Turismul ecologic este o utopie, dar putem fi atenți să practicăm un turism responsabil. Este un subiect care trebuie abordat cu mult mai multă seriozitate, mai ales în contextul în care Uniunea Europeană solicită țărilor membre mai multă atenție în ceea privește protecția naturii. Delta Dunării este un ecosistem extrem de complex, în care fiecare verigă este importantă. Nu există rol secundar sau principal aici. Totul este într-o simbioză fără cusur. Fac referire la Delta Dunării pentru că, odată cu venirea primăverii, foarte mulți turiști vor alege să își petreacă aici concediul, iar actorii din industria turismului trebuie să păstreze un echilibru al opțiunilor pe care le prezintă vizitatorilor. Mă gândesc aici la bărcile cu motor, spre exemplu, care, deși permit accesul cu rapiditate și ușurință în intimitatea Deltei, au efecte grave asupra ecosistemelor naturale. Daniel Petrescu, proprietarul unor hoteluri plutitoare, Ibis Tour, spune că într-adevăr dezvoltarea turismului poate pune și mai mult în pericol această biorezervație deja fragilă.

„Într–adevăr, în ultimii ani au apărut bărcile rapide care acum sunt o majoritate în Delta Dunării. Multe agenții, dar și privați oferă excursii de o zi. Acestea se petrec în viteză, fără a oferi clienților posibilitatea să se bucure de natură. În fuga lor, acestea perturbă liniștea și pot distruge cuiburile păsărilor. Clienții noștri au parte de o experiență total diferită; viteza medie de deplasare a ambarcațiunilor noastre este de 7 km/h, așadar o viteză care îți permite să observi natura și să o protejezi în același timp. Dacă faceți o excursie în Delta Dunării puteți să îi faceți observație ghidului sau celui care conduce barca atunci când vedeți că deranjează păsările, apropiindu-se prea mult sau intrând în viteză în grupurile ce pescuiesc.“

Responsabilitatea de a păstra Delta Dunării în afara oricăror pericole care i-ar putea aduce degradare le revine atât operatorilor de turism, cât și turiștilor. De ce spun asta? Pentru că acolo unde există cerere , există și ofertă. Practic, dacă noi, vizitatorii, avem o minimă cultură cu privire la lucrurile permise și interzise într-o rezervație naturală, dacă respectăm natura, cei care oferă servicii vor scăpa de presiunea de a oferi oamenilor experiențe care să dăuneze mediului înconjurător. Din nefericire, ca în multe alte domenii, cei care oferă servicii de turism sunt tentați să eludeze regulile pentru a satisface dorințele clientului. Astfel afacerile lor supraviețuiesc. Sunt de blamat? Cine poartă cea mai mare vină, turistul iresponsabil, care nu acceptă că nu are voie să rupă nuferii sau să se apropie de coloniile de păsări, sau cel care oferă servicii și știe care sunt regulile, dar care pune mai presus banii? Cert este că Delta are nevoie de oameni cu educație, iar acest lucru îl putem face predându-ne reciproc lecții de bun simț și, mai ales, de educație în privința protecției naturii.

„Este destul de simplu să respecți câteva reguli. Nu te apropia prea mult de cuiburi, nu intra în colonii pe perioada cuibăritului, nu fugări păsările cu barca, nu face zgomot și nu circula cu viteză în zonele de hrănire și cuibărit! Din păcate, marea majoritate a operatorilor de aici promovează un turism agresiv de o zi, care uneori îi poate deranja pe cei care caută liniștea și relaxarea. Bărcile rapide au avantaje și dezavantaje, dar totul rămâne la latitudinea conducătorului. Transportul mai facil al persoanelor în Deltă este un avantaj al lumii moderne. Putem promova un turism responsabil care să țină pasul cu schimbările ce au loc în mod natural în habitatul de pe teritoriul ARBDD și, cu siguranță, generațiile viitoare se vor putea bucura de frumusețea acestor locuri. În fond, tipul de turism practicat în Delta Dunării poate fi dictat și de către clienții bine informați și educați.“

Daniel Petrescu a văzut Delta în toate anotimpurile și spune că, din aprilie și până în octombrie, este o destinație fantastică. Delta Dunării este cămin permanent sau sezonier pentru sute de specii de păsări. Gândiți-vă că doar în lunile iulie și august se pot observa aici peste 100 de specii de păsări. Este o diversitate incredibilă, coexistând aici aproape toate speciile de stârci, chire și două specii de pelicani, plus altele mai puțin cunoscute. Unele specii de păsări pornesc în migrația de toamnă la începutul lui iulie, iar altele la sfârșitul lui octombrie. „Noi întotdeauna încercăm să prezentăm viața sălbatică în așa fel încât oamenii să înțeleagă cât este de fragilă și frumoasă. Majoritatea celor care ne trec pragul pleacă cu o nouă viziune despre natură și păsări, în general. Ghizii noștri sunt, de asemenea, implicați în proiecte diverse pentru monitorizarea speciilor de păsări, plante, fluturi și au cunoștinte vaste în aceste domenii.“

Laura ZMARANDA

Într-un fost golf maritim ce includea teritoriul Deltei și al lagunei Razim-Sinoe s-a format Delta Dunării, tărâm de poveste, un adevărat paradis natural.

Delta a evoluat în strânsă legătură cu cele trei brațe, în ordinea existenței lor: Sfântu Gheorghe (cel vechi), Sulina și Chilia (cel mai recent).

Acest incredibil tărâm al apelor adăpostește peste trei sute de specii de păsări și nenumărate specii de pești, de la sturioni la crapi şi bibani, în timp ce varietatea de 1.150 de specii de plante cuprinde de la liane împletite pe trunchiurile copacilor în pădurile de stejar până la nuferi. UNESCO a desemnat Delta Dunării ca fiind o „Rezervaţie a Biosferei“.

Dacă vă opriţi într-un sat de pe malul apei veţi descoperi pescarii gătindu-şi propria versiune a borşului rusesc la foc în aer liber

Dunărea se desparte în cele trei brațe principale astfel: prima bifurcare se produce la vest de Tulcea (la Pătlăgeanca), despărțindu-se spre nord brațul Chila. La est de Tulcea, cursul Dunării se bifurcă pentru a două oară în brațele Sulina și Sfântul Gheorghe. Brațul Chila, în nord, are lungimea cea mai mare (120 km) și debitul cel mai ridicat – aproximativ de 60% din volumul fluviului e brațul Chilia – alternează sectoarele cu un singur curs (în dreptul grindurilor: Stipoc, Chilia și Letea) cu sectoarele de bifurcare (în mai multe cursuri secundare), între grinduri.

Brațele secundare sunt: Tătaru, Cernavodă, Babina. La vărsare în mare se creează în prezent o deltă secundară (delta secundară a Chiliei), care avansează în mare cu câțiva zeci de metri pe an (40-80 m/an). Porțiunea în formare nu este inclusă în teritoriul țării noastre.

Brațul Sulina este cel mai scurt (64 km), aproape drept, regularizat și canalizat, în urma cu aproape un secol. La vărsarea în mare are loc o depunere a aluviunilor (la contactul între apele dulci ale fluviului și apele sărate ale mării), formându-se o Bară (Sulina) care blochează cumva gura de vărsare. Pentru aceasta a fost construit un dig (cu o lungime de 10 km), care îndepărtează spre larg aluviunile aduse de curentul circular al mării. Totodată, are loc o dragare continuă a brațului pentru a-l păstra navigabil pentru nave maritime care au un pescaj de 7 m.

Brațul Sfântul Gheorghe (108 km) cu direcție dominantă spre sud-est formează la vărsare o acumulare de nisip sub forma unor insule (insulele Sacalin). Din brațul Sfântul Gheorghe se desprind spre sud canalele Dranov și Dunavat, prin care se realizează legătura cu laguna Razim.

Anca LĂPUȘNEANU

Acesta este paradisul. O întindere de apă, stuf și pământ. Rezervația Biosferei Delta Dunării este cea mai importantă zonă umedă a țării noastre și reprezintă căminul pentru zeci de specii de păsări, dar și animale și plante endemice. Natura a plăsmuit aici o nadă a apelor. Canale înguste, cu dantelărie de stuf te poartă spre lacuri întinse unde coloniile de păsări se odihnesc laolaltă, fără pismă. „Constelații“ de nuferi se întind peste ape și susțin în rețeaua lor de frunze cuiburile de păsări. Nimic nu este întâmplător în această nadă a apelor, totul este într-o perfectă simbioză. Și, cumva, omul și-a făcut loc în această poveste. Sate pescărești, mai mari sau mai mici, s-au dezvoltat în inima Deltei și au asimilat pentru sine ritmul pe care natura îl impune aici.

Ani de-a rândul au păstrat această cadență și lumea lor a rămas una arhaică, ruptă de fuiorul timpului care a cuprins în frenezia lui alte părți ale pământului. Abia curând am ajuns în Deltă, deși poveștile despre comunitățile rurale de aici și despre frumusețea lor m-au însoțit de multă vreme. Am pornit spre Maliuc, o comună din extremitatea estică a ostrovului, pe Brațul Sulina, la aproximativ 30 km de Orașul Tulcea, în miezul verii și al unei vipii care a mistuit multe dintre regiunile agricole ale țării. O secetă cumplită care s-a simțit profund și aici în Deltă. Dunărea a secat îngrijorător de mult și parte din canalele navigabile au fost imposibil de parcurs cu bărcile. Din portul Tulcea am continuat drumul de o oră și jumătate către Maliuc cu un vapor de dimensiuni rezonabile, de mică viteză,  încărcat ochi mai degrabă cu oameni de-ai locului porniți să își rezolve treburile zilnice, decât turiști. Din punct de vedere geografic, Maliuc se găsește în prima treime vestică a Deltei Dunării, fiind unul dintre punctele incluse în foarte multe din traseele turistice dedicate vizitării Rezervației Biosferei Delta Dunării, cum ar fi ghiolurile Fortuna, Sontea, Păpădia. Ce nu afli însă din descrierile de pe Internet atunci când te hotărăști să devii vizitator al acestei comune?

Faptul că Maliuc, un fel de paradis pierdut din Biosfera Deltei Dunării, cu cele cinci sate răsfirate pe Brațul Sulina cu acces între ele doar pe apă, Gorgova, Ilganii de Sus, Maliuc, Partizani și Vulturu, este o comună cu un nivel de dezvoltare foarte redus. Satul Maliuc, cel în care ne-am petrecut timpul, are cel mult 100 de locuitori, majoritatea bătrâni care nu s-au îndurat să renunțe la traiul lor de o viață așa că au rămas aici. Satul poate fi vizitat pe de-a întregul în două zile. Case modeste, majoritatea vopsite în alte culori decât acel albastru incredibil în care pâlpâia esența arhitecturii locului, pontoane încropite pe marginea canalelor, câteva animale odihnite la umbra unui șopron bătrân, gâște pornite pe gâlcevă și o lună care pare și mai misterioasă atunci când își acompaniază intrarea pe scena astrală cu urletul șacalilor. Un turist care nu este dispus să se bucure exclusiv de frumusețea naturii (care nu poate fi pusă la îndoială sub nicio formă), va fi probabil dezamăgit să constante că infrastructura în satul Maliuc este limitată la existența a doar câteva străzi astfaltate. În rest colbul se ridică sub „vâltori“ de vânt care se domolesc la adăpostul vegetației sau se sting în canalele cu apă. Iluminatul este asigurat doar pe „promenadă“ și doar pe câteva străzi principale.

În port sunt construite câteva blocuri, însă imaginea lor este departe de cea a unui cartier măcar modest. Ultima lor reabilitare a fost făcută probabil cu mulți ani în urmă. În centrul comunei se găsește primăria, școala, un dispensar și o biserică, iar întreaga economie a acestui mic univers rural gravitează în jurul turismului și a pescuitului. În satul Maliuc există patru sau cinci pensiuni care oferă, pe lângă cazare și mâncăruri specifice zonei, excursii pe canalele Dunării. Iarna se închid, iar natura rămâne singură, netulburată.

Acesta este paradisul, o întindere de ape, stuf, pământ și o mână de oameni care îndură vremurile așa cum le sunt date.

Laura ZMARANDA

GALERIE FOTO

„Și altele – între care Danubiu-i cel mai mare,/Mai jos de Nil să fie, el nu vrea nicidecum.“ Încheiem, astăzi, periplul nostru prin spațiul rural al Deltei Dunării, cu versurile lui Publius Ovidius Naso, scrise acum mai bine de 2000 de ani, în exilul său la Pontul Euxin. Mare și ispititoare-i Delta Dunării, am zice și noi, fie și numai pe întinsul celor trei comune despre care vom scrie astăzi.

Mahmudia (2.341 de locuitori), denumită în trecut și Salsovia, este unica localitate din Delta Dunării unde World Wide Fund for Nature (WWF România), cu larga participare a localnicilor și autorităților, a dezvoltat un proiect pentru refacerea biodiversității și utilizarea economică sustenabilă a unei suprafețe de 1.000 ha. Mai exact, acest lot, transformat în teren agricol prin anii `80, a fost reconstruit prin ample lucrări hidrotehnice, revenind cumva la forma inițială. În desfășurare se află acțiuni de eliminare a plantelor invazive și de refacere a florei, de replantare a speciilor specifice, salcie și plop, de asigurare a condițiilor de cuibărire pentru păsări. Comunitatea locală crede că pe viitor vor fi posibile activități precum ecoturism, birdwatching, pescaturism, exploatarea stufului în meșteșugurile tradiționale etc. În general, această așezare, alcătuită dintr-un singur sat, dă semne bune de dezvoltare. Autoritățile s-au îngrijit să asigure cât de cât infrastructura publică (proiecte de extindere apă și canalizare, modernizare străzi, școală și grădiniță, centru cultural, parc de agrement), iar răspunsul antreprenorilor din turism n-a întârziat să apară, în Mahmudia existând suficiente capacități de cazare, iar la câteva sunt amenajări chiar interesante de petrecere a timpului liber (ștranduri, locuri de joacă). Firește că Dunărea de pe Brațul Sf. Gheorghe conferă întreaga savoare; dacă autoritățile duc la bun sfârșit proiectul de la debarcader, am zice că s-a făcut un alt mare pas! Bine, ar mai fi aici Cetatea Salsovia, fost castru militar și anexă a Legiunilor militare romane, dar obiectul este departe de a fi pus în exploatare, așa că turiștii sunt mai degrabă atrași de... Parc aventura Salsovia!

Comuna Murighiol (fostă Independența, între anii 1985 și 1989) este așezată pe malul lacului cu același nume și ieșire, evident, la brațul Sf. Gheorghe, având în componență satele Murighiol – Dunavățu de Sus, Dunavățu de Jos (Lacul Barcaz), Plopu (malul lacului sezonier Beibugeac), Sarinasuf (aproape de Lacul Razim), Colina și Uzlina (extensie brațul Sf. Gheorghe). Pe actualele teritorii s-au găsit urme de locuire getică (ec.IV î.Hr.) și romană (sec. II-III d.Hr.) și tot aici sunt ruinele cetății Halmyris, de numele acesteia legându-se sfârșitul tragic al primilor martiri creștini din Dobrogea, preotul Epictet și tânărul său discipol Astion. Satele au fost întemeiate în perioade diferite, majoritatea prin anii 1700, de turci, tătari, lipoveni, ucraineni și români; astăzi, românii sunt majoritari (aproape 90%). Populația comunei se ridică la 3.876 de locuitori. În strategia de dezvoltare se vorbește despre faptul că „Murighiol este una dintre puținele comune care înregistrează o ușoară creștere a populației“. Nu toate satele se găsesc în această situație fericită: Colina și Dunăvățu de Jos sunt „pe cale de dispariție într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat. Îmbătrânirea, perspectivele reduse de dezvoltare economică, sărăcia, slaba calificare a forței de muncă, migrația tineretului și a persoanelor calificate constituie cauzele principale care au generat o astfel de realitate”.

Locuitorii de astăzi îmbină mai multe activități: agricultura, creșterea animalelor și pescuitul (există câteva societăți și asociații piscicole), dar pesemne vor beneficia și ei de dezvoltarea turistică, având în vedere capacitățile de cazare (unele somptuoase) existente. Și discutăm despre o dezvoltare a acestora care întrece orice așteptare. Vorbind despre infrastructura publică, în comună există, potrivit autorităților, 5 grădinițe, 5 școli gimnaziale și o Școală de Arte și Meserii, cămin cultural în satul de reședință, plus unul nou la Sarinasuf (în celelalte cătune există, dar nu mai sunt funcționale), 2 biblioteci (școală și cămin), biserici, un centru de sănătate + punct farmaceutic, realizat cu sprijinul financiar al Ambasadei Coreei de Sud, un dispensar în satul Dunavățu de Jos construit în 2008. În ultimii ani, Primăria Murighiol a finalizat câteva proiecte: alimentare cu apă (Dunavățu de Sus și Dunavătu de Jos) – 1 milion euro; sistem de canalizare (Murighiol) – 400.000 lei; extindere/modernizare rețea de apă (Murighiol) – 400.000 lei; blocuri ANL, cu 28 de apartamente – 400.000 lei. Au existat proiecte și de modernizare a drumurilor, dar la acest capitol mai este serios de lucru.

Sfântu Gheorghe, localitate formată dintr-un singur sat, ocupă o parte a grindului Sărăturile din Delta Dunării. Situată pe malul stâng al brațului Sf. Gheorghe, chiar la vărsarea acestuia în Marea Neagră, comuna dispune, la distanță de 2 km, de cea mai întinsă plajă de pe litoralul românesc (30 km lungime și 1-2 km lățime). Deunăzi vreme, mai precis în secolul XIX, localitatea se chema „Katarlez“ (citită cu terminația „ț“), tot un fel de Gheorghe, dar în limba turcă. Povestea spună că pe la 1821 aici ar fi sosit o corabie turcească, iar din cătun s-au auzit cavalul ciobanilor și cântecul pescarilor. Cum vizita s-a nimerit să fie chiar de celebrarea Sf. Gheorghe, pașa a numit satul Katarlez, în cinstea acestei zile. În fine, așezarea este foarte veche, nu doar de atunci, culturile Hamangia și Gumelnița fiind legate de gurile Dunării. Comuna este atestată documentar din secolul al XIV-lea, când pe aceste locuri au poposit și niște negustori italieni; oricum, pe harta genovezului Visconti, din 1318, apare menționat locul „San-Giorgio“. Într-un fel sau altul, ca mai toate localitățile din Dobrogea, aici s-au stabilit, în afară de români, lipoveni, ucraineni, turci, italieni, ruși etc. La ultimul recensământ oficial, în cătunul izolat printre ape trăiau 821 de locuitori. Satul dispune de o infrastructură minimă: o școală, o biserică, un cămin cultural, un dispensar (fără medic), oficiu poștal, piață agroalimentară, 11 km de străzi neasfaltate în cea mai mare parte, alimentare cu apă. Accesul este posibil numai pe cale navigabilă, singura legătură terestră fiind cu orașul Sulina. Sătenii se ocupă cu pescuitul, cu agricultura pentru consumul propriu, cu creșterea animalelor și, mai nou, cu turismul, comuna având statutul de sat turistic. Vizitatorii – și sunt câteva mii, poate zeci de mii vara – sunt cazați în casele locuitorilor, unde pot primi pensiune completă ori în cele aproape 20 de structuri turistice (inclusiv două hoteluri plutitoare). În afară de plajă, oaspeții se pot bucura de plimbările cu barca pe brațele secundare ale Dunării, pe canale și lacuri, pe Insula Sacalin, la capătul căreia se află o mare rezervație de pelicani, în zona  Rezervației Naturale „Perișor-Zatoane”.

Maria Bogdan

Delta Dunării oferă un peisaj unic. Vizitatorul va savura fiecare priveliște, fiecare zbor de pasăre, fiecare moment al zilei cu o curiozitate crescândă inclusiv în ceea ce privește puținătatea traiului din satele din mijlocul apelor. Și întotdeauna, ca orice român care-și dă cu părerea, vine și concluzia: „Da, oamenii Deltei trăiesc greu.“ Continuăm azi călătoria noastră prin comunele din Delta Dunării, prezentându-vă câteva aspecte din Crișan, Nufăru și Beștepe.

Crișan, locul cunoscut grație legendarului Patzaichin

Crișan, formată din satele Caraorman (canalul Caraorman), Crișan (brațul Sulina) și Mila 23 (Dunărea Veche), se întinde pe o arie administrativă de 380,7 km², având o populație totală de 1.228 de locuitori, cu o densitate așadar de 3,23 loc/ km². Localitatea datorează mare parte din popularitate multiplului campion mondial, olimpic și european, legendarul canoist Ivan Patzaichin, care sprijină, prin asociația care-i poartă numele, dezvoltarea durabilă și protejarea zonei, mai cu seamă a satului Mila 23. În 1894, satul Crișan apare pentru prima dată în documente sub numele de Carmen Sylva, pseudomimul reginei Elisabeta a României, dar probabil că, aidoma Caraormanului și a majorității spațiilor rurale din Deltă, a fost fondat mai timpuriu fie de descendenții cazacilor refugiați în a doua jumătate a sec. al XVIII- lea, fie de lipovenii ce au părăsit Rusia în timpul represiunii religioase țariste. Mila 23 apare mai târziu, la începutul secolului trecut existând aici 2 sau 3 case de pescari. Accesul înspre cele trei sate se face exclusiv pe apă, iar între Crișan, Caraorman și Mila 23 fie pe apă, fie pe un drum pietruit (DC7, 12 km) sau din pământ (DC 8, 7 km). Rețeaua stradală din intravilanul localităților comunei însumează 25,0 km, multe din drumuri fiind în stare foarte rea. Distanța mare dintre sate și transportul dificil (pe timp de iarnă, uneori localitățile rămân complet izolate din cauza sloiurilor de gheață) a făcut ca, într-un fel sau altul, fiecare să aibă propria infrastructură, respectiv câte o școală gimnazială, un dispensar, un cămin cultural, o biserică și sistem de alimentare cu apă. Ocupația de bază a locuitorilor se rezumă la pescuit, creșterea animalelor și cultivarea legumelor strict pentru necesarul gospodăriei. Viitorul, evident, este legat de turism, deja existând, mai cu seamă la Mila 23 și Crișan, peste 35 de capacități de cazare turistică.

Poarta de intrare în Delta Dunării

Cândva s-a numit altfel: Prislava și Prislavăț, până în 1908, Domnița Maria, între 1908 și 1948, Ada Marinescu, între 1948 și 1964. Vorbim depre Nufăru, satul reședință al comunei cu același nume, așezat pe brațul Sf. Gheorghe, cu urme de locuire încă din perioada bizantină (sec. X-XIII d.Hr.). Mărturie stă cetatea Cetatea Prislava, cu rol determinat în comerțul acelor vremuri pe Dunăre, distrusă în urma deselor năvăliri ale cerchezilor și turcilor. Un alt sat, Malcoci, are o istorioară aparte: a fost fondat, la începutul sec. XIX, de o colonie germană venită din Rusia, condusă de Ignatz Hoffart; în timpul războiului ruso-turc din 1855 căpetenia a fost ucisă de turci, dar etnicii germani au rămas încă multă vreme în aceste locuri, ei fiind responsabili de ridicarea bisericii (1883) și a școlii (1891).

Localitatea Nufăru are două sate situate, față în față, pe brațul Sf. Gheorghe, Ilganii de Jos – stânga, Nufăru – dreapta, celelalte, Victoria, respectiv Malcoci, fiind în afara Rezervației Biosfera Delta Dunării fiind poziționate pe uscat. Nufăru este considerat poarta de intrare în Delta Dunării, legătura cu Iglanii de Jos, așezare dominată de peisajul specific – bălți, sălcii, pelicani, bărci pescărești, liniște, mult verde și albastru – fiind posibilă exclusiv pe apă. Conform  recensământului din 2011, populația comunei Nufăru se ridica la 2.273 de locuitori, ocupația de bază fiind agricultura, pescuitul și creșterea animalelor (peste 9.000 de capete de ovine și caprine). Economia locală este susținută de comerț, turism și, se înțelege, de activități agrare. Infrastructura este una bună, cu sistem de alimentare cu apă în toate cele patru sate, canalizare în Nufăru și Malcoci (cu ceva probleme de funcționare) și proiect de extindere a rețelei în Victoria și Iglanii de Jos. De asemenea, rețeaua de drumuri este mai bine întreținută, ca de altfel și infrastructura educațională (cu sală de sport) și de sănătate. Poate pentru a-i atrage spre baștină, autoritățile le-au oferit tinerilor 154 de loturi pentru case, cu titlu gratuit, iar, cel mai recent, primarul s-a angajat să aducă rețeaua de gaze în comună.

Satul de pe... cinci dealuri

Satul de reședință Beștepe este poziționat la o oarecare depărtare de brațul Sf. Gheorghe, dar comuna cu același nume, reorganizată în 2003, prin desprinderea de Mahmudia, are două cătune la stânga și la dreapta Dunării, Băltenii de Jos și Băltenii de Sus. Cunoscut deunăzi vreme sub numele de Islam Beștepe și dezvoltat în zona de confluență a văilor Turia, Lutul Alb și Chior-Culac, Beștepe a fost întemeiat de turci, în sec. XVIII, fiind părăsit de ei după Războiul Ruso-Turc, din anii 1828-1829. Au rămas însă pe loc 78 de familii de ardeleni, iar mai târziu, după 1856, așezarea a fost repopulată cu români și bulgari, cărora li se datorează construirea unei biserici (1860) și a unei școli (1882). Unul din vestigiile care amintesc despre istoria îndelungată a comunei este cetatea getică Piatra lui Sava. Numele este de origine turcă, „beș“ însemnând „cinci“, iar „tepe“– „deal“, având semnificația așadar de „cinci dealuri“, aluzie la forma de relief din proximitate, un inselberg (n.n. – munte rămas izolat dintr-un masiv muntos dispărut) cu cinci cocoașe, cu altitudinea maximă de 242 m. De pe aceste culmi se pot admira Delta și Lacul Razim. Satul mai este denumit Beștepea Turcească, pentru a se deosebi de Beștepea Moldovenească, nume sub care era cunoscut satul Mahmudia. Băltenii de Jos (Carasuhatu de Jos, până în 1964, adică imaș negru, tradus din limba turcă) este un cătun înființat în sec. XVIII-XIX, accesibil numai pe calea apei, aici existând un debarcader pentru navele de călători. Accesul spre centrul comunei se face pe un drum de pământ, după traversarea brațului cu bărcile. Băltenii de Sus (Carasuhatu de Sus, până în 1964) este poziționat pe ambele maluri ale brațului Sf. Gheorghe. În cele două cătune dezvoltarea este minimă. Populația se ocupă cu pescuitul, legumicultura și creșterea animalelor, iar în ultima vreme sunt palide speranțe de dezvoltare turistică, prin apariția unor case de vacanță.

Maria BOGDAN

În călătoria noastră rurală prin Delta Dunării, după ce am poposit la Chilia Veche și C.A. Rosetti, vă invităm de data aceasta să ne oprim în Pardina, Ciatalchioi și Maliuc, trei așezări situate între brațul Sulina și Chilia, cu excepția câtorva cătune, poziționate la sud de canalul Sulina, dar în proximitatea Dunării.

O „umbrelă“ sub care nu crește mai nimic!

Comuna Pardina este așezată pe malul drept al brațului Chilia, pe o lungime de 12 km. În trecut a aparținut de unitățile administrativ-teritoriale Plaur și Ceatalchioi, ulterior declarându-se așezare de sine stătătoare. Satul a fost întemeiat de moldoveni și ucraineni, iar denumirea are o povestioară aparte. Se spune că, în timpul ocupației otomane, un bei turc a venit la plimbare în Delta Dunării, iar soția sa și-ar fi uitat umbrela sub o salcie. Când a realizat că nu o mai are, ar fi strigat „partișa, partișa!“, adică „umbrela, umbrela“. Cum în ucraineană cuvântul se traduce prin „pardin“, cătunul a fost asimilat cu locul unde a poposit beiul de... „Pardin“! Comuna are în componență un singur sat, Pardina, cu o populație de 527 de locuitori (recensământ 2011). Suprafața agricolă este de 30.600 ha, agricultura și creșterea animalelor (50.000 de capete de ovine și caprine) fiind activitățile economice de bază. Pescuitul aproape că a dispărut pentru simplul motiv că tinerii nu îmbrățișează această meserie străveche, iar vechii pescari nu mai sunt... Există, de asemenea, firave încercări de dezvoltare a turismului, iar autoritățile spun că atenția le este concentrată pe conservarea zonei, parte a Rezervației Biosferei Deltei Dunării. Cât despre modernizare, am zice cam așa: greu la deal, cu boii mici! Comuna este, se subînțelege, lipsită de resurse bugetare. Există un proiect de modernizare a drumurilor locale, cu o finanțare europeană prin PNDR, dar acesta nu este pus în practică deocamdată, autoritățile solicitând o prelungire a scrisorii de garanție din partea Fondului de Garantare a Creditului Rural. Un altul ar viza amenajarea unui lac, cu tot cu locuri de agrement, proiectul POR 2014-2020 având la dispoziție suma de 14,72 mil. lei. În rest există o școală, un dispensar construit deunăzi vreme, dar care nu prea are constant medic. Despre standardul de viață al locuitorilor n-avem prea multe de spus atâta vreme cât sunt familii ce au solicitat de la primărie subvenție pentru plata energiei electrice!

Sub zodia „bifurcației“ ghinioanelor?

Situată tot la granița fluvială cu Ucraina, comuna Ceatalchioi, cu satele Ceatalchioi, Pătlăgeanca, Plauru și Sălceni, își datorează numele poziționării sale la o bifurcație a Dunării, „çatal“ din limba turcă însemnând chiar așa, „bifurcație“, mai exact, „satul de la bifurcație“. Localitatea datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, fiind fondată de câteva familii de români, ruși și bulgari, venite din stânga Dunării. În 1878, văduva Domnica Belci-Cânci a oferit fonduri pentru ctitorirea bisericii, iar în 1904 s-a construit localul școlii. Conform recensământului din 2011, populația comunei se ridica la 593 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior, din 2002, când se înregistraseră 752 de locuitori. Localitatea a fost urmărită de ghinion, având o perioadă de timp conturile blocate din cauza unui proiect Sapard. Ei bine, după ceva vreme de la finalizarea asfaltării unei căi rutiere pentru că nu s-au respectat restricțiile de tonaj, drumul s-a distrus în așa hal încât autoritățile au fost obligate să returneze banii europeni. Și cum nu i-a avut, Bucureștiul a pus sechestru pe bunuri și pe conturi, dar mai târziu, prin 2015, tot Bucureștiul a plătit datoria! Pe urmă, fiindcă așa e „scris“ la unii, să se țină scai ghinioanele, pentru o altă investiție, a unei stații de captare și tratare a apei brute, lucrare de vreo 10 mil. lei, a fost nevoie de cam 14 ani până când aceasta să-și afle și utilitatea! Ceva „aventuri“, cu drum pe la DNA, au fost și la căminul cultural... În ultima vreme, cel puțin de când s-a creat instrumentul special de accesare a fondurilor europene, vorbim de ATI Delta Dunării, au mai fost ori sunt în plan alte obiective: iluminatul public stradal, reabilitare energetică a clădirii școlii din Pătlăgeanca (1,6 mil. lei), realizarea unui centru comunitar sanitar (0,8 mil. lei), reabilitare Școala Gimnazială Ceatalchioi (1,7 mil. lei). În plan economic, singurele activități țin de agricultură (cultura mare și zootehnie) și din ce în ce mai puțin de pescuit; cât despre turism, faptul că localitatea este oarecum izolată, mai cu seamă pe timp de iarnă, acest sector este slab reprezentat în această parte a județului Tulcea.

Fostul mic orășel din inima Deltei

Localitatea Maliuc (cu satele Gorgova, Ilganii de Sus, Maliuc, Partizani și Vulturu) a avut șansa să fie poziționată chiar în zona din care pornește turismul în Delta Dunării, de pe brațul Sulina și lacurile Cireiuvăț, Tătaru, Alb, Martin, Fortuna, Gorgova, canalul Arhipenco etc. Dintre cele trei localități, de departe este cel mai bine situată, dacă putem spune așa ceva pentru o așezare din inima Deltei Dunării, unde standardul de viață al locuitorilor este unul limitat, dezvoltarea în sine fiind dublu îngrădită de condițiile naturale și de statutul de rezervație de importanță mondială. Numele localității este de origine ucraineană, „maluk“ însemnând „copil“ sau om de statură mică, de unde s-ar trage concluzia că aici a existat cândva un singur locuitor. De altfel, multe din denumiri sunt legate de existența vreunei persoane, așa cum ar fi, în Deltă, gârla Rusului, gârla Turcului, gârla lui Moș Colea, gârla lui Moș Ion. În fine, satul Vulturu se chema, cândva, Vai-de-Ei, probabil de la viața grea a primilor locuitori. Localitatea este una nouă și în presa vremii se vorbea despre „noul orășel din Inima deltei“. În anul 1953 aici a fost creată Stația Experimentală Stuf, prilej cu care au lucrat la Maliuc oameni de știință, ingineri în cele mai moderne laboratoare ale vremii. Proiectul a fost abandonat curând, dar de atunci datează și câteva clădiri etajate (blocuri) și, în orice caz, acel eveniment a stat la baza constituirii așezării. Astăzi, în Maliuc sunt parcele experimentale piscicole, pentru aplicarea unor metode în amenajările cu scop productiv. Planul de acum aproape 70 de ani era ca populația să crească până la 2.000 de locuitori; ei bine, acesta  nu a reușit, comuna având 856 de locuitori (recensământ 2011). Activitățile preponderente țin de piscicultură, comerț și turism (sunt în jur de 25 de pensiuni). Și autoritățile locale s-au mișcat mai bine în sensul în care există alimentare cu apă în Gorgova, Maliuc și Partizani și chiar canalizare în satul Maliuc. Pe urmă, în ultimii ani, este o listă acceptabilă de proiecte: modernizare drumuri (5,6 mil. lei), modernizare și dotare cămin cultural (1,7 mil. lei), dezvoltarea infrastructurii IT nivelul Școlii Gimnaziale Maliuc și a unităților arondate (0,16 mil. lei), investiții pentru dezvoltarea infrastructurii turistice (3,6 mil. lei), dotare echipamente – buldoexcavator (0,52 mil. lei), teren de sport multifuncțional (0,43 mil. lei) etc.

Maria BOGDAN

Trebuie să fii temerar și să ai fluviul în sânge ca să poți trăi în cătunele risipite printre apele Rezervației Biosfera Delta Dunării. Ca vizitator, este fermecător să stai un sejur, o vacanță, dar să exiști zi de zi, în condițiile deloc ușoare și mai ales lipsite de decentul material, ține, cu adevărat, de miraj. Bine, aceasta e o perspectivă din afară; pentru oamenii Deltei este vorba despre o statornicie experimentată în milenii de locuire pe aceste meleaguri. Ei se află fix la locul potrivit, cu toate vitregiile pe care cei din afară nu le înțeleg. Statutul de rezervație a biosferei din patrimoniul mondial al UNESCO, cu o conducere mai mult sau mai puțin inspirată, exercitată de un guvernator al Deltei Dunării, conferă o mulțime de constrângeri pentru a păstra habitatul intact. Dar, chiar și așa, în ultimii ani s-a construit. Și s-a construit deopotrivă bine și rău.

Două nume te urmăresc la granița brațului Chilia cu Ucraina: Chilia și Periprava. Da, ați intuit, facem referire la legendarul cântec „La Chilia-n port“, care te trimite cu gândul la supliciul imposibil pe care l-au suportat deținuții politici în coloniile de muncă de la Chilia Veche (formația 0600) și Periprava (formația 0830). Locul din urmă cel puțin e aproape bântuit de amintirile chinuitoare ale pușcăriei create întâi pentru cei închiși pentru infracțiuni de drept comun și, din 1959, transformată în lagăr pentru „dușmanii“ noii orânduiri comuniste. Dar o să vă mire că melodia – devenită celebră odată cu ritmurile triste din filmul „Cel mai iubit dintre pământeni“ – nu are nimic în comun nici cu Chilia și nici cu Periprava. Creatorul ei este un tulcean născut în Luncavița, Puiu Spiru pe numele său, fiu al unei familii cu rădăcini grecești, exmatriculat de la Conservator pe motive de „origini nesănătoase“ și încarcerat la Bicaz din vina de a fi chiabur. Acolo, în detenție, a compus linia melodică și versurile acestei piese care s-a chemat întâi „La Dobrogea“ și apoi „La Chilia-n port“, iar textul era cu totul altul, cu simț estetic, față de cel care circulă astăzi printre lăutari, mai ales. Acesta povestea despre dorul său de a tăia tunel prin munți și a trece Dunărea, spre draga lui Dobroge.

C. A. Rosetti

Dar să începem a vorbi despre comunele de la limita nord-estică a Deltei. De exemplu, Periprava chiar este dusă la capătul lumii, așa cum inspiră tragismul din cântec, fiind cel mai estic punct al României. Face parte, alături de satele Cardon, C.A. Rosetti, Letea și Sfiștofca, din comuna C.A. Rosetti, una dintre cele mai izolate așezări umane din Rezervația Biosferei Delta Dunării. Localitatea este una foarte veche, cu urme ale locuirii pe grindurile de la Letea și Caraorman de prin sec. 6 în. Hr. Comuna – prima așezare permanentă din Deltă – cu o populație de 910  locuitori, este întemeiată de români (păstori moldoveni), dar aici se stabilesc, după prigoana creștinilor ortodocși, mulți ruși lipoveni (34% din populație). Locurile sunt absolut fascinante, începând de la herghelia de cai sălbatici și terminând cu Pădurea Letea (2.285 ha), monument al naturii, declarat rezervație a biosferei UNESCO. Aceasta este  asemănătoare unei păduri tropicale cu stejari argintii amestecați cu liane, ulmi, plopi etc., unde trăiesc șoimi, bufnițe, rațe sălbatice, vulturi cu coada albă, râși, șerpi, în jur de 1.800 de specii de insecte, iar pe dunele de nisip din exterior, țestoase și șopârle. Apoi trebuie să amintim de Priprava, cu o ornitofaună foarte bogată, aici fiind una dintre cele mai mari zone de cuibărit a gâștelor din toată Delta Dunării. Și neapărat nu trebuie să uităm de ruinele temutului lagăr comunist de muncă silnică pentru deținuții politici, cu istorii teribil de triste, care parcă planează și azi în tot aerul. Locuitorii se ocupă cu agricultura, pescuitul, creșterea animalelor, exploatarea stufului și silvicultura. Caracteristica de bază este, în afară de casele pitorești, sărăcia locuitorilor! În Strategia de dezvoltare a localității, dincolo de infrastructura edilitară, navală, rutieră, educațională și sanitară – și au fost și sunt proiecte inclusiv de apă/canal – se specifică faptul că punctul forte al așezării ar fi potențialul turistic. În special turismul rural și de agrement. Dar nu că se ridică niște pensiuni sau cabane pescărești este relevant; important ar fi ca ele să nu aducă avantaje numai deținătorilor, ci să răspândească un pic de mai bine pentru locuitori. Ori asta nu se prea întâmplă. Imaginați-vă, apropo de dificultăți, numai un lucru: în caz de urgență sanitară, dacă omul nu nimerește cele două zile în care medicul de familie este prezent în cele două dispensare de la Letea și C.A. Rosetti, singura cale de a ajunge la spital este transportul fluvial...

Chilia Veche

Comuna Chilia Veche (cu satele Câșlița, Chilia Veche, Ostrovu Tătaru și Tatanir), cu o populație de 2.200 de locuitori (90% români), este așezată în oglindă cu orașul Chilia Nouă, vechi teritoriu românesc, intrat, rând pe rând, sub jurisdicția imperiului Rus, primei Republici Moldovenești, României, Uniunii Sovietice și Ucrainei. Sunt două avantaje pentru care Chilia Veche este mai accesibilă: în toate localitățile se ajunge și pe cale terestră, pe drumul comunal DC 1, de-a lungul brațului Chilia, legătura cu comuna realizându-se cu ajutorul unui bac; suprafața arabilă este una extinsă, oferind o oportunitate în plus locuitorilor. Bineînțeles, patrimoniul de bază îl reprezintă cele 16 rezervații naturale, dintre care amintim câteva care se întind și pe teritoriul Chiliei: Rezervația Roșca-Buhaiova-Hrecișca (15.400 ha), unde cuibărește cea mai mare colonie de pelicani din Europa, dar și colonii de egrete, lopătari, stârci galbeni; Rezervația Perișor-Zătoanele (14.200 ha), unde cuibăresc cele mai multe lebede și pelicani creți; Rezervația Periteasca-Leahova (3.900 ha), cea mai populată cu păsări de pe coastă. Locuitorii dispun de infrastructura de bază: 1 școală gimnazială, 2 școli primare, 1 grădiniță, bibliotecă, cămin cultural, cabinet medical, cabinet stomatologie și farmacie, cabinet medical veterinar, o biserică parohială ortodoxă și o biserică de rit vechi. În anii din urmă s-au reabilitat străzi, s-a modernizat sistemul de iluminat public, se construiește un dispensar, există proiecte pentru modernizare rețea apă, unul pentru canalizare, iar cel mai nou, finanțat prin POR 2014-2020, în valoare de 17,8 mil. lei, vizează realizarea unei infrastructuri de agrement cu facilități de acostare în Portul Chilia Veche, port dezafectat după toate tranzițiile noastre de ieri și de azi. Infrastructura turistică este mai dezvoltată, existând mai multe hoteluri, pensiuni sau cabane pescărești. Dar să nu vă închipuiți că pe localnici îi ajută prea mult lucrurile pe care noi punem accent în Deltă, ciorba pescărească sau plimbările pe canale; aceștia au nevoie de viață de calitate, iar faptul că, în 20 de ani, comuna a pierdut aproape 1.400 de locuitori (de la 3.600, la 2.200), spune că lucrurile nu merg așa cum ar trebui. Și Chilia Veche poartă umbrele vechiului lagăr de muncă forțată a deținuților politici, iar mai nou, numele comunei este legat de „experimentul Tătaru“, proiect realizat cu fonduri norvegiene, după modelul închisorii Bastoy, din Țara Fiordurilor, gândit ca un fel de reintegrare și alfabetizare a deținuților în sistem deschis.

Maria BOGDAN

Marți, 24 noiembrie, pe pagina de Facebook Rowmania, cartea "Pe sub păsări şi peste peşti", realizată în cadrul Incubatorului de lectură. În carte și-au găsit locul și textele invitaților speciali, printre care s-a aflat şi campionul Ivan Patzaichin.

Peste 50 de copii din Delta Dunării, cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani, au participat la Incubatorul de lectură, un proiect inițiat de scriitoarele Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu. Experiența din vară s-a finalizat cu o carte scrisă chiar de copii: ”Pe sub păsări și peste pești„.

Atelierele s-au desfășurat online, în luna iulie, sub forma unor module gratuite de câte 3 zile, pentru copiii din localitățile: Vișina, Mila 23, Crișan, Jurilovca, Mahmudia, Sălcioara, Sulina și Sfântu Gheorghe. Incubatorul de lectură a reușit să-i reîmprietenească pe aceștia cu literatura, dovedind că scrisul și cititul pot fi instrumente dibace de explorare a sentimentului de apartenență la un spațiu unic – Delta Dunării.

Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu le-au înlesnit copiilor accesul la texte literare inedite, precum Elice de Simona Popescu, Robinson Crusoe de Daniel Defoe, Lumina e ca apa de Gabriel García Márquez sau Vulpea albastră de Sjón. 

Cartea se distribuie gratuit în școlile din Delta Dunării

Poveștile adunate de-a lungul atelierelor plecând de la aceste lecturi au prins culoare, fiind ilustrate de Maria Mălcică și, în final, legate în cartea ”Pe sub păsări și peste pești„, care va fi distribuită gratuit în școlile din Delta Dunării. Cartea este disponibilă spre descărcare în format electronic pentru cei care vor să se delecteze și să se informeze, în același timp.

Volumul mai cuprinde poemul colectiv în lanț despre lumea pe care o cunosc copiii cel mai bine, Delta. Stuful foșnește mereu este scris de 31 de autori și are 180 de versuri. În volum și-au găsit locul și textele invitaților noștri speciali: campionul Ivan Patzaichin, scriitorul Florin Bican, Oana Paula Popa (cercetătoare la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”) și ale inițiatoarelor proiectului, dar și eseul foto-literar al fotograful Adi Bulboacă.

Profesori coordonatori: Florentina Condrat (Şcoala Gimnazială Jurilovca), Paulina Militaru (Școala Gimnazială Mila 23), Anca Olaru (Școala Gimnazială Crișan), Larisa Țurlică (Liceul Tehnologic „Vasile Bacalu” Mahmudia).

Anca Lăpușneanu

Despre Delta Dunării, inclusă în Lista Patrimoniului Mondial Cultural și Natural Universal UNESCO, se spune deseori așa: „Constituie un adevărat muzeu al biodiversității, o bancă de gene naturală de valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.“ Cu o asemenea unicitate pe teritoriul său, județul Tulcea ar trebui să fie printre primele în țară, ca dezvoltare și standard de viață. Sau poate tocmai din cauza limitărilor generate de acest statut a rămas cum îl aflăm astăzi, pe poziția a 39-a între județele României, ca produs intern brut general. În fine, primul impuls e să crezi că turismul, efectuat după toate rigorile statutului de patrimoniu protejat, ar fi (sau ar putea fi) mină de aur pentru toată Dobrogea, nu doar pentru Tulcea. Și n-a fost...

Județul Tulcea se întinde pe 8.499 kmp (3,56% din suprafața țării), fiind al 4-lea cel mai mare din România, după Timiș, Suceava și Caraș-Severin. 3.446 kmp din suprafață (40,54%) reprezintă zone umede – Delta Dunării și Complexul Lagunar Razim-Sinoie. Datele despre populație nu mai sunt certe; în ianuarie 2020 se vorbea despre o populație rezidentă de 192.037 persoane și o populație după domiciliu de 234.243 persoane. Oricum ar fi, densitatea are valori reduse, fiind de 25-50 loc/kmp în jumătatea vestică și sub 25 loc/kmp în est. 53% din populație este concentrată în așezările rurale, unele dintre ele situate în lungul brațelor Dunării. Administrativ, județul este organizat în 46 de comune, 4 orașe și un municipiu.

Economia, dominate de sectorul serviciilor

Din punct de vedere economic, cu o bogăție naturală uriașă (Delta Dunării, Parcul Național Munții Măcinului, Dealul Bujorului, Chilia, Letea, Sulina, Crișan, Murighiol, Perișor-Portița, Sf. Gheorghe, Jurilovca, plajele de pe litoralul marin etc.), Tulcea rămâne una dintre cele mai sărace zone din țară. Deci nici cadrul natural de excepție, nici obiectivele turistice de patrimoniu (mănăstirile Vovidenia și Uspenia, Cocoș, Saon, Celic-Dere, cetățile Troesmis-Turcoaia, Beroe-Ostrov, Arrubium-Macin, Dinogetia-Garvan, Aegyssus-Tulcea etc.) sau multiculturalitatea, nu au reușit să dea strălucire zonei. Cum spuneam, ne-am fi imaginat că turismul ar fi trebuit să fie motorul dezvoltării sau principalul furnizor la alcătuirea PIB. Dar nu este deloc așa. Datele INS pentru 2019 arată astfel: structuri de primire turistică – 298 de unități; capacitate de cazare turistică – 7.522 de locuri; sosiri ale turiștilor în unitățile de cazare – 168.412 de persoane; înnoptări în structurile de cazare – 384.033. E posibil ca numărul vizitatorilor să fie mai mare, dar oricum ar fi, pentru o destinație de-o asemenea unicitate, orice cifră sub milionul de turiști este mică!

Și nici industria (26%) nu are aportul cel mai important în economia județului. Întreprinderile industriale, poziționate în centrele urbane (Tulcea, Babadag, Isaccea, Măcin și Sulina), dar și în unele comune (Niculițel, Topolog, Mihail Kogălniceanu), produc traulere pentru pescuit, vase-dormitor, alumină și feroaliaje, cărămizi refractare, mobilă, cherestea, confecții etc. Cât despre agricultură (9-11% contribuție la valoarea adăugată), în 2019 suprafața cultivată era de 262.833 ha, iar efectivele de animale se cifrau la 29.639 capete. Să nu uităm apoi de podgoriile de la Istria-Babadag și Sarica-Niculițel, de plantațiile de pomi fructiferi, de suprafețele de legume și cartofi. Însă, de departe, vedetele acestui sector sunt pescuitul, piscicultura și industria conexă. În fine, din datele oficiale, cel mai mare aport la PIB-ul județului îl are, cum era de așteptat, sectorul de servicii (44%). Și este explicabil de ce: o mare parte din acesta se bazează pe bugetul de stat.

• PIB – 8.120 milioane lei ( locul 39 între județele României, depășind Mehedinți și Covasna)
• PIB/cap locuitor – 8.862 euro (locul 15 la nivel național)
• Populația civilă ocupată – 77.300 persoane
• Număr mediu de salariați – 46.400 de persoane
• Număr de șomeri – 2.900 de persoane
• Rata șomajului – 3,5% (față de 3.2%, media națională și 4,5%, media pe regiune)
• Câștigul mediu net salarial – 2.593 lei (față de o medie națională de 2.986 lei)
• Număr de pensionari – 45.764 pensionari în sistemul public de asigurări sociale de stat și 2.679 de agricultori

Sursa: Comisia Națională de Prognoză și INS, date pentru anul 2019

Infrastructură publică modestă spre mediocră

Ca o consecință a economiei modeste, nici veniturile colectate sau atrase de unitățile administrativ- teritoriale nu sunt extraordinare. În 2019, de exemplu, potrivit datelor Direcției pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), venituri bugetare ale județului Tulcea au fost de 964,37 milioane lei (locul 31 între judetețe României), din care: comune – 440,960 mil. lei; orașe – 110,885 mil. lei; municipii – 166,743 mil. lei;

Consiliul Județean – 245,787 mil. lei. Bugetele primăriilor și ale CJ Tulcea se oglindesc, dacă vreți, în infrastructura publică și de utilități. Iar aici nu există o situație tocmai bună. Cel puțin așa ne arată datele INS din 2019: lungimea drumurilor – 1.355 km, din care, din pământ – 249 km, pietruite-199 km, cu îmbrăcăminți ușoare rutiere – 350 km, modernizate – 557 km; lungimea străzilor orășenești – 310 km, din care modernizate – 196 km; numărul localităților cu sistem de alimentare cu apă – 5 orașe (100%) și 45 de comune (97,82%); numărul localităților cu rețea de canalizare – 5 orașe (100%) și 23 de comune (50%); numărul localităților cu rețea de alimentare cu gaze – 3 orașe (60%) și 1 comună (2,1%). Cifrele ne scutesc de orice comentarii. Dar nici acolo unde, teoretic, gradul de acoperire cu servicii este de 100%, adevărul nu este tocmai acela. Tot INS clarifică acest aspect: populația deservită de sistemul public de alimentare cu apă este de 150.788 de persoane, ceea ce înseamnă 64,37-78,52% din populația județului (procentul fluctuează în funcție de indicatorul la care ne raportăm, populație după rezidență sau domiciliu). Asta înseamnă că nu toate satele și nu toate casele sunt racordate la sistem!

Speranța: fondurile europene și publice atrase

Teoretic, lucrurile – și aici ne referim și la economie – ar trebui să se îmbunătățească după ce vor fi terminate proiectele pe care primăriile, firmele și CJ Tulcea le-au obținut. Vorbim despre investiții în infrastructura școlară, sanitară, rutieră și de utilități, dezvoltate fie din fonduri locale, fie guvernamentale, fie europene. Prin PNDL II, de pildă, primăriile dezvoltă 163 de proiecte, în valoare de 760 mil. lei, la care se adaugă alte 25 de lucrări realizate de Compania Națională de Investiții, respectiv 25 de proiecte, în valoare de peste 35 mil. lei. Prin Programul Operațional Regional, Tulcea a avut fonduri rezervate special în cadrul Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării; până în septembrie au fost semnate (mediul privat și autoritățile publice) 374 de contracte de finanțare, în valoare de 2.331 mil. lei. Și prin PNDR, și tot prin ITI Delta Dunării, se află în finanțare 1. 036 de proiecte în mediul privat (838 de active fizice plăți directe; 198 non-agricole și GAL-uri), având o valoare totală eligibilă de 130, 82 milioane euro. Tot prin PNDR, ITI DD, autoritățile publice au contractat 76 de investiții, în valoare de aproximativ 300 mil. lei. Fonduri europene au mai fost atrase prin POIM – 5 proiecte, în valoare de 127 mil. lei, și prin POCU – 7 proiecte, în valoare de 75 mil. lei. Printre proiectele publice care au primit finanțare europeană se numără: podul peste Dunăre între Brăila și Tulcea (1.696.947.366,28 lei), modernizarea Portului Tulcea (159.969.733 lei), modernizarea drumului Niculițel-Sarichioi (76.309.480,46 lei), modernizarea Aeroportului „Delta Dunării“ Tulcea (59.415.601 lei), modernizarea traseului Vișina-Ceamurlia de Sus (40.651.516,9 lei) etc.

Maria BOGDAN

Până în acest an nu am intrat niciodată în inima Deltei Dunării. Și nici acum n-aș zice c-am făcut-o, de vreme ce am mers doar pe unul dintre cele 19 trasee turistice, Murighiol – Sf. Gheorghe. Așadar nu cunosc nici pe departe nestematele Rezervației Biosferei Delta Dunării, aflată sub înaltul patronaj al UNESCO. Însă aș prefera să nu-mi pervertesc impresiile de călător cu idei străine, ci pur și simplu să le păstrez pe cele de la prima vedere.

Misterioasa Deltă

Iar prima impresie este că avem o țară fascinantă. Pe alocuri stranie. Delta este misterioasă. Dunărea este misterioasă așa cum se întinde, ca un uriaș tăcut, și-apoi desenează peisaje care n-ar putea fi reproduse de penelul celor mai mari pictori ai lumii. Dar din toată frumusețea asta mi-a lipsit ceva: cormoranul! Păsările, în general. Chiar așa, unde sunt păsările? Vreme de trei zile, străbătând totuși suficient spațiu, n-am văzut mai mult de 25-30 de păsări, atâta când am stat cu ochii după ele. Și-am stat, dat fiind faptul că sunt pasionată de fotografii cu ele! Am întrebat, cu oarecare ironie, recunosc, unde-s cormoranii ăia care mănâncă peștele de la gura bietului pescar român? Mi s-a răspuns în două feluri: că păsările cuibăresc departe de zgomotul ambarcațiunilor de pe brațul Sfântul Gheorghe, ceea ce înseamnă că le-am stricat și ăstora habitatul cu turismul nostru alandala; printr-o ridicare discretă de umeri și un cuvânt, „braconaj“. Ultima variantă o cred pe jumătate fiindcă totuși litoralul e plin de păsări... Și acelea nu se mai tem de zgomot, cum se sperie speciile din deltă. N-am văzut așadar pelicani, fie el comun sau creț, n-am văzut rațe, n-am văzut gâsca cu gât roșu, n-am văzut cormorani, n-am văzut lebede. Am zărit, în schimb, vreo doi-trei stârci de baltă, berze, pescăruși și... vrăbiuțe. Totuși, Delta Dunării tocmai prin fauna ornitologică este renumită. Din 362 de specii să nu văd măcar ceva stoluri zburând dintr-un minihabitat într-altul? În fine, să zic că n-am prins sezonul care trebuie, primăvara, toamna și iarna, când au loc migrația sau iernarea.

A doua impresie este legată de standardul de viață al locuitorilor. Nu mi-am putut da seama de el fiindcă am străbătut o zonă cât de cât dezvoltată, mă rog, cât poate să fie dezvoltată o deltă, cu specificul ei de trai. Adică este exact ca atunci când străbați centrul comunelor, pe șoselele asfaltate, pleci de-acolo cu păreri excelente, dar n-ai habar că dincolo de ele e posibil să te afunzi în cărări din pământ sau în sate de secol trecut. Așa și aici: am văzut centrul, nu și periferii. Din ce-am întrebat însă am aflat că sunt cătune vai mama lor, prăbușite pur și simplu în economia asta de piață care n-a ajuns și-n rezervație. Sau, dacă a ajuns, a fost distribuită ca și afară, 90% la 2-3 persoane și 10% către restul.

Despre investiții în turism n-aș prea vrea să povestesc. Ele sunt dominate de oameni conectați la funcțiile publice. Sau grupuri de interese. Pe urmă nici nu-mi dau seama dacă pensiunile, hotelurile sau ce-or fi ele respectă normele de neagresiune a naturii (în rezervații sunt reguli speciale) sau specificul locului. E  mai degrabă o amestecătură... Să vezi acoperișuri de stuf și geam termopan pică, deh, ca naiba! Însă recunosc că unele mi-au plăcut, e totuși ceva adăugat, nu distrus. E o plus-valoare, habar n-am. Dar apropo de adăugat... Chiar așa: să nu fie ditamai România capabilă să construiască un pod la Galați sau Brăila, astfel încât să nu mai treci Dunărea cu bacul? Și aici am auzit una care ține de... folclor: cică ar fi niște interese în industria asta, cât a mai rămas – fluvială, de-aia nu se face un pod, că le strică unora ploile.

A treia sau a patra impresie, le-am pierdut șirul, este legată de natură. În vreme ce restul țării a fost udat cât pentru cinci ani, în nordul județului Tulcea – de la Măcin la Murighiol – nu dăduse o picătură de două luni. Vegetația era pârjolită, iar floarea-soarelui nu atingea 50 cm. Ce blestem, mi-am zis, pe oamenii ăștia: să aibă atâta imensitate de apă lângă ei și totuși să sufere de secetă!

Și-ar mai fi ceva, o retorică sau o constatare personală: o putea oare Bucureștiul să numească vreodată vreun guvernator care să aibă habar de Delta Dunării?!!

Rezervația Biosferei Delta Dunării

– a doua ca mărime din Europa, după Volga;

– a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991;

– situl Delta Dunării (începând din 21 mai 1991) este protejat prin Convenția Ramsar (The Ramsar Convention on Wetlands) ca zonă umedă de importanță internațională;

– parcul național include rezervațiile naturale: Capul Doloșman, Cetatea Histria, Complexul Vătafu – Lunghuleț, Complexul Sacalin Zătoane, Grindul și Lacul Răducu, Grindul Chituc, Grindul Lupilor, Insula Popina, Lacul Potcoava, Pădurea Caraorman, Pădurea Letea, Roșca – Buhaiova, Corbu-Nuntași – Histria, Lacul Belciug, Lacul Rotundu, Arinișul Erenciuc, Complexul Periteașca – Leahova, Lacul Nebunu, Pădurea Babadag – Codru, Dealul Ghiunghiurmez și Sărăturile Murighiol;

– suprafață: 5.762,16 km;

– 29 de tipuri de habitate de interes comunitar;

– flora din RBDD este reprezentată de 2.391 de taxoni, iar circa 70% din vegetația deltei este dominată de stuf (Phragmites australis), papura (Typha angustifolia), asociațiile de Scirpetum și de vegetația de stuf de pe plaiuri;

– 5.622 de specii de nevertebrate;

– 136 de specii de pești;

– 10 specii de broaște;

– 362 de specii de păsări: cea mai mare parte a populației europene de pelican comun (Pelecanus onocro­talus) și pelican creț (Pelecanus crispus), 60% din populația mondială de cormoran mic (Phalacrocorax pygmaeus), 50% din populația mondială de gâscă cu gât roșu (Branta ruficollis) pe perioada iernii;

– 55 de specii de mamifere.

Maria Bogdan

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a emis la începutul lunii septembrie un ordin prin care se stabilește că bucătăriile locuințelor incluse în circuitul turistic din Delta Dunării vor putea deveni puncte gastronomice locale. Astfel s-au pus bazele unui cadru legal pentru ca orice gospodărie care poate oferi preparate tradiționale din bucătăria proprie să o poată face respectând anumite reguli.

Punctele gastronomice locale sunt definite ca „locurile autorizate unde se prepară și se servesc cu precădere alimente furnizate de producători locali și care pot fi reprezentate de bucătăriile particulare din locuințele familiale. Acestea pot fi incluse în circuitul turistic/gastronomic din cadrul zonelor/regiunilor turistice cu tradiții gastronomice recunoscute și care nu sunt încadrate ca pensiuni turistice, hoteluri, moteluri“.

În comunicatul de presă emis de ANSVSA se precizează că o condiție de bază a funcționării acestor puncte gastronomice locale este ca materia primă folosită pentru realizarea preparatele din carne roșie să fi fost supusă tuturor controalelor oficiale și să provină din ferma proprie sau de la producători locali autorizați/înregistrați sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.

(L.Z.)

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și asociația "Ivan Patzaichin - Mila 23" au pus bazele unui parteneriat în vederea susținerii turismului specific Deltei Dunării, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Parteneriatul a rezultat în urma solicitării asociației și se înscrie în seria de acțiuni pe care ANSVSA le întreprinde pentru a veni în întâmpinarea micilor întreprinzători care vor să dezvolte afaceri în zona Deltei Dunării în domeniul turismului, respectând condiţiile şi tradiţiile specifice locului.

În acest sens s-a convenit ca primul pas în acest sens să se materializeze prin elaborarea unui ghid, adresat exclusiv celor interesați să investească în turismul din Delta Dunării, care vizează respectarea normelor și cerințelor de igienă. Ghidurile urmăresc facilitarea înţelegerii și aplicării legislaţiei privind vânzarea directă a produselor alimentare de către micii producători sau în pensiunile locale.

Ghidul va fi întocmit de specialişti din cadrul ANSVSA și DSVSA Tulcea, DSVSA Brăila, DSVSA Constanţa, în colaborare cu asociaţia „Ivan Patzaichin - Mila 23” și Consiliul Judeţean Tulcea.

Dialog cu Nicoleta Veronica TACU

– Privind cu luare aminte harta fizică a continentului nostru, putem observa două mari fluvii care, la vărsarea lor în mare, descriu câte o deltă aparte, pentru care dvs. ați făcut o pasiune pentru apropierea celor două țări, România și Italia. De unde această legătură între România și Italia?

– Sunt cetățean român și cetățean italian. M-am născut la sfârșit de octombrie 1967, în orașul Urlați, România. După studiile liceale am urmat mai multe cursuri de inițiere culturală la Palatul Culturii din Ploiești, apoi, la București, cursuri de pedagogie Waldorf-Kinderdorf. În anul 1992 am plecat cu invitație în Italia, unde curând am întemeiat o familie, în Rovigo, regiunea Veneto. De la început am încercat să mă integrez în societatea italiană, fără să uit niciun moment rădăcinile și educația primită în țara de origine. Aici am început să promovez România și folclorul, portul popular, obiceiurile, tradițiile și cultura română. După o lungă experiență în viața socială din țara de adopție, am fondat asociația Folkloriamo Mărțișor România Italia Europa, de promovare socială, culturală și de educație italo-română. În prezent sunt președinte și director artistic al asociației, calitate prin care acționez la împlinirea obiectivelor preconizate. Încerc să fiu o româncă demnă de rădăcinile și de educația primită în țara de origine, totul în strânsă legătură cu protecția naturii. În acest ultim caz, pentru protecția Deltei Padului, situată în zona noastră, la Rovigo.

– Ce v-a determinat să demaraţi inițierea unor acțiuni pentru o cât mai strânsă legătură între Delta Padului și Delta Dunării?

– Totul a pornit de la memoria tatălui meu, care era un mare iubitor al Deltei Dunării, un pescar harnic și neîntrecut, care mi-a sădit dragostea de natură, la fel de frumoasă în cele două delte, ale Padului și Dunării. Acum mă leagă multe lucruri de Delta Fluviului Po, zonă unde trăiesc, ca și de Delta noastră, a Dunării. În ambele cazuri este vorba de acțiuni specifice, de peste 20 de ani. Am militat astfel pentru înfrățirea orașului Rovigo cu Municipiul Tulcea, lucru înfăptuit, dar și pentru o largă cooperare între administrațiile celor două delte.

Ultima mea vizită în Delta Dunării și la Tulcea am făcut-o chiar în anul acesta și am apreciat mult eforturile pe care le fac autoritățile pentru protecția Deltei, pentru gospodărirea orașului Tulcea.

– Ce ne puteți spune despre viața dvs. din Italia, despre acțiunile desfășurate aici pentru apropierea dintre cele două țări?

– Trăiesc în Italia din anul 1992. Am întemeiat acolo, la Rovigo, o familie frumoasă și fac tot ceea ce depinde de mine, prin intermediul unor asociații și instituții locale de promovare socială și culturală. Sunt preocupată mult, pe mai departe, de promovarea folclorului, a portului popular românesc, a obiceiurilor și a tradițiilor românești. În acest scop, activez prin asociația mea, Folkloriamo Mărțișor România Italia Europa, care se înscrie cu acțiuni reușite pe această linie. Dar, în mod deosebit, mă ocup de promovarea turistică a Zonei mele de proveniență, Muntenia – Prahova, legată de minunăția naturii a celor două delte prietene, atât de asemănătoare, pe Paralela 45°, dar totodată distincte prin fauna și vegetația lor – Po/Padul – Danubio/Dunăre.

Dar, despre astfel de acțiuni vă prezint, alăturat, mai multe imagini sugestive prin care o româncă iubitoare de frumos ajută la promovarea folclorului românesc în țara ei de adopție și la promovarea turismului din cele două țări.

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 54-55

Considerată de mulți una dintre cele mai ofertante destinaţii turistice din Europa, Delta Dunării este declarată patrimoniu natural al Unesco și reprezintă unul din acele locuri în care trebuie să ajungi cel puțin o dată în viață. Cel mai important promotor al acestei regiuni, multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin, născut și crescut în Deltă, a înființat o asociație al cărei scop este promovarea acestei zone prin proiecte de dezvoltare durabilă. Cum suntem numai la un pas de vară, fostul sportiv ne îndeamnă să ne petrecem vacanța în Delta Dunării pentru că vom rămâne cu amintiri de neuitat și, pe deasupra, putem contribui la dezvoltarea zonei și a ecoturismului în România.

Pescaturism

După o lungă perioadă din viață dedicată sportului în care rezultatele nu au întârziat să apară, Ivan Patzaichin își canalizează acum atenția către locurile natale, creând programe care să readucă tradiția zonei în viața cotidiană. „În ultimii 50-60 de ani, Delta s-a schimbat mult, din păcate în sens negativ. Din acest motiv ne-am gândit că am putea face ceva astfel încât zona să nu mai fie atât de agresată, să se păstreze autenticitatea și tradițiile locului și Delta să fie o zonă care să atragă tot mai mulți turiști“, ne povestea Patzaichin. De aici a luat naștere proiectul intitulat pescaturism. Pescuitul, așa cum era de așteptat, este unul dintre principalele motive pentru care turiștii aleg Delta ca destinație de vacanță și ce ar putea fi mai indicat decât „să furi meserie“ de la oamenii locului? „Acesta este unul dintre proiectele-pilot în care pescarul face ceea ce știe mai bine, însă alături de turiști cărora li se poate alătura și un ghid. Aceştia pot asista la recoltarea peștelui din mai multe locuri unde sunt amplasate unelte specifice de pescuit, după care merg la un refugiu al pescarului. Fiecare are un astfel de loc care constă într-o colibă sau un simplu acoperiș, unde prepară cum știe cel mai bine borșul pescăresc. Turiştii pot servi masa acolo, în mediu natural, și cu siguranță vor trăi o experiență de neuitat“, a mai adăugat Patzaichin.

Canotca, un produs „Patzaichin“

O deplasare pe apele Dunării îți oferă peisaje unice, dar şi prilejul să admiri flora și fauna specifice zonei, să vezi păsări rare, iar o plimbare într-o ambarcațiune tradițională, după cum menționează multiplul campion, îți dă șansa unică de a face turism de neuitat. „În urmă cu ceva timp am constatat cu dezamăgire că în Deltă nu mai erau lotci pescărești autentice, nimeni nu mai construise în ultimul deceniu ambarcațiuni din lemn. Așa ne-am gândit că ar fi cazul să lansăm o bicicletă a apelor. Am luat ca model lotca pescărească – o ambarcațiune tradițio­nală din zonă, și canoea. Am reușit să luăm legătura cu un meșter, Paul Vasiliu, și împreună am început să căutăm soluții, rezultând canotca, o ambarcațiune care păstrează tradiția, dar care vine și cu ceva nou: păstrează alura lotcii, dar are și elemente specific canoei în sensul că poziția din ambarcațiune îţi dă posibilitatea să vâslişti în față, păstrând totuşi liniile dinamice. De aici ne-am gândit și la varianta de catamaran, adică două canotci cuplate cu motor electric ce sunt recomandate plimbărilor în familie pentru că oferă o mai mare stabilitate. Mai departe am ajuns la lotca turistică, care poate fi întâlnită în Deltă, dar și în București, pe lacul dintre Muzeul Național al Satului «Dimitrie Gusti» și parcul Herăstrău“, a declarat sportivul.

Crișan – Caraorman – Mila 23

Un alt proiect important este crearea triunghiului de ecoturism din Deltă. Crișan – Caraorman – Mila 23 este traseul complet pe care, dacă ai timp să îl parcurgi, poți spune că ai cunoscut mai toată zona, după cum spune fostul sportiv. Văzut în primul rând ca un proiect de dezvoltare durabilă a zonei, acest triunghi format din 3 localități-cheie este o destinație ecoturistică unde, pe parcursul mai multor zile, poți cunoaște oamenii, tradiții și locuri cum nu sunt în vreo altă parte a lumii. „Trebuie create cât mai multe facilități pentru ca turiștii să aleagă această destinație. Din acest motiv noi, cei din asociație, împreună cu partenerii noștri, încercăm să îndrumăm localnicii spre a contribui la dezvoltarea zonei, să aibă ce oferi turiștilor astfel încât aceştia să rămână mai multe zile în zonă, ceea ce ar fi un beneficiu de ambele părți: turiștii ar vedea cât mai mult din bogățiile Deltei, iar localnicii ar găsi o motivaţie în plus pentru a face ceea ce ne-am propus şi ca urmare ar obține un venit suplimentar. Triunghiul de ecoturism între Crișan – Caraorman – Mila 23 este alegerea cea mai potrivită pentru că turiștii pot valorifica mult mai bine timpul astfel încât să nu rateze nicio activitate importantă specifică zonei. La Caraorman sunt condiții pentru birdwatching, Crișan rămâne nodul cel mai important de unde se poate închiria o ambarcațiune, iar la Mila 23 am creat, împreună cu profesorul Vintilă Mihăilescu, 5 gospodării unde se poate opta pentru un traseu culinar complex deoarece în fiecare gospodărie se poate mânca altceva. Astfel, turistul poate merge o zi să vadă păsări, o zi în Crișan să își închirieze o ambarcațiune și să facă plimbări pe baltă, o zi poate alege programul pescaturism și într-o altă zi se poate opri în Mila 23, unde poate cunoaște gastronomia locală. Deci, cred eu, măcar 5 zile merită să-ți rezervi să vizitezi Delta și sigur vei pleca cu amintiri pe care nu le uiți o viață“, a conchis Patzaichin.

Ca o încununare a tuturor proiectelor asociației coordonate de Ivan Patzainchin a rezultat Festivalul Internațional al bărcilor cu vâsle Rowmania Fest care se desfășoară la Tulcea în luna august. În cadrul evenimentului, pe lângă cunoscutele activități din Deltă, turiștii beneficiază de programe speciale, ateliere, demonstrații, parade etc., create pentru această sărbătoare. Așadar, sunt multe de văzut și de făcut în Deltă, câte zile îți rezervi pentru a o vizita anul acesta?

Loredana Larissa SOFRON

Grupul Local pentru Pescărie Durabilă (FLAG - Fisheries Local Action Group) din Delta Dunării va lansa vineri, la ora 11,00, la Tulcea, Planul de Dezvoltare Integrată, bugetul acestuia de aproape 20 de milioane de euro urmând să fie accesat de comunităţile din Rezervaţie.

Preşedintele FLAG Delta Dunării, Marius Pavel, a declarat miercuri că lansarea apelului de proiecte din cadrul Planului de Dezvoltare Integrată este posibilă în condiţiile în care la finele săptămânii trecute Consiliul Judeţean Tulcea a alocat grupului 120.000 de lei, suma urmând să acopere cheltuielile de funcţionare a acestuia.

'Aşteptăm ca pe data de 29 martie să avem alături de noi cât mai mulţi beneficiari care să acceseze sumele disponibile, astfel încât la următoarea alocare bugetară a Programului Operaţional pentru Pescuit (POP) să solicităm dacă nu o sumă la fel de mare ca cea obţinută până acum, de aproximativ 20 de milioane de euro, măcar o sumă egală cu aceasta', a afirmat preşedintele FLAG, Marius Pavel.

Acesta a mai spus că sumele alocate pe cele trei măsuri vor putea fi accesate de localnicii din Deltă începând cu luna mai, sesiunea de finanţare urmând să se închidă în luna august.

'Beneficiarii vor depune proiectele la FLAG, noi le vom verifica şi le vom transmite Bucureştiului, beneficiarii urmând să încheie contractele de finanţare cu Ministerul Agriculturii. Verificarea punerii în practică a proiectelor va fi atributul ministerului şi FLAG-ului', a menţionat preşedintele Marius Pavel.

Prima măsură a Planului de Dezvoltare Integrată vizează dezvoltarea turismului şi ecoturismului în Deltă, bugetul acesteia fiind de 9,8 milioane de euro pentru cel puţin 80 de investiţii.

A doua măsură are în vedere crearea unor alternative ocupaţionale pentru populaţia Deltei Dunării în vederea scăderii presiunii asupra resursei piscicole, bugetul acesteia fiind de 6,2 milioane de euro pentru 55 de proiecte.

A treia măsură îşi propune protejarea şi promovarea patrimoniului natural şi cultural al zonei, pentru cel puţin 23 de proiecte fiind alocat un buget de 2,408 milioane de euro.

Potrivit preşedintelui FLAG, pentru cheltuielile de funcţionare a grupului este alocată suma de 1,6 milioane de euro.

În luna februarie a anului 2010, Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea a aprobat asocierea cu Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi asociaţiile Ro-Pescador, Black Sea şi Rechinul pentru înfiinţarea FLAG, CJ contribuind la patrimoniul noii organizaţii cu 5.000 de lei, Administraţia Rezervaţiei - cu 1.000 de lei, iar cele trei asociaţii - cu câte 3.000 de lei.

În cel de-al doilea trimestru al anului trecut, FLAG Delta Dunării a obţinut o finanţare de circa 20 de milioane de euro, aceasta fiind cea mai mare sumă alocată prin POP unei zone de pescuit din Europa.

Sursa: AGERPRES

Pescarii tulceni vor fi principalii beneficiari ai Bursei de peşte care va reglementa preţul peştelui capturat în Delta Dunării, conform studiului de fezabilitate revizuit şi aprobat marţi de consilierii judeţeni tulceni în timpul unei şedinţe extraordinare.

'Proiectul pentru realizarea acestei burse va fi depus spre finanţare în cel mai scurt timp. Ideea acestui obiectiv a apărut încă din anul 1992, iar studiul de fezabilitate a fost modificat în ultima lună pentru a ne putea încadra în termenul limită de depunere a solicitării de finanţare pe Programul Operaţional pentru Pescui (POP)', a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Horia Teodorescu, în timpul şedinţei extraordinare.

Potrivit studiului, în momentul de faţă cantităţile capturate de cei 1.700 de pescari licenţiaţi reprezintă 50% din producţia anuală de peşte de pe piaţa internă, dar aceste cantităţi sunt vândute de cele mai multe ori fără respectarea condiţiilor minime de igienă, fără ca cineva să aibă vreun control al cantităţilor reale de pe piaţă şi cu un preţ de primă vânzare mult sub preţul pieţei, cei mai dezavantajaţi de această situaţie fiind pescarii ce trăiesc doar din veniturile obţinute din activitatea din Deltă.
Proiectul vizează totodată asigurarea unor produse de calitate pentru cumpărători.

'Fiecare cumpărător, în sala de licitaţie, va avea la dispoziţia sa un ecran conectat permanent la centru, prin reţeaua locală şi care permite consultarea tuturor preţurilor şi cantităţilor zilei. Aceste preţuri sunt actualizate după fiecare cumpărare. De asemenea, din exteriorul Bursei, personalul fiecărui cumpărător sau orice instituţie autorizată de către Bursă poate solicita date din fişierul central, nu doar din ziua respectivă, ci tot istoricul cumpărătorului. Acest lucru îl poate realiza şi fiecare cumpărător, prin accesul la propriile linii de cumpărare, cu ajutorul unui cod de securitate', se arată în studiul de fezabilitate al Bursei de peşte.

Studiul de fezabilitate relevă însă şi posibile riscuri legate de procedurile interne de funcţionare sau de stabilire a preţului de vânzare.

'Aceste riscuri pot fi generate de posibile erori în zona de reglementare sau disfuncţionalităţi majore care să inducă neîncrederea în Bursa de Peşte şi în mecanismele de piaţă liberă pe care aceasta le promovează. De asemenea, dacă mecanismele de funcţionare ale Bursei (ex. proceduri interne, modul de licitare şi atribuire a licitaţiei, modul de stabilire a preţului de vânzare) nu sunt bine definite sau inadecvate acestea pot conduce la probleme severe în operarea Bursei. Riscul aferent este scăzut, regimul de funcţionare a Bursei de Peşte urmând a fi unul asemănător cu cel din alte ţări UE', se mai arată în studiul de fezabilitate.

De altfel, în timpul şedinţei CJ, autorul studiului de fezabilitate, Bogdan Mihalca, a menţionat că preţul de vânzare al peştelui va creşte cu 20%, această previziune având la bază experienţa ţărilor europene în care s-au implementat proiecte similare.

Valoarea totală a investiţiei care va fi finanţată prin POP va fi de 6,38 milioane de euro, inclusiv TVA (27,86 milioane de lei), 80,44% din valoarea totală a proiectului urmând să fie costuri eligibile.

CJ Tulcea va contribui cu suma de 15.000 de lei, prin proiect urmând să se asigure atât un spaţiu şi utilităţile necesare funcţionării bursei, cât şi transportul cantităţilor care vor fi comercializate prin intermediul Bursei de peşte.

Legat de acest obiectiv, în şedinţa extraordinară a CJ Tulcea, s-a aprobat şi acordul de parteneriat între CJ, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) în vederea realizării în comun a obiectivului, valabilitatea acestuia fiind de cinci ani.

Sursa: AGERPRES