ROMÂNIA SUB PAPUC
Regulile sunt făcute de oameni, pentru oameni. Nici că s-ar putea conduce o mulțime fără a o determina să urmeze cărarea dinainte stabilită care să-i asigure sosirea la capătul ei.
Comunitățile, mai mici sau mai mari, s-au organizat în timp după propriile obiceiuri și interese, devenite reguli în timp, pe care le-a respectat cu sfințenie cât le-a fost dat să trăiască în interiorul lor. Nici măcar năvălitorii care le-au călcat bătăturile de-a lungul timpului n-au reușit să le schimbe regulile de viață și, mai cu seamă, limba, cel mai important element de identificare și individualizare ale unui neam. Românii și românismul pot fi un exemplu.
Ei bine, ce n-au reușit alții în mii de ani, chiar și cei mai răi cotropitori, reușesc în vremurile noastre prietenii de la Apus sub oblăduirea Înaltei Porți de la Bruxelles.
După, sau concomitent cu schimbarea regulilor vieții comunităților și a fiecărui individ, hrăpăreții apăruți parcă din neant au năvălit asupra a tot ce-au găsit între hotarele țării, înșfăcând totul precum o haită de șacali flămândă și înrăită.
Așa se face că o țară, săracă poate, dar în bună rânduială, a fost pusă la mezat, vândută bucată cu bucată, românii devenind repede străini în propria țară. Atât de repede încât să n-aibă vreme de răspuns.
Sub masca liberalizării, libertății de mișcare ni s-au luat elitele, resursele, economia, iar după toate astea mai plătim și bir, în vreme ce ne lăudăm că am intrat într-o lume modernă, civilizată, în care domină echitatea, dreptatea. Plătim cu carul și primim cât încape-n portofel.
Propriile reguli nu mai există. Urmăm regulile lor. Impuse! Efectul? O lume în degringoladă.
Natura, ea însăși, a constituit model de viață pe Terra. Acum parcă totul este împotriva ei, împotriva firescului. Tinerii nu-și mai respectă proprii părinți, dascălii trebuie să stea cuminți în bănci, sexele nu se mai deosebesc, copiii se nasc în laboratoare. Tinerele generații nu mai știu citi, scrie și, evident, vorbi. Conversațiile se desfășoară mai mult prin semne, gesticulări, unele vulgare, ca și vorbele pentru că nu știu altfel a le rosti.
Economia, finanțele nu ne mai aparțin. Totul pleacă la EI. Nouă ne mai rămân ultime picături din fundul blidelor. Și-acum ne plângem că n-avem bani, în vreme ce multinaționalele acumulează și huzuresc. Ei și-ai lor de-acasă. Biciul tot pe plebea românească. Cum să deranjezi... investitorii?!
Agricultura-i la pământ. La propriu și la figurat. Ne preocupă al naibii de mult ultimele cuceriri științifice în diverse domenii, dar aproape nimic pentru zona care ne asigură practic existența. Se vorbește despre încălzirea globală și efectele ei, dar aproape nimic despre contracararea acesteia, eliminarea cauzelor care nicidecum nu se află în flatulațiile vacii, după cum afirmă MARII SPECIALIȘTI europeni.
După secetă, altă calamitate: grânele ucrainene care au blocat piața cerealelor, riscându-se falimentarea multor fermieri români. Dar cui îi pasă? Mai-marii noștrii își apără propriile interese, de imagine și pecuniare.
Cui îi pasă că România-i sub papuc, iar țara nu ne mai aparține?! Cu siguranță răspunsul îl vom afla peste... 50 de ani!
Ion BANU
