ipso iulie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 30 Jul 2021

Cele trei Guyane, colțul magic al Americii de Sud (I)

Călătoria în cele trei Guyane ne-a oferit prilejul să explorăm o zonă ce cuprinde unele dintre cele mai frumoase și mai bine conservate păduri tropicale, considerate un paradis al naturii. Aproape 90% din teritorii sunt acoperite de junglă, stârnind astfel interesul celor dornici de ecoturism și aventură.

Guyana înseamnă de fapt „pământ între ape“. După modul în care ne-am deplasat pe teritoriul acestei țări, am realizat de ce i s-a atribuit acest nume. Toată jungla este străbătută de râuri cu debite foarte mari, astfel că mare parte din călătoria noastră ne-am deplasat  pe ape cu tradiționalele pirogi și caiace sau cu bărci pneumatice și catamarane. În fiecare dintre locuri am aflat noi povești, legende, istorie.

În Guyana Franceză am fost pe urmele lui Henri Charrière, cel care, în romanul autobiografic Papillon, a descris atrocităţile care se comiteau în coloniile penitenciare din Iles du Salut situate în Oceanul Atlantic. Pentru o perioadă de peste 100 de ani aceste insule au fost cunoscute și sub numele de Iadul Verde, ultimii prizonieri părăsind închisoarea, considerată cea mai dură și sigură din colonii, în anul 1953.

Vizita la Centrul Spațial European, de unde se lansează sateliţii şi rachetele Ariane, a fost și ea una memorabilă, fiind primul contact cu o tehnologie pe care n-o văzusem decât la televizor.

În Guyana Britanică am zburat deasupra junglei, pentru prima dată cu un avion de mici dimensiuni. Este o senzație unică să te afli atât de aproape de pilot, să privești bordul avionului, dar mai ales peisajul, jungla, de la doar câteva sute de metri altitudine și mai ales cascada Kaieteur, cu înălțimea de peste 200 de metri și cu debitul său impresionant, aveam să aflu, de patru ori mai mare decât Niagara. A fost ceva ce nu se poate uita vreodată.

Cu multă adrenalină a fost calătoria cu piroga, în amonte pe râul Surinam, spre un resort aflat în inima junglei. Îmi amintesc că la un moment dat am ajuns într-o zonă dificilă cu stânci și bolovani mari, negri, unde a trebuit să coborâm și să parcurgem pe jos drumul până când barca, încărcată cu bagaje, ne-a preluat din nou. Tot acolo am avut parte de o altă experiență inedită. După cazare, masă și o scurtă pauză, cu aceleași pirogi, cei mai curajoși am mers pe râu noaptea să vedem caimanul negru, o specie de reptile asemănătoare cu crocodilul pe care doar după lăsarea întunericului ai șansa să-l vezi.

Sunt multe de povestit despre natura, oamenii și obiceiurile inedite din Guyane – ținuturile dintre ape. Sper să vă stârnesc și de această dată curiozitatea de a călători imaginar alaturi de mine.

Așa cum spuneam, a împărtăşi cu voi, cititorii, cele văzute şi trăite în călătorii reprezintă o binecuvântare. Așadar, vă îndemn să-mi rămâneți alături.


Guyana, Guyana Franceză și Surinam sunt entități statale situate în nord-estul Americii de Sud, între Venezuela și Brazilia, toate fiind foste colonii ale Angliei, Franței și Olandei.

Guyana este singura țară sud-americană din Commonwealth vorbitoare de limba engleză şi una dintre puţinele țări membre al Comunității Caraibelor, care nu este insulă.

Guyana Franceză este departament integrat al Franței și al Uniunii Europeane, aici aflându-se și Centrul Spațial European, iar Surinam este singura țară independentă, dar cu o diversitate etnică și religioasă unică în lume, limba oficială fiind olandeze.


Teofilia Banu