Banner Lumea Satului 260 x 100 px    Adama decembrie 2020
update 14 Jan 2021

Din lumea satului în care a dansat Zorba Grecul (II)

Așa cum am promis, continuăm călătoria pe urmele lui Zorba Grecul și a celui care i-a dat „naștere“ în romanul celebru care poartă numele lui Zorba, cel care l-a inspirat pe Nikos Kazantzakis. De altfel, întâlnirea cu Zorba a însemnat o schimbare totală în viața scriitorului cretan. Timp de un an, în perioada 1916-1917, împreună cu Zorbas, Nikos Kazantzakis se străduie să înceapă o afacere în minerit, la Prastova, în sudul Peloponesului. Este vorba despre exploatarea unei mine de lignit, afacere în care scriitorul a fost atras de Zorba – un personaj pitoresc, om simplu, din popor, lipsit de maniere, idealist, iubitor de viață. De altfel, există încă scrisori simpatice adresate de Zorbas fostului său partener de afaceri. Dar Kazantzakis nu a avut legături numai cu oameni simpli, din popor... În muzeul Nikos Kazantzakis, situat la aproximativ 70 de kilometri de Heraklion, Creta, se poate vedea o scrisoare în care Albert Einstein îi mulțumește lui Kazantzakis pentru traducerea în germană a operei scriitorului cretan. Impresionat de soarta poporului cretan, Einstein îi adresează câteva cuvinte pline de sensibilitate lui Kazantzakis în această scrisoare-document semnată de Einstein în 2 iulie 1952.

Drumul către satul în care „creatorul“ lui Zorba are muzeu

la muzeu

Poate că această călătorie nu ar fi existat fără Zorba... Poate că nici Zorba nu ar fi existat fără „creatorul” său. Poate că atât Zorba cât și Kazantzakis nu ar fi devenit celebri fără soția scriitorului, cea care a făcut posibilă ecranizarea romanului scris de Nikos Kazantzakis.

Cu o seară înaintea vizitei la muzeul creat în memoria scriitorului cretan mi-am dat seama de un amănunt extrem de important: ziua în care ajungeam în Heraklion, Creta, era o zi de luni. Lunea toate muzeele sunt închise.... Fără acest amănunt în minte, m-am trezit dis-de-dimineață și imediat am plecat cu aparatul foto pregătit. Am luat un taxi și am pornit. Alesesem cel mai în vârstă șofer de taxi pentru că știam că oamenilor în vârstă le place să povestească și, deci, aveam și ghidul perfect!

Întreaga excursie la muzeu, adică distanța de vreo 60-70 de kilometri de la port și întoarcerea cu oprire la mormântul scriitorului, însemna 70 de euro. Perfect, mi-am spus! Era 6 decembrie, Sfântul Nicolae, ziua mea de nume, așa că îmi făceam un cadou minunat.

Iorgos, șoferul de taxi, începe să mă întrebe curios de ce îmi place atât de mult Kazantzakis și de ce îmi doresc așa de mult să ajung la muzeu. Aproape că mă întreba, practic, dacă nu aveam ce altceva să fac cu cei 70 de euro... I-am explicat că este cadoul pe care mi-l fac de ziua mea de nume. A zâmbit și mi-a spus că am nume grecesc. Apoi a adăugat că înțelege de ce vreau să ajung la Nikos.

Între Odiseea lui Kazantzakis și Legendele Olimpului

Pe drum, Iorgos mi-a povestit despre Olimp și legendele sale, despre zeități și despre războinici. Mi-a explicat diferența dintre muzica grecească și cea cretană: grecii cântă despre iubire, cretanii cântă despre răscoale, despre viteji și despre răzbunare pe cei care i-au subjugat, adică pe turci. În timp ce îmi povestea cu drag despre toate acestea, îmi arăta cu degetul pe geam plantațiile de măslini și îmi spunea ceva de o surpriză pe care o are pentru mine. Tot vorbind, nici nu am băgat de seamă când am ajuns în satul Myrtia din Heraklion, la muzeul dedicat marelui scriitor, poet, călător, filosof...  Drumul până în sat mi-a părut tare scurt, dar muzeul era închis. Exact! Nu luasem în calcul că muzeele sunt închise lunea pentru public. I-am spus lui Iorgos că vreau să ne întoarcem înapoi cât mai repede și, resemnată, m-am îndreptat către taxi. La fel de optimist și vesel ca celebrul Zorba lui Kazantzakis, Iorgos mi-a spus să aștept puțin. Chiar lângă muzeu, la doar câțiva pași, era o cafenea mică în care câțiva localnici vârstnici își beau cafeaua, vorbeau, jucau table, citeau ziare. Iorgos a cerut o cafea pentru mine, mi-a spus să stau la o masă și să-l aștept. Ceea ce am și făcut. Printre priviri curioase, aromă de cafea și miros de tutun, mi-am băut cafeaua și m-am gândit că era bine să fi știut grecește să vorbesc cu oamenii locului. Doamne, câte aș fi aflat! Mi-am dat seama că limba poate fi una dintre cele mai importante bariere în comunicare și mi-am propus atunci să învăț grecește. Însă, nu am reușit nici până acum, la șapte ani distanță de acel moment...

Parte din opera lui K tradusa

În timp ce mă visam cum citesc în greacă, Iorgos intră triumfător pe ușa cafenelei și îmi spune să mă grăbesc. Vreau să plătesc cafeaua și prăjitura venită alături, dar Iorgos îmi spune că a fost din partea casei. „Nu am mai întâlnit pe nimeni care să sufere atât de mult pentru că muzeul este închis!“, mi-a spus pe un ton ferm. Când am ieșit din cafenea, ușa muzeului era larg deschisă. Ei bine, Iorgos reușise cumva să facă imposibilul posibil. Muzeul era deschis pentru mine: manuscrise valoroase, scrisorile din corespondența scriitorului cu marii gânditori de la acea vreme, alte documente prețioase, obiecte personale – pipe, ochelari, stilouri, acte de identitate... De asemenea, muzeul deține o colecție impresionantă de emisiuni televizate ale scriitorului cretan, articole din ziarele vremii, primele cărți publicate, copii ale unor filme ecranizate după scrierile sale. Amabilă și răbdătoare, doamna muzeograf mi-a spus că pot sta cât doresc să vizionez și filme în sala special amenajată. Mi-a arătat peretele pe care erau fotografiile modelelor lui Nikos, cei care l-au influențat în viață, în gânduri, în scrieri. Am observat un loc gol în toate acele fotografii și am întrebat cine lipsește. „A fost scos Lenin. A fost una dintre personalitățile care l-au marcat pe Kazantzakis. Știi... Era comunist“, mi-a șoptit doamna care deschisese lunea muzeul pentru mine.

Am cumpărat suveniruri din muzeu, am plătit cei 4 euro – intrarea – și am simțit cumva să plătesc mai mult pentru deranj. Mi s-a spus clar că nu este nevoie să plătesc extra. Cu gândul la colecția muzeului ce conține peste 50.000 de piese ce ilustrează viața și activitățile scriitorului, am urcat în taxi mulțumindu-i lui Iorgos pentru tot ce făcuse.

Din satul fermierului Dimitri la mormântul lui Nikos...

Am pornit la drum și, la scurt timp, Iorgos a zis că trebuie să facem un mic ocol. Așa am ajuns la o mică fermă de familie, unde toți cei din gospodărie se îndeletniceau cu obținerea uleiului de măsline. Acolo ne-a întâmpinat un vechi prieten al lui Iorgos, Dimitri, care a început să-mi vorbească în greacă. Deși nu înțelegeam mare lucru din ce spunea, pricepeam că mă invită la masă, alături de familia sa. Dimitri mi-a povestit întreg procesul tehnologic de obținere a uleiului de măsline presat la rece, dar nu am înțeles. Gustul era însă desăvârșit.

După vizita surpriză în ferma lui Dimitri, ne-am reluat drumul către port. Era deja foarte târziu, timpul zburase parcă în muzeu și în casa fermierilor cretani. Deși mă grăbeam, Iorgos mi-a amintit că mai avem de mers la mormânt, căci așa era stabilit de la început. Pe drum, Iorgos mi-a povestit despre economia Greciei și despre toate câte se pot face dacă politica ar fi orientată către popor... Între discuții despre democrație, demagogie și politicieni, am ajuns și la mormântul lui Kazantzakis. Am urcat pe dealul Martinengo din Heraklion pentru a-i mulțumi „Marelui Cretan“ pentru tot ce am învățat prin scrierile sale și pentru a-l omagia. Ochii mi s-au oprit pe mormânt și pe cuvintele scrise pe piatră: „Nu sper nimic. Nu mi-e frică de nimic. Sunt liber“. La câțiva metri de mormântul său se află și cel al ultimei sale soții, Eleni, cea căreia cu toții îi datorăm existența lui Zorba. Fără ea, filmul nu exista. Poate că nici Kazantzakis nu ar fi putut scrie atât fără liniștea și iubirea oferite de o soție înțelegătoare... despre care se spune că este singura femeie pe care Nikos a iubit-o.


Născut într-un sat de lângă Heraklion (Iraklion), în insula Creta, Nikos este primul dintre cei patru copii ai familiei Kazantzakis; tatăl său se ocupa de comerțul cu produse agricole. Din păcate, întreaga familie este obligată să se refugieze în Insula Naxos, din Marea Egee, în perioada 1897-1899, în perioada răscoalei cretane împotriva stăpânirii turcești. Astfel, Nikos studiază timp de doi ani la colegiul francez din Insula Naxos, instituție condusă de călugări franciscani. Aici învață limbile franceză și italiană și, prin lectură, se familiarizează cu civilizația occidentală. Revenit în locul natal, Nikos continuă liceul în Iraklion și apoi alege să studieze Dreptul la Atena.

În 1907 pleacă la Paris pentru a continua studiile de specializare în Drept, până în 1909. Aici, la Paris, are ocazia să urmărească cursurile ținute de filosoful și scriitorul Henri-Louis Bergson. Concepția filosofică a lui Bergson îi va marca opera și viața lui Kazantzakis, scriitorul francez-evreu fiind de altfel una dintre personalitățile care îl influențează pe tânărul Nikos. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1927, Bergson a fost cumva promovat de Marcel Proust prin preluarea ideilor sale în operă. Nikos Kazantzakis a fost influențat și de Nietzsche, tragedia „Meșterul“, publicată la Atena în 1910 fiind o prelucrare a unei legende populare în care îmbină ingenios trăiri personale cu idei ale lui Friedrich Wilhelm Nietzsche. Mereu în conflict cu autoritățile grecești din cauza opiniilor sale mult prea îndrăznețe – ca și bunul său prieten Panait Istrati – Nikos Kazantzakis a fost mult mai apreciat în străinătate decât în țara în care s-a născut. Atașat ideilor de stânga, Lenin fiind unul dintre modelele sale, Kazantzakis a îndeplinit o vreme și funcții publice și chiar a fost nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. Cu un puternic simț al datoriei, scriitorul cretan s-a înscris și voluntar în armată în vremea Războaielor Balcanice, unde a servit la biroul special al premierului Eleftherios Venizelos.


Simona-Nicole DAVID