reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Jan 2022

Cristim intră pe piaţa lactatelor, după finalizarea unei investiţii totale de 1,5 milioane de euro

Producătorul român de mezeluri Cris-Tim a finalizat o investiţie de 1,55 de milioane de euro într-o fermă de creştere a vacilor de lapte şi o fabrică de procesare a laptelui, în localitatea Boldeşti-Scăieni (Prahova), intrând astfel pe piaţa lactatelor cu 12 produse vândute doar prin lanţurile proprii de magazine.

"Am vizitat această unitate de la începuturi, în urmă cu 10 ani, şi aici este un adevărat exemplu de excelenţă tehnologică. Este o investiţie importantă a unui jucător dintre cei mai cei mai importanţi din industria alimentară. Faptul că este în proces de conversie pentru a obţine producţie bio este un exemplu lăudabil pentru că, pe această zonă, există o nişă importantă pe piaţa internă şi internaţională. Este lăudabil, de asemenea, faptul că are un concept integrat, pentru că produsul final este mult mai ieftin dacă totul începe cu producţia vegetală şi produsul finit se vinde în magazine proprii", a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la inaugurarea fabricii de lactate.

EcoFerm este una dintre cele mai moderne ferme de creştere a animalelor, cu 570 de capete bovine Montbeliarde şi producere de cereale şi furaje pe o suprafaţă de 800 ha teren agricol. În urma unei investiţii de 675.000 de euro, anul trecut a început construcţia unui grajd ultramodern, considerat de specialişti una dintre cele mai moderne construcţii de acest gen din România. Fondată în 2002, unitatea se află în prezent în plin proces de certificare eco.

Tot în cursul anului 2012, în urma unei infuzii de capital de 720.000 euro, s-a finalizat şi construirea fabricii de procesare a laptelui, o unitate la standarde europene, ce permite transferul direct al laptelui de la fermă în tancurile de procesare. 

'Într-un climat economic puternic afectat de criza economică, am ales să investim în agricultură - un domeniu spre care sunt direcţionate fonduri din ce în ce mai puţine - pentru că suntem conştienţi de importanţa majoră a acestui sector în economie. Bazându-ne doar pe fonduri proprii şi împrumuturi bancare am construit cea mai modernă şi mai bine utilată fermă din ţară, cu un grajd pe măsură. Am ales să le asigurăm animalelor noastre un regim cu totul special - muzică clasică, 'delicatese' din furaje combinate etc. pentru a obţine un lapte de cea mai bună calitate. Am investit într-o fabrică la standarde europene, pentru că ne respectăm clienţii şi vrem să le oferim produse de calitate, proaspete şi gustoase. În asta constă viziunea noastră de business', a declarat, joi, Radu Timiş, preşedintele Grupului Cris-Tim.

Acesta a precizat că produsele din fabrică se vor vinde sub brandul Mândruţa, doar prin magazinele proprii Cris-Tim şi lanţurile Metro şi Selgros, şi vor avea preţuri mai mici cu 30-40% faţă de orice alt produs similar de pe piaţă. De asemenea, produsele vor fi exportate în prima fază în zone cu comunităţi mari de români, respectiv în Italia şi Spania.

Ferma de creştere a vacilor de lapte de la Boldeşti-Scăieni este echipată şi mecanizată conform ultimelor tehnologii din domeniu, numai în 2012 fiind făcute achiziţii în valoare de 155.000 de euro. Toată activitatea este computerizată, animalele sunt atent monitorizate şi evaluate din punct de vedere al sănătăţii şi al productivităţii.

Fiecare exemplar are implantat un cip electronic, care oferă informaţii complete cu privire la tratamentele la care a fost supus, cantitatea de lapte produsă zilnic sau pe mulsoare, proprietăţile acestuia etc. De asemenea, pentru reducerea stresului şi creşterea lactaţiei, văcuţele din fermă ascultă muzică clasică şi sunt supuse unui "masaj de relaxare". Tot procesul de obţinere a produsului, de la pământul în care este pusă sămânţa şi până la produsul finit aflat pe raft la vânzare, este controlat. În plus, spre deosebire de toate celelalte mărci de lactate care se comercializează pe piaţa din România, produsele Mândruţa se obţin exclusiv din lapte de la ferma înfiinţată de Cris-Tim. Pentru început, gama cuprinde lapte proaspăt, lapte bătut, sana, iaurt şi smântână, urmând să se extindă ulterior şi cu alte produse.

Cu o istorie de 20 de ani, Cris-Tim este liderul pieţei româneşti de mezeluri, oferind întotdeauna consumatorilor săi produse sigure, proaspete şi savuroase, realizate cu ajutorul celor mai moderne tehnologii de procesare şi prin sistemele de management al siguranţei alimentului (ISO 22000:2005), al calităţii produselor (ISO 9001:2008) şi al protecţiei mediului (ISO 14001: 2004).

Sursa: AGERPRES