Zonă turistică recunoscută, județul Alba a avut în această vară, în ciuda restricțiilor și temerilor generate de pandemie, mulți vizitatori, din țară și din străinătate. În regiunea Apusenilor, majoritatea pensiunilor au fost pline. La Vidra, în apropierea casei care păstrează vie memoria lui Avram Iancu, se află una dintre cele mai frumoase pensiuni din Țara Moților. Lia Vârciu ne spune că, pe parcursul acestei veri, pensiunea a fost plină: ,,Solicitările au fost peste capacitatea noastră de cazare. Suntem la poalele Muntelui Găina, avem câteva obiective turistice deosebite în apropiere. Aici se află cea mai mare rezervație de fosile din Europa, Dealul cu melci. Avem o cascadă spectaculoasă și un peisaj de basm... Poate de aceea ne-am bucurat de foarte mulți oaspeți în acest an, mai mulți decât în primul an de pandemie. Noi nu avem foarte multe locuri de cazare, nu se poate crea aglomerație, s-a putut păstra distanțarea socială, poate și din acest motiv mulți s-au gândit să vină la noi...“

Această perioadă grea ne-a făcut și un bine, spun oamenii din turism, românii au început să-și redescopere țara. „Munții, aerul curat, pădurile și liniștea sunt argumentele pentru o ședere placută în zona noastră. Și mai avem un argument – bucătăria tradițională. Încercăm să luăm produse din gospodăriile localnicilor, le oferim preparate făcute după rețetele din vechime de aici, din Apuseni. Noi avem și o păstrăvărie, putem servi păstrăv proaspăt, prins direct din bazine…“, ne spune proprietara pensiunii de la Vidra.

Bucătărie tradițională

„Odată cu redescoperirea locurilor pitorești ale țării, se pare că românii au redescoperit și bucătăria tradițională, acolo unde și proprietarii de pensiuni au reușit să găsească bucătari pricepuți. La Sălciua, chiar sub culmea muntelui, se află o altă pensiune deosebită din Țara Moților. Pentru că proprietarul, Traian Buran, are și o fermă de vaci de carne, printre atracțiile culinare ale pensiunii se află preparatele din carne de vită. Anul trecut nu ne-am putut lăuda cu foarte mulți turiști, de multe ori eram la pensiune doar noi și florile noastre“, ne spune Mirela Buran. „În acest an, însă, a trebuit să refuzăm multe grupuri pentru că, din iunie până în octombrie, pensiunea a fost plină. Am investit foarte mult pentru ca turiștii sa aibă tot ceea ce le trebuie și chiar mai mult decât știau că avem. Le oferim tot felul de surprize, inclusiv culinare… Avem piscine, exterioare și interioare, locuri de joacă pentru copii, posibilități de a practica sportul. Încercăm să le satisfacem toate pretențiile celor care ne vizitează. Suntem mulțumiți când lumea este mulțumită!… Ne preocupă  condițiile de cazare, dar și de masă. Oferim produse tradiționale, iar materia primă o asigurăm, în bună parte, din comună, de la gospodari și de la ferme. Este un circuit firesc și încercăm să-i ajutăm și pe micii producători locali. Zona este deosebit de generoasă, cu peisaje de poveste, cu obiective turistice interesante. În apropiere se află Huda lui Papara, Poarta Zmeilor și alte peșteri spectaculoase pentru speologi, dar și pentru turiști“, ne spune Mirela.

Zona viticolă de la Ighiu

Mulți compatrioți au preferat, în această vară, liniștea și siguranța muntelui, dar au fost turiști și în alte zone ale județului Alba, mai puțin vizitate în alți ani. Un bun exemplu este zona viticolă de la Ighiu. Ovidiu Negrea este președintele Asociației Țara Vinului. A deschis, anul trecut, o pensiune specializată în degustarea roadelor viilor din această regiune. Ovidiu ne mărturisește că începutul a fost greu pentru că a coincis cu primele valuri ale pandemiei. În această vară au apărut și turiștii, chiar și din străinătate. „Asociația noastră își propune să promoveze produsele locale, în special vinurile de Ighiu și Țelna care sunt mai puțin cunoscute decât cele de pe Târnave, dar noi zicem că au aceeași calitate. La pensiune am gândit și o sală specială pentru degustări. De altfel, pensiunea este situată în mijlocul viei. Avem vinuri deosebite aici. În urmă cu peste o sută de ani vinurile noastre au ajuns la marile curți ale Europei, la Viena, la Budapesta sau în Germania. Încercăm să reînnodăm  această tradiție. La pensiune am pregătit și un sector al produselor locale, al produselor de casă, de la dulcețuri la murături… Vrem să facem turism de calitate, dar și viticultură de calitate“, spune  Ovidiu Negrea.

Viile de la Ighiu umpleau, pe vremuri, dealurile de la Ighiu și Țelna. Au mai rămas puține, dar câțiva tineri viticultori și-au propus să readucă vinurile de lângă Alba Iulia pe mesele românilor. Aici, ca și la Vidra sau Sălciua, turismul ajută agricultura și agricultura ajută turismul…

Vasile BRAIC

Concediul petrecut în mediul rural înseamnă mai mult decât odihnă. Înseamnă tradiții, activități de relaxare specifice zonei, dar și oportunitatea de a descoperi gastronomia locală. De toate aceste lucruri era convinsă și doamna Cornelia Dumitrescu atunci când s-a hotărât să deschidă o pensiune. A ales o superbă zonă de munte, dar mai puțin valorificată la acea vreme, comuna Polovragi – județul Gorj, iar în anul 2009 a inaugurat Pensiunea Castania.

Lângă pădurea de castani

Pensiunea Castania este situată în Poiana Mănăstirii, iar încântarea multor turiști este dată de faptul că din unele camere și de pe balcon poate fi admirată Mănăstirea Polovragi. În imediata apropiere este o pădure de castani, de aici și denumirea pensiunii. Însă această pădure nu a fost doar o sursă de inspirație în găsirea numelui, ci a devenit și o „sursă de aprovizionare“ pentru doamna Cornelia, care utilizează castanele în fel de fel de rețete care-i încântă pe turiști. Mai mult decât atât, aceasta mai organizează și un Festival al Castanelor.

La Castania se pot caza în același timp 22 de persoane, pentru că este o pensiune de familie, după cum spune proprietara. Camerele sunt mobilate modern și dispun de baie proprie și balcon, unde turiștii pot admira neîncetat peisaje de vis.

Restaurantul este un alt punct-cheie al pensiunii. Aici regăsim o îmbinarea armonioasă între tradiții și modernism, iar preparatele cu care se pot ospăta oaspeții sunt gustoase și preparate în mare parte cu produse locale.

„Ne-am dezvoltat treptat, cum se întâmplă în cazul oricărei afaceri, însă mai am lucruri de făcut pentru a ajunge acolo unde îmi doresc. Sunt mulțumită de faptul că turiștii care ne calcă pragul apreciază în mod deosebit curățenia din pensiune, mâncarea foarte gustoasă, decorațiile și mai ales căldura cu care îi întâmpinăm de fiecare dată. În ceea ce privește mâncarea, ne adaptăm în funcție de cerințe. În cazul în care este vorba despre un grup de turiști, atunci le propun un meniu fix; în general este un meniu à la carte, dar la cerere putem pregăti și produse tradiționale. Achiziționăm de la localnici, care sunt buni gospodari, carne și brânză direct de la stână, deci încercăm să valorificăm, pe cât se poate și avem voie, produsele locale“, a declarat Cornelia Dumitrescu.

Prin deschiderea acestei pensiuni, doamna Cornelia nu doar că a sprijinit comunitatea locală și achiziționează permanent produse de la gospodarii polovrăgeni, ci a creat și multe locuri de muncă pentru că are nevoie de sprijin de nădejde în desfășurarea activității.

Cămara gospodinelor

În cadrul pensiunii, turiștii au la dispoziție și sală de conferințe, salon pentru timpul liber, terasă, foișor pentru grătar și o cămară a gospodinelor. Cea din urmă încăpere este și cea mai recent inaugurată. Aici doamna Cornelia a mers pe calea tradiției. În primul rând s-a gândit să o mobileze cu obiecte din lemn, iar din acest motiv a apelat la priceperea familiei Dîlganu. Astfel că Rodica și Viorel Dîlganu au realizate polițe, rafturi, scaune, o masă, bănci, dar și obiecte de decor. Toate obiectele au fost atent lucrate în lemn de Viorel și pictate cu drag de Rodica.

Pe rafturile din cămară sunt așezate, așa cum era de așteptat, borcane cu dulceață, murături, zacuscă și siropuri pregătite după rețetele din zonă. Produsele pot fi consumate de turiști și chiar achiziționate pentru acasă. Pe lângă mobilierul realizat de familia Dîlganu, în cămară sunt și obiecte care spun o parte din povestea polovrăgenilor: război de țesut, costum popular, șervete, preșuri, fotografii în care apar localnici fie îmbrăcați în straie populare, la zile de sărbătoare, fie în zilele obișnuite în care își desfășoară activitatea, dar și obiecte din ceramică de Horezu.

Pe lângă condițiile pe care le-a creat în cadrul pensiunii și locurile de joacă sau jocurile (Wii, masă de fotbal, remi, tobogan, leagăne, biciclete, masă de tenis, teren de badminton, piscină pentru copii) pe care le pune dispoziția oaspeților, doamna Cornelia a creat și câteva trasee turistice pe care aceștia le pot parcurge. Unele pe jos, altele cu bicicleta sau cu mașini de teren și ATV-uri, pentru că zona este propice sporturilor off-road. În acest fel turiștii nu se pot plictisi dacă aleg să stea mai multe zile la Polovragi. Nu trebuie să uităm faptul că în imediata apropiere a pensiunii este și Mănăstirea Polovragi și peștera cu același nume, două obiective turistice pe care nu aveți voie să le ratați dacă ajungeți în zonă. Mai mult decât atât,  trebuie să reamintesc faptul că Polovragiul este foarte aproape de Rânca și Transalpina, un motiv în plus pentru a vizita și a vă caza în Polovragi.

Pe lângă evenimentul dedicat castanelor, doamna Cornelia Dumitrescu organizează în luna iunie și Sărbătoarea Căpșunilor de Polovragi, cunoscut fiind faptul că mulți localnici sunt producători de căpșuni.

Pentru mine, ca și pentru mulți alți turiști care i-au pășit pragul, Pensiunea Castania este mai mult decât un loc de cazare. Este un popas de suflet unde te poți relaxa și îți poți reîncărca bateriile, unde te poți destinde și juca, unde poți admira peisaje de vis și poți descoperi tradițiile gorjenilor.

GALERIE FOTO

Larissa SOFRON

Cine alege să meargă câteva zile în Bucovina o face de cele mai multe ori pentru frumuseţea peisajului, pentru tradiţiile păstrate din moşi-strămoşi, dar şi pentru mâncarea tradiţională. Şi cum această regiune este deja cunoscută şi vizitată de mii de turişti români şi străini, pensiunile agroturistice nu lipsesc, ba chiar sunt cele mai solicitate spaţii de cazare. Poate vă întrebaţi şi de ce? Pentru că în astfel de locuri te poţi simţi ca acasă, iar undeva în comuna Capu Câmpului te poţi simţi ca acasă-n Bucovina. Şi nu oriunde, ci la pensiunea cu acelaşi nume.

„Aici mă simt cu adevărat român“

Soţii Boca deţin un loc de vis, desprins parcă din poveştile de altădată, spun turiştii. Cunoscut este faptul că bucovinenii sunt oameni gospodari care vor să aibă pe lângă casă tot ce le trebuie, iar agropensiunea de astăzi este rezultatul devotamentului și al iubirii față de animale şi, natură. Ioan Boca este de meserie inginer silvic și după cum spune soția, el duce greul, ea doar șlefuiește, însă împreună îngrijesc de pensiune, restaurant și cele 5 ha de teren din jurul construcțiilor.

Așa cum poate era de așteptat pentru o zonă de munte, lemnul predomină în tot ceea ce înseamnă construcții. Pensiunea dispune momentan doar de 4 camere, deși cei doi își doresc să poată crește numărul spațiilor, însă nu fac din această dorință neapărat un țel, ci se bucură de ce pot oferi momentan celor care le trec pragul. Interiorul camerelor respectă tradițiile din zonă, covoarele de lână țesute la război și mobilierul din lemn atent meșteșugit demonstrează faptul că, indiferent de evoluția vremurilor, lucrurile simple, făcute în inima satului, nu se demodează niciodată. Dacă numărul camerelor este mult mai mic față de solicitările primite, restaurantul este mai încăpător. Are aproximativ 100 de locuri și dispune de terasă. Și aici predomină elementele tradiționale, există chiar și o sobă unde gazdele pregătesc adesea scrijele. Da, am ajuns și la partea cea mai apreciată, mâncarea.

Poate v-ați oprit din citit la cuvântul scrijle, neștiind ce înseamnă. Ei bine, scrijelele sunt printre cele mai solicitate preparate atunci când un turist ajunge în Bucovina, sunt de fapt cartofi tăiați felii care se pun pe plita încinsă, se rumenesc pe o parte și pe cealaltă și se servesc cu lapte acru (iaurt) făcut în oale de lut. Majoritatea produselor sunt naturale, deși acest lucru este tot mai dificil de oferit oaspeților și asta din cauza birocrației care pune tot mai multe piedici micilor producători. „Am vrut în primul rând să dezvoltăm gospodăria noastră pentru ca astfel cei care simt ca noi să se bucure de ce avem. Putem oferi produse proaspete din grădina și gospodăria noastră, deci încercăm pe cât posibil să trăim sănătos, noi și oaspeții noștri. Există o problemă în ceea ce privește distribuția produselor proprii, pentru că din punct de vedere fiscal se poate, dar sanitar ni se pun piedici. Trebuie să avem fel și fel de avize și este destul de dificil, nu ne permitem să le obținem pe toate. Și uite așa, noi care avem animale și seră suntem nevoiți să ne ducem către marile magazine“, a punctat Stela Boca, vădit dezamăgită de piedicile, tot mai dese, care îi determină pe mulți să renunțe în a mai vrea să facă ceva în România.

Tot ea își amintește cu drag o întâmplare ce s-a petrecut în restaurant – un turist, sus-pus după cum menționează, i-a oferit, printr-o simplă replică, poate cel mai bun motiv de a continua ceea ce face: „Să nu schimbați nimic din ceea ce faceți, pentru că eu aici mă simt român.“

Din dragoste pentru animale

Înainte de a se ocupa de turism, ocupația de bază a familiei Boca era agricultura, mai exact cultura intensivă de cartofi. Astăzi nu mai cultivă pe suprafețe la fel de mari pentru că trebuie să valorifice pământurile cu porumb și fân pentru animale, însă chiar și așa au parcele nestropite cu nimic, ce le asigură strictul necesar.

Situat printre copaci, întreg domeniul reprezintă un loc de relaxare și de distracție pentru turiștii de toate vârstele. „Am pornit de jos, de la creșterea animalelor, dar și de la specificul zonei, pentru că majoritatea gospodarilor din Bucovina asta fac. Avem o gospodărie mixtă, creștem pui, vaci, oi, cai și ponei. Ideea a fost ca cei care vin aici să se simtă ca într-o gospodărie. Poneii îi creștem mai ales pentru copiii care vin la noi. Aici au posibilitatea să îi hrănească cu morcovi direct cu mânuța lor, nu prin intermediul telefonului sau a calculatorului. Mai au la dispoziție o căsuță cu iepurași și chiar o familie de păuni. Copiii pot fi plimbați cu trăsura trasă de ponei, iar adulților le punem la dispoziție trăsuri trase de cai de rasă și chiar trasee pe drumuri forestiere“, a completat Ioan Boca.

Curtea imensă este ca un vis. Aici gazonul este parcă măsurat cu linia, pavajele sunt realizate cu piatra adunată de pe valea Moldovei, iar gardurile de lemn. Un alt motiv pentru care pensiunea este tot mai căutată este dat de faptul că aici poți face echitație, chiar și cu antrenor. Caii de rasă, în special lipițanii, sunt mândria domnului Ioan, care spune că a crescut cai de când se știe.

Distracția este asigurată și de numeroase spații de joacă – perete pentru cățărat, saltele, locuri amenajate pentru tras cu arcul și multe altele. Deci, dacă ajungeți la pensiune și curtea e plină de copii, să nu aveți impresia că ați ajuns în curtea unei școli, ci într-un paradis al distracției.

Ar mai fi multe de relatat, însă cel mai bine ar fi ca în această vară să mergeți în Bucovina pentru că veți avea parte și de mese câmpenești cu produse tradiționale, de focuri de tabără sau seri folclorice unde vin ansambluri artistice din zonă, cu alte cuvinte: veți beneficia de o atmosferă ca Acasă în Bucovina.

Ion BANU, Loredana Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 13,1-15 iulie 2016 – pag. 54-55

Ridicată pe o coamă de deal, cu toate ferestrele spre Dunăre, în comuna Berzeasca, judeţul Caraş-Severin, pensiunea Ecaterina a fost proiectată de un grup de arhitecţi veniţi tocmai din Livorno, Italia. Proprietarul pensiunii, şi în acelaşi timp primarul localităţii, susţine că a construit această clădire pentru a dovedi concetăţenilor că turismul este viitorul economic al zonei. Şi se pare că dreptatea e de partea lui, din moment ce unitatea de primire, de-a lungul unui întreg sezon, are un grad maxim de ocupare.

Ca în multe alte zone ale ţării, la scurt timp după 1989 aşezările din jurul Clisurii Dunării au început să-şi piardă bruma de importanţă economică ca urmare a încetării activităţilor din minerit, a exploatărilor de masă lemnoasă şi a închiderii fabricilor de prelucrare a lemnului. A urmat o lungă perioadă de convalescenţă socială cu şomaj ridicat şi oameni care nu-şi mai găseau „obiectul muncii“. Trebuiau să se orienteze spre altceva. Au urmat, probabil, multe încercări eşuate. La rându-i, trecând prin multe experienţe şi experimente, care n-au adus plus-valoare comunităţii pe care o conduce, primarul Petru Furdui, aflat la al cincilea mandat, şi-a dat seama că turismul poate fi singura salvare. „După 20 de ani începem să creionăm un alt drum comunităţii noastre, uitând de industrie şi privind, în viitor, spre turism. A fost o decizie grea pe care am luat-o şi a trebuit să fie urmată de un exemplu. La un moment dat am intuit că fondurile europene ar fi şansa prin care să se poată face această reconversie. Am purtat multe discuţii cu posibilii beneficiari ai fondurilor europene plecând de la resursa umană pe care o avem în zonă, cea rămasă fără serviciu ca urmare a disponibilizărilor în activităţile din minerit şi conexe. Au trecut pe la noi caravane SAPARD, caravane FADR, care prezentau oportunităţi investiţionare şi soluţii pentru viitorul comunităţii. Atunci am adunat oamenii şi am încercat să-i convingem. Pe o parte dintre ei i-am şi convins că aceasta este soluţia. Am accesat fondurile pe Măsura 313 din cadrul programului FADR pentru dezvoltarea structurilor de primire turistică, adică ridicarea unei pensiuni cu o finanţare de 50% din partea fondurilor europene şi 50% cofinanţare. Ca să dau un exemplu că se poate, am beneficiat de 200.000 de euro de la comunitatea europeană şi am adăugat eu încă 200.000 de euro“, afirmă primarul.

Un business de familie

„Până la urmă este o afacere de familie, fiindcă în cazul de faţă beneficiarul este societatea pe care o deţine soţia mea. Am spus eu că beneficiarul a participat cu 200.000 de euro, dar situaţia nu este chiar roză! Asta deoarece a fost greu să obţinem creditele şi atunci a fost nevoie de o reuniune de familie. Aşa că toată familia a pus la bătaie patrimoniul fiecăruia, gajând tot ce se putea gaja în favoarea băncii. Nu înseamnă că acum toţi sunt implicaţi în activitatea pensiunii, dar urmăresc îndeaproape activitatea, cu emoţie, dacă este o reuşită sau nu. Dar noi încercăm să demonstrăm că este o reuşită. Pensiunea Ecaterina poartă numele soţiei mele. Ideea de o construi a fost ca urmare a sfaturilor unor arhitecţi italieni care au lucrat la strategia de dezvoltare a comunei noastre. A fost inaugurată în august 2013, de Sfânta Maria. Are 9 camere şi un apartament, o piscină şi un restaurant cu o capacitate de 40 de locuri. Deşi este amplasată pe o coamă de deal, ai senzaţia că, de fapt, te afli chiar pe malul apei. Este o construcţie lungă, cu o şarpantă în două ape, arhitectura fiind în spiritul construcţiilor tradiţionale din această zonă. Făcând-o sub această formă, toate camerele au vederea spre Dunăre, niciuna spre deal.“

Concurenţa aduce plus-valoare

Având atâţia ani de experienţă în ceea ce priveşte gospodărirea comunităţii ca primar, Petru Furdiu ştie că numai cu o pensiune nu se face primăvară turistică. De aici preocuparea permanentă ca şi alţii să investească în acest segment economic. Ştie că mai multe pensiuni înseamnă automat un număr mai mare de turişti dispuşi să-şi facă vacanţe şi să cheltuiască bani pe teritoriul comunei. „În primul rând vreau să-i ajut pe ceilalţi care au rămas în urmă cu investiţiile, deoarece, aşa cum spuneam, am convins pe mai mulţi să investească în acest domeniu. Este o pensiune lângă noi care e nefinalizată, dar se finalizează anul acesta. Mai este complexul lacustru care este şi el în întârziere, dar sperăm ca în luna iunie să se locuiască în el. Concurenţa aduce plusvaloare, vorbesc acum din punctul de vedere al administratorului unei comunităţi. Dacă există o singură structură de primire turistică, aceasta nu va putea să o ducă bine, pentru că este limitat numărul de vizitatori. Conceptul nostru este de a dezvolta cât mai multe astfel de unităţi de primire a turiştilor“.

Un neamţ la porţile Dunării

Latinii spuneau că acolo unde ţi-e bine, acolo e patria (ubi bene, ibi patria). Primarul ştie povestea unui neamţ venit cu iahtul pe Dunăre şi stabilit la ei, în Clisură. „Avem pe teritoriul comunei un cetăţean german, profesor de educaţie fizică, care a venit cu iahtul din Germania şi a acostat undeva pe malul Dunării, pe raza comunei mele. Acolo unde a acostat şi-a şi construit o casă. Mi-a mărturisit că cel mai frumos teritoriu pe care-l străbate Dunărea, de la izvoare şi până la vărsare, este în momentul când intră în acest defileu. Nu exagerez când spun că zona noastră concurează şi chiar depăşeşte în frumuseţe Delta Dunării. În fiecare an, în fiecare sezon, cel puţin 4 luni de zile, această zonă este tranzitată de vase de croazieră. Ne place să le vedem, dar suntem dezamă­giţi că nu opresc pe teritoriul României, fiindcă nu există infrastructură portuară şi nu este pregătită ţara noastră să ofere ceva turiştilor, ca să fie interesaţi să acosteze. Dar să sperăm că în următorul ciclu financiar, 2014-2020, să reuşim să facem acele lucruri ca ei să cheltuiască pe teritoriul nostru şi, implicit, şi-n pensiunea mea“, încheie zâmbind primarul la gândul că, într-o bună zi, în pensiunea lui se va vorbi şi se va comanda în toate limbile pământului.

Facilităţi

Pensiunea dispune de nouă camere duble şi un apartament, restaurant şi bar, piscină gratuită, internet wi-fi gratuit, parcare gratuită, tv prin satelit, cutie de valori, minibar în cameră. Proprietatea oferă un serviciu de închiriere de schijet, iar la cerere se pot organiza excursii cu o ambarcaţiune, la un cost suplimentar. Preţ: single – 180 lei, dubla – 200 lei, apartament – 300 lei. Contact: 0737.314.714 ; 0355.083.907. În zonă: cetatea Drencova la 4 km, vechea mină de cărbune la 6 km şi cascadele Sirimia şi Bigăr la 10 km de proprietate. 

Patricia Alexandra POP,

Paul Rogojinaru

Situată într-o zonă cu un bogat potenţial turistic, pe Valea Almăjului, comuna Bozovici, judeţul Caraş-Severin, pensiunea Luiza este singura locaţie care poate opri, vremelnic, drumurile turiştilor aici. Mulţi ar spune: „mai bine una şi bună decât zece şi rele“, dar lucrurile nu stau chiar aşa, fiindcă bagajul turistic al împrejurimilor reclamă multe alte unităţi de cazare, care, odată construite, ar contribui la o bună dezvoltare regională.

Adrian Stoicu este atât primarul comunei Bozovici, cât şi proprietarul pensiunii Luiza. Niciodată până acum 4 ani nu s-a gândit că ar putea fi proprietar şi nici până acum 2 ani că ar putea fi primar. Născut şi crescut în Bozovici, ca majoritatea copiilor de la ţară a plecat spre oraş la şcoli mai înalte decât generala făcută în localitate. A învăţat în Timişoara, a locuit acolo şi tot în acea urbe s-a şi căsătorit. Pesemne, însă, că-l trăgea aţa spre locurile natale, din moment ce, într-o bună clipă, şi-a luat soţia şi a venit în Bozovici cu gândul să încropească o afacere. Iniţial nu s-a gândit că o să-i meargă cine ştie ce şi că nu va pierde mai mult de un an pe aici. Destinul, însă, a vrut altceva. A pus pe picioare un depozit de materiale de construcţii şi a început treaba. Şi i-a mers. Uşor, uşor a deservit nu numai propria comună, ci şi o parte dintre localităţile situate pe Valea Almăjului. Seriozitatea în afaceri, spiritul de bun gospodar i-au făcut pe cei apropiaţi să-i bage în cap ideea că ar putea fi şi un bun primar. A ezitat la început, dar când l-a biruit gândul că, aşa cum stau lucrurile în comună nu prea are ce viitor să asigure copilului, s-a hotărât: „Trecerea am făcut-o la îndemnul prietenilor şi cunoscuţilor care mă ştiau un bun gospodar, fiindcă am luat totul de la zero, depozitul de materiale de construcţii şi construirea pensiunii Luiza: numele fiicei. Întotdeauna am avut o comunicare bună cu oamenii. Cei care veneau să cumpere de la mine îşi spuneau păsurile şi eu ascultam. Aşa am ştiut ce probleme are comuna, cum aş putea-o dezvolta şi cum aş putea ajuta comunitatea.“

Cu o pensiune nu se face primăvară turistică

Astăzi, la 2 ani după alegeri, ştie precis nevoile localităţii şi ce aşteptări au oamenii de la el. A moştenit datorii foarte mari de la vechea administraţie, dar acum se laudă că este cu situaţia la zi. „Suntem la zi cu totul, ba mai mult, am implementat deja trei proiecte europene şi suntem în stadiul de implementare. Mai avem un proiect guvernamental, pe Ordonanţa 28, pe reabilitare străzi. Zilele trecute am semnat contractul de lucrări cu întreprinzătorul. Comuna noastră a fost condusă 16 ani de un primar care nu a găsit soluţii să facă ceva pentru oameni. Stătea în Reşiţa, venea o dată la 2 săptămâni, iar în ultima perioadă, din păcate, era atât de bolnav încât nu mai avea nicio tragere de inimă să facă ceva pentru comunitate. Nefăcându-se nimic 16 ani, oamenii au acum aşteptări mari, îşi doresc să faci totul repede şi dintr-o dată. Pe proiectele europene se lucrează ani de zile până apuci să le finalizezi. Momentan avem în plan reabilitarea grădiniţei şi a parcului. Cu grădiniţa suntem aproape de final, în primăvară ne apucăm de parc. Avem nişte podeţe într-un stadiu foarte mare de degradare, care trebuie reabilitate şi pentru care am făcut un proiect de calamităţi, prin Măsura 322 D“. Conştient că zona are mare potenţial turistic, continuă: „Avem cascada Bigăr, destul de cunoscută. Dar chiar Valea Almăjului este o zonă nepoluată, cu vegetaţie, cu păduri. Din păcate, nu se poate face turism cu o singură pensiune. Să sperăm că proiectele pe sesiunea 2014-2020 vor avea şi investiţii pe măsură, cu o documentaţie mai simplificată, cu mai multă flexibilitate. De pădurea noastră era interesat, într-o vreme, însuşi Ion Ţiriac pentru a face un fond de vânătoare. Şi noi ca primărie suntem deschişi la proiecte şi investiţii, însă s-a cam vândut tot terenul intravilan. Acum am la primărie o echipă tânără, pliată pe proiecte europene.“

Zonă bună, spaţii de cazare puţine

„Suntem singurii care am rămas din Valea Almăjului fără canalizare. Acesta este proiectul major pe care vrem să-l facem cu o investiţie destul de mare. Iniţial a fost un proiect făcut pe bani guvernamentali, am renunţat la el şi am preferat să mai stăm un an-doi şi să-l băgăm pe proiect european, că ştim sigur că se finalizează. Pensiunea este funcţională tot timpul, am un băiat care se ocupă de ea. Pe viitor ar trebui s-o mărim, să mai facem încă o pensiune sau să mărim capacitatea de cazare. Însă ar fi extraordinar dacă şi alţii ar ridica pensiuni. Poate reuşim prin primărie, oferim şi consultanţă prin oamenii pe care-i avem acolo. Să ai o zonă turistică ce are un potenţial aşa mare, un produs natural special şi să existe numai o singură pensiune nu e normal. Pensiunea Luiza am făcut-o în regim de avarie. Nici nu m-am gândit că o să ajung primar şi că o să-mi folosească. Dar vine un investitor în zonă şi n-ai unde să-l duci, n-ai unde să-l cazezi. Investiţia am făcut-o acum 3-4 ani şi, iniţial, n-am construit-o cu intenţia de-a caza. Prietenii m-au determinat să-mi fac şi nişte spaţii de cazare. Am plecat de la o cameră, dintr-o clădire cumpărată de la un lichidator. Oamenii ştiu că am pornit totul de la zero, de aceea au crezut că mă pot ocupa şi de primăria luată, pe undeva, tot de la zero. Mai trebuie lucrat însă la infrastructură. Degeaba avem în preajmă locuri inedite, cum ar fi Lacul Dracului sau Cheile Nerei, dacă drumurile sunt impracticabile. Dar, uşor, uşor, în mandatul meu voi încerca să rezolv o parte din probleme, ca, dacă vine altul în locul meu, să n-o ia de la zero, cum am făcut eu.“

Facilităţi Pensiunea Luiza

Aflată în centrul localităţii Bozovici, în imediata vecinătate a Parcului Central, pensiunea are în dotare 14 camere, dintre care 4 cu pat matrimonial şi 10 camere duble. Sunt dotate cu frigidere, baie, încălzire centrală, Tv prin cablu şi Internet. Dispune de bucătă­rie, precum şi de o modernă sală de mese, cu o capa­citate de 60 de locuri, ideală pentru organizarea de evenimente. Parcarea este asigurată de un sistem de supraveghere cu camere video. În zonă se pot vizita: Cascada Bigăr – cu o înălţime de 7 m, al cărei debit de apă curge direct pe un bloc de tuf calcaros; Cascada Susărei – cu o cădere de 15 m, în Parcul Naţional Cheile Nerei; Staţiunea Băile Herculane; Rezervaţia Mulinologică Rudăria; Lacul Dracului – în Munţii Locvei, în partea de început a Cheilor Nerei; Cheile Caraşului etc.

Preţuri: 80 lei camera dublă. Contact: 0733.909.571.

Paul Rogojinaru

Într-o zonă izolată a staţiunii Durău, departe de sâcâietoarele zgomote urbane sau rurale, unde simţi „că stropi de linişte îţi curg prin vene, nu de sânge“, vorba lui Blaga, la 800 de metri deasupra mării, acolo unde Ceahlăul începe a se semeţi aidoma unui „uriaş cu fruntea-n soare“, se află pensiunea Vânătorul.

Impozanta construcţie din lemn şi piatră are adunată în ea toată truda, priceperea şi curajul familiei Petrescu (proprietarii pensiunii), căci investiţia este exclusivă, fără un alt sprijin financiar. Odată ajunşi aici, cu siguranţă veţi detecta căldura şi „sufletul“ pensiunii, fiindcă fiecare grindă bătută în cuie, fiecare piatră aşezată la temelie au fost „mângâiate“ de mâinile dibace ale lui Dragomir Petrescu.

Ca la mama acasă în sânul naturii

Multe sunt pensiunile care îmbie promiţând că, odată trecându-le pragul, „vă veţi simţi cu adevărat în sânul naturii“, că „veţi servi preparate ca la mama acasă“, dar puţine sunt cele care corespund acestor slogane, aşa cum o face pensiunea Vânătorul din Durău, comuna Ceahlău, judeţul Neamţ. Aici piatra de temelie este parte din munte sau lespede de râu, pereţii ori mobilierul reprezentând mici bucăţi din codrii Ceahlăului. Aşadar, nu poţi spune că eşti doar înconjurat de natură atâta vreme cât în spaţiul intim al camerei te afli chiar în sânul ei! Cât despre preparatele ca la mama acasă, nici nu se pune problema, atâta vreme cât pensiunea are produse ce provin din ferma proprie, măiestrit preparate de Mihaela Petrescu, soţia lui Dragomir. Totul a început în urmă cu 14 ani, când Dragomir, obişnuit de mic cu munca, proprietar al unui atelier de prelucrare a lemnului, a hotărât să ridice o pensiune la gândul că piatră se găseşte la tot pasul, iar lemnul oricum constituia obiectul muncii sale. Zis şi făcut, numai că, deşi locul ales pentru construcţie era într-un peisaj de basm, ridicarea acesteia nu s-a făcut în trei zile şi trei nopţi, ca-n poveste, ci în luni şi chiar ani de muncă susţinută.

Produse proaspete din ferma proprie

Azi, Dragomir Petrescu e mândru de rodul muncii sale. Şi, ca bun gospodar, nu s-a mulţumit să clădească un fel de „casă mai mare“ pentru oaspeţi, ci s-a gândit şi cum să-i omenească. Drept pentru care a făcut o fermă, iar produsele provenite de aici sunt menite să deservească poftele şi pretenţiile culinare ale celor care-i trec pragul. „În fermă avem vaci cu lapte rasa Simmental, adusă din Germania, în jur de 38 de capete, cu mic, cu mare. Absolut toate produsele, tot ce se face în această fermă, merg pe masa pensiunii. Şi păstrăvul la fel. A! Uitasem să spun că avem o păstrăvărie, de unde scoatem maximum 2 tone pe an. A fost un an bun anul acesta, fiindcă am recoltat tot peştele mare şi-a rămas numai puietul. Acum creşte într-un singur bazin, dar la primăvară îl mutăm, ne extindem. Mai avem 30 de porci şi-o stână care poate fi funcţională pentru turişti, numai că e cam departe, la 30 km de pensiune, dar ne deplasăm! Sunt aproximativ 200 de oi. Fiindcă am certificat sanitar-veterinar pot scoate lactatele pe piaţă oriunde în Uniunea Europeană. Prefer ca din lapte să fac brânzeturi, căci nu-mi convine să dau laptele la procesatori la preţul de 1 leu litrul. Asta cu atât mai mult cu cât, fiind într-o zonă defavorizată, furajele sunt foarte scumpe. Pensiunea am făcut-o cu mâinile mele. Am plecat de jos, am fost ucenic, n-am lucrat la nicio întreprindere, mi-am făcut propriul atelier de prelucrare a lemnului. Lambriurile, pardoselele, tâmplăria, singur am executat-o, iar piatra am cărat-o împreună cu oamenii de la atelierul meu.“

Mândră pensiune pentru pomenire

Deşi i-a fost o vreme teamă să nu aibă destinul Meşterului Manole, adică ce zideşte ziua se dărâmă noaptea (prima construcţie i-a ars şi-a fost nevoit s-o ia de la capăt), s-a îmbărbătat şi a continuat să creadă cu încăpăţânare în reuşita lui. N-a luat bani de la nimeni, n-a accesat fonduri europene. A muncit şi iar a muncit. „N-am vrut să accesez fonduri europene, că mereu este ceva în neconcordanţă. Ba nu corespunde numărul de camere, ba locurile de parcare, ba nu aveam dotările necesare. După ce totul a fost pus la punct şi-a devenit funcţional, am împărţit activităţile cu soţia. Eu am rămas pe creşterea animalelor şi exploataţiile forestiere de aici, din zonă, la Fărcaja, ea a rămas să se ocupe de îngrijirea, administrarea pensiunii, de primirea oaspeţilor şi de partea de bucătărie. Acesta din urmă e punctul ei forte, dar o să povestească ea“, spune zâmbind Dragomir.

Pregătiri pentru Sărbători

Când vine vorba despre preparatele provenite din ferma ei, Mihaela devine foarte volubilă. „Fiind o pensiune agroturistică, încercăm să promovăm produsele care provin din ferma proprie. Pastramă facem din carne de vită, laptele îl transformăm în brânzeturi, smântână, urdă. În pensiune am încercat să creăm un circuit închis de cazare, masă, divertisment, piscină, saună, teren de sport etc. Avem clienţi fideli care îşi fac concediile la noi, îşi petrec sărbătorile la noi, se bucură de preparatele noastre culinare, de liniştea şi frumuseţea zonei. Cu ajunsul până aici stăm mai rău, pentru că drumul este greu accesibil, nu sunt microbuze şi nici măcar indicatoare. Pentru cei care vin de Sărbători pregătim produse tradiţionale din carne de porc, îi întâmpinăm cu cozonaci, cu caltaboşi, cu cârnaţi, pastramă, proţap, fiindcă proţap facem şi de Crăciun şi de Revelion. În orice week-end preţul este de 200 lei/noapte, cazare cu mic dejun inclus, iar în cursul săptămânii de 169 lei/noapte, cu mic dejun, piscină, saună etc.“

Facilităţi: Pensiunea dispune de 60 de locuri de cazare în 11 camere duble, 4 apartamente şi bungalow-uri (4 căsuţe a câte 4 locuri fiecare). Camerele au grup sanitar propriu, tv cablu, apă rece şi caldă în permanenţă. Vă puteţi bucura de piscină interioară încălzită, saună, biliard, tenis de masă. Sunt 100 locuri de parcare şi un imens teren de joacă pentru copii. Mai există un teren de sport, o sală de conferinţe, o terasă de 60 de locuri, un salon eveniment şi un restaurant de 80 locuri.

În zonă: Lacul de acumulare „Izvorul Muntelui“, poalele muntelui Ceahlău. Se pot face croaziere cu vaporul, cu barca sau cu şalupa şi se pot organiza partide de pescuit sportiv. Vizite la mănăstirile: Durău, Agapia, Văratic, Bistriţa, Secu, Sihăstria, Petru-Vodă. Sf. Ilie (Topliţa). Case memoriale: Ion Creangă, Veronica Micle, Calistrat Hogaş. De văzut rezervaţia de zimbri „Dragoş Vodă“ din apropierea oraşului Târgu-Neamţ.

Paul Rogojinaru

Două case din lemn, cu arhitectura tipică zonei, acoperite cu şindrilă şi amplasate între-o zonă liniştită din Suceviţa, în apropierea mănăstirii ctitorie a voievodului Petru Rareş, atrag turiştii români, dar mai ales pe cei străini care doresc să se cazeze.

Aşa cum am aflat de la proprietarul lor, Trandafir Cazac, cele două locuinţe, la care se pare că se vor mai adăuga şi altele, se doresc a fi o mică parte a unui sat bucovinean de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi care au rolul să reînvie trecutul, tradiţiile şi spiritul acestor meleaguri.

Casele arată pe dinafară şi în interior exact ca în urmă cu un secol, cu singura deosebire că li s-au adăugat băi moderne, electricitate, televiziune prin cablu şi conexiune la Internet.

„Acesta nu este un loc mai deosebit de cazare, aşa este normal să fie cazarea în mediul rural. Vin foarte mulţi turişti, majoritatea străini, din America, Australia, Franţa, Germania, Anglia etc., care caută liniştea, frumuseţea locului, tradiţiile şi care preferă să stea câteva zile în aceste case decât într-un hotel de patru stele“, ne spune administratorul acestor pensiuni mai puţin obişnuite.

Reconstituire după fotografii

Tot de la Trandafir Cazac am aflat şi istoria acestor locuinţe care au fost recuperate din alte sate. Casa mică este adusă de la 50 km; ea a fost abandonată pentru că familia care o deţinea a construit o casă nouă, din beton, iar pe aceasta voia să o taie pentru lemn de foc pentru că îi încurca.

„Noi am demontat-o şi am remontat-o. Este foarte simplu de făcut acest lucru pentru că nu are cuie. Este exact ca o jucărie, ca un lego. În 9 zile casa care se afla la 50 de kilometri era ridicată în altă parte. După aceea a urmat o muncă migăloasă de restaurare; erau elemente din lemn care trebuiau refăcute la fel ca cele degradate, trebuia drăniţuită, apoi pereţii din interior trebuiau lipiţi cu lut, trebuiau realizate sobele, cuptorul, instalaţia electrică care nu trebuia să se vadă, trebuia amenajată baia. Finisajele iau foarte mult timp, apoi găsirea mobilierului vechi şi restaurarea acestuia, amenajările interioare fac ca o astfel de casă să poată fi introdusă în circuitul turistic abia după câţiva ani de la achiziţie“, ne-a spus Trandafir Cazac.

Casa mare este adusă din Marginea. A fost desfăcută bucată cu bucată şi refăcută cum era înainte, interiorul a fost amenajat cum a fost el gândit când a fost construită casa, pentru că, spre deosebire de casa mică, aici au existat şi câteva fotografii vechi, de familie, realizate în interior.

„Singura diferenţă faţă de construcţia originală a celor două case constă în amenajarea în interior, în spaţiul destinat magaziei de unelte sau a cămării, a băilor pentru că trebuie asigurate şi anumite condiţii. În rest sobele, plitele, poliţele, lăzile de zestre, paturile, scaunele etc. sunt vechi, aşa cum se găseau în casele bunicilor noştri“, a precizat Trandafir Cazac.

Construcţii de secole funcţionale şi astăzi

Interiorul asigură o ambianţă plăcută în toate anotimpurile. Iarna este foarte cald, iar vara este răcoare. Este incredibil cât de bine au fost gândite aceste case, chiar dacă pe vremea aceea nu erau arhitecţi. Timpul a făcut ca ele să îşi menţină funcţionalitatea şi după 100, chiar 200 de ani, în ciuda faptului că au fost făcute fără a utiliza prea multă tehnologie, fără izolaţii sofisticate, fără aer condiţionat şi fără centrale termice.

Proprietarul caselor vechi de la Suceviţa spune că restaurarea acestor imobile este şi nu este pasiune, dar ele fac parte din amintirile copilăriei.

„În perioada comunistă, trăind la oraş pentru că la Suceviţa nu aveam de lucru, am înţeles ce am pierdut la sat. Eu, fiind născut şi crescut la sat, nu m-am acomodat la oraş. Totdeauna am apreciat tot ceea ce era la sat. Mama mea s-a născut într-o casă ţărănească în faţa Mănăstirii Suceviţa şi îmi povestea mereu cum alerga pe un cerdac mare, cum asculta împreună cu fraţii ei clopotele şi toaca de la mănăstire, iar în interior era o atmosferă foarte plăcută. Am rămas mereu cu această imagine, neştiind că voi putea monta şi remonta vreodată o astfel de casă. Aceste case sunt şi o amintire a copilăriei mele. Seara de pe prispa casei se pot auzi toaca şi clopotele mănăstirii care cheamă maicile la slujba de seară (vecernie) şi veţi fi poate, cu gândul, la acele timpuri de glorie trecute, când mănăstirea strângea în jurul ei întreaga suflare a satului“, ne-a spus Trandafir Cazac.

Din fericire în Bucovina sunt foarte multe case vechi şi foarte vechi dar, din păcate, s-au şi distrus multe, iar „cultura pentru beton“ i-a determinat pe mulţi proprietari de case vechi să le taie ca lemne de foc.

Trandafir Cazac susţine că în Germania, Franţa, Anglia, chiar dacă este foarte costisitor, multă lume încearcă să îşi facă o casă ecologică. Sunt programe guvernamentale, iar cetăţenii sunt încurajaţi din toate părţile să revină la vechea construcţie ecologică. În afara faptului că este foarte utilă, nu este atât de costisitoare, nu este greu de întreţinut. Izolaţia este făcută din pământ şi paie, motiv pentru care iarna este foarte cald, iar vara este răcoare, lemnul este din zonă, iar construcţia este uşor de realizat. Dacă ar exista şi un mic sprijin din partea autorităţilor sau o lege care să sprijine restaurarea acestor case poate că mulţi dintre cei care le deţin nu le-ar mai tăia ca lemne de foc“, este de părere Trandafir Cazac.

Mâncăruri tradiţionale preparate la sobă pe lemne

Pe lângă cazare, de care se ocupă domnul Trandafir, la pensiunea soţilor Cazac se pot servi mâncăruri tradiţionale pregătite de doamna Felicia. Printre acestea se numără borş cu ciuperci, ciulama de hribi, mămăliguţă cu sarmale, cu tochitură sau cu lapte dulce ori acru, tocinei cu smântână, papanaşi cu brânză şi miere de albine, clătite cu dulceaţă din fructe de pădure, chiroşti cu brânză şi totodată se pot servi băuturi de casă, cum ar fi afinata, zmeurata, vişinata, ţuica de prune, ţuica de sfeclă sau sfecleanca, cireşata, vinul de coacăze.

Aproape toate bucatele sunt preparate la plită cu lemne şi sunt servite pe o frumoasă terasă din lemn, acoperită cu şindrilă, care face parte dintr-o altă construcţie mai nouă, dar la care toate interioarele sunt amenajate la fel cu cele din casele vechi din Bucovina, nelipsind grinzile aparente, cuptorul cu lemne cu loc de dormit, laviţele, ştergarele cu cusături care decorează pereţii, covoarele ţesute la război de bătrânele din sat, mobilierul rustic.

Silviu BUCULEI

La Pensiunea Mioritica a profesorului de istorie Sorin Coldea trebuie să taci, să vezi, să asculţi şi să te bucuri de orice minut. Iar dacă vrei să scrii, n-o faci cu condeiul, ci cu sufletul. Să scoţi literele din inimă, nu din minte.

Aşadar Sibiel, septembrie 2012. Un sătuc, fostă comună cu 1.700 de suflete, astăzi numai cu 350 de familii, cartier al oraşului Sălişte-Sibiu, aşezat la poalele Munţilor Cândrel (Cindrel). Aveam să aflăm că mica aşezare se află printre primele 2-3 localităţi din România care au deschis calea a ceea ce avea să devină adevăratul agroturism. În Sibiel sunt active 40 de pensiuni. Frumoase toate. Dar ca la Mioritica niciunde n-am văzut atâta fantezie. Creativitate. Sau nu. Este rodul a două decenii de idei, muncă, dragoste. Iar Dumnezeu a fost cât se poate de darnic, pogorând aici ceea ce-i este pe plac sufletului: un râu care traversează grădina, curat, cu mici cascade şi susur; fag, brad, molid, scoruş, anin, arin, carpen, mesteacăn etc.; stânci, flori şi poieni.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Maria Bogdan
LUMEA SATULUI NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2012