Turism 06 Octombrie 2023, 19:48

Cordoba, orașul unde fluturii zboară printre umbre maure (I)

Scris de

Străzile cu inima deschisă, grădinile cu flori parfumate, piețele și tavernele ce te așteaptă să le calci pragul cu bucurie, orașul istoric, sit al Patrimoniului Unesco, ritmurile de flamenco sunt parte din sufletul orașului Cordoba din Andaluzia, Spania. Fondat de romani probabil în anii 200 î.Hr., Cordoba redă urmele trecutului prin îmbinarea culturilor creștine, islamice, evreiești ce și-au pus amprenta aici în decursul anilor.

Alcazarul din Cordoba (Castelul Monarhilor Creștini)

Parte a Centrului Istoric din Cordoba, Alcazarul a fost ridicat în anul 1328 la inițiativa regelui Alfonso al XI-lea. Cetatea a fost reședința Monarhilor Catolici, Isabela I de Castilia și a regelui Ferdinand al II-lea de Aragon. La sfârșitul anilor 1400, Cristofor Columb a solicitat, într-o întâlnire ce s-a desfășurat în acest loc, ajutorul monarhilor pentru expedițiile sale, fapt ce s-a realizat după cucerirea Granadei. Alcazarul a fost folosit pentru tribunalele Inchiziției Spaniole și pentru unitatea militară a forțelor armate ale lui Napoleon Bonaparte la începutul anilor 1800.

Cel mai vechi dintre turnuri, ce datează din sec. al XIII-lea, este Turnul Leului; are benzi în stil almohad pe laturile exterioare, iar la interior bolțile în formă de cruce și arcade te fascinează numaidecât. Turnul Inchiziției, cu ziduri așezate în diferite direcții, este locul unde au fost păstrate arhivele ce aparțineau Tribunalului Sfintei Inchiziții. Turnul Omagiului, numit și „Turnul cu Ceas“, are la interior detalii gotice; aici se desfășurau execuțiile publice.

Interiorul Alcazarului cuprinde Sala Mozaicurilor, cu o colecție impresionantă de mozaicuri romane din sec. al II-lea ce a fost descoperită sub Piața Corredera, Curtea Moriscos cu magnifice verande arcuite, Curtea Femeilor ce a fost utilizată ca spațiu pentru femei într-o parte a închisorii, Sala de recepții unde se află un mozaic închinat zeului Oceanus, Băile regale construite în amintirea nobilei castiliene Leonor de Guzman, amanta lui Alfonso al XI-lea.

Pe lângă sobrietatea ce-l înconjoară, Alcazarul este îmbrăcat cu niște grădini încântătoare de 55.000 metri pătrați, cu design maur, ale căror iazuri și fântâni sunt decorate de plante ce-și răspândesc aromele în jur. E locul perfect pe unde să rătăcești, printre palmieri, chiparoși, mirosul portocalilor și al lămâilor, ce sunt gata să te primească într-o lume cu iz roman amestecat cu farmecul norilor veniți acum din ce în ce mai aproape de creștetul zidurilor învăluitoare.

Moscheea (Catedrala din Cordoba)

Una dintre faimoasele lucrări de arhitectură islamică din lume, simbol Al-Andalus, Moscheea din Cordoba (Mezquita) a fost construită pe locul unei biserici vizigote în anul 785, la inițiativa lui Abd Al-Rahman, fondatorul Emiratului Islamic, ulterior Califatul din Cordoba. A fost transformată în catedrală creștină în 1236, când Fernando al III-lea a cucerit orașul. Catedrala, parte a Patrimoniului UNESCO din anul 1984, este monumentul ce uimește prin evoluția stilului omeiad, gotic, renascentist și baroc. Părțile reprezentative ale clădirii sunt Curtea Portocalilor, unde în trecut se afla o cisternă ce asigura apa indispensabilă pentru epurările musulmanilor, acum aranjată cu arbori, mai ales portocali, fântâni și palmieri, Minaretul și Camera de rugăciune (haram), decorată cu arcade de potcoavă, cărămizi roșii, o readaptare a ingineriei romane precum Apeductul Miracolelor din Merida. De-a lungul anilor, Camera de Rugăciune a căpătat noi forme pri adăugarea unor noi secțiuni presărate cu capiteluri arabe de model corintic, coloane cu marmură albastră și roz, bolți califale, luminatoare. Mihrabul este punctul cel mai luxos și mai extravagant al încăperii, ornamentat cu învelișuri de mozaic, marmură și diverse împletiri și inscripții expresive, sofisticate.

Minaretul (Turnul Clopotniță)

Construit inițial ca minaret în timpul lui Abderraman al III-lea, Turnul Clopotniță este punctul cel mai înalt de unde se poate observa orașul vechi al Cordobei. Glasul răsunător al muezinului ce aduna credincioșii musulmani la rugăciune de cinci ori pe zi se auzea din turn ca un ecou pe care-l simți parcă și acum până-n măduva oaselor, gata să te facă să îngenunchezi făr-a simți vreo greutate. Cu timpul, minaretul a fost transformat în clopotniță, însă condițiile neprielnice de-a lungul anilor a făcut ca aceasta să nu rămână nedeteriorată, astfel că, după jumătatea anilor 1500, s-a construit un turn ce conține părți din vechiul organism, precum arcadele și vestigii ale minaretului.

Interiorul este parcă acompaniat de un acordeon de coloane și arcade biton, a căror impact este accentuat de culoarea roșiatică și albă, contrastul cuprinzându-te amețitor.

Catedrala, hărăzită Adormirii Maicii Domnului, este pătrunsă prin toate încheieturile de frumusețea decorațiunilor din vremea când musulmanii, evreii și creștinii viețuiau într-o manieră trainică și împodobeau orașul cu amestecul de culturi variate menite să aducă liniște și belșug locului.

În partea a doua ne așteaptă noi descoperiri, Podul Roman, Palatul Viana, dar și Medina Azahara ne vor fi gazdele primitoare ce-și vor destăinui secretele păstrate cu grijă aici, în sufletul Cordobei.

Aurora GRIGORE

GALERIE FOTO


Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti