Vinul, un job part-time pentru Răzvan Mihai Creț, un tânăr de 25 de ani, și tatăl său, doi antreprenori din municipiul Marghita, județul Bihor, fondatorii companiei Domeniile Creț, care se află la 50 km distanță de Oradea. În prezent, cei doi administrează cea mai mică cramă mare, deoarece au o capacitate de producție de aproximativ 8.000 de sticle pe an și folosesc aceleași tehnologii precum marii jucători din industrie, investiție care a ajuns să coste 120.000 de euro în ceea ce privește crama și tehnologizarea.

De la un simplu accident, la un job part-time

„Pasiunea pentru vin în familia noastră a început în urmă cu trei generații, când bunicii mei făceau vin pentru consumul gospodăriei, dar povestea care a pus bazele acestei inițiative antreprenoriale începe în anul 2010, când, în urma unui accident și a unei intervenții chirurgicale, dorind să facem cadou medicului o sticlă de vin de colecție, am apelat la un prieten ce lucra la o podgorie în Italia să ne cumpere două sticle de vin de colecție. Și aici a început totul, din cele două sticle, una am făcut-o cadou și cealaltă a fost prima sticlă din colecția noastră. Până în anul 2017 am ajuns să adunăm câteva sute de sticle de la alți producători și în paralel făceam vin de pe suprafața aflată în proprietatea noastră de 0.60 ha, dar doar pentru consumul gospodăriei. Începând cu 2017 am început să cumpărăm struguri nobili de la cramele din zonă pentru a face un vin de o mai bună calitate. În primii ani, cumpăram 200-300 kg pentru a face vinul ce îl serveam la petrecerile din familie. Încet, încet, văzând că acesta este apreciat, am început să mărim cantitățile de struguri cumpărați și să participăm la concursurile locale, unde am obținut în fiecare an rezultate foarte bune din punctul nostru de vedere pentru nivelul la care eram. În 2023, am înființat firma pentru a putea produce o cantitate mai mare și a testa piața națională. În prezent, suntem cea mai mică cramă mare, deoarece avem o capacitate de producție de aproximativ 8.000 de sticle pe an, dar mare pentru faptul că lucrăm și folosim aceleași tehnologii precum marii jucători din industrie“, ne mărturisește tânărul antreprenor.

Un hobby transformat într-o afacere

În această afacere tânărul este implicat cu tatăl său, care este pasionat de vin și producerea lui, iar aportul său constă pe partea de marketing și vânzări.

„Nu avem studii în domeniul vinificației sau agriculturii, la noi este pasiune pură. Eu sunt absolvent de marketing, tatăl meu fiind absolvent de management. În momentul de față, vinul reprezintă un hobby pe care dorim să îl transformăm într-o afacere, deoarece ambii lucrăm în domenii diferite și vinul este un job part-time. Momentan, în portofoliul nostru o să avem o gamă de 9 vinuri: roșii, roze și albe. Printre acestea se numără vinuri bazate pe struguri Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Muscat Ottonel, Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Chardonnay, în diferitele lor variații – roșii, roze și albe. Avem autorizație DSV pentru cramă și urmează să ne autorizăm și la Oficiul național al viei și pruduselor vitivinicole“, mai specifică Răzvan Mihai Creț.

Investiție de 120.000 euro în cramă și tehnologizare

Toată investiția este din fonduri proprii, aproximativ 120.000 de euro, alocați cramei și tehnologizării.

„Am început această investiție cu gândul de a avea o colecție de vinuri, nu de a ajunge producători de vin, nu ne gândeam niciodată că o să ajungem să și producem. Dar în viitor ne gândim să accesăm fonduri europene, dacă va fi posibil, pentru a mări capacitatea de producție; avem în plan construcția unei hale în următorii ani. Pe parcela deținută în prezent avem o vie veche de 30-40 de ani, unde se află nu doar struguri pentru vin, ci și de masă. De aceea strugurii pentru vin sunt cumpărați de la alte crame. Pe viitor ne dorim să înlocuim vița-de-vie cu una nobilă și dorim să punem un singur soi de struguri“, mai spune bihoreanul.

Vinurile românești ar trebui să fie primele pe lista de cumpărături

Pentru familia Creț, anul 2023 a fost unul foarte calitativ. Chiar dacă producția a fost mai mică la hectar, calitatea a fost superioară față de anii precedenți. Aceștia consideră că activitatea în acest domeniu este una frumoasă, deoarece ești în contact direct cu pasionații de vin și clienții produsului tău.

„Acest domeniu este într-o continuă creștere la noi în țară și la nivel mondial. Lucrul la care trebuie să lucrăm cu toții în mod organizat este percepția clientului în legătură cu vinul românesc. Chiar și în zonă, în urmă cu 5 ani nu exista vin îmbuteliat, ci majoritatea era valorificat ca vrac. În momentul de față există 4-5 crame care au vinuri de o înaltă calitate. Consider că ar trebui gustate prima dată vinurile locale/românești înainte de a ne repezi să consumăm vinuri din export, dar acest lucru va veni în timp odată cu conștientizarea clienților că putem produce vinuri calitative și la noi în țară. Dacă ar fi să fac o retrospectivă scurtă ar fi faptul că de la un accident am ajuns să facem vin și avem planuri foarte mari în viitor de a ne dezvolta și de a face un job full time din această inițiativă antreprenorială. Până în momentul de față realizarea acestui bussiness a venit din susținerea prietenilor care ne-au fost alături de la început“, încheie Răzvan Mihai Creț, administrator Domeniile Creț.

Beatrice Alexandra MODIGA

Dacă v-ar fi plăcut vinurile sau ați fi vrut să aflați cât mai multe despre aceste licori senzaționale, Festivalul „Hai cu pluta“ ar fi fost un prilej deosebit. Publicul a putut alege de la vinuri albe răcoritoare până la cele roșii pline de profunzime și vinuri spumante care încântă simțurile, dar a avut și ocazia să interacționeze cu producători pasionați și să afle povestea fiecărei crame. Despre acest eveniment inedit am stat de vorbă cu somelierul Yvona Mardare, cea care l-a inițiat și care își dorește să-l transforme într-o frumoasă tradiție.

Un număr de 50 de crame din trei ţări au fost prezente, în 28 şi 29 octombrie a.c., la a doua ediţie a Festivalului de Vin „Hai cu pluta“, organizat de somelierul Yvona Mardare.

Potrivit organizatorului, la evenimentul care a avut loc la Centrul de evenimente Agora au participat reprezentanţii ai cramelor din România, Republica Moldova şi Italia.

„Agora a găzduit, pe 28 și 29 octombrie, cel mai mare festival pe care l-am organizat eu în cei nouă ani de carieră. Am avut aproximativ 50 de standuri, la care vizitatorii au putut degusta vinuri preponderent din România, dar și din Republica Moldova, Italia etc. De asemenea, au fost standuri și din zona gastronomică, la care s-au putut degusta preparate delicioase – brânzeturi, zacuscă, pâine, ulei de măsline etc. Papilele noastre gustative au putut savura din plin acest spectacol al bunului gust. A fost, totodată, un bun prilej, în special pentru domeniul HoReCa, de a cunoaște vinurile, cramele, de a face networking, La acest festival al vinului au luat parte atât nume cunoscute în această industrie, dar şi oenologi, specialişti în gastronomie şi nu numai. Gustările delicioase au completat fiecare picătură de vin, transformând-o într-o adevărată simfonie pentru simţuri. Participanţii au avut posibilitatea să se bucure de o selecţie vastă de vinuri, de la cele autohtone până la varietăţi internaţionale, fiecare cu povestea şi caracteristicile sale unice“, a specificat somelierul Yvona Mardare.

„Workshopuri, seminarii şi discuţii cu experţii din domeniu au completat programul festivalului, oferind o perspectivă aprofundată asupra lumii vinurilor. Festivalul și-a propus să celebreze tradiţia şi arta vinificaţiei, aducând la un loc producători, cunoscători şi iubitori ai vinului. Evenimentul nu a fost doar o ocazie de a degusta vinuri de calitate, ci şi un prilej de a învăţa despre istoria licorilor, varietăţile de struguri şi tehnicile de producţie”, a mai transmis organizatoarea.

La a doua ediție a Festivalul „Hai cu pluta“ au participat peste 20.000 de personae.

Beatrice Alexandra MODIGA

Sebastian și Ioana Alexandra Jitariu, doi soți în vârstă de 33 de ani din Frumușica, județul Botoșani, au ales să investească într-o cramă de familie, unde fac vinuri artizanale, în ediție limitată. Crama Jitar este o cramă de familie, singura de acest tip din județul Botoșani, unde se produc, cu dragoste pentru sănătatea omului și a pământului, vinuri artizanale în agricultura ecologică.

Cramă butic

Povestea Cramei Jitar a început relativ recent când, întorși din Italia, proprietarii – doi soți pasionați de vin – au investit într-o plantație de vie și o cramă situate în nordul Moldovei. Experiența în domeniul culturilor și a vinurilor ecologie i-a ajutat pe cei doi amatori de vin să se lanseze repede în afacere și să obțină un vin bio, de cea mai bună calitate.

Vinurile de la Crama Jitar sunt fabricate din struguri aleși bob cu bob, pentru a se putea obține un gust și o aromă deosebită. Se pune mult accent pe detalii în cadrul acestei crame. De exemplu, dacă o viespe înțeapă o bobiță de strugure, aceasta trebuie aruncată pentru că miezul ei se oțetește și poate scădea calitatea întregii cantități de vin produs. Cei doi tineri folosesc pentru vinurile lor struguri din soiurile: Fetească Neagră, Fetească Albă, Pinot Gris și Sauvignon Blanc. La aroma deosebită a vinurilor Crama Jitar contribuie și butoaile de stejar folosite pentru învechirea vinului. Procesul de fabricație al vinului artizanal este puțin diferit de cel al vinului tehnic. Acesta implică mai mult lucru manual și o atenție deosebită la fiecare detaliu. Chiar și presarea se face tot manual, iar apoi, după ce fermentează și se sedimentează, se filtrează foarte puțin, doar o dată înainte de a fi comercializat și a ajunge în paharele iubitorilor de vin de pretutindeni. Și astfel se obține un gust altfel, mai fresh, mai brut, mai natural.

„Povestea noastră începe în urmă cu zece ani în Alpii din Sudtirol, când am descoperit pasiunea pentru viticultură și oenologie. Pe atunci lucram la Schnalshuber hof, o renumită pensiune agroturistică din Merano, unde am și deprins arta vinificării. În 2017, am decis să ne întoarcem în țară pentru a planta o vie nouă după modelul viilor südtiroleze și pentru a reproduce și pe meleagurile natale o părticică din dragostea și respectul agricultorilor italieni pentru consumatori și natură. Cultivăm gustul bun și credem cu tărie în agricultura ecologică și durabilă. Avem Fetească Neagră, Sauvignon Blanc și Fetească Neagră, pe o suprafață de 1 hectar, cu potențial de extindere. Putem spune că avem o Fetească Neagră deosebită, în inox și maturată în baric 6 luni. Noi am făcut investiția pe termen lung, cu banii noștri, iar tot ceea ce am câștigat am reinvestit. Pentru a accesa fonduri europene avem nevoie de o suprafață mult mai mare. Ca planuri de viitor, dorim să ne îndreptăm spre un public de calitate, care să aprecieze adevăratul produs artizanal“, a specificat Sebastian Jitariu, producător.

Beatrice Alexandra MODIGA

Am vizitat de curând una dintre regiunile viticole importante din țara noastră. A fost prima mea incursiune în această lume boemă a podgoriilor. Un aer nobil plutește peste dealurile de acolo, iar peisajele sunt încântătoare. Unele dintre cramele de aici poartă amprenta timpului, altele sunt desprinse din contemporaneitate, dar toate la un loc creează identitatea podgoriei Dealu Mare. Regiunea de aici are un potențial de dezvoltare extraordinar în mai multe direcții. Despre asta am vorbit cu reprezentanții Asociației Profesionale Vitivinicole Dealu Mare.

O podgorie mare cu 40 de crame

1

Înființată în 2002, Asociația Profesională Vitivinicolă Dealu Mare este o asociație a cramelor din regiunea Dealu Mare, dar care până în 2020 nu a avut acțiuni comune în domeniul enoturismului. În momentul de față, cei aproape 20 de membri sunt interesați să promoveze zona, să creeze o reglementare mai strânsă pentru Feteasca Neagră produsă în Dealu Mare, după modelul italian al DOCG-ului, și să se prezinte în fața iubitorilor de vin ca un loc de unde aceștia se pot informa despre vin și pot avea diverse experiențe. A treia ediție a evenimentului Evadare în Dealu Mare a avut loc pe 22-23 octombrie și s-a desfășurat pe 5 trasee care au inclus 15 crame, 4 dintre acestea în premieră la acest eveniment. Pandemia a fost catalizatorul care a dus la dezvoltarea turismului viticol deoarece oamenii își doreau foarte mult să iasă, să viziteze, dar acest lucru nu mai era posibil în străinătate, astfel încât s-au reorientat spre atracții locale, descoperind și cramele. În România sunt 8 regiuni viticole principale, cu nenumărate podgorii. Avem Podișul Transilvaniei, Dealurile Moldovei, Dealurile Olteniei și Munteniei, Dealurile Banatului, Dealurile Crișanei și Maramureșului, Colinele Dobrogei, Terasele Dunării și Nisipurile din sudul țării.

Dealu Mare este o podgorie foarte apreciată care concentrează aproximativ 40 de crame și unde ne putem aștepta și la apariția unora noi în anii viitori. Doar o parte sunt membri ai Asociației, dar avem o bună relație cu toți.

Colegialitatea a luat locul rivalității economice

4

„Prin evenimentul Evadare în Dealu Mare ne dorim să oferim celor care iubesc vinul și ocazia de a descoperi destinații mai neconvenționale, de a se familiariza cu procesul de producție a vinului de calitate și de a cunoaște mai bine produsele cramelor participante chiar de la cei care le fac. Astfel ne bazăm pe trei atuuri, respectiv proximitate, suntem la doar o oră de București, diversitate, pe fiecare traseu avem atât crame mici, cât și crame mari, crame vechi, dar și noi, precum și calitate. Anul acesta am avut cel mai mare număr de crame participante de până acum. Au fost 15 crame împărțite pe 5 trasee astfel: traseul 1 – Domeniul Aristiței, Dagon, Davino; traseul 2 – Gramofon Wine, SERVE, Domeniile Urlați (New Entry); traseul 3 – Apogeum, Domeniile Franco-Române (New Entry), Lacerta Winery; traseul 4 – Licorna Winehouse, Viile Metamorfosis, Velvet Winery (New Entry); traseul 5 – Budureasca, Stațiunea de Cercetare Pietroasa (New Entry), Aurelia Vișinescu.

Implicarea fiecărei crame începe din momentul în care a răspuns provocării de a participa la acest eveniment. În primul rând promovează evenimentul alături de colegii de traseu. Această colegialitate care a luat locul rivalității economice este primul element care ne diferențiază de alte zone viticole. Apoi, în zilele Evadării fiecare cramă se pregătește cum se cuvine de oaspeți. Oferă un tur al cramei, organizează o degustare de 4-5 vinuri, printre care și vinuri premiate sau ediții limitate, răspund la întrebările vizitatorilor, le arată locuri inedite din cramă sau le oferă posibilitatea de a merge în vie.“

6n

În fiecare an numărul participanților a fost în creștere

Podgoria Dealul Mare se află în apropierea unor destinații turistice precum Conacul Bellu, în est sunt Vulcanii Noroioși, Conacul Monteoru și salina Sărata-Monteoru. În zonă sunt facilități de cazare, unele chiar la crame (Apogeum, Gramofon, Conacul dintre vii, Casa Timiș, Ferma Dacilor), alte câteva pensiuni sunt marcate pe harta site-ului asociației Dealu Mare (www.dealu-mare.ro) și au fost construite restaurante (Casa Timiș, Ferma Dacilor, Cantina Menzil). Există însă mult potențial în podgoria Dealu Mare, spun reprezentanții asociației, și investitorii s-ar putea gândi să deschidă noi astfel de facilități în zonă.

În ceea ce privește numărul de participanți la evenimentul Dealu Mare acesta a fost în creștere în fiecare an. „Dacă în primul an am avut peste 300, anul trecut peste 500, anul acesta ne putem gândi la peste 700 de participanți, însă trebuie să ținem cont că nu mai suntem în perioada concediilor, cum a fost la primele ediții.“


În ultima sâmbătă din fiecare lună, în podgoria Dealu mare se organizează Sâmbăta sticlelor deschise, un eveniment la care cramele participă prin rotație, oferind posibilitatea de vizitare fără a impune un număr minim de participanți.


Laura ZMARANDA

Vechi și nou în același timp. Transformare. Metamorfosis este despre renaștere, o poveste care îmbracă forma unor vinuri românești de calitate. Crama care poartă acest nume se află în podgoria Dealu Mare din Prahova, iar omul care a construit acest brand este Fiorenzo Rista, un italian pentru care România nu a fost niciodată doar o țară adoptivă, ci un cămin îmbogățit cu frumusețea plantațiilor de vie. În 1998 pune bazele cramei Vitis Metamorfosis și începe să rescrie istoria vinurilor românești. Le dă o nouă identitate, proaspătă, cu parfumuri și arome diferite.

Patru game de vinuri, fiecare cu o poveste specială

Crama are 100 ha în proprietate, din care 70 ha le reprezintă plantații de viță-de vie realizate cu fonduri europene. Anul trecut au fost plantate 4 ha, iar anul viitor suprafața va ajunge la 75 ha. Din cele 100 ha, maximum 90 ha vor fi plantate cu vie. În cultură există 6 soiuri albe, printre care Fetească albă, Fetească regală, Tămâioasă românească, dar și soiuri roșii precum Fetească Neagră și Negru de Drăgășani. Din varietatea internațională, crama are Merlot, Cabernet și Pinot Noir, iar la soiurile albe Sauvignon Blanc, Chardonay și Muscat Ottonel. Strugurii obținuți din aceste soiuri în parcele diferite sunt folosiți pentru producerea de vin din patru game diferite.

Potrivit lui Fiorenzo Rista, „o gamă de bază o reprezintă cea a vinurilor obținute din trei soiuri albe, unul roze și patru soiuri roșii. Acestea se vând cel mai bine și au cel mai accesibil preț. Următoarea gamă este de un alt nivel și o reprezintă Colțu’ Pietrei. Vinurile acestei game, comercializate în principal către HoReCa, se obțin dintr-o plantație bine delimitată, amplasată pe o zonă foarte calcaroasă care a inspirat, de fapt, numele vinurilor. Pe eticheta acestor sticle este desenată o hartă cadastrală care arată exact parcela de unde provin strugurii. Ultimele două game, Via marchizului și Cantus Primus, se comercializează, în special, în supermarket.“

Procesul tehnologic pornește în vie prin atenția acordată lucrărilor agrotehnice. Strugurii destinați producerii de vinuri albe sau roze ajung, în funcție de soiuri, în buncăre și apoi sunt împinși cu un melc într-un utilaj care separă boabele de ciorchini. În aceeași mașinărie boabele sunt crăpate în două, iar apoi, prin intermediul unei pompe, ajung în presă. Aici are loc separarea părții lichide, a mustului, care va intra în fermentare, de partea solidă. În ianuarie vinurile albe și roze sunt limpezite și apoi îmbuteliate. Practic, în februarie ajung pe piață vinurile din ultima campanie viticolă.

Ce implică procesul de maturare a vinurilor roșii

Soiurile de struguri roșii nu ajung în buncăre, prima lor destinație fiind mesele de sortare. Aici are loc o a doua sortare (prima are loc în vie). Sunt aleși doar ciorchinii frumoși și de calitate. După desciorchinare și zdrobire strugurii pentru vin roșu ajung în  vase de inox, unde începe fermentarea (15-20 de zile, în funcție de soi, cantitatea de zahăr, calitate). De trei ori pe zi are loc o recirculare, astfel încât mustul de jos ajunge la suprafață și revine la locul lui. Prin această recirculare vinul se îmbogățește în tanini și culoare. Potrivit lui Fiorenzo Rista, în pulpă există zahăr, aciditate și apă, iar toate substanțele importante care trebuie să se găsească în vin sunt conținute de coaja bobului de strugure.

„Vinurile roșii sunt păstrate la maturare în butoaie de lemn. Lemnul folosit pentru maturare este stejarul, dar dimensiunea butoaielor sunt diferite. Un sistem de maturare a vinului în butoaie de lemn de mici dimensiuni e originar din Franța. Într-un butoi de dimensiuni mai mici poți obține într-un an sau un an și jumătate aceleași rezultate pe care poți să le obții dintr-un butoi de 7.500 de litri, spre exemplu. Taninii, culoarea și aroma obținute în fermentare nu sunt stabilizate decât după ce sunt puse la maturare în lemn timp de un an sau doi pentru că oxigenul trece prin porozitatea lemnului și produce această stabilizare. Unele dintre vinurile obținute astfel pot avea o viață de 50 de ani“, spune dl. Rista.

„Ne dorim ca oamenii să ne cunoască la noi acasă“

Crama Metamorfosis are avantajul de a fi foarte aproape de București, la doar o oră. Astfel cei interesați pot veni în podgoria Dealu Mare pentru a o vizita. Peisajele de aici sunt sublime, iar în ultimii șase ani zona s-a dezvoltat suficient încât cei care vin aici pot rămâne peste noapte la diferite pensiuni și pot petrece apoi câteva zile într-un tur al cramelor. Cel puțin povestea cramei Metamorfosis merită ascultată.

„Metamorfosis presupune o împletire între latinitate, italiană și limba română și înseamnă o renaștere a viei și vinului românesc. Numele ales are legătură cu poetul Ovidiu, care a fost exilat în Dobrogea și care în acea perioadă a scris poemele Metamorfozele. Am asociat primul poem al lui Ovidiu cu primul nostru vin. În preajma noastră, chiar și la 10 minute de mers pe jos, sunt alte crame care pot fi vizitate, dar și obiective turistice. Îi întâmpinăm pe oaspeții noștri cu poveștea nașterii acestui loc, a procesului de obținere a vinurilor, le prezentăm crama cu toate încăperile ei, iar turul se termină în sala de degustare, unde vorbim despre soiurile din care a fost făcut vinul pe care îl degustă, anul de producție. Ne dorim ca oamenii să ne cunoască la noi acasă. În ultima sâmbătă din fiecare lună organizăm Sâmbăta sticlelor deschise, eveniment la care participă mai multe crame din Dealu Mare. Cu ajutorul Asociației Dealu Mare avem și un eveniment numit Evadare în Dealu Mare, care durează două zile și anul acesta va avea loc în octombrie“, spune Beatrice Elisei, marketing manager al cramei.

casetă

„Vinul este artă, este complex, este de fiecare dată diferit, este un mister.“ – Beatrice Elisei

Laura ZMARANDA

Din 2015, la Muzeul „Crama de lemn 1777“ din Valea Călugărească (Prahova) a fost revigorat un străvechi obicei cu origini tracice, mai apoi din spațiul creștin ortodox, trifănitul viilor. Anul acesta evenimentul la care au luat parte viticultori, preoți și invitați din județ a avut loc în ajunul sărbătorii creștine a

Sf. Mucenic Trifon, care s-a celebrat la 1 februarie. Despre această tradiție specifică României și Bulgariei, de altfel două comunități viticole, ne-a vorbit muzeograful Emilia Savelovici.

– Ce este, de fapt, trifănitul viilor (arezanul viilor, gurbanul viilor sau târcolitul viilor)?

– Este un străvechi obicei, cu origini tracice, sunt de părere specialiștii, care mai apoi a fost legat de Sf. Mucenic Trifon. Recuzita specifică viticultorilor la trifănitul viilor, pe 1 februarie, amintește ceva clar legat de ritualul dionisiac și de ritualul sacrificial, lucru care astăzi, la revigorarea acestui obicei, nu se mai respectă.

– Să explicăm...

– Legat de ritualul dionisiac, noi știm la sfârșitul lunii ianuarie că seva din vița-de-vie începe să se deplaseze, iar coarda poartă viață. Ce făceau viticultorii noștri la 1 februarie? Chemau preotul să facă sfeștanie în plantație. Apoi tăiau o coardă de viță-de-vie pe care o puneau la frunte sau la mijloc. De ce? Pentru că bolile predilecte ale viticultorilor, pe parcursul unui an de muncă, erau insolația și durerile de șale. Ei făceau lucrul acesta crezând realmente că, în transferul de energie de la plantă la om, se vor vindeca. La noi în zonă am observat că, atunci când merg la cules, unii dintre viticultori, mai ales cei în vârstă, se încing cu o coardă de viță-de-vie. Și când i-am întrebat de ce fac asta mi-au zis că așa au moștenit de la părinți. S-a pierdut semnificația gestului, care ținea de energia vie a plantei.

– Iar ritualul sacrificial ce presupune?

– În trecut, pe dealuri, viticultorii și livezenii, în general, dar și legumicultorii alegeau punctul cel mai înalt și făceau acolo un foc mare, iar bărbații beau un pahar cu vin, dar aruncau licoarea și-n foc, după care se întorceau în sat și continuau petrecerea acasă, în familie. Ce însemna petrecerea? Era ideea de voie bună pentru că începea sezonul muncilor, iar în afară de sfeștanie oamenii se pregăteau pentru muncile din vie. În plus, beau și petreceau în ziua Sf. Trifon pentru ca această bună dispoziție și belșug să fie și în roade.

– Acum, după ce ați readus obiceiul în zilele noastre, ce faceți de fapt, în ce constă trifănitul?

– Aș vrea să spun că, revigorând acest obicei de Sf. Trifon, nu-i meritul nostru, este o bună-lucrare. Am rugat câțiva preoți să vină să ne ajute și au fost de acord, iar viticultorii au fost invitați și ei, să facem sfeștania viței-de-vie. Le-am depănat poveștile noastre identitare și le-am vorbit despre Sf. Trifon, ca patron al viticultorilor (dar și al grădinarilor și livezenilor), supranumit și doctor fără de arginți. În ortodoxie, sfântul este recunoscut ca vindecător al bolilor de ochi și al durerilor de cap. Slujba de sfințire a apei conține acatistul și moliftele sfântului, care se citesc o singură dară în an, pe 1 februarie sau în ajun. Moliftele sunt un fel de blesteme, fiindcă sfântul este și patronul insecte­lor, iar preoții le rostesc ca să iasă dăunătorii din plante (viermi, gândaci, molii, fluturi, omizi, târâtoare, păsările care distrug rodul, șoarecii), toți sunt alungați. Oamenii vin cu ulcioarele din lut și iau agheasmă, se duc acasă și sfeștania o continuă ei, fie că stropesc butucii cu apă sfințită (sub formă de cruce), fie că o pun în prima soluție de stropit. Vin nu doar acum, ci și peste o zi sau două, să ia apă sfințită.

trifon DSC 0006

– Deci, să zicem că obiceiul a trecut spațiul muzeistic și s-a dus în vie sau la viticultori acasă...

– Da. Cu timpul vom completa obiceiul pentru că recent am fost Academia Română să studiez despre trifănit și știți ce mai făceau românii noștri, în bunătatea lor, de 1 februarie? Dădeau de pomană familiilor nevoiașe o măsură de făină de porumb, brânză și ceapă cu sare. Și ofereau în cantitate mare, ca să sature familia nevoiașă; ei credeau că, în așa fel, și Sf. Trifon se va îndupleca și va sătura gângăniile, să nu mai vină să le distrugă recoltele. Cum am interpreta noi, cei de astăzi, acest lucru? Tot ce facem legat de aproapele nostru se răsfrânge în univers, se răsfrânge peste via noastră, peste grădina noastră, peste pomii noștri... Acum 100 de ani nu exista vie care să nu aibă o cruce pe care era scrisă rugăciunea Sf. Trifon sau conținea numai icoana acestuia.

– Trifănitul se mai practică în vreo țară sau în România se mai întâlnește undeva?

– Sf. Trifon este foarte cinstit în spațiul creștinesc sârb și rus, este ocrotitorul Moscovei, toți văd latura aceasta, de doctor fără de arginți; noi și bulgarii, că totuși suntem comunități viticole, îl cinstim prin acest obicei de trifănit. La noi, în România, da, se mai practică, dar sub alte denumiri, în Dobrogea, Vrancea, Vâlcea, Giurgiu, Dolj, Mehedinți, izolat în anumite localități din Transilvania etc. Sunt zone în care la această sărbătoare se implică primarii, comunitatea în întregime, bisericile, toate celebrând inclusiv începerea noului an viticol.

Muzeul „Crama de lemn 1777“ este o reconstituire a celei mai vechi crame din anul 1777, ce s-a păstrat până în anul 1985. Ea a fost construită de Consiliul Județean Prahova, prin Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova, cu piese recuperate din vechea cramă, pe un teren donat de arheologul Nina Grigore, cea a cărei familie a donat nenumărate obiecte vechi din arsenalul viticol și se pregătește, de asemenea, să cedeze cu titlu gratuit peste 400 mp pentru extinderea curții muzeului. Într-o oarecare măsură, ca să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, existența muzeului i se datorează.

Sf. Mare Mucenic Trifon s-a născut în Frigia, o veche regiune istorică din partea central-vestică a Asiei Mici (azi, Turcia), în satul Campsada (Lampsacus, după alte surse), aproape de cetatea Apamia. Încă de mic a primit de la Dumnezeu harul Sfântului Duh și puterea de a face minuni. El este cel care ar fi vindecat-o pe frumoasa fiică a împăratului roman Gordian (anii 238-244), posedată de un diavol ce s-a arătat ca un câine negru, cu ochii de foc și care ar fi spus că nimeni nu-l poate face să iasă din copilă, în afară de Sf. Trifon, de care de altfel se și teme. Chiar se afirmă că demonul le-ar fi vorbit regelui și supușilor că singurii asupra cărora nu are putere „sunt cei care cred în Dumnezeu, Iisus Unul Născut, Petru și Pavel, martirizați la Roma“. De frică, toți s-au convertit pe loc la creștinism. Însă mai târziu, în timpul împăratului Decius (249-251), cel care a pornit una dintre cele mai mari prigoane împotriva creștinilor, Sf. Trifon a fost chemat de eparhul Acvilin, care i-a poruncit să se lepede de credința sa. Pentru că Sf. Trifon a refuzat, a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, a fost ars, scrijelit cu gheare de fier și i s-au bătut cuie în tălpi. Dar sfântul a îndurat totul cu răbdare. În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului. Sf. Trifon s-a rugat înainte de execuție, mulțumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit și l-a mai rugat să-i miluiască pe toți cei care-l vor chema în ajutor.

Maria Bogdan

Pe vechiul drum ce leagă Bucureștiul de mare, puțin după ieșirea din Urziceni, o veche curte boierească continuă să-și depene poveștile. La câteva sute de metri de șoseaua Urziceni – Slobozia, ansamblul Domeniului Manasia a revenit de curând în circuitul public.

O cramă cât o grădină

Chiar de la poarta domeniului vizitatorii sunt impresionați de arborii seculari care umbresc parcul. Probabil că la umbra lor chiar și cele mai călduroase zile de vară devin suportabile. Între ei, palatul construit în stil eclectic, cu un singur etaj și cu pod înalt, se încadrează perfect.

Istoria locului se pierde în negura timpurilor. Ceea ce știm cu certitudine este că satul Manasia, ca și cele din jur au aparținut timp de peste un secol Cantacuzinilor. În 1775 moșia Uluiți-Manasia avea să fie cumpărată de către Alexandru Ipsilanti, pe atunci domnitor al Țării Românești. Peste încă 64 de ani, în 1839, domeniul este vândut prințului sârb Efrem Obrenovici. Sub oblăduirea acestuia avea să înceapă a străluci Manasia. Ca un adevărat prinț de sânge ortodox, noul stăpân a înălțat o biserică spre pomenirea sa și a neamului său. Sfântul lăcaș există și astăzi, fiind inclus pe lista monumentelor istorice ale României. Dar, în afară de cele sfinte, principele iubea, în egală măsură, și roadele pământului. În special pe cele ale viței-de-vie. Ca atare, a construit și niște pivnițe impresionante, care au dăinuit, și ele, până în zilele noastre. Suprafața lor măsoară nu mai puțin de 1.000 de metri pătrați !

Istorie cu parfum de alcov

Familia prințului avea să capete o nouă faimă (poate bună, poate rea – nu știm cine ar putea spune) în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Fosta sa noră, Maria Obrenovici (născută Catargiu), a devenit amanta domnitorului. În această calitate, i-a dăruit lui Cuza doi băieți, Alexandru și Dimitrie, care au fost adoptați de către Elena, soția oficială a domnitorului. Milan, fiul Mariei și al lui Milos, urmașul lui Efrem, avea să devină, în 1868, la numai 14 ani, prinț și apoi rege al Serbiei. În acest context, moșia a fost neglijată o vreme. În anul 1879, Ion Hagianoff, fost ministru de externe al Bulgariei, refugiat în România, cumpără domeniul de la regele sârb. Împreună cu soția sa franțuzoaică, Marie-Claire, și cu fiul lor Nicolae, reclădește aproape din temelii reședința. Așa s-a ridicat castelul în stil eclectic, dar și cu numeroase elemente de Art Nouveau, care stârnește admirația și astăzi.

În jurul castelului s-au amenajat un mic iaz și un deal. În vârful acestuia se află un foișor, din care se poate admira întregul domeniu. Alei perpen­diculare străbat parcul. Desigur că nu lipsesc nici grădina de trandafiri, poteca secretă ce trece printr-un tunel de tufișuri, precum și o peluză perfect plană, care se adaugă imensei terase a palatului.

Boieri și stâlpi ai comunității

Conacul Manasia

Mare parte a clădirii a fost ridicată cu cărămizi și țigle produse în fabrica familiei Hagianoff, construită în Manasia. Încăperile din castel erau mobilate cu mult rafinament. Piesele proveneau din toată lumea, atât Ion Hagianoff, cât și fiul său, Nicolae, fiind fini cunoscători și având la îndemână suficiente mijloace financiare.

Deși toate camerele palatului impresionau prin decorațiunile lor, prin priveliștea de care dispuneau și prin ceea ce conțineau, una dintre ele intrigă și acum. Este vorba despre cabinetul personal al lui Ion și apoi al lui Nicolae Hagianoff, aflat la parterul clădirii. După cum povestesc bătrânii care au lucrat în conac, ferestrele încăperii erau permanent acoperite de draperii negre. Accesul femeilor în acea cameră era strict interzis. Opreliștea era valabilă chiar și pentru fetele din casă însărcinate cu dereticatul odăilor. Despre ce se întâmpla acolo există o mulțime de legende, dar nicio certitudine. Unii spun că se făceau ședințe de spiritism. Alții că se discutau afaceri. Dar ce a fost, în realitate, probabil că nu vom afla niciodată... Nicolae Hagianof avea să continue și el tradiția proprietarilor domeniului, fiind unul dintre stâlpii comunității locale. Pe cheltuiala sa a ridicat, între 1923 și 1937, o școală, sediul noii primării a comunei Manasia, precum și monumentul închinat localnicilor căzuți în Primul Război Mondial. În anul 1944 el avea să doneze domeniul, ca și fabrica de cărămizi Armatei Sovietice, care ocupase zona. Avea să moară la București, în 1976, după ce mulți ani a lucrat ca șofer de taxi.

Noua tinerețe a reședinței Hagianoff

Palatul, pentru că era o construcție impunătoare, a avut șansa de a nu fi transformat în vreun grajd de CAP sau într-o magazie de grâne. De-a lungul timpului, aici au fost găzduite o grădiniță, un internat, dar și birouri ale IAS ori ale altor instituții.

În holul de la intrare se păstrează lozincile comuniste pictate pe pereți în acea epocă. După 1989, domeniul a fost vândut. Pentru că familia Hagianoff nu a avut urmași, nu au existat scandaluri legate de vânzarea palatului de către stat unor persoane private. La ora actuală, proprietarii sunt dna Ariadna Löwendal Dănilă, fiica actriţei Irina Dall (Löwendal) şi nepoata pictorului George Löwendal, împreună cu soțul său, restauratorul Dorin Dănilă. Cu multă răbdare, cu trudă și cu cheltuieli enorme, ei au reușit să readucă domeniul la măreția sa de odinioară. Crama a fost restaurată, iar într-una dintre încăperile sale se află o galerie de portrete ale proprie­tarilor dome­niului. Acolo pot fi organizate și diverse evenimente.

Saloanele au fost remobilate cu piese cumpărate la licitații din toată lumea. Cele câteva piese originale care au supraviețuit vremurilor au fost restaurate și încadrate la locul lor de altădată. Podul a fost reamenajat ca sală multimedia și ca expoziție de uniforme militare românești din perioada interbelică, dar și de jucării. Fiecare dintre camere a primit câte o denumire și a fost amenajată într-un stil anume. Cu toate acestea, ansamblul se pre­zintă ca un tot unitar, ce integrează armonios această diversitate stilistică. Mai presus de toate, cei care vizitează palatul trec printre mărturiile a aproape două secole de istorie ca și cum ar călători cu o mașină a timpului.

Poate că marii fermieri – ca s-o spunem direct, marii boieri ai zilelor noastre – ar putea să preia și dorința de a lăsa ceva posterității, precum vechea boierime română.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2016 – pag. 52-53

Dacă italienii spun că toate drumurile duc la Roma, moldovenii spun că în țara lor toate drumurile duc la Cricova. Și pe bună dreptate pentru că orașul subteran este unul dintre acele locuri pe care trebuie să le vizitezi cel puțin o dată în viață. Arheologia și arta vinificației, la care se adaugă butoaiele gigant, milioanele de sticle pline, străzile cu nume de vinuri și sala de cinema sunt elementele care și-au dat mâna, oferindu-ne astăzi un loc unic în lume.

Din dragoste pentru vin și tradiție

Încă din parcarea cramei poţi afla detalii despre locul pe care urmează să îl vizitezi, însă cu adevărat informat vei fi din momentul în care ești invitat să te urci în mașinuța care te va plimba pe străzile orașului subteran, unul deloc mic pentru că, după cum atrage ghidul atenția încă de la început, „dacă am reuni toate străzile, am putea avea o stradă cu o lungime de peste 100 de km“. Până la prima oprire acesta se asigură că știi datele importante din istoricul cramei: încă din secolul al XIV-lea aici exista o mină din care se extrăgea piatra care ulterior era folosită pentru construcția caselor de pe tot teritoriul țării. În anul 1947, academicianul Petru Ungureanu a realizat un experiment pentru a observa cum se păstrează vinul în mină și a constatat faptul că se regăsesc aici cele mai bune condiții. În următorii ani s-au realizat alte experimente și așa s-a ajuns la crearea unei uriaşe crame şi depozit. La prima staţionare te poziționezi lângă butoaiele de stejar unde vinul este pus la învechit, iar străzile poartă numele vinului pe care îl depozitează: Fetească, Cabernet ș.a.m.d.

