Retailerii asigură consumatorii că măsura de reducere a TVA la alimente se va reflecta în totalitate la raft
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Alimentatie
Măsura anunțată de Guvern de a reduce TVA la alimente de la 24% la 9%, începând cu data de 1 iunie 2015, va fi reflectată în totalitate de prețul de la raft, apreciază Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).
'AMRCR consideră că reducerea TVA trebuie să ajungă în buzunarul consumatorului și membrii asociației și-au manifestat disponibilitatea de a transfera această reducere în prețul final al produselor. Prin urmare, acesta va scădea cu cota aferentă redusă", a declarat Dan Șucu, președintele AMRCR, într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit asociației, măsura Guvernului va avea rezultate pozitive, mult mai mari decât cele estimate de analiștii economici.
'Am avut de-a lungul timpului semnale din partea consumatorilor potrivit cărora mărirea TVA a fost cea mai mare greșeală economică a unui Guvern din ultimii 20 de ani. Apreciem, așadar, intenția de a corecta o politică fiscală care a afectat deopotrivă consumatorul și mediul de afaceri. Ne bazăm, de asemenea, pe promisiunea Guvernului de a micșora TVA la 20% și pentru celelalte produse, astfel încât și clienții care vor să cumpere pantofi, îmbrăcăminte, obiecte sanitare sau mobilă să se bucure de calitate la prețuri accesibile", a mai spus Șucu.
Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, scăderea TVA la 9% la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice și la serviciile de alimentație publică, începând de la 1 iunie anul acesta.
'În urma discuțiilor pe care le-am avut și cu Ministerul de Finanțe, evident presiunea Ministerului Agriculturii, cu Banca Națională, cu FMI, cu Comisia Europeană, am luat decizia, și astăzi vom aproba ordonanța de urgență prin care, de la 1 iunie, toate, absolut toate alimentele, nu doar cele cinci alimente de bază, absolut toate produsele agro-alimentare din România vor avea o cotă de TVA de 9%. Și toate băuturile nealcoolice", a spus Ponta, la începutul ședinței de Guvern.
Articole înrudite
-
Recomandările ANSVSA adresate consumatorilor pentru perioada Sărbătorilor de iarnă
in Actualitate -
Recomandări privind prevenirea toxiinfecţiilor alimentare
in Alimentatie -
Pandemia accelerează schimbările din comportamentul consumatorilor
in Actualitate -
ANSVSA intensifică controalele în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale
-
MADR: Cum se cheltuie 28 de milioane lei pentru trasabilitatea și integritatea produselor agroalimentare
in Actualitate -
Plan pentru însănătoșirea naturii - România trebuie să crească suprafața strict protejată de la 1% la 10% din suprafața țării
in Mediu -
APIA: ajutor pentru depozitarea privată a anumitor produse agroalimentare
-
UNIUNEA SALVAȚI TĂRANUL ROMÂN
in Actualitate -
ASAS - punct de vedere cu privire la setul de măsuri care privește sistemul agro-alimentar
in Actualitate -
CLUBUL FERMIERILOR ROMÂNI salută inițiativa KAUFLAND de sprijinire a furnizorilor autohtoni de produse agro-alimentare
in Actualitate
Articole recente - Lumea Satului
- Asociația Semne Cusute câștigă Premiul European pentru Patrimoniu / Premiul Europa Nostra 2022
- Botoșani - 50% din culturile agricole au fost afectate de grindină
- „Turul inovației în legumicultură“, maratonul hibrizilor și tehnologiilor de cultură
- Ziua grâului și orzului la INCDA Fundulea - Prezentarea progreselor genetice (I)
- FarmConect România - Târgul Agriculturii Românești, la prima ediție
- Clubul Fermierilor Români lansează o petiție privind includerea finanțărilor pentru sistemele de irigații și desecare-drenaj în PNRR
- APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor
- Scrisoarea reprezentanților Camerelor agricole și organizațiilor profesionale agricole din Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovacia, România, Letonia, Lituania, Estonia și Croația, către Comisia Europeană privind revizuirea directivei privind utili
- Regulamentul SUR pune la zid fermierii români
- Cum funcționează utilajul care execută 6-7 lucrări pe an în plantațiile pomicole