Încotro privești le vezi, sunt bărcile cu coadă lungă (Ruea Hang Yao), ce poartă cu ele amintirile celor care călătoresc, bucuriile și momentele unice. Concepută în 1930 de Sanong Thitibura în provincia Sing Buri, barca cu vâsle a fost îmbunătățită prin adăugarea motorului și a elicei, astfel transportul a fost mult mai rapid pentru pescari ori turiști. Sunt decorate cu panglici, ghirlande de flori și tâmâie parfumată în amintirea patronului barbarilor, Ma Ya Nang.

Maya Bay

În Parcul Național Hat Noppharat Tara – Mu Ko Phi Phi se află golful Maya Bay, lumina acestui loc, o fărâmă din paradisul turcoaz ce s-a născut între mărețele stânci. Ca o perdea de mătase stă întins nisipul atât de fin încât nici nu ai spune că-l atingi. Vestea fabulosului loc s-a extins cu rapiditate în anul 2000, odată cu apariția filmului The Beach, în care a jucat renumitul actor Leonardo di Caprio. Însă, în câțiva ani de la lansarea filmului, Maya Bay a fost invadat de turiști, iar până la degradarea peisajului nu a fost drum lung, chiar 50% din  formațiunile de corali au fost deteriorate. O perioadă de timp locul a fost închis pentru refacere, iar acum am avut norocul să îi simt pulsul și căldura. Golful e ca un vis unde ai vrea să te trezești în orice zi.

Plaja Phi Phi Relax

E ora șapte dimineața, marea e încă retrasă și foarte liniștită. Kun, paznic de nădejde, cățelul cunoscut de toți cei ce ajung la locul acesta, Phi Phi Relax Beach, face turul insulei foarte atent să descopere vreo situație neprevăzută. Foșnetul de frunze produce puțin sunet pentru a acompania păsările. În depărtări vaporașele se pregătesc să întâmpine o nouă zi pe valurile ce-și însușesc indecise lumini și umbre.

Ca-ntr-o zi obișnuită, culorile mării se separă, sunt nehotârâte să-și aleagă culoarea de azi. Mâncarea, băuturile și orice este necesar pentru insulă vin cu bărcile, bărbații cară pe umeri tot, prin apa răcoritoare a mării de dimineață ori în timpul zilei, când vine marfa. Prin nisipul umed crabi de toate dimensiunile sunt un du-te-vino oriunde-ți îndrepți privirea, printre bucățele de scoici, la umbra palmierilor. Rădăcini imense de copaci stau culcate, perfecte pentru a fi adăpostul șopârlelor repezite și a tot felul de insecte.

Am impresia că timpul stă în loc uneori, însă, pe măsură ce soarele arde mai tare și vine ora dinspre prânz, marea vine din ce în ce mai aproape de căsuțele din lemn suspendate. Apa te cheamă să o îmbrățișezi, să-i simți infinitul fluxului, e zgomotoasă din când în când, dar atât de caldă și la propriu, și la figurat. Aura soarelui a acoperit-o de sus, cercul curcubeu se plimbă de ceva vreme prin bărcile hoinare, dar și prin părul meu precum o coroniță.

Nui Beach (Plaja Nui)

În apropiere este Nui Beach, mă despart cam trei sferturi de ceas. Trec printr-o pădure, pe o potecă îngustă cât adidasul, ce-mi aduce-n cale tot felul de plante, flori, copaci cu trunchiuri ce se înalță mult, crengi căzute ce uneori îmi zgârie picioarele. Apoi traversez prin alt resort și niște așezări ale localnicilor, unde curioasă mă pierd printre câteva ulițe. E atâta simplitate în colibele și aspectul oamenilor, sunt cei care se bucură din puțin și fac rai din lucrurile banale.

Merg mai departe, pe lângă casele improvizate ale pescarilor, trebuie musai să mă agăț ca o maimuță de niște frânghii pentru a mai urca un deal, căci Nui Beach doar dincolo de pământul ăsta ridicat se arată. Încă de sus nisipul strigă către stâncile ancorate-n adânc că soarele mai zăbovește doar puțin.

Refluxul își face și aici cunoscut tabloul, de multe ori imaginea este debusolantă, parcă-s adunate aici rămășițele lumii din toate direcțiile, prin pietrele ieșite la suprafață și scoicile multicolore ce se zbat pentru supraviețuire. Portocaliu și roșu, amestecul acesta de culori împinge soarele cât mai jos într-o splendoare oglindită-n mare, strecurată-n haosul și rătăcirea refluxului.

În noaptea întunecată, scântei și flăcări sar din mâinile și iscusința unor animatori ce fac spectacol doar cu niște obiecte din metal, pe care le mânuiesc amețitor pe muzică bine ritmată. Se simte parcă un moment de apogeu, dar și de regret în același timp, că timpul s-a scurs totuși peste zările albastre.

Mă așez pe o buturugă, una dintre cele ce înconjoară masa făcută din trunchi de copac, e încinsă tare, doar în apă simți că mai poți face față căldurii de acum. Pălăria de pe cap e una cu soarele, palmierii desenați pe ea nu par să aducă vreo umbră. Din depărtare e desenată insula pustie de aici, din visul meu, muzica răsună și strigă un nou sfârșit, dar e și speranța că într-o altă zi voi privi iar, de lângă nucul bogat, bărcile cu coadă din larg și paradisul dintre stânci, Phi Phi.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

Norii se răsfiră și se pierd pe măsură ce cobor și mă apropii de uscat, apa verde-albastră, plaja și nisipul alb-gălbui, vegetația și formele de relief variate, palmierii relaxați ca niște umbrele deschise sunt un tot ce-mi promite niște zile de neuitat aici, în insulele Phi Phi din Thailanda.

Din Krabi, capitala provinciei Krabi de pe coasta vestică a Thailandei de Sud, am pornit către bucata de pământ rătăcită-n depărtări ce-mi va fi „acasă“ în următoarele zile. În portul Ton Sai Pier bărcile cu coadă lungă și motor zgomotos strigă acum startul către stâncile imense ce-mi par ocrotitorii locului.

Pietrele bronzate, negre ca tuciul, niște păsări precum berzele în miniatură ce caută cu lungul cioc insecte peste tot, crabi ce sunt un du-te-vino din și în firbintele nisip asistă la spectacolul naturii, la nucul ce-și pleacă frunzele în vântul care aduce valurile cu repeziciune.

Punctul de belvedere Koh Phi Phi

Prin pădurea cu vegetație deasă, urc, tot urc, iar căldura și umiditatea sunt din ce în ce mai copleșitoare. Doar florile, sunetele viețuitoarelor și ale maimuțelor mă îndeamnă să ridic pasul prin praful de sub tălpi. Dar, odată ajunsă aici, din acest punct de belvedere, Koh Phi Phi, un tablou de o splendoare unică mi se arată. Albastrul golfurilor Tonsai și Loh Dalam, ca niște brațe dechise, sunt despărțite de o fâșie la mijloc, unde, ca niște furnici, oamenii își desfășoară activitățile zilnice la plajă și nu numai. Aleile șerpuite, sunt decorate cu copăcei de Thailanda Plumeria, floarea statului cu nuanțe galbene, roz, albe, flori de Lotus rozalii și gălbioarele Allamandra.

Punctul Rechinilor

Incredibila lume subacvatică – chiar și rechini leopard, rechini de recif, pești tropicali și corali cu un colorit de excepție – o putem admira la Punctul Rechinilor, pentru cei pasionați de scufundări. Apele limpezi oferă momente incredibile, ce rămân în memoria oricui este iubitor de frumosul din adâncuri.

Laguna Albastră

Clipe de plăcere stau acum în mângâierea delicată a trupului de vântul minunat și timid, ce te acoperă de sus până jos printre caldele raze ce se ambiționează să ardă din ce în ce mai tare. În jur laguna albastră emană un calm neimaginat nici măcar de apă, pe care, de o privești, poți spune că ai primit doza de fericire pentru ceva vreme.

Bărcile s-au aliniat, până și ele doresc clipa de răgaz să admire laguna cu-ale sale minunății, stâncile ce se onduiesc pe alocuri cu-ale lor ramuri de verdeață ieșite ca niște săgeți din coastele pereților abrupți.

Insula Bamboo

Barca cu coadă lungă, frumos decorată cu panglici colorate și ciucuri hazlii, a ajuns la insula Bamboo, un loc ce-mi pare atât de imaculat. Nisipul foarte fin, de un alb desprins dintr-o poveste, primește valurile apei turcoaz ce sclipesc în toate direcțiile în care-ți muți privirea. Insula nu este locuită, turiștii vin aici în trecere pentru a face snorkeling sau pentru plajă și relaxare. Se pot închiria corturi pentru a rămâne peste noapte dacă cei mai romantici vor să adore imaginea unică a apusului ori răsăritului.

Koh Yung – Insula țânțarilor

În nord-estul insulei arhipelagului Phi Phi, renumită pentru insectele numeroase ce se adună aici mai ales noaptea, este insula Mosquito (Insula țânțarilor). Însă ziua, locul nisipos de aproximativ un kilometru lungime și destul de îngust pe lățime este popas pentru cei care practică sporturile subacvatice. Superbele recife de corali moi și exotismul vietăților marine reprezintă deliciul celor care se aventurează în adânc.

Plaja Maimuțelor

Monkey Beach (Plaja Maimuțelor) este atracția pentru iubitorii de animale sau cei curioși din fire să cunoască fâșia de plajă unde maimuțele se perindă în voie în habitatul lor natural. Macacii cu coadă lungă abia așteaptă să vină bărcile cu turiști, interesate de a primi ceva de mâncare. Comportamentul lor atât de uman și interațiunea cu oamenii aduc bucurie și creează o atmosferă firească. Dar, uneori, maimuțele devin și răutăciose precum oamenii, îți fură din rucsac ori te atacă dacă li se pare ceva nelalocul lui.

Peștera Viking

Zumzetele păsărilor din Peștera Vikingă răsună până-n depărtare, iar oamenii sunt curioși să afle despre cuiburile lor comestibile. Tham Phaya Nak este numele de loc al peșterii, însă, pentru că aici au fost demult descoperite picturi cu bărci pe pereți ce se asemănau cu navele vikinge, a primit și această denumire. Se spune că marinarii foloseau locul ca adăpost în zilele cu vreme rea, furtuni, supraviețuind doar mâncând cuiburile comestibile. Una dintre bărci a rămas aici blocată și-i putem observa resturile chiar și azi.

În a doua parte vom străbate drumul prin nisipurile din Maya Bay, Nuy Beach și un colț de rai desprins de agitația zilnică, unde liniștea e surprinsă doar de umbra sa.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti