reclama youtube lumeasatuluitv
update 7 Aug 2022

Cele trei Guyane - colțul magic al Americii de Sud (VIII). Pe urmele lui Dreyfus și Papillon în Iadul Verde

Ca să ajungem în Insulele Salvarii (Îles du Salut) ne-am îmbarcat dis-de-dimineață pe un catamaran cu dorința de a descoperi tainele și istoria lor.

Acestea au fost denumite așa după ce, în anul 1760, acolo s-au refugiat misionarii francezi pentru a scăpa de ciuma de pe continent.

Arhipelagul include trei insule mici, vulcanice, toate foste colonii penitenciare: Île Royale, Île Saint-Joseph și Île du Diable, aflate la vreo 14 km de coasta Guyanei Franceze.

Despre Iadul Verde sau Insula Diavolului știam câte ceva din romanul autobiografic Papillon pe care l-am cititit pe nerăsuflate în adolescență, dar, odată ajunsă acolo, am avut efectiv senzația de întoarcere în timp. La prima vedere, arhipelagul arată ca un paradis, presărat cu palmieri și înconjurat de ape albastre și limpezi. Însă acest loc pitoresc are o istorie tulburătoare pentru că, timp de un secol, zeci de mii de oameni au pierit în colonia penitenciară înființată aici.

Am aflat că cele trei insule au devenit temnițe în anul 1852, fiind înființate de Napoleon al III-lea. Primii prizonieri au fost vreo două sute de republicani care se opuseseră loviturii de stat organizate de împăratul francez.

Pe fiecare insulă am văzut ruinele închisorilor, care astăzi au devenit o populară destinaţie turistică, așa cum au fost descrise în detaliu de Henri Charrière (Papillon), cel care a fost prizonier aici timp de 9 ani. Imediat ce a ajuns pe insulă, acesta a început să-și plănuiască evadarea. După trei ani de la încarcerare a avut prima tentativă. A reușit să părăsească insula, dar a fost prins rapid și condamnat la doi ani de izolare. Apoi a mai încercat să evadeze de șapte ori, însă fără succes. La cea de-a opta încercare a reușit să fugă, construind o plută din nuci de cocos.

Am aflat și am văzut cu ochii noștri în ce condiții groaznice de viață și de muncă au trăit cei întemnițați acolo. În celulele comune, în timpul nopții deținuții dormeau pe spate, pe priciuri și nu se puteau ridica sau întoarce pentru că aveau picioarele prinse în fiare. Aproape trei sferturi au murit, iar gardienii le aruncau cadavrele în apă, bătând într-un clopot care alerta rechinii să se apropie. Singurele dovezi ale trecerii deţinuţilor pe aceste insule erau capetele celor condamnaţi la moarte, care erau culese de la ghilotină, puse în formol şi trimise la Paris.

Pictorul Francis Lagrange a fost un deţinut oarecum privilegiat pe insulă. El a fost condamnat în anul 1931 la 10 ani de închisoare pentru falsificare de bilete bancare şi timbre rare. Lagrange a pictat pereţii penitenciarului şi ai capelei cu chipurile deţinuţilor pe post de sfinţi, pentru a rămâne ca mărturie a trecerii lor pe acolo.

Un alt caz celebru, ajuns în 1894 pe Insula Diavolului, a fost Alfred Dreyfus, un tânăr ofiţer condamnat pe viaţă pentru trădare. Timp de 4 ani acesta a locuit într-o cabană izolată, legat de pat, hrănit cu carne de porc râncedă, deși era evreu şi i s-a interzis să vorbească cu alţi prizonieri. Într-o scrisoare deschisă intitulată J’accuse! scriitorul francez Emile Zola a acuzat guvernul francez, care în cele din urmă a cedat şi l-a graţiat pe Dreyfus.

Începând cu anul 1938 guvernul francez a încetat oficial să mai trimită prizonieri pe insulă, dar abia în 1953 ultimii au părăsit-o definitiv.

Am vizitat doar insula Royale și insula Saint-Joseph, iar insula Diavolului am văzut-o de la distanță deoarece valurile sunt periculoase şi nicio ambarcațiune nu poate acosta. Am avut chiar prilejul de a ne relaxa pe una din plajele de pe insulă, iar la întoarcere am fost preluați, pe rând, cu o barcă pneumatică până la catamaran, acesta neputând acosta aproape de țărm.

Și de această dată călătoria a fost o aventură cu multă adrenalină și o experiență de neuitat, însă povestea mea despre Guyana franceză nu s-a terminat. Așadar țineți aproape, călătoria continuă.

Teofilia Banu

  • Publicat în Turism

Cele trei Guyane - colțul magic al Americii de Sud (VI). Georgetown, o capitală pitorească cu iz colonial

Din povestea mea despre colțul magic al Guyanelor nu putea lipsi impresia creată de vizitarea orașului Georgetown, situat în estuarul râului Demerara, la Oceanul Atlantic. Este capitala Guyanei Britanice, cel mai mare centru urban și port maritim. Oraşul, numit inițial Stabroek, a luat numele regelui George al III-lea al Marii Britanii, fiind important pentru arealul caraibean și pentru că aici se află sediul central al CARICOM (Organizația Economică a Statelor Caraibiene).

Georgetown este un oraş cu hoteluri moderne şi confortabile, clădiri care păstrează încă vii influențele arhitecturii coloniale a celor trei state care l-au stăpânit de-a lungul timpului: Olanda, Franța și Marea Britanie.

 Deoarece terenul pe care se află așezarea are cam un metru diferență față de nivelul mării, pentru a nu fi inundat orașul este protejat de un sistem hidrotehnic ce include canale riguros amplasate pentru un drenaj eficient, asemănător celor din Olanda și, de asemenea, un zid construit de-a lungul întregii linii de coastă, oferind o adevărată zonă de promendă, plină seară de seară de locuitori dornici de relaxare ori de o petrecere la o masă bogată, băuturi alese și muzică specifică locului.

Casele din lemn din secolul al XIX-lea, sprijinite pe stâlpi de lemn, și bulevardele verzi dispuse de-a lungul vechilor canale olandeze dau locului un farmec unic. Cele mai impresionante clădiri din lemn, datând din trecutul colonial, includ Primăria, Catedrala St. George, Curtea de Justiție și Clădirea Legislativă.

Catedrala St. George este considerată una dintre emblemele Guyanei Britanice și se numără printre cele mai înalte construcții religioase de lemn din lume, măsurând peste 43 de metri înălțime. Este considerată monument național, fiind o construcție din secolul al XIX-lea, în stil neogotic, cu numeroase arcade și coloane. Interiorul impresionează prin aspectul vitraliilor ale căror culori se reflectă în lumina soarelui și unde sunt redate scene din Noul Testament: Patimile lui Iisus, moartea pe Cruce și apoi Învierea. Un element spectaculos îl reprezintă candelabrul făcut cadou catedralei de către regina Victoria a Marii Britanii. Catedrala aparține Bisericii Anglicane.

Piața Stabroek este cea mai cunoscută, mai ales sub aspect istoric. A fost înființată oficial în anul 1880, deși locul era deja cunoscut ca piață centrală a orașului cu mult timp înainte. Reprezintă un obiectiv turistic deosebit pentru că este construită în stilul arhitectural inspirat de Epoca Victoriană. Piața se întinde pe o suprafață de 7.000 m² și are un turn cu ceas, foarte pitoresc. Aici vin zilnic comercianți cu mărfuri dintre cele mai diverse. Sunt la mare căutare, mai ales de către turiști, îmbrăcămintea și bijuteriile, dar pentru mine partea cu fructe și legume, foarte variată și originală, a fost punctul de atracție.

Podul Demerera se constituie și el într-un obiectiv turistic al Capitalei, traversând râul cu același nume. Măsoară aproape 2.000 de metri lungime și este o construcție relativ recentă, începută în anul 1976 și finalizată în 2 ani. Are și o zonă pentru pietoni și este considerat printre cele mai înalte poduri flotante din lume.

Muzeul Național al Guyanei reprezintă principala atracție culturală a orașului. A fost inaugurat în anul 1868, din inițiativa membrilor Societății Regale Agricole, pentru a servi drept cămin oficial al artelor, științei și industriei naționale a statului Guyana. Vizitatorii sunt atrași de colecțiile locale deosebite: machete ale unor construcții din epoca colonială, echipamente de minerit, pipe pentru tutun, sticle folosite ca metodă de transmitere a mesajelor pe mare, hărți marine, colecții de fotografii vechi, sculpturi, exponate de istorie a naturii.

Spațiile verzi sunt amenajate în Georgetown sub forma unor adevărate comori naturale. Nu degeaba capitala este denumită „orașul grădină din Guyana“. Grădinile Promenadei sunt printre cele mai apreciate de turiști. Au fost amenajate pe un loc istoric, unde în anul 1823 s-a sfârșit în sânge o revoltă a sclavilor. În prezent, grădinile Promenadei sunt un loc public destinat momentelor de destindere în natură și desfășurării unor evenimente omagiale. Au fost construite în 1850, din bani donați de localnici. În mijlocul grădinilor se află statuia pacifistului Mahatma Gandhi.

Grădina Botanică, un alt obiectiv turistic important al orașului, a fost construită în anul 1880, pe locul unui fost lac care a trebuit drenat. S-a adus pământ din mai multe colțuri ale țării și a fost amenajat un adevărat paradis al plantelor și animalelor. Au fost amenajate și două lacuri mai mici peste care au fost amplasate poduri din fier forjat, cu aspect romantic. Unul dintre acestea se cheamă Podul Sărutului. Aici pot fi văzute o serie de păsări exotice și gălăgioase; pentru animale a fost construită o mică grădină zoologică, chiar în mijlocul grădinii botanice. Este preferat de localnici atât pentru socializare, cât și pentru desfășurarea petrecerilor de nuntă.

Sutele de fotografii făcute, pe care le privesc adesea, mă inspiră în povestea mea despre capitala Guyanei Britanice pe care mi-aș dori să o pot revedea. M-aș bucura însă cu atât mai mult dacă aș trezi în cei care citesc aceste rânduri interesul și dorința de a călători pe acele meleaguri.

Povestea mea de călătorie continuă în colțul magic al Americii de Sud, într-un nou episod despre Guyana Franceză. Așadar, țineți aproape.

Teofilia Banu

  • Publicat în Turism

Cele trei Guyane – colțul magic al Americii de Sud (V)

Guyana Britanică – experienţe de neuitat

Intrarea pe apă, cu ferryboat-ul, din Surinam pe teritoriul Guyanei Britanice a fost cel mai original mod în care am trecut graniţa vreodată în călătoriile mele. Cu bagajele şi documentele în mână ne-am aşezat la o coadă de câteva zeci de metri, după care a trebuit să suportăm toate formalităţile vamale greoaie şi birocratice, cu funcţionari scorţoşi şi tipicari, dar având în vedere scopul inedit al călătoriei eram dispuşi să trecem peste orice obstacol.


Primii europeni ajunşi pe aceste teritorii au fost olandezii, la începutul secolului al XVII-lea, apoi Guyana a trecut pe rând și prin mâinile francezilor şi englezilor. Teritoriul a fost declarat colonie a britanicilor, un statut pe care l-a păstrat până în 1966, când şi-a dobândit independenţa. Englezii au părăsit teritoriul  fără nicio concesie pentru cei rămaşi acolo. Nu au existat acorduri de susţinere sau sprijin pentru băştinaşi să poată lucra în Marea Britanie, nici investiţii în educaţie, economie, pur şi simplu i-au abandonat.

Doar faptul că se vorbeşte un fel de engleză mai aminteşte de britanici, în rest populaţia e formată din urmaşii sclavilor negri folosiţi pe plantaţiile de trestie de zahăr, amerindienii băştinaşi şi, mai nou, din urmaşi ai indienilor şi indonezienilor ce i-au înlocuit pe africani după abolirea sclaviei.


Guyana este un cuvânt de origine amerindiană care înseamnă „ţinutul apelor“, iar cele trei mari râuri Demerara, Berbice şi Essequibo, cu afluenţii lor, străbat jungla tropicală şi podişul Guyanei până la Oceanul Atlantic, traiul locuitorilor fiind indispensabil legat de aceste cursuri de apă.

Teritoriul Guyanei se numără printre ținuturile planetei în care natura domină și impresionează prin peisaje și locuri inedite, fiind o destinație căutată de cei pasionați de ecoturism.

Cascada Kaieteur, în topul celor mai frumoase din lume

Situată pe râul Potaro, cascada Kaieteur, din parcul cu același nume, rivalizează cu altele faimoase în lume, având cea mai mare cădere de apă dintr-o singură treaptă, cu o înălțime de 226 metri. Cascada a fost descoperită pentru prima oară în aprilie 1870, de către Charles Barrington Brown, iar numele de Kaieteur vine de la șeful unui trib amazonian pe nume Kai care și-a salvat poporul sau, într-o altă versiune, de la numele unui bătrân neagreat de rudele sale care a fost pus într-o barcă și împins să cadă în apele cascadei.

Până acolo am zburat deasupra junglei cu un avion de 12 locuri, după ce în prealabil am fost cântăriți la aeroport. A fost o experiență de neuitat să vedem cascada din avion și o ocazie pentru a face câteva fotografii, astfel că o consider în topul meu de locuri frumoase și unice pe care le-am văzut.

Aterizarea a avut loc în mijlocul junglei pe o pistă scurtă, betonată, unde ne aștepta un ghid care ne-a condus în mai multe puncte de observare, de unde am admirat cascada în toată splendoarea sa. Pe traseu am văzut o vegetație impresionantă, specifică junglei, plante deosebite, chiar și una carnivoră care se ,,hrănea“ cu țânțari și alte insecte, bromelii uriașe și multe alte curiozități.

Întreaga regiune, la fel ca o mare parte din Guyana, a făcut obiectul unui interes considerabil din partea companiilor miniere străine de-a lungul anilor datorită bogăției sale în resurse naturale. Cu toate acestea, guvernul britanic a recunoscut valoarea ecologică remarcabilă și a transformat zona într-un parc național în anul 1929. Parcul Național Kaieteur acoperă aproape 63.000 ha și este protejat pentru a-l menține cât mai neatins. De exemplu, doar un număr limitat de turiști au voie să viziteze parcul și cascada în fiecare an, astfel că mă consider norocoasă că am ajuns acolo. În plus, se depun eforturi ca parcul și cascada să fie declarate Patrimoniu Mondial UNESCO.

Povestea mea despre Guyana nu s-a terminat. Așadar, călătoria continuă cu un alt episod.

Teofilia BANU

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism