Sămânţa de cartof produsă la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru cartof şi sfeclă de zahăr Braşov este disponibilă în cantităţi mici pentru că nu există cerere din partea fermierilor.

"Producem exact pentru ce contracte avem pentru a nu rămâne cu sămânţa pe stoc fiind nevoiţi după aceea să o folosim ca furaj la animale. Dacă nu avem vânzarea asigurată nu putem produce cantităţi foarte mari pentru că marii fermierii îşi produc singuri sămânţa de cartof, iar producătorii mici îşi aleg sămânţa de regulă din cartofii pe care îi cultivă. Producem sămânţă de calitate care respectă tehnologiile,dar nu în cantităţi mari. În acest moment avem sămânţă din trei soiuri de cartof românesc - Christian, Roclas şi Rustic ecologic - şi trei soiuri străine adaptate la noi, Trezor, Marfona şi Riviera, a precizat luni pentru AGERPRES directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru cartof şi sfeclă de zahăr, ing. Victor Donescu.

Cantităţile din cele şase soiuri disponibile pentru vânzare sunt în jur de 250-280 de tone, iar preţurile variază între 1,2 şi 1,8 lei pe kilogram. Doar un kilogram de sămânţă de cartof ecologică din soiul Rustic este 2 lei, a mai spus Victor Donescu.

Institutul de la Braşov mai produce sămânţă de cereale, grâu şi triticale la preţul de 2 lei pe kilogram, dar şi sămânţă de plante medicinale în cantităţi mici deocamdată.
Preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de Cartofi din România, Ioan Benea, a precizat la rândul lui pentru AGERPRES că nu mai există cerere pentru sămânţa de cartof, iar, dacă totuşi există, aceasta este pentru cantităţi destul de mici.

"În anul 1989, suprafaţa totală destinată producerii seminţei de cartof era de 10.000 de hectare, iar anul trecut am ajuns la o suprafaţă de 400 de hectare. În acest an cu siguranţă va mai scădea pentru că nu mai rentează. Eu personal sunt unul dintre marii cultivatori de cartof din judeţul Braşov am avut anul trecut semănată o suprafaţă de 30 de hectare cu sămânţă de cartof din cele 100 de hectare de cartof pe care le-am avut în cultură. În acest an nu mai cultiv sămânţă de cartof. Voi cultiva nouă hectare cu cartof pentru consum, iar 63 de hectare cu cartof pentru procesare", a spus Ioan Benea.

Sursa citată a mai spus că intră în România mari cantităţi de sămânţă de cartof din Olanda, Germania, Danemarca la preţul de 700-1.000 de euro/tona, iar micii producători îşi iau sămânţa din cultura proprie de regulă, sau de la vânzătorii aflaţi pe marginea drumului, dar nu este de calitate.

Preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de Cartofi din România consideră că în România ar trebui să se producă soiuri noi de cartof, iar cele aduse din import, elită şi super elită ar trebui multiplicate şi adaptate condiţiilor climatice de la noi.

Sursa: AGERPRES

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti