Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Dec 2021

Călătorie rurală prin Delta Dunării (IV)

„Și altele – între care Danubiu-i cel mai mare,/Mai jos de Nil să fie, el nu vrea nicidecum.“ Încheiem, astăzi, periplul nostru prin spațiul rural al Deltei Dunării, cu versurile lui Publius Ovidius Naso, scrise acum mai bine de 2000 de ani, în exilul său la Pontul Euxin. Mare și ispititoare-i Delta Dunării, am zice și noi, fie și numai pe întinsul celor trei comune despre care vom scrie astăzi.

mahmudia 3

Mahmudia (2.341 de locuitori), denumită în trecut și Salsovia, este unica localitate din Delta Dunării unde World Wide Fund for Nature (WWF România), cu larga participare a localnicilor și autorităților, a dezvoltat un proiect pentru refacerea biodiversității și utilizarea economică sustenabilă a unei suprafețe de 1.000 ha. Mai exact, acest lot, transformat în teren agricol prin anii `80, a fost reconstruit prin ample lucrări hidrotehnice, revenind cumva la forma inițială. În desfășurare se află acțiuni de eliminare a plantelor invazive și de refacere a florei, de replantare a speciilor specifice, salcie și plop, de asigurare a condițiilor de cuibărire pentru păsări. Comunitatea locală crede că pe viitor vor fi posibile activități precum ecoturism, birdwatching, pescaturism, exploatarea stufului în meșteșugurile tradiționale etc. În general, această așezare, alcătuită dintr-un singur sat, dă semne bune de dezvoltare. Autoritățile s-au îngrijit să asigure cât de cât infrastructura publică (proiecte de extindere apă și canalizare, modernizare străzi, școală și grădiniță, centru cultural, parc de agrement), iar răspunsul antreprenorilor din turism n-a întârziat să apară, în Mahmudia existând suficiente capacități de cazare, iar la câteva sunt amenajări chiar interesante de petrecere a timpului liber (ștranduri, locuri de joacă). Firește că Dunărea de pe Brațul Sf. Gheorghe conferă întreaga savoare; dacă autoritățile duc la bun sfârșit proiectul de la debarcader, am zice că s-a făcut un alt mare pas! Bine, ar mai fi aici Cetatea Salsovia, fost castru militar și anexă a Legiunilor militare romane, dar obiectul este departe de a fi pus în exploatare, așa că turiștii sunt mai degrabă atrași de... Parc aventura Salsovia!

murighiol

Comuna Murighiol (fostă Independența, între anii 1985 și 1989) este așezată pe malul lacului cu același nume și ieșire, evident, la brațul Sf. Gheorghe, având în componență satele Murighiol – Dunavățu de Sus, Dunavățu de Jos (Lacul Barcaz), Plopu (malul lacului sezonier Beibugeac), Sarinasuf (aproape de Lacul Razim), Colina și Uzlina (extensie brațul Sf. Gheorghe). Pe actualele teritorii s-au găsit urme de locuire getică (ec.IV î.Hr.) și romană (sec. II-III d.Hr.) și tot aici sunt ruinele cetății Halmyris, de numele acesteia legându-se sfârșitul tragic al primilor martiri creștini din Dobrogea, preotul Epictet și tânărul său discipol Astion. Satele au fost întemeiate în perioade diferite, majoritatea prin anii 1700, de turci, tătari, lipoveni, ucraineni și români; astăzi, românii sunt majoritari (aproape 90%). Populația comunei se ridică la 3.876 de locuitori. În strategia de dezvoltare se vorbește despre faptul că „Murighiol este una dintre puținele comune care înregistrează o ușoară creștere a populației“. Nu toate satele se găsesc în această situație fericită: Colina și Dunăvățu de Jos sunt „pe cale de dispariție într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat. Îmbătrânirea, perspectivele reduse de dezvoltare economică, sărăcia, slaba calificare a forței de muncă, migrația tineretului și a persoanelor calificate constituie cauzele principale care au generat o astfel de realitate”.

Locuitorii de astăzi îmbină mai multe activități: agricultura, creșterea animalelor și pescuitul (există câteva societăți și asociații piscicole), dar pesemne vor beneficia și ei de dezvoltarea turistică, având în vedere capacitățile de cazare (unele somptuoase) existente. Și discutăm despre o dezvoltare a acestora care întrece orice așteptare. Vorbind despre infrastructura publică, în comună există, potrivit autorităților, 5 grădinițe, 5 școli gimnaziale și o Școală de Arte și Meserii, cămin cultural în satul de reședință, plus unul nou la Sarinasuf (în celelalte cătune există, dar nu mai sunt funcționale), 2 biblioteci (școală și cămin), biserici, un centru de sănătate + punct farmaceutic, realizat cu sprijinul financiar al Ambasadei Coreei de Sud, un dispensar în satul Dunavățu de Jos construit în 2008. În ultimii ani, Primăria Murighiol a finalizat câteva proiecte: alimentare cu apă (Dunavățu de Sus și Dunavătu de Jos) – 1 milion euro; sistem de canalizare (Murighiol) – 400.000 lei; extindere/modernizare rețea de apă (Murighiol) – 400.000 lei; blocuri ANL, cu 28 de apartamente – 400.000 lei. Au existat proiecte și de modernizare a drumurilor, dar la acest capitol mai este serios de lucru.

sf gheorghe 3

Sfântu Gheorghe, localitate formată dintr-un singur sat, ocupă o parte a grindului Sărăturile din Delta Dunării. Situată pe malul stâng al brațului Sf. Gheorghe, chiar la vărsarea acestuia în Marea Neagră, comuna dispune, la distanță de 2 km, de cea mai întinsă plajă de pe litoralul românesc (30 km lungime și 1-2 km lățime). Deunăzi vreme, mai precis în secolul XIX, localitatea se chema „Katarlez“ (citită cu terminația „ț“), tot un fel de Gheorghe, dar în limba turcă. Povestea spună că pe la 1821 aici ar fi sosit o corabie turcească, iar din cătun s-au auzit cavalul ciobanilor și cântecul pescarilor. Cum vizita s-a nimerit să fie chiar de celebrarea Sf. Gheorghe, pașa a numit satul Katarlez, în cinstea acestei zile. În fine, așezarea este foarte veche, nu doar de atunci, culturile Hamangia și Gumelnița fiind legate de gurile Dunării. Comuna este atestată documentar din secolul al XIV-lea, când pe aceste locuri au poposit și niște negustori italieni; oricum, pe harta genovezului Visconti, din 1318, apare menționat locul „San-Giorgio“. Într-un fel sau altul, ca mai toate localitățile din Dobrogea, aici s-au stabilit, în afară de români, lipoveni, ucraineni, turci, italieni, ruși etc. La ultimul recensământ oficial, în cătunul izolat printre ape trăiau 821 de locuitori. Satul dispune de o infrastructură minimă: o școală, o biserică, un cămin cultural, un dispensar (fără medic), oficiu poștal, piață agroalimentară, 11 km de străzi neasfaltate în cea mai mare parte, alimentare cu apă. Accesul este posibil numai pe cale navigabilă, singura legătură terestră fiind cu orașul Sulina. Sătenii se ocupă cu pescuitul, cu agricultura pentru consumul propriu, cu creșterea animalelor și, mai nou, cu turismul, comuna având statutul de sat turistic. Vizitatorii – și sunt câteva mii, poate zeci de mii vara – sunt cazați în casele locuitorilor, unde pot primi pensiune completă ori în cele aproape 20 de structuri turistice (inclusiv două hoteluri plutitoare). În afară de plajă, oaspeții se pot bucura de plimbările cu barca pe brațele secundare ale Dunării, pe canale și lacuri, pe Insula Sacalin, la capătul căreia se află o mare rezervație de pelicani, în zona  Rezervației Naturale „Perișor-Zatoane”.

Maria Bogdan