Castelul Károlyi din Carei, „Peleșul Transilvaniei“
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Turism
Castelul Károlyi din Carei este considerat un adevărat „Peleş al Transilvaniei“, fiind vizitat, imediat după restaurarea finalizată în 2017, de peste 50.000 de turiști. Transformat dintr-o ruină într-o bijuterie arhitecturală, proiectul de reabilitare și reintegrare a acestui monument a costat aproximativ 5 milioane de euro, fiind finanțat din fonduri europene.
După reabilitare, sălile din interior au găzduit peste 120 de evenimente culturale.
Castelul Károlyi a fost ridicat în 1482, după ce nobilii au primit de la Regele Ungariei, Matei Corvin, privilegiul de a-și face o casă de piatră. Din cauza cotropirii turcilor, au fost amenajate șanțuri și palisade şi a devenit o fortăreaţă de apărare a frontierei vestice a Transilvaniei. Întreaga construcție a fost distrusă parțial în 1705, când a fost atacată de austrieci. După Pacea de la Satu Mare din 1711 au fost demolate zidurile și astupate șanţurile, iar construcția a căpătat forme din stilul baroc. În formă actuală a fost refăcută în 1894, după modelul castelelor din Franța.
La primul etaj al Castelului Károlyi interioarele, din zece săli diferite, reconstituie atmosfera istorică a unui castel din epoca modernă. Este redat cât mai fidel aspectul interior al unei rezidențe aristocratice funcționale de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Sunt expuse piese de mobilier original în diverse stiluri artistice (în special baroc, biedermeier, neo-renaștere), specifice ambientului eclectic de la finalul epocii moderne.
Tematica fiecărei săli de expoziție a fost decisă pe baza analogiilor istorice disponibile și a structurii arhitectonice a fiecărei încăperi. Astfel, au fost realizate o bibliotecă, două antreuri, o cameră de relaxare pentru bărbați, salonul de bal indispensabil castelelor de epocă, sufrageria, budoarul doamnelor, dormitorul, camera de toaletă și sala de muzică.
De asemenea, se poate vizita o expoziție inedită de trofee din Africa de Sud care au aparținut colecționarului Sir Dr. Pánczél Zoltán Tibor. Obiectele colecției sunt grupate tematic, în patru săli expoziționale: vânătoarea în Europa, vânătoarea în Africa, fiind expuse exemplare naturalizate în întregime, trofee împăiate și diferite obiecte legate de vânătoare: bivol, struț, girafă, rinocer, elefant, leu, craniu de rinocer etc.
La Castelul Károlyi a fost realizată și o expoziție a figurilor de ceară care spun povestea semnării Păcii de la Satu Mare, din anul 1711, vizita Regelui Ferdinand împreună cu Regina Maria, scene cu ultima vrăjitoare arsă pe rug, dar și cu alte personalități istorice precum Otilia Marchiș, Ady Endre și Kafka Margit. Cele 26 de figuri de ceară au fost realizate de Megyieri Janos, un expert recunoscut pentru reconstituirile istorice.
Tot aici poți vizita expoziția permanentă de istorie locală, aflată la parter, care cuprinde patru săli organizate tematic, abordând trecutul Careiului din perspectiva vestigiilor arheologice descoperite în zona orașului, a istoriei localității, a meșteșugurilor tradiționale, a artei și istoriei ecleziastice careiene. Exponatele surprind aspectele regionale cele mai importante și sugerează caracteristicile proprii zonei, integrate într-un cadru mai amplu de dezvoltare și influențe istorice.
La începutul secolului al XVII-lea, Mihály Károlyi și soția lui, Borbála Lapispataki Seghnyey, au revenit la catolicism, moment în care s-a construit o capelă în incinta castelului. La vizita lui Ferenc Rákóczi al II-lea, în 1708, slujba de primire s-a oficiat în capelă. Slujba de cununie religioasă dintre Ferenc Károlyi și Krisztina Csáky a avut loc în aceeași capelă.
László Henyei menționează în 1794: „Capela de curte dotată, încăpătoare este așezată la parterul clădirii, în partea de sud-est. A fost construită de baronul Mihály Károlyi și pereții acesteia ajung până la tavan. La etaj, pe peretele oratoriului se află o pictură simbolică din secolul al XVII-lea. Această relicvă de familie îl reprezintă pe baronul László Károlyi împreună cu întreaga familie (soția și 20 de copii) în momentul primirii binecuvântării în aceeași capelă...“
Anca Lăpușneanu
Media
Articole înrudite
-
2023 - an crucial pentru crescătorii de bovine de lapte
in Zootehnie -
Ferma unde sunt cultivate 900 soiuri de roşii din toată lumea
in Agrotehnica -
Aronia, „copilul meu crescut din fașă“
in Agrotehnica -
Un alt focar de pestă porcină africană închis în județul Satu-Mare
-
Pesta Porcină Africană diagnosticată la un porc mistreț în județul Satu - Mare
in Actualitate -
Campionii marilor recolte la porumb din județele Satu Mare și Bihor
in Actualitate -
ALERTĂ! A fost confirmat un focar de pestă porcină africană la porcii dintr-o gospodărie din județul Satu-Mare
in Actualitate -
A fost confirmat primul focar de pestă porcină africană în România la porcii din gospodării în județul Satu-Mare
in Actualitate -
„Decât la cules de căpşuni, mai bine oier în România“
in Zootehnie
Articole recente - Lumea Satului
- Totul despre tuberoze. Cum să le crești, să le îngrijești și să te bucuri de beneficiile lor
- Meșterii populari, vestitori ai primăverii la Iași
- Rețetă de post - chiftele de ghebe
- Reducerea stresului de înțărcare cu ajutorul nutrețurilor combinate ale institutului IBNA BALOTEȘTI
- Schimbările climatice și epoca de semănat
- KORVETTO™ – Erbicidul nr. 1 pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din cultura de rapiță
- APPR devine Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România
- Întâlnirea fermierilor din județul Iași cu cercetătorii
- Noi produse pentru protecția plantelor lansate de Corteva Agriscience
- ARME CONTRA ARME