În călătoria prin Madagascar de fiecare dată am avut parte de locuri inedite. De pildă, mergând spre sudul insulei, la traversarea unui pod am văzut, de-a lungul râului, o mulțime de oameni despre care am aflat că erau căutători de aur și pietre prețioase.

Pentru o clipă parcă asistam la scene de film despre El Dorado. Unii spălau nisipul din albia râului, iar alții spărgeau bolovanii de gresie și cerneau praful rezultat în căutarea aurului. Doar trăsăturile și culoarea băștinașilor ne aminteau ca suntem totuși în altă parte a lumii.

Se pare ca prima mențiune a prezenței pietrelor prețioase din Madagascar a fost făcută de căpitanul francez Jean Fonteneau care pretindea că a găsit pietre prețioase pe la 1547. Apoi, Etienne de Facourt a spus că s-ar găsi pe insulă topaz, acvamarin, smarald, rubin și safir. Dar interesul pentru bogăția Madagascarului a renăscut abia la începutul anilor ’90.

De unde această diversitate de pietre prețioase pe care le ascund galeriile subterane din Madagascar? Cercetătorii spun că înainte de fragmentarea marelui continent Gondwanaland, cei mai apropiați vecini ai insulei erau estul Africii, sudul Indiei și Sri Lanka de astăzi, regiuni despre care se știe că sunt dintre cele mai bogate depozite de pietre prețioase de pe planetă.

Există două zone principale unde se exploatează și se prelucrează acestea în Madagascar: Ilakaka, în sudul insulei, și Andilamena, spre nord față de capitala Antananarivo. Am vizitat un atelier de prelucrare a pietrelor prețioase și altul de prelucrare a celor semiprețioase. A fost cu adevărat un spectacol de culoare care nu trebuie ratat chiar dacă nu îți cumperi nimic. Am admirat încă o dată măiestria localnicilor pe care am reținut-o și imortalizat-o în numeroase fotografii.

Zona minieră Ilakaka, prin care noi am trecut, se desfășoară pe o suprafață de peste 4.000 km². Orașul este un „du-te-vino“ și se vede că este un centru de afaceri prosper. Săpăturile unde lucrează majoritatea minerilor sunt în jurul localității, iar munca este destul de grea. Se sapă până la 25 de metri adâncime cu unelte rudimentare, iar pământul scos este cernut și spălat în căutarea prețioaselor safire. Din păcate, cei care le găsesc primesc puțini bani de la negustorii intermediari, abia cât să le ajungă pentru masă și casă. Este până la urmă o formă de exploatare a populației locale. Un sentiment de compasiune îl resimt și acum față de acei oameni.

Cantități enorme de safire roz, albastre, violet, portocalii, galbene și incolore sunt produse pe insulă, iar mina Ilakaka este faimoasă pentru safirele roz și cele albastre. Dacă dorești să-ți procuri un safir unicat, aici este locul cel mai potrivit. Am aflat că se poate pleca de pe insulă cu 1 kg de pietre prețioase și semiprețioase. Aviz amatorilor.

Întrucât această zonă se întinde până în Parcul Național Isalo, au apărut în ultima vreme îngrijorări ale ecologiștilor care condamnă modul de exploatare și, mai ales, ilegalitatea în care se desfășoară, pentru că proaspetei bogăţii adusă de minerit i-au urmat violenţa, infracţionalitatea ridicată şi, nu în ultimul rând, distrugerea biodiversității. Sper totuși că se va găsi o cale ca insula să rămână unicat prin biodiversitate, iar natura să câștige și de această dată războiul surd cu dușmanul său, omul.

Povestea Madagascar continuă. Așadar, vă invit să-mi fiți alături și în următorul episod.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO