Brazi ca niște țepușe îmi sunt însoțitorii de drum, trec prin Igalo, un orășel de munte, asemănător cu Sinaia, un paradis al ploii care își croiește potecă printre aburii ce se tot ridică. Am făcut un mic popas la Perast, în Golful Kotor... E răcoare și multă culoare gri. Uimită de calmul întregului decor, sorb din priviri micul port, unde vapoarele de croazieră acostează. Dar mai ales remarc, Biserica Maica Domnului a Stâncilor, o carte poștală vie de pe Insula Gospa od Skrpjela, singura insulă de aici construită artificial.

Din balconul unei vile de la capătul satului Muo, unde ciripitul păsărilor ce au ieșit din cuiburi țin companie plantelor cățărătoare, pisicuțelor jucăușe, începe mica mea poveste despre Kotor, orășelul fortificat de sub muntele Lovcen, ce face parte din Patrimoniul Mondial. Se mai numește Regiunea Naturală Cultural-Istorică Kotor, cea mai veche așezare de pe coasta Adriatică a Muntenegrului.

Fondat de vechii romani cu numele de Acruvium, Kotor s-a încăpățânat să rămână aici peste veacuri, trecând prin nenumărate atacuri turcești, cutremure, ciumă. Kotor a făcut parte din Albania Venețiană, aceasta însemnând posesiunile venețienilor din jurul Golfului Kotor. A fost, pe rând, oraș liber al Serbiei medievale, oraș venețian, maghiar, republică independentă.

Miros de pateuri proaspete și plăcinte dau târcoale nasului meu, intru negreșit să cumpăr din patiseria de la stradă o delicatesă, doamna care servește îmi zâmbește, e aranjată frumos cu șorțul alb la brâu. Traversez drumul și mă așez pe o buturugă trândavă, mănânc și rămân cu gura căscată, uneori cât să mestec, admirând silențiosul Golf Kotor. Aici marea găzduiește, în limpezimea ei, încremenitele bărci ce stau ca-ntr-o gravură, agățate de strălucirea fără sfârșit a razelor solare din apă.

Măsline, smochine, uleiuri și delicatese sunt vândute de comercianții din fața orașului vechi, numit Stari Grad, iar vaporașele din port trag cu ochiul la cei care admiră gingășia lor, pictată în culori calde, în acest pitoresc cadru de lângă munte.

Poarta Mării, ce datează din 1555, este locul pe unde intri în lumea mirifică a centrului vechi; de pe ea, Maica Domnului cu Iisus, Sfinții Trifon și Bernard îi privesc ocrotitor pe oaspeții ce vin, trimițându-le lumina impregnată cu binecuvântare pură.

Prin Piața Armelor, cea mai mare piață din oraș, construită în secolul al XVI-lea, m-am lăsat condusă de gândurile obloanelor verzi ce-mi apăreau pretutindeni în cale. Turnul cu ceas, emblemă a locului, a avut la construcția inițială, în anul 1602, un singur cadran cu ceas, iar apoi, în timpul ocupației franceze, i s-a mai adăugat unul cu orientare către sud. E aproape ora 12, o ferigă s-a întins la soare, până la marginea casei cu numărul 268, unde afișul de pe o tăbliță, scrisă cu creta, te invită la o sangria sau la un ceai local de ghimbir.

Primăria Veche, înființată în anul 1762, era folosită în scop militar, ca loc pentru depozitarea alimentelor, iar după ocupația franceză a devenit teatru, Teatrul lui Napoleon. La orice cotitură muntele intră în cadrul acestui labirint ornat de terasele în aer liber cu scaune din metal, de pisicile roșcovane cu ochi căprui și de rufele ce stau atârnate pe sârme, care mai de care mai colorate.

Palatul Prințului era la începuturi localizat în Piața Sfântul Trifon, iar după cutremurul din 1667, când aceasta a fost distrusă, a fost mutat în Palatul Princiar și folosit ca închisoare. Alte două palate, Bizani din secolul al XVI-lea înfățișat în stil baroc, cu iz renascentist, Bezkuca având portal gotic, completează cu o aură regală străduțele înguste cu aleile pietruite ce poartă cu ele eternitatea.

Crucifixul mansardei ce stă între cele două turnuri mă cheamă să-i trec pragul și să admir cu dragoste Biserica Sfântul Nicolae, cea mai importantă biserică ortodoxă dn Kotor, construită pe la 1900; ea a continuat să funcționeze chiar și în comunism, etalându-și frumusețea prin stilul pseudo bizantin, prin icoanele pictate minuțios de meșterii de odinioară.

Apoi, am remarcat Muzeul pisicilor, un loc plin de suveniruri, monede, medalii, cărți poștale și diverse alte imagini în care este pictată grația lor. Te-mpiedici de ele la propriu, au căsuțe amenajate și sunt protejate de iubitorii de mustăcioase mici, se tot cotesc pe la picioarele tale, cerșind o mângâiere sau o bucățică de pește. Pisicile din Kotor sunt admirate și, din respect pentru ele, acest muzeu există aici.

În apropiere de Kotor se deschide evantaiul zidurilor de apărare ale orașului Budva, locul de naștere al lui Cristoforo Ivanovici, primul istoric al operei venețiene. O plimbare pe malul Rivierei, între noapte și zi, a fost alegerea perfectă pentru a-mi regăsi în gânduri casele ce duc în spate muntele precum melcul își duce cochilia, imaginea clădirilor fortificate înrădăcinate pe veci, tremuratul plantelor, poza bărcilor și a pescarilor ce m-au întors în timp, și unde mai vreau să revin într-o bună zi, în orășelul pisicilor dintre munți.

Aurora Grigore

GALERIE FOTO