Informare privind presupusa interdicţie introdusă de Elveţia la importul cărnii de porc din România
Scris de Lumea SatuluiReferitor la articolele recent publicate privind aşa zisa interdicţie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale face următoarele precizări:
Dintr-o eroare regretabilă, Agenţia Telegrafică Elveţiană (ATS) a emis un comunicat privind interdicţia menţionată, preluat de mass-media, inclusiv din România. Din păcate, ATS în comunicarea a confundat pesta porcină africană recent detectată, în Polonia şi Lituania, cu pesta porcină, rezultând astfel că, în acest context, s-ar interzice importul de carne de porc şi produse din acesta şi din România.
Urmare confuziei create, MADR a efectuat demersurile necesare clarificării situaţiei, pe lângă autorităţile elveţiene de la Berna şi de la Bruxelles.
Acestea au confirmat că eroarea s-a produs în contextul în care Elveţia a adoptat recent un act legislativ care preia prevederile Deciziei 20013/764 – act ce stabileşte condiţiile în care Statele membre ale UE, care nu sunt considerate încă libere de pesta porcină clasică (inclusiv RO), pot exporta în Elveţia.
Acest act legislativ a fost din eroare asociat de ATS cu Decizia privind restricţiile introduse pentru statele membre care au identificat recent pesta porcină africană.
Autorităţile veterinare din Elveţia au confirmat că pentru exportul de carne de porc şi produse din aceasta provenite din România se impun aceleaşi reguli cu cele aplicate pe teritoriul UE, respectiv porcinele şi carnea de porc să provină de la fermele comerciale care respectă condiţiile de biosecuritate, aşa cum sunt precizate în art. 4 al Deciziei 2013/764. În fapt, această Decizie este baza legală care a permis României, după 7 ani de la aderare, să poată comercializa carne de porc pe piaţa europeană şi pe pieţele terţe.
De asemenea, autorităţile veterinare elveţiene au solicitat ATS să retragă comunicatul privind interdicţia importului de carne de porc şi produse din acesta din România.
Articole recente - Lumea Satului
- George Stănică: „În weekend supermarketurile ar trebui închise pentru ca și țăranii să-și poată vinde produsele în piețe“
- Recomandări privind prevenirea bolilor la albine
- La 9 ani primul concurs... Acum, campion la echitație
- Investiție de 800.000 de euro într-o crescătorie de porci Mangalița
- Produsele pentru tratarea semințelor sunt soluții sustenabile pentru fermierii care vor să-și maximizeze productivitatea
- Genetica Pioneer® și produsele pentru protecția culturilor de rapiță, cheia spre producții ridicate
- APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 51 milioane lei pentru crescătorii de bovine
- Sorgul și secara în hrana puilor de carne
- NHR Agropartners devine unic importator în România al utilajelor Claydon
- Cum să scoți bani din iarba verde. Proiectarea grădinilor 3D, un trend ascendent pentru un peisagist din Dorohoi