Romania

Rolul femeii, tot mai important în agricultură

Rolul femeii, tot mai important în agricultură
Distribuie:  

Implicarea femeilor în agricultură nu mai este o alegere. Nu vom mai putea hrăni lumea în următorii 30 de ani fără mai multe femei în agricultură. După estimările FAO, dacă femeile fermier ar avea acces în mod egal la resurse, precum bărbații, ar putea produce cu 20-30% mai multă mâncare. Numai asta ar scoate 150 de milioane de oameni din foamete. În acest sens, compania Corteva dorește să susțină femeile din agrobusiness.

De Ziua internaţională a femeilor din mediul rural, sărbătorită pe 15 octombrie, pentru a conştientiza faptul că femeile de la sate contribuie la dezvoltarea economiei rurale, liderii companiei au organizat o întâlnire cu cele mai importante personaje din domeniul agriculturii pentru a identifica problemele cu care se confrunta acestea. Provocările nu le țin pe loc doar pe ele, ci și pe familiile lor și comunitățile din care fac parte. În cadrul evenimentului au fost purtate discuții pentru a veni în sprijinul femeilor cu soluții.

„Aceste rezultate sunt îmbucurătoare în anumite direcții, dar pe de altă parte ne dezamăgesc. Femeile sunt încă considerate mai puțin puternice și adaptate lucrului în agricultură. Într-adevăr, potrivit unui studiu, în Europa numărul femeilor care lucrează în agricultură a scăzut în ultimii 10 ani. În schimb, în România situația este puțin diferită, mai ales în ultimii ani, când exploatațiile agricole au început să fie transferate de la o generație la alta. Ne bucură faptul că în generația tânără procentul de fete care lucrează în agricultură este din ce în ce mai mare“, spune Maria Cîrjă, marketing manager Corteva Agriscience, România și Moldova.

Ziua femeilor de la sate

Ideea celebrării, în fiecare an, a unei Zile mondiale dedicate femeilor din mediul rural s-a conturat cu prilejul unei Conferinţe a ONU pentru femei, care a avut loc la Beijing, în septembrie 1995. Propunerile pentru organizarea unei astfel de zile au venit din partea mai multor organizaţii: Federaţia Internaţională a Producătorilor Agricoli (IFAP), Asociaţia mondială a femeilor din zona rurală (ACWW), Reţeaua Asociaţiilor femeilor africane din zona rurală (NARWA) şi Fundaţia Summitul Mondial al Femeilor (WWSF).

Prima Zi internaţională a femeilor din mediul rural a fost celebrată la 15 octombrie 2008. Instituită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 62/136 din 18 decembrie 2007, această zi recunoaşte rolul critic şi contribuţia femeilor din mediul rural în consolidarea dezvoltării rurale, a agriculturii, îmbunătăţirea securităţii alimentare şi eradicarea sărăciei rurale.

Femeile din mediul rural, dintre care majoritatea depind de resursele naturale şi de producţia agricolă pentru asigurarea hranei zilnice, alcătuiesc peste un sfert din totalul populaţiei mondiale. În ţările în curs de dezvoltare, femeile din mediul rural reprezintă aproximativ 43% din forţa de muncă din agricultură şi din producţia de prelucrare şi procesare a unei părţi considerabile din produsele alimentare, conferindu-le astfel acestora responsabilitatea principală pentru siguranţa alimentară.

Rolul crucial pe care îl joacă femeile şi fetele în asigurarea durabilităţii gospodăriilor şi a comunităţilor rurale, în îmbunătăţirea mijloacelor de trai rural şi a bunăstării generale a fost recunoscut din ce în ce mai mult. Femeile reprezintă o parte substanţială din forţa de muncă agricolă şi îndeplinesc cea mai mare parte a îngrijirii neplătite şi a muncii casnice în cadrul familiilor şi gospodăriilor din zonele rurale. Ele îşi aduc contribuţia semnificativă la producţia agricolă, securitatea alimentară şi nutriţie, gestionarea terenurilor şi a resurselor naturale, precum şi la construirea rezistenţei climatice.

Casetă:

În ţările în curs de dezvoltare, femeile din mediul rural reprezintă aproximativ 43% din forţa de muncă din agricultură.

Sunt doar două țări din Europa unde jumătate din numărul total de ferme au ca fermier-șef o femeie. Vorbim de Lituania și Letonia. În România doar 34% din fermele existente sunt conduse de femei.

Ruxandra HĂBEANU

agricultura, fermieri, femei in agricultura

Alte articole: