Floarea de bujor este recunoscută pentru eleganță, parfum, culorile uluitoare, dar și pentru simbolismul aparte. Bujorii se numără printre florile preferate ale floriștilor, grădinarilor și pasionaților de flori din întreaga lume. Bujorul simbolizează dragoste, compasiune, noroc și prosperitate. De asemenea, poate însemna demnitate și onoare. Denumiți „regina florilor“ în țara lor de origine, China, în anul 1957 bujorul a devenit floarea statului Indiana. În anul 2022, bujorul a devenit oficial și floarea națională a României.

Bujorul aparține genului Paeonia, care conține mai mult de 30 de specii și sute de soiuri, unele dintre ele fiind cultivate de mii de ani. Există 3 specii de bujori: erbacee (tulpină lungă), lemnoase (arbuști) și hibrizi, care sunt numiți și bujori Itoh. Bujorii sunt renumiți pentru florile lor fabuloase, rafinate și parfumate care înfloresc la sfârșitul primăverii și la începutul verii. Dacă sunt îngrijiți corespunzător, bujorii pot înflori mai mult de 100 de ani!

Există și câteva povești despre originea numelui acestor flori. Unii spun că numele de bujor provine de la Paeon (sau Paean), medicul zeilor din mitologia greacă. El a fost un student al zeului grec al medicinei, Esculapius. Potrivit unei vechi povești, când Paeon l-a vindecat pe Pluto folosind o rădăcină de bujor, Aesculapius a devenit prea invidios și a încercat să-l omoare. Zeus l-a salvat de la moarte transformându-l într-o plantă de bujor pe care mulți oameni au iubit-o și adorat-o, arată specialiștii Famous Roses.

Potrivit unui alt mit, o frumoasă nimfă pe nume Paeonia i-a atras atenția lui Apollo. Dar a devenit conștientă și s-a îmbujorat de îndată ce și-a dat seama că Afrodita îi privea flirtând unul cu celălalt. Afrodita s-a supărat și a transformat-o pe Paeonia într-un bujor roșu.

Bujorul este considerat floarea oficială pentru cea de-a 12-a aniversare a nunții și, de asemenea, este și floarea celor născuți în luna noiembrie.

Plantați în grădină, bujorilor le place soarele, cu condiția să nu devină prea cald vara, deși câteva tipuri vor tolera umbra ușoară. Bujorii au nevoie de un sol bun, fertil, bine drenat, care este de preferință neutru până la alcalin.

De la soiuri elegante cu o singură petală până la forme exuberante, specialiștii în flori de la Famous Roses vă dezvăluie 4 soiuri celebre de bujori care vă vor înfrumuseța grădina în această primăvară.

Cora Louise

Bujorii din specia Itoh sunt hibrizi rari și neobișnuiți între bujorii de grădină. Există mai multe soiuri, toate foarte căutate de colecționari, dar ușor de cultivat și foarte rezistente. Soiul Cora Louise, din specia Itoh, formează un tufiș mediu de frunze verzi luxuriante. Florile mari semi-duble au petale albe, cu flăcări adânci de lavandă până la violet. Însă, este un bujor ușor parfumat, ce emană o eleganță desăvârșită. Florile bujorului Cora Louise ies în evidență împotriva frunzișului verde închis și vibrant al acestei plante. Ca și alți bujori, această plantă are nevoie de o cantitate medie de apă și de un sol bine drenat. Această plantă poate produce 50 de flori pe an. Primăvara, puteți ajuta înflorirea și creșterea prin fertilizare anuală. Bujorii rareori trebuie împărțiți sau mutați, dar, dacă este necesar, această operațiune ar trebui să se efectueze numai toamna. Înflorirea este întotdeauna cea mai bună într-o locație însorită. Curățați frunzele moarte în toamnă pentru a ajuta la prevenirea apariției bolilor. Florile pe tulpini tăiate au o viață scurtă, ceea ce le face mai puțin potrivite în aranjamente.

Bowl of cream

Bowl of Cream este unul dintre bujorii preferați ai tuturor grădinarilor din întreaga lume. Florile mari ale acestui bujor magnific au petale dantelate, scăldate în nuanțe de alb frișcă. Bowl of Cream înflorește la mijlocul sezonului. Datorită florilor sale uriașe de aproximativ 150 - 200 mm, care arată ca niște cupe mari umplute cu frișcă, numele este ales perfect. Pe lângă florile uriașe, Bowl of Cream vine cu tulpini masive, robuste și solide, ce pot susține perfect florile mari. Un adevărat „must have“ ce va aduce eleganță și rafinament oricărei grădini.

Sunny girl

Sunny Girl este un bujor hibrid cu petale pline și o vegetație sănătoasă cu frunze zdravene, de culoare verde închis. Florile sale mari au o culoare caldă de vară, galben unt, cu o nuanță roșie subtilă pe petalele exterioare. Culoarea sa minunată va lumina orice colț de gradină. Sunny Girl vă va fermeca încă de la prima înflorire și își va găsi cu siguranță locul bine meritat în grădină.

Blushing Princess

Blushing Princess este un bujor feminin, cu flori gingașe de culoare roz pal și un miros dulce și încântător. Această capodoperă a naturii simbolizează dragoste și pasiune. Chiar și forma florii este la fel de feminină pe cât poate fi o floare de o eleganță aparte. Are o înflorire spectaculoasă la începutul sezonului, iar de vegetația plantei de culoare verde și foarte sănătoasă vă puteți bucura pe toată perioada sezonului. Florile sale uriașe sunt completate de un parfum dulce și suav care vă va fermeca încă de la prima înflorire. Bujorii sunt plante excelente ce oferă o notă unică și îndrăzneață oricărei grădini. Au nevoie de puțină întreținere, cresc în multe tipuri de sol și iubesc soarele. Sunt plante perene care vor înfrumuseța grădina an de an. Vin în mai multe forme, dimensiuni și nuanțe, cu flori variind de la alb, roz, roșu, mov, lavandă, violet intens, galben și portocaliu. Majoritatea bujorilor sunt relativ ușor de cultivat dacă le oferiți întreținerea și îngrijirea necesare. Curățați toamna și plantați într-un sol bine drenat, unde pot beneficia de multă lumină solară, vă veți bucura de aceste frumuseți parfumate pe tot parcursul sezonului.

(L.S.)

Ce viitor are această cereală în următoarele decenii?

Studiile lui Arvalis și Inrae (Gate et al., 2010; Brisson et al., 2010), publicate la începutul anilor 2010, arată o stagnare a randamentelor, observată încă din anii 1990, aceasta fiind atribuită creșterii deficitului de apă în timpul răsăririi cerealelor și temperaturilor ridicate din timpul umplerii boabelor.

Pe viitor, aceste două riscuri, cu consecințe asupra creșterii și greutății boabelor, sunt deosebit de îngrijorătoare pentru profesia agricolă deoarece primăverile și verile sunt din ce în ce mai calde și mai uscate.

În plus, asupra producției cântăresc și alte amenințări atmosferice precum cele favorabile dezvoltării agenților patogeni, așa cum a fost cazul în 2016, cu o toamnă-iarnă anormal de blândă și o primăvară umedă. Anii umezi ar putea duce la creșterea incidentei bolilor la grâu.

Pentru a avea în vedere în mod concret adaptarea agriculturii la schimbările climatice viitoare au fost elaborate mai multe studii de impact începând cu anii 2000.

Au fost selectate două scenarii pentru a ilustra gama de posibilități:

• scenariul RCP 2.6 referitor la o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) la scară internațională (respectarea acordurilor de la Paris privind climă preluate din COP 21).
• scenariul RCP 8.5, fără implementarea politicilor climatice menite să limiteze emisiile de GES la scară internațională.

În următoarele decenii, fără modificarea datelor actuale de semănat, se preconizează că durata ciclului grâului se va scurta odată cu creșterea temperaturii. Până în 2041-2070, acestea ar avea loc între jumătatea lunii iunie pentru siturile sudice și începutul lunii iulie pentru cele mai nordice. După 2070, în cazul unei reduceri a emisiilor de gaze cu efect de seră, situația ar fi echivalentă în orizontul apropiat. Pe de altă parte, în cazul unei continuări a creșterii emisiilor de GES, recoltarea ar urma să înceapă la începutul lunii iunie în sud și s-ar termina în nord în a treia săptămână a acestei luni.

Ca urmare, sfârșitul ciclului plantei nu s-ar mai suprapune cu luna iulie și ar face posibilă evitarea secetelor de vară și a valurilor de căldură. Pe orizontul 2041-2070, deficitul de apă ar rămâne echivalent cu perioada de referință și același lucru este valabil și după 2070 în cazul unei reduceri a emisiilor de GES.

Pe de altă parte, în scenariul RCP 8.5, anticiparea datei de maturitate este atât de timpurie încât cerealele ar acumula mai puțin deficit de apă. Reducerea acestei lipse de apă ar fi de ordinul 10 până la 30% în funcție de amplasament, cu excepția regiunilor mai sudice, unde condițiile ar fi totuși puțin mai uscate.

Cu toate acestea, va fi necesar să rămânem vigilenți în fața variabilității interanuale a climei care ar putea genera întotdeauna ani nefavorabili. Același mecanism de evitare este observat pentru expunerea la opărire termică. Din nou, datorită umplerii timpurii a boabelor, acest pericol rămâne echivalent cu perioada de referință. În schimb, fără reduceri ale emisiilor de GES, opărirea termică ar crește cu câteva zile din cauza primăverii mai calde.

În cazul încălzirii asociate scenariului RCP 8.5, etapele care au loc în prezent primăvara ar fi avansate la sfârșitul iernii, perioadă a anului în care durata luminii este mai scurtă. Ca urmare, radiația solară acumulată de cereale ar fi mai slabă pentru creșterea acesteia. Până la sfârșitul secolului, această reducere ar fi în jur de 10 până la 20% pe întreaga perioadă și chiar până la 40% între etapele de ace de 1 cm și apariția celui de-al doilea nod. De asemenea, un stadiu fenologic, sensibil la temperaturi sub 4°C, s-ar produce prea devreme în an și ar putea fi expus la aceste temperaturi scăzute, cu posibile consecințe asupra fertilității plantelor.

Soiurile de iarnă trebuie să acumuleze 50 până la 60 de zile de temperatură medie între 3 și 10°C în prima parte a ciclului (răsărire și înfrățire) pentru a trece de la starea vegetativă la cea reproductivă. Adică, fără o expunere suficientă la temperaturi scăzute, grâul nu poate începe procesul și nici nu poate înflori primăvara. Pe termen lung, o reducere a emisiilor de GES ar face posibilă recâștigarea a câteva zile de vernalizare.

Cu scenariul RCP 8.5 este posibil ca soiurile de iarnă să nu poată iniția acumularea, aceasta scăzând în medie sub pragul de 60 de zile, uneori cu doar 30 până la 40 de zile pentru anii cei mai nefavorabili.

Aceste rezultate expun complexitatea schimbărilor climatice asupra cerealelor și interesul studiilor de impact prospective. Cu toate acestea, ele vor trebui confirmate prin continuarea acestor lucrări cu alte modele climatice, analize multi-varietate și utilizarea modelelor de culturi pentru a estima potențialele randamente.

Mai multe pârghii pot fi mobilizate pentru a adapta agrosistemele la schimbările climatice. În primul rând, sectorul poate căuta soiuri tolerante la stresurile climatice identificate prin crearea de hibrizi sau prin exploatarea diversității genetice deja existente.

Modificarea datei de semănat nu pare a fi o soluție viabilă. Întârzierea acesteia ar evita temperaturile scăzute de la sfârșitul iernii și ar câștiga radiația solară, însă sfârșitul ciclului s-ar suprapune cu perioada de vară, grâul fiind expus valurilor de căldură și secetelor intense.

Cu toate acestea, cultivarea cerealelor are și alte soluții, inspirându-se în special din agroecologie și din serviciile sale ecosistemice, care fac posibilă reducerea presiunilor legate de dăunători și boli, reducând în același timp emisiile de GES (agrosilvicultură, de exemplu), precum și agricultura conservativă prin îmbunătățirea potențialului agronomic al solurilor. Asolamentul ar putea fi diversificat și prelungit prin introducerea de noi culturi adaptate climei de mâine și contribuind la o diversificare a debușeelor care ar putea fi locale.

Astfel, schimbările climatice ar putea fi o oportunitate de a pune în discuție metodele actuale de producție și consum în concordanță cu un agrosistem durabil, mai respectuos cu mediul. Pentru a găsi „combinația optimă“ între toți acești factori va fi necesară urmărirea cercetării fundamentale și aplicative, bazată pe abordări spațiale, multiscalare, sistemice, temporale și multidisciplinare, în serviciul managementului integrat al agrosistemelor.

Dr. ing Daniel BOTĂNOIU

Intru pe Poarta Tanglin și încep să cutreier prin Grădinile Botanice ce parc-au coborât din cer, ca un paradis verde gata să-mi acapareze toate încheieturile corpului. Inclusă în Patrimoniul Mondial Unesco în anul 2013, Grădina Botanică din Singapore are o impresionantă colecție de orhidee, peste 1.200 de specii, dar și un centru de cercetare al acestora.

În anul 1859, grădina a fost întemeiată cu ajutorul unei fundații agro-horticulturală. Vanda Miss Joaquim este orhideea hibridă agățătoare ce a fost aleasă  floarea națională a țării în anul 1981. În Grădina Vip Orchid găsim hibrizi ai orhideelor VIP, dedicate marilor personalități ale lumii, printre care și Diana, Prințesa de Wales.

Sunetele muzicii Orchestrei Simfonice din Singapore se aud peste tot, prin Pădurea tropicală, Grădina de ghimbir și cea de bonsai, Lacul Simfoniei și Lacul Lebedelor, iar acordurile-mi dau speranța că oamenii vor deveni precum orhideele, mereu înfloritori și plini de frumos vizual și nu numai.

O zi în parcul natural Gardens By The Bay nu este îndeajuns, însă am reușit să adun frumusețea din acest oraș-grădină picătură cu picătură. Vizitat de peste 50 de milioane de oameni în 2018, Gardens By The Bay rămâne unul dintre principalele locuri pe care nu le voi uita. Cele trei grădini, de est, centrală și de sud, sunt locurile de promenadă perfecte pentru a simți cu adevărat recreerea minții. În grădinile tropicale, serele răcite, m-au uimit: Flowe Dome, cu climat mediteranean, înregistrată în Cartea Recordurilor din 2015 ca cea mai mare seră din lume, și Cloud Forest, cu varietatea sa de flori și diversitatea de plante. Nu știu în ce direcție să mă mai uit, care mai de care iese în evidență prin abundența de culori, de natural.

Îmi întind mâinile ca un copil, mă uit în sus și ascult picăturile ce curg din a doua cea mai înaltă cascadă de interior din lume, The Cloud Fountain. Tabloul este perfect, armonia dintre cascadă și mușchii verzi ce se întind pretutindeni mă determină să mai zăbovesc puțin.

Proiectată de arhitectul Moshe Safdie, stațiunea Marina Bay Sands este simbolul orașului din anul 2010. Are în componență un hotel de lux cu peste 2.500 de camere, restaurante, cazinouri, mall, patinuar și muzeu, iar una dintre atracțiile principale ale acestui loc este piscina infinită ce se află în partea superioară a hotelului. Deschiderea oficială a avut loc în anul 2011, construcția fiind una dintre cele mai complexe proiecte din lume, ce a costat peste 4 miliarde de dolari. De asemenea, a creat peste 20.000 locuri de muncă din diverse domenii.

La etajul 55, deasupra celor trei turnuri ce seamănă cu niște picioare în ritm de dans, puțin ondulate, ajung la piscina situată la 191 de metri de la sol, ce pare că nu se mai termină, ba chiar de aici simt că pot atinge toți zgârie-norii din jur. Atât ziua, dar mai ales noaptea am avut senzația că sunt în altă galaxie și am părăsit pentru câteva clipe Pâmântul. Miile de lumini din jur sunt aprinse la lăsarea întunericului, chiar și luna răspunde chemării acestui spectacol fără margini, Wonder Full, un joc de lasere ce întruchipează nașterea, copilăria, adolescența și viața de adult.

Insula Sentosa, ce se află în partea sudică a orașului, a fost în trecut lagăr de prizonieri de război și bază militară britanică. Cu numele derivat din cuvântul Santosha ce înseamnă „mulțumire“, insula chiar mi-a oferit o stare de satisfacție. Se spune că în vechile hărți de prin anii 1600-1700 Sentosa apare sub alte denumiri, Blacan Mati sau Burne Beard, însă nu este cert dacă e vorba despre aceeași insulă. În anul 1972 a căpătat denumirea de azi, în urma unui concurs de promovare a turismului din Singapore.

Azi o regăsesc îmbrăcată cu parcuri de distracții, plaje, cazinouri, terenuri de golf și, dacă privesc spre cer, o rețea de telecabine. Universal Studio este unul dintre principalele atracții. Împărțit pe zone, New York City, Hollywood, Madagascar, Egiptul Antic, acest loc te aduce în mijlocul scenelor unor filme precum The Lost World, serialul american Battlestar Galactica sau în palatul Far Far Away.

Plin de animație și conducându-mă într-o lume fantastică, Magical Sentosa este spectacolul multimedia nocturn găzduit de Fântâna muzicală Sentosa. Jeturile de apă, graficele computerizate, laserele de lumini și minunatele personaje de animație aduc o doză de originalitate și excentrism cum rar întâlnești.

Construiți sub forma unor copaci artificiali, cei 18 Supertrees din Gardens By The Bay demonstrează încă o dată măiestria conceperii acestui plan urbanistic al orașului. Cu cât privesc treptat spre bolta cerească, cu atât descopăr această verticalitate pe care se cațără verigi și orhidee, peste 150.000 de plante cu un colorit splendid ce oferă un contrast extraordinar peisajului atât ziua, cât și la lăsarea întunericului. Privesc în zare la spectacolul Garden Rapsody, licuricii zboară din magicii copaci în toate direcțiile. Muzica clasică a anilor ’90 este în concordanță cu jocul de lumini, iar eu mă minunez de presărarea cu frumos ce trece prin fiecare inimă prezentă aici, în acest oraș strălucitor și plin de energie verde, Singapore.

Aurora Grigore

GALERIE FOTO

Viaceslav Buhna, interlocutorul din interviul de față, este mentorul unui proiect calibrat pe o nișă exclusivistă de piață. Ideea sa, aparent excentrică, s-a dovedit a fi una inspirată pentru că în patru ani de la lansare proiectul său a devenit profitabil. Famous roses, pepiniera pe care a înființat-o, comercializează trandafiri de colecție din toată lumea, medaliați la concursurile internaționale de frumusețe. În dialogul despre roze am aflat care este definiția trandafirilor de colecție și ce particularități au aceștia. Articolul de față este primul dintr-o serie de materiale în care vom prezenta cei mai frumoși trandafiri din lume, dar și informații legate de plantarea și îngrijirea lor.

În România în anul 2010 nimeni nu livra astfel de flori

– Cum a început povestea Famous Roses?

– Din dorința de a aduce în România unii dintre cei mai frumoși trandafiri de grădină din lume, în toamna lui 2010 am vizitat cele mai apreciate pepiniere franțuzești, pepinierele Meilland Richardier și Georges Deldard. Un prieten foarte bun, pasionat de trandafiri, își dorea foarte mult pentru grădina lui trandafiri franțuzești de la Meilland Richardier și Georges Deldard. Trandafirii pe care și-i dorea valorau aproape 2.000 de euro. În România nu era niciun furnizor care să aibă acei trandafiri, iar francezii nu făceau livrări la domiciliu în România. Astfel am identificat o nevoie pe care nimeni nu o putea satisface. Am considerat că în România, cu siguranță, există sute sau mii de persoane în aceeași situație. Nu m-am înșelat. Astăzi există o cerere în creștere pentru trandafirii Famous Roses. Dacă în primii ani aveam câteva sute de clienți pe an, acum am ajuns să avem anual câteva mii de clienți.

– Nu a fost o idee riscantă, excentrică să aduceți și să valorificați în țară trandafiri de colecție?

– Nu, nu a fost o idee riscantă. Sunt foarte multe persoane care își doresc și colecționează trandafiri apreciați pentru parfumul și frumusețea lor ieșită din comun, iar grădinile lor sunt adevărate galerii de artă. Clienții noștri își doresc doar trandafiri de calitate excepțională și au încredere că de la noi primesc întotdeauna așa ceva deoarece oferim garanție pentru prindere și soi (culoare). Nimeni nu își dorește să planteze lângă un perete un cățărător roșu și să îi crească un trandafir alb acoperitor de sol.

Caracteristicile trandafirilor de lux

– Ce înseamnă, de fapt, trandafiri de colecție?

– Sunt trandafiri recunoscuți și medaliați la competițiile internaționale de specialitate. Sunt medaliați pentru frumusețea incredibilă, parfumul și culorile uimitoare. Persoane din întreaga lume colecționează acești trandafiri, grădinile lor arătând ca niște rosarii de expoziție. În fiecare an descoperim și aducem noi soiuri de trandafiri.

– Ce caracteristici trebuie să aibă o astfel de floare?

– Să înflorească repetat din primăvară până toamna târziu, să fie o plantă viguroasă și rezistentă în timp la boli și dăunători și să dețină cel puțin o medalie câștigată la concursurile internaționale. Tufele pe care le comercializăm noi sunt de anul 2, sunt zdravene, obținute prin altoire pe cel mai puternic portaltoi la ora actuală. Acesta le oferă trandafirilor vigoare și rezistență mare în timp. Cu excepția cățărătorilor, toate tufele de trandafiri produc flori din primul an de la plantare. Cățărătorii au nevoie de minimum un an ca să își dezvolte coroana.

– Puteți numi câteva dintre primele soiuri de trandafiri aduse în țară?

– Primele soiuri au fost aduse din Franța de la creatori faimoși precum Meilland Richardier și Georges Delbard. Am adus inițial în jur de 80 de soiuri diferite. Comercializăm în fiecare an peste 10.000 de trandafiri și avem o creștere anuală de 30%. Am ajuns aici pentru că în tot ceea ce am făcut, facem și vom face calitatea excepțională a fost, este și va fi regulă de aur. Este, dacă vreți, esența ofertei noastre.

Prețul depinde de costurile de producție și notorietate

– Există o perioadă de vârf a vânzărilor și care sunt prețurile de valorificare?

– Perioadele de vârf sunt în luna noiembrie, când se fac plantările de toamnă, și în luna martie, când se fac plantările de primăvară cu rădăcina goală. Din luna aprilie comercializăm trandafiri cu rădăcină la ghivece. Aceștia se pot transplanta din ghiveci în grădină oricând în timpul anului. În general, prețul este mai puțin influențat de caracteristicile trandafirilor.

– Care este procentul de prindere a trandafirilor pe care îi comercializați?

– Pentru noi procentul de prindere este de 99%. Pentru client este de 100% deoarece beneficiază de garanție pentru prindere. Dacă un trandafir nu se prinde îi trimitem altul gratuit. Trandafirii nu au nevoie de condiții speciale de livrare, noi îi păstrăm stratificați în câmp, de unde ii scoatem și îi trimitem către clienți. Fiecare comandă este însoțită de instrucțiunile de plantare, de certificatul de garanție, iar fiecare trandafir are o etichetă a producătorului cu un cod unic care certifică faptul că acel trandafir este sănătos din punct de vedere fitosanitar și că este produs în conformitate cu standardele europene. Pentru companii, la cerere, oferim și certificatele de conformitate.

– La cumpărare, cum putem recunoaște butașii sănătoși?

– Doar prin analize de laborator. Majoritatea trandafirilor achiziționați din surse autorizate au tratamentele fitosanitare efectuate. Problemele des întâlnite sunt calitatea (vigoarea) trandafirilor și neconcordanța dintre soi și etichetă, adică plantezi un cățărător roșu superb și ai surpriza să crească un cățărător alb. (D.Z.)

O doctorandă a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi testează cele mai bune soluţii ce pot fi aplicate grădinilor de legume care pot fi înfiinţate pe suprafeţe foarte mici.

Astfel, aceasta doreşte să ofere soluţii concrete şi practice celor care au suprafeţe de teren foarte mici, cum ar fi cele din jurul caselor sau chiar celor care locuiesc la bloc şi care îşi pot amenaja o grădină de legume pe balcon, pe o suprafaţă de doar un metru pătrat, pe straturi înălţate.

Tânăra cercetătoare susţine că formarea de straturi înălţate prezintă o multitudine de avantaje, dintre care amintim încălzirea substratului timpuriu (comparativ cu stratul clasic), posibilitatea plantării mai multor specii pe aceeaşi suprafaţă, întreţinerea minimă şi facilă, producţia de legume pentru consum familial şi, nu în ultimul rând, decorul oferit.

De asemenea, o grădină de legume poate fi decorativă, fiind uşor de integrat în amenajarea de ansamblu a unei grădini private de dimensiuni mici.

Roxana Hangan-Istrate, inginer horticol cu specializare în peisagistică, actualmente doctorand în cadrul Facultăţii de Horticultură a USAMV Iaşi, afirmă că cererea pentru grădini de legume în amenajarea grădinilor private este din ce în ce mai mare, de aceea a ales să studieze o serie de posibilităţi de utilizare a unor specii legumicole cu întrebuinţări multiple în conceptul grădinilor urbane şi periurbane. Tânăra urmăreşte să demonstreze că lipsa suprafeţelor mari nu este un motiv care să-i oprească pe adepţii unui trai sănătos bazat pe consumarea produselor obţinute din cultivarea legumelor, aceştia putând avea la dispoziţie o grădină de legume pe balcon, în vase sau doar pe o bucată foarte mică de pământ.

„Prin acest studiu doresc să evidenţiez faptul că o grădină de legume poate fi şi decorativă, astfel fiind uşor de integrat în amenajarea de ansamblu. Suntem în plin proces de dezvoltare urbană, iar lotizările sunt de mici dimensiuni. Acest lucru ne determină să renunţăm la a crea un spaţiu dedicat cultivării speciilor legumicole pentru consum propriu în stare proaspătă, iar intenţia mea principală este aceea de a demonstra că acest lucru, adică lipsa spaţiului, nu se aplică. Se poate crea o grădină de legume pe balcon, în vase sau jardiniere, sau doar pe o bucăţică de pământ de doar un metru pătrat, iar dacă acest strat este şi înălţat, cu atât mai bine“, a precizat Roxana Hangan–Istrate, doctorand al USAMV Iaşi.

Beatrice Alexandra MODIGA

Într-o lume tot mai poluată avem nevoie de o gură de aer proaspăt. Cum? Să grădinărim bio, atât cât se poate. Recurge la câteva trucuri și vei contribui la crearea unui mediu prietenos cu natura. Apa de ploaie, compostul realizat în propria gospodărie și plantarea unor plante aromatice sunt doar câteva soluții care ne pot ajuta în acest sens.

Apa de ploaie – sursa cea mai bună de udat

De cele mai multe ori, chiar dacă respecți rețetele de pământ, de fertilizat, expui planta la lumina de care are nevoie și nu o lași în curent, ea, planta, tot suferă. Care este oare motivul? Îți spunem noi, apa! Apa de la robinet conține o serie de săruri care nu sunt recomandate pentru plante. De aceea ideală este apa de ploaie, care este gratuită și nu afectează mediul. O poți aduna în recipiente mari, atunci când plouă, și o poți folosi, mai apoi, pentru plante, așa cum făceau și bunicii noștri cândva. Chiar dacă apa de ploaie nu mai este atât de pură, ca pe vremuri, tot este mai indicată decât apa de la robinet.

Fă compost, pământ de flori

Este ușor de realizat, dar e nevoie de ceva răbdare până se descompune compostul și de un loc de depozitare. Sapă o groapă în pământ sau pune într-o ladă din lemn resturile vegetale de la plantele pe care le-ai tuns toamna sau primăvara. Adaugă frunzele căzute doar dacă sunt fără boli și dăunători, eventual și câteva resturi menajere precum coji de banane sau de ouă. Lasă-le la descompus și afânează din când în când. Pune pământul obținut la plantele din grădină, balcoane sau terase și ele se vor dezvolta frumos și sănătos.

Alungă dăunătorii cu parfum de plante

Se știe că mulți dăunători nu atacă anumite plante tocmai din cauza mirosului emanat de acestea. Așadar, plantați în grădini sau jardiniere crăițe, levănțică, mușcate printre alte flori și veți avea un decor frumos și nu va trebui să face și tratamente chimice contra dăunătorilor.

• Pentru a înlătura insectele care se hrănesc cu seva plantelor, pulverizați pe frunze un amestec format din 500 ml de apă și ½ căpățână de usturoi.
• Uneori, chiar este indicat să lăsați găinile să umble în voia lor prin grădini. Acestea ajută la combaterea insectelor și au rol de erbicid natural pentru grădină și gazon.
• Puteți ține la distanță dăunătorii cu ajutorul amplasării unor hrănitoare și căsuțe de păsări. Astfel veți atrage micile înaripate, inamicii numărul 1 al insectelor.
• Pentru îndepărtarea anumitor dăunători, cum ar fi limacșii, folosiți metode ecologice precum cenușa de lemn, rumegușul sau acele de conifere. De asemenea, varul reprezintă un alt scut de protecție. Această metodă este deseori folosită în solarii.

Poți spune că aceasta este casa pe care ai visat-o odată. Nu-i chiar o vilă extravagantă și luxoasă, dar ceea ce contează sunt liniștea, grădina și mulțimea de flori. Dacă voi aveți o asemenea căsuță, noi vă învățăm cum să o înfloriți.

Explozie de culoare și parfum, de vechi și nou în același timp. Nu este doar o imagine ideală, este grădina pe care o puteți avea și voi. Ce aveți de făcut? Să începeți să plantați, iar la vară nu veți avea de făcut nimic altceva decât să vă răsfățați cu toată gama de culori: galben și portocaliu desprinse parcă din soare, roșu plin de pasiune, albastrul cerului, toate aranjate într-o dezordine ordonată. Florile de talie mică sunt plantate în față, aproape de alee, în timp de plantele mai înalte stau parcă de strajă, păzindu-le pe cele mai mici.

Efect maxim

Plantează, în fața casei și în jurul ei, crăițe galbene. Sunt rustice, frumoase și total lipsite de pretenții. Dacă nu te deranjează parfumul lor special, sunt alegerea cea mai potrivită. Au semințe mari și ușor de recoltat și, dacă uitați să le culegeți toamna, au ele grijă singure să răsară în primăvara următoare.

Pentru contrast...

Pentru contrast vă sfătuim să plantați, în spatele straturilor de crăițe, pufuleți (Ageretum) de culoare albastru-violet. Și aceste plante sunt destul de rezistente și puteți avea surpriza să vedeți, anul viitor, că au răsărit fără să le fi semănat.

Nu aveți o astfel de casă? Nu-i bai!

Plantați tufe de verbină și îndulciți-le cu câteva garofițe diafane. Veți avea astfel un colț de culoare și parfum.

La o cafea

Ca să aveți puțină intimitate când veți bea cafeaua, plantați în grădină câteva plante mai înalte: canna cu flori roșii-portocalii și dalii cu flori mari, grena cu dungi albe. Plantați acum rădăcinile metamorfozate ale cannei și daliei. Prin octombrie-noiembrie le veți scoate din pământ și le veți depozita într-o lădiță cu nisip, în beci. Primăvara viitoare le veți planta din nou. De asemenea, la fereastra dormitorului puteți planta tufe de levănțică, ce vor parfuma serile de vară. Răsfățul va fi maxim dacă agățați și câteva ghivece cu petunii.

Ruxandra Hăbeanu

Odată ce temperaturile încep să crească, întreaga natură se pregăteşte să revină la viaţă. Nu degeaba primăvara este anotimpul asociat cu renaşterea sau – poetic spus – cu o adevărată simfonie a culorilor. Şi, dacă în majoritatea cazurilor natura nu are nevoie de contribuţia umană pentru a-şi urma cursul firesc, când vorbim despre grădini acestea au nevoie de ajutorul tău pentru a-şi atinge apogeul înfloririi. Aşadar, dacă eşti pasionat de grădinărit sau dacă îţi doreşti o grădină cât mai vie şi plină de miresme ar trebui să ştii câteva trucuri înainte.

Mai întâi ar trebui să îţi faci un plan de acţiune. Analizează atent grădina, planifică-ţi anumite reparaţii sau îmbunătăţiri, dacă este cazul, şi fă-ţi o listă cu plantele din grădină, cele deja existente şi ce anume doreşti să plantezi anul acesta. Lunile martie şi aprilie sunt cele mai bune pentru lucrări de primăvară. Gândeşte-te la ceea ce vrei să sădeşti, dar orientează-te încă de pe acum la seminţe pentru flori, gazon sau legumele timpurii pe care vrei să le incluzi în grădina ta. Nu uita să îţi planifici şi administrarea de îngrăşăminte. Ia în calcul îngrăşămintele cele mai bogate în azot pentru plantele ce înfrumuseţează prin frunze. De asemenea, îngrăşămintele bogate în fosfor şi potasiu ajută plantele să aibă rădăcini puternice şi să înflorească abundent.

Trebuie să sapi atent pământul pentru a-l oxigena, iar apoi să pui îngrăşământul la baza plantelor sau copacilor pe care vrei să-i ajuţi să se dezvolte cât mai bine. Foloseşte un fertilizant universal pentru a hrăni trandafirii şi alţi arbori şi arbuşti cu frunze căzătoare. Dacă foloseşti un fertilizant solid granulat fii atent să uzi pământul suficient astfel încât acesta să intre în sol.

Încă un truc de care trebuie să ţii cont atunci când îţi îngrijeşti grădina: dezinfectează cu alcool foarfeca cu care tunzi plantele. În felul acesta eviţi transmiterea de boli sau dăunători de la o plantă la alta. Spor la grădinărit şi o primăvară magnifică!

DE REȚINUT...

• Igienizează grădina, greblează frunzele căzute și resturile vegetale;
• copacii și tufele trebuie curățate de crengile și fructele uscate;
• este momentul propice pentru plantarea bulboaselor (lalele, gladiole, dalii);
• fertilizează solul;
• efectuează tratamente contra bolilor;
• atrage păsările în grădină cu ajutorul hrănitoarelor. Micile înaripate te pot scăpa de insectele nedorite.

  ---

Ruxandra HĂBEANU

Dintotdeauna am admirat capacitatea extraordinară a naturii de a lupta pentru supraviețuire. Resemnare nu este un cuvânt care să își găsească corespondent în habitatele sălbatice. Pentru că, indiferent de vitregia evenimentelor și a condițiilor care se desfășoară, plantele și animalele găsesc întotdeauna resurse pentru a-și câștiga dreptul la viață. Chiar și atunci când viața pare imposibilă. Grădina sigilată, care a supraviețuit 60 de ani în condiții aparent austere, este cel mai bun exemplu că natura este acea armonie între haos și ordine.

Se întâmpla în 1960, în ziua Sfintelor Sărbători de Paște. În acea zi David Latimer a plantat semințele unui miracol. Un miracol, așa cum este văzut prin ochii unui om care nu percepe tocmai această forță incomensurabilă a naturii de a supraviețui. Așadar, cum a început povestea grădinii care nu a avut niciun contact cu exteriorul vreme de 60 de ani? Cu o sticlă globulară de 10 litri, compost, apă, rădăcinile unei plante din familia Tradescantia (plante agățătoare) și speranța că din mâna de pământ și rădăcinuțele introduse în sticlă va înflori viața. Și așa a fost. După ce a pus bazele acestui ecosistem David Latimer a sigilat sticla și nu a mai deschis-o până  în 1972, atunci când a adăugat grădinii sale puțină apă. Însă, în afara acestei excepții, sticla nu a mai fost deschisă niciodată. Singurul lucru pe care l-a făcut a fost acela de a păstra permanent sticla în lumina soarelui și de a o roti pe toate părțile astfel încât întreaga grădină să beneficieze de razele soarelui.

A fost suficient ca acest ecosistem plăpând, plămădit dintr-un boț de pământ și câteva rădăcini, să se dezvolte și să ia chipul unei grădini luxuriante. Deși poate părea ciudat că o astfel de grădină sigilată s-a dezvoltat atât de armonios, nu este deloc așa. Pentru că, de fapt, grădina sigilată este un ecosistem perfect care se autosusține. Astfel, lipsa comunicării cu mediul exterior nu este o sentință la dispariție. Însă cum funcționează totul în interiorul sticlei? Aici natura urmează etapele unui ciclu natural în care fiecare element contribuie la supraviețuire. Bacteriile din compost descompun frunzele uscate și eliberează astfel oxigen. Acesta este transformat apoi în dioxid de carbon necesar în procesul de fotosinteză, proces esențial care asigură supraviețuirea plantelor. Apa din interiorul sticlei urmează practic acerflași circuit ca în natură, fiind permanent refolosită, iar noaptea, prin respirația celulară, plantele sintetizează substanțele nutritive de care au nevoie.

Așadar, imposibilul nu există! O dovedește această grădină sigilată care a supraviețuit 60 de ani, acest ecosistem care mimează fără cusur modul de existență a planetei pe care trăim. Grădina sigilată este o micro versiune a plantei Terra.

Laura ZMARANDA

Chiar dacă iarna a sosit, asta nu înseamnă că peisajul din grădină trebuie să fie unul tern. Și în sezonul rece putem avea un peisaj încântător în oaza de relaxare, cu plante verzi sau colorate. Zăpada şi gerul nu le impresionează, iar viscolul nu le deranjează prea mult. Sunteți curioși să aflați care sunt aceste specii?

Ilex este un arbust care face fructe sub formă de bobițe roșii, ideale pentru peisaje rezidențiale. Frunzele sale persistente, de culoare verde închis, și boabele colorate înfrumusețează grădina pe tot parcursul iernii.

Textura medie a acestui arbust se îmbină în peisaj, dar poate fi echilibrat cu unul sau doi arbori sau arbuști. Este o alegere inspirată nu numai pentru aspectul decorativ cu „mărgele roșii“, dar și pentru atragerea păsărilor în grădină. Unde mai pui că planta este rezistentă la boli și dăunători! Cu toate acestea, aveți în vedere că ilexul necesită un sol umed.

De asemenea, bradul, pinul, molidul sau tuia îți mai pot înfrumuseța grădina.

Totodată, puteți opta pentru iasomia de iarnă, un arbust decorativ care poate ajunge la o înălțime de trei metri la maturitate. Aceasta înflorește din luna decembrie până în aprilie, iar florile în formă de steluțe pot fi atât galbene, cât și albe, de aproximativ un centimetru. Rezistă bine în condiții de ger, iar pe vreme mai blândă va înflori.

Aceste plante vor fi punctul de atracție al grădinii și îi vor garanta o culoare proaspătă. Sunt o mulțime de flori care vă pot colora și înveseli decorul exterior pentru că înfloresc în această perioadă rece. Cele mai atrăgătoare culori sunt galben, portocaliu, roșu și albastru de culoare intensă, aprinsă. După cum vedeți, dacă iubiți florile și verdeața puteți avea parte de ele inclusiv în condiții meteorologice vitrege. 

Ruxandra HĂBEANU

Pentru a te bucura pe toata durata toamnei de o grădină frumoasă, aceasta trebuie amenajată cu grijă încă de la începutul sezonului. Acum este momentul optim pentru a face îmbunătățiri importante în acest loc atât de îndrăgit.

Fie că vorbim de grădina cu flori, de legume sau de livadă, în perioada septembrie-octombrie se recomandă igienizarea grădinii, însămânțarea și aplicarea de îngrășăminte. De asemenea, nu trebuie neglijată nici irigarea. Deși plantele își opresc vegetația, ele încă au nevoie de umiditate.

Pomii fructiferi nu trebuie neglijați nici ei. Este momentul ideal pentru sădirea lor. Motivele sunt multi­ple. Spre exemplu, creșterile lăstarilor la pomii plantați toamna vor fi mai mari decât în cazul celor sădiți primăvara. De asemenea, lemnul tânăr va avea timp să se maturizeze și nu va fi expus gerului. Totodată, ploile de sezon vor asigura umiditatea necesară și oferă un contact bun al rădăcinilor cu solul.

Bolile și dăunătorii pot fi distruși și fără utilizarea unor substanțe nocive, atât pentru sol, cât și pentru oameni. Puteți proteja pomii fructiferi folosind metode ecologice care pot fi preparate chiar în propria gospodărie. De exemplu, mirosul puternic de usturoi, tutun, rubarbar și alte plante este respingător pentru unele insecte. Ardeii iuți, alcoolul, sarea și alte substanțe pot arde sau distruge dăunătorii.

Ce te faci cu mulțimea de frunze uscate? Specialiștii ne sfătuiesc să păstrăm această materie. Și asta pentru că în scurt timp se va transforma în îngrășământ. De asemenea, nu trebuie pierdută ocazia plantării și a câtorva flori de care vă puteți bucura în lunile de primăvară. Panseluțele, micșunelele, muscarii și lalelele sunt doar câteva dintre florile care pot fi semănate acum în grădină. Toamna nu înseamnă sfârșitul vegetației. Acest anotimp reprezintă startul pregătirilor pentru primăvara anului viitor.

Ruxandra HĂBEANU

Dacă vă doriți o grădină diferită, care să reflecte simplitate, eleganță și seninătate, atunci grădina japoneză este alegerea perfectă. Această oază verde este special concepută pentru a-ți induce o stare de relaxare și contemplare. Însă, pentru a pătrunde în această atmosferă cadrul vegetal trebuie ales cu mare atenție.

Atunci când plantați rezumați-vă doar la anumite specii de plante, cum ar fi arțarul roșu, bonsaiul, azaleele sau iarba bicoloră. De asemenea, lăsați un spațiu generos între plante deoarece acest lucru poate contribui la crearea efectului unei grădini mai mari. Potrivit specialiștilor, pentru a completa un cadru paradisiac amplasați în gră­dină și un grup de cireși japonezi.

„O grădină japoneză o poți realiza și cu puține elemente. În acest sens putem folosi un bonsai, un aranjament cu piatră și cam atât. Însă grădina japoneză este mult mai complexă, vegetația specifică arhitecturii grădinilor presupunând o mulțime se plante spectaculoase. De obicei cadrul vegetal este compus din bonsai, cireși japonezi, glicină, conifere sau bambuși. De asemenea, există multe varietăți de cireși japonezi, însă cel mai renumit este Prunus Kanzan, cireșul japonez clasic cu floarea roz bătută, dar la fel de frumos este și cel pe alb“, spune Ionuț Olteanu, ing. horticultor și producător de arbori și arbuști.

În concluzie, datorită splendorii și spectacolului oferit, cireșul japonez reprezintă o adevărată bijuterie în orice spațiu verde. Ca să întărim și mai mult aceste calități estetice ale cireșilor, specialiștii recomandă plantarea lor în grupuri.

Glicina, grațioasa grădinii

Glicina, salcâmul japonez sau Wisteria este una dintre cele mai speciale plante căţărătoare. Bogate în ciorchini,  florile acestei plante dau tonul eleganţei oricărei grădini. Dacă vă tentează să creşteţi o boltă de glicină trebuie să aveți în vedere câteva detalii importante.

Wisteria iubeşte soarele, preferă solul fertil, umed şi bine drenat. Dacă solul este în stare proastă, adăugați compost, astfel planta se va dezvolta frumos. Pentru plantare săpaţi o groapă adâncă de aproximativ 45 de cm. Distanţa minimă între plante este de 2 m.

În concluzie, pentru a crea complet atmo­sfera unei asemenea grădini, folosiți vegetația specifică și accesorizați spațiul cu pietre și pietriș. Încercați să legați bucăți de bambus împreună cu sfoară pentru a crea garduri în stil japonez. De asemenea, încurajați mușchii să se răspândească prin colțuri și crăpături. Spațiile verzi de acest gen prezintă adesea diferite nuanțe de verde, iar mușchii sunt deseori folosiți în multe grădini și temple japoneze.

Inițial, grădinile japoneze au fost create și realizate sub puternica influență a grădinilor chinezești, dar, încet și gradat, designerii japonezi au găsit propria lor abordare, dezvoltând o estetică originală în parte datorită culturii japoneze, dar și peisajului natural și aspectului diferit al reliefului japonez, precum și a materialelor locale. Astfel, cu trecerea timpului, grădinăritul și grădinile japoneze au atins acel nivel de autenticitate care le-a conturat o apartenență distinctă.

Ruxandra Hăbeanu

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Dacă vă doriți un gard ecologic, natural și uneori înmiresmat, atunci gardul viu este alegerea potrivită. Mai mult de atât, această alternativă a gardurilor clasice aduce cu sine o serie de avantaje: ne protejează de vânt, furtună, reține praful, noxele și, în același timp, transformă grădina într-un loc minunat. Cu puțină atenție și efort minim putem obține toate aceste beneficii.

„Gardurile vii au rolul de a îndeplini anumite funcțiuni în ansamblul vegetației, precum separarea unor spații, protejarea sau chiar mascarea unor zone neplăcute. Ele sunt, în general, elemente care ordonează spațiul. Deseori le întâlnim sub forma unor  borduri foarte mici până la garduri înalte, folosite ca ziduri verzi. Prin tunderea lor, gardurile vii devin adevărate piese arhitecturale“, ne explică conf. univ. arh. peisagist, Anca Stănescu

Tuia, mesteacănul și mahonia roșie, trio-ul cu care nu dai greș

Despre mahonia roșie nu se știu prea multe. Potrivit specialiștilor, acest arbust este o specie rustică puțin pretențioasă. În iernile foarte reci, dacă nu se asigură protecție, o parte din frunziș degeră, dar se reface fără probleme în sezonul următor. De asemenea, planta suportă bine tunderea. Mahonia roșie se încadrează armonios în majoritatea tipurilor de grădini.

„Mahonia roșie se caracterizează printr-o culoare intensă și o întreținere foarte ușoară. Timp de două săptămâni se evidențiază prin florile sale galbene care oferă un spectacol cromatic. Apoi, după această etapă apar semințele sale decorative sub formă de ciorchine, de culoare albastru spre mov. În România am văzut și exemplare înalte de 2 m, în primii 4-5 ani creșterea mahoniei fiind foarte lentă. De asemenea, aș mai menționa că este o specie rezistentă, nu am făcut niciun tratament sau fertilizări, este o specie destul de rustică“, spune Ionuț Olteanu, ing. horticultor și producător de arbori și arbuști.

Există nenumărate combinații de specii pentru realizarea gardului viu. Spre exemplu, putem utiliza garduri vii compuse din arbori și arbuști. De asemenea, pentru compunerea lor se folosesc  specii rășinoase. În acest caz, tuia este deseori întâlnită.

„Folosirea tuiei pentru un gard viu este recomandată deoarece rămâne verde tot timpul, are o creștere rapidă și este ușor de întreținut. Această specie este foarte iubită și fixată în mintea beneficiarilor datorită culorii sale intense. Noi, cei care realizăm grădini, mai glumim câteodată și spunem că suntem o țară de «tuiști». Ca să mai dispară din monotonia tuiei am mai venit cu varietăți noi în decor, precum tuia aurie, presociparis, juniperus, chamaecyparis, ca să mai alternăm un pic imaginea instalată de clasica tuie“, adaugă Ionuț Olteanu, ing. horticultor și producător de arbori și arbuști.

Folosirea mesteacănului în realizarea unui gard viu a devenit o nouă modă. Coloritului alb strălucitor al scoarței, forma și transparența coroanei, toate aceste caracteristici fac ca această specie să dea un aspect deosebit zonelor verzi. Mesteacănul poate fi folosit în parcuri, grădini, scuaruri, în grupuri de 3-5 bucăți în amestec cu alte foioase sau rășinoase.

„Încurajez formarea gardurilor vii din mesteacăn, este o alegerea mai curajoasă deoarece impactul vizual este foarte puternic. Aceștia când ajung la maturitate oferă un adevărat spectacol. În alte țări mesteacănii se folosesc atât în designul interior cât și în cel exterior“, mai adaugă Ionuț Olteanu.

Cum plantăm gardul viu?

Dacă dorim să plantăm gardul viu în linie dreaptă trebuie să legăm o sfoară între doi ţăruşi şi să plantăm pe lângă aceasta. Groapa de plantare în cazul plantelor cu balot sau ghiveci trebuie să fie de 1,5 ori mai adâncă şi de 2 ori mai lată decât balotul de pământ. În cazul plantelor cu rădăcină nudă se va săpa un şanţ de cca 40-50 cm lăţime. Se vor planta 3-5 plante bine mocirlite/metru liniar. Pământul scos din groapă se va amesteca în proporţie de 3:1 cu compost sau mraniţă macerată. Înaintea plantării, părţile de rădăcini deteriorate se vor îndepărta, iar plantele se vor păstra timp de 12 ore în apă. Când aşezăm plantele în groapă trebuie să avem grijă ca lăstarii să fie orientaţi spre exterior.

Important: După plantare udați zilnic gardul viu, cel puțin două săptămâni.

Bine de știut...

La gardurile vii cea mai importantă lucrare este tunderea, mai ales în primii ani. Dacă nu se taie regulat, vor ajunge la înălţimea dorită mai repede și nu se vor îndesi. Ulterior se vor forma diferite goluri în coroană care sunt extrem de dificil de corectat, uneori imposibil. Creşterea rapidă împiedică îndesirea bazei.

În cazul gardurilor din foioase, cum ar fi carpenul sau lemnul câinesc, ca remediu împotriva chelirii poate ajuta o tăiere de întinerire radicală. Aceasta constă într-o tăiere masivă la 30 cm deasupra solului, primăvara. Gardul viu din foioase se va tunde în repausul vegetativ.

Evitați tunderea coniferelor în primăvară; dacă doriți să-i tundeți atunci o puteți face la începutul verii sau la sfârşitul acesteia.

Ruxandra HĂBEANU

Dacă locuiți într-o zonă departe de agitația cotidiană și doriți să aveți o grădină veselă, plină de culoare, cochetă și care să nu necesite prea mulți bani și implicare, atunci grădina rustică este alegerea ideală. Potrivit specialiștilor, o asemenea oază de relaxare este cel mai ușor de realizat. Însă înainte de a porni la lucru trebuie să evaluați cu atenție terenul.

„Nu putem oriunde să organizăm o grădină rustică deoarece acest spațiu trebuie legat de caracterul locului. Compoziția grădinii trebuie să îmbrace două aspecte: funcționalitatea și organizarea. Ce înseamnă asta? Aleile pe care ne plimbăm vor avea obiecte de ședere sau alte obiecte de mobilier pe care stăm să ne odihnim. Acestea pot fi bănci, chioșcuri, balansoare, pergole sau umbrare. Revenind la aspectul organizării, în funcție de cât de generos este spațiul, putem avea o zonă a grătarului, a grădinii cu legume, dar și o zonă mai administrativ gospodărească. Această organizare a spațiului este obligatorie în primele noastre creionări ale compoziției unei grădini“, explică arh. conf. univ. peisagist Anca Stănescu.

Piatra naturală, cel mai frumos accesoriu

Aleile au și ele un rol important în cadrul unui asemenea decor pitoresc. Din punctul de vedere al stilului aleilor rustice trebuie să evitaţi liniile drepte. Pentru realizarea acestora se pot folosi materiale naturale precum lemnul, nisipul cu granulaţie mare şi piatra. De asemenea, pentru alei se mai poate folosi şi scoarţa de copac, foarte naturală şi atractivă, numai că în timp ea se va tasa. „Spațiul unei asemenea grădini va avea în principal vegetația ca îmbrăcăminte deoarece aceasta este ofertantă atât prin specii, cât și prin combinațiile de culori. Totodată, pot exista și elemente decorative precum grupările cu piatră. Piatra naturală este foarte pitorească și căutată. În mod cert, piatra în sine poate deveni un element decorativ, căpătând valențe filozofice. De asemenea, vasele din ceramică sau obiectele de iluminat sunt elemente care pot accesoriza grădina într-un mod armonios“, spune arh. conf. univ. peisagist Anca Stănescu.

Plantele decorului pitoresc

Bulboasele de primăvară, bujorii, margaretele, trandafirii și crizantemele sunt cel mai des întâlnite flori în decorul rustic. Pe lângă spectacolul vizual oferit, florile menționate sunt cele mai potrivite peisajului pitoresc. „Grădina rustică este foarte direct legată de tot ce înseamnă flora spontană. În general, oamenii din zona rurală s-au bazat pe flora specifică țării noastre. Spre exemplu, arbuștii floriferi dau savoare spațiului și nu trebuie să lipsească din asemenea grădini. Aici putem aminti minunata forsithya, spiraea, liliacul sau iasomia. Vegetația arbustivă trebuie să completeze vegetația arboricolă care, la rândul ei, este și ea aleasă ca sortiment în funcție de spațiul pe care îl avem. Alegerea vegetației va răspunde unor cerințe importante. Spre exemplu, este obligatoriu ca vegetația foioasă să ocupe o pondere de 60% din spațiu, iar restul de rășinoase. Această regulă se aplică pentru zona de sud a țării, pentru zonele montane vegetația rășinoasă fiind în proporție mai mare“, conchide arh. conf. univ. peisagist Anca Stănescu.

Ruxandra Hăbeanu

GALERIE FOTO

Fără îndoială, un lămâi sau un portocal în casa, balconul sau grădina ta schimbă total aspectul spațiului și oferă un aer exotic care te duce cu gândul la vacanțe… exotice. Însă, pentru a cultiva cu succes aceste specii ornamentale în condițiile din România trebuie să știți și să respectați câteva reguli pentru a le face să se simtă ca acasă.

Mai întâi de toate luați în calcul că majoritatea citricelor au cam aceleași cerințe de întreținere. Deși aceste plante au nevoie de multă căldură și atenție, există câteva trucuri cu ajutorul cărora poți crește cu ușurință portocali, lămâi și, de ce nu, chiar pomelo. Marin Constantin – ing. horticultor și producător de arbori și arbuști – vine în sprijinul nostru cu câteva sfaturi și sugestii utile.

Crescute cu grijă…

„Citricele sunt dispuse la o serie de boli și dăunători. Una dintre cele mai des întâlnite probleme este legată de apariția musculiței miniera, o insectă care își depune ponta sub epiderma frunzelor, larvele sale dezvoltându-se în interiorul acestora și făcând niște caneluri. În prima fază canelurile apar pe dosul frunzelor și de foarte multe ori sunt observate când planta este afectată sever. În acest caz recomand eliminarea frunzelor și arderea lor. Rețineți că o musculiță poate să depună până la 600 ouă pe zi, de aceea este indicat să examinăm cât mai des plantele. După ce am eliminat frunzele se revine cu un insecticid combinat cu un îngrășământ foliar, tratament ce trebuie repetat de cel puțin 3 ori la un interval de 5-7 zile. De asemenea, citricele mai sunt atacate și de păduchii lânoși și țestoși. Acești dăunători se așază pe frunze și tulpină și se hrănesc cu seva plantei. Partea bună este că sunt vizibili pe plantă și pot fi eliminați prin îmbăiere. Prin acest mod curățăm planta de substanța lipicioasă care este lăsată de cei doi paraziți. Imediat ce planta se uscă de apă putem efectua 3-5 tratamente consecutive cu insecticide. Tot la citrice se poate întâlni o boală care se manifestă prin pătarea frunzelor și a fructelor – Colletotrichum gloeosporioides – aceasta fiind o afecțiune fungică și poate fi tratată cu fungicide. Pentru a evita o parte din aceste probleme ar fi ideal să tratăm plantele preventiv la un interval de 15 zile prin stropiri cu insecticide și fungicide combinate cu îngrășăminte foliare. Indicat este să utilizăm pe cât posibil substanțe NATURALE“, spune Marin Constantin.

Lumină și temperatură medie

Deoarece sunt niște plante heliofile, citricele se dezvoltă frumos sub razele generoase ale soarelui. Atunci când plantezi arborii trebuie să ai în vedere acest aspect. De asemenea, mai țineți cont că plantele exotice sunt sensibile la vânt și temperaturi scăzute, motiv pentru care în sezonul rece este indicat ca ghivecele de pe terase și balcoane să fie amplasate în spații protejate.

„Citricele se țin pe timpul iernii în casă într-un loc mai răcoros, pe hol, balcon sau magazine. Temperatura nu trebuie să depășească 13-15 grade deoarece în acest fel evităm șocul termic din primăvară, când va veni momentul să scoatem plantele afară. În schimb, citricele care sunt ținute tot timpul anului în casă au nevoie de un loc cu acces la lumină cel puțin 4 ore pe zi, iar în perioada de iarnă să nu stea prea aproape de o sursă de căldură“, explică Marin Constantin.

Cum se îngrijește corect lămâiul la ghiveci?

Lămâiul este o plantă subtropicală, asta înseamnă ca la noi în țară iarna trebuie protejat de îngheț și mutat într-un loc unde temperatura nu scade sub 5 grade. Pentru o bună creștere, lămâiul are nevoie de micro și macroelemente pe care le putem administra atât prin udare cât și prin stropiri foliare. De regulă, în primăvară se intervine cu tăieri de formare a coroanei și se transplantează planta într-un vas mai mare cu 3-4 cm în diametru. De asemenea, pe timpul verii substratul lămâiului trebuie menținut umed. Pentru a evita riscul apariției șocului termic în momentul udării, acțiune care duce la pierderea florilor sau fructelor nou formate, folosiți doar apă la temperatura camerei. „O altă problemă o reprezintă apa de la robinet tratată cu clor. Puneți apa într-un vas cu gura largă și lăsați-o cel puțin 24 de ore. În perioada de iarnă, dacă lămâiul este ținut într-o încăpere mai rece de 10-15 grade udarea se face o dată la 10 zile, iar dacă este ținut într-o încăpere la limita înghețului putem uda lămâiul o dată pe lună“, mai adaugă Marin Constantin, inginer horticultor.

Altoirea, cea mai simplă metodă de înmulțire

„Pentru această metodă avem nevoie de o sămânță de lămâi care se plantează în pământ și se îngrijește până când noua plăntuță ajunge de grosimea unui creion. Se altoiește cu un lăstar dintr-o plantă care a fructificat deja. După ce au trecut 30 de zile se verifică dacă altoiul este verde. O altă metodă de înmulțire este cea prin butași, o variantă mai complexă unde trebuie să avem în vedere perioada optimă de butășire. Lăstarul butășit trebuie să fie ușor lignificat, tratat cu o soluție de înrădăcinare și plantat într-o turbă cât mai curată. Amplasarea noului butaș trebuie făcută într-o zonă caldă, cu o umiditate crescută“, conchide Marin Constantin.

În cazul în care doriți să cumpărați un ghiveci cu citrice gata crescut, specialiștii din domeniu ne recomandă să îl procurăm direct de la producători, din magazinele de specialitate. Așa puteți afla informații despre cum a fost tratat, îngrijit, dar și de ce substanțe și nutrienți are nevoie pentru următoarele tratamente.

Citricele, scutul organismului sănătos

Citricele aduc beneficii în numeroase afecțiuni precum: Alzheimer, Parkinson, artrită, astm, diabet, scleroză multiplă, holeră, gingivită, funcționarea optimă a plămânilor, cataractă, colită ulcerativă și maladia Crohn. De asemenea, ajută la prevenirea obezității. Un studiu publicat în British Journal of Nutrition informează că femeile care consumă 1/2 - 1 litru de suc de portocale, grepfrut sau mere în fiecare zi își reduc semnificativ riscul de a face pietre la rinichi. Sucul portocalelor reduce riscul formării calculilor renali și al instalării bolilor de rinichi. Potrivit specialiștilor, un pahar cu suc de portocale pe zi previne apariția ulcerului gastric. De aceea, se recomandă o dietă cu alimente bogate în vitamina C pentru a împiedica dezvoltarea infecțiilor cu Helicobacter pylori, bacteria care ne îmbolnăvește stomacul.

Ruxandra HĂBEANU

Iată-ne și în primele zile ale lui noiembrie. Trebuie să recunoaștem că până acum am avut o toamnă neașteptat de blândă, care a făcut ca, în mare parte, grădinile să rămână verzi sau, după caz, punctate cu petele multicolore ale florilor. De-acum însă zilele în care încă mai avem câteva frunze în pomi sunt numărate. Iar ca stăpâni de grădină avem o perioadă în care trebuie să desfășurăm neapărat câteva activități foarte importante, dacă ne dorim ca la anul să ne putem bucura de aceeași pri­veliște frumoasă.

Tunderea de toamnă a trandafirilor

Așa cum deja am spus în episodul precedent, acum este momentul să acordăm ceva mai multă atenție trandafirilor. Imediat ce au rămas fără frunze, de regulă după prima brumă, este momentul tăierilor de toamnă. Deși nu sunt obligatorii, aceste tăieri îi vor face să ierneze mai ușor și să aibă o pornire mai bună în primăvară. Primul lucru pe care îl vom urmări la aceste tunderi este să înlăturăm crengile care ar putea reține zăpadă, astfel încât să îngreuneze întreaga plantă. De regulă, astfel de crengi sau împletituri de crengi sunt rare la trandafirii care au fost îngrijiți așa cum se cuvine peste vară.

După tundere, înălțimea trandafirilor trebuie să rămână de circa 70-80 cm. Cei mai scunzi se tund la aproximativ 50 de centimetri. Ca regulă generală, se îndepărtează treimea superioară a fiecărei tije. Excepție fac trandafirii cățărători, cărora le vom tunde doar acele tije care ar favoriza acumularea zăpezii pe ele. Abia la primăvară le vom tăia pe cele care nu vor rezista gerului.

O altă operațiune care acum se realizează în cele mai bune condiții la trandafirii cățărători o reprezintă marcotarea. Aceasta este unul dintre cele mai simple procedee de înmulțire a trandafirilor (ca și a viței-de-vie), cu șanse maxime de reușită. Practic, o tijă cât mai lungă, de minimum 2,5-3 metri, se culcă la pământ, cu grijă, fără a o rupe sau crăpa. Mijlocul ei se îngroapă la o adâncime de aproximativ 25-30 cm. Pentru siguranță, se fixează în sol cu nuiele sau chiar bucăți de sârmă groasă, îndoite în forma literei „U“, înfipte deasupra. În primăvară tija se va dezvolta pe seama legăturii cu planta-mamă, dar în locul de îngropare va dezvolta propriile rădăcini. După două primăveri se taie legătura cu trandafirul de origine, rezultând o plantă indepen­dentă. Prin acest procedeu se pot realiza, în câțiva ani, adevărate tunele acoperite cu trandafiri cățărători.

Mușuroirea apără de ger și de secetă

Tot în această perioadă se pot muta cel mai sigur trandafirii cărora dorim să le schimbăm amplasamentul. Desigur că acest lucru este valabil și pentru pomi sau alți arbuști. Nu este cine știe ce știință, dar trebuie să ținem seama de câteva reguli simple. Una dintre ele este ca, atunci când dezgropăm planta din locul de origine, să încercăm să îi păstrăm cât mai mult pământ în jurul rădăcinilor, chiar dacă asta presupune ceva mai multă muncă. Oricum, în niciun caz nu trebuie să îi tăiem din rădăcini! După mutarea în noul loc trebuie să avem grijă ca în groapa unde instalăm planta să nu rămână goluri, iar pământul să fie bine tasat, astfel încât să asigure o bună fixare.

O altă operație importantă pentru trandafiri este mușuroirea sau îngroparea. Deși nu este complicată, este destul de obositoare. La baza fiecărui butuc de trandafir se face un mușuroi de pământ înalt de aproximativ 15 cm. Mușuroiul are un dublu rol. În primul rând, pe timpul iernii va feri rădăcinile și partea de jos a tijelor de îngheț. În al doilea rând, în primăvară va favoriza păstrarea umezelii la rădăcina plantei, asigurând condiții optime de dezvoltare. Abia pe la jumătatea lunii aprilie, în funcție de condițiile meteo, se va împrăștia mușuroiul.

Plantarea bulbilor de toamnă

Tot în această perioadă se scot bulbii de dalie, de gladiole și se răresc bulbii de crini. Cei scoși se ambalează în pungi de hârtie sau se împachetează în ziare și se păstrează în pivnițe sau în încăperi întunecate și reci. Sub niciun motiv nu se țin în pungi sau cutii de plastic, căci vor mucegăi și vor putrezi. O altă modalitate de păstrare este în ghivece sau găleți, îngropați în nisip, dar tot la răcoare și la întuneric.

Bulbii de crini care se lasă pe loc se îngroapă la o adâncime de cel puțin 15-20 cm.

Tot în această perioadă se replantează și bulbii de toamnă, respectiv ghioceii de grădină, brândușele, narcisele, zambilele și, mai ales, lalelele. Adâncimea de plantare trebuie să fie sub limita de îngheț. Pe de altă parte, un lucru care nu trebuie uitat este că, cu cât este plantat mai adânc bulbul, cu atât planta va răsări mai târziu. Pe de altă parte, e greu de știut cât de frig va fi peste iarnă și cât de gros stratul de zăpadă. În consecință, o adâncime de 15-20 cm este cât se poate de potrivită. Evident, adâncimea se măsoară de la partea cea mai de sus a bulbului.

În cazul lalelelor trebuie ținut cont și de o particularitate a acestora: cu cât sunt plantate mai adânc, cu atât lungimea tijei florale va fi mai lungă. Așadar, la soiurile de lalele cu tijă rezistentă, dacă vă doriți flori înalte, le puteți planta chiar și la 50 cm adâncime, chiar dacă vor înflori mai târziu.

„Îmbrăcați“ pomișorii sensibili!

Către mijlocul lunii noiembrie se începe și protejarea pomilor și arbuștilor sensibili la ger, care nu pot fi mutați la interior. Există mai multe feluri în care se poate face acest lucru, în funcție de zonă, dar și de cât suntem dispuși să investim. Cel mai la îndemână este să acoperim respectivele plante cu saci de plastic sau cu folie groasă. Dar această metodă este cea mai rudimentară și cu rezultatele cele mai relative. Eficiența soluției crește dacă planta se înfășoară înainte în ziare, paie sau coceni de porumb și abia peste acestea se aplică folia. Dar în loc de folia de plastic se pot folosi saci de cânepă sau de iută, care permit o oarecare aerisire. Însă soluția ideală o reprezintă foliile speciale de protecție, care permit o circulație controlată a aerului și o mai bună păstrare a temperaturii.

În orice situație, zonele cele mai importante care trebuie protejate sunt rădăcinile și partea de jos a trunchiului, din care planta poate vegeta din nou când are condiții prielnice.

În sfârșit, o altă lucrare care trebuie făcută în această perioadă este aceea de a săpa în jurul pomilor zone care să permită concentrarea umezelii și a substanțelor hrănitoare. Practic, în jurul fiecărui arbore ar trebui să realizăm o zonă cu forma unei umbrele întoarse cu vârful în jos, planta fiind centrul cercului. Adâncitura nu trebuie să fie mare, ajungând o diferență de nivel de câțiva centimetri. În acest fel, apa rezultată din precipitațiile de peste iarnă se va concentra la rădăcina pomului, asigurându-i o rezervă sporită. Iar dacă în această „pâlnie“ adunăm frunze și lujeri uscați ai altor plante, care vor putrezi în timpul sezonului rece, atunci reușim să adu­cem și un plus de hrană!

Până la numărul viitor, vă dorim spor la treabă!

(va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Iată că încet-încet a trecut și luna septembrie. Chiar dacă soarele încă ne răsfață cu razele lui, nopțile au devenit reci. Pentru multe plante acesta este un avantaj, căci umezeala se păstrează mai bine, iar arșița de peste zi nu le mai distruge lăstarii. Pentru altele, este semnalul că se apropie sezonul rece, astfel încât se pregătesc ca, în felul lor, să își încheie socotelile cu anul acesta. Pentru grădinari este perioada când se pot bucura de o grădină frumos aranjată și bine gândită cu eforturi minime.

Crizantema – regina toamnei

În acest sezon cei care se îngrijesc de grădini pot beneficia de o pauză binemeritată. Udatul nu mai trebuie făcut atât de des și nici buruienile nu se mai întind la fel de repede. Pentru lucrările de toamnă este încă prea devreme, iar o serie de flori de-abia de acum înainte încep să dea tot ce au ele mai frumos. Singura grijă este de a aduna semințe pentru sezonul următor de la petunii, regina-nopții, zorele, flori de piatră și alte flori care acum oferă cele mai de calitate semințe.

Una dintre florile care vestesc negreșit venirea toamnei este crizantema. Cunoscute și sub denumirea de tufănele, dumitrițe ori margarete de toamnă, sunt, în realitate, o întreagă familie de flori, formată din aproximativ 30 de specii de plante perene, aparținând familiei Asteraceae. Ele sunt originare din Asia și Europa de nord-est, dar deja de multă vreme au cuprins întreaga lume.

Crizantemele au fost cultivate în China încă din secolul al XV-lea î.Hr. Un oraș antic chinez a fost numit Ju-Xian, în traducere „orașul crizantemă“. Planta a fost introdusă în Japonia probabil în secolul al VIII-lea a.d., iar împăratul a adoptat-o ca sigiliu imperial. În Japonia există un „Festival al Fericirii“ dedicat acestei flori. În Europa a fost adusă în secolul al XVII-lea. Linnaeus a numit-o conform prefixului grecesc chrys –, care înseamnă auriu (culoarea inițială a florilor), și – anthemon, însemnând floare.

Sunt plante ce iubesc lumina și de aceea se dezvoltă bine pe terase sau în grădină, la lumină multă, dar fără soare direct. Crizantema în ghiveci trăiește confortabil pe terase acoperite, descoperite sau scoasă din ghiveci și plantată direct în grădină. Se simte bine la temperaturi răcoroase, de 5-10°C, la care alte plante de-abia mai supraviețuiesc.

Înmulțire ușoară și cultivare fără pretenții

Se înmulțește relativ ușor, prin butași care se plantează primăvara, când îi apar lăstarii de la rădăcină. Aceștia se despart prin tăiere de planta mamă și se plantează în alte locuri. Lăstarii trebuie să fie de 8-10 cm lungime și să nu aibă decât 2-3 frunze, pentru ca planta să se canalizeze spre dezvoltarea rădăcinii. Ulterior, dacă nu au fost plantați direct pe locul unde se dorește amplasarea plantei, pot fi răsădiți. În general, multe dintre crizantemele de grădină traversează bine sezonul rece, în primăvară reluându-și ciclul de vegetație. Există însă și specii, mai ales dintre cele la ghiveci, care trebuie replantate în fiecare primăvară, căci iarna îngheață afară. Acestea pot fi plantate în ghivece, iar toamna târziu mutate la interior.

În orice caz, pentru a menține vigoarea plantelor este indicat ca la fiecare doi ani, primăvara, crizantemele să fie divizate, folosind un cuțit pentru a separa bucățile, care se pot planta la o anumită distanță. Astfel se întineresc și se asigură o dezvoltare optimă. Crizantema este sensibilă la atacul păduchilor de frunze, de aceea trebuie examinată periodic pentru a putea interveni cu produse fitosanitare la primele semne ale apariției dăunătorilor.

Ca toate florile de toamnă iubesc umezeala, astfel că trebuie udate des, dar nu în exces.

Suport pentru fantezii

Farmecul crizantemelor este dat de varietatea mare de culori și forme pe care le au. În plus, dimensiunea și numărul de flori sunt la latitudinea grădinarului. Reprezintă un bun prilej pentru cei care doresc să se inițieze în arta subtilă a aranjamentelor florale vii și, în același timp, un exercițiu subtil de răbdare, fantezie și estetică.

Primul pas este plantarea mai multor crizanteme, de culori diferite, astfel încât să obținem o tufă multicoloră. Apoi, mult mai târziu, ne vom folosi de o altă proprietate a acestei plante. Pentru obținerea crizantemei standard, se oprește pe plantă un singur boboc, cel principal sau unul secundar, dar care este cel mai bine plasat, restul fiind eliminați. Pentru obținerea crizantemei-crenguță sau „olandeze“ cum i se mai spune, se elimină bobocul principal și, eventual, o parte dintre bobocii laterali.

Eliminarea bobocilor se face prin rupere, atunci când aceștia sunt suficient de mari pentru a putea fi apucați între degete, dar lucrarea trebuie repetată de mai multe ori, în funcție de particularitățile creșterii soiului. În primul caz, floarea rămasă pe fir se va dezvolta mai mult. În cel de-al doilea, cu cât vor fi mai multe, cu atât mai mici vor rămâne florile, dar își vor păstra în continuare farmecul.

Imaginați-vă doar cum poate arăta o tufă cu flori mari și mici, de culori diferite...

Floarea Sfântului Dumitru

Crizantemele au o simbolistică deosebită. În țări precum Japonia, Statele Unite sau Australia simbolizează sărbătoarea mamelor. În Japonia este considerată floarea luminii și a soarelui, iar pentru chinezi reprezintă odihna, liniștea, dar și viața senină, cu excepția crizantemei albe, care semnifică jelirea sau necazul. În schimb, în multe țări europene este considerată o floare de doliu, fiind folosită la înmormântări. De altfel, în Occident, dar și la noi, în Ardeal, se obișnuiește ca de Ziua Tuturor Sfinților

(1 noiembrie) să se împodobească cu crizanteme mormintele celor dragi.

La români crizantemele roșii, numite și „dumitrițe“, sunt asociate liniștii, împăcării, iertării, dar și tristeții. Românii le consideră „florile Sfântului Dumitru“, celebrat de Biserica Ortodoxă la 26 octombrie.   

În afară de frumusețea lor, crizantemele pot fi folosite și pentru tratarea unor afecțiuni. Consumul regulat de ceai din crizanteme ajută la menţinerea calciului în organism, reglează funcţiile inimii şi reduce nivelul de colesterol din sânge. Sub formă de infuzie este un tonic general al organismului, întărește sistemul imunitar, contribuie la detoxifierea organismului și la tratarea herpesului. De asemenea, infuzia preparată dintr-o lingură de frunze tocate la o jumătate de litru de apă, folosită la clătitul gurii seara, previne paradontoza.

Mugurii și petalele, adăugate în apa pentru îmbăiere, ameliorează unele tulburări nervoase, iar frunzele și petalele au fost folosite cu succes în tratamentul Parkinson-ului. Maceratele de petale cu miere sunt de folos în tratamentul durerilor de genunchi, a tensiunii arteriale, bronșitei și al guturaiului puternic.

Alexandru GRIGORIEV

Iată că, pe nesimțite, a trecut vara și am ajuns deja la mijlocul lunii septembrie. Asta înseamnă că începe sezonul în care trebuie să facem și alte lucrări decât cele curente, de întreținere în grădină. Unul dintre secretele unei grădini reușite – folosim acest termen pentru a desemna o grădină după gustul stăpânilor săi – este ca lucrările din toamnă să fie făcute cum se cuvine și la vreme. În acest fel, pe de o parte ajutăm plantele perene să treacă mai ușor peste sezonul rece, iar pe de altă parte pregătim terenul pentru ca în primăvară dezvoltarea florilor, arborilor și arbuștilor să se facă în cele mai bune condiții.

Încep lucrările de toamnă

Principalele activități asupra cărora trebuie să ne concentrăm de-a lungul sezonului autumnal sunt recoltarea semințelor și a unor bulbi, îngrășarea solului, tunderi de toamnă la trandafiri și pomi, săpatul grădinii, acolo unde este cazul, transplantarea unor pomi și a trandafirilor, reparații în gazon, aplicarea de îngrășăminte, precum și încă alte operațiuni. Cu cât avansează toamna, cu atât sunt mai multe de făcut!

Însă deocamdată, vom atrage atenția doar asupra acelor activități care trebuie desfășurate în perioada 15 – 30 septembrie, pe care o traversăm acum.

În primul rând trebuie să ne concentrăm asupra recoltării semințelor de la plantele anuale pe care le avem în grădină și ne dorim să le cultivăm și la anul. E cea mai nimerită perioadă să adunăm capsulele cu semințe de regina nopții, zorele, petunii, gălbenele și crăițe. Ne vom orienta să adunăm capsulele gata uscate, pe care le vom lăsa întinse pe un ziar, de preferință într-o cameră uscată, câteva zile. Apoi vom extrage din interiorul lor semințele, pe care cel mai bine le putem păstra în cutiuțe de plastic, tablă sau chiar borcănele, închise etanș. Cel mai important este ca până în primăvară să fie ferite de umezeală și de insecte. În ceea ce privește temperaturile, e bine să le păstrăm la rece. Nu trebuie să ne facem griji asupra faptului că ar putea să le fie prea frig. În schimb, la cald, pot încolți și apoi să piară.

De asemenea, e momentul să punem câte un semn în locurile unde avem dalii și gladiole. Astfel, peste aproximativ șase săptămâni, când părțile aeriene ale acestor plante se vor usca, vom ști unde să căutăm ca să le putem extrage bulbii.

Tot în a doua jumătate a lunii septembrie este o perioadă optimă pentru a face reparații în gazon. Acolo unde din diferite motive au apărut porțiuni în care iarba s-a deteriorat, se sapă locul superficial (4-5 centimetri), dar foarte mărunt, se nivelează și se seamănă semințe de gazon. Cel mai bine este să semănați un tip de gazon adecvat terenului. Cum în cuprinsul serialului am scris pe îndelete despre acest subiect, nu vom reveni. Se udă în fiecare zi, dacă e posibil până la inundare. În câteva zile, cel mult o săptămână, noile fire de iarbă ar trebui să apară. Deja la 10–14 zile se face și tunderea.

Pentru că în această perioadă arșița începe să dispară, iar cantitățile de precipitații cresc, gazonul va crește din nou foarte repede și bogat. Prin urmare, tunderea lui trebuie făcută cel mai rar din două în două săptămâni.

Cam acestea sunt operațiunile pe care trebuie să le avem în vedere în această perioadă, când ne ocupăm și de recoltatul nucilor.

Daliile – culoare din iulie până-n octombrie

Și pentru că nu am apucat să vorbim despre ele, vă prezentăm în acest număr o plantă foarte iubită. Cunoscută şi sub numele de gherghină, dalia este o floare ornamentală în cultivarea căreia nici măcar începătorii nu pot da greş. Cu peste 15 specii, care de care mai frumoase şi mai spectaculoase prin formă şi colorit, daliile sunt reginele grădinilor, admirate de la sfârşitul lunii iulie şi până aproape de îngheţ. Albe, roşii, roz, mov sau în nuanţe de galben, într-un curcubeu de culori, aceste flori reprezintă o încântare pentru ochii oricărui privitor. Chiar dacă pare greu de crezut, sunt plante exotice, fiind originare din Mexic.

Dalia preferă un pământ fertil, dar poate să crească şi în condiţii mai puţin prietenoase. Îi place soarele, însă rezistă destul de bine şi într-o umbră parţială, fără vânt.

Perioada optimă pentru plantare este luna mai. Dacă este plantată prea devreme, va produce mai puţine flori. De preferat este ca solul să fie bine drenat şi ajutat cu îngrăşăminte, cu condiţia ca substanțele nutritive să fie puse la jumătate de metru de locul în care va fi plantat tuberculul. Oricât de mare ar fi tentaţia de a avea cât mai multe dalii, una lângă alta, trebuie reţinut că acestea au nevoie de spaţiu. Pentru că rădăcinile lor se extind foarte mult, este recomandat să se păstreze o distanţă de  aproximativ un metru între tuberculii soiurilor mari şi jumătate de metru pentru cele pitice.

Când planta începe să răsară (la o lună după plantare ar trebui să măsoare 5 cm), este esenţial să fie sprijinită, pentru că are tulpinile moi, care se pot frânge foarte uşor. Pot fi  sprijinite cu stâlpi de lemn adânc înfipţi în pământ, cu scărițe de lemn sau cu suporți ornamentali din plastic. Se udă dimineaţa sau seara cu apă din belşug. În perioadele caniculare, udarea se poate face chiar și noaptea. Buruienile din preajma lor trebuie smulse, iar solul afânat, pentru a asigura drenajul apei.

După ce plantei i-au apărut primii boboci, un îngrăşământ uşor, pe bază de azot, îi va grăbi dezvoltarea.

În cazul în care se dorește obţinerea unei singure tulpini, în vârful căreia să se formeze o singură floare mare, este necesar copilitul. Operațiunea constă în îndepărtarea lăstarilor laterali. În acest fel, bobocul central, cel mai viguros, se va dezvolta în mod privilegiat.

După înflorire, când dalia începe să se îngălbenească şi să se usuce, este bine să fie tăiată cu o foar­fecă specială de grădinărit, pentru a lăsa următoarele plante care vor apărea să se hrănească şi să înflorească.

La sfârşitul lunii octombrie, după căderea primei brume, într-o zi însorită şi uscată, fără ploaie, se recoltează rădăcinile tuberizate. Se scot din pământ cu cazmaua, se curăţă de pământ şi se taie tulpinile daliilor, păstrând cam 10 cm. Se lasă câteva ore la soare să se usuce, se învelesc în hârtie şi se depozitează în pivniţă sau magazie. Se mai pot păstra îngropate în nisip, până în primăvară, când se replantează. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

În acest episod al serialului nostru vom continua să vorbim despre flori. Dar, înainte de a face acest lucru, consider că este nevoie de o precizare. Când am purces la întocmirea acestui serial am spus că vom vorbi despre cum se poate amenaja o grădină lângă casă, care să ne facă mai plăcută șederea, fie acasă, fie la locuința de vară sau de week-end. Din motive de organizare a materialului, am decis să prezentăm florile în funcție de perioada de înflorire, din primăvară spre toamnă. Așa se face că am ajuns să vorbim acum, în august, despre semănatul florilor în martie sau în octombrie. Așadar, nu ne-o luați în nume de rău sau ca pe o glumă. Cei interesați vor afla astfel din vreme când trebuie să-și pregătească grădina pentru a obține ceea ce doresc. Căci în grădină, ca în orice ramură a agriculturii, recolta, în acest caz florile, se pregătește cu multă vreme înainte.

Jocul multicolor al petuniilor

Una dintre cele mai obișnuite, dar și frumoase apariții dintr-o grădină sunt petuniile. Aceste flori au o perioadă foarte lungă de înflorire și sunt destul de puțin pretențioase. Apoi se regăsesc într-o multitudine de culori și modele, ceea ce permite realizarea unor frumoase combinații. De aceea, probabil, sunt atât de răspândite și îndrăgite.

Petuniile sunt membri de bază ai familiei Solanaceae. Originare din America de Sud (Argentina, Brazilia), petuniile au cucerit Europa spre începutul secolului al XIX-lea. Numite și flori de tutun (sunt rude cu planta de tutun) sau florile verii ori florile cu o mie de culori, petuniile sunt pline de flori de la începutul verii până la mijlocul toamnei.

Petunia preferă spaţiile deschise, în plin soare (plantele suportă soarele direct toată ziua, dar au neapărată nevoie de soare cel puţin 6-8 ore pe zi). Asta le face cu atât mai recomandate în condițiile actualelor schimbări climatice, când soarele a devenit arzător, iar seceta este la ea acasă. Petuniile care stau la umbră vor face multe frunze și foarte puține flori. Iubesc solul nisipos, care se drenează bine și ușor, cu un pH neutru, bogat în substanţe nutritive.

În mod normal, petuniile trebuie udate în fiecare zi sau o dată la două zile. Vara, când vremea este de-a dreptul caniculară, e bine să fie udate şi dimineaţa şi seara, pentru că sunt mari iubitoare de apă, dar și pentru că apa le stimulează producția de flori. Dacă planta nu primeşte o cantitate suficientă de lichid, frunzele sunt primele care se usucă, în timp ce florile își pierd intensitatea culorii. Îndată ce sunt udate corect, petuniile își revin.

Rezistente la dăunători și ușor de multiplicat

În ceea ce priveşte dăunătorii, petuniile sunt atacate de păduchi verzi, omizi, păianjeni, musculiţe albe şi alte asemenea vietăţi care pot fi uşor înlăturate cu ajutorul unor insecticide. Însă sunt plante rezistente și capabile să se revigoreze, îndată ce problema este depășită. Răsadurile de petunii nu sunt greu de produs. Petunia se înmulțește prin semințe semănate în cutii sau lădițe, într-un loc adăpostit. Perioada optimă este ianuarie - februarie. Semințele de petunii își păstrează facultatea germinativă timp de patru ani, deci le puteți folosi cu succes de la un an la altul. Substratul cel mai indicat este alcătuit din turbă și nisip. Densitatea optimă este de 4-6 g/mp. După ce ați întins semințele cât mai uniform nu le acoperiți cu pământ, ci doar apăsați-le ușor cu degetul, pentru a face contact mai bine cu substratul. Apoi udați, prin pulverizare. Evitați să folosiți un jet.

În mod normal, plantele ar trebui să răsară cam după 10-12 zile, în funcție de condiții. La două săptămâni după răsărire se face prima repicare, prin răsădirea tinerelor plante în alte lădițe, astfel încât să aibă spațiu suficient. A doua repicare se face după încă trei-patru săptămâni, când se răsădesc în plăci alveolare sau ghivece mici. În sfârșit, se plantează în grădină în luna mai, cu o distanță între plante de 25-30 cm.

Proprietățile nebănuite ale Reginei nopții

Regina nopții este o altă plantă erbacee perenă din familia Solanaceae, aceeași ca și petunia, originară din America de Sud (sudul Braziliei, nordul Argentinei, Paraguay, Uruguay). Aceasta este cultivată pe scară largă ca o plantă ornamentală. Grădinarii o denumesc, de asemenea, tutun de ornament confundându-se cu un alt tutun ornamental Nicotiana sylvestris, tutun scoțian.

Florile „Reginei nopții“ se deschid seara, de unde vine și numele, și rămân deschise până dimineața, la răsărit. În tot acest timp, floarea răspândește un parfum plăcut și puternic. Înflorește începând din luna iunie și, dacă vremea permite, va rămâne așa până în octombrie. Floarea are formă de trompetă, de circa 8-10 cm, având cinci lobi. Poate avea mai multe culori. Cea mai frecventă este cea albă, dar regina nopții poate fi și galbenă, roșie, roz, mov și, uneori, aceeași plantă poate avea flori de mai multe culori. Planta trebuie udată la bază, în fiecare seară, în zilele secetoase. În celelalte zile se poate uda și la două zile.

Grațioasă și parfumată, regina nopții are nevoie de o îngrijire minimă pentru a ne bucura cu florile și, în special, cu parfumul ei îmbătător. Aceasta se înmulțește prin semințe sau tuberculi. Înainte de plantarea semințelor, dacă optăm pentru această metodă de înmulțire, este bine ca acestea să stea în apă 8-12 ore înainte. Cert este că planta este puțin pretențioasă și, de cele mai multe ori, procedeul de însămânțare este unul reușit, iar o plantă produce multe semințe. Îi este prielnic un sol umed, bine drenat, cu un pH cu valori între 6,1-7,8. Iubește soarele, dar suportă și umbra.

Nu rezistă la temperaturi sub –5ºC, de aceea se recomandă scoaterea tuberculilor din pământ și păstrarea lor în ghivece, până primăvara, urmând ca în luna aprilie aceștia să fie replantați în grădină.

Potrivit unor studii, regina nopții este bogată în alcaloide, flavonoide și triterpine, ceea ce îi conferă proprietăți antispasmodice, antioboseală, antibacteriene, antimicrobiene și antivirale. De asemenea, tuberculii negri conțin substanțe purgative, diuretice și antiparazitare. De aceea, în medicina tradițională, Regina nopții este folosită și în tratarea infecțiilor urinare, a hepatitei, a gripei, dizenteriei, a oreionului, a afecțiunilor cutanate, dar și ca vermifug, în special în Asia și în America de Sud. Locuitorii din Nepal folosesc însă frunzele pentru tratarea abcesului sub formă de cataplasme. Semințele sunt întrebuințate în industria cosmetică pentru a trata eczemele și scabia, iar sucul proaspăt de petale de regina nopții tratează herpesul. Întreaga plantă conține nicotină, fiind numită și „Tutun ornamental“, „Tutun înaripat“, sau „Tutunul iasomie“, care este folosit ca insecticid.

În Iran este cultivată pentru a oferi tutun de fumat în narghilea. Frunzele sale uscate nu sunt tăiate ca la țigările de tutun, ci sunt pur și simplu sfărâmate în mână. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Încheiam episodul trecut al acestui serial vorbind despre florile de primăvară. În cel de față ne propunem să continuăm să vorbim despre florile care apar la sfârșitul primăverii și la începutul verii. De fapt, luna mai este cea mai prielnică pentru dezvoltarea plantelor cu flori, lucru reflectat și în numele popular al acestei luni: Florar.

Bujorul, vedeta lui Florar

Vedeta incontestabilă a începutului de lună mai este bujorul. Această plantă oferă flori minunate, de culoare albă, roz, roșu-trandafiriu și, mai rar, galben sau mov. După ce trec florile, planta rămâne verde până toamna târziu, ornamentând plăcut grădina. În plus, trebuie să spunem că bujorul este o plantă care pune ceva probleme doar la început, după care este destul de puțin pretențioasă.

Bujorul este, prin excelență, o plantă rustică. Se pretează foarte bine și ca floare tăiată, încântând cu aroma și frumusețea sa destul de mult timp dacă avem grijă să schimbăm apa cel mult o dată la două zile și să-i punem două-trei picături de miere.

Bujorul rămâne un simbol al prosperității, iar explicația este foarte simplă: inițial, el putea fi cultivat numai de cei bogați, care făceau parte din elita socială a Japoniei, astfel că floarea a fost imediat asociată cu bogăția. În cultura chineză bujorul se numește „Floarea Împăratului“. Vechii greci numeau bujorii după Paeon, medicul zeilor greci. La ei existau legende care povesteau de puterile florii: se spunea că există niște forțe puternice în bobocii de flori care strălucesc în nopțile cu lună plină, iar bujorul se încadrează în acest criteriu.

Bujorii (Paeonia Hybriden) au nevoie de soare cel puțin 6 ore pe zi pentru a înflori și de mult spațiu. Acest lucru îi face niște plante ideale pentru grădinile proaspăt înființate din zone cu spații largi și vecinătăți care nu țin umbră. În astfel de condiții acoperă foarte bine terenul, într-un mod estetic.

Un start mai dificil, dar o viață lungă

Cum spuneam, bujorii au dezavantajul că au nevoie de ceva timp până să înceapă să înflorească. Perioada de la plantare și până la prima înflorire este cuprinsă între doi și patru ani. Cea mai bună perioadă pentru plantarea bujorului este începutul toamnei, din septembrie până la mijlocul lui octombrie. Astfel, planta va avea suficient timp să se aclimatizeze pe timpul iernii. Bujorul poate fi plantat și la începutul primăverii, având grijă să așteptăm ca substratul să se încălzească suficient (mai). Dacă bujorul este achiziționat în ghiveci, atunci plantarea se poate face oricând, începând cu luna mai până toamna, în octombrie.

Cât sunt încă în faza de boboci se vor instala sisteme de susținere a tijelor florale. Altfel, sub greu­tatea florilor, se apleacă până la pământ. Cel mai simplu este să batem una până la trei tije de susținere în jurul tufei, în funcție de mărimea acesteia, apoi să înconjurăm ansamblul cu o bandă, suficient de strânsă.

După ce se trec florile, frunzișul rămas va da un farmec deosebit grădinii, mai ales dacă sunt tăiate tijele uscate. Mai trebuie adaugat că, odată formată o vatră de bujori, aceasta va trăi pe același loc zeci de ani, regenerându-se singură.

Udarea nu trebuie neglijată în cursul verii, mai ales în iulie-august, când plantele își formează mugurii florali incipienți pentru anul următor.

Rădăcinile de bujori nu se deranjează decât la 4-5 ani de la plantare și numai dacă este nevoie pentru că înflorirea va avea de suferit o perioadă mai îndelungată, atât cantitativ cât și calitativ. Dacă se dorește înmulțirea prin divizarea tufei, atunci este de preferat ca această operațiune să se facă toamna, în septembrie-octombrie, cu mare atenție la mugurii subterani, care sunt fragili.

Plantarea nu se face mai adânc de 5-10 cm, nici măcar în zonele mai geroase, deoarece întârzie înflorirea cu 2-4 ani. Unde este cazul, după plantare se va face o mușuroire ușoară cu mraniță sau pământ de frunze, iar primăvara se nivelează la loc.

Farmecul regal al crinilor

O altă plantă care vestește apropierea verii este crinul. La ora actuală se cultivă o varietate de peste 110 specii. Ceea ce le este comun tuturor acestor specii este aspectul lor elegant. Nu degeaba în Franța ca și în alte țări au fost considerate un simbol al regalității.

Cele mai multe au și un parfum puternic și persistent. Totuși, polenul lor este un alergen foarte puternic. Așadar, cei care se știu cu probleme e mai bine să nu cultive aceste flori în grădină.

Unele specii de crin au și avantajul că se îndesesc foarte repede, formând un fel de minitufărișuri, astfel încât împiedică dezvoltarea buruienilor în spațiul pe care îl ocupă. Pe deasupra, rămân verzi din aprilie și până la căderea zăpezii, păstrând aspectul luxuriant al grădinii.

Crinul se poate planta atât din semințe, cât și din bulbi. Cel mai la îndemână este să plantăm bulbi. Solurile ideale sunt cele bine afânate și, dacă se poate, și fertilizate. Preferă locurile luminoase, dar nu aflate în bătaia directă a soarelui. Bulbii se plantează atât primăvara, cât și toamna, la o adâncime de cca 20 cm. Este indicat ca vârful bulbului să nu aibă peste el un strat mai gros de cinci cm de pământ. Eventual, pe perioada iernii, dacă au fost plantați toamna, se pot acoperi cu un strat ceva mai gros de pământ, deși nu sunt foarte sensibili la ger. Distanța între plante trebuie să fie, inițial, de 30-40 cm.

În perioada de creștere au nevoie de multă apă. Florile uscate se îndepărtează. După înflorire, nu mai necesită o îngrijire specială.

Deși sunt plante rezistente la înghețurile târzii de primăvară, la frig, dar și la arșiță, dacă au apă suficientă, crinii sunt sensibili la boli. De fapt, constituie un bioindicator excelent. Dacă e ca o boală să apară în grădină, crinii vor fi, probabil, primii afectați. De aceea este bine ca destul de des să ne uităm la frunzele lor și, dacă observăm vreun semn de boală să aplicăm un tratament adecvat. În grădinile bio ne vom mulțumi doar să îndepărtăm, cu promptitudine, frunzele bolnave.

După patru-cinci ani bulbii se pot dezgropa, în septembrie-octombrie, și separa de bulbii apăruți. Aceștia din urmă se plantează în locul unde dorim să îi transplantăm, la distanțe de 15-20 cm. Se poate încerca și înmulțirea prin semințe, dar este destul de dificilă. Semințele se recoltează la deplina maturitate și se seamănă în martie-aprilie afară. În fiecare an se adaugă câte un strat de pământ de trei-patru centimetri, vreme de doi, chiar trei ani. Abia după aceea se pot transplanta în locul dorit. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV