cemrom iulie 2018
update 18 Oct 2018

Români în afara granițelor țării: Valea Timocului și Voivodina

  • Publicat în Turism

În Serbia, țară cu care România a statornicit, de-a lungul istoriei, relații solide, trăiesc însemnate comunități de români în teritorii care au aparținut, acum mai bine de 2.000 de ani, Daciei regelui Burebista. Vremea din urmă dovedește însă că Belgradul nu ne mai este atât de frate de vreme ce refuză să acorde vlahilor timoceni dreptul de a vorbi limba maternă! De altfel, ca să fim corecți, nici Sofia, deși a ajuns în familia europeană, nu se dă peste cap să respecte statutul minorităților românești din Timocul bulgăresc. Singurii norocoși se pare că sunt, sub acest aspect, bănățenii din Voivodina, care pot utiliza oficial limba română.

Valea Timocului sau locul unde limba română este interzisă

Timocul, cunoscut și sub numele de Valea Timocului sau Craina Timocului, este o regiune a vechiului Imperiu Traco-Dacic, situată în lungul râului cu același nume și în zonele montane riverane. Regiunea este împărțită astăzi între Sebia (Branicevo, Morava de Est, Bor, Zaječar) și Bulgaria (Vidin). În perioada 60-44 î.Hr., Timocul era inclus în statul dac al lui Burebista. Romanii cuceresc regiunea în anul 29 î.Hr., ocupația durând până în 271 d.Hr., răstimp în care are loc o profundă romanizare a populației. După retragerea aureliană, mare parte din zonă a fost inclusă în noile provincii Dacia Ripensis și Dacia Mediterranea. În sec. V-VII are loc invazia slavilor, în sec. al X-lea se produce creștinarea băștinașilor, iar timp de 400 de ani zona trece sub stăpânirea țaratelor bulgar, vlaho-bulgar și sârbesc. Până în 1817, anul reînființării statului sârbesc, românii timoceni trăiau într-o unitate administrativă comună, care se numea Provincia Morava-Lom și era situată pe o mare parte a teritoriului vechilor provincii Moesia Superior și Dacia Aurelienă. Unii naționaliști sârbi și bulgari pretind că, în Antichitate, în Peninsula Balcanică trăiau trei mari popoare: celții, care ar fi dispărut fără urmași; ilirii, din care au apărut albanezii; traco-dacii, din romanizarea cărora s-a format poporul român. Ei susțin că vlahii din Timoc nu ar fi traci sau daci, ci slavi romanizați. Alți istorici cred că Serbia modernă ar fi apărut ca o creație a politicii austriece de pătrundere în Peninsula Balcanică. Cât despre Serbia, printr-o intervenție militară din anul 1833, stabilește granița statului la râul Timoc, despărțindu-i pentru prima dată pe românii din regiune între Timocul sârbesc și Timocul bulgar. De asemenea, pentru prima dată în istoria sa, Serbia reușește să se învecineze cu Țara Românească. Eroul sârbilor, Obrenovici, inițiază un program agresiv de asimilare forțată a românilor din Timoc. Dascălii vlahi sunt înlocuiți de alții sârbi, iar locuitorii au fost forțați să-și modifice numele, adăugând terminația „ici, ovici sau evici“. În toată această perioadă, populația romanizată s-a menținut în zonele muntoase (numite de slavi vlasi, vlaši, vlašić, vlašina, vlahina, stari vlah, romanija planina ș.a.) pe durate diferite, slavizându-se parțial între secolele al XIV-lea și al XIX-lea, dar dăinuind până în ziua de azi în bazinul Timocului, în care se vorbește limba daco-română. Timocul sârbesc are o populație de 712.050 de locuitori. Majoritatea populației este oficial de etnie sârbă, însă există un grup reprezentativ de români (oficial sunt împărțiți între vlahi și români), care numără 35.330 de persoane (5,9%). Organizațiile românești din estul Serbiei ridică însă numărul la 250.000 de locuitori. Populații semnificative de români se regăsesc la Kucevo (28,3%), Boljevac (26,7%), Zagubica (22,4%), Bor (18,2%), Majdanpek (12,2%), Petrovac (10,9%), Golubac (9,9%), Negotin (7,5%) și Zajecear (4,8%). Trist este că Belgradul le-a suspendat românilor din Valea Timocului aproape toate drepturile; statul nu le asigură școală cu predare în limba maternă, nu le permit să-și construiască biserici etc. În unele zone locuite de români, după anul 2000, au fost instalați refugiați sârbi din foste provincii iugoslave, intervenindu-se asupra proporțiilor naționale, în defavoarea românilor. Regiunea bulgară Vidin are o populație de 130.074 locuitori, din care câteva mii sunt români (satul Gâmzova, populat aproape exclusiv de români, are câteva mii de locuitori). Și aici, chiar dacă Bulgaria a aderat la UE, drepturile românilor nu sunt bine respectate, frații noștri neavând școli sau ziare în limba română.

Românii din Voivodina

Ca să înțelegem istoria Provinciei Autonome Voivodina trebuie să parcurgem destinul Banatului de-a lungul secolelor, pe care-l găsim încorporat în Dacia lui Burebista. În Evul Mediu, cel mai cunoscut voievod al locului a fost Glad, care a luptat împotriva nomazilor maghiari cu armate formate din români, pecenegi și bulgari. În perioada dominației Coroanei Maghiare au fost numite „banaturi“ toate comitatele de graniță conduse de un ban: Banul de Severin, Banul de Belgrad, Banul de Sabăț. Denumirea s-a limitat mai târziu la actuala provincie „Banat“ de Timișoara. Regiunea a fost parte componentă a Regatului Ungariei, apoi, din secolul al XVI-lea, a Imperiului Otoman, după care a fost înglobată, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea în Arhiducatul Austriei, devenit Imperiul Austriac. După 1867 a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar, iar în urma Primului Război Mondial Banatul a fost împărțit între Iugoslavia, România și Ungaria. Banatul istoric însuma, odinioară, o suprafață de 28.526 kmp. La împărțirea provinciei, României i-a fost atribuită o suprafață de 18.966 kmp, Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor – 9.276 kmp, iar Ungariei – 284 kmp. Partea din Banat trecută în fosta Iugoslavie este astăzi încorporată în Provincia Autonomă Voivodina, cu capitala la Novi Sad. Despre această republică autonomă se știe că, la sfârșitul secolului I î.Hr., a fost ocupată de romani și repartizată provinciei Panonia. După anul 395 d.Hr., când are loc retragerea romană, teritoriul este populat de slavi, care asimilează, în secolele V-VI, populațiile autohtone de tracodaci, iliri și celți. În secolul al IX-lea, maghiarii veniți în Panonia ocupă regiunea și o controlează până în secolul al XVI-lea, când teritoriul trece sub dominația turcilor, după bătălia de la Mohács (1526) și căderea Banatului (1552). Ocupația otomană este însoțită de o depopulare masivă a zonei. Prin tratatele de pace de la Karlowitz (1699) și Passarowitz (1718) provincia este atribuită Imperiului Habsburgic și, ulterior, Austro-Ungariei. În noiembrie 1918, Adunarea de la Novi Sad proclamă unirea regiunilor Bačka, Banat (după împărțirea acestuia între cele trei țări - vezi mai sus), Srem și Baranja cu Regatul Serbiei. Din 1918 și până în prezent, regiunea a primit diferite grade de autonomie în cadrul Serbiei. În Voivodina locuiesc 34.576 de români, concentrați în 42 de localități. Odată cu garantarea autonomiei, limba română a primit statut oficial împreună cu grafia latină.

Maria Bogdan