„Bivolii din Câmpia Română - studiu de zoogeografie“, semnată de Sorin Geacu, este o lucrare științifică apărută recent sub egida Editura Academiei Române, care-și propune să scoată în evidență importanța acestei rase în context geografic.

De ce credem că este importantă această lucrare pentru specialiști și nu numai? „Lucrarea este rezultatul muncii de cercetare desfășurată timp de 6 ani (2018-2023). Studiile de teren au cuprins 137 de localități din 12 județe, unde s-au crescut sau se cresc bubaline. A rezultat acest studiu despre un element zoogeografic rustic – bivolul, singurul mamifer domestic aflat acum pe cale de dispariție în Câmpia Română.

Salvarea de la extincție are la bază, deocamdată, devotamentul unor crescători care iubesc aceste animale și caută să ducă mai departe – așa cum pot în condițiile grele de astăzi – tradiția creșterii acestora. Mulți crescători au fost și sunt foarte atașați de acest mamifer. Chiar în satul Palilula din apropierea Craiovei, un localnic ne-a mărturisit faptul că «La bivolițe ne uităm ca la niște icoane»“, după cum însuși autorul explică în deschiderea lucrării.

Trebuie spus că zoogeografia este o ramură științifică aflată la conjuncția dintre zoologie și geografie și abordează răspândirea geografică a animalelor în relație atât cu factori din mediul înconjurător, dar și cu feluritele activități umane. De altfel, aceasta este și perspectiva abordată de această lucrare.

(L.S.)

Cultura la sat este tot ceea ce pot îngloba cuvintele „noi suntem responsabili să întreținem și să transmitem ceea ce am primit moștenire de la strămoșii noștri, obiceiuri, tradiții, cântece, strigături, port, până la comportamente și elemente de spiritualitate, rituri pe care le regăsim și astăzi în diverse contexte rurale“. Florin Bucuțea, originar din Rupea, județul Brașov, este unul dintre tinerii care iubesc satul românesc. Din această dragoste și-a dedicat energia și timpul pentru a realiza multe proiecte care să dezvolte satul românesc. Unul dintre acestea este Colecția Muzeală Dăișoara.

„Acestea merită să rămână în locul în care au fost create, să fie conservate și expuse“

Florin spune că a crescut în mediul rural o bună perioadă și asta i-a oferit cea mai frumoasă copilărie, cele mai de preț amintiri, cei mai calzi oameni și prieteni, care toate la un loc l-au dezvoltat și l-au făcut să fie ceea ce este astăzi. Din acest motiv a vrut să se implice în dezvoltarea mediului rural, să dea ceva înapoi mediului care i-a dat lui totul.

„Colecția Muzeală Dăișoara s-a conturat drept concept în discuții cu preotul din sat și, totodată, un foarte bun prieten, Dragoș Dobrițoiu, în toamna anului 2019. De la această discuție și până în ziua în care ne-am apucat efectiv de treabă au mai fost câteva experiențe pe care le conștientizam și le vedeam cu ochii mei, mă deranjau… respectiv prezența unor colecționari privați în sat, în casele oamenilor care, plictisiți de hainele, podoabele și obiectele vechi, vindeau și uite așa ele își pierdeau valoarea, înstrăinându-se de aceste locuri și noi rămânând mai săraci cultural. Aici ele capătă o semnificație aparte și dau valoare locului.

Era ziua de 7 decembrie când amândoi (eu și preotul Dragoș Dobrițoiu) ne-am pornit din casă în casă, din capul satului de din jos până în capul satului la deal. Îmi aduc aminte că aveam cu noi… energie bună și o foaie cu un pix.

Eram ferm convinși că vom reuși să motivăm sătenii să nu mai înstrăineze obiectele de artă populară, indiferent de suma primită în schimb pentru că ele nu au un preț, ci o valoare și asta face diferența. Notam ce primeam și de la cine. Acestea merită să rămână în locul în care au fost create, să fie conservate și expuse pentru generațiile care vor călca în acest sat, să știe cum a fost odată…, să inspire un aer de casă bătrânească, să simtă sufletul locului.

Zis și făcut. Seara, după o zi petrecută cu sătenii într-un cadru intim, în casele lor, la masa lor, am reușit să adunăm primele obiecte care urmau să facă pasul către o viitoare colecție, primele impresii și, mai mult decât atât, am reușit să le sădim consătenilor sentimentul că noi și mulți alții ce ne vor urma le vom prețui munca depusă în anii tinereții lor, prin aducerea în conștiința publicului, a frumuseții portului și obiceiului dăișorean.“

„Fiecare obiect are o poveste“

Până astăzi, Colecția Muzeală Dăișoara numără câteva zeci de obiecte și este în continuă dezvoltare. Florin spune că și-a dorit ca acest spațiu să fie călduros și să se asemene cu o cameră bătrânească din casele de odinioară ale dăișorenilor.

„Printre exponate avem o laiță pictată care datează din 1914, o alta din 1921, un lădoi (laiță în care pe vremuri se dormea) pictat din 1933, blidare pictate, cuier pictat, am refăcut patul miresei, care cu cât este mai înalt și mai bogat în țoale și perne, cu atât arată bogăția și fala familiei din care vine viitoarea mireasă, icoane pictate, două litografii catolice pe care le-am găsit într-un pod, blide, ulcioare, lămpi pe gaz, preșuri, țesături diverse, costume populare și obiecte care fac parte din diverse ceremonialuri… etc.

Îmi doream ca spațiul unde expunem să fie autentic. E o vorbă care zice că «întreabă și vei afla, caută și vei găsi». Am urmat-o întru totul și am stat la povești cu bătrânii pe care îi mai avem astăzi, să aflu cum era așezată camera, care era rânduiala, de ce așa și nu invers … toate puse cap la cap cu informațiile cerute și primite de la Muzeul de Etnografie „Gh. Cernea“ din Rupea, de la Melania Tohănean, cercetător în cadrul muzeului, pentru că, pe lângă frumusețea vizuală, vreau să fie totul corect documentat și expus. Printre cele mai vechi obiecte se numără 3 cărți religioase, laița de 107 ani, dar și obiecte vestimentare moștenite de la străbunicile femeilor vârstnice din sat, dar fiecare obiect cules și adus, găsit prin poduri, prin magazii sub fiare și uitate de lume, sau dăruit din lăzile de zestre ale dăișorenilor, are o poveste care constituie o parte de patrimoniu imaterial.“

„Obiceiul «mersul PE scoverzi» este unic, doar în Dăișoara avea loc“

În ceea ce privește patrimoniul imaterial, Dăișoara a avut o echipă de dansuri înființată în 1919, cu dansatori care au bătut cizma pe marile scene și ale căror strigături de joc au răsunat în festivaluri internaționale în Europa. „Povestea acestor emoții și a ropotelor de aplauze se regăsește în trofeele, distincțiile și diplomele obținute de-a lungul anilor. Acestea sunt expuse permanent în Colecția Muzeală Dăișoara cu scopul de a fi vizibile, observate și cunoscute de fiecare om din sat care dorește să retrăiască amintiri văzându-le, dar și de fiecare străin care ne calcă pragul și căruia vrem să îi transmitem o parte din simțirile noastre.

De curând, pe holul care duce spre colecție am montat în perete tăblițe cu numele fiecărui om din sat care a contribuit la înființarea acestui spațiu, prin donații.  Cel mai drag element este reprezentat de manechinul cu întregul costum de fată care are în spate o poveste fascinantă pentru mine. Spun că este cel mai drag pentru că, odată cu munca pentru înființarea colecției, am descoperit și am reușit să scot la suprafață un detaliu și un obicei unic. Spun unic pentru că m-am interesat și în satele vecine și acesta nu există, iar la nivel regional are elemente de ritual asemănătoare, dar deloc identice. Este vorba despre obiceiul intitulat «mersul PE scoverzi».

Am scris cu majuscule pentru că, deseori, expresia se adaptează și se face o corectură nepotrivită a limbajului, unde «pe» este înlocuit cu «la». Prin esența și specificitatea limbii române, se degradează înțelesul acestei expresii dacă este utilizată în contextul «mersul la scoverzi», pentru că feciorii și fetele nu mergeau să mănânce acele scoverzi fizic. Acest «pe» înseamnă că tinerii se adunau «pe văzute», era o primă intrare a viitoarei mirese în casa viitorului ei mire, o întâlnire de rămas bun de la feciori și fete, dar și o pregătire pentru nunta ce urma, de transfer al identității de tânără fată, spre viitoare mireasă. Toate acestea exprimate prin «mersul PE scoverzi».

Laura ZMARANDA

Un concurs inedit, în care au fost implicați 21 de studenți de la USAMV Cluj-Napoca și profesorii lor, și-a desemnat echipa câștigătoare la Primăria Săndulești (județul Cluj), iar premiile oferite au fost în valoare totală de 7.000 de lei. Studenții de la Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală, specializarea Peisagistică, au format șase echipe și au concurat pentru a identifica soluția optimă de transformare a unui spațiu neutilizat din satul Săndulești într-unul de recreere, socializare și interacțiune.

Proiectul câștigător de amenajare a Grădinii publice „Copand“ a revenit echipei formate din studenții Georgiana Daneliuc, Mara Buz și Răzvan Bordeianu din anii III și IV ai specializării Peisagistică, iar premiul a fost în valoare de 2.500 de lei. S-au acordat premii și pentru echipele clasate pe locurile 2-3, în valoare de 1.500 lei, respectiv 1.000 lei, precum și mențiuni, iar premierea a avut loc la Institutul de Cercetare Horticolă Avansată al Transilvaniei (ICHAT).

Proiectele celor șase echipe studențești au fost evaluate și mentorate de către opt cadre didactice de la Departamentul I de Horticultură și Peisagistică, iar departajarea finală a aparținut Consiliului local al Primăriei Săndulești.

Notarea proiectelor s-a făcut prin respectarea criteriilor privind calitatea soluției peisajere, integrarea funcțiunilor impuse prin tema de proiectare, selectarea și compunerea materialului vegetal propus, calitatea materialelor propuse pentru suprafețe, dotări, echipamente și mobilier, fiind urmărită în mod special utilizarea în compoziția vegetală a unor specii din flora locală – specii indigene, specifice arealului natural.

„Concursul a oferit studenților oportunitatea inedită de a-și testa creativitatea şi imaginația. A fost o inițiativă deosebit de utilă în privința punerii în practică de către studenți a ceea ce învață în facultatea noastră și, mai mult, de a se bucura că au contribuit la crearea unei grădini publice inovatoare. Vom promova și pe viitor astfel de colaborări cu actori din mediul economic întrucât suntem convinși că în acest fel vom contribui la formarea unor specialiști valoroși, capabili să ofere o contribuție importantă la schimbarea în bine a societății în care trăim“, a declarat prof. dr. Mugur Jitea, decan al Facultății de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală.

Conceptul de amenajare valorifică potențialul unui sit rural subutilizat, prin succesiunea de spații propuse, precum zonă multifuncțională pentru piață volantă, concerte, expoziții, picnic și activități fizice, zonă destinată seniorilor, locuri și spații de joacă din materiale naturale pentru copii și adolescenți. Amenajarea face posibilă, pe de o parte, relația vizuală cu peisajul înconjurător foarte valoros, iar pe de altă parte, invită comunitatea locală să-și petreacă timpul într-un spațiu animat de un sortiment vegetal divers și dinamic, dar care nu perturbă tempoul liniștit al mediului rural.

Implementarea proiectului câștigător ar urma să înceapă în luna mai 2024, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 70.000 euro.

Lucrările vor începe în mai 2024, iar costurile estimate sunt de 70.000 euro.

Marian Crețu, un tânăr de 21 de ani, student la Facultatea de Agricultură din Iași, a fost în Africa pentru a ajuta. La întoarcere, ne-a relatat despre cum a fost experiența aceasta pentru el, dar și despre trăirile și aventurile sale din timpul misiunii din Uganda. Ce înseamnă, de fapt, a fi voluntar, de ce (nu) poate oricine să se dedice unei astfel de cauze și ce satisfacții personale îți pot aduce acțiunile de voluntariat ne dezvăluie acest tânăr cu o dragoste de viață și de semeni absolut molipsitoare.

Prima experiență ca voluntar...

„În perioada 13 ianuarie – 10 februarie 2024, am călătorit în zona centrală a Ugandei, aproape de linia Ecuatorului, prin intermediul unui foarte bun prieten, care se ocupă cu ajutorarea persoanelor din medii defavorizate din România și pe plan extern, din Africa. Experiența a fost una deosebită, având ocazia să experimentez pe propria piele modul de viață al locuitorilor Africii. Privind în urmă la timpul petrecut acolo, pot spune că aș repeta, fără urmă de ezitare, această experiență“, ne mărturisește Marian.

Orezul, un lux

Luptând să schimbe în bine viețile altora, voluntarii descoperă, adesea, că propriile vieți le-au fost schimbate chiar de către cei pe care îi ajută. Este și cazul tânărului student la Facultatea de Agricultură din Iași. „Au fost câteva aspecte pe care le-am observat și m-au marcat prin faptul că mi-au schimbat modul de gândire și perspectiva asupra vieții. Străbătând câteva dintre satele lor, ne-am apropiat de mai multe familii și am observat cum este traiul lor de zi cu zi. Multe dintre aceste familii nu au posibilități financiare, acces la educație, servicii medicale, curent electric și magazine. Hrana lor principală constă în rădăcini, matoke, cassava (manioc) și cartofi dulci, orezul fiind un aliment prea scump pentru a fi consumat în fiecare zi. Acesta este consumat doar de Paște și Crăciun, de către familiile mai înstărite. Deși în Africa cresc câteva soiuri de fructe, diferite de ale noastre, în România diversitatea fructelor, legumelor și plantelor medicinale este mult mai mare“, mai adaugă voluntarul.

Zâmbete și bomboane

De multe ori „viața bate filmul“. În sprijinul acestei afirmații vine și experiența tânărului Marian Crețu, care a văzut empatie la fiecare pas în rândul africanilor. „În toată această perioadă, m-a marcat faptul că foarte mulți dintre africani, deși nu au încălțăminte și îmbrăcăminte, totuși ei arată empatie unul față de celălalt, deseori împrumutându-și hainele între ei pentru a merge la școală și biserică. Cu toate că ei trăiesc într-o sărăcie lucie, aceștia continuă să zâmbească. Copiii sunt foarte respectuoși, iar în momentul în care le ofeream o simplă bomboană, aceștia făceau o plecăciune în semn de mulțumire, iar bucuria le radia pe față. Bunul-simț al copiilor putea fi remarcat la fiecare pas, dar cel mai reprezentativ moment la care am reflectat a fost când aproximativ 800 de copii își așteptau răbdători rândul, uneori chiar și o oră, pentru a primi o porție de orez cu fasole. Recomand cât mai multor persoane să facă voluntariat în scopuri umanitare, deoarece, pe măsură ce africanii intră mai des în interacțiune directă cu alți oameni, devin tot mai deschiși, arătând iubire față de cei care îi ajută, destrămând ideile greșite care îi prezintă ca fiind niște oameni izolați. Eu am fost foarte entuziasmat și am simțit o împlinire sufletească ajutând oamenii, în ciuda condițiilor precare (țânțari, malarie, lipsa hranei, temperaturi ridicate), recunoștința din ochii lor acoperind toate aceste neajunsuri. Împreună putem contribui la educarea africanilor și facilitarea accesului lor către civilizație. Alegând să fii voluntar, te vei schimba tu, dar împreună cu tine și persoanele din jurul tău“, adaugă Marian Crețu, tânărul de 21 de ani, student la Facultatea de Agricultură USV Iași, specializarea Agricultură.

Beatrice Alexandra MODIGA

Grădina Botanică „Anastasie Fătu“ a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași a organizat la începutul primăverii, în Complexul de sere, Expoziția de plante exotice.

Inițial, evenimentul a fost dedicat exclusiv primei colecții de azalee și camelii din România, iar în acest an, la cea de-a XLIX-a ediție, aceste plante sunt prezentate în diferite amenajări inspirate de natura sau de imaginația peisagiștilor instituției, care le îngrijesc și le diversifică permanent. Astfel, au fost realizate din elemente vegetale exponate inedite care, asociate coniferelor din genurile Araucaria, Chamaecyparis, Juniperus și Podocarpus, evidențiază noi abordări peisagere ce pun în valoare aceste colecții. Ca amenajare, dar și ca evoluție în timp, aceste exemplare care aparțin de 28 de taxoni din genul Rhododendron și

14 taxoni din genul Camellia se evidențiază prin dimensiuni remarcabile de peste 2 m, dar mai ales prin diversitatea cromatică a florilor.