Plimbarea este cu adevărat palpitantă mai ales prin faptul că, înaintând printre hrube, te îndrepţi spre centrul pământului, la figurat vorbind, însă la un moment dat ajungi chiar și la adâncimea de 100 de metri. Și nu ajungi oriunde, ci la cinema! Da, n-am greșit locul, ci chiar în orașul subteran există o astfel de destinaţie elegantă și modernă unde turiștii sunt invitați să vadă un filmuleț care rezumă istoria cramei și a combinatului de vinuri.

Tot de la ghidul excursiei vei afla cum se face șampania prin metoda champenoise, dar și prin metoda tradițională. Dacă ești norocos poți vedea la lucru și linia de șampanizare, un echipament modern, dar cu siguranță te vei întâlni cu una dintre cele 5 doamne remueur care învârte în fiecare zi, câte o optime de cerc, sticlele cu șampanie așezate în suporturi de lemn speciale.

Din vinotecă n-ai mai pleca!

Înainte de a ajunge în vinotecă ai posibilitatea de a admira un muzeu în care diverse obiecte, machete și tablouri prezintă scene din producerea vinului, momente de sărbătoare sau momente din viața țăranului care are mereu o carafă cu vin în preajmă. Dar când ajungi în vinotecă nu știi încotro să te uiți. Miile de sticle așezate cu rost formează colecția națională. Și începi să te plimbi, dar nu înainte de a admira cele două distincții importante acordate cramei: Ordinul Republicii Moldova, cea mai înaltă distincție din stat, primită în anul 2002, precum și declararea prin lege, în anul 2004, a combinatului și a beciurilor ca patrimoniul cultural-național al Republicii Moldova. Colecția a fost creată în anul 1954, iar de-a lungul vremii a ajuns să numere chiar și 1,3 milioane de sticle. Există și o colecție privată de vinuri ce aparțin președinților din mai multe țări de pe mapamond. Aceasta este cu atât mai valoroasă pentru că păstrează vinuri vechi, unele în ediție limitată, iar la loc de cinste este așezat cel mai important vin: Evreiesc de Paști – Ierusalim 1902. Pentru acest vin au existat și numeroase oferte, uneori fiind vorba despre sume astronomice, dar am aflat că nu este de vânzare, momentan, indiferent de suma pe care ar fi cineva dispus să o plătească.

De-a lungul timpului, beciurile de la Cricova au devenit o atracție pentru numeroase personalități ale vieții politice, mondene, sportive și culturale. Din acest motiv a fost înființat și un panou cu fotografii care ilustrează momente ale vizitatorilor.

După o astfel de excursie parcă e musai să deguști un vin de Cricova. Aşa că excursia continuă cu vizitarea sălilor de degustare amenajate sub diverse tematici. Sala Europeană, Sala Fundul Mării, Sala Casa Mare, Sala Prezidențială și Sala cu șemineu. Fiecare dintre ele spune o poveste, a vinului, a tradiției moldave și a istoriei, creând mediul perfect pentru a sorbi dintr-un pahar cu vin. Tot aici este amenajat și un restaurant modern, chiar de lux ar spune unii, semn că fiecare oportunitate trebuie valorificată pentru ca vinurile moldovenești să rămână cea mai importantă carte de vizită a Republicii Moldova.

La plecare sentimentele sunt contradictorii: ești încântat de ce ai văzut, dar indignat de faptul că ai fi vrut să stai mai mult, să faci mai multe poze și atunci îți spui: sigur am să revin! Și cu acest gând te poți îndrepta spre magazinul cu suveniruri de unde poți lua o amintire sau mai multe, dar neapărat și o sticlă de vin de Cricova.

GALERIE FOTO

Loredana Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, paginile 54-55

Recent, la Editura MASR din Bucureşti a văzut luminiţa de la capătul tunelului şi a tiparului cartea cu titlul de mai sus, având ca autori trei specialişti, posesori ai unei practici îndelungate şi de calitate: V. Guţu, Fl. Mateescu şi M. Avarvarei. Ea se adresează în primul rând viticultorilor amatori, care pot avea astfel la dispoziţie un GHID care să le călăuzească lucrările ce trebuie executate în vie, cramă şi pivniţă.

Lucrarea este alcătuită din două părţi, şi anume:

Partea l-a – Cartea viei, în care sunt prezentate capitolele:

1. Înfiinţarea viilor pe lângă casă, din hibrizi direct producători;

2. Tehnologia obţinerii viţelor altoite;

3. Înfiinţarea plantaţiei de viţă-de-vie;

4. Sisteme de susţinere;

5. Tăierile de formare şi întreţinere;

6. Forme de conducere;

7. Lucrările de întreţinere a viilor pe rod şi 8. Boli şi dăunători.

Partea II-a – Cartea vinului cuprinde capitolele:

1. Inventarul minim necesar pentru obţinerea, condiţionarea şi păstrarea vinului;

2. Materia primă, prelucrarea şi condiţionarea primară;

3. Fermentarea mustului;

4. Întreţinerea vinului după încetarea fermentării.

Tot în cadrul părţii a II-a mai sunt prezentate şi două capitole speciale, şi anume: a) 44 de întrebări şi răspunsuri despre vin şi b) Să ne confecţionăm singuri un teasc.

La finalul cărţii sunt prezentate pe patru pagini 36 de poze color (foarte reuşite) privind cele mai rapace boli şi cei mai periculoşi dăunători ai viţei-de-vie. Aceste figuri pot avea un rol determinant pentru identificarea agenţilor patogeni care pot apărea în plantaţiile viticole.

Doritorii îşi pot procura această carte prin intermedierea Editurii MAST din Bucureşti, str. Sirenelor nr. 22, sector 5, telefon; 021-410.19.36 sau 0740-320.350.

Virgil Grecu

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti