Lumea satului 750x100

update 26 Oct 2020

Cât mai multe produse autohtone, în supermarket

La Braşov a avut loc primul Forum dedicat producătorilor locali din centrul ţării, prin care se urmăreşte identificarea şi dezvoltarea unor contracte de parteneriat cu producătorii locali din zonă pentru aducerea pe rafturile magazinelor a cât mai multor produse autohtone.

Proiectul demarat acum doi ani "Produceţi româneşte, Vindem româneşte", începe să-i intereseze tot mai mult pe producătorii locali interesaţi să vândă produsele într-un timp scurt şi la preţuri avantajoase. Peste 100 de producători locali au luat parte la forum, iar parteneriatele concrete între aceştia şi magazinele Real se vor stabili în cadrul unui târg al producătorilor locali care se va desfăşura pe 9 noiembrie la Braşov.

Prezent la Forumul producătorilor locali. Cornel Dicu, director în cadrul Ministerului Agriculturii, a declarat că produsele româneşti sunt foarte bune, dar în acest moment avem o piaţă puţin organizată pentru micii producători. "Este o iniţiativă foarte bună pentru micii producători. Cred că odată cu semnarea acestor parteneriate cu producătorii locali, vom vedea mai puţini producători în oboare, târguri sau la margine de drum, care îşi vând produsele în condiţii total necorespunzătoare", a spus Cornel Dicu.

O mare parte a producătorilor locali prezenţi la forum se interesau de modul în care trebuie să ajungă produsele în magazin, de etichetare, preţuri, livrare. Forumul producătorilor locali a fost organizat în colaborare cu Consiliul Judeţean, Camera de Comerţ şi Industrie şi cu sprijinul Direcţiei Agricole Braşov şi a Breslei Meşteşugarilor din Transilvania.

Sursa: Brasovul tau