Străzile cu inima deschisă, grădinile cu flori parfumate, piețele și tavernele ce te așteaptă să le calci pragul cu bucurie, orașul istoric, sit al Patrimoniului Unesco, ritmurile de flamenco sunt parte din sufletul orașului Cordoba din Andaluzia, Spania. Fondat de romani probabil în anii 200 î.Hr., Cordoba redă urmele trecutului prin îmbinarea culturilor creștine, islamice, evreiești ce și-au pus amprenta aici în decursul anilor.

Alcazarul din Cordoba (Castelul Monarhilor Creștini)

Parte a Centrului Istoric din Cordoba, Alcazarul a fost ridicat în anul 1328 la inițiativa regelui Alfonso al XI-lea. Cetatea a fost reședința Monarhilor Catolici, Isabela I de Castilia și a regelui Ferdinand al II-lea de Aragon. La sfârșitul anilor 1400, Cristofor Columb a solicitat, într-o întâlnire ce s-a desfășurat în acest loc, ajutorul monarhilor pentru expedițiile sale, fapt ce s-a realizat după cucerirea Granadei. Alcazarul a fost folosit pentru tribunalele Inchiziției Spaniole și pentru unitatea militară a forțelor armate ale lui Napoleon Bonaparte la începutul anilor 1800.

Cel mai vechi dintre turnuri, ce datează din sec. al XIII-lea, este Turnul Leului; are benzi în stil almohad pe laturile exterioare, iar la interior bolțile în formă de cruce și arcade te fascinează numaidecât. Turnul Inchiziției, cu ziduri așezate în diferite direcții, este locul unde au fost păstrate arhivele ce aparțineau Tribunalului Sfintei Inchiziții. Turnul Omagiului, numit și „Turnul cu Ceas“, are la interior detalii gotice; aici se desfășurau execuțiile publice.

Interiorul Alcazarului cuprinde Sala Mozaicurilor, cu o colecție impresionantă de mozaicuri romane din sec. al II-lea ce a fost descoperită sub Piața Corredera, Curtea Moriscos cu magnifice verande arcuite, Curtea Femeilor ce a fost utilizată ca spațiu pentru femei într-o parte a închisorii, Sala de recepții unde se află un mozaic închinat zeului Oceanus, Băile regale construite în amintirea nobilei castiliene Leonor de Guzman, amanta lui Alfonso al XI-lea.

Pe lângă sobrietatea ce-l înconjoară, Alcazarul este îmbrăcat cu niște grădini încântătoare de 55.000 metri pătrați, cu design maur, ale căror iazuri și fântâni sunt decorate de plante ce-și răspândesc aromele în jur. E locul perfect pe unde să rătăcești, printre palmieri, chiparoși, mirosul portocalilor și al lămâilor, ce sunt gata să te primească într-o lume cu iz roman amestecat cu farmecul norilor veniți acum din ce în ce mai aproape de creștetul zidurilor învăluitoare.

Moscheea (Catedrala din Cordoba)

Una dintre faimoasele lucrări de arhitectură islamică din lume, simbol Al-Andalus, Moscheea din Cordoba (Mezquita) a fost construită pe locul unei biserici vizigote în anul 785, la inițiativa lui Abd Al-Rahman, fondatorul Emiratului Islamic, ulterior Califatul din Cordoba. A fost transformată în catedrală creștină în 1236, când Fernando al III-lea a cucerit orașul. Catedrala, parte a Patrimoniului UNESCO din anul 1984, este monumentul ce uimește prin evoluția stilului omeiad, gotic, renascentist și baroc. Părțile reprezentative ale clădirii sunt Curtea Portocalilor, unde în trecut se afla o cisternă ce asigura apa indispensabilă pentru epurările musulmanilor, acum aranjată cu arbori, mai ales portocali, fântâni și palmieri, Minaretul și Camera de rugăciune (haram), decorată cu arcade de potcoavă, cărămizi roșii, o readaptare a ingineriei romane precum Apeductul Miracolelor din Merida. De-a lungul anilor, Camera de Rugăciune a căpătat noi forme pri adăugarea unor noi secțiuni presărate cu capiteluri arabe de model corintic, coloane cu marmură albastră și roz, bolți califale, luminatoare. Mihrabul este punctul cel mai luxos și mai extravagant al încăperii, ornamentat cu învelișuri de mozaic, marmură și diverse împletiri și inscripții expresive, sofisticate.

Minaretul (Turnul Clopotniță)

Construit inițial ca minaret în timpul lui Abderraman al III-lea, Turnul Clopotniță este punctul cel mai înalt de unde se poate observa orașul vechi al Cordobei. Glasul răsunător al muezinului ce aduna credincioșii musulmani la rugăciune de cinci ori pe zi se auzea din turn ca un ecou pe care-l simți parcă și acum până-n măduva oaselor, gata să te facă să îngenunchezi făr-a simți vreo greutate. Cu timpul, minaretul a fost transformat în clopotniță, însă condițiile neprielnice de-a lungul anilor a făcut ca aceasta să nu rămână nedeteriorată, astfel că, după jumătatea anilor 1500, s-a construit un turn ce conține părți din vechiul organism, precum arcadele și vestigii ale minaretului.

Interiorul este parcă acompaniat de un acordeon de coloane și arcade biton, a căror impact este accentuat de culoarea roșiatică și albă, contrastul cuprinzându-te amețitor.

Catedrala, hărăzită Adormirii Maicii Domnului, este pătrunsă prin toate încheieturile de frumusețea decorațiunilor din vremea când musulmanii, evreii și creștinii viețuiau într-o manieră trainică și împodobeau orașul cu amestecul de culturi variate menite să aducă liniște și belșug locului.

În partea a doua ne așteaptă noi descoperiri, Podul Roman, Palatul Viana, dar și Medina Azahara ne vor fi gazdele primitoare ce-și vor destăinui secretele păstrate cu grijă aici, în sufletul Cordobei.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

Pe urmele maurilor, ce au lăsat o parte din sufletul lor să intoneze peste veacuri imnul cultural ce-l aud acum eliberându-se dintre cărămizile și paginile cărților prăfuite, încerc să înțeleg influențele pe care le-au adus asupra limbii, arhitecturii în cei 800 de ani cât au condus Spania.

Parcul Maria Luisa

Trunchiurile copacilor mediteraneeni sunt pretutindeni arunci privirea, în mirosul verde te adâncești cu sufletul, aici, în inima Mariei Luisa, parcul ce se întinde pe 34 de hectare, un colț ce oxigenează și cel mai îndepărtat gând. Donație a ducesei de Montpensier, parcul are câteva locuri mai speciale, cum ar fi Grădina Leilor, monumentul scriitorului romantic spaniol Gustavo Adolfo Becque și Fântâna Broaștelor ce datează din anul 1914, pavilioane din Mexic, Brazilia, Statele Unite, Argentina.

Arhiva Generală a Indiilor

Declarată Patrimoniu Mondial de către UNESCO în anul 1987, Arhiva Generală a Indiilor din Sevilia a fost realizată cu ajutorul regelui Carlos al III-lea, acesta din urmă vrând să adune la un loc toate documentele administrative ale coloniilor spaniole. În clădirea din piatră sunt aproximativ 43.000 de dosare alcătuite din optzeci de milioane de pagini și circa 8.000 de hărți ce reprezintă momente unice din istoria posesiunii spaniole dintre secolele XV-XIX. Arhiva Generală a Indiilor este locul unde se păstrează cele mai semnificative documente ale descoperirii Lumii Noi, printre acestea și actul conspectat de Cristofor Columb ce face parte din Almanahul Perpetuu al lui Abraham Zacuto ce cuprinde informații prin care a fost posibil calculul latitudinii.

Muzeul Arheologic

Inaugurat în anul 1867, Muzeul Arheologic din Sevilia găzduiește o impresionantă colecție de aproximativ 60.000 de piese divizată pe mai multe secțiuni: epoca de piatră, epoca bronzului, epoca fierului, dar o atenție deosebită s-a pus pe romani. Unul dintre punctele de atracție ale muzeului, Tezaurul Carambolo, din care fac parte podoabe din aur ale secolului al VI-lea, îl găsim în partea rezervată colonizării feniciene. Sculpturile împăraților Traian și Hadrian, sculptura lui Venus, frânturi din situl antic din Italica, un mozaic din Ecija ce datează din secolul al III-lea î.Hr. ne conduc în trecutul misterios și plin de culoare totodată. O altă sculptură, Astarte-Tanit, ce o întruchipează pe zeița fertilității, reprezintă una dintre cele mai vechi dovezi ale limbii din perioada feniciană și a fost descoperită în Penisula Iberică.

Mănăstirea Santa Maria de las Cuevas

Întemeiată în anul 1400 de arhiepiscopul Don Gonzalo de Mena, Mănăstirea Santa Maria de las Cuevas (Cartuja) conservă, dincolo de înaltele ziduri, amintirea faptului că aici a fost cândva un adăpost pentru cazarma armatei franceze, fabrica de ceramică și de faianță. În această zonă, în secolul al XII-lea, almohazii extrăgeau lut din peșterile ce se aflau în apropiere; legenda spune că imaginea Fecioarei Maria a fost găsită într-una dintre peșteri și astfel s-a decis înălțarea mănăstirii. Construită cu elemente gotice, renascentiste și baroce, frumos aranjată cu plăci de Triana, mănăstirea a fost locul în care Cristofor Columb a fost înmormântat o perioadă de timp.

Palatul San Telmo

În anul 1682, pe spațiul Curții Inchiziției a fost construit Colegiul Universității din Mercaderes, transformat ulterior în Colegiul Marinei; apoi locul a devenit sediul Căilor Ferate. Azi, Palatul San Telmo, ridicat între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, găzduiește sediul Președinției Junta de Andalucia. Cu o arhitectură în stil baroc de excepție, palatul este decorat cu imaginile Sfinților San Fernando și San Hermenegildo, patronii spirituali ai Seviliei, dar și cu sculpturile lui Antonio Susillo prin care se remarcă cei 12 artiști seviliani, printre ei Miguel Menara, Bartolome Esteban Murillo, Rodrigo Ponce de Leon.

La interior, capela, opera arhitectului Leonardo de Figueroa, scoate în evidență stilul baroc, alături de picturi cu Hristos în diferite ipostaze biblice, domolind furtuna ori intrând în Ierusalim și alte retablouri înfățișând pe Sf. Ana sau Sf. Tomas de Aquino. Se spune că regina Maria de las Mercedes ar fi petrecut timp cu prietenele sale în camera de cusut, clădire desprinsă parcă din poveștile de la Disney, unde acum este Centrul de Informare Turistică a Consiliului Local din Sevilia.

Ecouri ale ritmului magic de flamenco răsună pe străzile lasate acum în urmă, pasiunea, pulsația inimii ce vrea să danseze și ea, totul adună ca-ntr-un parfum de portocală arta andaluză cu-ale ei aripi universale ce zboară peste tot, de aici, din sufletul Seviliei.

Aurora GRIGORE

Pas cu pas descopăr orașul ce-ți trezește o poftă neastâmpărată de cunoaștere după fiecare loc ce se pitește în spatele unui zid sau a unei porți, ca sa nu mai zic de oamenii atât de calzi, gata să-ți prezinte particule din istorie ori să te invite să guști din delicatesele culinare nemaipomenite.

Casa de Pilatos

Măiestria arhitecturii seviliene a secolului al XVI-lea o întâlnim la renumita clădire nobiliară andaluză Casa de Pilatos (Casa lui Pilat). Numele palatului vine de la casa guvernatorului roman al Iudeii, Ponțiu Pilat, de unde Fadrique Enriquez de Ribera, primarul Andaluziei, a fost inspirat pe când se afla în călătorie în Țara Sfântă. Împărații romani și zeii greci sunt prezenți prin busturile frumos decorate, cărora arcadele din jur le sunt aproape precum o îmbrățișare. Talpa-ți pășește pe finele plăci de marmură ce trăiesc într-o armonie perfectă cu picturile de pe tavan și ușile din lemn ce-ți dau senzația de stabilitate și siguranță totodată. Cântecul apei fântânii din mijlocul terasei răsună pe lungile coridoare și picură, dusă de vânt, până-n splendida grădină plină cu pomișori frezați parcă la milimetru.

Cartierul Triana

Țanțoș înaintez pe Podul Triana, puntea construită de almohazi, ce leagă orașul de cartierul Triana, de pe malul vestic al râului Guadalquivir. Triana, acest punct de plecare pentru călători, respiră prin simplitate și farmec în același timp; locul amintește de Ferdinand Magellan, cel care a îndrumat expediția spaniolă din 1519 către Indiile de Est. În jurul trecutului se învârt memorii despre inchiziția spaniolă din Castelul Sf. George, Hispano Aviacion, fabrica unde s-a construit primul avion cu reacție spaniol, industria ceramică, iar prezentul se încăpățânează să-și facă loc pe ritmuri de chitare, prin cântăreții și dansatorii de flamenco de pe strada Betis, tarabele cu fructe parcă desenate, dar și forfota din restaurante la ceas de zi ori seară.

Metropol Parasol

Văzută de sus precum o napolitană rumenită, cea mai mare clădire din lemn din lume, Metropol Parasol (Umbrela solară Metropol), a fost proiectată de arhitectul Jurgen Mayer și se află în Plaza de la Encarnation. Mergând pe aleea de sub clădire parcă au răsărit pe umerii mei niște ciuperci, ce au în compoziție lemn de mesteacăn adus din Finlanda și sunt gata să te apere de soare. În clădirea inaugurată în 2011 te poți recrea vizitând muzeul ce adăpostește rămășițe romane găsite în acest loc ori, după câteva scări urcate, te așteaptă locul de belvedere de pe terasă, El Mirador.

Bazilica de la Macarena

Construită în stil neo-baroc în secolul al XX-lea, Bazilica de la Macarena adăpostește una dintre comorile Seviliei, Macarena Fecioara Speranței, o statuetă ce datează din secolul al XVII-lea. Decorată cu veșminte somptuoase și broșe de smarald, Macarena este atribuită sculptorului Pedro Roldan și este venerată în Săptămâna Mare, în timpul procesiunii din ziua de Sfânta Vineri, când o sută de soldați escortează statuia lui Iisus Hristos ce întruchipează pagini din Patimile, Moartea și Învierea Mântuitorului. Dincolo de arcadele și marmura roșie, frânturi din zidurile almoravide ale secolului al XII-lea, există un muzeu unde sunt expuse obiecte folosite în ceremonii, rochii, mantale și alte componente utilizate în procesiunea din Madrugada (dimineața Vinerii Mari).

Biserica Mântuitorului

Ridicată între anii 1674-1712 pe locul Moscheii Ibn Adabbas, Biserica Mântuitorului este cel mai mare lăcaș de cult al Seviliei, după Catedrală. În curtea sa se regăsesc resturi ale epocii romane. La aspectul bisericii de astăzi au contribuit în special arhitecții Esteban Garcia și Leonardo de Figueroa. Cărămida roșiatică a fațadei ascunde, într-o tăcere înăbușită, detaliile dinăuntru pline de strălucirea adunată de la magicul soare, dar și de la cele 14 tablouri, printre care Hristosul iubirii de Juan de Mesa, Sfânta Ana de José Montes de Oca, Fecioara de la Antigua de Juan Ruiz Soriano.

Palatul Contesei de Lebrija

O clădire a secolului al XVI-lea ce se impune prin prestanță, Palatul Contesei de Lebrija este povestea ce a avut-o ca punct de plecare pe Regla Manjon, Contesa de Lebrija. Iubitoare a frumosului, Contesa a adunat de-a lungul vieții obiecte de artă ce azi sunt de neprețuit, de la vestigii arheologice, mobilierul elegant, picturi, piese de porțelan, mozaicuri romane la biblioteca, dormitorul, sufrageria în care te aștepți să surprinzi familia urmându-și orânduiala, ca și cum timpul s-ar fi oprit în loc. Arcadele în stil arăbesc, fântâna din curtea interioară sau busturile greco-romane completează eleganța și rafinamentul casei-muzeu.

Despre mirosul verde din Parcul Maria Luisa, Arhiva Generală a Indiilor unde se află documentele Lumii Noi, Muzeul Arheologic cu podoabe din secolul al VI-lea, Mănăstirea Cartuja, unde a fost înmormântat Cristofor Columb, și frumoasa arhitectură barocă a Palatului San Telmo vă voi scrie în ultima parte a frumosului parcurs prin Sevilia, unul dintre orașele din Peninsula Iberică ce are o modernă infrastructură.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO

În prima decadă de la începutul acestui an am avut fericitul prilej să fac o deplasare de la Malaga la Granada, în mirifica şi misterioasa Andaluzie spaniolă.

Din fuga autocarului am remarcat peisajul agricol dominat de nesfârşite livezi de măslini, migdali, pruni, piersici, citrice, etc. situate pe terenuri în pantă expuse eroziunii solului. În marea lor majoritate, aceste livezi sunt recent plantate cu ajutorul fondurilor de la Uniunea Europeană.

Livezile sunt uniforme, cu aceeaşi specie de pomi fructiferi pe suprafeţe foarte mari, delimitate doar de forme majore de relief cum ar fi ape, văi, culmi sau de păduri, terenuri arabile şi căi de comunicaţie, ceea ce exprimă gradul înalt de comasare a proprietăţilor în forme asociative – cooperatiste sau ale unor latifundiari privaţi.

Întreţinerea acestor livezi este ireproşabilă, stare din care se poate uşor deduce înalta lor productivitate şi eficienţa economică.

Pe o distanţă de 135 km de peisaj pomicol am căutat dinadins să întâlnesc măcar un petic de livadă din masiv abandonată, lăsat în voia sorţii, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor la noi.

Nu mi-a fost dat să observ plantaţii abandonate sau neîngrijite pe acest traseu, totul este într-o ordine „deranjant“ de perfectă chiar şi pentru un necunoscător.

Toate aceste livezi durabile pentru zeci de ani s-au făcut în timp de către fermieri motivaţi şi înalt specializaţi, pe bazine mari, după planuri bine întocmite şi cu fonduri de investiţii substanţiale rambursabile după intrarea lor pe rod, ceea ce denotă o viziune şi stabilitate a politicii agricole naţionale spaniole în armonie cu cea europeană, demne de urmat.

Unde suntem noi cu livezile noastre în comparaţie cu cele spaniole, ambele ţări fiind membre UE, noi mai recent şi Spania mai demult ?

Nu este greu de răspuns, fotografiile alăturate cu livezile andaluze şi cu impresia lăsată de livezile noastre abandonate în marea lor majoritate, ruşinos de reprodus, ne spun totul.

Nu este tras nimeni la răspundere pentru cele întâmplate!?

De ce ne-am distrus livezile şi formele asociative din pomicultură, altădată destul de performante, care au asigurat românilor fructele proaspete sau pentru industrializare, cu mari disponibilităţi pentru export?

În trecut importam doar fructe exotice din ţări mai calde care nu se produceau la noi. Acum importăm aproape totul, inclusiv mere din Polonia, prune din Slovenia, piersici din Turcia, caise din Ungaria, până şi pere din Argentina!?

Oare cum este posibil ca, având unele dintre cele mai bune condiţii pentru pomicultură din Europa, să ajungem cei mai mari importatori de fructe de pe continent!?

Este un moment de reflecţie care ar trebui să fie urmat de acţiune concretă pentru a îndrepta lucrurile ajunse în cel mai scăzut nivel pentru pomicultură de când ne ştim pe aceste meleaguri.

Teodor MARUŞCA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2013