Azaleele și cameliile provin din zona tropicală și subtropicală a Asiei de Est, dar în cadrul expoziției sunt prezentate multe alte specii reprezentative pentru diverse biomuri terestre: begonii, orhidee, peperomii și filodendroni din pădurile de foioase tropicale, aloe, agave, crasulacee și euforbii din zonele uscate ale Africii și Asiei sau cactuși din deșerturile americane. Un punct de interes permanent reprezintă colecția de plante insectivore, la care tipul de nutriție mixotrofă a determinat apariția de adaptări spectaculoase.

Din același grup al plantelor cu adaptări impresionante, de data aceasta la condiții de secetă sau lumina directă a soarelui, fac parte specii din familia Bromeliaceae, endemice pentru America de Sud, care sunt grupate pentru prima dată într-o dioramă ce sugerează habitatul unde acestea trăiesc. Sunt expuse specii tericole ale genurilor Bromelia, Fosterella și Puya, rupicole, care aparțin genurilor Pitcairnia și Vriesea sau epifite, din genurile Acanthostachys, Aechmea, Chryptanthus și Tillandsia, denumite adesea și plante aeriene, tocmai datorită adaptărilor de a se dezvolta în lipsa solului.

În cadrul acestor amenajări un loc special este destinat pereților vegetali verticali, pe care sunt reprezentate simboluri din filozofia și tradițiile japoneze, realizate prin combinarea a 6 taxoni diferiți prin forma, culoarea și textura frunzelor: Begonia bowerae Tiger, Fittonia albivenis – soi din grupul Argyroneura, Peperomia caperata Red Ripple, Pilea microphylla, P. spruceana Silver Tree și Saxifraga stolonifera.

Beatrice Alexandra MODIGA

Bradul verde-argintiu stă aplecat către turla ce pare că se flutură odată cu fragilii nori albi pictați în contrastul cerului ce îmbrățișează cu atâta iubire pe cea care-i este parteneră de drum prin orice anotimp, Mănăstirea „Sântul Ioan cel Nou“ din Suceava.

Ridicată la începutul anilor 1500 pe locul unei vechi biserici ce nu mai există azi, mănăstirea se află nu departe de Cetatea Sucevei. Lăcașul de cult este monument istoric și, alături de alte șapte mănăstiri din Moldova, face parte din patrimoniul mondial UNESCO; aceasta poartă hramurile Sf. Gheorghe și Sf. Ioan cel Nou.

Fost sediu mitropolitan al Moldovei, mănăstirea găzduiește, în prezent, arhiepiscopii Sucevei și Rădăuților. Componentele din incinta ansamblului mănăstirii sunt Biserica „Sf. Gheorghe“, Turnul Clopotniță, clisiarnița-paraclis, chiliile, stăreția.

Ctitorită de domnitorul Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, mănăstirea nu a fost terminată până la moartea acestuia, fapt pentru care fiul său, Ștefăniță Vodă, a îndeplinit lucrarea în anul 1522, așa cum reiese și din pisania în limba slavonă din incintă. Picturile au fost înfăptuite în prima jumătate a anilor 1500, în vremea domniei lui Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare.

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse de la Biserica Mirăuți în timpul domnitorului Moldovei, Petru Șchiopul, cel care a avut cea mai lungă domnie din istoria Principatelor Române. În acea perioadă a fost înființată o școală teologică, unde se învățau limbile greacă, slavonă și română.

La sfârșitul anilor 1600, armata regelui Sobieski a luat tezaurul Mitropoliei și moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. După aproape o sută de ani, moaștele Sf. Ioan cel Nou au fost înapoiate mănăstirii pe când era episcop Dosoftei Herescu; acest lucru a fost posibil doar pentru că orașul Suceava făcea parte pe atunci din Imperiul Habsburgic. În vremea Primului Război Mondial, moaștele au ajuns într-o biserică ortodoxă din Viena, fiind readuse în iulie 1918 la Suceava.

Biserica „Sf. Gheorghe“ se remarcă prin turla octagonală ale cărei ferestre sunt orientate către punctele cardinale, dar mai ales picturile ce încă se mai zăresc pe pereții exteriori, precum o carte de povești de la bibliotecă citită cu ardoare de atâtea ori de generații la rând. Țigla-i proptită ca o copertă atinsă mereu de mâinile credincioșilor și ale Celui de Sus.

Picturile interioare în stil bizantin datează din anii 1500; acestea sunt frescele ce aduc armonia, dar în același timp și starea atât de necesară de contemplare pe care o căutăm atunci când atingem covorul bisericesc. Calendarul creștin, Pantocratorul, Profeții, Liturghia, Patimile lui Iisus, cei patru evangheliști sunt doar câteva dintre picturile ce ne conduc pe atâtea drumuri presărate cu dulce și amar din fabuloasa lume creștină. Chipurile pictate, ale lui Bogdan al III-lea, Petru și Ștefăniță Vodă, se mai zăresc încă lângă racla cu moaște.

Pe pereții exteriori, unde vremea nepriel­nică nu și-a pus amprenta de-a lungul anilor, se zăresc timid fresce precum Acatistul Maicii Domnului, Parabola Fiului risipitor, Cinul, Scara Sf. Ioan Sinaitul și altele. La sfârșitul anilor 1900, picturile au fost restaurate, iar asta este mai vizibil pe fațadele pereților de sud și vest.

Mănăstirea a fost îmbogățită încă din vremurile de demult cu obiecte care mai de care mai valoroase, din timpul domniei lui Alexandru cel Bun, argintăria cu motive florale de la racla Sf. Ioan cel Nou, gravuri în lemn lucrate de monahul Ioan în anii 1600, o cruce sculptată în lemn de chiparos de Popa Nechifor din anii 1500 și icoane dăruite de violonistul bucovinean Grigore Vindereu, în anii 1800.

Fiind ridicat ca poartă de intrare în mănăstire, Turnul Clopotniță măsoară 34 de metri și datează din anul 1589; prin bunăvoința domnului Moldovei Petru Șchiopul, turnul a fost realizat din piatră și cărămidă și se aseamănă cu o căsuță din basmele îngerești prin care intri, iar miracolele se afundă în inima însetată de frumos ce așteaptă să descopere, dincolo de prag, o altfel de tihnă.

Așa cum se mai poate descifra din pisania în limba slavonă, clisiarnița-paraclis datează din anul 1626 și a fost ctitorită de mitropolitul Moldovei, Anastasie Crimca; aceasta era folosită în anotimpul rece pentru îndeplinirea activităților bisericești. În trecut aici a fost întâia școală catehetică clericală din Suceava, iar azi servește ca pangar (loc pentru vânzarea lumânărilor).

O frunză tomnatică se pleacă acum, atingându-mi creștetul, către acest pământ în care se amestecă atât de domol culorile rubinii și gălbui solare, greutățile amare și împlinirile sufletești, toate cu voia Domnului, ce a socotit să lase cortina deschisă către această scenă a păcii, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava.

Aurora GRIGORE

Târgul apicol de la Vaslui, ajuns la cea de a IV-a ediție, a avut loc în luna februarie 2024, în parcarea noului bazar. Vasluienii au putut degusta miere pură, polen, propolis, păstură și multe alte produse sănătoase și naturale, dar și-au putut achiziționa și echipamente, unelte și utilaje apicole.

O călătorie în lumea fascinantă a apiculturii

Cei care adoră mierea, cei care vor să consume produse naturale și BIO, apicultorii experimentați, precum și toți cei entuziasmați de lumea intensă și fascinantă a albinelor au fost așteptați la a patra ediție a târgului apicol anual de la Vaslui.

A fost unul dintre cele mai așteptate evenimente pentru comunitatea apicolă și iubitorii de miere din zona Vasluiului. Parteneriatul cu producători locali și naționali a adus împreună cele mai bune produse apicole, demonstrații și o atmosferă festivă irezistibilă. Iubitorii de miere și delicatese au avut motive întemeiate să se bucure. Au avut prilejul să deguste și să achiziționeze miere pură de albine, polen, propolis, brânzeturi afumate cu miere și multe alte delicatese. Producătorii locali au promovat sustenabilitatea și metodele tradiționale de apicultură, garantând calitatea excepțională a produselor. A fost și a ocazie foarte bună de învățare pentru apicultorii începători și experți.

Nu doar papilele gustative au fost răsfățate la târg, ci și mintea. Târgul apicol de la Vaslui a fost o destinație perfectă pentru o ieșire de weekend împreună cu familia. În timp ce adulții au descoperit produsele și echipamentele de ultimă oră, cei mici au putut degusta produsele apicole disponibile de la apicultori din județul Vaslui. A fost o experiență apicolă autentică. Fie că vizitatorii au fost apicultori, gurmanzi sau pur și simplu în căutarea unei modalități plăcute de a petrece timpul, Târgul Apicol Vaslui a reprezentat locul perfect pentru socializare. De asemenea, a fost momentul potrivit pentru a sărbători munca grea a apicultorilor noștri și pentru a ne bucura de bogăția naturii.

Organizat începând din anul 2018, târgul a devenit o tradiție în regiunea Vaslui, la acest eveniment participând apicultori pasionați, experți și iubitori ai produselor apicole într-un singur loc. Târgul îmbie prin diversitatea produselor apicole locale prezentate, vizitatorii vasluieni putând degusta miere pură, polen, propolis, păstură și multe alte produse sănătoase și naturale. Fiecare stand a oferit o gamă largă de produse, pregătite cu pasiune și grijă de către producătorii locali.

Mai mult decât atât, pentru cei care se ocupă cu apicultura târgul a reprezentat o bună ocazie de a schimba informații, dar și posibilitatea de a-și achiziționa echipamente, unelte și utilaje apicole.

„Ne aflăm la ediția a IV-a a Târgului Apicol de la Vaslui, unde apicultorii au putut descoperi o gamă largă de produse și echipamente necesare activității lor. Vizitatorii, fie că au fost apicultori experimentați în căutarea celor mai noi și inovatoare instrumente, fie la început de drum, au putut găsi aici tot ce le trebuie pentru a dezvolta afacerea sau pasiunea în domeniul apicol. Pe lângă produsele apicole și echipamente, târgul a fost animat de prezentări și discuții captivante despre cele mai recente tehnici de apicultură, strategii de îngrijire a stupilor și despre importanța conservării albinelor și a mediului înconjurător. Târgul Apicol de la Vaslui a putut oferi o oportunitate unică de a ne conecta cu comunitatea apicolă locală și de a descoperi cele mai bune produse și instrumente disponibile pe piața apicolă“, a precizat Bogdan Onofrei, organizatorul târgului de la Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

• Succes fulminant pe culturile din România în ultimii 5 ani.
• Produsele Profeco scad riscul culturilor de a fi afectate de secetă, cresc rezistența la frig, întăresc sistemul imunitar al plantelor în lupta cu agenții patogeni și le ajută să se refacă mai repede după grindină.
• Productivitatea culturilor poate crește cu 25%.

Fermierii români s-au confruntat tot mai des în ultimii ani cu diverse probleme ale solului cauzate de schimbările climatice, în timp ce presiunea pe calitatea producției românești a crescut considerabil odată cu creșterea cererii de produse autohtone atât în piața românească, cât și în piețele externe. Un antreprenor român a adus de 5 ani o gamă de produse 100% organice, care ajută culturile românești chiar și în lupta cu seceta.

„Gama noastră de produse de fertilizare a culturilor agricole a fost vândută cu succes în țări din Uniunea Europeană timp de aproximativ 15 ani. În România, acestea au obținut rezultate excelente în ultimii 5 ani și, recent, s-a extins zona de distribuție spre piețe din Orient și Asia. Produsele noastre se remarcă prin capacitatea de a crește toleranța la secetă și arșiță a culturilor de câmp, capacitatea de a ajuta plantele să se adapteze la condiții de mediu nefavorabile și prin creșterea producției obținute. Practic, această extindere a zonelor de distribuție arată cât de eficiente și valoroase sunt aceste produse pentru fermieri, oferind soluții de calitate pentru îmbunătățirea culturilor și creșterea producției.“ (Gabriel Stoian, reprezentant Profeco)

Deși deja bine cunoscute în piața internațională, produsele naturale de fertilizare sunt încă la început de drum în România, aceasta fiind acaparată de 2 mari extreme – fie cea a fertilizanților chimici, fie cea în care nu sunt folosiți fertilizanți din piață, caz în care fermierii preferă să își asume pierderile.

„Evoluția, per genere, începe cu informarea și educarea obiceiurilor. Practic, noi încercăm să ajutăm fermierii români să fie cât mai informați cu privire la ce produse folosesc (sau nu folosesc, după caz). E important ca atât fermierii, cât și consumatorii de produse românești să înțeleagă că există soluții 100% organice, care nu dăunează în niciun fel produsului finit, ba mai mult, crește producția produselor de calitate autohtone. Un astfel de produs este Lumbreco, fertilizant organic certificat bio, cu extract din biohumus. Acesta reprezintă un compost produs de către râmele roșii californiene și oferă nutrienți esențiali pentru plante.“ (Gabriel Stoian, reprezentant Profeco)

Profeco este distribuitorul român al produselor Lumbreco, Sulfeco si Humeco. Cu o experiență de peste 15 ani pe piața din Europa și 5 ani de experiență în România, Profeco oferă, pe lângă cele mai bune soluții 100% organice pentru îmbunătățirea culturilor, și consultanță specializată pentru fermierii români, astfel încât produsele să fie utilizate corect, producția finală fiind îmbunătățită.

(L.S.)

Scriitorul Constantin Grigore (Dinu) Săraru, care împlinise 92 de ani în ianuarie, a murit pe 2 martie 2024, la Spitalul Municipal din București... Născut în comuna Slătioara, județul Vâlcea, pe 30 ianuarie 1932, a debutat în presă la numai 18 ani, ca reporter la Radiodifuziunea Română, conducând, în lunga sa carieră, numeroase ziare și reviste.

Despre „ultimul poet al țăranului român“ se pot spune multe. A debutat editorial în 1974 cu romanul „Niște țărani“, inaugurând „Trilogia țărănească“ compusă din cărțile „Niște țărani“, „Iarba vântului“, „Crimă pentru pământ“. A fost distins cu numeroase premii literare și artistice și cu premiul Academiei Române. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1961 și al Academiei Oamenilor de Știință din România.

Despre Dinu Săraru, academicianul Ilie Bădescu spune, printre altele: „Opera maestrului Dinu Săraru are înțeles inițiatic și calitate de învățătură tainică pentru o lume cu cele trei cruguri răscolite de golul provocat prin dispariția țărănimii. Și ce fel de recompensă, ce fel de mulțumire i s-au adus marelui creator, celui ce-a putut spune Prezent în dreptul neamului românesc la chemarea lui Dumnezeu cea din veac? Contra lui Dinu Săraru s-a dezlănțuit urgia unui război barbar după 1989. Nu-l voi evoca aici ca să nu maculez frumusețea de cristal a clipei.“

Referindu-se la romanul „Niște țărani“, basarabeanul Ion Ungureanu mărturisește: „Scris parcă dintr-o respirare, «Niște țărani» pur și simplu te zguduie. O asemenea carte despre Țărani face cinste Țării. Poate că sunt subiectiv, fiind și eu dintre țărani, dar nu dau subiectivitatea mea pe tot aurul lumii. Câtă înțelegere, câtă durere, câtă demnitate! (...) Năiță Lucean și scutierul său Pătru cel Scurt intră pe drept în marea literatură. Numai că la Cervantes moare Don Quijote, aici se stinge din viață scutierul – mi-a sângerat inima și am plâns la moartea lui... Mi-a sângerat inima și am plâns.“

„Țăranii, cărora li se spunea și «talpa țării», a țării pe care o și apăraseră până de curând, cu viața lor, în războiul abia încheiat, trei ani ne despărțeau de el, și în care muriseră, ca și tatăl meu, și așa am avut pentru prima dată sentimentul identității lor și a mea, firește, sentiment pe care îl am și acum: o lume, stimat auditoriu, care azi, însă, nu mai există, din nefericire, pentru că țăranii pe care i-am iubit eu și pe care aveam să îi descriu eu, cu gândul necontenit la ei din clipa aceea, nu mai există!“, a spus Dinu Săraru, acum câțiva ani, într-un discurs susținut în Aula Academiei Române.

Așadar, ultimul Cronicar al Țăranului Român s-a dus. Dar nu trebuie să ne facem probleme... Acolo unde a plecat el, cu toții ne vom duce într-o zi. Și în acea zi, de trecere, vom vedea că nu are de ce să ne fie frică... Dimpotrivă...

Ion BOGDAN

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în lunile septembrie/trimestrul III (diferență) și octombrie, noiembrie, decembrie / trimestrul IV ale anului 2023.

Suma autorizată la plată este în valoare de 13.650.008,68 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor.

Sursa: apia.org.ro