Petru Stroca din comuna Bănia, județul Caraș-Severin, este un tânăr care, împreună cu partenera sa, a hotărât să-și deschidă o mică afacere. Chiar dacă la început părea doar un vis, acesta a devenit realitate, iar afacerea s-a dovedit a avea succes. Gama lor include produse autohtone, naturale pentru că, spun tinerii antreprenori, acestea sunt cele mai de calitate.

Rep.: Ce produse aveți?

Petru Stroca: Încercăm să facem produse dintre cele mai naturale, iar printre acestea se numără sirop de goji, de trandafir și sirop de cătină. De asemenea, încercăm să producem diverse dulcețuri și ceaiuri, iar pentru a avea o diversitate mai mare am adăugat și produse cosmetice, săpunuri de lavandă, apă florală din lavandă și trandafir.

Rep.: De unde luați materia primă?

Petru S.: Pentru aceste produse avem plantație proprie de goji și trandafir, iar pentru cătină avem contracte de colaborare cu unii fermieri. Pentru realizarea produselor care au la bază alte plante preferăm să colectăm materie primă din zonă. Pentru procesare avem câteva utilaje cumpărate chiar de noi. În această activitate lucrăm doar noi doi, dar ne mai ajută și familia atunci când volumul de comenzi este mai mare. Am pornit această afacere acum 3-4 ani, sperăm ca în viitor să ne extindem plantațiile, dar să avem și o diversitate mai mare a produselor.

Rep.: Unde vă promovați produsele?

Petru S.: Produsele noastre le promovăm pe Internet, dar și pe la diverse târguri. Lucrăm și pe comandă. Totodată, în viitor sperăm să putem intra și pe platforme mai mari de comercializare, cum ar fi Emag.

Rep.: Cât de profitabilă este afacerea cu produse naturale?

Petru S.: Am început să facem aceste produse din plăcere, iar unii prieteni le-au îndrăgit și au început să ne facă comenzi. În timp, am transformat această plăcere într-o activitate care ne aduce un profit. Nu ne-am îmbogățit peste noapte, cum s-ar spune, avem profituri acceptabile, dar consider că trebuie să mai muncim ca să putem obține un  profit mai bun. De exemplu, siropurile le avem la 10 lei – 250 ml. Ceaiurile sunt la 5 lei, apa florală – 10 lei, iar dulcețurile încep de la 7 lei până la 10 lei, în funcție de gramaj.

Rep.: Ați folosit fonduri europene?

Petru S.: Nu am folosit fonduri europene, am început totul din investiții proprii. Investiția inițială a fost destul de mare. În viitor, cu siguranță vom apela și la fonduri europene pentru mai multe utilaje și modernizare.

Rep.: Cu ce probleme v-ați confruntat din această postură de producător?

Petru S.: Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este piața de desfacere, nu ne putem valorifica produsele la un preț corect. Pentru că, de exemplu, dacă îi pun un preț corect unui sirop de cătină de 250 ml, 15 lei în loc de 10 lei, să spunem, atunci nu aș mai avea clienți. Unii cumpărători nu văd munca din spatele unui produs sau calitatea lui. Clienții nu apreciază produsele autohtone la justa lor valoare. Din păcate, nu avem o soluție în acest sens, de aceea rămâne doar să ne conformăm cumpărătorilor.

Rep.: Care sunt planurile de viitor?

Petru S.: Desigur, ca oricare alți producători ne dorim să ne extindem în viitor afacerea. Sperăm să ne putem deschide și propriul nostru magazin. Ne-ar ajuta să obținem un profit mai bun și colaborarea cu lanțurile mari de magazine. Mai avem mult de muncă, dar sperăm că vom reuși.

Liliana POSTICA

George Racoltă, un fermier de 42 de ani din localitatea Berzovia, județul Caraș-Severin, a reușit să pună pe picioare de la zero o afacere de succes cu doar 40 vaci de lapte. A dezvoltat mica sa fermă cu bani munciți în străinătate, în jur de 600.000 de euro, iar în prezent laptele din ferma sa ajunge către oamenii din comună, dar și către consumatorii de la oraș. Tânărul provine dintr-o familie numeroasă, mamă, tată și cinci frați, toți băieți, iar copilăria cu multe neajunsuri l-a marcat peste ani, aspect care l-a motivat să își facă propria sa fermă, mărturisește crescătorul.

„Am crescut la sat și am avut neajunsuri, iar în copilărie eu și frații mei ne ocupam uneori și cu agricultura. După 18 ani fiecare era pe drumul său, iar în 2005 am acceptat invitația fratelui mai mare de a merge în Spania pentru a munci. Am muncit doi ani pe vapor în zona Tarragona, unde de fapt mi-a venit ideea de a cocheta cu agricultura. Mereu îi ziceam fratelui mai mare că mă întorc în România și am să-mi fac o fermă pentru a avea din ce trăi, eu și fiica mea. Fratele meu mă apostrofa și nu vedea niciun viitor în agricultură și în fermă, dar eu insistam să spun că peste 5 ani în România va fi aproape ca în Spania, acolo unde se câștigă din agricultură și unde există proiecte europene. În 2007, chiar și cu prețul sărăciei, am înștiințat șefii spanioli că voi pleca în România pentru a construi o fermă și pentru a mă înscrie la Facultatea de Drept, pe care am și finalizat-o. Împreună cu frații mei am cumpărat teren, am și arendat și am început să îl lucrăm. Era foarte dificil să obții ceva în anii 2007- 2010. Mereu rămâneam cu stoc de grâu și porumbul nu era căutat, suplimentam cu bani de acasă în fiecare an“, ne spune George Racoltă.

În 2013 a achiziționat primele cinci vaci, iar în opt ani a reușit să aibă un efectiv de 37 de vaci Bălțate Românești, rasă pură. „Suntem trei frați în această activitate și fiecare dintre noi lucrează câte 100 ha de teren. Avem în total 300 ha, proprietate și arendă, însă niciunul dintre noi nu a reușit să depună proiecte europene, am cumpărat utilajele prin leasing. Efectivul este alcătuit dintr-un taur, 26 de vaci-mame și 10 vițele. Fânul este adunat de pe 20 ha, obținem în medie circa 300 baloți, 400 kg fiecare, suficient pentru cele 5 luni de perioadă rece.“

Legat de nivelul unei astfel de investiții, până în acest moment este de cca. 600. 000 euro. „În fiecare an ferma crește. În prezent aceasta valorează cca 600.000 euro, iar eu nu mă gândesc nicio clipă să renunț, ci dimpotrivă, să îmi ating obiectivul, respectiv să ajung la un efectiv de 100 de capete vaci și 150 ha de teren proprietate privată“, ne spune tânărul.

„Câștigurile nu vin peste noapte, iar o astfel de fermă se ține cu sacrificiu și sănătate. Ar fi indicat ca tinerii să fie susținuți de familie, să fie ajutați necondiționat și să încerce să facă proiecte europene, să stea în țara lor și să cunoască partea bună a acestui sector. Clar nu-i un drum ușor în vremurile pe care le trăim. Carburanții sunt scumpi, inputurile scumpe.“ –  afirmă George Racoltă

Beatrice Alexandra MODIGA

Scriam așa, în 2018, într-un articol despre Cetatea Ladislau din Coronini, județul Caraș-Severin: „Coronini are o zestre culturală și istorică importantă lăsată de înaintași, cum ar fi «Cetatea „Sf. Ladislau», de pe dealul Cula. Numai că a fost lăsată să se ruineze... Spre comparație, pe malul sârbesc există o replică istorică a fortificațiilor Ladislau, cetatea Golubac (Golubaț), pe care vecinii au refăcut-o încă de pe vremea lui Tito și de atunci se află în circuitul turistic. Pe când noi... Abia în acest an au fost obținute fonduri europene (19,85 milioane de lei) pentru punerea sa în valoare.“

La mai bine de trei ani de la aceste însemnări, vestea este una foarte bună: chiar se lucrează la restaurarea acestui obiectiv, iar oficialii speră ca edificiul să devină un punct de atracție foarte important din Banatul Montan.

Cetatea Ladislau, monument istoric, este o fortificație construită în jurul anului 1428, pe malul românesc al Dunării. Apariția acesteia are o istorie care ar putea începe așa: împăratul Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei și Croației, al Boemiei, al Germaniei și împărat romano-german, a încheiat o înțelegere cu despotul Serbiei și baron în Regatul Ungar, Gheorghe Brancovici (în sârbă Đurađ Branković, în maghiară Brankovics György), prin care ultimul îi ceda lui Sigismund cetatea Golubac, de pe malul sârbesc al Dunării. Brancovici și-a schimbat planurile, cum ar veni, nu s-a mai ținut de cuvânt, preferând o alianță cu sultanul Murad decât să se supună ungurilor; regele maghiar nu a mai putut deci intra în posesia fortificației. În această situație, Sigismund hotărăște să zidească și să întărească cetatea Ladislau, numită astfel după regele Ladislau (1077-1095) din Dinastia Arpadian (n.n. – denumire dată de prima căpetenie Árpád, liderul federației triburilor maghiare la momentul stabilirii acestora în Câmpia Panonică, în preajma anului 895), devenit sfânt în urma canonizării din anul 1192. Fortificația a fost imaginată să aibă două incinte: una exterioară, de forma unei elipse, pe latura nordică protejată de un șanț cu lățimea de nouă metri, ce putea fi inundat cu apă; alta interioară, de formă triunghiulară, cu un turn circular puternic fortificat în extremitatea estică și cu accesul în sud, inclusiv către palatul guvernatorului. Circulația între incinte era asigurată printr-un pod mobil.

Până în 1435, cetatea a fost încredințată cavalerilor teutoni, apoi apărarea a fost preluată de cavalerii români din Banatul de Caransebeș, vasali ai lui Iancu de Hunedoara. După bătălia de la Belgrad, în care Iancu a respins, în 1456, invazia otomană, condusă de sultanul Mahomed, cetatea Ladislau a fost preluată de militarii hunedoreni (n.n. – cea mai credincioasă armată aflată în slujba lui Iancu de Hunedoara și a fiului său, Matei Corvin). După bătălia de la Mohács, din 1526, când Imperiul Otoman a zdrobit Regatul Ungariei, rolul cetății s-a cam încheiat, ea fiind cucerită și distrusă în același an. Turcii au rebotezat teritoriul Alibeg și l-au inclus în Pașalâcul de Timișoara. După ce austriecii au eliberat Banatul, când Dunărea era socotită frontieră între lumea musulmană și creștină, cetatea și-a regăsit o parte din importanță, fiind consolidată însă doar atât cât să servească drept post de pază.

Proiectul ce ar reprezenta un nou act de naștere, finanțat prin POR 2014-2020, presupune, potrivit oficialilor de la ADR Vest: „consolidarea, restaurarea, conservarea și protecția Cetății Ladislau, realizarea unui punct de belvedere prin amenajarea Turnului 3 de Sud-Vest, conservarea zidurilor și turnurilor cetății cu asize de piatră, amenajarea de platforme și pasarele, construirea unui corp anexă, realizarea de instalații electrice și sanitare, realizarea iluminatului arhitectural și ambiental, amenajarea incintei sitului și realizarea de alei pietonale“.

Maria BOGDAN

Mihai Ienea, un tânăr de 22 de ani, are o mică fermă de oi, din pasiune; rasa este una veche din comuna Teregova, judeţul Caraş-Severin, deoarece spune că iubește aceste animale de mic copil.

„Cu oile am crescut de mic copil, dar în urmă cu cca 11 ani ai mei au decis să le vândă și să se ocupe de vaci; prinzând drag de ele, în urmă cu 6 ani am început iar să cumpăr câteva exemplare, rasă pură de Teregova, și pot spune că de atunci tot am mărit efectivul. Așa am crescut generații noi și am ajuns la un număr de 60 de capete. Sunt mai multe rase adunate, unele dintre ele le-am adus din Hunedoara, altele din Alba, dar cum este rasa de Teregova nu sunt niciunele deoarece nu sunt foarte pretențioase, dar dacă nu le scoatem la munte, nu le merge bine. Mai am și alte ocupații și alte surse de venit, doar cu ele nu putem, murim de foame, dacă vrem performanță. Împreună cu familia mea am avut animale din moși-strămoși, dar în zilele noastre este cam greu să supraviețuiești. De exemplu, mieii au mers destul de bine anul acesta, 13 lei/kg. În schimb, în această perioadă brânză n-am vândut nici măcar un kilogram, nu o cumpără nimeni“, se plânge tânărul.

„Sistemul de furajare constă iarna în otavă, fân și ceva grăunțe cu tărâțe (nu au o porție exactă, în jur la 6 mese pe zi), iar primăvara, după ce ies la păscut, au și lucernă, apoi vara la munte doar iarbă, aer curat și apă; toamna pasc pe pășuni.“

„Celor care doresc să investescă într-o astfel de fermă le spun să iubească animalele, să nu le țină doar pentru crotalii. În al doilea rând trebuie să știe că timp liber nu prea există și este mult de muncă. Sunt puțini tineri care mai apreciază oaia, dar fără muncă nu poți face bani cinstit.“

Beatrice Alexandra MODIGA

La câtă bogăție naturală are, aproape că nu se justifică plasarea județului Caraș-Severin pe locul 27 la nivel național din punctul de vedere al PIB (12.921 mil. lei), pe locul 15 ca PIB/cap de locuitor (10.520 euro) sau pe poziția a 29-a ca medie salarială netă (2.757 lei). Ca resurse pentru dezvoltarea turismului, Carașul s-ar putea plasa după Suceava, Maramureș, Constanța, Tulcea sau Brașov, dar se vede treaba că politicile locale nu au pus în valoare potențialul județului. Dar, după numărul de turiști, zona de află, cu 228.000 de vizitatori, pe locul al 16-lea la nivel național.

Ar fi suficient să numim Valea Nerei și Valea Cernei, Cazanele Dunării, cele patru parcuri naționale sau Cascada Bigăr, pentru a observa potențialul natural extraordinar al județului Caraș-Severin. Sau ar fi suficient să trecem în revistă Complexul mulinologic Rudăria/Eftimie Murgu, Lacul Trei Ape, Herculane, Poiana Mărului, domeniile schiabile Semenic, Văliug, Gărâna etc. pentru a nota intervenția omului în natura generoasă a zonei, care să-i confere un atuu puternic în dezvoltarea turismului. Un atu, cum spuneam, parcă nefructificat la adevăratul potențial, cât să facă din Caraș egalul litoralului sau al Deltei Dunării, al perlelor Bucovina sau Maramureș ori măcar cât zona de munte a Brașovului sau a Văii Prahovei. În Strategia de dezvoltare a județului, oficialii recunoșteau indirect acest aspect, enumerând motivațiile de călătorie a turiștilor: odihnă și recreere (34,9%), plajă, înot (12%), vizitarea monumentelor naturale (11,5%), picnic (10,6%), tratament balnear și cură (5,8%), vizitarea vestigiilor istorice (5,2%), culturale (3,8%), tranzit (3,5%), pescuit sportiv (2,9%), aventură și sporturi extreme (2,7%), participarea la evenimente (2,7%), croaziere pe Dunăre (0,4%), alte motivații (4,1%). Plasarea croazierelor pe Dunăre pe penultima poziție și numărul mic de turiști interesați de monumentele naturale sau curele balneare vorbesc de la sine despre acest aspect.

Peste 30% din suprafața județului, cuprinsă în arii protejate de interes național, cu reale spectacole ale naturii

Caraș-Severin este un județ montan (65,4% din suprafață), dar care dispune și de largi perimetre depresionare (15,5%), dealuri (10,8%) și câmpii (7,3%). Muntele a oferit zonei unicitate; aici se găsesc unele din cele mai vaste păduri virgine din România, forme de relief absolut spectaculoase, cursuri de apă care au săpat printre stânci peisaje fabuloase. Rar în România natura oferă un asemenea regal. Și tocmai pentru a le proteja cumva, suprafețe întinse au intrat sub ocrotirea legii. Astfel, zonele protejate reprezintă peste 30,1% din suprafața totală a județului, cuprinzând 62 arii naturale protejate de interes național, din care: 1 rezervație științifică (1,10 ha), 4 parcuri naționale (101.018 ha, Semenic-Cheile Carașului, Cheile Nerei-Beușnița, Domogled-Valea Cernei și Retezat, ultimele două, cu extindere în județele Gorj și Mehedinți), 26 rezervații naturale în interiorul parcurilor naționale (30.042,30 ha, printre care fâneața cu narcise Zervești, Cheile Rudăriei, Sfinxul Banățean de la Topleț), 1 parc natural (74.774 ha) la Porțile de Fier, cu plecare din Mehedinți, 3 arii de protecție specială avifaunistică, 27 rezervații naturale (5.112 ha). La acestea se adaugă alte 12 sit-uri Natura 2000. Vorbind despre parcurile naționale și naturale, acestea au o destinații turistice de nerefuzat: rezervațiile Buhui-Mărghitaș, Cheile Carașului, Cheile Gârliștei, Izvoarele Carașului, Izvoarele Nerei, Peștera Buhui, Peștera Comarnic (Semenic-Cheile Carașului); Cheile Nerei-Beușnița, Cheile Șușara, Bigar, Ducin, Valea Ciclovei-Ilidia (Cheile Nerei-Beușnița); Domogled, Coronini- Bedina, Iauna-Craiova, Belareca, PeȘtera lui Ion Bârzoni (Domogled-Valea Cernei); Valea Mare, Balta Nera-Dunăre, Râpa cu lăstuni din Valea Divici, Baziaș, Peștera cu apă din Valea Polevii, zonele umede Ostrov, Calinovăț și Divici-Pojejena (PN Porțile de Fier).

Oferte turistice și drumeții

Când vorbești despre Caraș-Severin vorbești despre Cascada Bigăr. Aceasta este cea mai frecventă căutare pe Internet. Pe urmă, primul loc de impact ar trebui să fie Defileul Dunării, de la intrarea fluviului în țară, pe la Buziaș și până la ieșirea din județ, în Berzeasca. Deocamdată se așteaptă amenajarea Portului Moldova Nouă sau nu știm ce să credeam că se așteaptă, motiv pentru care croazierele sunt foarte puțin solicitate de turiști. Un al doilea punct de atracție ar trebui să fie Băile Herculane. Cum însă stațiunea a fost lăsată de izbeliște, cel puțin în centrul său istoric, nici apele termale de aici nu mai sunt căutate foarte mult. Foarte solicitate sunt domeniile schiabile, dar mai cu seamă destinațiile inventate în ultima vreme, Lacul Trei Ape, Brebu Nou și Gărâna, transformate cumva ad-hoc în stațiuni turistice montane. Dar, discutând despre atracții turistice, nu putem trece peste Complexul mulinologic Rudăria/Eftimie Murgu, Muzeul satului Eftimie Murgu, situl arheologic „Peștera Hoților”-Băile Herculane, izvoarele termale de la Mehadica, Bocșa, Ciclova Montană și nămolul terapeutic din Munții Semenic, Mănăstirea Piatra Scrisă, din Armeniș, Mănăstirea Călugăra, Cazarma Grănicerilor, construită 1739, din Caransebeș, Muzeul de Istoria Farmaciei Montanistice Bănățene, Oravița, Muzeul orașului Bocșa „Spațiu și lumină“, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță, Caransebeș, Muzeul Banatului Montan Reșița, puncte de belvedere de pe Valea Cernei, din zona Muntele Mic-Țarcu-Gugu-Godeanu, din Semenic, Aninei și Locvei, platourile carstice Iabalcea, Mărghitaș, La Fânețe, Sf. Elena, Vf. Pietrele Albe, Elisabeta, Piatra Baniței etc. O notă aparte o reprezintă turismul industrial, care se bazează pe tradiția siderurgică și metalurgică a orașului Reșița, supranumit „Cetatea de Foc“, cu Furnalele Reșiței, întemeiate în anul 1771 și brandul „foc nestins“, Muzeul Locomotivelor cu Abur, Centrala electrică Grebla din zona Secu etc. În alte zone, turismul industrial este completat cu Puțul 1 orașul Anina, cu cea mai veche instalație de aeraj din Europa, sistemele de baraje de la Dognecea.

Maria Bogdan

Pentru orice român, Clisura Dunării înseamnă turism. Și este într-o foarte mare măsură. Și încă unul destul de bine pus la punct între Orșova și Șvinița, hai, Drencova. Așezările de pe malul Dunării nu sunt totuși prospere pe măsura ofertei. Nu toate. Ori sunt foarte puțin prospere, cum este cazul comunei Coronini (Caraș-Severin), o localitate cu o istorie bogată, situată într-un decor natural care nu mai are nevoie de cuvinte. Poate cu timpul se vor așeza lucrurile și aici, astfel încât localnicii să aibă acel plus material conferit în general de stațiunile puternic dezvoltate.

În mapa de prezentare, comuna se definește drept cea „mai nouă colonie românească“ din Clisura Dunării. De ce colonie? Poate pentru faptul că, în 1859, din porunca lui Johann Baptist Alexius, conte de Coronini Cronberg, locuitorii din Alibeg au fost strămutați din vechea vatră chiar pe malul Dunării, în locul unde se află astăzi, noua comunitate luând numele guvernatorului. Celălalt sat component, Sfânta Elena, este cel mai vechi cătun cu populație de etnie cehă din țară, primele familii stabilindu-se aici în anul 1823. Micuța așezare s-a numit Elisabetfely, în 1825 fiind rebotezată Sf. Elena. În anul 1967, Coronini și-a schimbat numele în românescul Pescari, iar în 1987 localitatea a fost desființată și arondată orașului Moldova Nouă. În 1990 redevine așezare de sine stătătoare, iar în 1995 își reia denumirea de odinioară, Coronini, nume cu iz burghez, cum le place locuitorilor să spună, așa cum pesemne era și guvernatorul austriac al Banatului din perioada 1849-1859. Comunitatea numără 1.881 de locuitori (522 în Sf. Elena și 1359 în Coronini) și se întinde pe 2.090 ha.

Natură generoasă – da, valorificată – ba!

Autoritățile descriu zona așa cum este în realitate: „Acest colț al României a fost întotdeauna unul de o frumusețe inegalabilă, cu strălucirile molcome ale Dunării și verdele relaxant al dealurilor și munților, acoperite cu păduri.“ Dar imediat recunosc că „locul prezintă oportunități pentru afaceri turistice profitabile“. Deci, în afară de cele câteva pensiuni, chiar ar fi loc de mai mult și mai bine! Mai ales că, în afară de bătrânul Danubiu, natura a fost generoasă cu numeroase monumente ocrotite prin lege: peștera „Gaura cu Muscă“, deschisă în peretele săpat de fluviu; stânca Baba Caia, un colț de piatră ce țâșnește din ape; peștera Gaura Chindiei, rezervație arheologică unde s-au găsit urme de artă rupestră din paleolitic; ostrovul Moldova Nouă, de care și comuna și-ar putea lega turismul, dacă chiar s-ar face ceva pe această insuliță românească. Coronini are însă și o zestre culturală și istorică lăsată de înaintași, cum ar fi Cetatea Sf. Ladislau, de pe dealul Cula. Numai că a fost lăsată și să se ruineze... Spre comparație, pe malul sârbesc există o replică istorică a fortificațiilor Ladislau, cetatea Golubac (Golubaț), pe care vecinii au refăcut-o încă de pe vremea lui Tito și de atunci se află în circuitul turistic. Pe când noi... Abia în acest an au fost obținute fonduri europene (19,85 milioane lei) pentru punerea sa în valoare.

De pază între imperii ieri, în ruină azi

Cetatea Ladislau, fortificație cu rol strategic de apărare, construită în secolul al XIV-lea, este un monument istoric prea puțin cunoscut în țară. Prima sa atestare documentară datează însă din anul 1427. La acea vreme, împăratul Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei și Croației din 1387, rege al Boemiei din 1419, rege al Germaniei din 1411 și împărat romano-german din 1433 până la moartea sa în 1437, a încheiat un tratat cu despotul Serbiei, George Brancovici, prin care ultimul îi ceda lui Sigismund cetatea Golubac, de pe malul sârbesc al Dunării. Pentru că n-a putut intra în posesia fortificației, Brancovici preferând o alianță cu sultanul Murad decât să se supună ungurilor, Sigismund hotărăște să întărească cetatea Ladislau, denumită astfel de la faptul că a fost, la un moment dat, sub protecția Sfântului Ladislau al Ungariei. Până în 1435 ea a fost încredințată cavalerilor teutoni, unul dintre cele mai redutabile ordine militare creștine din Europa. Din anul 1435, apărarea cetății a fost preluată de cavalerii români din Banatul de Caransebeș, vasali ai lui Iancu de Hunedoara. După bătălia de la Belgrad, în care Iancu a respins, în 1456, invazia otomană, condusă de sultanul Mahomed, cetatea Ladislau a fost preluată de un grup de militari hunedoreni, considerați a fi cea mai credincioasă armată aflată în slujba lui Iancu de Hunedoara și a fiului său, Matei Corvin. Ulterior, fortificația a devenit punctul de rezistență a Corvineștilor, atrași în vâltoarea războiului civil din regatul maghiar, dar rămânea și o verigă importantă din linia de apărare a Dunării împotriva turcilor. După marea bătălie de la Mohács, din 1526, când Imperiul Otoman a zdrobit Regatul Ungariei, rolul cetății s-a cam încheiat, ea fiind cucerită și distrusă în același an. Teritoriul, rebotezat Alibeg, a fost inclus în Pașalâcul de Timișoara. După ce austriecii au eliberat Banatul, restabilindu-se pe Dunăre frontiera dintre lumea musulmană și cea creștină, cetatea și-a regăsit cumva importanța, dar nu a fost consolidată în totalitate, ci numai cât să servească drept post de pază. Fortificația se compunea din două incinte. Cea exterioară avea forma unei elipse, iar pe latura nordică era protejată de un șanț cu lățimea de nouă metri, care putea fi inundat cu apă. Circulația era asigurată printr-un pod mobil. Incinta interioară avea formă triunghiulară, cu un turn circular puternic fortificat în extremitatea estică și cu accesul în sud, inclusiv către palatul guvernatorului. Astăzi, din toată construcția medievală a mai rămas doar un turn stingher... Ce va fi după investițiile de renovare a acestui patrimoniu cultural? Vom vedea!

Maria Bogdan

Chiar dacă Banatul nu este considerat o zonă cu multe destinații turistice, așa cum sunt de pildă Bucovina și Transilvania, vă îndemn să vă faceți timp să vizitați cel puțin o dată cel mai mare muzeu tehnic din Europa – Muzeul locomotivelor cu abur. Obiectivul turistic de astăzi a fost amenajat în anul 1972, la aniversarea unui secol de fabricare a locomotivelor cu abur la Reșița. Aici sunt expuse 16 locomotive ce aparțin diferitor perioade, 14 dintre ele fiind construite chiar pe plan local.

„Resicza“

În momentul în care am văzut muzeul pentru prima oară, am rămas oarecum surprinsă și asta datorită faptului că mă așteptam să fie altfel, altfel în sens negativ, mai puțin îngrijit și mai puțin valorificat. Însă nu a fost deloc așa, locomotivele erau frumos aliniate într-un spațiu generos, iar curățenia era curățenie: printre alei iarba era tunsă, florile ofereau un plus de frumusețe locului, iar băncile erau amplasate cel mai adesea în fața locomotivelor, tocmai pentru a le putea analiza pe îndelete, fără să obosești.

Nu întâmplător acest muzeu a fost amenajat la Reșița; mulți dintre dumneavoastră probabil știu că în anul 1872 aici a fost construită prima locomotivă cu abur din spațiul sud-est european. „Resicza“, după cum este cunoscută, a fost construită după modelul locomotivei Szekul, de proiectantul John Haswell. Din punct de vedere tehnic trebuie amintit faptul că este o locomotivă tender, cu lungimea de 4,48 m și greutatea de serviciu de 11,5 tone, are 2 roți cuplate și se poate înscrie în curbe cu raza de până la 45 m. Are forța de tracțiune de 1.125 kg și 45 CP la viteza de 11 km/h.

„Resicza“ a fost recuperată în anul 1961 de la Câmpia Turzii, acolo unde fusese garată pe o linie de manevră. Așezată în mijlocul parcului, pe un fel de suport asemeni statuilor, aceasta a fost bine întreținută de-a lungul timpului și își păstrează până în prezent autenticitatea, bucurând privirile turiștilor care aleg să viziteze această zonă. Tot între anii 1872-1873 în Europa au mai fost construite două astfel de locomotive, Bogsan și Hungaria.

„Principesa Elena“

Lângă vedeta muzeului se află „Principesa Elena“, cea de a doua locomotivă cu abur supraîncălzit din seria 700, dezvoltată de proiectanții Fabricii de Locomotive Reșița. După ce a fost scoasă din funcțiune în anul 1970, locomotiva a fost adusă la muzeu și i-a fost oferit un loc central. Prima locomotivă din seria 700 a fost denumită „Principele Carol“, însă nu este expusă la Reșița.

Locomotiva Trenului Regal

Un alt exponat pe care nu ai cum să nu-l remarci este locomotiva 230.516, fabricată în 1936 și cuprinsă în Tezaurul Patrimoniului Național Cultural. Locomotiva a fost comandată de către Regele Ferdinand, cu specificația ca vagoanele sale să-i ofere confortul necesar pe parcursul călătoriilor oficiale. Locomotiva a avut rolul de a tracta de-a lungul vremii Trenul Regal. Garnitura a fost finalizată după moartea regelui, dar în vagoanele sale au călătorit, de-a lungul timpului, Carol al II-lea, Mihai I, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu.

O adevărată lecție de istorie a locomotivelor

Pe lângă cele 3 locomotive amintite mai sus, aici puteți vedea alte 13, dintre care unele forestiere, care vă vor aminti cu siguranță de celebrele mocănițe din diferite zone ale țării, devenite obiective turistice importante. Mai puteți admira exponate cu diferite dimensiuni și caracteristici diversificate, printre care locomotive cu ecartament normal sau îngust și locomotive uzinale.

Până în anul 1964, la Reșița au fost fabricate 1.491 de locomotive cu aburi, iar din acel moment s-a trecut la producerea de locomotive Diesel şi ulterior electrice.

Cu ce rămâi după ce vizitezi acest muzeu? Cu o adevărată lecție de istorie a locomotivelor! O lecție care demonstrează încă o dată performanțele pe care le-a avut cândva țara noastră, comparativ cu ceea ce se întâmplă astăzi, când tot mai puțini dintre noi apelăm la călătoriei cu trenul. Și știm cu toții din ce motive!

GALERIE FOTO

Larissa SOFRON