reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Aug 2022

Atena și legendele zeilor la poalele Acropolei (II)

O zăresc de jos, din Piața Monastiraki, imediat între noi se creează o legătură imaginară, soarele adună stropi din bucățile de marmură ale coloanelor și le risipește pe fața mea ca un colier ce-și adună perlele prețioase. Astfel simt mângâierea mândrei Acropole, ce stă înălțată ca un înger atenian pe piedestal.

Ca o coroniță cu flori ce stă deasupra capului, așa stă Acropola, mândra din deal, patrimoniu cultural mondial Unesco din anul 1987, închinată zeiței Atena, protectoarea cetății.

Propileele din marmură de Pentelic de la intrare construite în perioada 437-432 în. Hr., statuia Atenei Promachus, cu coif și lancea în mâna dreaptă, turnată în bronz de Phidias, Pinacoteca unde erau păstrate darurile primite de Zeița Atena, mai ales picturile, sunt elemente impunătoare ce ies în evidență. Parthenonul și Erechteionul sunt printre cele mai reprezentative edificii arhitecturale.

Parthenonul are coloanele construite din marmură în stil doric; aici se regăsea silueta Atenei Parthenos, statuie făcută din aur și fildeș. Episoadele cu nașterea Atenei ce ieșea din capul lui Zeus și lupta dusă de aceasta cu Poseidon erau reliefate pe fațade. Erechteionul îi aducea în prim-plan pe Atena Polias și Poseidon, prin sculpturile ce conturau caracteristicile trupurilor foarte aproape de realitate.

Cel mai vechi templu ionic de pe Acropolis, Templul Atenei, comemora scene de luptă, victoriile grecilor asupra perșilor. Atena Nike era înfățișată printr-o statuie fără aripi, ca să nu poată zbura departe de Atena. Din Templul lui Poseidon, Zeul Mării, au mai rămas doar 15 coloane din 42, acesta fiind distrus de împăratul Bizanțului Arcadius, în anul 339 d. Hr.

În perioada când Atena făcea parte din Imperiul Roman, Iulis Cezar și Augustus, prin donațiile lor, au făcut posibilă construirea preafrumoasei Agora Romana. A fost ridicată în secolul I în. Hr., aceasta având 112 m lungime și 96 m lățime și era destinată locurilor comerciale. Am văzut Agora pe timp de zi, dar și noaptea, la lumina lunii, printre felinarele aprinse peste tot prin marea curte în preajma ei, dându-i un abur de culoare verzuie pe alocuri, întărindu-i vietatea.

Alături îi stă, ca un prieten apropiat, gata să îi completeze farmecul, Turnul Vulturilor, clădire octogonală proiectată de astronomul Andronikos din Kirrhos. Acesta are și denumirea de Horologiul lui Andronikos, tocmai pentru că la interior era ceas cu apă, iar la exterior un cadran cu pendulă ce indicau orele, dar și opt vânturi întruchipate de personaje sub diverse forme; îmi aduc aminte de Farul Genovez din Constanța, ce-i seamănă ca formă, culoare.

Prin Poarta Agorei zăresc Acropola luminată în liniștea nopții, ambele sunt acoperite de stelele ce cad asupra lor ca niște artificii, iar aura semilunei se reflectă pe coloanele de marmură, învăluindu-le cu harul Celui de Sus.

În timpul domniei lui Hadrian a fost construită lângă Agora Romană biblioteca lui Hadrian. Azi, rămășițe din centrul cultural ridicat în anul 132 stau mărturie a ceea ce a fost acest mare conducător, filozof, cu o intelectualitate aparte, îndrăgostit de Grecia, Cezar Traianus Hadrianus. Pe lângă această bibliotecă renumită, ce a conținut până la invaziile barbarilor 20.000 de rulouri, el a ordonat și construirea mai multor temple, pentru care a făcut donații. 

Prin Cartierul Zeilor din Atena, Plaka, am dat de ruine, magazine, taverne, pisici, un amestec de gusturi fine pentru orice om mofturos ori nu.

Multicolore sticle mi-au atras atenția și am fost curioasă să aflu ce este înăuntru. La Brettos Bar, cea mai veche distilerie din Atena, înființată în anul 1909, m-a întâmpinat cu brațele deschise barmanul, povestindu-mi despre multitudinea de combinații de băuturi ce fac istorie aici. Am încercat și eu ouzo clasic, digestivul ce are ca aromă specifică anasonul, parfumul lui făcându-mă să nu uit prea curând delicatesa lichidă a culturii elene. 

Urc, și tot urc, pe scările pietruite, printre restaurantele ce stau de-o parte și de cealaltă la poalele Acropolei; am ajuns sus, unde muzica m-a adulmecat. La o masă lângă perete m-am așezat, și, după o zi de colindat orașul, o salată grecească este binemeritată. Gustul brânzei și al uleiului de măsline, alături de roșiile delicioase îmi alunecă acum către stomac, mai ceva decât un copil pe derdeluș. Desertul nu a lipsit, bineînțeles, baclavaua delicioasă e mai dulce și mai gustoasă pentru că aerul Acropolei se lasă domol, în tot ce mă-nconjoară.

Am asistat la un spectacol grecesc, dansatorii îmbrăcați în costumele tradiționale cu vestitele încălțări ce au ciucure în vârf nu mai chibzuiesc a se opri, provocându-i la dans și pe restul, ritmurile mandolinei antrenează bucuria, zâmbetele și mișcările extraordinare ale tuturor.

Las acum în urmă dealurile din mase de calcar, legendele despre zei; gândul meu se îndreaptă către marii filozofi ce au dat aripi învățăturilor și le-au transmis până azi către noi. Îi mulțumesc lui Pericle, generalul ce a promovat literatura, artele și democrația în perioada Epocii de Aur a Atenei și a inițiat în 447 î.Hr. reconstrucția templelor închinate zeilor Atena și Poseidon.

Aurora Grigore

  • Publicat în Turism

Atena și legendele zeilor la poalele Acropolei (I)

Învăluită de legende cu zei și zeițe, părtașă la nașterea marilor filozofi ai lumii precum Platon și Aristotel, metropola cosmopolită Atena, capitala Greciei din anul 1834, mă primește cu coloanele deschise, iar eu vreau să-i citesc câteva fragmente din istoria de peste 3.400 de ani, curioasă, ca prin ochii unui copil ce ascultă o poveste nouă.

Piața Syntagma, un bun loc de întâlnire și totodată punct de referință pentru vizitarea orașului, este o mărturie a independenței față de Imperiul Otoman, aici desfășurându-se de-a lungul timpului marile evenimente, atât triste, cât și fericite. Piața se află în fața Palatului Regal Vechi ce găzduiește azi Palatul Parlamentului Greciei.

Grecia3

Cu ceva noroc, am ajuns înainte de schimbarea Gărzii Prezidențiale în fața Mormântului Soldatului Necunoscut. Lumea și porumbeii s-au adunat, așteptând cu nerăbdare acest moment în care soldații Evzones, după o oră în care stau nemișcați indiferent de ce se întâmplă în jur, încep ceremonia, un adevărat spectacol, de la costumele tradiționale, ritmul pașilor, încălțămintea haioasă pe care nu ai cum să nu o remarci, până la aranjarea meticuloasă a armelor și poziției de stat pe care un jandarm o face cu mare dragoste, în semn de recunoștință pentru pace și independență.

Din anul 515 î.e.n. rezistă Templul lui Zeus Olimpianul sau Olympieion. După 700 de ani, finalizarea construcției a fost făcută de împăratul Hadrian. Mă plimb pe lângă cele 16 coloane rămase din cele 104 câte au fost inițial, iarba puțin crescută și păpădiile ce-și iau rămas bun de la cel din urmă puf țin de urât marmurei unei coloane căzute la pământ. Mă întreb dacă doarme adânc într-un vis... Pe vremuri, aici se aflau două statui din aur și fildeș ale lui Hadrian și Zeus. După un ocol prin acest mare parc, las în urmă cel mai mare templu din perioada romană a Atenei, trecând pe sub Arcul (Poarta) lui Hadrian, unde sunt inscripționate mesaje dictate de împăratul Hadrian, care spun că „o parte a orașului este Atena lui Teseu, iar cealaltă parte este orașul lui Hadrian, nu al lui Teseu“.

Grecia2

Pe pantele sudice ale dealurilor Acropolei a fost construit în formă de semicerc cel dintâi teatru din lume, Teatrul lui Dionis. Încă se mai aud ecourile aplauzelor celor 17.000 de spectatori, pentru că da, chiar atât era capacitatea de locuri de pe vremea lui Lycurgus, orator antic, filozof la școala lui Platon. Mai întâi construcție din lemn, apoi din piatră, în acest loc se țineau spectacole în cinstea zeului vinului și al fecundității, Dionis, dar și piese de teatru în care actorii erau îmbrăcați cu costume fastuoase și cu măști dichisite sub care se aflau vocile ce istoriseau cu drag despre mitologia greacă, dar și dramele, adevărate ghemuri de cultură și istorie. Azi, sunt și eu spectatorul ce admiră zidurile, din ultimul rând, uitându-mă în jos și doar imaginându-mi cum răsunau aici cântecele interpreților din coruri și recitalurile poeților.

Construit în anul 161 d.Hr. de către filozoful și politicianul Herodes Atticus, în amintirea iubitei sale soții Aspasia Annia Regilla, Odeonul lui Herodes Atticus din Atena a fost locul în care concertele de muzică și spectacolele de teatru se țineau în aer liber. Prin anii 1950, întreg Odeonul a fost reabilitat, iar în zilele noastre repertoriile sunt date cu prilejul Festivalului de Artă al Atenei.

Pe aleile și străzile pietonale din Piața Monastiraki mă strecor printre vânzătorii ambulanți de tot felul de suveniruri, băuturi și dulciuri. E forfotă continuă, zi și noapte.

În fața fostei mănăstiri private a lui Nikolaos Bonefatsis, iar acum Biserica Sfânta Maria Pantanassa, lumea s-a adunat de jur împrejur. Un acord de flaut acompaniază gândurile tuturor, chiar și ale porumbeilor și baloanelor colorate ce vor să-și ia zborul către frumoasa Acropolă din zare.

Vechea Moschee Tzistaraki, construită de voievodul turc Tzistarakis în anul 1759, e atent supravegheată de semiluna ce-i șoptește, strălucitor de dramatic, povestea pe care atenienii o spun mereu. Este despre blestemul ce trăiește aici, pentru că al 17-lea stâlp al Templului lui Zeus Olimpianul a fost aruncat în aer pentru a i se prelua bucățile de marmură pentru construcția moscheii, iar legenda spune că poporul a suferit de nesomn și foamete.

Atena este orașul încărcat de o nesfârșită istorie, dar am întâlnit aici și locuri în care te poți relaxa sau face cumpărături ori pur și simplu contempla priveliști spectaculoase. Văzută de pe dealul Acropolei, metropola pare un drum ce nu se mai termină niciunde. Apusul pe care-l văd acum în zare, năpustit cu dragoste peste clădiri, este visul pe care vrei să-l ai în somnul nopții, tabloul perfect cu care închei această primă parte a parcurgerii mele prin centrul civilizației elene. 

Aurora Grigore

  • Publicat în Turism