Lumea satului 750x100

update 4 Dec 2020

Madagascar, tărâmul lemurilor şi baobabilor (VI)

O scurtă poveste de... agricultură

Călătoria în Madagascar nu putea fi completă dacă nu aș fi aflat suficiente amănunte și despre cum este organizată agricultura pe aceste meleaguri. Am această curiozitate profesională oriunde călătoresc în afara țării și de fiecare dată lucrurile aflate m-au ajutat să înțeleg mai bine ce se întâmplă la nivel global în domeniul respectiv. Apoi, am convingerea că, știind amănunte despre agricultura unei țări, poți înțelege mai bine istoria, obiceiurile și chiar cultura acesteia.

Îmi aduc aminte că, într-un ziar local editat în limba franceză, la mica publicitate erau anunțate vânzări de terenuri prețul fiind undeva la 100 euro/ha, justificat dacă ne gândim că malgașii sunt foarte săraci, iar terenul agricol disponibil este de peste 40 milioane ha, din care doar vreo 3,5 milioane sunt cultivate, restul fiind pășuni, păduri sau pur și simplu teren necultivat. Insula are un potențial uriaș de dezvoltare spre care ochii țărilor bogate, în căutare de resurse, sunt deja îndreptați pentru dezvoltarea unor parteneriate pe termen mediu și lung.

Impresionante pentru noi, cei care venim din zone în care mulţi agricultori se întrec deja în utilaje şi tehnologii dintre cele mai performante, au fost terasele pe care se cultivă orezul, făcute cu metode destul de rudimentare, dar cu atâta măiestrie cum nu am întâlnit în alte locuri. Imortalizate ar putea fi adevărate opere de artă. Am făcut multe fotografii pe care le consider adevărate documente ce scot în evidență profunzimea spirituală și talentul malgașilor.

Orezul este hrana de bază a populației de aici și se cultivă pe aproape jumătate din suprafața agricolă utilizată din întreaga țară, cu excepția unor zone semiaride din sud și sud-vest. Alte culturi alimentare includ porumbul, maniocul, sorgul, fasolea, cartoful dulce, precum și o mare varietate de legume. Principalele culturi aducătoare de venituri mai ales prin exportul lor sunt: bumbacul, vanilia, cafeaua, bananele, litchi, piperul, tutunul, trestia de zahăr, sisalul, cuișoarele și ylang-ylangul. Recunosc, pe unele le-am văzut acolo pentru prima dată.

O tehnică agricolă rudimentară, nu prea prietenoasă cu mediul dacă judecăm lucrurile prin prisma conceptului actual universal, este practicată de unele triburi din insulă și implică tăierea și arderea copacilor și a plantelor din păduri pentru obținerea de terenuri agricole sau a pășunilor pentru animale dar și a „cărbunelui“ utilizat pentru gătit. Am aflat că utilizează acest teren câțiva ani, apoi se mută în altă parte, acolo apărând așa-numita vegetație secundară. Cei care se ocupă cu studiul si conservarea biodiversității insulei încearcă să stopeze și să înlocuiască aceste tehnici rudimentare, iar convingerea mea este că se vor găsi și pe acele meleaguri soluții pentru o agricultură durabilă.

Am mai aflat că aproximativ 60% din familiile din mediul rural își asigură existența prin creșterea animalelor, mai ales în sistem extensiv. Efectivele sunt de aproximativ 10 milioane de bovine zebu (boul cu cocoașă), 2 milioane de ovine și caprine, aproximativ 2 milioane de porci și 25 milioane de păsări. Am aflat și că Madagascarul are un potențial enorm în sectorul pescuitului oceanic și, de asemenea, un potențial bun pentru acvacultura în apă dulce, în special pentru crapul comun și tilapia.

Este greu să cuantifici efortul fizic pe care îl fac malgașii uneori doar pentru a-şi asigura traiul zilnic și, chiar dacă ei par mulțumiți așa, este poate și pentru că nu știu că se poate trăi și altfel. Sunt multe lucruri pe care le-am aflat despre agricultura acestei ţări și pe care nu le-am cuprins în povestea mea. Făcând un sumar bilanţ, îmi dau seama că lucrurile pot evolua foarte mult dacă se investește în infrastructură, tehnologie și educație.

Povestea despre călătoria in Madagascar nu se oprește aici. Mai multe aflați dacă veți fi alături de mine și în următorul episod.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO