reclama Nusees
update 24 Nov 2022

Myanmar, ţara cu mii de pagode (IX). Universul de pe lacul Inle

Experiența călătoriei pe lacul Inle a fost inedită pe tot parcursul ei. Despre ce am văzut acolo le povestesc prietenilor și cunoscuților ori de câte ori am ocazia pentru că sunt momente care mi-au influențat perspectiva din care privesc lumea. Viața localnicilor se desfășoară aici după un ritual diferit de al unor oameni obișnuiți, perseverența fiind o calitate ce duce la perfecțiune anumite activități ale acestora.

Îmi amintesc primul contact vizual cu pescarii localnici de pe lacul Inle. M-a impresionat stilul lor original de a vâsli cu un picior, cu celălalt ținându-și echilibrul în timp ce cu brațele manevrau coșurile de prins pește. Astfel pescarii, stând într-un picior pe vârful bărcii într-un echilibru demn de un acrobat, identifică vizual bancurile de pești pe fundul lacului, scufundă apoi coșul de format conic, construit dintr-un cadru de bambus acoperit cu plasă, ca să prindă peștele care este extras apoi unul câte unul cu o suliță.

Fotografiile cu pescarii Intha (fiii lacului) sunt celebre în toată lumea, fiind prezentate în multe materiale de promovare turistică a Myanmarului.

I-am fotografiat la rându-ne, uitând pentru o clipă de emoția creată de aglomerația ambarcațiunilor cu motor de pe „autostrada“ lacului Inle.

Tot pe acest lac am aflat că Myanmarul este singurul loc din lume în care se produce fibra de lotus, țesătura rezultată fiind oarecum asemănătoare cu mătasea. Am vizitat în satul Paw Khon un atelier în care localnicii produc manual unicele țesături. Acolo am întâlnit și celebrele femei cu gâtul lung din tribul Kayan ce își pun în jurul gâtului până la 27 de inele și care, pe lângă faptul că veneau să se pozeze cu turiștii dornici de original, știau asemeni celorlalte localnice meșteșugul țesutului de pânză cu fibră de lotus. M-au uimit din nou talentul și îndemânarea cu care lucrau femeile și, evident, nu am rezistat tentației de a fotografia și a ne cumpăra suveniruri originale.

Dacă tot am povestit de lucruri inedite, aflați că am vizitat aici pagoda pisicilor săltărețe, Nga Phe Kyaung, faimoasă pentru reprezentațiile date de călugări cu felinele destul de greu de dresat. Pisicile erau acolo, dar spectacolul nu se mai desfășura pentru că nu era agreat de noul preot care păstorea lăcașul.

Am vizitat și satul Indein, locul unde am văzut cele mai vechi stupe din Myanmar, datând din secolul al VIII-lea. Unele erau restaurate, altele încă acoperite de vegetație, iar impresia cu care am rămas este că, deși locul părea abandonat, transmitea o energie care ne-a alungat oboseala acumulată în turul pe lac.

Călătoria a mai cuprins o oprire la un atelier de construcție a bărcilor tradiționale și mai apoi la un altul unde se fabricau, cu unelte tradiționale, bijuterii de argint.

Peste tot ne-au întâmpinat doar chipuri amabile și încântate că văd turiștii. Bucuria pe care am simțit-o acolo nu o pot compara cu alte locuri pe care le-am vizitat.

Lacul Inle este după părerea mea un univers în care lucrurile se desfășoară după alte coordonate cosmice pentru spațiu și timp.

Las loc mai mult de această dată fotografiilor, care cu siguranță vor face ca povestea mea să ajungă mai ușor la sufletul dumneavoastră. Călătoria imaginară în ținutul miilor de pagode continuă cu un nou episod. Rămâneți aproape.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Myanmar, ţara cu mii de pagode (VIII). Legendă și adevăr

Aventura de pe Lacul Inle din Myanmar, pentru că așa pot numi călătoria cu barca pe întinsele ape ale acestuia, ne-a oferit prilejul să vizităm câteva locuri inedite din acea zonă despre care mi-am propus să vă povestesc.

Lacul Inle este locul unde m-a impresionat cel mai mult ingeniozitatea locuitorilor care s-au adaptat unui mod de viață original. Situat în Podisul Shan, lacul are suprafața de 116 km² și o adâncime oscilantă în funcție de sezon de la 1,5 m până la 5 m.

Legendele spun că în urmă cu câteva sute de ani regele a alungat de pe pământurile sale o parte dintre soldații din tribul Intha, descendenți ai grupării etnice Mon, nemulțumit de faptul că aceștia au pierdut lupta cu dușmanul.

Ei au ales să se mute pe Lacul Inle unde și-au construit case suspendate pe piloni de lemn. Comunitatea de pe lac are 70 mii de locuitori răspândiți în patru orașe și mai multe sate lacustre. Deplasarea se face doar cu ajutorul zecilor de ambarcațiuni de mici dimensiuni sau a bărcilor cu motor conduse cu măiestrie pe adevărate trasee marcate de frunze de lotus pe care noi le-am numit „autostrăzi“ pe apă. Toate casele au mai multe bărci la ponton și toată familia vâslește, iar a ieși în curte pentru cei de pe lac înseamnă a urca în barcă sau pur și simplu a înota în preajma casei. Am văzut copii mici de 3-4 ani care se jucau în apă, ceea ce m-a făcut să cred că aceștia mai întâi învață să înoate și apoi să meargă. Tot pe apă sunt construite restaurante, ateliere, școli, temple și magazine.

Însă ce face ca atât de mulți turiști să ajungă în zona lacului Inle sunt grădinile plutitoare. Astfel, pe paturi construite din plante acvatice împletite, impregnate cu nămol adunat de pe fundul lacului și ancorate cu bețe de bambus se cultivă mai multe specii de legume, predominante fiind tomatele. Gustul legumelor obținute aici este considerat cel mai bun din întregul Myanmar, gust dat probabil de nămolul foarte fertil utilizat.

Femeile se ocupă de puținele treburi gospodărești, activități artizanale, dar în special de îngrijirea grădinilor. Le-am văzut cum vâsleau printre rândurile de tomate, vinete, dovlecei și alte legume. Se pare că peste 30% din suprafața lacului este ocupată cu aceste grădini plutitoare, iar faima lor a condus în ultima perioadă la dezvoltarea infrastructurii turistice poate mai mult decât în orice alt loc din Myanmar.

Legumele, dar și alte bunuri sunt vândute pe piețele locale din satele aflate în jurul lacului de cinci ori pe săptămână. Până și acestea sunt plutitoare, iar tranzacțiile au loc în bărci.

O altă curiozitate: piețele nu sunt deschise în zilele cu lună plină și lună nouă.

Masa de prânz la o familie locală și cazarea într-un resort pe malul lacului au fost și ele experiențe unice care ne-au arătat ce potențial uriaș există în zonă pentru a satisface cele mai pretențioase gusturi ale turiștilor. Astfel am experimentat gustul legumelor obținute în grădinile plutitoare precum și ingredientele tradiționale folosite în preparatele culinare.

Experiența călătoriei în zona lacului Inle nu se încheie aici pentru că mai am de povestit despre oamenii locului și obiceiurile lor. Cu promisiunea că voi continua într-un alt episod povestea mea vă îndemn să-mi fiți aproape în această minunată călătorie imaginară.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism