Hibrizi noi de porumb creați la INCDA Fundulea
Evoluția climatică din ultimii ani în România a prezentat variații anuale și sezonale cu amplitudini mari în ceea ce privește temperatura, precipitațiile, precum și alți factori care au influențat stabilitatea producției de porumb într-un mod negativ.
În acest context, activitatea de cercetare din cadrul laboratorului de ameliorare a porumbului a avut ca obiectiv principal crearea de hibrizi de porumb productivi, toleranți la factorii abiotici (seceta și arșița) și la factorii biotici (atacul unor agenți de dăunare), care să corespundă cerințelor fermierilor în condițiile schimbărilor climatice actuale.
În cadrul programului de ameliorare a porumbului de la INCDA Fundulea, în fiecare an sunt supuse procesului de consangvinizare genotipuri noi, rezultate din încrucișări de ameliorare planificate pe bază de predicții. Consangvinizarea, selecția genealogică și testarea capacității de combinare conduc la obținerea a noi linii consangvinizate care, prin hibridări simple și dialele, produc numeroși hibrizi experimentali. Aceștia sunt testați în culturi comparative la INCDA Fundulea și în diferite stațiuni din țară și în ultima etapă hibrizii cu producție ridicată și stabilă sunt testați în rețeaua ISTIS în vederea înregistrării.
Hibrizii noi, creați la INCDA Fundulea în ultimii ani, prezintă capacitate de producție ridicată și stabilitate bună a producției în diverse zone ecologice.
Felix
– hibrid simplu, semitardiv, FAO 460, înregistrat în 2019;
– talie și inserţie a ştiuletelui, medie;
– lungime medie știulete 20-21 cm,16 rânduri de boabe, bob dentat;
– MMB medie 300-320 g;
– randament mediu de boabe 85%;
– conținut de amidon 72,0-73,5%;
– tolerant la secetă şi arşiţă, Fusarium spp. și Ostrinia nubilalis;
– stabilitate bună a producției în diverse condiții climatice;
– viteză bună de uscare a boabelor;
– nivel producție boabe 10,5-11,5 t/ha la neirigat şi 14,0-15,5 t/ha la irigat;
– recomandat pentru zonele I, II și III de favorabilitate;
– densitate optimă 60-65 mii de plante/ha la neirigat și 70-75 mii plante/ha la irigat;
– utilizare industrie, hrana animalelor.
Magnus
– hibrid simplu, semitimpuriu, FAO 350, înregistrat în 2021;
– talie și inserţie a ştiuletelui, medie;
– lungime medie știulete 20-21 cm, 16 rânduri de boabe, bob dentat;
– MMB medie 300-320 g;
– randament mediu de boabe 85%;
– pornire foarte bună în vegetație;
– rezistent la cădere și frângere, tolerant la secetă, arşiţă, Fusarium spp. și Ostrinia nubilalis;
– stabilitate foarte bună a producției în diverse condiții climatice;
– viteză foarte bună de uscare a boabelor;
– nivel producție boabe 11,0-11,5 t/ha la neirigat şi 13,0-14,0 t/ha la irigat;
– recomandat pentru zonele I, II și III de favorabilitate;
– densitate optimă 60-65 mii de plante/ha la neirigat și 70-75 mii plante/ha la irigat.
Amurg
– hibrid simplu, semitimpuriu, FAO 360, înregistrat în 2022;
– talie înaltă și inserţie medie a ştiuletelui;
– lungime medie știulete 21 cm,16 rânduri de boabe, bob dentat;
– MMB medie 300-310 g;
– randament mediu de boabe 85%;
– conținut mediu de proteină 11,4–12,4%;
– pornire foarte bună în vegetație;
– tolerant la secetă, arşiţă, Fusarium spp. și Ostrinia nubilalis;
– stabilitate foarte bună a producției în diverse condiții climatice;
– viteză foarte bună de uscare a boabelor;
– nivel producție boabe 11,5-12,0 t/ha la neirigat şi 13,0–15,0 t/ha la irigat;
– recomandat pentru zonele I, II și III de favorabilitate;
– densitate optimă 55-60 mii de plante/ha la neirigat și 65-70 mii plante/ha la irigat.
Miraj
– hibrid simplu, semitimpuriu, FAO 390, înregistrat în 2022;
– talie și inserţie a ştiuletelui înaltă;
– lungime medie știulete 20 cm,16 rânduri de boabe, bob dentat;
– MMB medie 300-320 g;
– randament mediu de boabe 85%;
– pornire foarte bună în vegetație
– rezistent la cădere și frângere, tolerant la secetă, arşiţă, Fusarium spp. și Ostrinia nubilalis;
– stabilitate foarte bună a producției în diverse condiții climatice;
– viteză foarte bună de uscare a boabelor;
– nivel producție boabe 11,5-12,0 t/ha la neirigat şi 15,0–16,0 t/ha la irigat;
– recomandat pentru zonele I, II și III de favorabilitate;
– densitate optimă 55-60 mii de plante/ha la neirigat și 65-70 mii plante/ha la irigat.
Ing. Daniela HORHOCEA – Laborator Ameliorarea porumbului – INCDA Fundulea
porumb, INCDA Fundulea, schimbari climatice, hibrizi de porumb, cultura porumbului
- Articol precedent: VIBALLA® - Nou mod de acțiune destinat combaterii buruienilor cu frunză lată din cultura de floarea-soarelui
- Articolul următor: Ce trebuie să știți despre cultura de căpșuni