La Amarapura, fosta capitală a Myanmarului aflat la 10 km de Mandalay, am avut ocazia să vedem cel mai vechi, dar și cel mai lung pod din lemn de tec din lume: U Bein. Are o lungime de 1,2 kilometri, a fost construit în jurul anului 1850 și traversează lacul Taung Tha Mân. Podul nu are balustradă, este șubred pe alocuri, iar ca să mergi pe el îți trebuie puțin curaj. Sunt totuși mii de turiști și localnici adunați acolo și parcă totul devine atunci mai facil.

Am mers puțin pe pod, atât cât să fac câteva fotografii, dar mai apoi am preferat să-i privesc pe cei care încercau să găsească cel mai bun unghi pentru acest lucru. După cum se comportau am putut distinge fotografii experimentați și pasionați de turiștii obișnuiți care, uimiți de ce vedeau, nu știau ce să facă mai intâi, să înainteze pe pod sau să facă fotografii. Am văzut chiar și câțiva călugări care traversau podul cufundați în meditație și total detașați de tot ce se întâmpla în jur, dar parcă așteptând să fie fotografiați.

Călugării și apusul pe podul U Bein sunt deja clișee deja bine cunoscute în țara cu mii de pagode, iar podul în sine este și el un simbol, așa că obiectivul nu trebuie ratat de niciun turist care vine pe aceste meleaguri.

Lacquer Workshop, atelierul de picture pe obiecte din bambus lăcuit

În Myanmar nu doar vizitarea pagodelor ne-a oferit experiențe unice și emoționante, ci și oamenii prin talentul lor deosebit în confecționarea obiectelor decorative.

În apropiere de Bagan am vizitat un atelier de pictură pe obiecte din bambus lăcuit, unde am deslușit în timpul petrecut acolo câte ceva din tehnica de lucru. Astfel, pornind de la împletituri din fâșii fine de bambus sub formă de boluri, pahare, platouri sau cutii cu capac, de diverse mărimi, se trece apoi la aplicarea în șapte straturi a unui fel de lac negru obținut din rășină amestecat cu argilă fină și oase de animal arse. După uscare, pe stratul de lac se gravează cu ace de oțel, cu multă măiestrie, diverse modele.

Este o muncă extrem de migăloasă și, din câte am aflat, tehnica provine din China și este veche de peste trei mii de ani. Fascinant este faptul ca aceasta s-a păstrat de-a lungul secolelor și s-a transmis din generație în generație, iar astăzi tinerii lucrează cot la cot cu cei vârstnici, din mâinile lor ieșind adevărate opere de artă. Asta dovedește odată în plus că birmanezii sunt înzestrați cu talent, dar și cu frumusețe interioară. A fost o adevărată desfătare să colindăm prin magazinul de prezentare. Dacă aș fi putut, aș fi cumpărat toate lucrurile de acolo pentru a le aduce acasă unde să le pot privi în liniște, pe îndelete, dar m-am mulțumit cu câteva obiecte achiziționate și cu fotografii pe care le admir și le arăt prietenilor ori de câte ori am ocazia. Am plecat de acolo cu promisiunea că voi reveni să revăd acele minunății.

Pe parcursul călătoriei în Myanmar am realizat că viața birmanezilor e calăuzită de nezdruncinata credință budhistă și de constanta preocupare pentru dobândirea păcii interioare. Sunt convinsă că de acolo izvorăște talentul lor, dar și zâmbetul cu care te întâmpină de fiecare dată.

Despre oamenii cu zâmbet frumos, empatici cu toată lumea, dar și despre talentele lor mai am de povestit. Cu promisiunea că voi continua să scriu despre locuri și lucruri la fel de interesante vă îndemn să-mi fiți aproape și în episodul următor în această minunată călătorie imaginară.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO