Vă invit într-o călătorie către Dâmbovicioara din județul Argeș. Este o comună spectaculoasă prin peisajele care o înconjoară și prin istoria vie pe care a păstrat-o cu sine de-a lungul timpului. Raluca Busioc, de la Centrul de Turism Dâmbovicioara, ne-a vorbit despre această destinație turistică.

Date monografice

Informațiile următoare sunt, potrivit dnei Raluc Busioc, preluate din Monografia comunei Dâmbovicioara al cărei autor este Ion Busuioc.

„Un izvor important îl reprezintă publicarea la Padova, în anul 1700, a hărții Țării Românesti de către stolnicul Constantin Cantacuzino (1640-1716). Redactată în limba greacă, harta poartă titlul «Tabula geografică a prea înălțatei domnii a Ungrovlahiei, împărțită în 17 județe». Două dintre aceste județe sunt clar denumite, Argeș (Argzesi) și Mușcel (Mustzel). În harta stolnicului Cantacuzino, localităților rurale le este acordată o atenție deosebită, fiind nu mai puțin de 526. Câteva sunt și din Mușcel, Argeș sau Dâmbovița: Albești, Berevoiești, Boteni, Brădet, Dâmbovicioara (atunci în județul Dâmbovița), Dragoslavele, Rucăr etc.“

Timp de aproape două secole, din punct de vedere geografic și administrativ, toate cele trei sate ce formează astăzi comuna (Dâmbovicioara, Podu Dâmboviței și Ciocanu) s-au identificat cu Rucărul. Abia din anul 1928, satele Dâmbovicioara și Ciocanu se desprind de comuna Rucăr, apărând o comună „tânără“ din punct de vedere administrativ, comuna Dâmbovicioara în județul Mușcel. Mai târziu, în anul 1968, Podu Dâmboviței se desprinde de comuna Rucăr, alipindu-se de Dâmbovicioara. Cadrul istoric favorabil de la începutul secolului XX a desăvârșit voința locuitorilor acestor străvechi sate de a înființa o comună nouă, dar cu așezăminte milenare. Astfel, în 1927, Prefectura Județul Mușcel înaintează către Ministerul de Interne Raportul No 15749/927 prinvind înființarea unor noi comune prin dezlipirea unor sate. La 28 ianuarie 1928, Ministerul de Interne – Direcțiunea Comunală face cunoscut Prefectului Județului Mușcel că, „prin înaltul Decret Regal No 201/928, satele Dâmbovicioara și Ciocanu, pendinte de comuna Rucăr, din acel județ, s-au deslipit de la acea comună, formând o comună aparte cu denumirea de Dâmbovicioara, rugându-vă să binevoiți a lua măsuri în consecință.“

Comuna de astăzi a fost înființată pe 4 februarie 1928

Dambovicioara Arges

La 6 februarie 1928, Ministerul de Interne – Direcțiunea Județeană, face cunoscut Prefectului Județului Mușcel că, „Prin Înaltele Decrete Regale No 200, 201, 202, 203 și 273/1928, publicate în Monitorul Oficial, No 26 din 4 februarie a.c., înființându-se în acel județ comunele Furești, Dâmbovicioara, Valea Stânei, Vieroși și Bâlcești, avem onoarea a vă ruga să dispuneți să ni se comunice cât mai curând posibil și pentru aceste comune datele cerute cu ordinul nostru circular No 3140 din 10 martie 1927.“

Așadar, „certificatul de naștere“ al comunei Dâmbovicioara este 4 februarie 1928. În anul 1938, a existat o nouă inițiativă a Prefecturii Județului Mușcel prin care se dorea restrângerea numărului de comune, în intenție fiind și comuna Dâmbovicioara. Astfel, la art. 4 se cerea consultarea obștilor privind alipirea/dezlipirea unor sate și înființarea/desființarea unor comune. Locuitorii comunei Dâmbovicioara (bunicii și străbunicii noștri) adresează „o petiție“ la 30 noiembrie primarului de atunci Ion If. Uretu, motivând astfel: „Domnule Primar, subsemnații locuitori ai comunei Dâmbovicioara din județul Mușcel, cu onoare vă rugăm a interveni la cei în drept ca să se mențină comuna noastră, fiind destul de departe de comuna Rucăr și având dese nevoi de administrația noastră. Ar fi o mare suferință pentru interesele noastre comunale dacă ni s'ar desființa comuna și am fi alipiți la Rucăr. Semnează (ss.nd) un număr de 64 capi de familie.“ Primarul comunei Ion If. Uretu întocmește un proces-verbal la 30 noiembrie 1938 pe care îl prezintă Prefectului Județului Mușcel, motivând că locuitorii din satele Dâmbovicioara și Ciocanu doresc menținerea actualei organizări administrative. Iată cum, acum 80 de ani, străbunicii și bunicii noștri, prin forța argumentului, au reușit să păstreze la rându-le nealterată voința înaintașilor lor.

Tărâmul peșterilor și al stâncilor

Pesterea Dambovicioara

La poalele Munților Piatra Craiului, pe culoarul Rucăr-Bran, comuna este localizată în bazinul hidrografic al râului Dâmbovicioara, cuprinzând inclusiv punctul de vărsare a acestei ape în Dâmbovița. Comuna este alcătuită din trei sate: Podu Dâmboviței, Dâmbovicioara și Ciocanu, toate adevărate destinații turistice pentru iubitorii muntelui, dar și ai tradițiilor și ai obiceiurilor Argeșului de Nord. Satul Podu Dâmboviței este situat la șoseaua națională, pe DN73 (Pitești-Brașov), la 5 km de Rucăr, fiind principala poartă de acces către o serie de trasee turistice ce duc către Munții Iezer-Păpușa, Piatra Craiului, Bucegi și Leaota. Numele satului, de la confluența Dâmboviţei cu Dâmbovicioara şi Valea Cheii, este legat de existenţa unui străvechi pod de lemn peste apa Dâmboviţei, care înlesnea circulaţia pe drumul dintre Câmpulung şi Braşov, folosit intens de către negustori. La Podu Dâmboviței, din DN73 se ramifică șoseaua județeană DJ730, spre satul Dâmbovicioara, care duce spre nord în satul Ciocanu și mai apoi în județul Brașov, la Șirnea, comuna Fundata. Altitudinea celor 3 sate variază între 750 m (Podu Dâmboviței) și 1.200 m (satul Ciocanu). Extrem de spectaculos este faptul că, din anumite locuri ale satului Ciocanu, se pot admira, în toată splendoarea lor, atât Masivul Bucegi cât şi Masivul Piatra Craiului. Dintre formele de relief carstic, cele mai cunoscute sunt: Acul Crăpăturii și Orga Mare în partea nordică, Turnurile Dianei și arcadele de la Zaplaz în partea centrală și Marele Grohotiș și Cerdacul Stanciului în partea sudică. Peștera de la Colții Chiliilor, care adăpostea localnicii în sec XV în timpul invaziilor turcești, alături de Peștera Dâmbovicioarei, sunt cele mai vizitate peșteri din cadrul Parcului Național Piatra Craiului. Însă, Dâmbovicioara adăpostește însă pe teritoriul ei până la 50 de peșteri.

Laura ZMARANDA

Vă este dor de satul de odinioară? Cu oamenii lui blânzi, cu casele parfumate de mușcate? De răcoarea pereților îmbogățiți de ștergare? Vă mai aduceți aminte, oare, de șezătorile de altădată? Când bătrânele se adunau laolaltă cu fecioarele satului și spuneau povești, legende. Ce vremuri! În comuna Dâmbovicioara, județul Argeș, oamenii au încă acest sentiment al unității. Se întâlnesc la biserica satului îmbrăcați în costume populare sau repun în scenă minunatele șezători de altădată.

Am ascultat și eu, pătrunsă de fiorul amintirii copilăriei mele, două poezii populare. Interpretarea Vioricăi Ochi a fost extraordinară, sensibilă și menită să ne reamintească un lucru important: satul este grăuntele pe care se sprijină uriașa civilizație de acum!

Cu furca-n brâu, cu gândul dus
Era frumoasă de nespus în portu-i de la țară
Privea la noi așa de blând, senină și tăcută
Dar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând din viața ei trecută

A venit aseară mama din sătucul de departe
Să-și mai vadă odat’ feciorul
Astăzi domn cu multă carte
A bătut sfios la ușă
Grabnic i-am ieșit în prag
Mi s-a umezit privirea de iubire și de drag
A intrat apoi în casă, cu opincile-n picioare
Și cu multă grijă calcă tot pe alături de covoare
Eu o îndemn să nu ia seama
Și să calce drept în lege, că doar e la fiu-său-n casă
Nu-i în casa vreunui rege
Și de abia o fac să șază pe un divan cu scoarță nouă
– Ți-am adus aicea, maică, nițel unt, vreo zece ouă
Iar colea-n traistă niște nuci, vreo două sute...
Și cu ochii plini de lacrim
Prinde iar să mă sărute
A tăcut apoi bătrâna
Și-a plâns mult, cu lacrimi grele
Ce, curgându-i către poală, se întâlneau cu ale mele.

Laura ZMARANDA

Ce vremuri cu sfințenie păstrează în sinea lor satele românești! Au trecut timpurile și au risipit în goana lor multe dintre tradițiile de odinioară. Dar nu toate și nu de peste tot. Dâmbovicioara din județul Argeș este încă un bastion al obiceiurilor de odinioară. Iarna, satele comunei se transformă în chip de sărbătoare și cinstesc Nașterea Domnului. Bătrânele deschid sipetele și îmbracă cele mai frumoase costume populare pe care le au. Chipul li se luminează sub frumusețea acestor podoabe țesute cu fir aurit și culori vii. În Ajunul Crăciunului, în Dâmbovicioara zilelor noastre, mai sunt și copii care se îmbracă în costume populare. Albe precum neaua și țesute cu fir roșu. E voioșie și emoție în ochii lor, dar și un fel de apăsare. Ei sunt cei care vor vesti Nașterea Domnului și înțeleg pe deplin însemnătatea acestei clipe. Preotul satului va fi primul pe care îl vor colinda.

Brezaia din Ajun

În Dâmbovicioara se păstrează un obicei despre care Ionuț Fințoiu, colecționar de costume populare și promotor al culturii tradiționale locale, spune că este unic în această parte de nord a Argeșului.

„Brezaia este un obicei local care se desfășoară doar în această parte de nord a Argeșului. Acest obicei este similar caprei din alte regiuni ale zonei, doar că Brezaia este împodobită cu baticuri luate de la fetele pe care tinerii le întâlnesc în sat. Nu sunt niciodată baticuri luate din casa fetelor, tinerii nu intră niciodată în casă pentru a lua baticurile. Este un obicei la care iau parte doar bărbații necăsătoriți. În seara de Ajun se pleacă cu Brezaia, se începe de la casa primarului și se merge apoi pe la casele tuturor locuitorilor. Ceata de colindători nu merge și la casa preotului pentru că Brezaia este o asociere cu diavolul. Colindele cântate în timpul Brezăii sunt diferite în funcție de cel căruia le sunt adresate. Există un colind special pentru fete, pentru băieți și pentru casele noi.“

traditii Dambovicioara

Raluca Busioc, reprezentant al Centrului Turistic Dâmbovicioara și responsabil cu promovarea tradițiilor locale în cadrul primăriei Dâmbovicioara, ne-a descris acest obicei. „În Ajunul Crăciunului tinerii din Dâmbovicioara se organizează în cete şi pleacă la colindat alături de un personaj cu cioc şi solzi, ce plescăie şi joacă pe uliţe. Obiceiul poate fi considerat un fel de teatru popular ale cărui personaje principale sunt Brezaia şi Moşul Brezăii. Cel din urmă se remarcă după hârca din spinare (o piele de oaie sau capră) şi măciuca din mână. Brezaia, recunoscută după ciocul de lemn, asemănător profilului caprei din alte zone ale ţării, şi după pelerina acoperită cu basmale de diferite culori şi modele luate de feciori de la fetele din sat cu câteva zile înainte de Crăciun, este soţia Moşului. Alături de cei doi, despre care se spune că ar simboliza personajele biblice Irod si Irodiada, cetele de colindători pornesc pe uliţele satului în noaptea de Ajun. După colindul din Ajunul Crăciunului, ultima apariţie a Brezăii are loc la hora satului, a cărei organizare revine, de asemenea, brezăiașilor. Pe vremuri, balul se organiza a treia zi de Crăciun, însă astăzi tradiția este chiar pe 25 Decembrie. Se face o horă mare la care iau parte toţi flăcăii şi toate fetele. Brezaia moare, Moşul și brezăiașii o jelesc, iar apoi este dusă pe braţe mai departe, să fie «îngropată». Praznicul de îngropare constă în petrecerea de la căminul cultural al satului.“

Costume pentru zile de sărbătoare

În Ajunul Crăciunului, îmbrăcate în costume tradiționale, femeile din sat și copiii pornesc cu colindul. Cu mic cu mare se adună în biserica satului. Apoi copiii pornesc spre casele celorlalți săteni. Odinioară deschideau doar porțile caselor în ale căror ferestre se vedea arzând o lumânare. Acesta era semnul că stăpânii gospodăriei erau gata să primească ceata de colindători.

Dambovicioara traditii

Ionuț Fințoiu spune că pentru sărbători se croiau costume tradiționale deosebite. „Costumul popular nu se purta la voia întâmplării, fiecare culoare de pe costum reprezenta fie statutul în societate, fie starea materială, fie cea sufletească… Și atunci avem culori deschise când sufletul celei care îl poartă este pur și asemenea unui trandafir și aici regăsim culorile roz, verde, turcoaz. Spre perioada adolescenței, când majoritatea fetelor își legau destinul de o altă inimă, se purtau costume de culoare roșie, alb, crem. Până în 1950, costumul roșu era de mireasă. Odată cu înaintarea în vârstă, tinerele neveste purtau costume în culori predominante precum grena, albastru, mov. În perioada maturității singurul costum permis era cel de culoare neagră, în general cu ie țesută fără fluturi. Ultimul costum purtat de o gospodină în timpul călătoriei pe pământ era cel de doliu, unde și fota aleasă era doar cu mătase neagră. Toate acestea erau costume purtate în timpul sărbătorilor, la biserică sau evenimente de familie.“

Portul popular este o istorie vie, o hartă a tuturor credințelor pe care femeile ce țeseau costumele le aveau. „Am în colecția mea o cămașă care datează din perioada în care bunicile noastre credeau în zâne, iele, făpturile mistice care nu suportă concurența, care atrag și iau tot ce este perfect, care ard și mistuie sufletul mânat de o iubire prea mare sau un vis prea măreț! Pentru a dezorienta aceste făpturi, bunicile noastre alegeau să pună pe ii câte o cusătură care nu aparținea totului unitar al cămășii, nici ca model, nici ca tehnică de lucru dominate și era așezată întotdeauna asimetric de tot ce se cosea. Așa erau convinse, ziceau ele, că nicio forță nu le va lua ceva ce le aparține. De asemenea, modelele cusute sau țesute erau ținute secret până la o anumită sărbătoare sau eveniment. Ca și acum, atunci fiecare voia să fie diferită, unică, de aceea de cele mai multe ori se coseau în același timp două ii – una pe care o prezenta la clacă, șezătoare și o alta cusută pe ascuns cu lacrimile, dorul și împlinirea fiecăreia.“

Laura ZMARANDA

Situate în județul Argeș, în localitatea cu același nume, Cheile Dâmbovicioarei fac parte din cel mai mare complex de chei din țară, săpate în Munții Piatra Craiului de râul Dâmbovița și afluenții săi, ce însumează 20 de chei, lungi de peste 30 km. Pârâul Dâmbovicioara a creat un sector de canioane (Brusterului, Lungă, Strâmtă) ce însumează 8 km. Luate separat, Cheile Dâmbovicioarei, situate în depresiunile Dâmbovicioarei și Podul Dâmboviței, se întind pe 2 km. Traseul este unul spectaculos, șoseaua șerpuind printre pereți verticali, înalți până la 200 m, în profilul stâncilor putându-se observa calcarele jurasice, de culoare cenușii-albi lucioase. Peisajul prin canion este unul monumental, splendid în oricare anotimp, aproape neștiind ce să admiri mai întâi: stâncile maiestuoase, apa Dâmbovicioarei, crâmpeiele de poienițe verde intens, pădurea...

Dambovicioara pestera

Tot în această zonă din culoarul Rucăr-Bran se găsește, la 1 km amonte de satul Dâmbovicioara, și Peștera Dâmbovicioara. Bine, versantul sudic din Piatra Craiului numără vreo 50 de cavități, dar cea mai vizitată rămâne Dâmbovicioara. Aceasta a fost descoperită prin anii 1700, mai exact apare citată într-o lucrare științifică în 1767 (J. Fridvalsky), dar prima dată este cercetată amănunțit în anul 1955, când un grup de speologi a lărgit gura de intrare și a deblocat galeria principală. În 1973, Traian Constantinescu, de la Institutul de Speologie, a întocmit prima hartă pentru 244 m de galerii. Cavitatea este explorată în anii 1977-1978 de Ioan Dobrescu, președintele Clubului de Speologie Piatra Craiului, cu sediul în Câmpulung Muscel, prilej cu care se intră în zona superioară a peșterii. La 7 octombrie 1978, echipa compusă din Ioan Dobrescu, Ica Giurgiu, Gabriel Silvășeanu și Grigore Gheorghiță sapă și deblochează alte cavități și cartează, în total, 481 metri de galerii, iar în 1979 același grup, căruia i se alătură alți speologi (Ciuculescu, Iancu, Mihalce și Oprea), au pus pe hartă toți cei 555 m ai peșterii. Accesibile și amenajate sunt însă în jur de 250 m, dincolo de care, pe porțiunea îngustată, a fost montat un grilaj pentru protejarea populației de lilieci care s-a instalat aici. Galeria are lățimi ce variază între 3-4 m și înălțimi de 4-5 m, cu puține ramificații, de dimensiuni mici, interiorul fiind atractiv prin formațiunile geologice deosebite, cunoscute sub numele de „laba de urs“, „aripă de acvilă“, „cap de șarpe“ sau „piele de tigru“. Este de ținut minte și legenda unei ieșiri secrete astupate de localnici sau de un pustnic care ar fi viețuit în grota din Piatra Craiului.

Maria Bogdan

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti