Gripa aviară pare să fie una ciclică, o dată la câțiva ani izbucnind focare în mai multe țări. De data aceasta, epidemia pare să fie cea mai serioasă din istorie. Sau cel puțin așa susțin cercetătorii germani. Măcar mai luăm o pauză de la cealaltă pandemie…

Cercetătorii de la Institutul german de sănătate animală – Friedrich Loeffler Institute (FLI) ne avertizează că Europa se confruntă cu cea mai gravă epidemie de gripă aviară din istorie. „În prezent traversăm cea mai gravă epidemie de gripă aviară atât în Germania, cât şi în Europa“, susţin cercetătorii de la FLI. Potrivit acestora, noi cazuri sunt detectate în fiecare zi şi nu doar păsările sunt afectate de virusul gripei aviare. „Nu se întrevede un sfârşit, iar ţările afectate se întind din Finlanda până în Insulele Feroe, din Rusia până în Portugalia“, spun cercetătorii care adaugă că au fost descoperite cazuri chiar şi în Canada, India şi estul Asiei. Dacă ar fi să găsim o explicație, ar fi cel puțin una: păsările zboară și duc cu ele virusul…

Aproape 400 de cazuri în Germania

Potrivit cercetătorilor, numai în Germania, începând din octombrie şi până în data de 29 decembrie au fost descoperite 394 de cazuri de infecţie cu gripă aviară în rândul păsărilor sălbatice, inclusiv raţe, gâşte, lebede şi pescăruşi. Majoritatea cazurilor au fost detectate de-a lungul coastelor. De asemenea, cercetătorii de la FLI au identificat 46 de cazuri de infecţie cu gripă aviară la fermele de păsări din Germania. Totodată, în aceeaşi perioadă, de-a lungul Europei datele FLI arată că au fost descoperite 675 de cazuri de infecţie cu gripă aviară în rândul păsărilor sălbatice şi 534 de cazuri de infecţie în rândul păsărilor domestice. Mai mult decât atât, au fost descoperite cazuri de gripă aviară la mamifere, de exemplu la vulpi în Ţările de Jos şi Finlanda, la foci în Suedia şi Germania şi la vidre în Finlanda. Așadar, virusul s-a răspândit și la alte animale ce ar putea să-l ducă mai departe.

Boală virală contagioasă

Gripa aviară este o boală virală foarte contagioasă, care apare în principal la păsările de curte şi la păsările de apă sălbatice. Virusurile gripei aviare sunt cu patogenitate ridicată sau scăzută (HPAI, respectiv LPAI), în funcţie de caracteristica moleculară a virusului şi de capacitatea acestuia de a provoca boli şi mortalitate la pui. În mod normal, gripa aviară începe să se manifeste toamna, virusul fiind transportat de păsările sălbatice migratoare care vin din Asia în Europa. Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.

O epidemie ciclică

Această epidemie pare să fie una... ciclică. De pildă, în urmă cu câțiva ani, pe la sfârșitul lui 2016 mai exact, gripa aviară făcea ravagii în opt țări europene. În Ungaria, se trecuse deja la sacrificarea a mii de păsări, după ce se descoperiseră focare ale bolii în sudul țării. Specialiștii spuneau că virusul gripei aviare era răspândit de rațele sălbatice. O altă țară afectată a fost și Germania. Aici au fost semnalate focare în nordul țării și, potrivit datelor de la acea vreme, muriseră în jur de 3.000 de pui din cauza virusului H5N8 și peste 30.000 de păsări de la o singură fermă au fost sacrificate. Expuse acestui risc au mai fost și țări ca: Austria, Olanda, Polonia, Danemarca, Elveția și Croația, acestea aflându-se pe ruta de migrație a rațelor sălbatice, vinovate, se pare, de răspândirea virusului gripei aviare. Și în aceste țări, la vremea aceea, s-a trecut la sacrificarea zburătoarelor. Pe de altă parte, au fost luate și măsuri de prevenție. Se știe, firește, că este mai ieftin să previi decât să vindeci, nu-i așa? Important de menționat este faptul că Franța, cel mai mare crescător de păsări din Europa nu s-a confruntat cu o astfel de epidemie de gripă aviară. De altfel, în Franța, nici nu s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire. Cu toate acestea, s-au întețit controalele în ferme și s-a restricționat vânătoarea, urmări firești ale răspândirii virusului în țările vecine.

Cum se manifestă la om

Gripa aviară duce la decesul păsărilor bolnave, iar maladia se transmite și la alte animale, cum ar fi porcii. Virusul nu se transmite prin intermediul cărnii preparate termic; practic, virusul nu este rezistent la temperaturi înalte. În ceea ce privește cazurile de îmbolnăvire la om, acestea au fost înregistrate doar în rândul celor care lucrau în fermele avicole deoarece aceștia au luat contact direct cu păsările bolnave. Potrivit unor studii, în aceste cazuri virusul a suferit unele modificări genetice, iar oamenii afectați au prezentat febră, dureri în gât și musculare, tuse.

Simona-Nicole DAVID

Produsul biologic se adaptează nevoilor de dezvoltare a plantelor și ajută la maximizarea sustenabilă a potențialului de producție

Corteva Agriscience a lansat în Europa Utrisha™ N, biostimulatorul cu rol în eficientizarea nutriției, ca parte a portofoliului de produse biologice, contribuind astfel la îndeplinirea cererii mai sustenabile de produse de protecție a plantelor.

Utrisha™ N este o sursă alternativă de azot care poate furniza plantelor în vegetație azot suplimentar pentru a facilita creșterea lor.

Această tehnologie inovativă oferă valoare prin eficiența gestionării integrate a nutriției în condiții naturale de câmp, adaptându-se la nevoile de creștere a plantelor și contribuind în mod sustenabil la maximizarea potențialului de producție. Acest produs va fi disponibil pentru o gamă largă de culturi, inclusiv culturi de câmp, legume, livezi, struguri și va fi lansat în toată Europa, cu excepția Turciei, Țărilor de Jos și țărilor nordice.

„Lansăm Utrisha™ N ca răspuns la cererea consumatorilor europeni pentru alimente care provin din culturi la care se utilizează produse de protecție a plantelor într-un mod sustenabil“, a declarat Monica Sorribas, Corteva Agriscience Marketing Leader, Europa.

„Corteva Agriscience continuă să aducă pe piață soluții noi și inovatoare, oferind produse cu origine naturală care funcționează în mod complementar cu soluțiile noastre convenționale de protecție a culturilor, cum ar fi stabilizatorul de azot Optinyte™. Utrisha™ N poate ajuta fermierii să întâmpine schimbările climatice, menținând în același timp culturile productive și sănătoase. Lansarea acestui produs consolidează oferta Corteva de a îmbunătăți eficiența și disponibilitatea sustenabilă a azotului, sporind potențialul de producție și durabilitatea, în conformitate cu Obiectivele de sustenabilitate.“

„Lansarea Utrisha™ N reprezintă un pas important pentru Corteva în ceea ce privește extinderea portofoliului global de produse biologice, dedicat dezvoltării biostimulatorilor, biocontrolului și produselor pe bază de feromoni cu performanțe dovedite și previzibile.“

Utrisha™ N se bazează pe bacteria endofitică Methylobacterium symbioticum, care lucrează în simbioză cu planta pentru a asigura asimilarea azotului necesar din atmosferă.

Dacă în copilărie mi-ar fi spus cineva că poți fi turist pe stadion aș fi spus că este o glumă. Însă ceea ce de multe ori pare imposibil poate deveni realitate atunci când te aștepți mai puțin. Vizitând Barcelona, mi-am dorit enorm să merg în tribune pentru a vedea un meci al celei mai titrate echipe din lume, FC Barcelona, însă nu am avut acest noroc, așa că a trebuit să mă mulțumesc cu vizitarea stadionului. Dar nu-mi pare rău pentru că nu doar am avut privilegiul de a vizita inclusiv unul dintre vestiare, ci am aflat și multe noutăți din istoria fotbalului.

Camp Nou are o capacitate de peste 99.000 locuri, deși în decursul vremii a depășit și 120.000, și este stadionul cel mai mare din Europa, iar în lume se află pe locul 13.  Încă din anul 1957, aici se desfășoară meciurile echipei catalane atunci când este gazdă, iar de-a lungul timpului s-au desfășurat aici numeroase evenimente sportive precum Jocurile Olimpice, finale de Champions League ori meciuri din cadrul Campionatului de fotbal european sau mondial sau concerte a numeroase nume importante din industria muzicală. Și dacă nu știați, inclusiv stadioanele pot fi cotate cu stele, asemenea hotelurilor, iar Camp Nou este de 5 stele datorită serviciilor și facilităților pe care le oferă. Pe lângă terenul principal de fotbal, aici găsim alte miniterenuri, terase, o capelă, magazin de suveniruri și Muzeul FC Barcelona, care are peste 1,2 milioane de vizitatori pe an.

Cu mult înainte de a ajunge în fața stadionului, atmosfera era asemănătoare cu cea de dinaintea unui mare meci, însă era vorba doar despre entuziasmul microbiștilor care se îndreptau spre arenă. Trebuie să menționez că toate acestea se întâmplau cu doar două săptămâni înainte de plecarea lui Messi, deci în acele momente totul gravita în jurul superstarului: de la tricourile pe care le purtau suporterii, la majoritatea afișelor publicitare și obiectelor promoționale comercializate.

M-a impresionat partea muzeului unde erau expuse primele mingi de fotbal, ghetele de fotbal în care cu greu mi-i pot imagina pe jucători alergând, mănușile portarilor, apărătorile, practic echipamentele echipei din diverse perioade. Am observat și primele fanioane, precum și modul în care s-a schimbat de-a lungul vremii emblema echipei. Erau expuse și tricouri ale jucătorilor emblematici precum Stoichkov, dar și banderole de căpitan. Practic, era surprinsă evoluția fotbalului pentru că, îndrăznesc să spun, nu am putea vorbi despre fotbal european fără Barcelona.

La fel de impresionantă, dar cu siguranță mult mai apreciată, este camera trofeelor. Aici sunt expuse cupele câștigate de echipă, pe pereți rulează faze istorice din timpul meciurilor. Recunosc, m-am uitat destul de mult să-l zăresc și pe Gică Popescu într-un clip sau poză, pentru că da, este o mândrie că a jucat pe Camp Nou, că a fost căpitanul echipei înaintea multor altor jucători de renume și că a câștigat trofee importante. Nu lipsesc din această zonă documente importante, extrase din presă și… curiozitatea turiștilor, pentru că se înainta destul de greu spre fiecare vitrină. Însă poate punctul culminant se atingea atunci când ajungeai în zona dedicată exclusiv lui Messi, acolo unde erau expuse „Baloanele de Aur“ și „Ghetele de Aur“.

Mes que un club – mai mult decât un club

Vizita continuă spre vestiare și sala de conferințe de presă. Da, am închis ochii pe furiș și mi-am imaginat preț de câteva secunde că sunt reporter, tocmai s-a încheiat un meci și urmează să adresez întrebări jucătorilor. Mă așteptam să fiu mai impresionată de vestiare, dar tind să cred că le-am vizitat pe cele ale oaspeților, ceea ce în mintea mea se traduce prin ideea că sigur ale gazdelor erau mult mai frumoase.

Mergem mai departe și… surpriză, intrăm pe stadion asemenea jucătorilor, adică prin acel tunel special unde-i vedem pe fotbaliști așteptând să intre pe gazon. Momentul a fost de intensitate maximă. Bineînțeles că nu ne-am putut așeza pe banca de rezerve ori să mergem pe gazon, dar era acea emoție de la fierul ierbii pe care cred că o poate simți doar un microbist adevărat. Și dacă pe gazon nu puteai intra pentru a atinge iarba, găseai în imediata apropiere o tarabă cu tot felul de obiecte în interiorul cărora era iarbă de pe teren. Da, au ajuns să vândă și așa ceva și nu la orice preț, să ne înțelegem. Erau doritori, printre care și eu, care nu puteau pleca acasă fără un magnet cu iarba campionilor, dar trebuie să menționez că era cel mai ieftin și mai mic obiect, dar puteai pleca de acolo cu fel de fel de trofee cu iarba campionilor.

Poze de pus în ramă

Am văzut terenul de la fierul ierbii, dar și din tribune și pot spune doar atât: impresionant. Din zona superioară, acolo unde se află și cabinele dedicate comentatorilor și jurnaliștilor, priveliștea este impresionantă. Și dacă și cu stadionul gol este așa, îmi pot imagina că la un meci această senzație este cu mult mai specială. Am zăbovit aici minute-n șir, adevărul este că, deși se spune că turul durează 3 ore, nu te zorește nimeni să pleci mai repede. Coborând din tribune, mă așteptam cumva ca aceasta să fie toată experiența, însă nu. A mai urmat un tunel cu multe ecrane pe care apăreau show-uri audiovizuale și chiar imagini de pe cele mai vechi televizoare.

Este clar că o astfel de vizită se lasă și cu multe fotografii, printre care cele pe care ți le pot face ei, cum ar fi cea cu vedere panoramică a stadionului, cea cu una dintre cupe și… cea mai importantă: cu jucătorul preferat de la Barça. O poză ce pare atât de reală, încât te poți minți chiar și pe tine că ai stat lângă Gerard Piqué, cum a fost cazul meu. Am primit un album cu fotografiile, dar mi-a fost expediat și electronic, nici acesta n-a fost ieftin, dar parcă nu ar fi fost reală vizita fără a-l avea.

Și pentru că totul este gândit comercial, ca să pleci de pe stadion trebuie să treci pe la magazinul lor. Vă propun aici un exercițiu de imaginație: gândiți-vă la o femeie care intră într-un magazin de bijuterii și are posibilitatea să-și cumpere tot ce-și dorește, fără limite, ori la un copil în cel mai mare magazin de jucării. Nu-i așa că vi-i imaginați extrem de fericiți? Ei, cam așa eram eu, numai că nu mă puteam decide ce să aleg, aș fi plecat cu tot magazinul. M-am rezumat prin a-mi cumpăra un tricou, însă nu cel oficial de joc, și un hanorac, o șapcă tatălui meu, iar fratelui… ei bine, el a avut parte de cel mai important proces: i-am ales actualul tricou de joc al fotbaliștilor, pe care l-am personalizat cu numele lui și numărul favorit. Ce pot să spun este că și în acest punct catalanii excelau în a te face să te simți special: cumpărai tricoul, scriai numele și apoi așteptai să-l primești personalizat, însă nu oricum. Pe o tabelă vedeai scrisă comanda și stadiul în care se afla. Era un fel de tabelă de marcaj, și da, te uitai cu mândrie că știai că poate-i unicul moment când numele tău avea să apară pe Camp Nou.

Am plecat de acolo mai fericită ca un copil în seara de Crăciun! Și mi-am promis că-n viața asta voi ajunge și în tribune, ca spectator. Deși atunci când eram mică mă visam reporter pe stadion, rămân în zona agricolă, pentru că, deși se spune că la fotbal și agricultură ne pricepem cu toții, cred cu tărie că este nevoie de multe cunoștințe până a ne declara specialiști.

Larissa DINU

GALERIE FOTO

Fungicid de origine naturală, oferă agricultorilor care cultivă cereale, prima și unica soluție pentru Septoria în ultimii 15 ani

GENEVA și INDIANAPOLIS, Martie 20, 2020 – Corteva Agriscience a anunțat azi că a primit înregistrarea europeană a primului produs din gama de produse Inatreq™ active.

Fungicidul Questar™ cu Inatreq™ active, aprobat pentru comercializare în Franța, este un fungicid inovator, de origine naturală, care oferă un control curativ și eradicativ pentru toate tulpinile de Septoria, oferind astfel o strategie de combatere pe termen lung pentru fermierii europeni.

Produsul va fi disponibil la vânzare în Franța începând cu finalul anului 2020, pentru anul agricol 2021.

Următoarele omologari a produselor be baza de Inatreq, vor avea loc anul viitor, si vor oferi fermierilor care cultivă cereale noi soluții pentru controlul bolilor în Regatul Unit al Marii Britanii, Danemarca și ulterior, pe toate piețele europene importante.

“Această soluție inovatoare pentru controlul si combaterea Septoriozei, cea mai păgubitoare boală care afectează cultura de grâu va raspunde cerintelor fermierilor in Romania,” a afirmat Jean Ionescu-Country Leader România și Moldova. Rezultat al muncii asidue a cercetătorilor Corteva Agriscience, acest nou fungicid va răspunde provocărilor unui management durabil și va satisface dorința fermierilor pentru produse inovative care să asigure protecția și siguranța culturilor.

Inatreq prezintă performanțe biologice excepționale, oferă fermierilor un nou instrument care să ajute la gestionarea bolilor deoarece nu prezintă rezistență încrucișată la fungicidele chimice deja existente pentru combaterea bolilor din culturile de cereale. De asemenea, fermieri vor beneficia și de flexibilitatea în aplicare a produsului, precum și de performanțele sale consistente și de spectrul larg de acțiune.

“Inatreq reprezintă cea mai recentă soluție, rezultat al inovațiilor tehnologice dezvoltate de compania noastră,” a spus Susanne Wasson, Președinte Platforma Crop Protection, Corteva Agriscience.“ Suntem încântați și vom continua să ne dezvoltăm portofoliul cu produse naturale.  Datorită originii naturale a produsului Inatreq, îndeplinim cerințele consumatorilor europeni pentru produse mai durabile. ”¹

Substanța activă Inatreq protejează de asemenea și plantațiile de bananieri de boala numita Black Sigatoka. Câteva țări, printre care Belize, Columbia, Ecuador, Guatemala, Honduras, Coasta de Fildeș și Panama, au omologat fungicidul Kyventiq™ pe baza de Inatreq™ active, pentru utilizarea in culturile de bananieri.

Gasiți mai multe informații disponibile pe corteva.com.

¹Studul sistemelor alimentare durabile in Europa” realizat de Financial Times Group, comandat de Corteva Agriscience, Sept 2019.

Moto: „Vinovată de căderea și tristețea ființei omenești nu este orânduirea socială, ci indiferența semenilor. Adevărata plagă care bântuie speța noastră nu sunt nici bolile, nici sărăcia, nici apăsarea celor slabi, ci numai singurătatea inconsolabilă a omului.“ (Tudor Vianu)

Următorul în periplul nostru este orașul bavarez Passau. Un oraș de graniță care este legat de România nu numai prin mica sa comunitate românească. Urbe dunăreană istorică, orașul are frontieră naturală, ca și la noi, Danubiul.

Orașul Passau, Bavaria

Aici facem cunoștință cu distinsul domn Georg Wagner, personaj rarissim, ieșit din tipare prin dărnicia și altruismul său de-a dreptul proverbiale. Este unul din contributorii constanți, cu mobilier spitalicesc în unitățile de profil din Ploiești. Acest om de ispravă face anual donații în comunele prahovene Păcureți și Cosminele. Tot în sectorul medical. Remarcăm aici tratația în localul Gasthof – Zur Alten Post, cu specific croat.

Ne familiarizăm cu farfuriile, cât roata carului, și porțiile copleșitoare, pantagruelice. Se evidențiază, în neașteptatul festin, o subspecie de mititei lunguieți, fără sfârșit. Nu pierdem apoi ocazia de a ne rătăci într-un magazin cu haine și accesorii și reduceri reale, neregizate. O umbrelă, 22 de euro. La doi pași, dăm buzna într-un un magazin românesc, „La Românu“. Proprietarul este timișorean și încântat să aibă mușterii din patrie. Marfa e diversă, ne transpune îndărăt, în tranziția fără sfârșit. Sucuri de la Vălenii de Munte, pufuleți, mezeluri românești, pateuri, mălai, covrigi de Buzău etc. Magazinul e inaugurat recent și speră să convingă. Georg Wagner, marele altruist, umple brațele vânjoase cu suc Tedi, din morcovi, și le face cadou grupului de români. Neamțul confirmă, nu se dezminte, este cea mai generoasă făptură omenească. Piața e splendidă, însorită, cerul senin, vremea primăvăratică fericește acolo unde a mustrat și a covârșit. Iarna încheiată a fost una de pomină în Bavaria, ASB a trudit din greu să asigure hrană caldă sinistraților. Piațeta e pustie, nu iei contact cu inteligenții și viguroșii maidanezi, liberi la Ploiești ca păsările cerului. Catedrala catolică este monumentală, strivitoare. Bavarezii țin cu strășnicie la această confesiune care-i singularizează în ansamblul german.

Parcurgem o frântură din vechea cetate unde s-a zămislit, se spune, Cântecul Nibelungilor. Pe lângă monumentalele construcții, părem nibelungi, adevărați, adică acei pitici mitologici, fără a fi posesorii comorilor furate de zeul cel rău, Loki. Marea epopee germanică face referire la Passau, oraș neîncăpător pe atunci, unde au zăbovit burgunzii în tragica lor călătorie la curtea conducătorului hunilor. Se vorbește în treacăt și cu mâhnire despre rețelele de cerșetorie din care unii se „premiază“ în mod repetat și ne fac de ocară. Își pun astfel conaționalii în ipostaze stânjenitoare. Personajele nefaste, omniprezente în peisajul european, aduc deservicii celor onești, care trudesc cinstit. Mai aflăm că românii vor să voteze, dar urnele sunt deseori la mari distanțe, în marile orașe. Nu-și permit mulți astfel de incursiuni. Georg Wagner, 75 de ani, desfide stereotipul neamțului cumpătat. Bavarez mândru, atipic, iubește neatârnarea și vorbește cu cunoscuții în graiul local repezit, ininteligibil. Năpăstuiții alcătuiesc marea sa familie a acestui nemuritor personaj legendar, nepereche. Știe bine că prietenia nu înseamnă proprietate, că posesiunea e zădărnicie, efemer. E ca în amor, cum spunea un amic coreean: the woman is not your property. Recursul nefățarnic la altruism al acestui mare om, la propriu și la figurat, amintește de dumnezeire. Donațiile făcute consecvent în Ploiești și în comunele Păcureți și Cosminele, constând în tehnică și mobilier medical, bucură an de an nevoiașii din aceste ținuturi. Români întâlnești destui în Germania.

La mall, o femeie scundă împinge opintit un ditamai căruț cu marfă. S-a născut la Reșița. Soțul este șvab din Anina. „Tata nu mi-a dat voie să-mi iau neamț, dar am făcut ca mine. Acum, la 62 de ani, așteptăm să luăm pensie. Nu știi cine pleacă primul... Ne e dor de România, mai venim în vacanțe. Patria? 5 milioane de copii, 5 de bătrâni, 5 de... hoți. Cine să muncească?”

În continuare, preț de aproape 250 km, ne deplasăm în Nuremberg. Mai precis, la spațiul expozițional de la Nurnberg Messe, un spațiu de-a dreptul ciclopic unde se îmbulzesc cei interesați de produse și servicii din domeniul îngrijirii geriatrice.

Târgul de cămine de bătrâni

Fiecare are motive temeinice să fie prezent în această piață de inovare. Se participă la prelegeri, ateliere de lucru, seminarii, prezentări de produse. Doritorii se instruiesc alături de experți și profesioniști din sectorul îngrijirii vârstnicilor. Afli cu acest prilej despre servicii inovatoare. În acest forum faci schimb de experiență, se caută soluții pentru bolile bătrâneții.

Foarte utilă pentru personalul de la centrele de îngrijire este întreaga gamă de produse: uniforme, încălțăminte antialunecare, branțuri de silicon pentru monturi, veselă adaptată dizabilităților diverse. Se găsesc și medicamente, cele pentru balonare, de pildă, sunt doar expuse. Ele se dau cu rețetă. La noi, le găsești fără probleme. Oare de ce? O firmă elvețiană, pionier în domeniu, comercializează aparatură sofisticată audio-video utilizată în slujba celor afectați de demență. Simțurile – tactil, olfactiv, vizual – sunt puse la treabă împreună. Aflăm cu surprindere că în spațiul occidental, avansat și civilizat, boala cu pricina afectează din ce în ce mai mulți oameni. Costul aparaturii, cu tot cu monitor și scaune tip compartiment de tren, este peste puterile multor așezăminte de pe la noi. Ca o consolare, în aceeași afecțiune poți căpăta, la un preț bun, păpuși speciale utile în aceeași cumplită maladie. Suferindul se atașează cu timpul de acestea, refăcându-se astfel, nesperat, o firavă punte de comunicare. Se vând, în același scop, animăluțe de jucărie. O pisică face 40 de euro. Perne speciale, tip guleraș, ideale pentru călătorie, în varii culori, dimensiuni și compoziții. Se acordă reduceri pentru comenzi rezonabile. Sisteme de vigilență, cum ar fi barierele tip Dahleiden, limitează accesul pe scări în stabilimentele de profil, oprind la vreme pe „călătorii“ nocturni. Pentru cei cu nevoi speciale se comercializează scaune rulante cu minișenile, capabile să urce scările. Exponatele Auto Fiegl fascinează. „Serviciul de dorințe“ al celor de la Arbeiter Samariter Bund, satisfac năzuințele de pe urmă ale pacienților. Denumit generic „Letzte Wunsche Wagen“ –, pe scurt, „Ultima dorință“, divizia specializată a Arbeiter Samariter Bund – ASB pune la dispoziție o ambulanță specială care transportă pe bolnavul incurabil, în stadiul terminal, spre locuri și oameni dragi, facilitând nesperata revedere cu o grădină, un țărm de mare sau arena unde are loc meciul echipei favorite. Se garantează loja specială, ferită, cu perspectivă.

Firma Normbau prezintă sistemele modulare pentru cei cu dizabilități, fie acestea scaune pentru duș, chiuvete speciale sau elemente de sprijin pentru baie. La această ediție vedeta este cada de baie inovatoare, cu uși verticale, care amintește de automobile exclusiviste. Omul poate să intre în cadă pe o ușiță specială, fiind scutit de efort. Cada se poate înclina într-o parte sau alta, având și alte grade de libertate. Cărucioarele cu rotile, dotate cu cele mai noi tehnologii trezesc interesul vizitatorilor, nu puțini, purtați de aceste dispozitive.

Ing. Sorin BOCIOACĂ

Moto: „Vinovată de căderea și tristețea ființei omenești nu este orânduirea socială, ci indiferența semenilor. Adevărata plagă care bântuie speța noastră nu sunt nici bolile, nici sărăcia, nici apăsarea celor slabi, ci numai singurătatea inconsolabilă a omului.“ (Tudor Vianu)

Autostrada

Autostrada, râvnit sector de drum, raiul șoferilor. Porțiunea românească, până la Nădlac, prefațează recitalul rutier maghiaro-austriaco-german. Șoferul conduce deconectat, necrispat, ferit de serpentine și evenimente nedorite. În plus, ea oferă perspective, obiective turistice. Tatabanya pasagerul poate admira marea statuie a păsării Turul, simbolul misiunii maghiare în lume. Vultur mitic, mesager divin, călăuză, memento și avertisment. Monumentul nu trece neobservat, cei aflați pe autostradă o pot admira în toată maiestatea, la fel de bine cum, la Szeged, Tisa ni se înfățișează împlinită și matură. Bazinul carpatic, spațiu sacrosant, nu-și propune să separe națiile, dar are acest vechi obicei. În plus, relieful montan n-are în plan misiuni istorice, civilizatoare. Nemții se manifestă exemplar pe șosele. Au și ei în trafic teribiliști. Procentul este însă nesemnificativ față de torentul de nesimțire și golănie care se revarsă în alte zone. De când am părăsit țara claxoanele nu mai lezează timpanul. Dispar ca prin farmec din trafic crisparea, șicana, insulta, ciomăgeala.

Lumea e destinsă, amabilă, îndatoritoare. În ciuda isprăvilor derbedeilor care au înspăimântat Occidentul, oamenii nu s-au radicalizat. Rezerve sunt, neamțul își asigură bicicleta de stâlp, e cu ochii-n patru. Rămâne însă suficientă seninătate. În plus, vremea e minunată, natura exultă, e primăvară și zvon de pace și prietenie. Motelul Paprika de la Hegyeshalom, localitate de frontieră cu Austria, este preferat și de români. Se predau contra cost lecții de găzduire. Locul e îngrijit, ca o grădină a Domnului. Camere spațioase, serviciu ireproșabil, sală de mese campestră, meniu entuziasmant, lume diversă, educată, conversații pașnice, ton molcom, abia perceput. Există, izolat, pâlcuri de neam prostie. Gălăgia, agitația sunt nelocuibile, deranjează, irită, trezesc inutil mâhnirea reținută a personalului. Tragem după noi tare nelocuibile, ne facem antireclamă. Dimineața e însorită la vechea vamă ungaro-austriacă, tulburată în răstimpuri de năvăliri. Temerile invaziei s-au estompat, teama rămâne activă. În Austria Inferioară, o colină susține, smerită, abația Melk. O redută a creștinismului. În Germania câmpurile fotovoltaice întovărășesc, la mică distanță, autostrada. Germania, țară lipsită de resurse, reconsi­deră energia ecologică, regenerabilă, și-o pune în valoare la scară națională, incluzând-o în sistemul său energetic. Pe acoperișuri, panoul solar este aproape nelipsit. Se captează bunăvoința astrului. Natura are prioritate. Masacrele forestiere, codrii decimați, rași pe-alocuri de-a dreptul, bușteni îngrămădiți în camioane în miez de noapte, paznici terorizați, schilodiți, complicități sunt aici fantasme, năluciri. Buștenii stau stivuiți la lizieră, docili. Lemnul nu se valorifică ilicit, nu tentează pe nimeni. Liziera e asigurată, în preajmă se înalță prevenitor un gard de protecție. Nimeni nu-și propune escalada. Legea-i lege, nu se mișcă-n front. Vâscul se înghesuie în coronamente și imită cuibul de păsări. Nu-i valorificat în piețe. Mauthausen, în apropiere, trezește amintiri. Oamenii uită experiențe trecute. Rău fac. Păduri cu arbori înalți, filiformi aleargă pe lângă noi. Au o fragilitate aparte, trădează o anume vulnerabilitate.

Arborii merită iubirea noastră. Să le-o oferim în schimbul statornicei lor prietenii. Câmpia austro-germană, picturală, migălite de artist, alcătuiește o vastă galerie de artă. Estetica etalată e involuntară, necăutată. Este, în fond, expresia structurii unui popor care face instrucție și cu neregularitatea firii, adaptând-o la firea sa francă, aplicată. La nemți detaliul nu este ceva minor, desconsiderant. Dimpotrivă. La lizieră sunt puse plăcuțe indicatoare care îndrumă și avertizează. Sălbăticia își pierde din inefabil și are privilegiul să rămână neatinsă, necosmetizată. O domnișoară ține morțiș să se fotografieze în iarba care acoperă câmpul până departe, la marginea pădurii. În acest fundal vivant, primăvăratec, ea pare o divinitate a pădurii. Pare că ar aparține dintotdeauna acelui tărâm renăscut. Se depășește astfel starea mediocră, parvenită, a vedetuței ipostaziată și apoi postată în gondolă, iaht sau în mall-urile din Dubai. Lumea are încă secrete, inefabil, profunzime. Nu e totul pierdut.

Windsheim

La Bad Windsheim, în Franconia, există un restaurant frecventat de localnici. Le Amfore se cheamă. Clienții sunt cuceriți nu numai de bucătăria italiană și de ambianța tipic peninsulară. Merită încercat un „cotoletto“. Localul este frecventat și după căderea nopții. Vârstnicii și-au rezervat aici, cotidian, locșoare tihnite, reconfortante. Dieta mediteraneană, se spune, garantează longevitatea. La o masă se reunește un grup exclusiv feminin, distins și destins. Doamnele sunt preocupate de o temă anume, preocupantă. Sau, pur și simplu, se bucură să fie laolaltă. Seniorii știu slăvi clipa așa cum se cuvine, redându-i demnitatea. Cucoanele nu privesc peste umăr, nu risipesc fard inutil. Se consacră exclusiv tainicei dezbateri. Lipsește elementul masculin, motiv de surâs și relaxare. La „Amfore“ poți citi gazeta locală, Windsheimer Zeitung, în paginile căreia s-a relatat deseori despre România. Serviciile aduse de ASB Bad Windsheim năpăstuiților de pe meleagurile prahovene sunt de notorietate în burg. La masă servește și o tânără bucovineancă din Suceava. Țara ar trebui să-și revendice expatriații, oriunde s-ar afla, și să le poarte de grijă.

Sorin BOCIOACĂ

Moto: „Vinovată de căderea și tristețea ființei omenești nu este orânduirea socială, ci indiferența semenilor. Adevărata plagă care bântuie speța noastră nu sunt nici bolile, nici sărăcia, nici apăsarea celor slabi, ci numai singurătatea inconsolabilă a omului.“ (Tudor Vianu)

Despre bătrânețe, din Bavaria

În Germania natura și-a recăpătat tinerețea. Diminețile sunt vii și inspiratoare. Câmpii, coline sunt acoperite de verdeață. Pe drumul spre Nürnberg această culoare este copleșitoare, edenică. O domniță coboară din mașină și face câțiva pași în câmpul înverzit. A făcut o pasiune pentru nuanța pregnantă, emblematică a Bavariei. Iarba proaspătă cuprinde firea, trezește sentimente și naște pasiuni. E aidoma verdelui transilvan, izbăvitor de la Babarunca, ivit după codrul împestrițat cu gunoaie de la Cheia. Călătorul este întâmpinat și aici de aceeași imagine liniștitoare, vindecătoare. Unii știu ocroti. Alții, descarcă tomberonul sau cosesc la voia-ntâmplării. Pădurile germane sunt atent evaluate, luate la pas, metodic, meticulos, nemțește. Pădurari dedicați cutreieră desișurile, cumpănesc și apoi taie. Sunt mulți arbori suferinzi; buturugile împânzesc pădurea Franconiei, lărgesc luminișul. Arbori longilini, fragilizați de dăunători, nu renunță la luptă. Par columne vegetale, suferinde, solidare în bine. Spațiul e recuperat pentru tinerimea vegetală; se urmărește regenerarea și protejarea ansamblului forestier. Suferința acestor arbori este vădită. Alții se luptă cu propria neputință, viguroasă, intratabilă. Un mediu îngrijit vădește virtutea unei nații care merită elogiată.

Experiența germană este instructivă. Nu trebuie să fii cultivat să sesizezi frumusețea orașelor și ordinea desăvârșită a lucrurilor. Trebuie însă să-ți însușești un atare comportament. Cu fiecare an se adăugă ceva în cetate. Germania este un șantier, țara – o necurmată prefacere. Omul forfotește, adaugă, inovează. La Nürnberg am văzut aproape finalizate blocuri de locuințe de treizeci de etaje, în apropierea de Nürnberg Messe – Centrul expozițional – gazdă a Târgului Caselor de Bătrâni – Alten-Pflege, 2019. Avem în program parcurgerea acestei megaexpoziții. Ne este ghid competent doctorul Cristian Anton Vintilescu, directorul MEDIURG din Ploiești și al Spitalului „Sfântul Anton“ din Păulești. Mai aflăm despre cum sunt tratați veteranii în Germania și trecem în revistă noutățile din domeniul medical. Târgul „Alten Pflege“ mărturisește despre dedicarea nesimulată, neinteresată, nespeculată în slujba vârstnicilor. În spitale, case pentru bătrâni sau chiar în transportul în comun surprinde considerația și stima acordate seniorilor.

Se luminează astfel chipuri adumbrite, ridate, încercănate, ce susțin poveri neștiute. Această țară este responsabilă pentru vechii ei slujbași, contributori loiali la propășire și prosperitate. La noi, cei care au clădit hidrocentrale în vârf de munte după 1945 li se aplică etichete și anateme. Germania unită nu procedează așa. Ei beneficiază de unul dintre cele mai performante sisteme medicale de pe mapamond. Omul nu se înspăimântă să calce pragul spitalului, să se pună la dispoziția medicului. Am venit în Bavaria să comparăm realitatea românească, suferindă, labilă, în veșnică tranziție, cu experiența, pragmatismul și rigurozitatea germane. Am făcut-o cu o strângere de inimă știind că acasă ne vor întâmpina, iar și iar, blazarea și suficiența. Ele fac legea la noi. Cine ne împiedică să facem front comun, să înlăturăm dihonia, și să aducem schimbarea?

Spre Apus

Câmpia cu eoliene captează energii, dar și atenția călătorului. Bărăganul lor este sursă de metafore și de pragmatism. Câmpul eolian din zona Nickelsdorf, în Burgenland, vast și spectaculos, pune la lucru energia regenerabilă și scutește mediul de noxe. Pe măsură ce avansăm în Schengen, ordinea se instaurează în tot și în toate. De la soliditatea gardului-parapet, care protejează autostrada, până la asfaltul fără imperfecțiuni, totul radiază și impune trăinicie. Nimic din aceste grandioase și complexe construcții nu lezează natura. Orice disfuncționalitate, gropiță sau avarie se remediază la vreme. Pe o stradă în Nürnberg un cablu căzut atârna ca o momeală în trafic, fără să atingă asfaltul. Se circula pe o bandă, ordonat, cazon. A urmat mobilizarea, ambulanțe, pompieri, oameni de ordine, restricții severe. Părea că vine un cataclism.

Extensiile estice ale Alpilor înzăpeziți își arată contururile și vestesc, geografic, o altă Europă. Verdele primăvăratec fascinează, natura invită la peregrinări și incursiuni. Un WC public pe Autobahn în Germania oferă o scenă memorabilă. Un domn echipat în salopetă spală tacticos, cu jet sub presiune și inegalabilă minuție exterioarele, și interioarele clădirii. Nicio porțiune nu-i neglijată, totul este executat cu maximă destoinicie. Furtunul este conectat la o dubiță specială dotată și cu soluție dezinfectantă, probabil nediluată. Sarcina se îndeplinește silențios, fără tevatură. Omul, absorbit de munca sa. Munca nu exclude pasiunea. WC-ul, pissoir-ul sunt imaculate, ireale. Ne trezim din reverii captivi în interior. O mână fermă ține ușa; nu putem ieși. Personajul ține morțiș să se achite de sarcină. Nu se dă rasol. Revine în memorie un episod relatat de un neamț aflat într-o urbe mioritică. La intrarea într-o privată publică, bavarezului îi este înmânat, mașinal și inexpresiv, petecul-etalon de igienică. Este apoi îndemnat din priviri spre cabină. Personajul, nu un oarecine, este silit să se reinven­teze. Nu-i vreme de dileme: Zece centimetri de hârtie trebuie folosiți eficient. Biata femeie privește de la geamlâc, expresia stupefiată, de victimă a vizitatorului neprevenit.

În drum spre Messe, coșurile de gunoi stradale, prevăzute cu punguță, poartă chiștoacele strivite. La noi, de Înviere, cineva dăduse foc unui coș de gunoi într-o stație de tramvai. Stâlpii de iluminat cu felinar solar ne țin companie până la intrarea în expoziție. Ospitalitatea germană este încântătoare și prin grija față de averea cetății.

(va urma)

ing. Sorin BOCIOACĂ

Noua direcție propusă pentru PAC a fost dezvăluită de comisarul Phil Hogan la 29 noiembrie 2017 prin Comunicarea privind viitorul alimentației și al agriculturii.

Nu este o revoluție, ci o evoluție. Viitorul alimentelor și al agriculturii europene se schimbă, orientându-se către o mai mare durabilitate, simplitate și flexibilitate. Politica agricolă comună, cea mai veche politică a UE, trebuie să se adapteze la presiunile globale cu care se confruntă sectorul agroalimentar, cum ar fi schimbările climatice, pierderea biodiversității sau riscuri mai ridicate de volatilitate a prețurilor, iar simplificarea, reducerea birocrației și concentrarea mai mare asupra rezultatelor este cel mai bun mod de a face asta.

Politica agricolă comună (PAC) sprijină agricultorii europeni de peste 50 de ani şi multe țări din întreaga lume o adoptă ca posibil model pentru propriul lor sector agricol.

PAC a fost întotdeauna o politică cu acoperire globală. În forma inițială aceasta a fost concepută pentru a sprijini fermierii europeni, dar se concentrează acum pe sprijinirea partenerilor din țările în curs de dezvoltare oferindu-le acces liber și fără cote pentru toate produsele.

Miturile încă persistă

Cu toate acestea, miturile cu privire la efectele distorsionante ale PAC asupra țărilor în curs de dezvoltare persistă. Adesea, este mai ușor să dai vina pe presupusele importuri din UE pentru scăderea producției naționale decât să abordezi cauzele reale cum ar fi politicile guvernului sau problemele lanțului de aprovizionare, problemele de sănătate animală sau sănătatea plantelor.

De asemenea, UE este departe de a fi singurul jucător global pentru produse agroalimentare, iar importurile din alte țări, cum ar fi SUA, China sau Brazilia, pot fi adevărații vinovați.

Chiar și acțiunile de politică internă ale UE prin intermediul PAC pot fi criticate în străinătate asta deoarece măsurile de intervenţie în piață sunt permise, pe perioade limitate, pentru a sprijini sectoare specifice în timpul crizelor.

De exemplu, aşa a fost cazul sectorului produselor lactate, în 2015 și 2016, când vânzările au fost grav afectate de interdicția Rusiei privind importurile de lapte praf degresat, iar Comisia Europeană a intervenit prin cumpărarea stocurilor de la procesatori. S-a făcut afirmaţia nefondată că laptele praf ar fi fost dirijat de UE către ţările africane la preţuri mai mici defavorizând astfel producţia autohtonă.

Încurajarea comerțului din țările în curs de dezvoltare

Europa a încheiat acorduri de parteneriat economic – acorduri comerciale – care sunt elaborate cu atenție pentru a permite țărilor partenere din țările în curs de dezvoltare să-și protejeze produsele agricole sensibile la liberalizare.

Acest lucru înseamnă că multe sectoare agricole sensibile sunt excluse în întregime din astfel de acorduri – asigurarea faptului că producția locală nu este distrusă de importuri – sau că guvernele pot reacționa rapid și eficient în sprijinul sectoarelor care au fost afectate de creșterea bruscă a importurilor.

În consecință, UE nu este numai cel mai mare exportator și importator de produse agroalimentare din lume, ci și cel mai mare importator mondial de produse agricole din țările cel mai puțin dezvoltate (3,5 miliarde EUR în 2017, mai mult decât SUA, Rusia, China, Japonia și Canada împreună).

Cu alte cuvinte produsele agroalimentare exportate din UE în Africa, de exemplu, răspund cererii de acolo și sunt pur și simplu conduse de piață de către companii private care nu beneficiază de sprijin public din partea UE.

Dezvoltarea rurală la fel de importantă

Politica Agricolă Comună nu se referă doar la agricultură și agricultori, ci şi la consolidarea structurii socioeconomice a zonelor rurale. UE face acest lucru prin intermediul politicii sale de dezvoltare rurală, care se concentrează pe o gamă largă de aspecte – de la sprijinul acordat întreprinderilor nou înființate în zonele rurale la provocările specifice de mediu sau sociale cu care se confruntă populația rurală.

Investițiile comune europene și naționale în infrastructură și în dezvoltarea capitalului natural și uman au o importanță primordială în a sprijini locurile de muncă sustenabile și de calitate din zonele rurale. Comunitățile rurale ar trebui să aibă un acces mai bun la serviciile publice, la asistența medicală, la formarea profesională, la programele de dezvoltare de noi competențe în special în sectorul digital, la educația de calitate și la conectivitate.

Dimensiunea mondială a PAC

Abordarea problemelor specifice rurale este văzută ca un model care ar putea funcționa și pentru restul lumii, iar UE își împărtășește frecvent experiențele cu partenerii săi internaționali, de exemplu la summit-urile G7 și G20.

Conștientă de rolul său în lume și de angajamentele sale internaționale în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, combaterea schimbărilor climatice și abordarea cauzelor migrației, UE analizează din ce în ce mai mult modul în care politicile precum PAC trebuie adaptate pentru a răspunde acestor noi provocări.

Se cunoaşte faptul că aproximativ 70% din populaţia săracă a lumii trăieşte în zonele rurale, unde agricultura – și în special agricultura de subzistenţă – este principala sursă de venit.

Pentru a face față acestei provocări, UE a stabilit că securitatea alimentară și agricultura durabilă sunt priorităţi-cheie pentru sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare.

Este sectorul central al asistenței UE în 60 de țări în curs de dezvoltare, în special din Africa. Aceasta înseamnă investiţii de 1 miliard de euro pentru agricultură, în țările în curs de dezvoltare, până în 2020, în special pentru proprietarii de exploatații de mici dimensiuni.

Viitoarea PAC va intensifica, de asemenea, eforturile de a sprijini partenerii UE, țări în curs de dezvoltare, pentru a accelera dezvoltarea sectorului agroalimentar, creând mai multe locuri de muncă și o creștere economică mai mare – la rândul său, ajutând la combaterea uneia dintre cauzele principale ale migrației.

Un exemplu practic este decizia recentă de creare a unui Task Force rural în Africa, un grup de experți ai UE în domeniul dezvoltării rurale și al agriculturii, care se va axa pe modalitățile cele mai bune de a colabora cu Uniunea Africană.

Sursa: https://ec.europa.eu/agriculture

Teofilia BANU

Mulțumiri deosebite echipei DG AGRI Press & Media: Heike.Libbach, Cornelia Smet şi Ulrika Holmström

Chiar anul trecut, tot în luna august, prezentam pentru prima oară în România pepenele cu gust de pară, o curiozitate asiatică originară din Coreea de Sud, adusă pe plaiurile noastre mioritice de familia Lee. În 2016, micuțul pepene galben cultivat pe 1.000 mp a reușit să-i cucerească cu aroma sa pe austrieci, motiv pentru care de anul acesta și-a cultivat fructele pe o suprafață mult mai mare. Am surprins și noi momentul recoltării, un motiv de mândrie pentru producători, mai ales că totul pleacă la un preț bun către Viena și, mai nou, către Londra.

Ca mai toate plantele cultivate în ferma dlui Lee din Cocorăștii Colț, județul Prahova, pepenele cu gust de pară a urmat același traseu. Cele câteva semințe, cât încap în căușul palmei, sunt adăpostite bine în bagajul de cală. Traversează mări și țări pentru a ajunge pe pământ românesc. Aici sunt preluate de Nicoleta Stanciu, mâna dreaptă a omului de afaceri coreean, cea care ia fiecare sămânță ca pe o provocare și care le testează în cel mai pur stil românesc. „Acum 3 ani dl Lee a venit cu câteva semințe, eu le-am plantat de curiozitate să văd ce iese și am avut surpriza să duc până la recoltare 10 plante. Din acestea am păstrat semințe și anul trecut am plantat acești pepeni pe 1.000 mp“, își amintește Nicoleta Stanciu.

Dacă ne gândim bine, până să apară comercianții de semințe hibrid, așa se făcea agricultură. Oamenii își păstrau sămânță din propria cultură și o multiplicau de la an la an. Principiul funcționează și astăzi, dar doar pentru cei care îl mai pun în aplicare, iar pentru cei de la Cocorăștii Colț a fost singura soluție care le-a permis să-și extindă culturile.

Dar să vă facem cunoștință cu un nou fruct adoptat de pământul românesc.

„Este un pepene diferit de ceea ce avem noi în România, forma este asemănătoare pepenelui galben, însă miezul diferă, fiind mult mai ferm, mai consistent, de culoare albă și are un gust care aduce mai mult cu aroma perelor tari, de vară. Spre deosebire de alți pepeni, la acest soi fructele mici se pot mânca cu tot cu coajă, exact ca un măr. De asemenea, semințele au un gust deosebit, sunt dulci, aromate și se mănâncă. Practic, de la acest fruct nu se aruncă nimic“, explică cea care a dat viață acestor fructe.

Deși mutate de pe un continent pe altul, „micile curiozități“ s-au aclimatizat perfect, fără să aibă prea multe pretenții, cumva neașteptat, dacă ne gândim câte tratamente și „ajutoare“ primesc pepenii de Dăbuleni. „Ca orice pepene, are nevoie de căldură și apă. Cultura a fost irigată prin picurare, dar nu a necesitat foarte multă udare și oricum pepenele, cu cât are mai puțină apă, cu atât este mai dulce. Nu este o cultură pretențioasă, bolile probabil că ar fi aceleași ca și la castravete, mană și altele, însă noi nu am avut probleme din acest punct de vedere. Am plantat o parte din cultură în spațiu protejat, în solar și o parte în câmp. Prima plantare a fost în martie, iar afară a fost la sfârșitul lui aprilie. Am produs mai întâi răsadurile în tăvi alveolare de 70 cm și, când au ajuns să aibă 4 frunzulițe, le-am plantat în solar, menținând o distanță de 50 cm între plante și 1 m între rânduri. Afară am mers pe o distanță mai mare (1 m) între plante. Pe cei plantați în câmp i-am protejat cu tunele joase în prima partea a dezvoltării lor“, ne lămurește Nicoleta Stanciu.

Dezvoltarea plantelor a decurs nesperat de bine, iar acum proprietarii fermei se bucură deja de un profit mulțumitor, pentru că la momentul acesta fructele au fost de mult recoltate, ambalate, etichetate și trimise către magazinele cu specific asiatic din Austria și Marea Britanie. Nu vorbim de cantități impresionante, însă marfa de anul acesta deschide noi perspective pentru anii următori. „Pe data de 17 iunie am început recoltarea și pot spune că obținem cam 15-16 fructe pe plantă într-un sezon. Anul acesta am avut o suprafață de 1.800 mp în spațiu protejat și 1 ha în câmp, iar la anul sperăm să putem mai mult. Pe suprafața pe care o avem acum producția a ajuns la 20 tone“, ne spunea Nicoleta Stanciu.

Vă gândiți dacă veți ajunge să gustați vreodată acest fruct? Ei bine, șansele sunt mari să vedeți acești pepeni chiar din acest sezon în supermarket-uri. Doar că în cantități mici, care probabil că vor dispărea rapid de pe raft. Iar dacă nu vă veți număra printre norocoși puteți face o vizită chiar la fermă, unde cu siguranță veți descoperi și alte plante nemaiîntâlnite în România. „Am încercat să vindem și pe piața românească, deja suntem în discuții cu Carrefour, nu am alte detalii, pentru că nu mă ocup eu de aceste negocieri, însă este posibil ca și românii să guste din acest fruct. Nu vindem sămânță, însă anul trecut am avut clienți care au venit să cumpere alte produse și le-am făcut cadou câte un pepene, au scos sămânța și deja au pepeni în grădina proprie. Românii sunt deschiși să încerce culturi noi, gusturi noi. Cei care au gustat din acest pepene au fost încântați de gustul lui și au revenit cu gândul să cumpere“, ne mai spunea dna Stanciu.

Ceea ce impresionează în această afacere este prețul pe care coreenii îl obțin pe produsele lor. Pe un kilogram de pepene cu gust de pară se încasează nu mai puțin de 2 euro, în această cantitate intrând 2 fructe sau chiar unul. Partea bună este că oamenii de afaceri coreeni sunt deschiși colaborării cu alți cultivatori pentru a obține o recoltă mai mare cu care să-și onoreze comenzile.

„Faptul că avem succes cu acest soi de pepene ne face ca anul viitor să desființăm cultura de lucernă și să plantăm pepene. În felul acesta o să ajungem la 5 ha în câmp, plus spațiul protejat. Așteptăm să avem un contract sigur cu magazinele spre care livrăm acum producția și, dacă acest lucru se va întâmpla, suntem dispuși să găsim colaboratori alți cultivatori care să ni se alăture și să producă acest soi pe care să-l putem livra în toată Europa, de ce nu? Nu se poate să mergi de unul singur și să faci cantitate mare. E de muncă, agricultura e grea și e bine să fim mai mulți. Va fi un câștig de ambele părți, de ce să nu facă și alții ceea ce facem noi? Aceste legume nu pot fi aduse din Asia în Europa, ele trebuie produse aici și livrate pe continent.“

Ei, ce ziceți? Cum sună – România, furnizorul de fructe exotice al Europei?

Patricia Alexandra POP

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2017 – pag. 22-23

Într-un nou raport publicat de Curtea de Conturi Europeană, s-a ajuns la concluzia că programele din UE vizând bolile animalelor reușesc să limiteze în mod adecvat răspândirea acestora, însă este dificil de stabilit dacă ele sunt eficace din punctul de vedere al costurilor implicate. De și s-au înregistrat unele succese notabile, de exemplu, scăderile înregistrate în numărul de cazuri de encefalopatie spongiformă bovină (ESB) la bovine, Curtea avertizează asupra caracterului insuficient al unora dintre controale și asupra faptului că unele costuri sunt nejustificat demari.

Programele statelor membre vizând eradicarea, controlul și monitorizarea anumitor boli ale animalelor au implicat fonduri UE în valoare de 1,3 miliarde de euro între 2009 și 2014, pentru a acoperi acțiuni precum vaccinarea și testarea animalelorși despăgubirile acordate pentru animalele sacrificate.

Auditorii Curții au efectuat vizite în șapte state membre (Irlanda, Spania, Franța, Italia, Polonia, România și Regatul Unit), care, împreună, reprezintă 72 % din totalul cheltuielilor efectuate în acest domeniu. Aceștia au constatat că programele examinate contribuiseră în mod adecvat la limitarea răspândirii bolilor animalelor. Abordarea adoptată de Comisia Europeană a fost, în general, solidă și a fost susținută de o bună consiliere tehnică, de analize de risc, precum și de un mecanism pentru prioritizarea resurselor. S-au înregistrat unele succese notabile, de exemplu, scăderea numărului de cazuri de encefalopatie spongiformă bovină (ESB) la bovine, de salmoneloză la păsările de curte și de rabie la nivelul faunei sălbatice. Programele statelor membre fuseseră, în general, bine concepute și puse în aplicare și dispuneau de sisteme adecvate pentru identificarea focarelor de boli animale și pentru facilitarea eradicăriilor.

Cu toate acestea, raportul cost-eficacitate al programelor este dificil de determinat deoarece nu există modele disponibile cu ajutorul cărora să se poată realiza o astfel de analiză. Au existat cazuri de programe care nu fuseseră monitorizate în mod suficient de către statele membre și cazuri în care costurile au fost nejustificat de mari. Domeniile în care rămâne loc de îmbunătățiri includ schimbul de informații epidemiologice și accesul la rezultatele istorice, însă aceste două aspecte erau în curs de a fi îmbunătățite. În cadrul auditului, s-a constatat deasemeneacăuneleprogrameartrebuisăspecificemaibineacțiunileșicontroalelenecesare.

„Bolile animalelor se pot răspândi rapid dincolo de granițele naționale, iar unele dintre aceste boli sunt transmisibile la om”, a arătat doamna Bettina Jakobsen, membra Curții de Conturi Europene responsabilă de

raport. „O vigilență continuă și o acțiune eficace la nivelul UE suntașadar esențiale.”

Potrivit auditorilor, chiar dacă evaluarea realizată de Curte cu privire la programele veterinare specifice a fost pozitivă, eradicarea brucelozei și a tuberculozei bovine și a brucelozei ovine și caprine reprezenta o problemă persistentă pentru unele statemembre.

Curtea recomandăComisiei:

• să faciliteze schimbul de informații epidemiologice între statelemembre;
• să examineze dacă actualul set de indicatori ar trebui să fie actualizat, pentru a oferi o mai bună informarecuprivirelaactivitățiledecontrolveterinarșilaraportulcost-eficacitatealprogramelor;
• să introducă în mod sistematic, acolo unde este relevant, aspectul privind fauna sălbatică în programele veterinare viitoare;și
• să sprijine statele membre în aprovizionarea cu vaccinuri, acolo unde se justifică din punct de vedere epidemiologic.

Analiza anuală a Comisiei Europene scoate în evidenţă necesitatea de a aborda riscul de sărăcie în rândul persoanelor încadrate în muncă.

Una dintre cele mai tangibile consecinţe sociale ale crizei economice este creşterea semnificativă a sărăciei în rândul populaţiei cu vârstă de muncă. Este posibil ca o reducere treptată a şomajului să nu fie suficientă pentru a inversa această situaţie, dacă polarizarea salarială continuă, în special din cauza unei creşteri a cazurilor de muncă cu fracţiune de normă. Aceasta este una dintre principalele concluzii ale analizei din 2013 privind situaţia socială şi a ocupării forţei de muncă în Europa, care abordează şi impactul pozitiv al prestaţiilor sociale asupra probabilităţii de a reveni în câmpul muncii, consecinţele dezechilibrelor persistente între bărbaţi şi femei şi dimensiunea socială a Uniunii economice şi monetare.

Analiza arată cum încadrarea în muncă poate să ajute oamenii să scape de sărăcie, dar doar în jumătate din cazuri: multe depind şi de tipul de loc de muncă găsit, dar şi de compoziţia familiei şi de situaţia partenerului pe piaţa forţei de muncă.

„Trebuie să acordăm atenţie nu doar creării de locuri de muncă, ci şi calităţii locurilor de muncă, pentru a realiza o redresare durabilă care nu numai să reducă şomajul, ci şi sărăcia“, subliniază comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor.

Impactul pozitiv al prestaţiilor sociale şi de şomaj

În analiză se arată, de asemenea, că, spre deosebire de convingerile obişnuite, persoanele care primesc ajutor de şomaj sunt mai susceptibile să obţină un loc de muncă decât cele care nu primesc ajutor de şomaj (în rest totul fiind la fel). Este vorba în special de sistemele de prestaţii bine concepute, cum ar fi cele care reduc nivelurile prestaţiilor în timp, însoţite de condiţii adecvate, cum ar fi obligaţia de a căuta un loc de muncă. Astfel de sisteme tind să ofere mai mult sprijin corelării competenţelor şi, prin urmare, găsirii unor locuri de muncă mai de calitate, care, la rândul lor, ajută cetăţenii să scape de sărăcie.

Analiza evidenţiază şi faptul că în unele ţări (de exemplu, Polonia, Bulgaria) o proporţie semnificativă de şomeri nu sunt acoperiţi de sistemele standard de secu­ritate (ajutor de şomaj, asistenţă socială) şi au tendinţa să se bazeze pe solidaritatea familiei sau pe munca la negru. Şomerii care nu beneficiază de ajutor de şomaj sunt mai puţin susceptibili să găsească un loc de muncă, deoarece sunt mai puţin susceptibili să facă obiectul măsurilor de activare şi nu sunt obligaţi să îşi caute un loc de muncă pentru a beneficia de prestaţii.

Diferenţe persistente între bărbaţi şi femei

Deşi criza a diminuat unele dintre disparităţile de gen cu care se confruntă femeile (în mare parte din cauză că sectoarele dominate de bărbaţi au fost cele mai lovite de criză), aceste diferenţe de gen încă mai persistă în ceea ce priveşte participarea pe piaţa forţei de muncă, remunerarea şi riscul de sărăcie. În plus, femeile au în continuare tendinţa de a lucra mai puţine ore în total decât bărbaţii şi, deşi acest lucru poate reflecta unele preferinţe individuale, aceasta duce la posibilităţi reduse de dezvoltare a carierei, salarii mai mici şi pensii viitoare mai mici, neutilizarea deplină a capitalului uman şi, prin urmare, o creştere economică şi o prosperitate redusă. Disparităţile de gen generează, prin urmare, atât creşterea costurilor economice, cât şi creşterea costurilor sociale şi ar trebui să fie găsite soluţii eficiente atunci când ele rezultă din obstacole sau constrângeri venite din partea societăţii sau a instituţiilor.

Se pot observa unele diferenţe între statele membre în ceea ce priveşte disparitatea de gen în cazul orelor lucrate: în unele cazuri, o proporţie foarte mare de femei lucrează, dar programul de muncă e relativ scurt (de exemplu, în Olanda, Germania, Austria şi Marea Britanie); în altele, participarea femeilor e mai redusă, dar cele încadrate în muncă tind să lucreze relativ mai mult (în numeroase ţări din Europa Centrală şi de Est, Spania, Irlanda). Numai unele state membre (în special ţările nordice şi cele baltice) reuşesc să combine ratele ridicate de ocupare a forţei de muncă feminine cu un nivel scăzut de disparitate de gen în ceea ce priveşte orele lucrate. O politică eficace cuprinde un timp de lucru egal indiferent de gen, o muncă flexibilă pe scară largă, stimulente pentru împărţirea muncii neremunerate în cadrul unui cuplu şi sisteme de îngrijire a copiilor în creşe şi grădiniţe compatibile cu un loc de muncă, mai abordabile şi accesibile, cu program mai lung.

Dimensiunea socială a UEM

Creşterea continuă a divergenţelor macroeconomice, sociale şi de ocuparea forţei de muncă ameninţă obiectivele centrale ale UE, astfel cum sunt prevăzute în tratate, şi anume să fie în beneficiul tuturor membrilor săi prin promovarea convergenţei economice şi să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor din statele membre. Cea mai recentă analiză arată că divergenţele actuale îşi au originea în primii ani de introducere a monedei euro, atunci când, în unele state membre, creşterea dezechilibrată bazată pe acumularea datoriei, alimentată de ratele scăzute ale dobânzii şi un nivelul ridicat al afluxului de capital, a fost asociată deseori cu evoluţii dezamăgitoare în materie de productivitate şi de competitivitate.

În absenţa posibilităţii de devalorizare a monedei, ţările din zona euro care încearcă să îşi recâştige competitivitatea costurilor trebuie să se bazeze pe o devalorizare internă a salariilor (controlul salariilor şi al preţurilor). Această politică are însă limitele şi dezavantajele ei, mai ales în materie de creştere a şomajului şi de dificultăţi sociale, iar eficacitatea ei depinde de mulţi factori, cum ar fi deschiderea economiei, rezistenţa cererii externe şi prezenţa politicilor şi a investiţiilor care favorizează competitivitatea nebazată pe preţuri.

Comisia a propus în octombrie 2013, în comunicarea sa privind dimensiunea socială a UEM, o supraveghere sporită a situaţiei sociale şi a ocupării forţei de muncă. Pe termen lung şi după modificări ale tratatului, o capacitate bugetară a UEM, dublată de un mecanism capabil să absoarbă şocurile, ar putea completa instrumentele de coordonare existente.

Sursa: Comisia Europeană

De la Marea Mediterană până la apele învolburate ale Mării Nordului, de la Oceanul Atlantic la Marea Neagră, aceste sate încremenite în timp pot determina pe oricine să aprecieze şarmul unei vieţi tihnite.

Hallstatt – Austria

Satul de poveste din centrul Austriei se bucură de o aşezare magnifică pe malul Hallstätter See, între apele curate ale acestui lac şi un versant luxuriant ce urcă dramatic din malul apei. O tradiţie a mineritului de sare, începută cu multe milenii în urmă, se traduce astăzi prin durabilitate şi prosperitate în micuţa comunitate.

Tellaro – Italia

Drumurile şerpuite de-a lungul crestelor colinelor şi un port de-a dreptul minuscul au protejat Tellaro de valul de turişti ce a înghiţit alte orăşele din regiunea Liguria (nord-vestul Italiei). O sumedenie de clădiri pastelate stau agăţate pe versanţii abrupţi ai lui Tellaro. În mod grăitor, această aşezare ocupă cel mai estic punct al Golfului Poeţilor (Golfo dei Poeti).

Bibury – Anglia

Regiunea deluroasă Cotswold este o zonă de o frumuseţe naturală remarcabilă din sud-vestul Angliei, iar unul dintre cele mai frumoase sate ale sale este Bibury, unde pe pajişti verzi răsar căsuţe vechi din piatră, cu acoperişuri înclinate abrupt. Râul Coln, care străbate satul, mişună cu păstrăvi, însă zona cu adevărat pitorească este Arlington Row, un lanţ de vile construite în secolul al XVII-lea.

Colmar – Franţa

Influenţe franceze şi germane se contopesc în acest sat alsacian bine conservat. O gamă largă de stiluri arhitecturale, de la goticul german la neobarocul franţuzesc, poate fi reperată în cătunul vechi, care a fost scutit de distrugere în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, datorită frumuseţii istorice a străduţelor sale pietruite, a canalelor liniştite şi a căsuţelor pe jumătate din cherestea.

Reine – Norvegia

Situat la nord de cercul polar, Reine este un sat de pescuit cochet din arhipelagul Lofoten, o zonă superbă de sălbăticie nordică, în care golfuri de safir mângâie fiorduri în preajma vârfurilor muntoase. Multe dintre cabinele de un roşu aprins ale pescarilor (numite Rorbuer) au fost transformate în vile confortabile, care oferă vizitatorilor acces direct la Marea Norvegiei. Ce loc mai potrivit pentru a savura spectacolele copleşitoare de lumini ale aurorei boreale…

Pučiśća – Croaţia

Autobuzele şi vasele de croazieră care se opresc de-a lungul însoritei coaste dalmate a Croaţiei dezlănţuie pofta turiştilor de a cunoaşte farmecul Dubrovnik-ului şi bătrânul sat insular Hvar. Mai puţini îşi găsesc calea către Pučišća, pe insula Brač. Recompensa este un sat de litoral cu farmec neconvenţional: vile din piatră albă cu acoperişuri de teracotă, alei pietruite înguste şi o piaţetă pavată cu piatră. E o ocazie pentru a te încălzi într-o relativă singurătate şi a înota în unele dintre cele mai turcoaz colţuri ale Mării Adriatice.

Telč – Republica Cehă

Localnicii din Telč, o aşezare mică din sudul Moraviei, au intrat pesemne în competiţie pentru frumuseţea caselor lor, aşa cum ne indică în prezent aspectul pieţei principale alungite, unde fiecare clădire este parcă mai arătoasă decât următoarea. Faţadele în stil baroc şi renascentist, oferind frontoane mari vopsite în pasteluri moi, adăpostesc acum mici magazine şi cafenele. Un impunător castel renascentist şi iazuri pline de peşte înconjoară piaţa.

Cong – Irlanda

Înconjurat de pârâiaşe, satul pitoresc Cong se află la frontiera dintre regiunea Mayo şi Galway, o regiune de lacuri şi pajişti de un verde vibrant presărate cu oi la păscut. În Cong găsim numeroase poduri de piatră, ruinele unei mănăstiri medievale, ocazionala cabană acoperită cu stufăriş şi Castelul Ashford, o proprietate mare în stil victorian care a fost transformată într-un hotel de lux romantic.

Gruyères – Elveţia

Gruyères este renumită pentru brânza cu acelaşi nume, a cărei uşoară aromă de alune se topeşte atât de bine în fondue. Însă puţini sunt familiarizaţi cu satul în sine, un cătun medieval în valea superioară a râului Saane din vestul Elveţiei. O stradă largă pavată cu piatră duce până la magnificul castel Gruyères, cu ale sale impunătoare fortificaţii de secol XIII, de unde poţi admira măreţia Alpilor.

Bled – Slovenia

Această micuţă aşezare de munte din nord-vestul Sloveniei îmbrăţişează malurile lacului Bled, ale cărui ape glaciare albastre împresoară o insuliţă pe care se află Biserica Adormirea Maicii Domnului. După o plimbare de două ore în jurul lacului şi o excursie la castelul medieval de pe creastă, te poţi ospăta cu specialităţi culinare locale, cum ar fi kremšnita sau kremşnit, cum este cunoscut în România.

Pagini realizate de Sorin STAICU

Cineva a avut o idee inspirată!

Nu neapărat originală, oricum însă mai mult decât necesară într-un asemenea moment politic.

A insistat aşadar persoana cu pricina să fie întrebaţi românii cum ar vrea să fie ţara lor.

Răspunsurile nu s-au lăsat aşteptate, dorinţa general exprimată fiind aceea că românii doresc ca România să fie cu adevărat ţara lor.

Adică cea scoborâtoare prin istorie şi lăsată nouă moştenire de amar de generaţii.

Părerile autohtone au fost completate degrabă de câteva studii-anchetă puse la cale de instituţii specializate europene.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Gheorghe VERMAN
LUMEA SATULUI NR.23, 1-15 DECEMBRIE 2012