Corteva Agriscience a inaugurat primul său laborator mixt de cercetare în domeniul protecției plantelor și al ameliorării plantelor din Europa, contribuind la stimularea inovației și furnizarea de soluții durabile pentru fermieri.

Cu o investiție de aproape 6 milioane de euro, extinderea sediului de cercetare și dezvoltare din Eschbach, Germania, îi permite companiei Corteva Agriscience să efectueze studii de ultimă generație în domeniul protecției plantelor, contribuind astfel la dezvoltarea de soluții care să protejeze culturile de dăunători și boli.

În plus, centrul de cercetare este eficient din punct de vedere energetic, cu emisii de ape reziduale zero, în conformitate cu angajamentul de sustenabilitate al Corteva Agriscience.

Noul centru integrează trei direcții de cercetare și dezvoltare, axate pe: ameliorarea plantelor pentru a crea culturi mai tolerante la stres și mai rezistente la schimbările climatice; biologie moleculară, având un laborator de genotipare care asigură testarea purității semințelor; inovare si dezvoltare a produselor pentru protecția plantelor, în acord cu obiectivele de durabilitate.

Aducând într-un singur loc ameliorarea și protecția plantelor, devine posibilă facilitarea și dezvoltarea de noi metode, precum evaluarea digitală a loturilor de testare cu ajutorul dronelor, teledetecția și utilizarea biologiei moleculare, pentru a înțelege cum răspund agenții patogeni ai plantelor la noi moduri de acțiune.

Situat în sud-vestul Germaniei, lângă frontiera dintre Franța și Elveția, noul centru de cercetare și dezvoltare asigură o bază solidă pentru efectuarea testelor de teren la aproape toate culturile relevante din Europa. Noul centru este integrat în rețeaua globală de laboratoare Corteva și vine în completarea altor laboratoare din SUA.

Centrul din Eschbach va stimula, de asemenea, economia locală, nu numai prin tranferul programelor europene de cercetare în acest centru, ci și prin angajarea a peste 30 de cercetători și personal auxiliar, inclusiv experți în gestionarea dăunătorilor, bolilor și a buruienilor.

Elliot Heffner, director pentru ameliorarea plantelor la Corteva Agriscience Europa, a declarat: „Investiția în noul centru de cercetare și dezvoltare de la Eschbach reflectă angajamentul nostru de a oferi fermierilor soluții inovatoare care îmbunătățesc productivitatea și contribuie la un sistem alimentar global rezistent și durabil“.

„În conformitate cu obiectivele noastre privind durabilitatea, rămânem neclintiți în fața angajamentului nostru de a dezvolta și implementa soluții agricole inovatoare și durabile, în beneficiul clienților, consumatorilor și comunităților pe care le servim.“

Andreas Huber, director pentru cercetare integrată al Corteva Agriscience Europa, a adăugat: „Acest nou centru ne va permite să continuăm să inovăm și să sprijinim fermierii în tranziția lor către practici mai durabile.

Corteva Agriscience se angajează să protejeze mediul înconjurător, în timp ce oferă fermierilor produsele de care au nevoie pentru a-și proteja culturile. Odată cu creșterea cererii pentru produse de protecție a plantelor de origine naturală din partea consumatorilor, Eschbach se va concentra și asupra produselor biologice și a eficacității acestora împotriva dăunătorilor și bolilor prezente în Europa.“

Reprezentanți din cadrul Facultății de Agricultură a Universității de Științele Vieții din Iași, împreună cu specialiștii de la „Justus Liebig“ University, Giessen, Germania caută soluții pentru obținerea unui soi de grâu cu rezistență crescută la secetă și productivitate mai mare. Datorită parteneriatului, aproximativ 400 de genotipuri de grâu comun de toamnă și alte specii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale din Suceava au fost deja semănate la Institutul de Ameliorare a Plantelor din Giessen. De asemenea, performanța germoplasmei românești va fi testată și în fermele experimentale din Germania.

Toate acestea au loc datorită proiectului de cercetare „Ameliorarea de precizie a cultivarelor de grâu cu importanță agronomică ridicată“, cod PN-III-P2-2.1-PED-2019-0175, finanțat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), cu desfășurare până pe 22 octombrie 2022.

Aproximativ 400 de genotipuri de grâu comun de toamnă și alte specii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale din Suceava au fost deja semănate la Institutul de Ameliorare a Plantelor din Giessen.

„Am extras ADN din cele 400 de genotipuri, grâu comun de toamnă, Triticum aestivum, dar și alte subspecii precum T. aestivum subsp. vulgare var. erythrospermum, subsp. vulgare var. lutescens, var. hordeiforme sau Triticum spelta, subsp. spelta var. album și Triticum monococcum și cu ADN-ul respectiv vom face analize de înaltă calitate pe care le vom folosi pentru asocierea genotipului cu fenotipul și, spre final, să identificăm zonele esențiale implicate în anumite trăsături de importanță agronomică, cum ar fi rezistența sau productivitatea“, a transmis șef lucrări dr. Iulian Gabur, de la Facultatea de Agricultură Iași.

„Am observat o varietate foarte mare și ne-am propus în cadrul proiectului nostru să testăm aceleași genotipuri în condițiile pedoclimatice din România, din trei ferme diferite, Ferma Ezăreni, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare de la Secuieni și în cadrul câmpurilor experimentale de la Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava și anul viitor, în toamnă, ne propunem ca sămânța pe care o vom obține aici să o semănăm în Germania, în cadrul Fermei Didactice, unde vom investiga performanța germoplasmei românești. Ideea principală este să analizăm structura genetică a colecției. Am extras ADN genomic din frunze (în Laboratorul de Ameliorarea Plantelor, JLU-Giessen) pe care îl vom analiza cu un «SNP chip array» pentru a identifica diferențele genetice. Momentan, multiplicăm semințele în serele noastre. Le-am izolat pentru a fi siguri de autopolenizare, iar la finalul acestei etape vom utiliza sămânța obținută pentru inițierea unor câmpuri comparative în condițiile pedoclimatice din Germania. Ne dorim să identificăm cultivare cu proprietăți genetice deosebite, cum ar fi rezistența la factori biotici sau abiotici“, a adăugat senior scientist dr. Benjamin Wittkop, Department of Plant Breeding, Justus Liebig University, Giessen, Germania.

Beatrice Alexandra MODIGA

Moto: „Vinovată de căderea și tristețea ființei omenești nu este orânduirea socială, ci indiferența semenilor. Adevărata plagă care bântuie speța noastră nu sunt nici bolile, nici sărăcia, nici apăsarea celor slabi, ci numai singurătatea inconsolabilă a omului.“ (Tudor Vianu)

La târg

Desfășurat la Nürnberg Messe, „Alten Pflege – Die Leitmesse“ 2019 –Târgul dedicat vârstei a III-a, deschis recent în modernul Centru Expozițional din capitala Franconiei. Expozanți numeroși, din mai multe țări, arată preocuparea febrilă față de vârstele înaintate. Vârstele tinere și mature apelează, de asemenea, la noile tehnologii. Oferta se adresează celor suferinzi sau personalului medical. O bicicletă acționată de motor pedalează de una singură. Se pun în mișcare picioarele bolnavului, silindu-l să iasă din pasivitatea impusă de paralizii, atacuri cerebrale. Sunt adăugate dispozitive ingenioase care transportă pacientul în siguranță în ambulanță până la pat și invers sau pe scări, în cazuri de urgență. Paturile electrice sunt veritabile apartamente pe roți. Sunt expuse paturi pentru masaj, cu apă Trautwein. O ofertă vastă de echipamente welness. Aparatul pentru masaj Donnerberg face furori. Așezat în fotoliu, apelezi la maseurul conectat la priză. Dispozitivul tonifică musculatura, e adversarul-surpriză pentru perfidele boli artrozice. Concurența este acerbă, se fac achiziții neașteptate, dispozitivul fiind, se pare, foarte eficient. Artroza cunoaște un proces de întinerire suprinzător, chinuie chiar înainte de 65 de ani. În ritmul actual, își va găsi nașul.

În parcarea recent edificată, printre oamenii de ordine – chipuri crunte, în uniformă – șoferii sunt îndrumați să parcheze la ultimul nivel. Printre ei, pensionarul Aurel Moțiu ne vorbește în molcomul grai bănățean. E bucuros că a întâlnit compatrioți. A fugit din România în 1978, când a trecut Dunărea înot, la Orșova. A lucrat 30 de ani mecanic de locomotivă. În Germania a fost angajat în scurt timp, pe același post. Copiii nu mai vorbesc românește. Omul, spune surâzând, vine să asigure ordinea ca „să mai scape de gura nevestii“. Români întâlnești deseori în Germania. La mall, o femeie scundă împinge opintit un ditamai căruțul cu marfă. S-a născut la Reșița. Soțul este șvab din Anina. „Tata nu mi-a dat voie să-mi iau neamț, dar am făcut ca mine. Acum, la 62 de ani, așteptăm să luăm pensie. Nu știi cine pleacă primul... Ne e dor de România, mai venim în vacanțe. Patria? 5 milioane de copii, 5 de bătrâni, 5 de hoți. Cine să muncească?“

La tot pasul veghează și ademenesc automate de sucuri, naturale. E gratis, la discreție, apoi vizitezi toaletele care sunt definiția curățeniei. Senzori peste tot, ca în filmele SF. La unele standuri, blonde falnice, ireale, deviază interesul privitorului către latura umană. Șt. O. Iosif în „Clopotele din Nürnberg“ evocă astfel de apariții eterice întâlnite în cetatea medievală a orașului. Aici însă este realitate pură, nedisimulată. Frumoase, sportive, elegante și, mai ales, neostentative, ispitele Nordului îndeamnă la reverii. Despre frumusețea feminină ca terapie eficace împotriva îmbătrânirii, cu altă ocazie. Dincolo de resursele vindecătoare, îmbătrânirea activă este ținta propusă unanim și este declarată țel european. Pentru a te menține sănătos și a prelungi durata de viață ai nevoie de alimentația naturală și de câte și mai câte. La Târg maeștrii în nutriție demonstrează practiv efectele dietelor cu vegetale. Nu strică ceva gimnastică, fizioterapie și mers pe jos. Eficiente sunt și logoterapia și terapia ocupațională. Jocuri diverse, ingenioase, pun mintea la treabă și fac ordine în diverse maladii. Echipamentele ortopedice performante ajută la rându-le. La secțiunea catering și menaj se văd echipamente și consumabile de bucătărie, echipamente de spălare textile, management IT, de dezinfectare și curățare. Cafeaua Jacobs, în diverse variante, e servită cu amabilitate tuturor de domnișoare agreabile. Se stă la rând, fiecare capătă paharul biodegradabil. Se achiziționează tensiometre, termometre digitale. Ultima găselniță este termometrul pe care îl apropii de frunte și ai rezultatul într-o clipă.

Am avut plăcerea să călătorim cu autobuzele puse la dispoziție de municipalitate. În stație, acestea se înclină ușor, grație unui ingenios sistem pneumatic, până la nivelul bordurii. Astfel, cel în dificultate reușește să urce în vehicul fără să escaladeze sau să stea în șpagat. Cetățeanul în cârje și baston este scutit astfel de umilințe. Accesul în autobuz nu mai este un test de curaj și virtuozitate. Altfel, locurile speciale nu le afli ocupate de copii, sarsanale sau animale de companie. Târgul consacrat îngrijirii vârstnicilor sporește în generozitate cu fiecare an. Expozanți, firme de prestigiu din domeniu din Germania, Elveția, Suedia, Taiwan etc. se întrec în oferte. Vizitatori sunt numeroși și vin de pretutindeni. Aici se află lumea-ntreagă, cum spune poetul. România nu are stand. Pe vremuri aveam cu ce... azi ne uităm și deplângem deprecierea și involuția cercetării românești. Spiritul inventiv al nemților se manifestă plenar. La unul dintre standuri avem de-a face cu tălpici cu spoturi luminoase – Pathfinder – pentru pacienții cu rătăciri. De asemenea, la Târgul de îngrijire și geriatrie este promovată îngrijirea cu asistență la domiciliu, precum inovatorul sistem Buurtzorg. Se oferă facilități pentru îngrijirea bolnavului în ambulatoriu. Se socializează, mai nou, cu hand-drumming, o nouă activitate recreativă. „Drum Circle“, cercul tobelor pentru sănătate, util pentru welness și pentru spirit. Ideea amintește de adunarea tribală și are folosință comunitară și terapeutică, ca în cazul Cercului pentru îngrijirea persoanelor în vârstă. Se vând bine uniformele pentru asistente, medici și personal medical auxiliar. Cărucioare cu rotile au evoluat între timp încât par vehicule autonome în toată regula. Printre vizitatori, interesate de oferte, persoane cu dizabilități își fac loc în mulțime. Am văzut și roboți de masaj livrați de Personal Robotics. Nürnberg se schimbă, de la an la altul, e dinamismul întruchipat. Ceva nou, util, se ivește în peisaj. Străzile au bordura joasă, nu escaladezi trotuarul ca o capră neagră.

Se petrece și la București o expoziție cu un profil similar. E însă departe de a concura acest insolit târg bavarez. La noi nu au loc, de pildă, spectacole și evenimente de tot felul ca în cetățuia lui Dürer, unde oamenii se perfecționează pe parcursul manifestării, se țin cursuri, cele trei zile sunt dense și agreabile. Ediția 2019 a adunat 30.000 de vizitatori. 700 de expozanți și-au etalat inovațiile, produse și servicii în domenii ca nursing, therapy, carieră și educație, management, economie, spațiu și tehnologie.

Privind standurile se întrevede pasiunea acestui neam pentru perfecționare, evoluție și progres.

Spre casă

Reîntâlnirea cu zăpezile de pe creștetul munților. Dorul de patrie acționează și pe termen scurt. ...Revedem în treacăt munții, Apusenii și Meridionalii, înveșmântați în păduri. Se vede respectabilul burg sibian, mândru de germanitatea sa. De pe zidurile sale, sibienii asistau odinioară la Bătălia de la Șelimbăr, crunta confruntare în care sorții l-au dat învingător pe Mihai Viteazil, domnitorul valah. Cei 1.000 de secui au avut atunci un rol determinant în economia luptei și a izbânzii. Unificatorul a fost susținut atunci, alături de secuii călări ai lui Peter Domokos, de numeroșii sași, cu toții nemulțumiți de Bathorești. 4.000 de sași, dar și secui care li s-au alăturat atunci lui Mihai Viteazul, în, poate, cea mai frumoasă solidaritate sublimă, memorabilă. Nemții au votat Unirea cu Țara, în vreme ce alții au pus condiții ori s-au opus fățiș. Redobândirea unor imobile care au aparținut comunității săsești n-ar trebui să intrige și să creeze zâzanie, de dragul unor episoade electorale. Îi regretăm sincer pe sași, pe șvabi și-i vrem, instinctiv, înapoi. Cu cetățile lor ne fălim în exterior. Toate țările care se proclamă civilizate, foste comuniste, sunt impregnate de germanitate, vorba unui mare romancier contemporan. Brașovul îl revedem nocturn, se resimte și aici spiritul german revigorat, revigorant. Deși diminuate, simbolic reprezentate, comunitățile colonizate acum opt sute de ani aici nu au sucombat cu totul. Ele supraviețuiesc în spirit și influențează în bine. Râvna lor proverbială n-a fost irosită, ea a folosit drept exemplu. Transilvanul nostru este calculat, fără a fi insensibil. El păstrează în structură cumpănirea, disciplina și seriozitatea. Brașovul este oraș european, încântător și umple de uimire pe sudicul aflat în tranzit. Ce au românii în plus față de alții? Căldură, generozitate? Am văzut prin părțile Hunedoarei case hârbuite, abandonate. Sate întregi sunt azi aproape depopulate. Pârloaga de acolo, suverană, n-are adversar înverșunat, nici nemți s-o izgonească. Singurătate și bătrânețe, de ele fugim, peste ele dăm. Triști și abandonați, veteranii ne părăsesc, pe rând. Aleg destinația agreabilă a veșniciei. Se apelează la așezămintele pentru bătrâni, profitabile în măsura în care îmbătrânirea copleșește țara. Fericirea nu-i de găsit decât acasă. Înstrăinații știu cum stă treaba. Un scriitor-medic român, urmaș al lui Vasile Voiculescu, cel chinuit prin închisori, spunea despre intervalul de vârstă dintre 60 de ani și 90, numindu-i anii cuveniți, dăruiți, chinuiți, miluiți. Lupta se dă pentru limpezimea minții, restul se mai lecuiește cumva. Când ai înainte profilul spectaculos al patriei, acel peisaj etern, te poți considera cuceritor și la 100 de ani. Când bătrânii nu vor mai fi singuri și copiii vor reveni la vatră vor fi zile senine și tihnă deplină, chiar și la Casa de bătrâni. Bătrânii nu vor mai fi posomorâți când vom afla concordia. Când nu ne vom mai aminti. Prezentul va încânta astfel viața nouă în prier, în florar și întotdeauna.

Parcursul la „Messe“ nu plictisește nicicum, în ciuda fluxului agasant de vizitatori... Vezi vrute și nevrute: mobilier și arhitectură, echipamente de îngrijire medicală, ajutoare de zi cu zi și de mobilitate – biciclete medicale – echipamente de reabilitare, electroterapie, echipamente ergoterapeutice.

Au germanii un cântec baladesc intitulat „Cearta dintre viață și moarte“ care se sfârșește cam așa:

„Zice-așa viața/ Lumea-i a mea,/ oricare mormânt va fi un ogor,/ Eterna sămânță-n el o cobor.

Zice-așa viața: Lumea-i a mea.“

Ing. Sorin BOCIOACĂ

Moto: „Vinovată de căderea și tristețea ființei omenești nu este orânduirea socială, ci indiferența semenilor. Adevărata plagă care bântuie speța noastră nu sunt nici bolile, nici sărăcia, nici apăsarea celor slabi, ci numai singurătatea inconsolabilă a omului.“ (Tudor Vianu)

Următorul în periplul nostru este orașul bavarez Passau. Un oraș de graniță care este legat de România nu numai prin mica sa comunitate românească. Urbe dunăreană istorică, orașul are frontieră naturală, ca și la noi, Danubiul.

Orașul Passau, Bavaria

Aici facem cunoștință cu distinsul domn Georg Wagner, personaj rarissim, ieșit din tipare prin dărnicia și altruismul său de-a dreptul proverbiale. Este unul din contributorii constanți, cu mobilier spitalicesc în unitățile de profil din Ploiești. Acest om de ispravă face anual donații în comunele prahovene Păcureți și Cosminele. Tot în sectorul medical. Remarcăm aici tratația în localul Gasthof – Zur Alten Post, cu specific croat.

Ne familiarizăm cu farfuriile, cât roata carului, și porțiile copleșitoare, pantagruelice. Se evidențiază, în neașteptatul festin, o subspecie de mititei lunguieți, fără sfârșit. Nu pierdem apoi ocazia de a ne rătăci într-un magazin cu haine și accesorii și reduceri reale, neregizate. O umbrelă, 22 de euro. La doi pași, dăm buzna într-un un magazin românesc, „La Românu“. Proprietarul este timișorean și încântat să aibă mușterii din patrie. Marfa e diversă, ne transpune îndărăt, în tranziția fără sfârșit. Sucuri de la Vălenii de Munte, pufuleți, mezeluri românești, pateuri, mălai, covrigi de Buzău etc. Magazinul e inaugurat recent și speră să convingă. Georg Wagner, marele altruist, umple brațele vânjoase cu suc Tedi, din morcovi, și le face cadou grupului de români. Neamțul confirmă, nu se dezminte, este cea mai generoasă făptură omenească. Piața e splendidă, însorită, cerul senin, vremea primăvăratică fericește acolo unde a mustrat și a covârșit. Iarna încheiată a fost una de pomină în Bavaria, ASB a trudit din greu să asigure hrană caldă sinistraților. Piațeta e pustie, nu iei contact cu inteligenții și viguroșii maidanezi, liberi la Ploiești ca păsările cerului. Catedrala catolică este monumentală, strivitoare. Bavarezii țin cu strășnicie la această confesiune care-i singularizează în ansamblul german.

Parcurgem o frântură din vechea cetate unde s-a zămislit, se spune, Cântecul Nibelungilor. Pe lângă monumentalele construcții, părem nibelungi, adevărați, adică acei pitici mitologici, fără a fi posesorii comorilor furate de zeul cel rău, Loki. Marea epopee germanică face referire la Passau, oraș neîncăpător pe atunci, unde au zăbovit burgunzii în tragica lor călătorie la curtea conducătorului hunilor. Se vorbește în treacăt și cu mâhnire despre rețelele de cerșetorie din care unii se „premiază“ în mod repetat și ne fac de ocară. Își pun astfel conaționalii în ipostaze stânjenitoare. Personajele nefaste, omniprezente în peisajul european, aduc deservicii celor onești, care trudesc cinstit. Mai aflăm că românii vor să voteze, dar urnele sunt deseori la mari distanțe, în marile orașe. Nu-și permit mulți astfel de incursiuni. Georg Wagner, 75 de ani, desfide stereotipul neamțului cumpătat. Bavarez mândru, atipic, iubește neatârnarea și vorbește cu cunoscuții în graiul local repezit, ininteligibil. Năpăstuiții alcătuiesc marea sa familie a acestui nemuritor personaj legendar, nepereche. Știe bine că prietenia nu înseamnă proprietate, că posesiunea e zădărnicie, efemer. E ca în amor, cum spunea un amic coreean: the woman is not your property. Recursul nefățarnic la altruism al acestui mare om, la propriu și la figurat, amintește de dumnezeire. Donațiile făcute consecvent în Ploiești și în comunele Păcureți și Cosminele, constând în tehnică și mobilier medical, bucură an de an nevoiașii din aceste ținuturi. Români întâlnești destui în Germania.

La mall, o femeie scundă împinge opintit un ditamai căruț cu marfă. S-a născut la Reșița. Soțul este șvab din Anina. „Tata nu mi-a dat voie să-mi iau neamț, dar am făcut ca mine. Acum, la 62 de ani, așteptăm să luăm pensie. Nu știi cine pleacă primul... Ne e dor de România, mai venim în vacanțe. Patria? 5 milioane de copii, 5 de bătrâni, 5 de... hoți. Cine să muncească?”

În continuare, preț de aproape 250 km, ne deplasăm în Nuremberg. Mai precis, la spațiul expozițional de la Nurnberg Messe, un spațiu de-a dreptul ciclopic unde se îmbulzesc cei interesați de produse și servicii din domeniul îngrijirii geriatrice.

Târgul de cămine de bătrâni

Fiecare are motive temeinice să fie prezent în această piață de inovare. Se participă la prelegeri, ateliere de lucru, seminarii, prezentări de produse. Doritorii se instruiesc alături de experți și profesioniști din sectorul îngrijirii vârstnicilor. Afli cu acest prilej despre servicii inovatoare. În acest forum faci schimb de experiență, se caută soluții pentru bolile bătrâneții.

Foarte utilă pentru personalul de la centrele de îngrijire este întreaga gamă de produse: uniforme, încălțăminte antialunecare, branțuri de silicon pentru monturi, veselă adaptată dizabilităților diverse. Se găsesc și medicamente, cele pentru balonare, de pildă, sunt doar expuse. Ele se dau cu rețetă. La noi, le găsești fără probleme. Oare de ce? O firmă elvețiană, pionier în domeniu, comercializează aparatură sofisticată audio-video utilizată în slujba celor afectați de demență. Simțurile – tactil, olfactiv, vizual – sunt puse la treabă împreună. Aflăm cu surprindere că în spațiul occidental, avansat și civilizat, boala cu pricina afectează din ce în ce mai mulți oameni. Costul aparaturii, cu tot cu monitor și scaune tip compartiment de tren, este peste puterile multor așezăminte de pe la noi. Ca o consolare, în aceeași afecțiune poți căpăta, la un preț bun, păpuși speciale utile în aceeași cumplită maladie. Suferindul se atașează cu timpul de acestea, refăcându-se astfel, nesperat, o firavă punte de comunicare. Se vând, în același scop, animăluțe de jucărie. O pisică face 40 de euro. Perne speciale, tip guleraș, ideale pentru călătorie, în varii culori, dimensiuni și compoziții. Se acordă reduceri pentru comenzi rezonabile. Sisteme de vigilență, cum ar fi barierele tip Dahleiden, limitează accesul pe scări în stabilimentele de profil, oprind la vreme pe „călătorii“ nocturni. Pentru cei cu nevoi speciale se comercializează scaune rulante cu minișenile, capabile să urce scările. Exponatele Auto Fiegl fascinează. „Serviciul de dorințe“ al celor de la Arbeiter Samariter Bund, satisfac năzuințele de pe urmă ale pacienților. Denumit generic „Letzte Wunsche Wagen“ –, pe scurt, „Ultima dorință“, divizia specializată a Arbeiter Samariter Bund – ASB pune la dispoziție o ambulanță specială care transportă pe bolnavul incurabil, în stadiul terminal, spre locuri și oameni dragi, facilitând nesperata revedere cu o grădină, un țărm de mare sau arena unde are loc meciul echipei favorite. Se garantează loja specială, ferită, cu perspectivă.

Firma Normbau prezintă sistemele modulare pentru cei cu dizabilități, fie acestea scaune pentru duș, chiuvete speciale sau elemente de sprijin pentru baie. La această ediție vedeta este cada de baie inovatoare, cu uși verticale, care amintește de automobile exclusiviste. Omul poate să intre în cadă pe o ușiță specială, fiind scutit de efort. Cada se poate înclina într-o parte sau alta, având și alte grade de libertate. Cărucioarele cu rotile, dotate cu cele mai noi tehnologii trezesc interesul vizitatorilor, nu puțini, purtați de aceste dispozitive.

Ing. Sorin BOCIOACĂ

Moto: „Vinovată de căderea și tristețea ființei omenești nu este orânduirea socială, ci indiferența semenilor. Adevărata plagă care bântuie speța noastră nu sunt nici bolile, nici sărăcia, nici apăsarea celor slabi, ci numai singurătatea inconsolabilă a omului.“ (Tudor Vianu)

Despre bătrânețe, din Bavaria

În Germania natura și-a recăpătat tinerețea. Diminețile sunt vii și inspiratoare. Câmpii, coline sunt acoperite de verdeață. Pe drumul spre Nürnberg această culoare este copleșitoare, edenică. O domniță coboară din mașină și face câțiva pași în câmpul înverzit. A făcut o pasiune pentru nuanța pregnantă, emblematică a Bavariei. Iarba proaspătă cuprinde firea, trezește sentimente și naște pasiuni. E aidoma verdelui transilvan, izbăvitor de la Babarunca, ivit după codrul împestrițat cu gunoaie de la Cheia. Călătorul este întâmpinat și aici de aceeași imagine liniștitoare, vindecătoare. Unii știu ocroti. Alții, descarcă tomberonul sau cosesc la voia-ntâmplării. Pădurile germane sunt atent evaluate, luate la pas, metodic, meticulos, nemțește. Pădurari dedicați cutreieră desișurile, cumpănesc și apoi taie. Sunt mulți arbori suferinzi; buturugile împânzesc pădurea Franconiei, lărgesc luminișul. Arbori longilini, fragilizați de dăunători, nu renunță la luptă. Par columne vegetale, suferinde, solidare în bine. Spațiul e recuperat pentru tinerimea vegetală; se urmărește regenerarea și protejarea ansamblului forestier. Suferința acestor arbori este vădită. Alții se luptă cu propria neputință, viguroasă, intratabilă. Un mediu îngrijit vădește virtutea unei nații care merită elogiată.

Experiența germană este instructivă. Nu trebuie să fii cultivat să sesizezi frumusețea orașelor și ordinea desăvârșită a lucrurilor. Trebuie însă să-ți însușești un atare comportament. Cu fiecare an se adăugă ceva în cetate. Germania este un șantier, țara – o necurmată prefacere. Omul forfotește, adaugă, inovează. La Nürnberg am văzut aproape finalizate blocuri de locuințe de treizeci de etaje, în apropierea de Nürnberg Messe – Centrul expozițional – gazdă a Târgului Caselor de Bătrâni – Alten-Pflege, 2019. Avem în program parcurgerea acestei megaexpoziții. Ne este ghid competent doctorul Cristian Anton Vintilescu, directorul MEDIURG din Ploiești și al Spitalului „Sfântul Anton“ din Păulești. Mai aflăm despre cum sunt tratați veteranii în Germania și trecem în revistă noutățile din domeniul medical. Târgul „Alten Pflege“ mărturisește despre dedicarea nesimulată, neinteresată, nespeculată în slujba vârstnicilor. În spitale, case pentru bătrâni sau chiar în transportul în comun surprinde considerația și stima acordate seniorilor.

Se luminează astfel chipuri adumbrite, ridate, încercănate, ce susțin poveri neștiute. Această țară este responsabilă pentru vechii ei slujbași, contributori loiali la propășire și prosperitate. La noi, cei care au clădit hidrocentrale în vârf de munte după 1945 li se aplică etichete și anateme. Germania unită nu procedează așa. Ei beneficiază de unul dintre cele mai performante sisteme medicale de pe mapamond. Omul nu se înspăimântă să calce pragul spitalului, să se pună la dispoziția medicului. Am venit în Bavaria să comparăm realitatea românească, suferindă, labilă, în veșnică tranziție, cu experiența, pragmatismul și rigurozitatea germane. Am făcut-o cu o strângere de inimă știind că acasă ne vor întâmpina, iar și iar, blazarea și suficiența. Ele fac legea la noi. Cine ne împiedică să facem front comun, să înlăturăm dihonia, și să aducem schimbarea?

Spre Apus

Câmpia cu eoliene captează energii, dar și atenția călătorului. Bărăganul lor este sursă de metafore și de pragmatism. Câmpul eolian din zona Nickelsdorf, în Burgenland, vast și spectaculos, pune la lucru energia regenerabilă și scutește mediul de noxe. Pe măsură ce avansăm în Schengen, ordinea se instaurează în tot și în toate. De la soliditatea gardului-parapet, care protejează autostrada, până la asfaltul fără imperfecțiuni, totul radiază și impune trăinicie. Nimic din aceste grandioase și complexe construcții nu lezează natura. Orice disfuncționalitate, gropiță sau avarie se remediază la vreme. Pe o stradă în Nürnberg un cablu căzut atârna ca o momeală în trafic, fără să atingă asfaltul. Se circula pe o bandă, ordonat, cazon. A urmat mobilizarea, ambulanțe, pompieri, oameni de ordine, restricții severe. Părea că vine un cataclism.

Extensiile estice ale Alpilor înzăpeziți își arată contururile și vestesc, geografic, o altă Europă. Verdele primăvăratec fascinează, natura invită la peregrinări și incursiuni. Un WC public pe Autobahn în Germania oferă o scenă memorabilă. Un domn echipat în salopetă spală tacticos, cu jet sub presiune și inegalabilă minuție exterioarele, și interioarele clădirii. Nicio porțiune nu-i neglijată, totul este executat cu maximă destoinicie. Furtunul este conectat la o dubiță specială dotată și cu soluție dezinfectantă, probabil nediluată. Sarcina se îndeplinește silențios, fără tevatură. Omul, absorbit de munca sa. Munca nu exclude pasiunea. WC-ul, pissoir-ul sunt imaculate, ireale. Ne trezim din reverii captivi în interior. O mână fermă ține ușa; nu putem ieși. Personajul ține morțiș să se achite de sarcină. Nu se dă rasol. Revine în memorie un episod relatat de un neamț aflat într-o urbe mioritică. La intrarea într-o privată publică, bavarezului îi este înmânat, mașinal și inexpresiv, petecul-etalon de igienică. Este apoi îndemnat din priviri spre cabină. Personajul, nu un oarecine, este silit să se reinven­teze. Nu-i vreme de dileme: Zece centimetri de hârtie trebuie folosiți eficient. Biata femeie privește de la geamlâc, expresia stupefiată, de victimă a vizitatorului neprevenit.

În drum spre Messe, coșurile de gunoi stradale, prevăzute cu punguță, poartă chiștoacele strivite. La noi, de Înviere, cineva dăduse foc unui coș de gunoi într-o stație de tramvai. Stâlpii de iluminat cu felinar solar ne țin companie până la intrarea în expoziție. Ospitalitatea germană este încântătoare și prin grija față de averea cetății.

(va urma)

ing. Sorin BOCIOACĂ

Verzi, galbeni, portocalii sau chiar negri, netezi sau cu numeroși tuberculi mici, dovlecii din ferma Neber sunt vedetele localității Mauchenheim din Germania. Proprietarul acestei exploatații inedite de dovleci este Andreas Kissinger, un tânăr pasionat și dedicat muncii în câmp. Pe o suprafață de 190 de hectare fermierul cultivă floarea-soarelui, porumb, rapiță, cartofi, mazăre, flori și, nu în ultimul rând, exploatația sa preferată – dovlecii. Îi cultivă de aproximativ 15 ani, iar la început a fost doar un experiment, însă a avut un succes neașteptat și așa a ajuns să aibă peste o sută de varietăți diferite de bostani. Revista Lumea Satului a stat de vorbă cu tânărul agricultor și a aflat întreaga sa poveste de succes.

La început au fost dovleceii

„Din anul 1998 am început să vindem dovleci direct din fermă; am ales această opțiune deoarece oamenii acordă o mai multă atenție alimentației sănătoase și doreau să facă cumpărături direct de la sursă. La început am avut o ofertă mult mai restrânsă spre vânzare, care includea doar dovleci de Hallowen și ulei. Însă, datorită cererii mari, ne-am extins gama și așa am ajuns să cultivăm peste o sută de soiuri de dovleac. Există trei domenii diferite de cereri din partea consumatorilor – dovleci simpli pentru preparate, dovleci de Halloween și tărtăcuțe. Îi cultiv pe 12 hectare de teren arabil, cinci dintre acestea sunt destinate dovlecilor pentru vânzare, iar pe restul de șapte hectare produc dovleci pentru semințe. M-am axat pe această cultură deoarece se pretează mai mult zonei. Dovleacului îi place același climat ca și viței-de-vie; unde crește vița-de-vie, cresc și dovlecii, ei au nevoie de căldură și umiditate. Mai ales în primăvară solul trebuie să fie moale și umed, în timpul așa-numitei dezvoltări a tineretului“, spune Andreas Kissinger.

Datorită succesului neașteptat pe care îl are, Andreas Kissinger își dorește să mărească exploatația pe viitor.

Afacere moștenită din tată în fiu

Datorită istoriei și farmecului aparte pe care îl oferă ferma Hof Neber, teritoriul agricol a devenit un punct de atracție atât pentru turiști, cât și pentru oamenii localității care vin aici să se aprovizioneze. Construcția fermei a fost ridicată în anul 1963 de către Walter și Helene Neber. Din 1971, conducerea a fost preluată de fiica Irmgard și soțul acesteia Günter Kissinger, iar din 2003 Andreas Kissinger a condus compania în a treia generație. Acum, împreună cu soția sa Myriam și copiii Linda, Ellen și Franziska, Andreas se bucură de o viață frumoasă și legată de natură.

„Ferma a fost fondată în urmă cu 53 de ani de către bunicul meu. La început am avut și partea de zootehnie, dar în 1984 am închis acest sector. Acum cultivăm dovleci, flori decorative, grâu, rapiță, porumb, floarea-soarelui, mazăre, cartofi și sfeclă de zahăr. Producția rezultată din cultura de zahăr este livrată la una dintre cele mai mari fabrici de zahăr din Germania, iar semințele obținute din dovleci sunt valorificate în farmacii pentru realizarea produselor naturiste“, mai menționează fermierul. 

Mic tratat al dovlecilor pentru gătit

De la dovlecii normali până la soiurile mai puțin întâlnite, în ferma Neber se produce o varietate bogată de bostani. Având experiență vastă în acest domeniu, fermierul german ne recomandă câteva soiuri inedite și îndrăgite de dovleci pentru preparatele culinare.

„Dovleacul este o legumă foarte diversă din care poți face nenumărate preparate. Înainte de utilizare, acesta trebuie să fie bine spălat, tăiat în bucăți, scobit și, de obicei, decojit. Cu toate acestea, există și unele soiuri de dovleac care se fierb în propria coajă. Un bun exemplu în acest sens este hokkaido roșu, care oferă un gust aparte bucatelor. Tot în aceeași categorie intră și buttercup. De asemenea, pentru un gust unic în preparate recomand muscat de Provence, un dovleac ce poate fi pregătit ca un schnitzel în cuptor sau preparat în plăcinte, prăjituri și gemuri“, conchide Andreas Kissinger. 

Ruxandra HĂBEANU

• România este trecută la „...și altele“

Spania, urmată de Italia, Franța, Germania și Regatul Unit sunt cele mai căutate destinații turistice din Uniunea Europeană. De altfel, cele cinci țări se află și în top 10 al celor mai vizitate țări din lume. România, trecută în statisticile UE la „și altele“, nu are nicio schimbare de paradigmă: cele mai căutate destinații turistice rămân litoralul Mării Negre, stațiunile montane din Brașov și Valea Prahovei, stațiunile balneoclimaterice și mănăstirile din nordul Moldovei.

Eurostat (oficiul de statistică al Comisiei Europene) arată că, în 2016, ultimul an analizat, la nivelul celor 28 de țări ale Uniunii Europene, au fost active 608.400 de structuri de cazare turistică, cele mai multe aflându-se în Italia (178.449), Marea Britanie (84.580) și Croația (83.233). Ca număr de locuri de cazare (31,319 milioane total UE-28), aproape o treime s-au concentrat în Franța (5,134 milioane de locuri de cazare) și Italia (4,493 mil.), aceste state fiind urmate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (3,944 mil.), Spania (3,516 mil.) și Germania (3,336). La mare distanță se află Olanda (1,370 mil. de locuri de cazare), Grecia (1,241 mil.) și Austria (1,001 mil.). Dintre țările estice, cel mai bine plasate în acest clasament sunt Croația (987.000 de locuri de cazare) și Polonia (749.000).

Spania, cea mai vizitată țară din UE

Spania a fost principala destinație turistică din UE pentru nerezidenți (persoane care călătoresc în afara țării lor), arată Eurostat, cu 295 de milioane de nopți de cazare, ceea ce reprezintă 22,2% din totalul pentru UE-28, principalele regiuni vizitate fiind Insulele Canare, Insulele Baleare și Catalonia. După Spania, cele mai populate și populare destinații pentru nerezidenți au fost Italia (199 de milioane de nopți), Franța (124 milioane de nopți) și Regatul Unit (119 milioane de nopți). Cele patru țări însumează 55,7% din totalul nopților petrecute de nerezidenți în UE-28 (fig. 1). Ca intensitate turistică (numărul de nopți petrecute în raport cu dimensiunea demografică a țării), au fost preferate Malta, Croația, Cipru și Austria.

Peste 60% din populația UE, angrenată în turism

Din totalul populației UE cu vârsta de cel puțin 15 ani, 62,1% au participat la activități de turism, mai exact aceste persoane au efectuat cel puțin o călătorie turistică în interes personal, pe parcursul anului. Rata participării a variat între 23,7% în România și 88,9% în Finlanda (fig. 2). Rezidenții din UE-28 au efectuat 1,2 miliarde de călătorii turistice; dintre acestea, 74,4% au fost către destinații interne și restul în străinătate. Cetățenii din Luxemburg, Malta, Belgia și Slovenia au preferat să viziteze alte țări în procent covârșitor; în schimb românii și spaniolii (10% fiecare) au manifestat un apetit scăzut de a călători peste hotare.

Cei mai mulți turiști, din Germania și Regatul Unit

Eurostat mai spune că rezidenții din UE-28 au petrecut 2,6 miliarde de nopți în vacanță în străinătate. Cei mai mulți turiști, totalizând aproape 51,3% din totalul UE-28, provin din Germania, aceștia petrecând 771 de milioane de nopți în afara granițelor țării, și din Regatul Unit, ai căror cetățeni s-au cazat 564 de milioane de nopți în străinătate (fig. 3). Ca nopți pe cap de locuitor (indicator totuși neconcludent), Luxemburg a fost statul ai cărui rezidenți au petrecut cele mai multe nopți în străinătate (22,3 nopți), urmat de Cipru (18,7 nopți/cap de locuitor) și Irlanda (12,5). La polul opus se află rezidenții din România, Bulgaria și Grecia, care au petrecut, în medie, mai puțin de o noapte în străinătate.

Spania, cele mai mari venituri

Cele mai mari venituri din turismul internațional, în cifre absolute, au fost înregistrate în Spania (54,7 miliarde euro), Franța (38,3 miliarde euro) și Regatul Unit (37,4 miliarde euro), urmate de Italia (36,4 miliarde) și Germania (33,8 miliarde). Ca ponderi în PIB ale veniturilor provenite din turism, pe primele locuri de situează Croația (18,6%), Cipru (13,7%) și Malta (13,2%), țări în care acest sector reprezintă cea mai importantă sursă de dezvoltare. Cel mai mare nivel al cheltuielilor pentru turismul internațional s-a înregistrat în Germania (72,1 miliarde euro), Regatul Unit (58,4 miliarde) și Franța (36,5 miliarde).

Litoralul Mării Negre, Valea Prahovei, Poiana Brașov, în topul preferințelor

Haideți să vedem cam pe unde se află turismul nostru în această ecuație. În 2018, arată ultima statistică a INS, România dispunea de 8.849 de structuri de cazare. Cele mai multe dintre acestea sunt pensiuni agroturistice – 2.821 de structuri de cazare, hoteluri – 1.613 și pensiuni turistice – 1.709. Capacitatea de cazare la nivel național este de 353.308 locuri, cele mai multe dintre acestea găsindu-se în București și celelalte reședințe de județ (91.685 de locuri) și pe litoralul Mării Negre (80.263). (Vezi tabelul 1.)

Numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de cazare, calculat însă la nivelul anului 2017, a fost de 12.143.346. Cele mai multe s-au înregistrat în unitățile de cazare din București și orașele reședință de județe (5.992.403 de sosiri), ceea ce poate să ducă la concluzia că prevalează turismul de afaceri, urmat de destinațiile turistice din alte localități decât marile orașe (2.036.151), zona montană (2.019.142), litoral (1.049.970), stațiuni balneoclimaterice (945.257) și Delta Dunării (100.423).

Turiștii români și străini au petrecut 27.092.523 de nopți în vacanță în structurile de cazare. Destinațiile preferate au fost Bucureștiul și celelalte capitale de județ (10.341.681 de înnoptări), litoralul Mării Negre (4.316.379), stațiunile balneoclimaterice (4.204.898), stațiunile montane (4.178.123), alte localități, însemnând zonele unde se practică agroturismul (3.841.108) și Delta Dunării (210.334). (Vezi tabelul 2.)

Cele mai vizitate au fost zonele și obiectivele turistice din Regiunea Centru, Sud-Est și Bucureștiul, respectiv, municipiul Bucureștiul și județele Constanța, Brașov, Prahova, Suceava, Sibiu, Mureș, Cluj, Vâlcea, Bihor (peste un milion de nopți de cazare fiecare). Aceste date ne indică faptul că destinațiile turistice cele mai căutate sunt litoralul Mării Negre, Poiana Brașov, Predeal și Brașov, Valea Prahovei (Sinaia, Bușteni, Azuga), mănăstirile din nordul Moldovei, Clujul și salina Turda, Sibiu, precum și stațiunile balneoclimaterice din Vâlcea, Bihor, Mureș.

Maria BOGDAN

În România se produc peste 3.000 tone de miere ecologică, dar cea mai mare parte din producţie se vinde în străinătate, în ţări cum ar fi Germania, Italia, Spania, iar mai nou, Japonia şi Coreea de Sud. În ţară mierea bio este valorificată doar în târguri şi magazine specializate, în cantităţi mici, majoritatea românilor fiind interesaţi de produse cât mai ieftine.

Condiţiile de atestare sunt foarte stricte

Familia Druga din satul Basarabi, comuna Preuteşti, deţine peste 120 de familii de albine de la care recoltează numai miere bio. Aşa cum am aflat de la Liliana Drugă, pentru a nu fi acuzaţi că mierea pe care o comercializează nu respectă standardele de calitate din cauza folosirii pesticidelor, a antibioticelor şi a hrănirii albinelor cu zahăr şi alte produse de sinteză, apicultorii s-au certificat AGRECO R. F. GÖDERZ GmbH Germania. Acest certificat atestă că mierea bio sau mierea ecologică este obţinută prin respectarea unor condiţii stricte, la fel ca şi alte alimente agricole bio. În primul rând stupii şi raza de zbor a albinei trebuie să fie într-o zonă ferită de poluanţi industriali şi culturi tratate cu pesticide. Zona în care se află stupina este verificată de instituția de certificare, sunt prelevate probe de apă, sol, plante, apoi sunt verificate în laboratoarele instituţiei care certifică calitatea acestor produse. Albinele nu pot fi tratate cu antibiotice de niciun fel şi astfel sunt ani în care numărul de familii pierdute este foarte mare. Ceara folosită la faguri trebuie să provină doar din stupina bio, iar mierea trebuie extrasă şi depozitată doar cu utilaje şi recipiente din inox. Asigurarea condiţiilor impuse stupinei, prelevarea de mostre de miere şi ceară şi multe alte aspecte sunt verificate pe parcursul anului de organismul de certificare ecologică.

Pentru a respecta standardele de calitate, apicultorii sunt nevoiţi să parcurgă distanţe lungi pentru pastoral din cauza folosirii pesticidelor de către fermieri şi a numărului mic de livezi şi culturi care respectă cerinţele bio.

„Avem certificate de conformitate AGRECO Germania, suntem atestaţi bio de cei din Germania, iar toate testele sunt făcute exclusiv de specialiştii germani. Pentru a merge în pastoral facem analize, cei din Germania vin şi fac inspecţia bio şi îşi recoltează singuri probele.“

Mierea bio merge în străinătate

Din producţia anului 2018, familia Drugă are deja câteva sortimente de miere – rapiţă, salcâm, tei şi polifloră – care vor lua drumul en-gros-urilor germane, dar şi căpăceală, polen şi tinctură de propolis.

„Mierea bio merge în străinătate; am pătruns pe piaţa externă şi toată producţia merge în Germania, Japonia, Coreea de Sud. Anul acesta, având în vedere timpul nefavorabil, va fi mai puţină miere, dar în general se obțin 5-6 tone pe an. Preţul la mierea de salcâm este 30 de lei/kilogram şi 25 lei/kilogram la celelalte sortimente. Cei din străinătate au învăţat mai repede să consume un produs sănătos faţă de cei de aici, care îl au la îndemână. În România puţini sunt cei care fac diferenţa între mierea bio şi mierea convenţională. Aceasta din urmă nu înseamnă «îmbunătăţirea» mierii, adăugarea de siropuri etc., ci miere contrafăcută. Aceasta presupune hrănirea albinelor cu zahăr şi alte produse, cum ar fi fructoză şi folosirea de medicamente pentru tratarea albinelor sau prevenirea diferitelor boli. Noi nu folosim tratamente chimice şi albina e hrănită şi întreţinută numai cu miere“, ne-a spus Liliana Drugă.

Apicultoarea susţine că şi mierea convenţională este 100% naturală de foarte multe ori la unii apicultori şi poate fi la fel de curată ca şi cea certificată bio, doar că poate acei apicultori nu au avut timpul şi banii necesari pentru a trece prin procesul de certificare ecologică, proces care nu este deloc uşor.

Produsele de stupină sunt foarte căutate

Ca produse de stupină, cel mai căutat este polenul, fiind considerat unul dintre cei mai sănătoşi nutrienţi pe care natura îi poate pune la dispoziţie, fiind utilizat de mii de ani ca supliment nutriţional, medicament, revigorant, pentru a stimula organismul să lupte împotriva bolilor şi, mai nou, de şoferii de cursă lungă pentru că ficatul cedează la oboseala cronică. Nici păstura nu trebuie uitată, cele două fiind singurele produse care regenerează ficatul. La acestea se adaugă tinctura de propolis care este foarte căutată şi are o gamă largă de aplicaţii medicale.

Din acest an, Constantin, Liliana şi mezina familiei, Georgiana Drugă, care la numai 12 ani este o adevărată enciclopedie despre creşterea albinelor şi beneficiile produselor obţinute de la micile vieţuitoare ale stupului, au ieşit pe piaţă cu miere de mană şi miere de mentă.

Mierea de mană este singurul sortiment de miere care nu provine din nectarul florilor, ci din excreţiile dulci ale afidelor. Afidele sunt silite să extragă multă sevă pe care o prelucrează cu aparatul lor digestiv, iar surplusul de glucide îl excretă sub formă de picături dulci (mana). Albinele preiau aceste picături dulci pe care le transformă în miere, care poate fi consumată şi de persoanele alergice la polen, dacă nu este în amestec. Conţinutul de minerale al mierii de mană este de şase ori mai mare decât mierea de salcâm, iar prin încălzire mierea de mană îşi păstrează puterea antibacteriană, chiar dacă este încălzită la o temperatură de peste 70-80°C şi este bogată în acizi organici, vitamina C şi grupul de vitamine B.

Şi mierea de mentă, deşi este în cantitate redusă, este tot mai căutată pentru proprietăţile medicale, menta fiind una dintre cele mai vechi plante medicinale cunoscute, cu un conținut ridicat al uleiului activ esențial mentol. Are aroma specifică plantei din care provine, culoare verzui-brună şi conţine o cantitate mare de vitamina C şi uleiuri volatile. Datorită proprietăților sale antispastice, are efect asupra colicilor intestinale, reglează cantitatea de fiere eliminată de bilă, reglează digestia, combate balonarea, dar poate fi şi un bun ameliorator în cazul problemelor aparatului respirator, având efect antitusiv şi vasodilatator.

Silviu BUCULEI

Titan Machinery Inc. (Nasdaq: TITN) a încheiat luna trecută un contract de achiziționare definitivă a grupului AGRAM din Germania, format din două companii: AGRAM Landtechnikvertrieb GmbH și AGRAM Landtechnik Rollwitz GmbH, ambele deținând puncte de distribuție tehnică agricolă în 4 orașe din estul Germaniei: Burkau, Altranft, Rollwitz și Gutzkow. În cel mai recent an fiscal, AGRAM a generat venituri de aproximativ 30 de milioane de dolari. Se așteaptă ca achiziția să se încheie în iulie 2018.

Titan Machinery, cel mai mare distribuitor CNH Industrial din lume, operează deja peste 19 dealeri din Bulgaria, România, Serbia și Ucraina, unde se ocupă atât de echipamentele Case IH, cât și de echipamente Case Construction. David Meyer, președintele și directorul executiv al Titan Machinery, a declarat: „Suntem încântați să ne extindem prezența internațională pe piețele mari, stabile și bine definite cum ar fi a Germaniei. Fondată în 1990, AGRAM a fost un succes pentru distribuția utilajelor Case IH și Steyr.“

Domnul Meyer a continuat: „Piața AGRAM este populată cu unități agricole de dimensiuni mari, asemănătoare cu fermele progresive de pe piețele noastre din Balcani și Ucraina și acoperă un teritoriu care se întinde pe o suprafață de peste 300 de mile de-a lungul graniței cu Polonia și Republica Cehă și beneficiază de un teren agricol de foarte bună calitate. Așteptăm cu nerăbdare să ne alăturăm forțele actualei echipe de management AGRAM și angajaților, să continuăm angajamentul pe termen lung al AGRAM de a servi cu succes această piață importantă.“

Despre Titan Machinery Inc.

Titan Machinery, unul dintre cei mai mari dealeri de utilaje agricole și de construcții din lume, a fost înfiinţat în 1980 şi are sediul central în West Fargo, statul Dakota de Nord, Statele Unite ale Americii.

Grupul deține 96 de dealeri nord-americani, localizați în Colorado, Iowa, Minnesota, Montana, Nebraska, Dakota de Nord, Dakota de Sud, Wisconsin și Wyoming, și este atât furnizor al Case IH și Case Construction, produse pe care subsidiara din România le distribuie pentru fermieri, cât și furnizor al New Holland și New Holland Construction, produse care sunt distribuite pe piața din Statele Unite ale Americii.

Titan Machinery a intrat pe piața românească în anul 2011, România fiind prima țară din Europa în care compania s-a instalat, debutând cu două sedii, la București și la Timișoara. Ulterior compania și-a făcut un plan de expansiune, care are în vedere extinderea ariei de acoperire, prin deschiderea de noi sedii, pe parcursul a mai multor ani, pentru a fi cât mai aproape de fermieri. Astfel, în anul 2012 Titan Machinery Romania a deschis locații complete, cu birouri și hale de service, la Oradea, Roman și Cluj Napoca, iar în anul 2014 și-a început activitatea și în zona de est a țării, inaugu­rând sediul de la Constanța. În plus, începând cu anul 2016 compania își extinde rețeaua cu încă 2 sedii, la Craiova și la Slobozia, iar în 2017 a deschis un nou sediu în Brăila.

Titan Machinery Romania este distribuitor exclusiv pe această piață pentru utilajele agricole CASE IH și utilaje de construcții CASE Construction, echipamente de talie mondială, secondate de cel mai înalt nivel de service şi piese de schimb.

Gama variată de echipamente pe care compania o distribuie pentru fermieri este menită să răspundă oricărui tip de client, chiar și celor specializați pe cele mai restrânse nișe din domeniul agricol.

Bogdan CONSTANTIN

O echipă din România formată din specialiști din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor s-a deplasat la Maastricht (Olanda), Aachen (Germania) și Bruxelles (Belgia).

Astfel, în perioada 19 - 26 iunie 2017, echipa a avut ca obiectiv realizarea studiului comparativ în ceea ce privește produsele alimentare susceptibile de dublu standard.

Deplasarea s-a realizat ca urmare a scrisorilor transmise de Ministrul Petre DAEA, omologilor săi din Olanda, Germania și Belgia.

În România, în vederea analizării şi depistării eventualului dublu standard în privința calității alimentelor produse în Vestul Europei, s-a constituit, la finalul lunii februarie a.c., un grup de lucru format din reprezentanți ai instituțiilor mai sus menționate.

Grupul a realizat, într-o primă etapă, analize de laborator pentru un număr de 175 de produse alimentare (produse din carne, produse din lapte, conserve de pește, miere albine, legume și fructe), având ca termen de comparație informațiile declarate pe etichetă de către producători/distribuitori.

Pe perioada deplasării au avut loc întâlniri cu oficiali ai ambasadelor din țările mai sus menționate și cu experți/reprezentanți ai autorităților de control din Belgia. Delegația României a prelevat produse alimentare din magazinele care au fost selectate în funcție prezența lor în statele mai sus menționate și în România, precum și de produsele identice care se regăsesc pe rafturile magazinelor din țările vizate: LIDL – Germania și Olanda; KAUFLAND – Germania; Belgia – DELHAIZE (Mega Image –România).

Produsele recoltate au fost selectate conform competențelor de către reprezentanții ANPC și ANSVSA, ținând cont de ingredientele și declarațiile nutriționale ale acestora și, mai ales, ținând cont ca aceleași produse din țările vizate să aibă același producător cu cele comercializate în România.

Din partea oficialilor Belgiei au participat Eric Sonnet (Director Directia A - Direcția Generală Inspectoratul Economic), Christiaan De Schacht (Inspector - Direcția Generală Inspectoratul Economic) şi Ruben Verstraete (Inspector - Direcția Generală Inspectoratul Economic).

Discuțiile au fost deschise de către reprezentantul Ambasadei României la Bruxelles, Marcel Ștefan SIMA, Ministru-consilier, care a ținut să menționeze importanța acțiunii  reprezentanților din România.

Deplasarea s-a încheiat în seara zilei de 26.06.2017, când probele recoltate din Belgia, Olanda și Germania au fost predate în condiții optime (refrigerator cu temperatură controlată) către Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București, ce  aparține ANSVSA.  

După revenirea în țară, în perioada 28-29 iunie 2017, aceeași echipă a efectuat acțiuni de prelevare a produselor identice prelevate din Belgia, Olanda și Germania, comercializate pe piața din România.

După finalizarea analizelor de laborator și emiterea buletinelor de analiză se va întocmi un raport final privind rezultatele studiului comparativ, raport ce va fi adus la cunoștința opiniei publice. 

INFORMAŢII SUPLIMENTARE

În Germania, Olanda și Belgia au fost identificate și prelevate 29 de probe (preparate din carne, preparate din lapte, conserve de pește, ciocolată), același număr de probe fiind prelevat și din România.

Probele au fost înaintate spre analiză comparativă Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București, aparținând ANSVSA.

Sursa: madr.ro

În perioada 20 - 29 ianuarie 2017 va avea loc, la Berlin, R.F. Germania, cea de a 91- a ediție a expoziției internaționale „Săptămâna Verde”. La această ediție, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a închiriat un stand, în cadrul căruia vizitatorii vor putea degusta produse precum: Magiun de prune TOPOLOVENI (Indicație Geografică Protejată), Salam de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată). De asemenea, printre produsele româneşti expuse la standul MADR se vor regăsi Caşcavalul de Săveni, brânza de burduf în coajă de brad şi păstrăvul afumat în cobza de brad. Din categoria băuturilor, România va oferi spre degustare Ţuică de Argeş precum şi vin alb şi roşu. Merele de Voineşti vor putea fi, de asemenea, degustate de vizitatori.

Conducerea MADR va fi reprezentată în acest an la nivel de secretar general adjunct, iar prezența în cadrul standului va fi asigurată de experți din cadrul direcțiilor tehnice ale MADR.

De asemenea, în acest an, România va fi reprezentată la expoziția internațională “Săptămâna verde 2017”, prin intermediul Camerei de Comerţ Româno-Germane, de nouă producători, care vor expune miere, produse din carne, produse din lapte, mâncare românească (carne de porc la garniţă, zacuscă etc.), lavandă și produse din lavandă, cât şi obiecte de artizanat realizate de meşteşugari.

Conform datelor primite de la organizatori, în anul 2016 la Expoziție au participat 65 de state, din care 29 au avut standuri naționale, fiind estimați 380.000 de vizitatorii. Începând cu anul 2003, MADR a participat cu stand propriu, în fiecare an.

Vizita celor nouă obiective apicole din Austria, Germania și Elveția, prilejuită de excursia de documentare apicolă de la începutul lunii octombrie 2016, mi-a permis să răspund la o serie de întrebări privind unele aspecte ale desfășurării stupăritului în aceste țări, așa că pe parcursul a câteva numere ale revistei de față le-am detaliat pe cele pe care le-am considerat mai importante.

Fac aceste relatări în speranța că apicultorii români și, de ce nu, autoritățile care se preocupă de domeniul apiculturii să tragă învățăminte și să procedeze în consecință – „să organizeze activitatea apicolă și controlul ei simplu și eficient“.

Este îndeobște cunoscut că eficienţa economică a unei stupine este determinată, în primul rând, de potenţialul genetic al albinelor, respectiv de rasa lor, așa că una dintre preocupările mele în această documentare a fost aflarea de informații despre utilizarea și obținerea reginelor din rase pure, protejarea acestora pentru a nu fi impurificate de alte rase și ameliorarea, respectiv conservarea rasei indigene naționale și sistemului istoric de stupi în Austria, Elveția și Germania.

● În Austria se utilizează cu prioritate rasa de albine Apis mellifera carnica, care răspunde foarte bine biotopului austriac, dar sunt apicultori care folosesc și hibridul Buckfast și împerecherea reginelor în exploatațiile de multiplicare sau de elită se face în zone protejate astfel încât în acestea să nu pătrundă familii de albine din alte rase care prin trântorii lor să afecteze puritatea rasei. De menționat că aceste zone sunt respectate cu strictețe de apicultorii austrieci.

Ca exemplu de utilizare în Austria a reginelor Buckfast este ferma apicolă „Pannonische Imkereigenossenschaft“ situată în Gols, care deține un număr de peste 1.000 familii de albine și care, după afirmațiile dlui Mario Vogel, unul dintre proprietarii fermei, achiziționează anual circa 50 de regine Buckfast de elită pe care apoi le multiplică într-o locație protejată pentru introducere în stupinele proprii ale fermei.

● Apicultorii elvețieni nu agreează utilizarea hibridului Buckfast, fiind nemulțumiți de performanțele acestuia pe teritoriul Elveției și folosesc albinele din rasa Apis mellifera carnica sau rasa autohtonă Apis mellifera mellifera (albina neagră).

Astfel, la Asociația apicultorilor care fac pastoral Wanderimkerei din Signau, președintele acesteia, dl Baumgartner Fritz, ne-a relatat că asociația are 14.000 de apicultori, că produce anual 300-500 de regine în rasa pură Apis mellifera carnica, dar și că în această acțiune se implică și organele sanitar veterinare ale cantonului pentru asigurarea stării de sănătate a acestora și a familiilor de albine. Totodată, acesta ne-a relatat că pentru asigurarea purității rasei stațiile de împerechere au asigurate, prin reglementări legale, zone de protecție de 10 km pentru stațiile de tip A = elită și de 3 km pentru stațiile de tip B = multiplicare.

O acțiune interesantă a apiculturii elvețiene este conservarea metodelor de stupărit istoric tradițional și a rasei de albine autohtone.

Această acțiune ne-a fost dezvăluită inițial la Research Institute of Organic Agriculture FiBL Frick, institut privat de cercetare în agricultura organică, de reprezentantul acestuia Salvador V. Gariby care ne-a prezentat modele de stupi cu vizitare prin spate, așa cum îi foloseau vechii apicultori elvețieni și, mai mult, cum făceau albinele să crească faguri în rame fără foițe de faguri artificiali.

Conservarea, ameliorarea și aspecte ale selecției rasei naționale elvețiene ne-au fost prezentate de dl Hans Ulrich Thomas din partea asociației Association for Apis melifera melifera din Zürich, care are acest scop privind rasa de albină autohtonă elvețiană, albina neagră – Apis mellifera mellifera.

Promovarea acestei rase se face și prin organizarea de cursuri de apicultură și astfel mulți dintre participanții la aceste cursuri (circa 35%) devin apicultori care vor fi sprijiniți și convinși să folosească această rasă.

Pentru puritatea rasei, statul elvețian se implică subvenționând anumite analize și tratamente specifice în valoare de până la 6.000 euro, determinări ADN – finanțate în totalitate și tot în acest scop asociația are organizate 6 stații izolate de împerechere a reginelor astfel că, de exemplu în 2016, au fost produse peste 6.000 de regine din rasa albinei negre și există și 30 stațiuni de testare și selectare a acestora de unde apicultorii cumpără reginele. De altfel, este de specificat că momentan există cel puțin 20 de apicultori, membri ai asociației, care lucrează numai cu albina neagră elvețiană și că funcționează și Asociația Internațională Apis mellifera mellifera, susținută științific de Institutul pentru Cercetare Apicolă din Hohen Neuendorf (localitate de lângă Berlin) – Germania, unde asociația elvețiană este afiliată.

● Referitor la reginele și rasele de albine utilizate în prezent în Germania, trebuie să ne reamintim că, încă din anul 1980, RUTTNER consemnează că importurile de albine în Germania au făcut să supravieţuiască doar albinele carnioliene (Apis mellifera carnica) şi italiene (Apis mellifera lingustica), care sunt bine adaptate la condiţiile de iernare şi la cele din primăvară, la care adaptarea nu este uşoară. În urma încrucişărilor necontrolate, reputatul cercetător a constatat o sporire a vitalităţii şi productivităţii, dar şi o mai mare agresivitate şi înclinare spre roire.

Actualmente, pe teritoriul Germaniei albina neagră, fostă autohtonă, aproape a dispărut în totalitate, fiind înlocuită de rasa carnioliană (carnica) sau de hibridul Fratelui Adam – Buckfast, acestea răspunzând mai bine cerințelor actuale ale apicultorilor germani.

Astfel că în ultimii ani, în sudul Germaniei, hibridul Buckfast a atins 30-50% din efectivul de familii de albine și hibridarea practicată s-a dovedit a reprezenta o parazitare a rasei locale deoarece s-a remarcat că, prin utilizarea diferenţelor genetice dintre două rase, se ajunge la degradarea ireversibilă a bazei genetice a acestora.

Ținând cont de realitatea prezentată mai sus, în ultima zi activă a excursiei am efectuat o vizită la exploatația apicolă „Imkerei Fehren­bach“ Ravensburg – Germania, care este o întreprindere familială profesionistă având 600 de familii de albine și care se preocupă în principal de creșterea și comercializarea reginelor din rasa Buckfast, astfel că proprietarul și administratorul dl Klaus Fehrenbach ne-a prezentat aspecte ale acestei îndeletniciri și ne-a prezentat câteva familii de albine buckfast, prilej pentru a ne convige de blândețea lor.

Dl Klaus Fehrenbach a preluat îndeletnicirea de producere a reginelor Buckfast de la tatăl său care în 1960 la cunoscut și a început o colaborare cu pr. Karl Kehrle, supranumit Fratele Adam, astfel că din 1962 a produs regine Buckfast folosind pentru împerechere controlată o insulă suficient de izolată.

Din anul 1971 împerechează reginele la o stație de împerechere situată la altitudinea de 1.300 m și ele sunt livrate beneficiarilor în perioada mai-iunie ale fiecărui an prin curieri rapizi sau la sediul exploatației.

Voi încheia aceste relatări cu un epilog, în numerele viitoare al revistei, în care voi încerca să desprind niște concluzii pentru ce ar trebui să facem noi, apicultorii, formele asociative și organele în drept de stat pentru a îmbunătăți activitatea apicolă românească.

GALERIE FOTO

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 28-29

Vizita celor nouă obiective apicole din Austria, Germania și Elveția, prilejuită de excursia de documentare apicolă de la începutul lunii octombrie 2016, mi-a permis să răspund la o serie de întrebări privind unele aspecte ale desfășurării stupăritului în aceste țări, așa că pe parcursul a câtorva numere ale revistei de față le voi detalia pe cele pe care le consider mai importante.

Fac aceste relatări în speranța ca apicultorii români și, de ce nu, autoritățile care se preocupă de domeniul apiculturii să tragă învățăminte și să procedeze în consecință – „să organizeze activitatea apicolă și controlul ei simplu și eficient“.

Când pomenim de apicultură, familii de albine sau stupi implicit ne gândim și la acea „substanță dulce produsă de albine numită miere“, deci, evident, din descrierile și concluziile mele nu trebuie să lipsească producerea, condiționarea și desfacerea acestui produs crucial al activității apicole în țările vizitate.

Voi începe cu descrierea ofertelor melifere așa cum le-am perceput și obser­vat eu și ceilalți apicultori români în cursul vizitei de documentare în cele trei țări.

Timp de aproape o săptămână am peregrinat prin cele trei țări și nu am văzut nicio palmă de pământ necultivată afară de suprafețele împădurite și cu construcții imobiliare. Terenurile agricole sunt cultivate cu diverse culturi și după recoltarea acestora fie sunt arate imediat, fie sunt însămânțate cu plante care după creștere sunt înglobate în sol pentru îngrășarea acestuia. De asemenea, suprafețele folosite pentru pășunat sunt cu rigurozitate împărțite în parcele, astfel că animalele care le pășunează după ce pasc toată iarba sunt mutate pe alte parcele cu iarbă crescută, dând răgaz parcelelor păscute să se refacă. Evident, majoritatea speciilor de plante de pe aceste pășuni nu mai apucă să înflorească punând la dispoziție albinelor nectar și polen, regenerarea pajiștilor făcându-se prin reînsămânțare primăvara de către fermieri. Mai mult, am văzut la 1.400 m în Elveția, în pădure, pe marginea drumului, utilaje care tundeau și colectau iarba, astfel nedându-i timp să înflorească.

Aceasta fiind starea suprafețelor care sunt la dispoziția albinelor, se pare că ofertele plantelor melifere spontane lipsesc aproape în totalitate, culesurile melifere bazându-se numai pe diverse culturi agricole, pe plantațiile pomicole și pe masivele de salcâm și tei, care în caz de condiții pedoclimatice favorabile generează nectar și polen. Totodată, în anumiți ani pădurile acestor țări pun la dispoziție albinelor cantități generoase de mană.

Analizând cele relatate mai sus și știind că se tinde ca dezvoltarea și modernizarea agriculturii din România să se facă după modelul țărilor vizitate, prevedem că apicultura românească va fi și ea în impas și va trebui, mai ales ținând cont de schimbările climatice ce se prevăd, să-și modifice strategiile întreținerii și exploatării familiilor de albine. Actualmente, norocul nostru este că încă mai există multe terenuri agricole nelucrate, fânețe montane, lunci ale unor râuri și Delta Dunării unde, în condiții climatice favorabile, există o bogată floră spontană meliferă.

Cu ocazia deplasărilor la diferite exploatații apicole am pus întrebări și am urmărit cu interes răspunsurile administratorilor acestora privind tema producerii, condiționării și desfacerii mierii și alte elemente adiacente subiectului. Astfel:

● Mario Vogel, coproprietar al fermei „Pannonis­cheImkereigenossenschaft“ din Gols – Austria ne-a declarat că în anul 2016 a obținut o producție medie de miere de 50 kg/familie de albine și că sorturile de miere au fost de rapiță, salcâm, polifloră, castan și mană.

Prețurile obținute pe 250 g au fost de 5,5 € la polifloră, 6,5 € la salcâm și de 7,3 € la mană și consumul mediu pe locuitor în Austria este de 1.020-1030 g.

Observând în halele de procesat și depozitat miere mulți recipienți cu zaharuri l-am întrebat ce face cu aceste produse și dânsul mi-a răspuns că realizează în luna august hrăniri de completare cu 20 kg de Apiinvert pe stup (în două tranșe: 12 kg și 8 kg). Oare nu este cumva prea mult? Și cum a obținut în acest an, care este recunoscut ca an apicol foarte slab, o medie de 50 kg de miere pe stup este o enigmă.

● La stupina „Bienenhof Meier“, Pasching/Linz – Germania am fost întâmpinați de proprietarul Johann Meier care ne-a relatat că gestionează un număr de peste 300 familii de albine de la care pleacă la comercializare 20 t de miere pe an, care se vinde cu 5 € – 250 g, 7,5 € – 500 g, 13 € – 950 g și că în Germania consumul mediu pe locuitor este de peste 1.500 g.

Din punctul de vedere al conformității calității mierii, dul Meier ne-a declarat că în Germania se efectuează cel puțin un control pe an gratuit de către organele statului, iar dacă mierea este depistată necorespunzătoare aceasta este exclusă de la vânzare și comerciantul suportă costul analizelor.

De asemenea, în timpul vizitei am putut contempla hrănitoare uriașe cu capacitate volumetrică de circa 5 sau 10 litri și mari cantități de zaharuri în depozit.

● Vizitând Asociația Apicolă de Pastoral „Wan­derimkerei“, Signau – Elveția, ne-am întreținut cu președintele acesteia dul Fritz și cu apicultoarea Ursula Lüthi despre modurile prin care asociația sprijină apicultorii să-și producă și să-și vândă mierea produsă de stupinele lor. Astfel există și funcționează cu succes un sistem de certificare a mierii care face verificarea corectitudinii datelor de pe etichetele flacoanelor și borcanelor cu miere, verificarea cantității și depistarea eventualelor reziduuri și, în fine, verificarea provenienței și conformității procesării în condiții septice.

Totodată, asociația face prognoze privind culesurile de producție, cu predilecție la mană, pe care le comunică membrilor săi.

Mierea produsă este vândută în zonele apropiate stupinelor, existând o continuitate a vânzărilor la un portofoliu de clienți fideli. Prețul de vânzare en-gros este în medie de 22 FE/1 kg și de 30 FE/1kg (50 FE/1 kg în cazul specialităților) la vânzarea cu amănuntul.

● La exploatația „Imkerei Mayr GmbH“ Kardolf – Elveția, deținută de un apicultorul profesionist Robert Mayr, am putut vedea o stație de procesare, condiționare, dozare și etichetare ultramodernă și dl Robert Mayer ne-a dezvăluit că are a cifră de afaceri de 120.000 € și că de la fiecare stupină cu 30 de stupi deținută a obținut în 2016 o producție de miere de mană sau polifloră cuprinsă între 600 kg și 1.500 kg și că mierea ecologică este foarte căutată în Elveția și el o vinde cu 18 FE – 500 g.

● Cu prilejul deplasării la asociația „Association for Apis melifera melifera“ Zürich – Elveția, printre alte prezentări dul Hans Ulrich Thomas ne-a informat că în Elveția, deși se produc anual 500.000 tone de fructe, deci există suprafețe mari de pomi și arbuști fructiferi, se produc numai 2.500 tone de miere pe an care asigură numai 25% din consumul elvețienilor, restul asigurându-se din importuri.

Această situație este ca urmare a faptului că numărul de stupi este mic, deși sunt mulți apicultori. Numai în Cantonul Zürich, cu o suprafață de 1.729 km2, sunt 1.600 apicultori (din care 50% femei), dar marea majoritate a apicultorilor sunt amatori, având până în 10 familii de albine. Profesioniști, în toată Elveția, sunt circa 15 apicultori care însumează un total aproximativ de 500 familii de albine și care extrag mierea pe care o vând loco fără probleme cu 18-20 € / kg.

Tot în Elveția, pentru ca locuitorii să mențină și să dezvolte această îndeletnicire apicolă tradițională și istorică, statul nu percepe impozite pentru activitatea apicolă și, mai mult, în supermarketuri mierea obținută de la albina neagră (Apis melifera mellifera), albina tradițională elvețiană, se vinde cu 9,5 € / 250 g, din care apicultorii producători primesc 7 €, iar consumul mediu pe locuitor în această țară este de peste 1.100 g.

Închei cu speranța că informațiile pe care le conține acest articol vor contribui la îmbunătățirea activității apicole din România. De asemenea vă anunț că voi continua cu informații despre producerea, condiționarea și desfacerea polenului în Elveția.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 28-30

Raportul Euractiv Germania, publicat în 7 martie a.c., citează cel mai recent studiu realizat în Germania cu privire la reziduurile din erbicidele care conțin glifosat, o substanță despre care se știe că este precursoare a cancerului la om și care este acceptată în continuare, din păcate, pentru folosință în agricultură. Glifosatul ajunge în organismul uman prin intermediul apei potabile și a hranei. Trei sferturi din populația germană a fost contaminată de controversatul erbicid, potrivit studiului realizat de Fundația Heinrich Böll. Raportul a analizat reziduurile de glifosat din urină și a ajuns la concluzia că 75% din grupul țintă a prezentat niveluri care au fost de cinci ori mai mari decât limita legală a reziduurilor acceptate în apa potabilă. La o treime din populație s-au găsit niveluri care au fost de 10 până la 42 de ori mai mari decât ceea ce este în mod normal admisibil.

Glifosatul a fost înregistrat în analizele de urină a 99,6% din eșantionul de 2.009 de persoane monitorizate în studiu. Cele mai semnificative valori au fost găsite la copii și adolescenți cu vârsta de la zero la 19 ani, în special la cei crescuți în ferme. Studiul mai arată că persoanele care consumă carne au dovedit niveluri mai ridicate de contaminare cu glifosat decât vegetarienii sau veganii.

„Studiul a confirmat constatările Agenției Federale de Mediu în ceea ce privește găsirea reziduului de gli­fosat în urina majorității populației“, a declarat medicul veterinar Monika Krüger, care a supervizat studiul. Ancheta a fost cea mai mare de acest gen realizată vreodată. Harald Ebner, inginer genetician și specialist în politici bioeconomice din partea Partidului Verzilor din Germania, a avertizat că „aproape fiecare dintre noi a fost contaminat cu otravă pentru plante; este clar că autorizații noi până în 2031 nu ar mai trebui emise“. Comisia Europeană a solicitat recent reînnoirea autorizațiilor până în anul 2031!!!

Cu toate acestea, analiza științifică a glifosatului este încă în curs de desfășurare, studiile fiind realizate de către Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), precum și – într-un studiu comun – de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). Ebner a solicitat atât ministrului german al Agriculturii, Christian Schmidt, cât și ministrului Mediului, Barbara Hendricks, să se opună Comisiei.

Președintele Agenției Federale de Mediu (UBA), Maria Krautzberger, nu a fost surprinsă de concluziile studiului, subliniind că agenția a înregistrat constatări similare în propria anchetă, făcută însă la o scară mai mică. Prezența glifosatului în urină nu este surprinzătoare, având în vedere utilizarea pe scară largă a acestui compus. UBA a solicitat cercetări suplimentare care urmează să fie întreprinse, spunând că substanțele „probabil cancerigene“ nu ar trebui să fie autorizate ca „pesticide“ de legislația UE. Pe de altă parte, Institutul Federal pentru evaluarea riscurilor (BfR) nu a găsit niciun risc pentru sănătatea umană în concluziile studiului. Autoritatea a recunoscut că reziduuri de glifosat în concentrații scăzute sunt de așteptat a fi găsite, însă a susținut că acest compus este excretat rapid în urină și, ca urmare, nu prezintă niciun risc pentru sănătatea oamenilor.

La data scrierii acestui material, UE a amânat reautorizarea controversatei substanțe toxice, glifosatul, erbicidul cel mai utilizat în lume în acest moment. Amânarea se datorează revoltei Guvernelor Italiei, Franței, Suediei și Țărilor de Jos, care s-au opus unui nou permis de încă 15 ani la o reuniune în care Comisia Europeană a sperat să pună din nou ștampila pe decizia de reaprobare a utilizării glifosatului. Marea Britanie este absentă din lista guvernelor care fac opoziție reaprobării erbicidului, știut fiind că Guvernul Marii Britanii este un susținător al agrobusiness-ului corporate, fiind lider al mișcărilor care susțin reducerea standardelor care protejează sănătatea publică.

Oare când se va face un studiu asemănător cu cel al nemților și în România? Sănătatea noastră nu contează? Că doar și la noi se folosește, masiv, glifosatul.

Patrik Antonio Scoruș, student IMAPA, USAMV

Produsele Cocorico sunt prezente în aceste zile la Anuga, cel mai mare târg de produse alimentare din lume organizat la Köln. La această ediţie participă circa 7.000 de companii din 98 de țări, expunând produse şi preparate din carne, produse de morărit, panificaţie şi patiserie, produse lactate, dulciuri, conserve legume/fructe, produse Bio, sucuri naturale, etc. România este reprezentată de 50 de firme din domeniul industriei agroalimentare, care expun pe o suprafaţă de peste 700 mp.

„Prin prezenţa noastră la Anuga suntem onoraţi să fim ambasadori, atât ai brandului Cocorico, cât şi ai cărnii de pasăre produse în România. Calitatea cărnii de pui Cocorico este deja recunoscută într-un număr tot mai mare de ţări, fapt datorat atuurilor noastre principale: o prospeţime imbatabilă şi un gust deosebit, ca urmare a celor mai bune ingrediente folosite în furajarea păsărilor, precum şi a condiţiilor de creştere asigurate, cât mai apropiate cu cele naturale. În ultimii ani asistăm la o dezvoltare a pieţei de carne de pasăre, atât în România, cât şi în spaţiul intracomunitar. Suntem hotărâţi, în acest context, să ne folosim de avantajele pe care ni le oferă abatorul nostru, fiind unul dintre cele mai mari și moderne din Europa, şi faptul că produsele noastre ajung în condiții de maximă siguranță şi calitate oriunde pe continent, pentru a deveni un actor important la nivel regional”, a declarat Bogdan Grama, Director General Aaylex Group.

Compania Aaylex, deținătoarea brandului Cocorico este unul dintre cei mai mari exportatori de carne de pui din România, având un portofoliul de clienți externi provenind din 17 state printre care se numără: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia și Slovacia.

Produsele Cocorico respectă un program integrat de management al calităţii şi trasabilităţii, având certificări de calitate ISO 9001/2000, Sistemul de management al calităţii şi siguranţei alimentare HACCP, ISO 22000, BRC, HALAL şi Autorizarea sanitar-veterinară pentru schimburi intracomunitare cu produse de origine animală.

Grupul Aaylex deține 18 ferme cu o capacitate totală de aproximativ 36 milioane pui vii/an. Acestora li se adaugă 2 stații de incubație de 18 milioane ouă/an, 2 ferme de reproducție de pasări-adulți cu o producție de 20 milioane ouă/an și 2 ferme de reproducție tineret. Fermele au operațiuni în 6 județe: Buzău, Brăila, Călărași, Galați, Giurgiu și Prahova. Aalyex Prod gestionează un abator propriu localizat în Buzău, acesta fiind unul dintre cele mai mari și moderne abatoare din Europa. Capacitatea sa actuală de abatorizare este de 9.000 de capete pe oră, procesând în prezent întregul efectiv de animale provenit din fermele Aaylex. Abatorul produce 60.000 tone de carne/an. Deschis în anul 2011, noul abator reprezintă o investiție greenfield în valoare de 54 de milioane de euro.

Dacă nu s-ar zări, undeva în dreapta, silozurile, digestoarele şi două solarii încălzite, nimic nu ar indica că aici este ferma lui Herr Christoph Stolte din Peckelsheim, o localitate din nord-vestul Germaniei. În faţa noastră este un castel în adevăratul sens al cuvântului, încadrat de clădiri înalte din piatră care ţin loc şi de ziduri. Drumul asfaltat continuă dincolo de porţile metalice cu blazon, printr-o curte interioară imensă, un tunel vegetal şi peste un pod de piatră, ridicat deasupra unei ape curgătoare, până în faţa castelului.

Un plug vechi, cu trei brăzdare, tronează pe iarba din faţa porţilor de intrare ca un adaos la vechiul blazon. De altfel este aşezat la mică distanţă de placa de piatră pe care se găseşte sculptat blazonul familiei. Acest însemn este atât pe clădirea din stânga intrării principale în curtea fermei-castel cât şi pe porţi. Albul şi roşul sunt culorile blazonului şi se regăsesc pe toate porţile metalice din curtea interioară.

Clădirea este reconstruită în 1904 şi modernizată de curând. Are aspectul unei cetăţi medievale. Toate clădirile sunt din piatră de munte şlefuită. În lateral stânga se disting corpurile administrative, atelierele şi o magazie pentru cereale, iar pe dreapta se găsesc digestoarele unei instalaţii de biogaz .

În curtea interioară, pe lângă maşini moderne şi utilaje de ultimă generaţie, odihnesc acum zece tractoare vechi (Deutz, Lantz Bulldog, Hannomag), martori tăcuţi ai veacului trecut. O roată de car sprijinită de botul unui tractor de o sută de ani face cât toate încercările mele de a reda o parte din istoria acestui loc. Sunt piese rare pe care orice muzeu şi le-ar dori.

După ce a moştenit castelul şi terenurile agricole în 1980, Crhistoph Stolte a decis să investească într-o fermă de vaci de lapte. Avea 28 ha de teren şi a cumpărat 70 de vaci Holstein Friză. Aproape douăzeci de ani a fost o activitate mulţumitoare, însă nivelul profitabilităţii a scăzut constant în fiecare an, ceea ce l-a determinat să se gândească la o schimbare.

În 1998 a regândit afacerea ca pe o fermă vegetală completată de o activitate de prestări servicii către fermierii mai mici. A vândut vacile şi a mai cumpărat utilaje. Această oportunitate l-a transformat într-un, cum spun nemţii, „contractor“. A fost o alegere bună în cele din urmă, dovadă fiind îmbunătăţirea profitului obţinut. Nu se opreşte aici şi în 2006 investeşte, alături de alţi patru parteneri, într-o fabrică de biogaz Nawaro, cu o capacitate de 500 KW.

În 2010 mai ridică încă o unitate de biogaz, de aceeaşi putere, ajungând acum la o putere instalată de 1 MW. Pentru a asigura resursele necesare bunei funcţionări a instalaţiilor, extinde culturile de porumb siloz pe încă 75 ha. Cultivă, pe lângă porumb, tot pentru biomasă, triticale şi rapiţă. Foloseşte solurile lutoase, argiloase sau nămoloase, fiind subvenţionate supli­mentar. Colectează de la fermele zootehnice din jur dejecţiile şi le foloseşte pentru alimentarea digestoarelor, în amestec cu silozul de porumb şi resturile vegetale de pe terenurile agricole proprii şi cele arendate. Aceasta deoarece legislaţia îl obligă să nu folosească mai mult de 60% siloz din porumb şi alte plante agricole pentru obţinerea de biogaz.

Afacerea fermierului german a crescut constant. Are acum circa 190 de clienţi. Prestează servicii de mentenanţă şi pentru alte opt fabrici de biogaz din regiune. Printre activităţile cele mai importante se numără împrăştierea îngrăşămintelor rezultate din procesul tehnologic de obţinere a biogazului. Face această activitate pe o rază de 100 km în jurul fermei (circa 40.000 t/an pe o suprafaţă de 1.800 ha), folosind trei împrăştietoare universale.

Seamănă pentru clienţii săi rapiţă şi porumb, cu ajutorul a trei instalaţii de semănat cu mulci. Are şi un mulcer pentru suprafeţe mari. Anual, recoltează cu Lexion-ul 570 circa 450 ha pentru fermierii care nu deţin combine de recoltat. Parcul de utilaje mai numără şapte tractoare (160-335 CP), nouă remorci de furaje (38-45 mc) şi o remorcă autoîncărcătoare model Cargos 9400. Toate utilajele le-a cumpărat de la Claas.

Pentru recoltarea furajelor deţine trei combine Jaguar (un model 850 şi două model 870), pe care le mai foloseşte circa 250 ore/an pentru recoltarea de iarbă. Pe lângă prestările de servicii şi producerea de energie termică şi electrică, face comerţ cu îngrăşăminte şi seminţe, iar din 2010 deţine şi o centrală fotovoltaică de 60 kw.

Energia termică rezultată în urma procesului de cogenerare o livrează în localitate, iar o parte o foloseşte la două sere în care cultivă trandafiri.

Toate aceste „munci“ sunt făcute de patru angajaţi permanenţi, doi ucenici şi 18 lucrători sezonieri. Fermierul lucrează alături de angajaţii săi chiar dacă este de viţă nobilă sau poate tocmai de aceea. Este un tip comunicativ, dispus să facă şi „spectacole“ destinate presei, atunci când îl solicită firmele cu care colaborează.

Cu un an în urmă a construit o „cameră“ de 1.000 mp pentru adăpostul utilajelor. Aceasta s-a dovedit a fi şi un excelent centru expoziţional la evenimentul de presă pe care Claas l-a organizat pentru a-şi prezenta noutăţile cu care va participa, în toamna aceasta, la Agritechnica. Invitaţi au fost jurnaliştii de la publicaţiile de profil din toată Europa. Suprafaţa construită, inclusiv atelierul de service, mai adună alte 1.200 mp, exceptând clădirea de locuit, care este, aşa cum am arătat mai devreme, un castel în toată regula.

Nevoia de a te adapta din mers la cerinţele pieţei este în firea acestor oameni. Dincolo de toate schimbările necesare supravieţuirii, se pot vedea însă tradiţia şi respectul pentru trecut. Christoph Stolte este mai mult decât un fermier, denumirea de „contractor“ este şi ea prea săracă pentru a defini „rotund“ activitatea sa. Doar este un fermier cu castel. Nu?

Tudor CALOTESCU

Analizele la cantitatea de carne de curcan despre care se spune că ar fi cu probleme trebuiau făcute la momentul exportului, nu la şapte luni distanţă, după ce a fost procesată în Germania, a declarat, miercuri, la un post privat de televiziune, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România /UCPR/, Ilie Van.

'Sunt convins că acea firmă din Germania colaborează cu mai mulţi furnizori, iar analiza nu a fost depistată la momentul exportului, ci la raft şi cu presupunea că era din România. Analiza trebuia făcută la momentul la care carnea a plecat din România şi a ajuns în Germania, nu la raft. Nu vii după şapte luni să o analizezi din raft şi să spui că e din România, după ce carnea respectivă a fost procesată în Germania. Problema este că cele 19.000 de kilograme care s-au găsit în Germania s-au dus la un procesator de acolo care le-a procesat, le-a pus pe raft, iar carnea analizată a fost luată din raft. De unde mai ştie el care e carnea din România, dacă s-au analizat mai multe eşantioane de la mai mulţi procesatori? Asta este problema la care trebuie să răspundă autorităţile', a afirmat Van.

Potrivit şefului UCPR, Comisia Europeană /CE/ este cea care a refuzat categoric propunerea producătorilor de a eticheta toată carnea cu ţara de origine şi ferma de unde provine. El a adăugat că noua problemă apărută este una delicată şi riscă să transforme România în 'vinovatul de serviciu'.

Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Radu Timiş, a declarat că aşteaptă din partea autorităţilor să dea publicităţii numele celor care fac greşeli în industria cărnii, deoarece în caz contrar vor avea de suferit atât sectorul de procesare, cât şi agricultura pe ansamblu.

Autorităţile din Germania au notificat ANSVSA cu privire la existenţa unei cantităţi de carne de curcan provenită din România în care s-au găsit reziduuri de antibiotic, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Autorităţii, Vladimir Mănăstireanu.

Sursa AGERPRES

Consumatorii germani sunt tot mai atenţi la condiţiile în care stau animalele din crescătorii, vrând să ştie dacă o felie de carne provine dintr-o crescătorie intensivă sau dintr-una mai preocupată de bunăstarea animalelor, relatează AFP.

De câteva zile au apărut pe rafturile supermarketurilor germane două noi etichete care consemnează faptul că producătorii au grijă de confortul animalelor. Dezvoltate de Federaţia germană de protecţie a animalelor şi de asociaţia Vier Pfoten, cele două mărci ţin seama de spaţiul rezervat fiecărui animal, de curăţenia din acel spaţiu, de timpul de transport până la abator sau de faptul că animalele sunt anesteziate în timpul castrării.

Este o premieră în ţara în care aproape nouă locuitori din zece spun că sunt atenţi la condiţiile în care au fost crescute animalele atunci când fac cumpărături, arată un sondaj difuzat miercuri de Ministerul Agriculturii, care a finanţat dezvoltarea celor două mărci.

Noile etichete au fost prezentate la Salonul de Agricultură de la Berlin, Grune Woche, care are loc între 16 şi 27 ianuarie şi la care sunt aşteptaţi 400.000 de vizitatori.

'Consumatorii sunt preocupaţi de ce văd la televizor, iar tratarea animalelor este o temă tot mai importantă pentru ei. Unii nu mai vor să mănânce carne şi numărul de vegetarieni creşte', spune Jutta jacksche de la Federaţia germană a consumatorilor.

Circa 25.000 de persoane s-au adunat sâmbătă în capitala germană pentru a protesta împotriva suferinţelor la care sunt supuse animalele, a folosirii pe scară tot mai largă a antibioticelor şi a pagubelor ecologice provocate de creşterea intensivă. Peste 2 milioane de scroafe ar fi crescute în spaţii închise, fără să aibă libertate de mişcare, afirmă asociaţia Vier Pfoten. 'Producţia de animale din sectorul agricol german urmăreşte randamentul', spune Esther Muller, cercetătoare la Federaţia germană de apărare a animalelor.

Primul producător de carne de porc din Europa, Germania produce de 17 ori mai mult decât consumă, iar producţia a atins 8,44 milioane de tone în 2011, cu 4,7% mai mult decât anul precedent, potrivit unei estimări a Fundaţiei Heinrich-Boll.

Urmărirea randamentului 'se traduce prin multe probleme la animale, cum ar fi deformările osoase în crescătoriile intensive de pui. Micile ferme tind să dispară şi tot mai multe animale se strâng în tot mai puţine ferme', adaugă Muller.

Federaţia germană a agricultorilor (DBV) spune în schimb că sectorul investeşte anual câteva milioane de euro în îmbunătăţirea confortului animalelor. Joachim Rukwied, patronul DBV, apreciază că 'sectorul agricol creează condiţii decente pentru animale, iar crescătorii ştiu cum să aibă grijă de ele. Randamentul ridicat al sectorului creşterii animalelor nu ar fi posibil dacă animalele nu s-ar simţi bine'.

De curând, legea germană a înăsprit cerinţele, interzicând, de exemplu, castrarea porcilor fără anestezie începând din 2019.

Sursa AGERPRES

Germania este renumită pentru berea ei, dar tradiţiile vechi de secole au plasat-o în urma SUA şi altor ţări în materie de experimentare. Datorită schimbării gusturilor consumatorilor şi unor berari particulari, ţara recuperează terenul, deşi lent, scrie Der Spiegel.

La Berlin s-a organizat un curs de două săptămâni în arta berii la ''Institutul de cercetare şi predare în tehnica fabricării berii'' (VLB). În mod straniu, însă, tipurile de bere asupra cărora s-au focalizat cursurile au fost unele foarte rar vândute de fabricile de bere germane.

Simpla organizare a unor astfel de cursuri semnalează însă un interes emergent pentru o mai mare experimentare în cel mai mare producător de bere din Europa, cu toate că ţara mai are încă un drum lung de parcurs până să ajungă din urmă creativitatea concurenţilor săi.

Berarii germani sunt obligaţi prin reglementări bazate pe restricţii vechi de secole, cunoscute sub numele de ''Reinheitsgebot'', sau legea purităţii, să folosească numai anumite componente. Deşi aceste norme au cimentat reputaţia Germaniei de producătoare de bere de înaltă calitate, tradiţia a împiedicat acel gen de experimentare care are loc în fabricile de bere din SUA şi din ţări din Europa.

În SUA, vânzările de bere ''artizanală'' au crescut cu 14% în prima jumătate a lui 2012, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, numărul total al fabricilor de bere crescând la un nivel record din 125 de ani, potrivit Asociaţiei Berarilor americani. În perioada 2010-2011, exporturile americane de bere artizanală au atins 86% ca volum, spune grupul, care defineşte producătorii de bere artizanală drept mici, independenţi şi inovatori.

În Marea Britanie, numărul de fabrici de bere în cea mai mare parte clasificate drept mici sau orientate artizanal aproape s-a dublat în doar un deceniu, ajungând la circa 945 la sfârşitul lui 2011, cu aproximativ 7.000 de mărci de bere disponibile, potrivit ''British Beer and Pub Association''.

Între timp, în Germania, unde scena berii artizanale este încă în fază incipientă, producţia de bere în general a marilor fabrici a scăzut la nivelurile cele mai mici de la reunificarea din 1990, fapt pe care berarii îl pun pe seama unei îmbătrâniri a populaţiei. Cu două secole în urmă, Berlinul se lăuda cu aproximativ 700 de fabrici de bere, dar acum mai are doar circa o duzină.

Deşi numărul de fabrici de bere a scăzut, reglementările privind berea - pe baza unui decret bavarez din 1516, care prevedea că berea poate conţine doar apă, orz, hamei şi drojdie - au rămas în vigoare, cu unele ajustări moderne. Acest lucru a împiedicat în mare parte fabricile de bere germane să experimenteze noi ingrediente şi arome, ce sunt astăzi un standard în alte ţări, cum ar fi Belgia, unde berarii folosesc ghimbir şi cireşe în amestec.

"În materie de reglementări din Europa, Germania ocupă un loc foarte specific", spune Pierre-Olivier Bergeron, secretar general al ''Berarilor Europei'' cu sediul la Bruxelles. Aproximativ jumătate din ţările membre ale UE au o definiţie a berii, spune el, dar regulile din Germania sunt printre cele mai riguroase. În ţările cu o tradiţie a berii mai puţin înrădăcinată, experimentarea a înflorit în tot felul de beri noi, spune Bergeron. "În mijlocul Franţei, de exemplu, există o mulţime de castane, iar berarii fac bere cu aromă de castane, care îi atrage pe clienţi", exemplifică el.

Totuşi, în limitele normelor stricte, berea germană poate fi creativă, spune Kurt Marshall, maestru berar american care conduce cursurile VLB. "Berarii germani sunt capabili să producă bere artizanală, dar se ghidează după consum", spune el. Cu alte cuvinte, numai după ce germanii vor începe să ceară noi tipuri de bere, berarii le vor produce.

Este exact ceea ce pare să se întâmple. Potrivit unui raport Spiegel de săptămâna aceasta, a crescut rezistenţa faţă de gusturile uniforme ale industriei berii germane. În timp ce marile fabrici de bere germane sunt în declin, numărul lor scăzând cu 8,5% între 2006 şi 2001, micile fabrici de bere au crescut cu 24,8%, în aceeaşi perioadă.

''Suntem într-o mare prefacere", spune Philip Bollhorn, un master berar de la Berăria Ratsherrn din Hamburg orientată spre bere artizanală, care a observat în ultimii ani că băutorii de bere germani au început să se ramifice. El a lucrat cu alte fabrici de bere germane şi restaurante pentru a încuraja noi modalităţi de gândire despre bere. La sfârşitul lui septembrie, a organizat prima zi a berii artizanale la Hamburg, cu 28 de tipuri de bere diferite din şapte fabrici de bere internaţionale. Oferind chiar bere din dovleac, evenimentul a atras 1.800 de oaspeţi. Bollhorn spune că-l va repeta anul viitor.

Bollhorn a lucrat un an la o fabrică de bere aflată la circa 50 de kilometri în afara Moscovei pentru un producător belgian. "Acolo, am făcut bere cu fructe, cu cireşe", spune el. "Pentru un berar german, acest lucru este complet nou", a adăugat. Acum experimentează tot felul de beri, unele care respectă legile purităţii germane iar altele nu, inclusiv o bere care foloseşte condimente de Crăciun pe care ar dori să o vândă, dar nu o poate face legal ca bere.

În pofida acestor provocări, Bollhorn nu crede că ''Reinheitsgebot'' ar trebui eliminat, ci că Germania ar putea avea şi o reglementare care păstrează tradiţia şi reguli mai laxe care permit experimentarea. Până atunci, berarii germani vor trebui să cedeze creativitatea străinilor.

Sursa AGERPRES

Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică - 'Bio-România' în parteneriat cu Romexpo va organiza joi, 1 noiembrie, conferinţa internaţională 'Romanian Organic Forum', în cadrul căreia vor fi semnate convenţiile prin care România va fi declarată 'Ţara Anului" la cel mai mare târg destinat produselor ecologice din lume "BioFach - Nurenberg - 2013".

Potrivit datelor furnizate AGERPRES de Asociaţia Bio-Romania, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, va deschide lucrările conferinţei şi va semna convenţiile cu partea germană. De asemenea, organizatorii germani ai târgului de produse ecologice vor prezenta conceptul pavilionului naţional al României pentru acest eveniment.

Pentru prezentarea unor produse bio cât mai diverse la acest târg, Asociaţia Bio România a început o campanie de colectare a informaţiilor de la producătorii români interesaţi să îşi exporte produsele pe pieţele internaţionale, până în prezent 40 de producători fiind interesaţi de participarea la cel acest târg.

Producătorii români certificaţi ecologic se pot înscrie pe site-ul asociaţiei dacă vor să participe la acest eveniment, asociaţia intenţionând să creeze o bază de date cu aceştia.Datele vor fi centralizate şi prezentate într-un catalog şi pe website-ul asociaţiei, care va avea secţiuni în mai multe limbi de circulaţie internaţională. "În acest fel, clienţii şi participanţii la târgul din Germania vor avea informaţiile necesare unei eventuale colaborări", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Bio-România, Marian Cioceanu.

În fiecare an în luna februarie are loc cel mai mare târg destinat produselor ecologice din lume, în Nuremberg, Germania. BioFach are loc sub patronajul IFOAM (Federaţia Internaţională a Mişcărilor din Agricultura Ecologică) şi împreună cu BÖLW (Federaţia Germană a Industriei Alimentare Ecologice) ca organizaţie naţională susţinătoare. Astfel, BioFach garantează calitatea constantă a produselor expuse prin criterii stricte de admitere. BioFach este prezent pe 5 continente cu propriile sale evenimente în Japonia, Statele Unite ale Americii, America de Sud, China şi India. România a participat pentru prima dată cu pavilion naţional la Biofach în anul 2007.

Conferinţa internaţională Romanian Organic Forum, desfăşurat la 1 noiembrie, îşi propune să aducă împreună operatorii din agricultură ecologică, alături de specialişti reputaţi din ţară şi străinătate, pentru a face cunoscute ultimele tehnologii utilizate în sistemul agriculturii ecologice, strategiile de marketing, legislaţia din domeniu precum şi viziunea viitoarei Politici Agricole Comune în domeniul agriculturii ecologice.

Conferinţa este organizată astfel încât să aducă publicului noi idei, informaţii şi metode de a atinge succesul demarării unei afaceri în sistem ecologic, la eveniment fiind aşteptaţi experţi din România, Polonia, Ucraina, Germania, Austria şi Sri Lanka.

Potrivit Bio-România, interesul consumatorilor faţă de produsele ecologice este în continuă creştere în Europa şi în lume, iar România se aliniază în prezent la acest trend.

"Această creştere se referă atât la consumul de produse ecologice de pe piaţa internă, cât şi la producţia şi exportul de produse ecologice neprocesate. Mulţi operatori români din agricultura ecologică (fermieri, procesatori şi comercianţi) au remarcat această dezvoltare şi paşii făcuţi deja în organizarea acestei pieţe, devenind interesaţi de producerea de produse ecologice", a precizat preşedintele Bio-România.

Anul 2000 a fost anul în care s-a putut vorbi oficial despre agricultura ecologică în România, fiind anul în care s-a adoptat cadrul legislativ şi când s-au înregistrat oficial 17.000 ha de terenuri certificate ecologic. În 2012, suprafaţa cultivată în sistem ecologic a depăşit 350.000 de hectare.

În urma demersurilor făcute de Asociaţia Bio - România către Ministerul Agriculturii pentru solicitarea sprijinului financiar acordat de Uniunea Europeană fermierilor care practică agricultura ecologică, după anul 2010 numărul de fermieri înregistraţi oficial a crescut fără precedent, România devenind ţara cu cea mai mare creştere a fermierilor ecologici din lume. Dacă în 2010 erau oficial înregistraţi 3.300 de operatori în agricultura ecologică, în anul 2011, numărul acestora a ajuns la peste 10.000, iar în 2012 au fost înregistraţi la Ministerul Agriculturii peste 24.000 de operatori.

Romanian Organic Forum se va desfăşura în cadrul celui mai mare târg de Agricultură şi Industrie Alimentară - INDAGRA. Pe durata conferinţei va fi organizată şi o miniexpoziţie de prezentare a produselor ecologice.

Sursa AGERPRES