reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Aug 2022

Cele trei Guyane - colțul magic al Americii de Sud (IX). Centrul Spaţial Guyanez – poarta europeană către galaxie

Am pășit în site-ul Centrului Spațial Guyanez cu gândul că lansarea rachetelor și a sateliților spre stele are loc fără graniţe, cu ajutorul unor specialiști veritabili, veniți din toată lumea. Este, după părerea mea, un loc de unde ar putea fi iniţiată pacea mondială de care omenirea are atâta nevoie.

Agenția Spațială Europeană (ESA), Agenția Spațială Franceză (CNES) și compania privată Arianespace care dezvoltă racheta Ariane gestionează cea mai mare parte din activitatea acestui astroport. Primele lansări au avut loc în anul 1952, iar prima racheta Ariane s-a lansat în anul 1979.

ESA plătește două treimi din bugetul anual al portului spațial și a finanțat modernizarea lansatoarelor Ariane. La data vizitei noastre erau găzduite acolo un lansator al companiei rusești Soiuz, și de asemenea, unu al companiei italiene Vega. De curând însă am aflat că Rusia a suspendat lansările din Guyana. 

Cosmodromul este situat pe coasta Atlanticului, între orașele Kourou și Sinnamary, are aproximativ 60 km lungime și 20 km lățime. Locul este ferit de furtuni tropicale și de riscuri seismice și are o densitate scăzută a populației. Fiind foarte aproape de ecuator, cam la 5° latitudine nordică propulsia este stimulată datorită efectului de praștie dat de mișcarea de rotație a Pământului, ceea ce face ca lansarea să fie cu 15-30% mai eficientă din punct de vedere energetic față de celelalte centre spațiale. Am aflat că, începând cu anul 1980 două treimi dintre sateliții comerciali ai lumii au fost lansați de pe acest cosmodrom.

De asemenea, am aflat că de aici vor fi lansați sateliții Galileo, dezvoltați în cadrul unui program amplu ce va permite Europei să aibă propriul sistem de navigație prin satelit și să nu mai depindă de sistemul american GPS. Cu 28 de sateliți programați pentru lansare, noul sistem se pare că va oferi poziționarea cu o acuratețe de până la un metru. Tot aici am vizitat Centrul de control Jupiter II şi instalaţiile Ariane 5, precum și Muzeul Spaţiului cu cele 7 module: Universul, cucerirea spaţiului, lansările europene, zborurile cu oameni, sateliţii, încărcăturile cu caracter aplicativ şi ştiinţific, viitorul.

M-am bucurat ca un copil accesând hologramele unor ghizi virtuali care răspundeau la întrebări diverse despre cum s-a format spațiul, care sunt marile momente ale cuceririi acestuia, cine au fost primii astronauți care au pășit pe Lună sau care este procesul de lansare a sateliților în spațiu. Am primit răspunsuri la multe întrebări și am aflat chiar și de activitatea de observare a Pământului cu ajutorul sateliților prin care se obțin informații de mediu necesare agriculturii, inclusiv previziuni privind producția vegetală pentru anumite culturi sau evaluarea riscului privind deficitul de apă. Am vizitat, de asemenea, planetariul și am călătorit timp de treizeci de minute printre stele și constelații. Am făcut multe fotografii și n-am putut părăsi locul fără a ne cumpăra mici suveniruri din spațiul special amenajat pentru turiști.

Vizita a fost o experiență fascinantă și instructivă pe care mi-aș dori să o repet mai ales pentru a urmări acele detalii care mi-au scăpat și, în plus, pentru a vedea o lansare spațială în direct din junglă.

Povestea mea despre cele trei Guyane a ajuns la final, dar deja gândul îmi zboară către alte locuri despre care urmează să vă povestesc. Aşadar, propun să mai rămânem împreună. Călătoria continuă.

Teofilia Banu