reclama youtube lumeasatuluitv
update 7 Aug 2022

Zumzetul indonezian, printre templele hinduse și orezăriile din Bali (III)

Diminețile sunt alintate de muzica ce se împrăștie din Kalimba, instrumentul la care un bătrânel, mereu cu zâmbetul pe buzele crăpate de timp, cântă neobosit, împrospătând totul dimprejur, chiar și cerul, mereu schimbător, ce ne surprinde prin umbrele chipeșe ca niște doamne cu pălării elegante. Îmi continui aventura mea prin Indonezia, salba de smaralde a Ecuatorului, a patra cea mai populată țară a lumii, ce are peste 17.000 de insule și unde locuiesc cei mai mulți musulmani. Este țara unde activitatea seismică și cea vulcanică sunt printre primele din lume. Din cei 400 de vulcani, 130 sunt aproape tot timpul activi.

Tukad Cepung

În districtul Tembuku, în partea estică a Baliului, minunata cascadă Tukad Cepung stă ascunsă-ntr-o peșteră. Nu am ajuns atât de ușor aici, mai întâi am coborât niște scări imense, apoi prin apa rece călcam pe niște pietroaie și speram doar să nu-mi scrântesc vreun picior. Stânci de înalte dimensiuni acoperite cu cojoace verzi mă îmbărbătează să ajung la miracolul acestui adânc loc. Numele cascadei înseamnă curgerea râului, e magnific să o privesc… Cascada îmi dă impresia că se scurge din norișorii ce stau calmi pe cer, iar soarele se amestecă fără vreun efort, creând splendoarea curgătoare ca un curcubeu divin.

Ulun Danu

Pe malul lacului Bratan plutește frumusețea templului Pura Ulun Danu Beratan, desprins parcă din aura munților ce-l înconjoară. Altarele făcute din cărămidă, numite merus, sunt decorate cu ofrandele aduse de locuitori pentru zeități. Pura Bratan este unul dintre cele nouă temple Kahyangan Jagat, a fost construit în anul 1633 și este consacrat zeiței apei, Dewi Danu. Acoperișurile din paie în stil pagodă sunt ca niște scări ce urcă tot mai aproape de infinitul cer. Cu cât sunt mai multe rânduri de învelișuri, cu atât zeitatea este mai însemnată. Ghirlandele galbene din jurul statuetelor elefant, materialele roșii-aurii cu care sunt înfășurate mesele de cult, covorașele de pe trepte, florile canna indica atât de viu colorate sunt detaliile ce decorează intimitatea locului, ilustrând templele într-un mod unic, plăcut trecătorului.

Deasupra unei terase de orez, am încercat senzațiile ce te cuprind atunci când te dai într-un leagăn, la o înălțime amețitoare. Însă plăcerea de a atinge frunzele palmierilor și bucățele din bolta cerească este splendidă aici, sus. Fluturii se rostoglolesc acum în stomacul meu, ei zboară înăuntru, eu afară, la propriu, cu ajutorul frânghiilor mânuite de un pitic balinez, ce sare pentru a mă azvârli în zarea albastră. Cânt „Iabadabadoo“ și parcă sunt un Tarzan ce nu se mai satură de mirosul junglei, rochia galbenă-mi pare c-o pierd printre copaci.

Uluwatu Temple

În vârful peninsulei Bukit din Bali, templul Uluwatu este ca o icoană ce stă pe marginea peretelui imensei stânci proptite-n marea înspumată. Am luat un sari mov pe mine, reușesc să trec nevătămată de maimuțele ce stau la pândă pentru a fura orice lucru de la turiști și, încet-încet, urc pe vaporul pietrificat al zeiței supreme Dewi Danu. Vântul aduce valurile ce se tot grăbesc, mă rezem de zidul ce împrejmuiește locul și-mi plec urechea ascultând sunetele vieții ce vin din apă. Mai mulți bărbați s-au strâns într-un cerc în mijlocul căruia au pus o lampă balineză, dansând Kecak, spectacol ce interpretează scenele de bătălii din Ramayana, epopeea hindusă a Indiei antice. Cu piepturile goale și doar în partea de jos îmbrăcați, aceștia ridică mâinile în aer, cântând și veselindu-se.

Nusa Dua

Este stațiunea din sudul Baliului, înființată în anul 1970. Denumirea ei înseamnă două insule, Nusa Gede și Nusa Dharma. De-a lungul coastei te poți plimba în voie pe plaje precum Mengiat sau Nusa Dua, în stațiunile Ayodya și Inaya Putri. Cu tălpile goale, atingând nisipul fin, curățat mereu de localnici de algele ce-și mai fac apariția, adun energia ce vine de jos, umplând golurile din adânc. Veverițe sprintene îmi taie calea de câteva ori, sunt prietenoase și caută mereu să ciugulească ceva de mâncare. Văd câțiva localnici pescuind, unii turiști se plimbă cu bicicletele pe pistele amenajate, libertatea și relaxarea sunt cuvintele potrivite acum.

Serile sunt animate de spectacole pe plajă cu animatori ce dansează pe muzica tradițională balineză. Baldachine cu mese romantice la lumina frumoasei semilune sunt frumos amenajate din loc în loc. Comercianții gătesc fructe de mare, cocosul, ananasul și alte fructe exotice sunt la discreție prezente într-o barcă transformată în tarabă pentru a vinde diversele bunătățuri. Berea Bali Hai curge în pahare, serenade se aud ieșind din acordurile chitărilor, buna dispoziție este în ochii tuturor.

Mirosul dulce al fumului parfumat ce se ridică-nspre cer din bețigașele ce ard, ofrandele din templele hinduse, simplitatea mânuirii coasei localnicilor și apele cristaline mângâiate de palmieri sunt acum amintiri din episoade vrednice de aduceri-aminte. Nisipul alb și neted pe care scriu acum „Bali“ cuprinde bătăile inimii de fericire și hrana ochilor pentru mult timp de acum încolo, pentru că, dincolo de sentimentele unice, rămân momentele ce poartă cu ele veșnicia și minunile naturii încă tolerantă cu noi, pământenii.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Zumzetul indonezian, printre templele hinduse și orezăriile din Bali (II)

Monkey Forest

Se plimbă nestingherite prin pădurea lor din Ubud, Monkey Forest, se adună în cercuri ca la o masă rotundă, jucăușele maimuțe cu coada lungă cărora nu le scapă nimic, sunt atât de agere, uneori chiar agresive, dacă ceva li se pare diferit. Peste o mie de exemplare trăiesc aici, spațiul este protejat de localnici fiindcă mitologia maimuței joacă un rol important în tradiția balineză. Liane cât vezi cu ochii se agață peste tot, încă puțin și se cățărau și pe mine, podețe cu capete de zei construite deasupra pârâului din parc, statui ce întruchipează maimuțele sunt peste tot. Mai regăsesc și trei temple hinduse construite prin anii 1300. Am zăbovit ceva timp aici, de acum apusul stă să vină. Mă uit în urmă după maimuțele ce s-au aventurat într-o mică gâlceavă, trăgându-se amuzant de cozi.

Nusa Penida Island

În portul Padang Bay e un du-te vino, soarele s-a ridicat ușor, ambarcațiunile sunt aliniate și gata să-și primească oaspeții cuprinși de nerăbdarea noilor destinații. Îmi cumpăr o cafea de la una dintre gherete și mă așez pe un pietroi, devorând întreaga scenă a dimineții. Am pornit cu un vaporaș către partea de sud-est a Insulei Bali, înspre Insula Nusa Penida, paradisul maritim al speciilor de corali și pești de recif ce îmbată scafandri cu vederile unice din adâncuri. Cele mai frumoase imagini le sunt date de razele Manta și de Mola Mola, peștele soare, cel mai greu dintre peștii osoși, acesta ajungând chiar și la peste 2.000 de kilograme.

Broken beach

În Banjar Sumpang, satul Bunga Mekar, am ajuns cu o mașină, drumul de unde m-a lăsat vaporașul este lung și destul de anevoios printre dealuri și văi abrupte până la Broken beach sau Pantai Pasih Uug. Angel Billabong, laguna ce s-a format printre stâncile sculptate de natură, este visul oricărei priviri umane. În această aripă de înger, bule de culoare turcuoaz, verzi, albastre sunt formate de valurile ce vin și pleacă. Nu mă mai satur privindu-le, ochii-mi sunt adulmecați negreșit de farmecul lor.

Kelingking beach

În satul Bunga Mekar oamenii sunt gospodari, simpli, îi zăresc secerând iarba uscată sau reparând la un hambar. Alții se relaxează fumând o țigară la barurile improvizate din stuf, grijile nu par să facă parte din cotidian. Trec pe lângă ei, cobor valea și o splendoare mi se arată, este plaja Kelingking, iar alături de ea o stâncă imensă ce seamănă cu un crocodil care vrea să intre în apă. Vântul ondulează valurile ale căror culori cerești se întrepătrund, lăsând în urmă versuri de tandrețe și iubire. 

Crystal Bay este o pitorească plajă din apropiere, pădurea dimprejur, palmierii dau liniște valurilor ce se grăbesc să ajungă înapoi în marea albastră croșetată cu firicele cristaline. Insula stâncoasă din acest frumos decor ascunde nestingherită un templu hindus, totul este desenat perfect, de la cerul calm până la apusul ce înflorește deasupra perdelei înspumate.

Pura Tirta Empul

În orașul Tampaksiring e sărbătoare azi, localnicii sunt gătiți în costume tradiționale albe, mulți se îndreaptă către templul hindus Tirta Empul, loc ce a fost fondat în anul 962 d. Hr., în perioada dinastiei Warmadewa. Mă înfășor într-un sarong galben ca soarele pe care l-am luat de la intrare și merg către petirtaan, un fel de piscină, unde oamenii intră prin partea stângă și se scaldă sub cele 30 de guri prin care țâșnește apa sfântă numită amritha. În interior se află și un palat prezidențial, ce a fost construit în anul 1954 pentru primul președinte al Indoneziei, Soekarno. În prezent, în palat se țin întâlniri importante cu mai-marii statului. Tirta Empul înseamnă Sfânta Primăvară în balineză, apa purificatoare poate fi semnificația reînvierii sufletului, așa cum iarba renaște după anotimpul geros.

Tegalalang

Orezul este principala plantă ce se cultivă în Indonezia. Verde cât văd cu ochii, este feeric spectacolul oferit de Tegalalang, această terasă imensă de orez de lângă Ubud, așezată ca pe niște scări, înconjurată de palmierii ce-și etalează frunzele în adierea ușoară a vântului. Doi fluturi zboară fericiți prin frumoasa grădină, lanurile dansează și timpul stă puțin în loc. Îmi aranjez pălăria pe cap și-i zâmbesc soarelui ce atinge și încălzește din ce în ce mai mult fiecare petic din materialul naturii.

Tirta Gangga

Susurul apei mă cheamă în curtea fostului palat regal Tirta Gangaa, ridicat de regele Anak Agung Anglurah Ketut în anul 1942. Spațiul este așezat pe trei nivele, cel inferior, cu fântâni, lacuri,  în care este identificată lumea demonilor și a spiritelor, cel din mijloc cu latura oamenilor, unde doritorii se pot scălda în piscină dobândind tinerețe eternă după spusele legendelor, iar nivelul mai de sus este cel al zeilor, plin de seninătate. Mă așez lângă una dintre fântâni sub privirea caldă a unui leandru roșu și-l văd pe demonul Rakshasa, transformat într-un mistreț de piatră, cum are grijă de tot ce-i prin grădina paradisiacă. Peștii aurii din iaz înoată de colo-colo printre pietrele suspendate pe care oamenii calcă grijulii. Încerc să nu-i urmăresc prea mult, am senzația că mă amețesc cu mișcările lor printre norii ce se reflectă-n apă.

Despre temple ce plutesc pe apă precum nuferii, libertatea pe care ți-o dă datul într-un leagăn printre nori și palmieri, frumusețea stațiunilor indoneziene voi aminti în viitorul articol despre insula Bali din Indonezia, cea mai mare țară arhipelag din lume.

Aurora Grigore

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism

Zumzetul indonezian, printre templele hinduse și orezăriile din Bali (I)

Precum cei care au deschis culmile turismului în Bali, Walter Spies, germanul ce a predat pictura, dar și muzica, Rudolf Bonnet, pictorul ce l-a distrat pe Charlie Chaplin, așa sper ca și eu să aduc un strop de curiozitate pentru această pagină a magnificului Bali din Indonezia, ce merită văzută, fie imaginar în această poveste, fie călcându-i pragul într-o zi aleasă.

Cutreier pe drumurile șerpuite și înguste, ce la începuturi, în epoca preistorică, au fost călcate de Omul Java, primul locuitor de acum un milion de ani. Învăluită de misterul verde umezit, miros de ierburi și plante medicinale, încet, așa mi se deschide poarta fermecată a orașului Ubud, un copil mai mare al insulei Bali. Poate că nu întâmplător Ubud, ce vine din cuvântul „ubad“, în balineză înseamnă medicament; pentru mine numai aerul pe care am început să-l capăt în interiorul corpului, de când am pășit în paradisul zumzetelor de insecte, m-a făcut să fiu una cu ele.

Floarea de Frangipani, de culoare albă cu galben, stă agățată de paharul învelit într-o carcasă de paie împletită; beau din licoarea cu gust de lămâie și fructul pasiunii și merg să privesc minunile din mijlocul acestei jungle. Baldachine și perne pictate precum vișina amăruie, șopârle ca la ele acasă, plante cu frunze deschise ca urechile elefantului, încăperi din lemn pentru masaj, suspendate, fără ferestre, unde poți asculta repertoriul râului ce curge din vale.

Aling Aling

aling aling1

În satul Sambangan întâlnesc țăranii gospodari ce duc baloți de nuiele în spinare, femeile ce împletesc la mături ori cară ulcioare pe cap, copiii veseli alergând prin orezărie, pierzându-se în fumul ce iese dintr-o grămadă de paie arse. Totul e în legea firii, nimic nu este forțat, natura te îmbracă până-n adâncul inimii cu glasul florilor roz, al frunzelor roșiatice și galbene, surâsul falnicilor palmieri.

Podețe din lemn cobor, locul îmi pare atât de virgin..., apoi urc scările din piatră acoperite cu haine de mușchi verde crud; plimbarea aceasta m-a adus la Aling Aling, cascada cu topogane naturale din piatră și stânci de pe care cei curajoși pot să se arunce de la 15 metri în vâltoarea apei gălăgioase. La o margine de trambulină am ajuns și eu, dar nu zăbovesc prea mult, fiindcă cascada are o vrajă, te trage în jos de-i intri în mreje.

Besakih Temple

besakih 2022

În amurg, calc acum cu pași plăpânzi în curtea Templului Besakih, cel mai mare lăcaș de cult hindus din Bali, pe urmele primilor cuceritori javanezi ce s-au așezat aici prin anii 1200, ai vestitei dinastii Gelgel, ce se ocupa cu arta prelucrării de ceramică și pânzele cusute manual, prin secolul al XV-lea. Dintre cele 23 de temple din acest complex, cel mai de seamă este Pura Penataran Agung, construit în secolul al XVII-lea, unde se află tronul lotusului. Înălțat la 1.000 de metri, la poalele munților Agung, templul a scăpat ca printr-o minune de lava ce s-a scurs peste satul Besakih în anul 1963, când au murit foarte mulți oameni, sub pătura iadului de foc. Când am ajuns la punctul cel mai înalt, am simțit cum cerul, muntele și aburii ce stau ca niște zei mă protejau, dar mai ales vegheau asupra templelor și a rugăciunilor oamenilor rostite aici.

Gitgit Waterful

Arbori de cafea, vase de ceramică pictate manual, păpuși balineze îmbrăcate tradițional, cu podoabe la gât, sunt câteva detalii de pe poteca ce duce către cascada Gitgit din satul cu același nume. Înconjurată de frunzăriș, cu cât vreau să mă apropii de ea, cu atât zgomotul apei mă afundă în inima ei; de mă uit la cât de înaltă este, risc să alunec de pe stânca pe care stau acum. Magia e făcută de natură, fără a-mi șopti nici măcar un gând la ureche.

Lampuyang Temple

lampuyang2022

Stă jos pe pământ rezemată de niște cărămizi gri, la piept își ține pruncul într-o fașă roșie, inima-i vorbește prin ochii mărgelați, e o mamă ce întoarce capul după turiștii de la intrarea în Templul Pura Penataran Agung Lempuyang, așteptând orice, un zâmbet, o mângâiere vizuală, un bănuț. În interior sunt cele șase sanctuare ale lumii, cele mai sfinte temple din Bali, ce dau spiritualitate locului. Urc scările pe lângă sculpturile inspirate din epopeea Mahabharata, cel mai sus este statuia Krishna, întruchiparea lumească a lui Vishnu, una dintre cele mai importante zeități ale hinduismului, ființa ce protejează și transformă universul. Multe dintre tronurile de piatră sunt dedicate lui Sang Hyang Widhi, Dumnezeul Atotputernic, soarele din viețile tuturor. Un cocoș roșcovan dă târcoale ici-colo, înveselind chiar și muntele Lempuyang, pe care îl ating cu albastra mea privire, printre porțile ce se deschid către el.

În următoarea istorisire voi ajunge, printre plajele cu ape cristaline, la alte temple hinduse și faimoasele orezării. Lumea indoneziană este un tipar cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, unic, de la caracterul oamenilor atât de modești până la natura tăcută, căreia-i auzi cântecul interior prin mirosul florilor.

Aurora Grigore

  • Publicat în Turism

Criza forței de muncă din agricultură. Un fermier din Bucovina și-a adus muncitori din Indonezia

Mihai Tivodar, din Câmpulung Moldovenesc, este un om ambițios și, ca orice bucovinean, când se apucă de treabă vrea să o facă cât mai bine. Are o mică fermă de pui de care se ocupă de aproape 10 ani.

„Afacerea are trei componente. Primul segment este vânzarea de pui vii către populație, apoi creșterea și abatorizarea, pe de altă parte. Am investit și într-un punct de abatorizare, de capacitate mai mică decât cele industriale. Al treilea segment este al creșterii și vânzării curcanilor; am un partener în Austria cu care lucrez. Am plecat de la zero, am împrumutat 20 de mii de lei de la mama și așa am pornit. Am făcut totul cu forțe proprii, fără rate la bănci, fără bani europeni.“ Mihai spune că, înaintea beneficiilor financiare, și-a pus, întotdeauna, clienții. „Trebuie să faci muncă de calitate ca să-ți păstrezi clienții, orice compromis te costă pe piață... Ai un client nemulțumit, îți pleacă alți zece. Suntem foarte atenți și cum ne creștem puii pentru sacrificare, vrem ca oamenii să mănânce sănătos. Producem noi hrana pentru păsări, nu folosim antibiotice și, dacă este cazul, întrebuințăm medicamente din plante.“

Din Jakarta la Câmpulung

Lucrurile au mers bine, mărturisește Mihai, până în momentul în care nu a mai avut cu cine să lucreze. „Am muncit eu cu soția, dar cu greu am putut să facem față. Soția mea este din Indonezia, am cunoscut-o grație tehnologiei moderne, pe Internet, ne-am întâlnit, ne-am plăcut, ne-am căsătorit. Acum avem și un băiat de șapte ani și, mai în joacă, mai în serios, ajută și el la hrănirea puilor...Când mi-am dat seama că nu mai găsesc oameni cu care să lucrez, am discutat cu soția și ne-am gândit să aducem din Indonezia.“

Cristina este o femeie curajoasă. După ce l-a cunoscut pe Mihai și s-au căsătorit, a trecut de la cariera în modeling din Jakarta la creșterea puilor și curcanilor în Câmpulung Moldovenesc. „Mi-a fost greu la început, recunosc. Sunt aici de zece ani și în primul an din cauza frigului am făcut tot felul de alergii. Nu eram obișnuită cu iarna și cu gerul, m-am obișnuit treptat și acum chiar mă simt ca acasă, aici în Bucovina, nu mai sufăr când vine frigul. La început eu și cu soțul meu ne ocupam cu toate la fermă. Pentru mine a fost greu până am învățat. Acum am adus  femei din Indonezia să ne ajute. Le-am dat cazare și masă și un salariu mult mai bun decât ar fi câștigat acolo. Sunt harnice, lucrează foarte bine.“

Feny este una dintre indoneziencele care lucrează la fermă. „Mă simt fericită că am venit aici, este o altă lume, am învățat multe într-un an de când lucrez. Nu știam nimic despre creșterea puilor, dar am învățat repede, nu mi se pare foarte greu. De când sunt aici am reușit să strâng bani, acasă, în Jawa, n-aș fi reușit.“

Criza se va accentua...

Mihai Tivodar crede că actuala criză a forței de muncă care a lovit și agricultura României se va accentua în următorii ani și este convins că mulți fermieri îi vor urma exemplul.

„Am ajuns să nu mai avem oameni serioși cu care să putem lucra. Dacă autoritățile nu se vor implica și nu vor găsi soluții eficiente, singura variantă rămâne forța de muncă de afară, din Orient, în special. Fetele care lucrează la mine sunt mulțumite, le dau în jur de 400 de dolari pe lună, echivalentul salariului minim pe economie din acest an. În Indonezia un venit mediu ar fi în jur de 100-150 de dolari. Aici au asigurate toate condițiile și pot să-și economisească banii pe care-i primesc. Probabil că, pe termen lung, nu aceasta ar fi soluția, să importăm și să exportăm, la rândul nostru, forță de muncă. Cei care guvernează ar trebui să se gândească mai profund la acest lucru. Oamenii buni pleacă din țară pentru că sunt dezamăgiți de ceea ce li se oferă. Odată cu pandemia și creșterile uriașe de prețuri nici nu văd lucrurile prea bine în următoarea perioadă. Cred că abia la toamnă se va vedea mai bine efectul scumpirilor din ultimele luni.“

Chiar dacă nu pare prea optimist, în condițiile economice actuale, Mihai și-a făcut, ca orice om întreprinzător, planuri de viitor. Vrea să-și dezvolte capacitatea de abatorizare și să înceapă să investească în agroturism și gastronomia locală pentru că Bucovina este o permanentă atracție turistică. Cristina speră că, dacă proiectele lor vor prinde viață, își va putea întâmpina oaspeții și cu delicatese de la ea de acasă, din Indonezia.

Vasile Braic