Problema sfeclei și a zahărului în România

În anii ’80, în România se cultivau 250.000 ha cu sfeclă de zahăr care se prelucra în 33 de fabrici repartizate în teritoriu, cât mai aproape de locurile de cultură a sfeclei de zahăr.

Se producea tot necesarul de zahăr pentru țară și chiar disponibilități pentru export.

În anul 2007, când am aderat la UE, a fost fixată o cotă de zahăr de 104.000 t care să satisfacă cca 20% din necesar și să se mai cultive 25.000-30.000 ha cu sfeclă, adică de 10 ori mai puțin.

În comparație, de exemplu, cu Olanda care, deși are o suprafață de 4-5 ori mai mică decât România, avea o cotă de zahăr de 800.000 tone.

În lipsa materiei prime, fabricile s-au vândut străinilor pe prețuri de nimic. O parte din ele au fost vândute la fier vechi, iar câștigul a fost de zeci de ori mai mare decât plătiseră la cumpărare.

Ulterior s-a renunțat la cota de zahăr, dar noi nu mai aveam fabrici de industrializare a sfeclei.

Rămăseseră în funcțiune câteva fabrici bune precum cele de la Oradea, Roman, Luduș, Bod, dar tot în proprietatea patronilor străini.

Acestea erau amplasate în zone foarte favorabile culturii sfeclei de zahăr și cu fermieri pricepuți în acest domeniu.

Cu câțiva ani în urmă se închide fabrica de la Oradea. Cultivatorii din zonă au cerut să o cumpere, însă patronul a refuzat și astfel a dispărut sfecla de zahăr din zonă. Ulterior se întâmplă la fel cu Ludușul și Bodul.

Acum (2022) mai funcționează fabrica de la Roman și se mai cultivă cca 8.000 ha cu sfeclă de zahăr.

Prin urmare, s-a acordat o cotă mică de zahăr României pentru a falimenta fabricile de zahăr și a le vinde străinilor. Aceștia, treptat, au închis fabricile, astfel încât cultivatorii să nu aibă unde prelucra sfecla și să se reducă suprafețele până aproape de lichidare. Acum România este obligată să împartă aproape tot necesarul de zahăr.

Iată cum România, care avea un Institut de Cercetare pentru Cultura și Industrializarea Sfeclei de zahăr și a Substanțelor Dulci, cu 4 stațiuni zonale și care coordonau cultura pe 250.000 ha și industrializarea în 33 de fabrici, realizând tot necesarul de zahăr, precum și tăiței și malasă pentru zootehnie și venituri bune pentru cultivatori, a ajuns să nu mai cultive sfeclă de zahăr și să importe totul.

Cunosc bine problemele la care m-am referit deoarece în anii ’80 am lucrat și am condus acest sector. Un fost ministru de finanțe, Ilie Serbănescu, spunea într-o emisiune TV și avea dreptate că România va deveni o colonie.

Oare asta doresc politicienii noștri? Păcat de strădania și sacrificiul celor care au luptat pentru o Românie liberă și independentă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU