la IAS la FNC

„Când am absolvit facultatea, ca inginer mecanic, la Timișoara, am fost repartizat la un IAS, în Oradea. Eram șeful echipei de mecanizare și aveam în subordine 50 de oameni, cu care trebuia să mă descurc. După trei ani am auzit că la Fabrica de Nutrețuri Combinate e liber un post de inginer, la serviciul de Protecția Muncii. M-am transferat și am avut un șoc: după ce trei ani lucrasem zi-lumină, acum m-am pomenit într-un loc în care la ora 15,30 toată lumea pleca acasă. Efectiv, nu știam ce să fac după-amiaza!“, povestește Iosif Pazuric.

După câțiva ani a devenit directorul fabricii. Așa l-a prins și Revoluția. „Când s-a pus problema privatizării, în 1996, am insistat pe lângă oameni să luăm noi fabrica, deși erau destui interesați. Am stat pe capul lor și i-am convins să luăm măcar 51%. Oamenii m-au ascultat, deși nu erau toți foarte convinși. Apoi, încetul cu încetul, am cumpărat acțiunile, cu banii mei. Așa am reușit ca în final să dețin 97% din societate“, mai povestește directorul general.

La momentul privatizării, utilajele erau destul de învechite. Ca, de altfel, și construcția. S-a pus problema retehnologizării. Și, după ce s-au căutat, s-au și găsit soluții. „E adevărat că un spațiu, o clădire veche, te limitează până la un punct în ceea ce privește introducerea unor tehnologii noi. Dar asta nu înseamnă că nu se pot face modernizări, că nu se pot schimba lucruri“, crede dl Pazuric. Și așa s-a ajuns ca vechea construcție de la marginea Oradei să fie dotată cu instalații computerizate, care permit realizarea a numeroase rețete de nutrețuri, cu un conținut divers de microelemente, vitamine și alte ingrediente.

De la nutrețuri la purcei...

Adaptarea la cerințele pieței și adăugarea de plus-valoare produselor societății, par a fi fost secretele succesului. Pe lângă nutrețurile produse din ingredientele clasice – porumb, grâu, floarea-soarelui – grupul s-a dotat și cu o instalație de extrudare, care produce atât de solicitatele rețete pe bază de soia. De asemenea, capacitățile de stocare construite între timp permit procurarea de materie primă pentru nutrețuri la prețuri bune și păstrarea produselor.

Dar investițiile făcute în cadrul firmei nu s-au oprit la sectorul producerii de nutrețuri combinate. „Ne-am gândit că putem să dăm o valoare mai mare produselor noastre dacă le vom folosi pentru hrana unor animale din fermele proprii. Și așa se face că ne-am apucat și de zootehnie“, duce mai departe firul poveștii dl Pazuric.

La început a fost doar o fermă de îngrășat porci. Apoi au urmat și altele, dar și un nucleu de 500 de scroafe care să asigure materialul pentru ferma de reproducție de 4.500 de capete. Acum sunt trei ferme de îngrășat porci, fiecare dintre ele având o capacitate de 50.000 de capete anual. 168.000 de porci au fost vânduți anul trecut, rezultat al acestor ferme. „Din păcate, din cauza pestei porcine am avut probleme mari. Pentru că în perimetrul de protecție, unei femei i-au murit doi porci, iar noi a trebuit să ținem porcii, care erau gata de sacrificare, încă 45 de zile. Când i-am vândut aveau în jur de 150 kg. Asta ne-a costat spre un milion de euro. Pe femeie au despăgubit-o pentru cei doi porci. Pe noi, care am demonstrat că avem un sistem de biosecuritate eficient, nu ne-a întrebat nimeni nimic. Așa că dacă ai biosecuritate bună, plătești!“, glumește amar stăpânul fermelor.

...și apoi la pui

Dincolo de glumă, a mers cu măsurile de biosecuritate până acolo încât a interzis tuturor angajaților grupului, indiferent că lucrează la ferme sau în fabrica de nutrețuri, să mai vină cu pachet de acasă. În pauza de masă mâncarea, trei feluri, este adusă de o firmă de catering. Se consumă preparate din pește, pui, curcan, vită, dar niciodată porc. „Virusul pestei porcine rezistă în preparatele afumate din carne de porc între șase și opt luni, iar în carnea congelată până la trei ani. În asemenea situație am fost obligați să luăm această măsură“.

Acum se află în construcție o nouă fermă de reproducție pentru porci. Proiectul, în valoare de două milioane de euro, realizat cu fonduri AFIR, urmează a fi finalizat în octombrie. „Va fi o construcție modernă, care se va preta introducerii celor mai noi și moderne tehnologii“, mai spune proprietarul ei.

Tehnologii moderne se aplică și în cele trei ferme de pui de carne pe care „Nutrientul“ le are în portofoliu. Acolo temperatura din hale este controlată prin intermediul apei care circulă prin pereți. Astfel se poate face mai cald sau mai rece, după sezon și necesități. Puii sunt crescuți la sol, iar ciclul de creștere variază între 35 și 45 de zile. În total, fermele produc între șase și șapte milioane de pui pe an, iar întreaga producție este exportată în Ungaria.

O altă fermă, producătoare de ouă, se află în curs de vânzare. „Nu era eficient să ținem o fermă care producea 60.000 de ouă. Mai bine să fie preluată de către o companie specializată în livrarea de ouă în rețelele de hipermarket-uri din țară“, consideră Iosif Pazuric.

Regretul de a nu avea cultură mare

În cifre globale, „Nutrientul“ Oradea înseamnă 100.000 de tone de furaje concentrate pe an. Dintre acestea, doar 20% ajung pe piață. Restul sunt utilizate pentru consumul propriu. Întreaga firmă are 430 de angajați. „Am parcurs un drum lung până aici. Am folosit fonduri europene, am fost implicați în tot felul de proiecte. A trebuit să luptăm mult, inclusiv să schimbăm mentalitatea oamenilor, care nu concepeau că nu se poate să nu plece acasă cu câte cinci kilograme de furaj, ca să crească doi porci. Am avut și cazuri de furturi de purcei din ferme. Dar cu sisteme moderne de supraveghere am reușit să le stopăm“, mai povestește directorul general.

În ceea ce privește regretele, are unul singur: că nu s-a implicat și în cultura mare. „La vremea aceea eram ocupați cu fermele de purcei și păsări. Mă gândeam că dacă dincoace de ziduri se fură, atunci cum trebuie să fie în câmp. Când m-am trezit era prea târziu: cam toate terenurile erau cumpărate sau date în arendă!“

Alexandru GRIGORIEV

Trăinicie la țară! Așa ar suna ceea ce face Iulian Florin Vieru, un tânăr fermier în vârstă de 31 ani, în comuna bunicilor, în grădina copilăriei. O afacere de familie a adus fructele goji în acest colț de țară… și cererea este peste ofertă, ne zice antreprenorul nostru.

„Secretele naturii din grădina Otiliei“

Tinerii sunt tot mai mult atrași de meleagurile țării noastre și mână de la mână construiesc agricultura biologică și trăinicia satului românesc. Unul dintre aceștia este Iulian Florin Vieru, care ne-a povestit propria experiență în creșterea plantei de goji: „Am început această afacere în urma unor ani munciți în străinătate. Stând printre străini mult timp, m-am hotărât să mă reîntorc în țară și să mă apuc de ceva în domeniul agriculturii. Totul a pornit în grădina bunicilor mei, care sunt din satul Sticlăria, comuna Scobinți, din județul Iași. Pentru că aceștia aveau o grădină și nu puteau să o muncească m-am hotărât să plantez ceva pe o suprafață mică. După lungi dezbateri cu soția mea privind cultura, am ajuns în cele din urmă la goji și am zis totuși să riscăm. Neavând suficienți bani pentru a cumpăra materialul săditor, am ales varianta semințelor. Am cumpărat semințele, iar astăzi avem 455 de arbuști goji, mari și frumoși, pe o suprafață de 1.000 mp. Totul a început în anul 2015 și am zis să fie un cadou pentru fiica mea nenăscută la acea vreme, Otilia. De aici și numele plantației, «Secretele naturii din grădina Otiliei». În plantația noastră folosim substanțe bio, respectiv gunoiul de grajd, zeama de urzică ca nutrienți, iar pelinul și cimbrul le folosim pentru a combate dăunătorii. Începutul nu a fost ușor, iar suma totală a investiției până în acest moment este de 2.200 €, pe parcursul a trei ani. În această sumă sunt incluse sistemele de irigație, bazinul de irigație, lucrările de întreținere și plasa cu care este acoperită plantația pe timpul verii deoarece în această zonă graurii și sticleții și nu numai dau bătaie de cap culturii.“

Un soi bine ales, producție pe măsura așteptărilor

Cum o cultură nu poate fi roditoare fără un soi productiv, acest aspect trebuie să fie bine luat în calcul, ne spune antreprenorul nostru: „Noi folosim doar Ningxia NQ1, un soi deloc pretențios, foarte rezistent la clima țării noastre, foarte productiv, cu fructe mult mai mari față de restul soiurilor de goji. Arbustul goji iubește foarte mult soarele, așa că este foarte indicat să fie plantat cât mai mult în bătaia soarelui, astfel va crește și se va dezvolta foarte bine, urmând ca în anul cinci să ajungă deja la maturitate. Arbustul goji începe să fructifice începând cu jumătatea lunii iulie și până dă înghețul. În același timp vom găsi pe ramurile sale fructe verzi, coapte, dar și boboci și flori, fructificând încontinuu în acest interval.

Fructele proaspete sunt foarte dulci și au foarte multe întrebuințări. Se poate face dulceață, limonadă, gojată (amestec cu alcool) și sirop de goji. De asemenea, se folosesc la curele de slăbire, iar frunzele se utilizează pentru salate și ceaiuri. Foarte mulți dintre cei care cumpără de la noi au fost la plantație și au văzut cum sunt întreținute și îngrijite, astfel le-am câștigat încrederea, mai ales că sunt 100% naturale. Fructele le vindem magazinelor de profil și nu numai. Din păcate, anul trecut nu am avut fructe pentru a acoperi cererea.“

„Trebuie să îți placă să lucrezi pământul și să nu te gândești numai la bani. Banii vin pe parcurs, mai ales că un kilogram de fructe proaspete se vinde cu 60 lei, pe când un kilogram de fructe deshidratate cu 120 lei.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Schimbarea modului de viață, adoptarea și de către români a unui stil de viață și, implicit, de alimentație modern s-au reflectat și în horticultura din țara noastră. Deschiderea comercială largă de la începutul anilor ’90 a condus la creșterea consumului de legume proaspete și în sezonul rece. În locul verzelor, murate sau păstrate în depozite, al fasolei uscate și al cartofilor, precum și al conservelor, au început să fie folosite cantități din ce în ce mai mari de castraveți, roșii, ardei, vinete, aduse din Grecia, Turcia, Italia, Spania și cine mai știe de pe unde.

Din câmp în spații protejate

Legumicultorii români nu puteau rămâne pasivi în fața acestei situații. De aceea, pe măsură ce a crescut cererea, au încercat să profite de această nișă și să crească și ei oferta. Că acest fapt s-a mulat pe o realitate evidentă și că este o chestiune fezabilă o demonstrează inclusiv programul „Tomate Românești“, declanșat de Guvernul României anul acesta. Deocamdată fermierii autohtoni reușesc să ofere cantități însemnate de legume în cea mai mare parte a sezonului rece, cu excepția intervalului ianuarie-aprilie. Specialiștii spun, fără însă să fi ajuns la o concluzie definitivă, că probabil nici nu va fi posibilă o producție suficientă și eficientă în acest interval. Din cauza climei specifice țării noastre, producerea legumelor în sere pe timpul iernii ar implica costuri mult prea mari față de prețul importurilor. Dar aceasta este de-acum o altă poveste...

Ceea ce este cert e că numărul fermierilor care produc legume în solarii este în creștere, de la an la an. Fie că este vorba de produse destinate autoconsumului gospodăriei, fie că încearcă să își creeze un nou domeniu de activitate, tot mai mulți sunt cei care încep să practice agricultura în spații protejate. Pe lângă legumele deja enumerate, în solarii se cultivă, mai nou, și soiuri care până nu demult creșteau doar în câmp. Așa se întâmplă cu fasolea, cu salata, dar și cu cartofii. Rezultatul? Producții timpurii, care pot fi vândute cu preț mai bun!

Cum se naște o nouă afacere

Dar legumicultura în spații protejate implică, aprioric, existența acestor spații. Or, în acest domeniu, până de curând, în România nu au existat rețete. Marea majoritate a gospodarilor își construiau solariile pe lângă casă, folosindu-se de imaginație și de ce aveau la îndemână. Așa se face că foarte multe dintre solarii semănau cu un fel de căsuțe destul de joase – în jur de doi, până la 2,5 metri la coamă, învelite în folii de toate tipurile imaginabile, așezate pe o structură de lemn, adesea crengi nefasonate. Desigur, pentru o gospodărie făceau față destul de bine. Asta chiar dacă la aproape fiecare furtună sau ninsoare mai trebuiau cârpite, iar aerisirea era o veșnică problemă.

Odată cu creșterea suprafeței cultivate în regim protejat, s-a vădit și necesitatea apariției unor firme specializate care se ocupă de construirea solariilor. Căci una este un solar de 200-300 m.p. și alta unul de 1.000, 2.000 sau chiar 4.000 m.p. În acest din urmă caz, lucrurile nu se mai pot face „după ureche“, spun specialiștii. De aceea, pentru realizarea și, apoi, instalarea solariilor este nevoie de cunoștințe în domeniu, de un minimum de utilaje, ca și de mână de lucru specializată. Așa a apărut o nouă afacere conexă în agricultură: fabricile de solarii.

Un solar, ca o casă

Fabricile de solarii se găsesc pe tot teritoriul agricol al țării dar, cu precădere, în marile bazine legumicole. Cu toate acestea, am întâlnit o fabrică de solarii și în zona Brașovului, dar și în vecinătatea Aiudului sau a marilor orașe, inclusiv București, Cluj, Arad, Craiova etc. Și este firesc să fie așa, pentru că cererea este, așa cum am arătat, în creștere.

Dar ce presupune o fabrică de solarii? După cum am văzut în mai multe locuri, în primul rând este necesară o hală de dimensiuni cel puțin medii, respectiv 25 x 50 metri, care să adăpostească utilajele necesare realizării structurii solariilor. Pentru că vorbim despre solarii realizate de profesioniști, pentru profesioniști și făcute să dureze, structura se realizează din metal. În funcție de varianta constructivă aleasă pentru solar se utilizează fie stâlpi din profil metalic, uniți între ei cu bare în „T“, fie, în cazul solariilor tip „Buzău 77“ sau tunel, țeavă de oțel cu diametrul de 16-20 mm.

Fixarea în pământ a stâlpilor se face în fundații de beton, în general, pentru a asigura rezistența necesară.

Structura de rezistență se acoperă apoi cu diferite tipuri de folii. Și în această situație, un rol determinant îl joacă tipul de solar a cărui realizare se dorește. De regulă, pentru optimizarea costurilor, se folosesc folii de tipuri diferite pentru acoperiș și pentru pereții laterali.

Stâlpii și folia, doar partea ce se vede!

Acoperișul solarului, care este partea cea mai expusă agresiunii factorilor de mediu, trebuind să suporte atât ploaia, zăpada, eventual grindina, cât și expunerea maximă la ultraviolete, se realizează din folie mai groasă, de până la 200 microni. Pentru cei care doresc să investească într-un solar mai rezistent și mai performant, specialiștii pot utiliza și folii care conțin aditivi ce măresc rezistența la UV și la temperaturile ridicate provocate de arșiță. Este știut că acești doi factori au cel mai important rol în uzura plasticului, în general.

Pentru pereții laterali se folosește o folie ceva mai subțire, cu grosimea cuprinsă între 100 și 150 de microni. Iarăși, pentru cei care doresc să utilizeze solarul în condiții optime, specialiștii pot realiza și pereți laterali cu învelișul în două straturi. Cel din interior este, de fapt, o plasă foarte deasă, care permite aerisirea, dar păstrează totuși o circulație limitată a aerului și împiedică pătrunderea unor dăunători. În exterior se folosește folie normală, care, atunci când este cazul, se rulează pentru a permite aerisirea.

Drenajul, la fel de important ca și construcția

Dar un solar nu înseamnă numai stâlpii și folia. Deși acestea sunt cele mai vizibile (și cele mai costisitoare elemente ale solarului), ele reprezintă doar o parte. La fel de importante sunt, spun specialiștii, pregătirea terenului înainte de instalarea construcției, amenajarea sistemelor de udare, de drenare, de aerisire și de încălzire.

Așa se face că, înainte de ridicarea solarului este recomandată o prelucrare primară a solului, care, evident, după instalarea construcției și la fiecare cultură se reface în funcție de necesități. Apoi, instalarea unui sistem eficient de drenare este foarte importantă pentru acest tip de agricultură. Altfel, apa provenită din condens, care se va scurge pe pereții laterali, va provoca, probabil, inundarea unor porțiuni din suprafața protejată. Sistemul de irigare trebuie și el bine ales și instalat. Se pot folosi aproape toate sistemele utilizate și în spații deschise: cu picătura, cu pulverizatoare fixe sau mobile, pe șanțuri etc. Alegerea se face în funcție de posibilitățile de investiție, de sursele de apă și de culturile proiectate.

În fine, dacă se dorește utilizarea solarului pe o perioadă cât mai lungă în sezonul rece, atunci trebuie instalat și un sistem de încălzire. Aici intervin o multitudine de factori, legați atât de culturi, cât și de microclimatul local.

În concluzie, construcția unui solar, cu excepția unuia pentru hobby, a devenit o chestiune pentru profesioniști. Deci, adresați-vă lor!

Alexandru GRIGORIEV

Dl Zoltan Bandu are o pasiune pe care, fără îndoială, mai toți cititorii noștri au avut-o în copilărie: creșterea iepurilor. Dar dacă majoritatea dintre noi nu am materializat această chemare și ne-am mulțumit cu iepurașii de pluș, iar alții am fost stăpâni de iepuraș în preajma unui Paște, câteva zile, dl Bandu și-a urmat pasiunea până la un nivel foarte înalt.

Iepurașii campioni naționali

Zoltan Bandu este foarte mândru de iepurii pe care îi crește. Și are și de ce. Două exemplare au ajuns chiar campioni naționali la rasele lor: Weiss Granen și Berbec Hottoq. Ambele rase sunt pitice. La Hottoq un exemplar matur nu depășește 1,5 kg. Dar aspectul lor înduioșează. Urechile lungi, rotunjite și lăsate pe spate, blana pufoasă ne arată exact imaginea bunului și blândului iepuraș din poveștile copilăriei. Weiss Granen este încă și mai gingaș. Pe spate blana sa este neagră, iar pe burtă roșie. Greutatea nu depășește un kilogram. Ambele exemplare de campion provin din Germania. De fapt, sunt foarte rare, nu numai în România, ci, în general, în lume. Din grijă pentru ei, stăpânul nu i-a adus la târgul AGROMALIM, deși sunt vaccinați. „Riscul să ia vreo boală din aer este destul de mare“, consideră stăpânul lor.

Creșterea iepurilor este în primul rând un hobby. Iar, dacă o practici cu pasiune, e un hobby foarte costisitor. „De aceea, practic, când tragi linie nu ai niciun câștig financiar“, consideră crescătorul. Satisfacția cea mai mare este de a participa la expoziții naționale și internaționale. Iar cea mai mare mulțumire este atunci când exemplarele cu care participă crescătorii sunt apreciate. Acesta este câștigul lor, ce nu se poate cuantifica în unități monetare, ne-a explicat Zoltan Bandu.

O pasiune limitată de spațiu

Acasă la dl Bandu cresc 50 de exemplare mature de iepuri. L-am întrebat dacă intenționează să extindă „ferma“.

„Principala limitare a acestei activități o reprezintă spațiul. Dacă vrei să te extinzi, atunci trebuie să mărești spațiul alocat. Întâi trebuie să creezi condițiile și abia apoi să mărești efectivele. Eu sunt în situația în care am ajuns în punctul în care nu mai pot să cresc numărul de exemplare“, mărturisește domnia sa.

Dar creșterea iepurilor, atunci când se face la un nivel înalt, nu este atât de simplă cum ar putea să pară. Fiecare iepuraș are un pedigree, în care îi apar strămoșii, exact ca la un taur de reproducție. Probabil că pentru cei mai mulți dintre cititorii noștri ar fi foarte greu să își enumere stră-stră-bunicii. Ei bine, la iepurași aceștia sunt înscriși în pedigree. Dar lucrurile nu se opresc aici. Un maestru în tatuaje le inscripționează datele de identificare pe corp, astfel încât să poată fi accesibile permanent.

Vârsta la care se vând iepurașii este de apro­ximativ două luni și jumătate. Prețurile ajung și la 200-300 euro/bucata, în funcție de rasă și de linia genealogică. „Suntem înscriși într-un circuit în acest sens. Mereu este nevoie de exemplare noi, pentru combinarea liniilor și păstrarea rasei. De obicei aducem iepurași din Germania sau din Slovacia. Dar supărarea noastră cea mai mare este că la noi prețurile la care putem să vindem produșii sunt sub jumătate. Așa că rămânem în faza de hobby, fără să obținem absolut niciun câștig material“, istorisește crescătorul.

Iepuri ornamentali și iepuri de carne

O altă supărare a pasionatului de iepuri este că asociația din care face parte nu numără mai mult de 30 de membri. „Măcar dacă printre ei ar fi și tineri! Dar, nu știu de ce, tinerii nu sunt atrași de această activitate“, se plânge dl Bandu.

Dar toate supărările pălesc atunci când își prezintă exemplarele cu care iese la expoziții. Spre exemplu, la Arad a venit cu Uriași Germani albi, roșii și pestriți. Numele rasei, de Uriaș, nu este deloc întâmplător. La maturitate masculii ating o greutate de cca opt kilograme. Ca o curiozitate, după vârsta de trei luni câștigul lor în greutate este de un kilogram pe lună. Pentru cei care se îndură, este o rasă de carne, putând fi sacrificați cu un indice de profitabilitate ridicat, având în vedere perioada scurtă necesară dezvoltării.

O altă rasă „de carne“ este Iepurele Belgian. Deși este adesea confundat cu cel German, este o cu totul altă rasă, „foarte greu de găsit“, subliniază crescătorul.

Albastrul Vienez este și el o rasă frumoasă, dar, ca orice iepuraș adevărat, foarte sperios. Astfel, chiar și la expoziții stă mai mult ascuns prin paiele din culcuș.

Dacă puteți, salvați câte un iepuraș!

Deși sau tocmai pentru că este pasionat de obținerea unor exemplare de referință pentru rasele pe care le crește, dl Zoltan Bandu și sacrifică iepuri. „Orice crescător care se respectă – și eu la fel – sacrifică acele exemplare care nu corespund întocmai standardelor rasei. Eu nu îmi permit să ies pe piață cu iepuri care să nu aibă cele mai înalte calități, corespunzătoare varietăților din care fac parte – urechi, blană, greutate ș.a.m.d. Celelalte exemplare se sacrifică sau, dacă nu le vinzi pentru agrement, le mai dai cadou. Cum spuneam, nu poți ține decât un anumit număr de exemplare, fiind limitat de spațiul pe care îl ai la dispoziție“, explică domnia sa legile dure ale selecției. Așadar, dragi cititori, cei care în curțile dumneavoastră aveți spațiu și posibilități, atunci când vedeți crescători care vând iepurași pentru agrement îndurați-vă și cumpărați câte unul. Pe lângă faptul că veți face o bucurie imensă copiilor, veți salva și iepurașii de a ajunge în cratiță. Iar pentru cei care nu știu, iepurii se pot dresa la fel de bine ca un cățeluș, devenind un minunat animal de companie. Doar că nu e indicat să-i lăsați prea mult în casă, căci rod tot ce le cade la îndemână. Sau, mai bine-zis, „la îndebot“!

GALERIE FOTO

Alexandru GRIGORIEV

Bondarul (Bombus) este o insectă asemănătoare cu albina, dar mai mare și având un corp păros, cu dungi negre și galbene, ușor de recunoscut. Este o insectă colonială, prezentând un polimorfism asemănător cu al albinelor, cu femelele ca lucrătoare. În mediul natural, își organizează colonii de până la 300 sau chiar 400 de indivizi, în pământ, preferabil în cuiburile unor mamifere (orbete, cârtiță, șoarece etc.) sau în golurile de la baza copacilor bătrâni. În aceste colonii se construiesc faguri în care se depun ouă și o miere dulce-amăruie, specifică.

Adulții se hrănesc mai ales cu polen și nectar, rezervele de miere fiind folosite foarte rar în perioada de activitate. În toamnă majoritatea membrilor coloniei mor. Rămân doar femelele fecundate, care încep primăvara construirea unui nou cuib. Ele realizează câteva celule din ceară pe care le umplu cu polen și în care depun ouă. Larvele apărute sunt îngrijite până la maturitate, când preiau toată munca, devenind lucrătoare.

În țara noastră trăiește în toate zonele, din Delta Dunării și până în regiunile de gol alpin. Este, de asemenea, răspândit în toată Eurasia, până la ora actuală fiind catalogate peste 250 de specii și subspecii.

În atenția cercetătorilor

În ultimii ani, odată cu dezvoltarea tot mai accentuată a culturilor din spații protejate, precum sere și solarii, interesul asupra bondarilor a crescut exponențial. Până în urmă cu 25-30 de ani, cel puțin în România, stârneau mai mult interesul copiilor, care îi foloseau ca obiect de joacă, înțepătura lor nefiind dureroasă și rareori iritantă. Și tocmai această calitate i-a adus în atenția agricultorilor.

În sere și solarii, polenizarea florilor reprezintă una dintre cele mai complicate probleme. Este știut că la multe specii polenizarea directă este imposibilă. Chiar și la speciile unde ea poate avea loc, eficiența este destul de redusă. În absența polenizării nu pot exista produse. Tratamentele pentru creșterea eficienței polenizării au dat rezultate destul de slabe, iar substanțele folosite nu au fost dintre cele mai „sănătoase“. O altă variantă, mult mai eficientă, dar deosebit de laborioasă, o reprezintă polenizarea manuală. În această situație, procentul florilor polenizate poate depăși 75%, dar manopera este multă și foarte delicată. În plus, nu întotdeauna poate fi „ghicit“ momentul optim pentru polenizare.

Un ajutor eficient pentru legumicultori

Așa se face că, pe la începutul anilor ’90, cercetătorii au căutat o soluție naturală de polenizare, aplicabilă și în spații protejate. O primă opțiune au fost albinele, care, deși foarte eficiente, prezintă dezavantajul de a deveni destul de ușor agresive. Mușcătura lor este, după cum se știe, dureroasă și destul de periculoasă. La unele persoane poate cauza chiar moartea. În căutarea unei alte soluții, cercetătorii au ajuns la rudele lor, mai blânde și mai puțin pretențioase, bondarii. Așa cum deja am arătat, aceștia au un mod de viață asemănător.

Într-un timp destul de scurt, în Olanda, apoi și în Spania și Belgia, au apărut crescătoriile de bondari. Inițial, erau doar activități conexe ale marilor cultivatori în sere și spații protejate. Ulterior au devenit o afacere în sine. Astăzi există mari firme care realizează o cifră de afaceri de mai multe milioane de euro anual doar din creșterea bondarilor, cum ar fi Koppert sau Agrobio. În țara noastră, din păcate, deși au existat încercări, încă nu s-au dezvoltat afaceri cu bondari. Asta cu toate că un stup cu o regină, 60-80 de lucrătoare, trântori, pupe, ouă și larve se vinde cu aproximativ 300 de lei.

Niște albine mai puțin pretențioase

Practic, modul de creștere a bondarilor este similar cu cel al albinelor, cu diferența că sunt mult mai puțin pretențioși. Pe lângă aceasta, având în vedere că nu se urmărește obținerea mierii de o anumită calitate, nu este necesară deplasarea stupilor în funcție de cultura dominantă a zonei. Dar, ca și albinele, sunt sensibili la majoritatea pesticidelor folosite în agricultură, astfel încât este indicată creșterea lor în zone unde se practică o agricultură mai puțin chimizată. În perioadele când au loc stropiri, stupii se închid pentru câteva zile. Atât timp cât au suficientă hrană în stup, bondarii nu sunt afectați.

Pentru creșterea bondarilor sunt necesari stupi, câteva rame, și un teren corespunzător, aflat într-o zonă cu vegetație abundentă și înflorire decalată, progresivă, pe o perioadă cât mai lungă. Bondarii devin activi la temperaturi de peste 10ºC și rămân astfel până la 30ºC. Pentru că nu li se recoltează produsele și nu li se aplică tratamente speciale, necesită mai puțină îngrijire decât albinele. Cea mai mare importanță trebuie acordată selecționării reginelor și formării de noi roiuri, acesta fiind principalul obiectiv urmărit.

Motive suficiente...

Un crescător român de bondari, Stan Teodor, din comuna Răuceşti, județul Neamţ, a postat cu câțiva ani în urmă pe Internet următoarea scrisoare: „Caut un partener român sau italian pentru a înființa, în Italia, o crescătorie de bondari polenizatori. Stăpânesc în totalitate tehnologia creșterii și înmulțirii bondarilor, întrucât am deja 3 ani de când mă ocup de înmulțirea lor – în primul an începând cu numai 200 de bondari. În momentul de față am cca. 20.000 de mătci și cca. 15.000 de trântori – și aceasta numai într-un ciclu de înmulțire pe an și cu cheltuiala totală ce nu a depășit 200 de euro. Amenajările pentru crescătorie nu vor dura mai mult de vreo 5 zile. Într-un simplu autoturism pot transfera toți cei cca. 40.000 de bondari, deoarece sunt în stare de gogoși și devin activi numai după 6 zile de căldură. 40.000 de bondari în gogoși nu cântăresc mai mult de 6 kg, iar ca volum nu depășesc o cutie de 40x40 cm“. Așadar, iată cam care ar fi coordonatele unei astfel de afaceri, descrise de cineva care a încercat-o.

Motive de a începe o afacere cu bondari? Mai mult decât suficiente! De exemplu, pentru polenizarea eficientă a tomatelor se recomandă utilizarea a 4-6 stupi/ hectar, iar la fiecare 3-4 săptămâni introducerea altor 4 stupi. În cazul livezilor protejate cu plasă, necesarul este de 2-3 ori mai mare. Cât despre avantajele utilizării polenizării cu bondari, lista este lungă: polenizare garantată la o singură vizită; bondarii sunt activi pe orice vreme, nu sunt influențați de prezența sau absența soarelui. Dintre toți polenizatorii naturali, bondarii vizitează cele mai multe flori, iar polenizarea nu mai depinde de condițiile climatice și de prezența polenizatorilor naturali. Productivitatea crește prin obținerea unui număr maxim de flori polenizate. De asemenea, crește calitatea fructelor și se reduce numărul de fructe deformate și nevandabile. Totodată scade riscul apariției Botrytis-ului la nivelul fructelor.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 26-27

Vizita celor nouă obiective apicole din Austria, Germania și Elveția, prilejuită de excursia de documentare apicolă de la începutul lunii octombrie 2016, mi-a permis să răspund la o serie de întrebări privind unele aspecte ale desfășurării stupăritului în aceste țări, așa că pe parcursul a câtorva numere ale revistei de față le voi detalia pe cele pe care le consider mai importante.

Fac aceste relatări în speranța ca apicultorii români și, de ce nu, autoritățile care se preocupă de domeniul apiculturii să tragă învățăminte și să procedeze în consecință – „să organizeze activitatea apicolă și controlul ei simplu și eficient“.

Când pomenim de apicultură, familii de albine sau stupi implicit ne gândim și la acea „substanță dulce produsă de albine numită miere“, deci, evident, din descrierile și concluziile mele nu trebuie să lipsească producerea, condiționarea și desfacerea acestui produs crucial al activității apicole în țările vizitate.

Voi începe cu descrierea ofertelor melifere așa cum le-am perceput și obser­vat eu și ceilalți apicultori români în cursul vizitei de documentare în cele trei țări.

Timp de aproape o săptămână am peregrinat prin cele trei țări și nu am văzut nicio palmă de pământ necultivată afară de suprafețele împădurite și cu construcții imobiliare. Terenurile agricole sunt cultivate cu diverse culturi și după recoltarea acestora fie sunt arate imediat, fie sunt însămânțate cu plante care după creștere sunt înglobate în sol pentru îngrășarea acestuia. De asemenea, suprafețele folosite pentru pășunat sunt cu rigurozitate împărțite în parcele, astfel că animalele care le pășunează după ce pasc toată iarba sunt mutate pe alte parcele cu iarbă crescută, dând răgaz parcelelor păscute să se refacă. Evident, majoritatea speciilor de plante de pe aceste pășuni nu mai apucă să înflorească punând la dispoziție albinelor nectar și polen, regenerarea pajiștilor făcându-se prin reînsămânțare primăvara de către fermieri. Mai mult, am văzut la 1.400 m în Elveția, în pădure, pe marginea drumului, utilaje care tundeau și colectau iarba, astfel nedându-i timp să înflorească.

Aceasta fiind starea suprafețelor care sunt la dispoziția albinelor, se pare că ofertele plantelor melifere spontane lipsesc aproape în totalitate, culesurile melifere bazându-se numai pe diverse culturi agricole, pe plantațiile pomicole și pe masivele de salcâm și tei, care în caz de condiții pedoclimatice favorabile generează nectar și polen. Totodată, în anumiți ani pădurile acestor țări pun la dispoziție albinelor cantități generoase de mană.

Analizând cele relatate mai sus și știind că se tinde ca dezvoltarea și modernizarea agriculturii din România să se facă după modelul țărilor vizitate, prevedem că apicultura românească va fi și ea în impas și va trebui, mai ales ținând cont de schimbările climatice ce se prevăd, să-și modifice strategiile întreținerii și exploatării familiilor de albine. Actualmente, norocul nostru este că încă mai există multe terenuri agricole nelucrate, fânețe montane, lunci ale unor râuri și Delta Dunării unde, în condiții climatice favorabile, există o bogată floră spontană meliferă.

Cu ocazia deplasărilor la diferite exploatații apicole am pus întrebări și am urmărit cu interes răspunsurile administratorilor acestora privind tema producerii, condiționării și desfacerii mierii și alte elemente adiacente subiectului. Astfel:

● Mario Vogel, coproprietar al fermei „Pannonis­cheImkereigenossenschaft“ din Gols – Austria ne-a declarat că în anul 2016 a obținut o producție medie de miere de 50 kg/familie de albine și că sorturile de miere au fost de rapiță, salcâm, polifloră, castan și mană.

Prețurile obținute pe 250 g au fost de 5,5 € la polifloră, 6,5 € la salcâm și de 7,3 € la mană și consumul mediu pe locuitor în Austria este de 1.020-1030 g.

Observând în halele de procesat și depozitat miere mulți recipienți cu zaharuri l-am întrebat ce face cu aceste produse și dânsul mi-a răspuns că realizează în luna august hrăniri de completare cu 20 kg de Apiinvert pe stup (în două tranșe: 12 kg și 8 kg). Oare nu este cumva prea mult? Și cum a obținut în acest an, care este recunoscut ca an apicol foarte slab, o medie de 50 kg de miere pe stup este o enigmă.

● La stupina „Bienenhof Meier“, Pasching/Linz – Germania am fost întâmpinați de proprietarul Johann Meier care ne-a relatat că gestionează un număr de peste 300 familii de albine de la care pleacă la comercializare 20 t de miere pe an, care se vinde cu 5 € – 250 g, 7,5 € – 500 g, 13 € – 950 g și că în Germania consumul mediu pe locuitor este de peste 1.500 g.

Din punctul de vedere al conformității calității mierii, dul Meier ne-a declarat că în Germania se efectuează cel puțin un control pe an gratuit de către organele statului, iar dacă mierea este depistată necorespunzătoare aceasta este exclusă de la vânzare și comerciantul suportă costul analizelor.

De asemenea, în timpul vizitei am putut contempla hrănitoare uriașe cu capacitate volumetrică de circa 5 sau 10 litri și mari cantități de zaharuri în depozit.

● Vizitând Asociația Apicolă de Pastoral „Wan­derimkerei“, Signau – Elveția, ne-am întreținut cu președintele acesteia dul Fritz și cu apicultoarea Ursula Lüthi despre modurile prin care asociația sprijină apicultorii să-și producă și să-și vândă mierea produsă de stupinele lor. Astfel există și funcționează cu succes un sistem de certificare a mierii care face verificarea corectitudinii datelor de pe etichetele flacoanelor și borcanelor cu miere, verificarea cantității și depistarea eventualelor reziduuri și, în fine, verificarea provenienței și conformității procesării în condiții septice.

Totodată, asociația face prognoze privind culesurile de producție, cu predilecție la mană, pe care le comunică membrilor săi.

Mierea produsă este vândută în zonele apropiate stupinelor, existând o continuitate a vânzărilor la un portofoliu de clienți fideli. Prețul de vânzare en-gros este în medie de 22 FE/1 kg și de 30 FE/1kg (50 FE/1 kg în cazul specialităților) la vânzarea cu amănuntul.

● La exploatația „Imkerei Mayr GmbH“ Kardolf – Elveția, deținută de un apicultorul profesionist Robert Mayr, am putut vedea o stație de procesare, condiționare, dozare și etichetare ultramodernă și dl Robert Mayer ne-a dezvăluit că are a cifră de afaceri de 120.000 € și că de la fiecare stupină cu 30 de stupi deținută a obținut în 2016 o producție de miere de mană sau polifloră cuprinsă între 600 kg și 1.500 kg și că mierea ecologică este foarte căutată în Elveția și el o vinde cu 18 FE – 500 g.

● Cu prilejul deplasării la asociația „Association for Apis melifera melifera“ Zürich – Elveția, printre alte prezentări dul Hans Ulrich Thomas ne-a informat că în Elveția, deși se produc anual 500.000 tone de fructe, deci există suprafețe mari de pomi și arbuști fructiferi, se produc numai 2.500 tone de miere pe an care asigură numai 25% din consumul elvețienilor, restul asigurându-se din importuri.

Această situație este ca urmare a faptului că numărul de stupi este mic, deși sunt mulți apicultori. Numai în Cantonul Zürich, cu o suprafață de 1.729 km2, sunt 1.600 apicultori (din care 50% femei), dar marea majoritate a apicultorilor sunt amatori, având până în 10 familii de albine. Profesioniști, în toată Elveția, sunt circa 15 apicultori care însumează un total aproximativ de 500 familii de albine și care extrag mierea pe care o vând loco fără probleme cu 18-20 € / kg.

Tot în Elveția, pentru ca locuitorii să mențină și să dezvolte această îndeletnicire apicolă tradițională și istorică, statul nu percepe impozite pentru activitatea apicolă și, mai mult, în supermarketuri mierea obținută de la albina neagră (Apis melifera mellifera), albina tradițională elvețiană, se vinde cu 9,5 € / 250 g, din care apicultorii producători primesc 7 €, iar consumul mediu pe locuitor în această țară este de peste 1.100 g.

Închei cu speranța că informațiile pe care le conține acest articol vor contribui la îmbunătățirea activității apicole din România. De asemenea vă anunț că voi continua cu informații despre producerea, condiționarea și desfacerea polenului în Elveția.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 28-30

Așa cum printre antreprenori se găsesc oameni care creează afaceri mai puțin obișnuite, de care lumea se miră, și printre fermieri există unii care au ocupații ieșite din tipare. Unul dintre acești fermieri mai deosebiți este Gabriel Mohacz, a cărui fermă zootehnică nu produce nici vaci, nici porci, nici găini. De altfel, ferma sa nu se află în loc deschis, cum se întâmplă de obicei, ci pe niște pășuni împădurite. Ca să nu mai pun la încercare răbdarea cititorilor, fermierul nostru crește păsări exotice și vânat.

„Îmi place să fie curtea plină“

L-am întrebat pe dl Mohacz de unde această idee. „Inițial a fost un hobby“, spune domnia-sa. Acum vreo 15 ani, când a început să crească păsări ornamentale, pentru propria plăcere. Încet-încet speciile s-au diversificat, iar numărul de exemplare din fiecare a crescut. Acum, la ferma sa trăiesc păuni, păuni albi, fazani exotici, tot felul de păsări de apă, struți și alte animale exotice.

„Îmi place să fie curtea plină, să am câte puțin din toate. Așa, câte o pereche – două.“, își enunță el principiul – dacă i se poate spune așa – de dezvoltare. De fapt, după cum singur recunoaște, această ramură a afacerii sale este 50% hobby. „Fără pasiune și plăcere nu faci nimic într-o astfel de afacere. Astfel de specii au nevoie de grijă și atenție deosebită, pentru că sunt destul de rare și, în același timp, destul de sensibile“, spune crescătorul.

L-am întrebat cât de rentabilă este o astfel de întreprindere. „Nu pot spune că e chiar profitabilă“, mi-a răspuns, „dar cel puțin ne susținem cheltuielile de reproducție, căci toate costă destul de scump: mâncarea, medicamentele, vaccinurile speciale etc.“

Așa am aflat că, de exemplu, păunii nu trebuie să primească prea multă floarea-soarelui și, în general, prea multă proteină. În general, păsările de genul celor crescute în ferma sa au nevoie de rații de mâncare mai deosebite, de o deparazitare aparte și de tot felul de alte tratamente.

O piață specială pentru astfel de păsări nu există în zona Aradului, unde se află ferma lui Gabriel Mohacz. „Există cereri între pasionații de păsări de agrement“, descrie crescătorul relația comercială care guvernează vânzarea animalelor.

„Până la urmă, totul se rezumă la plăcerea de a avea niște păsări frumoase“, conchide fermierul arădean.

O activitate nouă în România

Tot o pasiune a stat la baza celei de-a doua afaceri a lui Gabriel Mohacz. În urmă cu câțiva ani, un pui de căprioară a ajuns la ferma sa. Așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri, căprioara s-a domesticit și a rămas în gospo­dărie. Și de aici și ideea de a crește și alte animale sălbatice, care cândva populau pădurile României. A început să crească cerbi lopătari, cerbi carpatini și mufloni.

„Creșterea animalelor pentru vânat este o activitate nouă în țara noastră. E abia la început. Cererea pentru astfel de animale a început să apară odată cu înființarea fondurilor de vânătoare private. Acestea au început să investească în repopularea cu anumite specii care au dispărut, în cea mai mare parte «ajutate» – ca să spun așa – de către braconieri“, explică fermierul.

În acest context, în urmă cu doi ani, la Sâmbăteni (județul Arad), pe Valea Mureșului, profitând de 5,5 ha de pădure și pășune împădurită, a dezvoltat o fermă specializată în înmulțirea acestor animale.

„Animalele sălbatice nu necesită adăposturi speciale. Le e suficientă o suprafață de pădure sau de pășune împădurită. Restul merge de la sine. Nu trebuie să intervii decât cu hrană, atunci când e cazul. Chiar și în ceea ce privește rezistența la boli, animalele sălbatice o dobândesc odată cu primul supt“, explică neobișnuitul fermier.

Totuși există și un aspect care necesită o atenție sporită față de alte ferme. Animalele trebuie protejate de prădători. Și aceștia sunt destui, fie că au două sau patru picioare. Atât câinii sălbăticiți, cât și braconierii constituie pericole chiar mai mari decât urșii, lupii sau alți prădători naturali.

„Ar fi păcat să rămână pădurile goale“

În țarcurile de la Sâmbăteni cresc exemplare deosebite de cerbi lopătari, mufloni și cerbi carpatini. Fiecare dintre specii își are propriile teritorii, pe care trăiește și se reproduce.

„Avem linii genetice foarte bune. Animalele sunt selectate special pentru coarne – trofee. Exemplarele trebuie să aibă coarne cât mai ramificate, cât mai grele la bază, astfel încât să crească valoarea animalelor“, spune crescătorul.

Când ajung la maturitate, animalele sunt eliberate în fonduri private de vânătoare. Deocamdată ca animale de prăsilă, nu ca vânat. Până acum, cca. 30 de animale au ajuns în pădurile private. De aici au plecat cerbi lopătari spre Hațeg și Bârzava. La această ultimă destinație au ajuns și cerbi carpatini născuți în ferma de la Sâmbăteni.

Până acum Gabriel Mohacz nu a primit niciun fel de sprijin de la Romsilva sau de la alte entități subordonate Ministerului Mediului. De altfel, nici nu a cerut vreun sprijin. Deși, după noi, l-ar fi meritat cu prisosință!

„Important pentru mine este că am primit semnale că există interes pentru aceste animale. Asta înseamnă că afacerea are șanse bune să meargă în continuare. Și ar fi păcat să nu meargă, pentru că avem păduri foarte frumoase, dar în care s-a vânat excesiv. Chiar ar fi regretabil să rămână goale!“, încheie inimosul ardelean.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 34-35

Familia Victoria, Ion și fiul Costin Manea, din Mănești, a crescut, în ultimii 20-25 de ani, o mică afacere zootehnică. Și a făcut-o fără să se împrumute la bănci vreun leu, fără să beneficieze de fonduri europene, deși a încercat un proiect, la un moment dat; totul vine din reinvestirea fiecărui câștig. Plus că în minifermă a mers o mare parte din salariile părinților și copiilor. De asemenea, a fost necesară multă muncă desfășurată de familia extinsă.

Secretul afacerii, rețeta proprie de brânză

În clipa de față, ferma de la Mănești deține 10 vaci cu lapte, 6 taurine mari, 4 viței, 40 de oi și 20 de capre. La capre, deși încă e moda brânzeturilor minune, familia Manea dorește să renunțe: „Sunt greu de supravegheat, provoacă daune și în principal nu vor ciobanii să le ia la munte.“ Pentru că efectivul de ovine și caprine este totuși mic, fermierii Manea nu și-au format o stână pentru timp de vară, ci dau oile în custodie oierilor din munte. Pe timpul iernii sunt aduse din nou la câmpie și cazate în adăposturile special amenajate.

Microferma de vaci e una cât se poate de modernă, cu un grajd construit în regie proprie, după un proiect propriu și care respectă cele mai noi standarde, inclusiv în ceea ce privește partea de muls (spațiu special, mulgători etc.). Laptele este prelucrat acasă, în condiții care respectă normativele în vigoare (gresie, faianță, apă potabilă, vase de inox), după o rețetă moștenită din familie: „Produsul nostru este foarte solicitat de o clientelă formată în decursul anilor, dar pe care am fidelizat-o prin calitatea brânzeturilor și gustul oferit de rețeta noastră, transmisă din generație în generație. Ideea e să și ții prețul jos, să nu exagerezi. Din acest motiv, uneori noi nici nu avem brânză câte solicitări sunt.“

Mecanizare în regim propriu

Pentru asigurarea nutrețurilor, familia Manea cultivă 30 de hectare de teren agricol luat în arendă (o mică parte este și proprietate particulară): „Cultivăm triticale, grâu, porumb pentru partea de nutrețuri combinate și trifoi alb și roșu, lucernă, culturi pure sau în amestec cu alte plante (sparcetă, ghizdei - dintre leguminoase sau raigras, păiuș dintre graminee) pentru nutrețuri uscate (fân). Lucrările sunt efectuate în regim propriu: avem toată gama de utilaje, începând cu tractoare, pluguri, discuri, combinator, semănători cereale păioase și prășitoare, cositoare, dispozitiv de întors fânul, mașină de balotat paie, combină de recoltat, mașină de administrat îngrășăminte.“

Utilajele nu sunt manevrate de mecanici agricoli. Lucrările sunt executate tot de către membrii familiei, începând cu aratul și terminând cu recoltarea. În pauzele de producție sau lucrări mecanice, utilajele sunt folosite și pentru prestări servicii către terți.

O experiență neplăcută la primul proiect de finanțare europeană depus la AFIR

În ultima vreme, microferma a trecut în responsabilitatea fiului, un tânăr în vârstă de 29 de ani care, după ce a muncit la alte companii, a ales să investească banii în agricultură. Să-i investească, dar să și lucreze intens în fermă. De fapt, el este, acum, cum se zice, creierul micuței afaceri și proprietarul fermei, după ce părinții i-au cedat toate bunurile, terenul proprietate și suprafețele preluate în arendă.

Deunăzi vreme a depus un proiect „Tânărul fermier“ dar, din motive pe care familia nu și le explică, a fost respins de la finanțare: „Am făcut contestație și tot degeaba. Noi am rămas cu impresia că punctajul nu a fost atins din cauză că eronat ni s-a luat în considerare grajdul vechi, nu cel nou, construit de noi.“

Pesemne din acest motiv familia Manea este foarte reticentă la tot ceea ce înseamnă proiecte și fonduri europene. Au impresia unei birocrații exagerate, iar dacă la aceasta s-a adăugat un eșec la prima încercare, rezerva este îndeajuns justificată.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 34-36

Economia socială a luat naștere din necesitatea de a găsi soluții eficiente unor probleme sociale, economice sau de mediu. Utilizând principii ale afacerilor clasice și învățând din actele generoase ale organizațiilor caritabile, întreprinderile sociale găsesc soluții prin producerea și vânzarea de produse sau servicii. Cu toate acestea, scopul final nu este acela de a obține profit, ci de a aduce lumea cu un pas mai aproape de bunăstare.

Afacerea este sustenabilă din punct de vedere financiar și generează venituri pe care le refolosește apoi în următoarele activități. Angajații unei astfel de întreprinderi fac parte din categorii vulnerabile pe piața muncii. Aceștia se implică în mod direct în sistemul economic și devin jucători cu drepturi depline într-o economie bazată pe principiile pieței libere.

Prin colaborarea cu o întreprindere socială se realizează o conexiune cu producătorii locali și cu promotorii unui stil de viață și de lucru bazat pe responsabilitate comunitară. Afacerile sociale sunt un mediu deschis, care promovează umanizarea domeniului rigid al afacerilor.

Sunt bineveniți oamenii inteligenți, care doresc să își pună în practică experiențele profesionale și mai ales personale în practică. O calitate indispensabilă constă în abilitățile de relaționare, puterea exemplului și empatia.

Cei care doresc să afle mai multe despre o astfel de afacere socială sunt invitați să participe la evenimentul organizat de Asociația pentru Marketingul Produselor Locale – AMPLU în data de 4 decembrie 2015, începând cu ora 16:00, la sediul asociației din comuna Apahida, localitatea Dezmir, județul Cluj, în incinta Agro Transilvania. 

Oricine poate contribui la misiunea afacerilor sociale; primul pas este informarea.